Referat:

Tema: Evoluția contenciosului administrativ în Republica Moldova

 CHIȘINĂU, 2022

CUPRINS
I INTRODUCERE..................................................................................................3
II Noțiunea de drept contenciosului administrativ..............................................4
2.1. Administrația Republicii Moldova în perioada anexiei Besarabiei de
către Imperiul Rusesc 1812 – 1828....................................................................7
2.2. Contenciosul administrativ în perioada anilor 1854 – 1944................9
2.3. Contenciosul administrativ în perioada sovietică.................................9
2.4. Contenciosul administrativ în perioada 1990 – 2000.........................12
2.5. Contenciosul administrativ în perioada 2000 – prezent.....................14
2.5.1. Codul administrativ............................................................................15
IV BIBLIOGRAFIE..............................................................................................21

2
I INTRODUCERE

Rolul contenciosului administrativ în sistemul de drept al Republicii Moldova este

absolut incontestabil, aceasta fiind instituţia ce asigură realizarea controlului unor organe
administrative ale statului care au atribuţia de exercitare a puterii executive. Principalul scop al
instituţiei contenciosului administrativ este de a asigura respectarea legalităţii activităţii
autorităţilor publice şi de a proteja fiecare persoană împotriva unor posibile abuzuri ale organelor
administraţiei publice. Instituţia contenciosului administrativ, la fel ca orice altă instituţie de
drept nu poate exista izolat în afara unor ramuri de drept şi fără a interecţiona cu acestea. Unele
aspecte ale instituţiei vizate se suprapun cu cele ale altor instituţii, în timp ce însăşi funcţiile
acesteia nu se pot realiza autonom fără a admite tangenţe cu norme ce reglementează instituţii
distincte dar totuşi apropiate contenciosului administrativ. Deducem, astfel, faptul că instituţia
contenciosului administrativ face parte din întregul sistem de drept al Republicii Moldova şi este
imposibilă atît funcţionarea cît şi studierea acestuia în mod separat. Autorul V. Zubco, susţine că
sistemul de drept „...trebuie conceput ca un întreg, în strânsă dependenţă cu părţile, ca o totalitate
în care normele, instituţiile şi ramurile de drept se întrepătrund atît între ele cît şi cu sistemul în
întregul său” [13]. Situaţie similară este şi în cazul instituţiei de contenciosul administrativ, care
se încadrează indisolubil în sistemul de drept al Republicii Moldova şi interacţionează cu toate
ramurile din cadrul acestui sistem. Pentru o apreciere a nivelului de conexiune dintre instituţia
contenciosului administrativ şi o ramură de drept dată sunt necesare a fi studiate tangenţele pe
care le implică acestea.

3
II Noțiunea de drept contenciosului administrativ

Noţiunea, constituirea şi evoluţia intituţiei contenciosului administrativ. Dacă încercăm să

cautăm originea cuvîntului “contencios”, observăm ca ea provine de la cuvîntul francez
“contentieux”, care la rîndul său se trage de la cuvîntul latin “contentiosus” ce înseamna
“contestat, litigious”, şi care la rîndul sau provine de la verbul latin “contendere’ ce înseamnă “ a
lupta” . Din limba franceză „contanteux”, semnifică organ de jurisdicţie, specializat în rezolvarea
litigiilor dintre stat şi persoanele fizice. Un al doilea sens al cuvîntului “contencios” întruneşte în
sine noţiunea de sistem de norme după care se rezolvă litigiile de către acest organ.În general, în
doctrina juridică naţională şi internaţională, de la autor la autor vom observa diferite tendinţe şi
încercări de a defini contenciosul administrativ. Însăşi prin definiţie, contenciosul administrativ
regrupează totalitatea regulilor aplicabile la soluţionarea juridică a litigiilor apărute în urma
activităţii administrative, ce sînt îndreptate atît spre impunerea unui comportament legal al
autorităţilor administraţiei publice în activitatea lor, cît şi repararea prejudiciilor morale şi
materiale apărute în legătură cu lezarea unor drepturi ale persoanelor fizice şi juridice. Valentin
Prisacaru consideră necesar evidenţierea elementelor ce vor face posibilă definirea noţiunii de
contencios administrativ:
- în primul rind este necesar de observat că activitatea desfaşurată de instanţa de
contencios administrativ este aceea de a soluţiona cu putere de adevăr legal, un conflict juridic în
care una din părţi este un serviciu public administrativ;
- în al doilea rînd, organele special create, care înfăptuiesc această activitate fac parte din
sistemul organelor judecatoreşti;
- în al treilea rînd, obiectul acţiunii de contencios administrativ îl constituie anularea sau
modificarea unui act administrativ de autoritate, obligarea autorităţii administrative la rezolvarea
cererii referite la un drept recunoscut de lege şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată prin
emiterea actului administrativ de autoritate ori prin refuzul de a rezolva cererea referitoare la un
drept recunoscut de lege.
Deci, dupa părerea autorului sus-menţionat, prin contencios administrativ se poate de
înţeles o “ activitate de soluţionare cu putere de adevăr legal, de către instanţele de contencios
administrativ competente potrivit normelor legale, a conflictelor juridice în care cel puţin una din
părţi este un serviciu public administrativ iar conflictul juridic s-a născut din adoptarea sau
emiterea unui act administrativ de autoritate ilegală ori din refuzul de a rezolva o cerere
referitoare la un drept recunoscut de lege”.[16]

