Nume: Neagu Estera-Gabriela

Facultatea de Stiinte Juridice Sociale si Politice, An 1, Administratie Publica

Președintele României și rolul său în plan extern

Potrivit dreptului public, statul nu poate fi conceput fără un şef, oricât desimbolic ar fi
rolul acestuia în unele sisteme politice.
Instituţia şefului de stat îşi are obârşia în chiar istoria lumii, a sistemelor statale. Dintotdeauna,
colectivităţile umane organizate au avut un şef, recunoscut sau impus, în contextul
împrejurărilor istorice, instituţie ce a cunoscut o evidentă evoluţie cât priveşte formele,
structurile, împuternicirile, protocoalele.
O analiză din perspectiva dreptului comparat, a modului de reglementare ainstituţiei
Preşedintelui, în majoritatea statelor Uniunii Europene consacră forma de guvernământ
republicană, restul reprezentând monarhii constituţionale, ceea ce ne duce la concluzia că în
majoritatea cazurilor predomină teza unui Preşedinte de Republică aflat cât mai aproape de un
monarh constituţional, cu rol de reprezentare şi de arbitru, dispunând de atribuţii destul de
restrânse şi adeseori condiţionate de intervenţia altor autorităţi publice.
Iniţial, şeful statului în România a fost monarhul.
Deşi numai Constituţia din 1938 a prevăzut în mod expres că „Regele este capul
statului”, din analiza dispoziţiilor constituţionale anterioare se poate constata că Regele
exercita atribuţiile specifice unui şef de stat, „puterea executivă fiind încredinţată
monarhului”. Chiar în perioada 1940-1944, când preşedintele Consiliului de Miniştri a fost
învestit cu puteri depline în conducerea statului român, Regele a continuat să deţină o serie de
prerogative specifice funcţiei de şef al statului.
După desfiinţarea regimului monarhist, în anul 1948 a fost creat un organ colegiu care
exercită atribuţiile şefului de stat, numit iniţial Prezidiul Republicii Populare Române, iar
apoi, Prezidiul Marii Adunări Naţionale a R.P.R., înlocuit ulterior, în anul 1961 cu Consiliul
de Stat, ca organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă, cubordonat Marii Adunări
Naţionale.
Constituţia din 1965 a consacrat existenţa Consiliului de Stat ca organ colegial cu
atribuţii de şef de stat, pentru ca în anul 1974, printr-o modificare a acesteia să fie instituită
expres funcţia de Preşedinte al Republicii Socialiste România. Acesta era ales de Marea
Adunare Naţională şi era răspunzător în faţa acesteia, exercitând toate atribuţiile specifice
funcţiei de şef al statului. Consiliul de stat a fost menţinut, dar şi-a păstrat doar o parte din
atribuţiile pe care le exercita până la modificarea constituţională din anul 1974
După decembrie 1989, instituţia Preşedintelui a fost menţinută, dar prin Decretul-lege
nr. 92/1990 pentru alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României s-a stabilit ca acesta să
fie ales direct de către popor prin vot universal, egal, secret şi liber exprimat. Constituţia
României din anul 1991 „a proiectat” un Preşedinte de Republică pentru a satisface, pe de o
parte, necesitatea de reprezentare a statului, iar pe de altă parte, necesitatea de arbitraj între
„puterile statului”, între „stat şi societate”
Instituţia prezidenţială este consemnată în capitolul II din Constituţia României.
Articolul 80 stabileşte rolul Preşedintelui prin care acesta reprezintă Statul Român şi
garantează independenţa naţională, unitatea şi integritatea teritorială a ţării. De asemenea,
preşedintele veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice,
având rol de mediator între puterile Statului, precum şi între Stat şi societate.
Explicarea rolului şi atribuţiile şefului de stat în România trebuie să pornească de la
dispoziţiile clare şi explicite ale Constituţiei. Astfel, din art. 80 (1) din Constituţie se
desprinde următoarea caracterizare a Preşedintelui României:
1. Reprezintă statul român.
 Acesta înseamnă că în relaţiile interne şi internaţionale, statul este reprezentat
de şeful de stat.
2. Este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării.
 Din aceasta rezultă marea responsabilitate pe care şeful de stat o are în
ocrotirea acestor valori. Această trăsătură fundamentează unele atribuţii ale
Preşedintelui României, precum cele în domeniul apărării.
3. Veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice.
 Această caracterizare are un conţinut complex în semnificaţii juridice, dar şi
politice. Constituţia adăugând că în acest scop Preşedintele exercită funcţia de
mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate
Articolul 81 tratează problema alegerii preşedintelui, prin vot universal, egal, direct,
