Forma de guvernământ este un concept din științele politice care se referă la modul în care este

organizată puterea executivă în stat, în principal la modul cum este numit și legitimat
conducătorul statului.[1]
În cazul definiției sale asociative ample, guvernul constă, în mod normal,
din legislativ, executiv și judiciar. Guvernul este un mijloc prin care se aplică politicile
organizaționale, precum și un mecanism de determinare a politicilor. Fiecare guvern are un fel
de constituție, o declarație a principiilor și filozofiei sale de guvernare. De obicei, filosofia aleasă
este un echilibru între principiul libertății individuale și ideea de autoritate de stat absolută
(tirania).
Deși toate tipurile de organizații au guvernare, cuvântul guvern este adesea utilizat mai specific
pentru a se referi la aproximativ 200 de guverne naționale independente de pe Pământ, precum
și la organizații subsidiare.[2]
Formele de guvernare predominante din punct de vedere istoric
includ monarhia, aristocrația,timocrația, oligarhia, democrația, teocrația și tirania. Principalul
aspect al oricărei filosofii a guvernării este cum se obține puterea politică, cele două forme
principale fiind concursul electoral și succesiunea ereditară.

Monarhia[modificare | modificare sursă]

Monarhia absolută (autoritară)[modificare | modificare sursă]
În această formă de guvernământ, monarhul deține puterea absolută in stat. Parlamentul are rol
decorativ (daca există), iar puterea executivă este exercitată în totalitate de monarh.
În prezent, state în care există monarhie absolută sunt Vaticanul, unele monarhii musulmane,
eSwatini, Arabia Saudita,cele din Asia etc.

Monarhia constituțională[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Prerogativă regală.
În statele cu regim monarhic constituțional (ex: Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord,
Suedia, Belgia, Olanda, Spania), șeful statului este monarhul, care deține, de regulă, puteri
limitate. Puterea executivă este deținută de Guvern prin Primul-Ministru. Ca structură, sistemul
este foarte asemănător cu cel al Republicii Parlamentare, diferențele fiind legate de șeful statului
și modalitatea de alegere al acestuia.
Monarhii din aceste sisteme au cunoscut o reducere treptată a atribuțiilor lor, mai ales după anul
1945, rolul acestora fiind mai mult simbolic. Cu toate acestea, există "puteri de rezervă" pe care
aceștia le pot folosi (mai ales în Marea Britanie), însă acest lucru ar putea duce la o criză
puternică în statul respectiv.
Această formă de guvernământ este considerată stabilă, întrucât șeful statului, deși nu este ales
direct de către cetățeni, este imparțial din punct de vedere politic și nici nu se implică la nivel
public în politica statului (de exemplu, Regina Marii Britanii nu face niciodată afirmații publice
referitoare la politicile Guvernului, însă are o întâlnire săptămânală cu primul-ministru în care își
exprimă punctul de vedere legat de acțiunile acestuia).

Constituția României din 1923, acceptată, în general, ca ultima constituție democratică a țării,
asignează astfel cele trei puteri ale Statului:

 „Puterea legislativă se exercită colectiv de către Rege și Reprezentațiunea

națională” (Senatul și Adunarea deputaților, adică Parlamentul). (art. 34) și „Orice lege cere
învoirea a câtor trele ramuri ale puterii legiuitoare.” (cele trei entități nu pot adopta texte cu
putere de lege decât împreună). Conform art. 90, Regele poate dizolva Parlamentul, dar
este obligat să convoace noi alegeri în termen stabilit: „el are dreptul de a dizolva ambele
 Adunări deodată sau numai una din ele. Actul de dizolvare trebuie să conțină convocarea
alegătorilor până în două luni de zile și a Adunărilor până în trei luni.”

 „Puterea executivă este încredințată Regelui, care o exercită în modul regulat prin
Constituțiune.” (art. 39). Regele numește pe Primul-Ministru, care formează Guvernul:
„Guvernul exercită puterea executivă în numele Regelui, în modul stabilit prin Constituțiune.”
(art. 92). „Regele domnește, nu guvernează” este formula care exprimă, sintetic, faptul
că Suveranul rămâne titularul puterii executive, pe care nu o exercită în mod direct, ci prin
intermediul Cabinetului. Ca titular al acestei puteri, Regele poate revoca oricând mandatul
Primului-Ministru, dacă constată că guvernul acestuia nu se mai bucură de încrederea
populației și a sa (ex. situația de la 23 august 1944): „Regele numește și revoacă pe miniștrii
săi.” (art. 88).

 „Puterea judecătorească se exercită de organele ei. Hotărârile lor se pronunță în virtutea

legii și se execută în numele Regelui.” (art. 40)

Republica[modificare | modificare sursă]

Republica parlamentară[modificare | modificare sursă]
În statele cu formă de guvernământ parlamentară (ex: Germania), prim-ministrul (sau cancelarul)
este șeful guvernului, autoritatea executivă în stat, șeful statului (monarh sau președinte) având,
cu mici excepții, funcții simbolice.
Guvernul este numit de către Parlament, iar în unele cazuri Parlamentul alege și Președintele
țării. În majoritatea cazurilor, Președintele are rolul de a media conflictele politice și de a
reprezenta pe plan extern țara, neavând atribuții executive.

Republica semiprezidențială[modificare | modificare sursă]

În cele cu formă de guvernământ semiprezidențială (de exemplu, Franța), prim-ministrul este
șeful guvernului, împărțind, totuși, puterea executivă cu președintele statului. Acesta din urmă are
atribuțiuni importante mai ales în domeniul politicii externe, de apărare și celei de securitate. De
asemenea, președintele propune parlamentului prim-ministrul spre validare și poate dispune
suspendarea din funcție a unor miniștri, dacă aceștia sunt anchetați pentru fapte penale. Miniștrii
sunt numiți de președinte, la propunerea prim-ministrului.
În republicile semiprezidențiale, șeful statului este ales direct de către cetățeni, acest fapt
conferindu-i o legitimitate sporită. Există controverse legate de recunoașterea oficială a "republicii
semiprezidențiale" ca formă oficială de guvernământ, unii juriști afirmând că aceasta nu există în
realitate.

Republică prezidențială[modificare | modificare sursă]

În statele cu formă de guvernământ prezidențială (ex: SUA), nu există prim-ministru, atât funcția
de șef al guvernului, cât și cea de șef al statului fiind îndeplinită de președintele statului. În
republicile prezidențiale, Președintele țării (ales direct de către cetățeni) exercită întreaga putere
executivă, însă acțiunile sale sunt puternic controlate de Parlament, prevenind astfel abuzurile.