4
 În opinia marelui doctrinar romîn Teodor Mrejeru , prin “contencios administrativ” se
poate întelege “un ansamblu de norme juridice care reglementează relaţiile sociale ce apar în
activitatea de soluţionare a litigiilor, în care cel puţin una din părţi este un organ al administraţiei
publice; deci contenciosul administrativ reprezintă o instituţie juridică, în cadrul dreptului
administrativ , ca ramura de drept”[15] Dupa părerea aceluiaşi autor cît şi a altora, contenciosul
administrativ urmează a mai fi definit în sens larg şi îngust[15] .
În sens larg, înţelegem prin contencios administrativ litigiile de competenţa instanţelor
judecătoreşti, dintre un organ al administraţiei publice, respectiv un funcţionar public sau o
structură autorizată să presteze un serviciu public, pe de o parte, şi alt subiect de drept, pe de altă
parte, în care organul public sau funcţionarul public apare ca purtător al autoritaţii publice; pe
cînd în sens îngust, noţiunea de contencios administrativ evocă totalitatea litigiilor de competenţa
instanţelor de contencios administrativ.
În doctrina franceză, sintagma de “contencios administrativ” este definită ca fiind “ un
ansamblu de probleme legate de existenţa unor anumite litigii survenite cu ocazia unei activităţi
administrative în sensul cel mai larg al cuvîntului”[18]
În opinia autorilor Valeria Zubco, Anastasia Pascari şi Gheorghe Creţu , prin “contencios
administrativ” se poate înţelege drept o: “activitate de soluţionare de către instanţele de
contencios administrativ, competente potrivit legii, a conflictelor juridice în care cel puţin una
din părti este o autoritate publică, un serviciu public sau un funcţionar public, şi conflictul juridic
apărînd după adoptarea sau emiterea actului administrativ sau după nesoluţionarea în termenul
legal a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege”[18].
Odata cu intrarea în vigoare a Legii contenciosului administrativ, prin art.1 alin. (1), se
defineşte contenciosul administrativ ca: “o instituţie juridica care are drept scop contracararea
abuzurilor şi exceselor de putere ale autoritaţilor publice, apărarea drepturilor persoanei în
spiritul legii, ordonarea activitaţii autoritaţilor publice şi asigurarea ordinii de drept”.[1]
Rolul contenciosului administrativ în sistemul de drept al Republicii Moldova este
absolut incontestabil, aceasta fiind instituţia ce asigură realizarea controlului unor organe
administrative ale statului care au atribuţia de exercitare a puterii executive. Principalul scop al
instituţiei contenciosului administrativ este de a asigura respectarea legalităţii activităţii
autorităţilor publice şi de a proteja fiecare persoană împotriva unor posibile abuzuri ale organelor
administraţiei publice. Instituţia contenciosului administrativ, la fel ca orice altă instituţie de
drept nu poate exista izolat în afara unor ramuri de drept şi fără a interecţiona cu acestea. Unele
aspecte ale instituţiei vizate se suprapun cu cele ale altor instituţii, în timp ce însăşi funcţiile
acesteia nu se pot realiza autonom fără a admite tangenţe cu norme ce reglementează instituţii