secret şi liber exprimat. Preşedintele poate îndeplini cel mult două mandate, fie ele şi
succesive. Mandatul preşedintelui începe în momentul depunerii jurământului şi durează până
în momentul depunerii jurămâtului de către preşedintele succesiv. Mandatul are o durată de 5
ani şi poate fi prelungit doar în condiţii extreme, de război sau catastrofă, prin lege organică.
În timpul mandatului, preşedintele nu poate fi implicat în nicio altă activitate publică sau
privată sau a vreunui partid politic şi beneficiază de imunitate.
Conţinutul articolului care consacră rolul Preşedintelui reprezintă rezultatul disputei
din Adunarea Constituantă cu privire la modalitatea de reglementare a instituţiei şefului de
stat, între cele două curente politice care s-au confruntat cu privire la forma de guvernământ –
curentul republican, majoritar, şi curentul monarhic, minoritar.
După cum s-a relevat la scurt timp după intrarea în vigoare a Constituţiei, ceea ce este
important pentru definirea funcţiei de Preşedinte al României este faptul că el nu dispune de o
putere absolută în realizarea funcţiilor sale, acestea fiind funcţii proprii puterii executive, iar
exercitarea lor este partajată între Preşedinte şi Guvern, ambele autorităţi aflându-se sub
control parlamentar.
 Funcţia de mediere se sprijină, moralmente, pe principiul legitimării larg şi autentic
democratice a Preşedintelui, alegerea lui făcându-se prin sufragiu universal şi direct, precum
şi pe principiul non-apartanenţei Preşedintelui la vreun partid politic.
În calitatea sa de "mediator", Preşedintele nu este un "magistrat suprem" ci, o "simplă
magistratură de influenţă", un factor al "bunelor oficii", iar atunci când se impune, pe baza
prerogativelor conferite prin Constituţie şi în limitele ei, el este un "factor reglator" în
mecanismul statal, precum şi în raporturile dintre stat şi societate.
În acest scop, pe de o parte, preşedintele veghează la buna funcţionare a autorităţilor publice,
iar pe de alta, el înlesneşte colaborarea autorităţilor publice, aplanează sau previne relaţiile
tensionate dintre acestea ori dintre ele şi societate. Iată câteva dintre procedurile
constituţionale consacrate:
 Preşedintele României poate solicita convocarea în sesiune extraordinară a
Camerei Deputaţilor şi a Senatului (art.63, alin.2);
 Transmite mesaje Parlamentului cu privire la principalele probleme politice
ale naţiunii (art. 88);
 Solicită Parlamentului atunci când consideră necesar, reexaminarea legii
adoptate, înainte de a proceda la promulgarea acesteia (art.77, alin.2);
 Sesizează Curtea Constituţională înainte de promulgarea legii, dacă apreciază
că legea sau unele dintre dispoziţiile ei sunt neconstituţionale (art. 44, litera
"a");
 Promulgă legile adoptate de Parlament, contribuind astfel la trecerea pragului
de la "dreptul scris" la "dreptul trăit" (art.77, alin.l);
 Dizolvă Parlamentul atunci când, prin refuzul acestuia de a investi Guvernul,
sistemul instituţional a fost blocat (art.89, alin.l)
 În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu
poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată. Preşedintele României se bucură de
imunitate. Preşedintele nu poate fi tras la răspundere juridică pentru voturile sau pentru
opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, potrivit Articolul 84 din Constituţia
României.
O singură dată, Preşedintele poate refuza promulgarea unei legi potrivit art.77 alin.2.
În urma reexaminării de către Parlament, promulgarea devine obligatorie în cel mult 10 zile
de la primirea legii adoptate. (art.77 alin.3)
În cazul săvârşirii unor fapte grave, prin care se încalcă prevederile Constituţiei,
Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în
şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii
Constituţionale.
Preşedintele poate da Parlamentului explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. Propunerea
de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din numărul deputaţilor şi
senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui. Dacă propunerea de
suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se organizează un referendum
pentru demiterea Preşedintelui. (Articolul 95 - Constituţia României) 
 Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, cu votul a cel puţin două treimi din
numărul deputaţilor şi senatorilor, pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României
pentru înaltă trădare. Propunerea de punere sub acuzare poate fi iniţiată de majoritatea
deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţă Preşedintelui României pentru a
putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se impută. De la data punerii sub acuzare şi până la
