Capitolul I

Legitimitate

Din punct de vedere etimologic, noțiunea de „legitimitate” provine din latinescul

„legitimus” care înseamnă „conform cu legea”.
Desemneaza modul de exercitare si manifestare a puterii de stat, constituirea si
functionarea organelor acesteia. Altfel spus, ea exprima modul în care se exercita puterea de
stat. Astazi întâlnim urmatoarele forme:
Legitimitatea politică constituie un principiu conform căruia un sistem de guvernare, o
putere politică se exercită pe baza unui drept conferit de cetăţeni guvernanţilor, pe baza unor
înţelegeri legiferate. Prin aceasta cetăţenii recunosc dreptul de guvernare al puterii politice.
Legitimitatea reprezintă un fenomen social în legătură nemijlocită cu actul întemeierii puterii,
cu învestirea acesteia cu atributele autorităţii şi cu capacitatea de a servi progresului politic şi
social al societăţii respective.
Legitimitatea reflectă modul în care o societate defineşte legalitatea unei guvernări şi
dreptul sau autoritatea acesteia de a conduce. Legitimitatea transformă puterea în autoritate.
Legitimitatea exprimă efortul puterii de a mobiliza acele resurse care să-i îngăduie o
exercitare acceptată la scara întregii societăţi. Cu cât este mai larg acceptată şi susţinută de
agenţii politici, cu atât legitimitatea unei puteri este mai mare. 

Natiunea

Prin națiune se înțelege:

 Comunitate stabilă de oameni, istoricește constituită ca stat, apărută pe baza unității de
limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, care se manifestă în
particularități specifice ale culturii naționale și în conștiința originii și a sorții comune.
(DEX '98).

 Comunitate stabilă de oameni constituită istoricește și apărută pe baza unității de

limbă, de teritoriu, de viață economică și de factură psihică, manifestate în
particularitățile specifice ale culturii. (NODEX)

Chestiunea definirii națiunii este una foarte controversată. Există, în mare, două viziuni asupra
existenței națiunii: una consideră națiunea ca existând în realitate, alta o consideră un artefact
cultural, despre care nu se poate spune că există ca grup social, ci doar virtual (teoria națiunii
ca comunitate inventată). Ambele definiții citate mai sus (DEX și NODEX) reflectă concepția
stalinistă despre națiune, formulată în articolul scris de I. V. Stalin în 1913 (Problema
națională și social-democrația) și publicat în Prosveșceniie. Aceasta consideră națiunea ca
fiind o comunitate reală și accentuează așa-numita "comunitate de viață economică" pe care s-
ar baza existența "reală" a națiunii.
Formă de guvernământ
Forma de guvernământ este un concept din științele politice care se referă la modul în care
este organizată puterea executivă în stat, în principal la modul cum este numit și legitimat
conducătorul statului. Se diferențiază astfel două mari forme de guvernământ: monarhia, cu
un conducător cu mandat transmis ereditar, și republica, în care conducerea statală este aleasă
prin vot.

Monarhia
Monarhia absolută (autoritara)

În această formă de guvernământ, monarhul deține puterea absolută in stat. Parlamentul are
rol decorativ (daca există), iar puterea executivă este exercitată în totalitate de monarh.

În prezent, state în care există monarhie absolută sunt Vaticanul, unele monarhii musulmane,
Swaziland,Arabia Saudita,cele din Asia exemplu Nepal,etc.

Monarhia constituțională

În statele cu regim monarhic constituțional (ex: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de
Nord, Suedia, Belgia, Olanda, Spania), șeful statului este monarhul, care deține de regulă
puteri limitate. Puterea executivă este deținută de Guvern prin Primul-Ministru. Ca structură,
sistemul este foarte asemănător cu cel al Republicii Parlamentare, diferențele fiind legate de
șeful statului și modalitatea de alegere al acestuia.

Monarhii din aceste sisteme au cunoscut o reducere treptată a atribuțiilor lor, mai ales după
anul 1945, rolul acestora fiind mai mult simbolic. Cu toate acestea, există "puteri de rezervă"
pe care aceștia le pot folosi (mai ales în Marea Britanie), însă acest lucru ar putea duce la o
criză puternică în statul respectiv.

Această formă de guvernământ este considerată stabilă, întrucât șeful statului, deși nu este
ales direct de către cetățeni, este imparțial din punct de vedere politic și nici nu se implică la
nivel public în politica statului (de exemplu, Regina Marii Britanii nu face niciodată afirmații
publice referitoare la politicile Guvernului, însă are o întâlnire săptămânală cu primul-
ministru in care își exprimă punctul de vedere legat de acțiunile acestuia).

Republica
Republica parlamentară

În statele cu formă de guvernământ parlamentară (ex: Germania), prim-ministrul (sau

cancelarul) este șeful guvernului, autoritatea executivă în stat, șeful statului (monarh sau
președinte) având, cu mici excepții, funcții simbolice.
Guvernul este numit de către Parlament, iar în unele cazuri Parlamentul alege și Președintele
țării. În majoritatea cazurilor, Președintele are rolul de a media conflictele politice și de a
reprezenta pe plan extern țara, neavând atribuții executive.