5
distincte dar totuşi apropiate contenciosului administrativ. Deducem, astfel, faptul că instituţia
contenciosului administrativ face parte din întregul sistem de drept al Republicii Moldova şi este
imposibilă atît funcţionarea cît şi studierea acestuia în mod separat. Autorul V. Zubco, susţine că
sistemul de drept „...trebuie conceput ca un întreg, în strânsă dependenţă cu părţile, ca o totalitate
în care normele, instituţiile şi ramurile de drept se întrepătrund atît între ele cît şi cu sistemul în
întregul său” [20]. Situaţie similară este şi în cazul instituţiei de contenciosul administrativ, care
se încadrează indisolubil în sistemul de drept al Republicii Moldova şi interacţionează cu toate
ramurile din cadrul acestui sistem. Pentru o apreciere a nivelului de conexiune dintre instituţia
contenciosului administrativ şi o ramură de drept dată sunt necesare a fi studiate tangenţele pe
care le implică acestea.
Avînd o proveniență lingvistică franceză, cuvîntul contincioas își are rădăcinile în
conteux, care la rândul său are originea în sintagma latină contiosus, și în verbul latin contendere
ceia ce presupune a lupta. În una din opiniile doctrinare, contenciosul administrativ reprezintă
totalitatea mijloacelor juridice puse la dispoziția cetățenelor, pentru a putea lupta în vederea
restabilirii ordinii de drept încălcate prin actele juridice și faptele materiale ale organelor
administrației publice în procesul aplicării legilor și în funcționarea serviciilor publice.[18]
Astfel în contencepția de activitate, contenciosul este înțeles ca fiind activitatea propriu-
zisă de soluționare a litigiilor în care cel puțin una este o autoritate publică, iar privit ca organ,
contenciosul reprezintă totalitatea organelor care soluționează litigiile, în care cel puțin una
dintre părți este o autoritate publică. [6]
Totodată, contenciosul poate fi conceput și ca instituție juridică, ca ansamblu normelor
juridice care reglementează relațiile ce se nasc în activitatea de soluționare a litigiilor [7]
Legiuitorul Republicii Moldova a consacrat art.1 din Legea contenciosului administrativ,
nr.793-XIV din 10.02.2000 [1]: „Contenciosul administrativ ca instituție juridică are drept scop
contracararea abuzurilor și exceselor de putere ale autorităților publice, apărarea drepturilor
persoanei în spiritul legii, ordonarea activității autorității publice, asigurarea ordinii de drept”.
Potrivit literaturii juridice de specialitate, instituția juridică a contenciosului administrativ
a apărut ca urmare a organizării puterilor în stat potrivit cerințelor și principiilor separării
puterilor în stat și a fost legiferată pentru prima dată în Franța, când în anul 1790 a fost înființat
Consiliul de Stat și Consiliul de prefectură, ulterior în majoritatea statelor europene, în mod ad-
hoc în perioada din sec. XVII-XIX. Totodată în prima decadă a sec. XIX, Franța dispunea de o
fundamentarer științifică dine definită a contenciosului administrativ, astfel încît o dată cu anul
1817, în baza legii cu privire la justiția administrativă, este creată Catedra de drept administrativ
în cadrul Universității din Paris. [21]