data demiterii Preşedintele este suspendat de drept. Competenţa de judecată aparţine Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie. Preşedintele este demis de drept la data rămânerii definitive a
hotărârii de condamnare. (Articolul 96 - Constituţia României) 
Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de demitere
din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau de deces. În termen de trei
luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei de Preşedinte al României, Guvernul va
organiza alegeri pentru un nou Preşedinte.
Dacă funcţia de Preşedinte devine vacantă ori dacă Preşedintele este suspendat din
funcţie sau dacă se află în imposibilitate temporară de a-şi exercita atribuţiile, interimatul se
asigură, în ordine, de preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor. Pe
durata interimatului nu se pot transmite mesaje adresate Parlamentului, nu poate fi dizolvat
Parlamentul şi nu se poate organiza referendumul potrivit Articolul 97 și 98 din Constituţia
României.
Având în vedere că politica externă reprezintă o zonă de preocupări atât pentru puterea
legislativă, cât și pentru puterea executivă, textul constituțional al art. 91 din Constituția
României, reglementează atribuțiile Președintelui în domeniul politicii externe.
Sunt avute în vedere patru situații distincte: încheierea tratatelor internaționale în numele
României, acreditarea și rechemarea reprezentanților diplomatici ai României în străinătate,
aprobarea înființării, desființării sau schimbării rangului misiunilor diplomatice și acreditarea
reprezentanților diplomatici străini în România pe lângă Președintele României.
Celelalte tratate şi acorduri internaţionale se încheie, se aprobă sau se ratifică potrivit
procedurii stabilite prin lege..
În exercitarea atribuţiilor sale, Preşedintele României pe plan extern emite decrete care
se publică în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa decretului.
Decretele emise de Preşedintele României privind tratatele internaţionale încheiate în numele
României, acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României, aprobarea
înfiinţării, desfiinţării sau schimbării rangului misiunilor diplomatice, mobilizarea parţială sau
generală a forţelor armatei, respingerea agresiunilor armate îndreptate împotriva ţării,
instituiriea stării de asediu sau stării de urgenţă, precum şi în ceea ce priveşte conferirea de
decoraţii şi titluri de onoare, acordarea gradului de mareşal, de general şi de amiral şi în ceea
ce priveşte acordarea graţierii individuale, se contrasemnează de prim-ministru, conform
Articolul 100 din Constituția României
În conformitate cu articolul 100, alineatul 2, unele din decretele preşedintelui,
respectiv cele prin care se exercita atribuţii în domeniul politicii externe, al apărării, în situaţii
excepţionale, precum şi cele prin care se oferă decoraţii, grade militare sau se acordă gra irea
individuală sunt contrasemnate de primul ministru. În acest fel se ț realizează un control
indirect din partea Parlamentului asupra activităţii guvernului, deoarece Guvernul răspunde
politic exclusiv în fa a Parlamentului pentru întreaga ț activitate, inclusiv pentru decretele
preşedintelui, contrasemnate de premier.
Decretele se publică în mod obligatoriu în Monitorul Oficial al României,
nepublicarea atrăgând cea mai drastică sancţiune, menţionată expres de articolul 100, alineatul
1, Teza a II-a şi anume inexistenta actului.
Remarcam că rolul politic al Preşedintelui României este mult diminuat, toate
atribuţiile sale politice majore sunt supuse unui sistem de îngrădiri şi condiţionări specifice
regimului parlamentar şi uneori mai excesive ca în orice regim parlamentar. În acest sens
putem menţiona cu titlul de exemplu atribuţia de dizolvare a Parlamentului . Cu siguranță s-ar
putea aduce completări în sensul că Preşedintele ar putea dizolva oricând Parlamentul.
Considerăm că pentru a se stabili un regim politic semiprezidenţial deplin în România şi nu
unul atenuat ca cel existent, o condiţie necesară şi suficientă în acest sens este augmentarea
prerogativelor Preşedintelui. În încercarea de a extinde sfera prerogativelor Preşedintelui
României şi pentru a dovedi rolul important al acestuia.
 Bibliografie
https://ro.wikipedia.org/wiki/Pre%C8%99edintele_Rom%C3%A2niei#Atribu
%C8%9Bii_de_domeniul_politicii_externe

https://www.presidency.ro/ro/presedinte/rol-si-atributii

http://www.cdep.ro/pls/dic/site.page?den=act2_1&par1=3

https://www.academia.edu/12951767/drept_administrativ

https://ro.scribd.com/doc/164808519/Presedintele-Romaniei-Si-Administratia-Prezidentiala