Republica semiprezidențială

În cele cu formă de guvernământ semiprezidențială (de exemplu Franța sau România), prim-
ministrul este șeful guvernului, împărțind totuși puterea executivă cu președintele statului.
Acesta din urmă are atribuțiuni importante mai ales în domeniul politicii externe, de apărare și
celei de securitate. De asemenea, președintele propune parlamentului prim-ministrul spre
validare și poate dispune suspendarea din funcție a unor miniștri, dacă aceștia sunt anchetați
pentru fapte penale. Miniștrii sunt numiți de președinte, la propunerea prim-ministrului.

În republicile semiprezidențiale, șeful statului este ales direct de către cetățeni, acest fapt
conferindu-i o legitimitate sporită. Există controverse legate de recunoașterea oficială a
"republicii semiprezidențiale" ca formă oficială de guvernământ, unii juriști afirmând că
aceasta nu există în realitate.

Republică prezidențială

În statele cu formă de guvernământ prezidențială (ex: SUA), nu există prim-ministru, atât

funcția de șef al guvernului cât și cea de șef al statului fiind îndeplinită de președintele
statului. În republicile prezidențiale, Președintele țării (ales direct de către cetățeni) exercită
întreaga putere executivă, însă acțiunile sale sunt puternic controlate de Parlament, prevenind
astfel abuzurile.

Tipuri de state:

1. stat slab (fragil)- Un stat fragil este o țară cu venituri mici, caracterizat prin
capacitatea și / sau slab legitimitatea sa lăsând cetățenii vulnerabili la o serie de șocuri.
În timp ce multe țări fac progrese în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare ale
Mileniului , un grup de 35 - 50 de țări sunt lasate in urma. Se estimează că in lume
șapte miliarde de oameni, 26% trăiesc în state fragile. Tarile in cauza variază de la
Haiti la Nepal, din Uzbekistan în Burundi. Unele dintre acestea sunt prinse într-un cerc
vicios al conflictelor violente și a sărăciei sau suferă de o resursă naturală "blestem";
alții se confruntă cu o moștenire proastă de guvernare ; multe iesite din criza si în curs
de dezvoltare nu pot furniza nici macar serviciile cele mai de bază pentru cetățenii lor(
Republica Democrată Congo). În ceea ce privește dinamica, statelor fragile includ:
situații post-conflict/crisis sau de tranziție politică; deteriorare guvernare medii;
situații de îmbunătățire treptată și situații de criză prelungită sau impas.

2. state eficiente

3. stat eșuat- este un stat perceput ca fiind eșuat la unele din punct de vedere al
condițiilor de bază și responsabilităților de sorginte guvernamentale. Nu există un
consens general cu privire la definirea unui stat eșuat. Definiția de un stat eșuat în
conformitate cu Fondul pentru Pace este adesea utilizat pentru a caracteriza un stat cu
următoarele caracteristici: Pierderea controlului asupra teritoriului său, sau de
monopolul asupra folosirii legitime a forței fizice in acea arie; Eroziune a autoritatii
legitime de a lua decizii colective; Incapacitatea de a furniza servicii publice;
 Incapacitatea de a interacționa cu alte state, ca membru cu drepturi depline al
comunității internaționale.

4. stat unitar- este o formă de stat în care există o singură putere constituțională
competentă să stabilească reguli aplicabile pe întregul teritoriu, activitatea de
guvernare difuzându-se de la centru pe cale ierarhică, o singură putere politică la nivel
central și local, un singur rând de organe centrale (parlament, guvern, președinte etc.),
o singură ordine juridică întemeiată pe o constituție unică, iar populația are o singură
cetățenie.

5. stat federal- stat compus dintr-un număr de state (mai mici) care au transferat o mare
parte din suveranitatea lor unei entități supraordonate lor, numită "guvern central" sau
și "guvern federal"; statutul de autoguvernare al statelor componente este stabilit prin
constituția federală; el nu poate fi schimbat prin hotărârea unilaterală a guvernului
central. Statele membre nu au drept de secesiune unilaterală, iar domenii precum
politica externă țin strict de competențele federale. Federațiile sunt constituite de cele
mai multe ori pe acordul inițial al unui număr de state suverane. Cele mai cunoscute
federații din zilele noastre sunt: Australia, Brazilia, Canada, Germania, India, Rusia și
Statele Unite ale Americii. Forma de structură constituțională ce se întâlnește în cazul
unei federații se numește "federalism".

6. confederatii de state- uniune de state independente sau de unități teritoriale

autonome, înființată pe baza unui acord internațional, prin care se determină condițiile
de asociere a statelor și de funcționare a acestora. Confederațiile se întemeiază de
obicei pentru a rezolva în comun chestiuni critice cum ar fi: apărarea, afacerile
externe, comerțul extern și moneda comună. O confederație în termeni politici
moderni este deobicei limitată la o uniune permanentă a unor state suverane, având
poziții și acțiuni comune în relațiile cu alte state. Exemple de confederații: Uniunea
Europeană (UE), Elveția.