6
 În spațiul Republicii Moldova acastă instituție apare mult mai tîrziu, după două secole de
la existență acesteia în Franța și după un secol de funcționare în România fiind cunoscută în
istoria dreptului românesc încă de la mijlocul sec. XIX și utilizată de Basarabia în perioada
aflării ei în componența Statului Român.
Conform Așezămîntului din 1818, justiția era înfăptuită de trea instanțe:
1. Judecătoriile județene;
2. Curtea Civilă și Penală;
Consiliul Suprem, cu caracter mixt, administrativ juridiciar, care era instanța judiciară
supremă. [5]
Prima perioadă de existență a contenciosului administrativ român aplicat și pe teritoriul
Basarabiei a fost reglementată de Legea contenciosului administrativ din 11.02.1864, iar mai
apoi instituția contenciosului a fost consfințită în textul constituției din anul 1923. [14]
În materie de contencios administrativ, Consiliul de Stat soluționa, potrivit legii
organice, litigiile între particulari și persoanele juridice care reclamau vătămarea intereselor lor,
prin măsuri administrative, luate de: miniștri, prefecți și alți agenți administrativi, cu încălcarea
legilor și regulamentelor interne.
Deși pentru spațiul actual al Republicii Moldova, se poate sistematiza o periodizare a
evoluției instituției contenciosului administrativ per ansamblu:
2.1. Administrația Republicii Moldova în perioada anexiei Besarabiei de către
Imperiul Rusesc 1812 – 1828
Fiecare popor, fiecare tara îsi are propria sa istorie si particularitatile sale respective.
Constructia statala, precedata de formarea Statului în Moldova si a organelor centrale de
administrare, este reprezentata de procesul constituirii sistemului integru central-local de
conducere a tarii. Schimbarile radicale produse în toate structurile au condus la stabilizarea
organelor centrale si locale. Conform surselor documentare si în baza suporturilor juridice,
organizarea statului si sistemului politic în Moldova rezulta dintr-o istorie lunga de mai multe
secole.
Institutia centrala a Statului Moldovenesc era Domnia, exercitata de catre un Mare
Voievod (si domn), considerat stapân al întregii tari. Nominal Domnul avea întreaga putere.
Considerat stapân al tarii, având atributii legislative, executive, judecatoresti si militare, domnul
mânuia tara ca un autocrat. În realitate el de fapt nu lua aproape nici o hotarâre fara a se sfatui cu
marea boierime - Sfatul boieresc sau sfetnicii domnesti, care erau alesi din rândurile familiilor
stapânitoare ce formau nobilimea.

7
 De rând cu administratia centrala a tarii, sistemul integru de dirijare a societatii
medievale includea sistemul de administrare locala a tinuturilor, târgurilor si comunelor. În
special, nivelul doi, cel al administratiei locale, se forma si evolutiona în strânsa dependenta de
divizarea teritoriala a tarii.
Principiul esential de interactiune dintre autoritatile administratiei tarii în acea perioada
era centralismul autoritar. Vointa Domnitorului si a Divanului domnesc era lege pentru toti.
La nivel local, tinuturile erau conduse de 2 pârcalabi, care aveau si conducerea militara
a garnizoanelor din cetati. Organizatia municipala era condusa dintr-un reprezentant al
Domnitorului care se numea Vornic de Târg sau Ureadnic si din consiliul celor 12 pârgari,
prezidat de un Soltuz. Între Vornic ti pârgari erau relatii de supusenie, deoarece Vornicul
reprezenta Domnitorul în teritoriu.
Începând cu sec. XVIII, în organizarea administratiei statului are loc un oarecare
progres, se înfiinteaza unele servicii noi, printre care si asa-numitul vornic al obstilor,
comparabil cu un minister din ziua de azi, condus de un vornic al obstilor, ajutat de consiliu de
boieri si de negustori. Toti acesti reprezentanti care cârmuiau tara nu primeau o plata speciala. Ei
traiau pe contul populatiei, strângând în folosul lor anumite impozite si însusindu-si o parte din
amenzi.
Începând cu sec. XIX, când Basarabia devine o gubernie ruseasca, forma de
administrare se schimba, schimbând si unele tipuri de relatii între reprezentantii puterii de stat.
Administratia de stat se compunea din doua departamente si din adunarea lor comuna.
Departamentul avea în subordine sa ispravnici, sefi de politie si alti functionari ai administratiei
locale.
În aceasta perioada organizarea administrativa constituia o subordonare exclusiva fata
de comandamentul armatei care înlocuia organele centrale de conducere. Sub influenta
administratiei ruse, după anul 1818 Administratia Basarabiei se modifica din nou. Organul
suprem de conducere a tarii devine Consiliul Suprem, care avea prerogative administrative si
judecatoresti. Consiliul suprem nu depindea de organele imperiale, de consiliul de ministri, iar în
chestiuni secundare avea putere hotarâtoare. El era supus direct al împaratului si Consiliului de
Stat.
Anul 1828 pune începutul altei etape de administrare a Basarabiei. A fost adoptata si
publicata "Legiunea relativa la administrarea Basarabiei". În articolele introductive ale noii Legi
exista o dispozitie importanta, conform careia, asupra provinciei se extindea legislatia rusa de
administrare.

8
 Prin aceasta dispozitie se introduce în Basarabia organizarea administrativa rusa.
Basarabia devine o provincie a tinutului Novorosia, administratia careia era formata din
urmatoarele institutii:
- Sfatul oblastei;
- Directia oblastei;
- Palatul Haznalei;
- Tribunalul Corecțional;
- Tribunalul Civil;
- Tribunalul Conștiinței.
Între aceste institutii de reprezentare erau independente una fata de alta si toate se
supuneau Sovietului Suprem al Guberniei. Totodata au fost formate institutii care erau
subordonate direct ministerelor: Directia postelor; Directia Carantinelor; Directia Vamilor;
Directia Lacurilor. În tinut au fost instituite tribunale si introdusi noi functionari: administratul
financiar, procurorul judetean, medicul.
Directia oraseneasca se ocupa de chestiuni judecatoresti, politienesti si gospodaresti.
Referitor la institutiile noi introduse în Basarabia, în lege se mentiona ca ele trebuie sa se
conduca de dispozitiile comune ale imperiului. Între ministerele imperiului si directiile noi
formate în Basarabia s-au stabilit relatii de autoritate ierarhica si de control.[22]
2.2. Contenciosul administrativ în perioada anilor 1854 – 1944
Nu putem spune că pe teritoriul Basarabiei actualei Republicii Moldova nu a existat nici
o dată instituția Contenciosului administrativ. Cu întreruperi mai lungi sau mai scurte, pe un
teritoriu mai mare sau mai mic, populația Basarabiei a cunoscut instituția Contenciosului
administrativ român de la apariția lui în 1864 și până la ultima despărțirea a Basarabiei de Patria
â mumă în 1944.
Prima perioadă a contenciosului administrativ român aplicat și pe teritoriul Basarabiei a
fost Legea contenciosului administrativ din 11.,2.1864, deoarece în urma Congresului de pace de
la Paris (1856), o mică parte de la nord de gurile Dunării (împărțită din punct de vedere
administrativ în trei județe Izmail, Cahul și Bolgrad) este retrocedată principalului Moldovei.
Astfel Basarabia a cunoscut instituția contenciosului administrativ odată cu apariția sa în
România.
În materia de contencios administrativ, Consiliul de stat soluționa, potrivit legii
organice, letigiile între particulari și persoanele juridice care reclamau vătămarea intereselor lor,
prin măsuri administrative, luate de: miniștri, prefecți și alți agenți administrativi, cu încălcarea
legilor și reglementărilor.(4)

9
 2.3. Contenciosul administrativ în perioada sovietică
Este caracreristic faptul că, deși nu a existat instanța specializată de contencios
administrativ, drepturile și libertățile ce țin petiționare și plângeri împotriva actelor funcționarilor
de stat și obștești au fost stipulate în Constituția URSS și Constituția Republicii Sovietice
Socialiste Moldovenești. Legile fundamentale stipulau că acte funcționarilor îndeplinite cu
încălcarea legii, cu depășirea limitelor împuternicirilir, ce știrbesc drepturile cetățenelor, pot fi
atacate în justiție conform legii. Plângerile trebuie să fie soluționate în ordinea și în termenele
stabilite de lege.
Atitudinea fata de stat, fata de puterea oficiala în societate a constituit întotdeauna piatra
de temelie a oricarui sistem politic. Deosebit de dramatic si cu cele mai tragice consecinte acest
fenomen s-a manifestat pe teritoriul fostei Uniuni Sovietice, parte componenta a careia a fost si
Moldova, unde statul avea la baza sa sovietele concepute de Lenin ca niste organe
"atotcuprinzatoare".
Esenta principala a sistemului sovietic, supranumit de autoritati "forma organizatorica a
dictaturii proletariatului" consta într-un regim rigid de totalitarism politic si ideologic de
comanda si administrare birocratica a societatii.
Fiind o parte componenta si indisolubila a întregului sistem ce domnea în Uniunea
Sovietica, sovietele din Moldova au avut întru totul acelasi caracter. Continutul si esenta Actelor
emise erau în acte peste tot teritoriul controlat de Administratia sovietica. Factorul determinat
consta în caracterul totalitarist al noului sistem politic bazat pe soviete si închistat "cortinele de
fier" ale ideologiei comuniste.
Fiind destul de consecvent, partidul comunist a reusit sa monopolizeze puterea politica
în stat, devenind un partid nu numai de guvernamânt, ci practic si statal, care a instituit sistemul
monopartiinic. Conducerea totala a statului se efectua indirect prin intermediul executivelor
sovietelor, a guvernului si structurilor lui. Desi organele sovietice erau formal dezintegrate de
cele de partid, în realitate ele constituiau un tot întreg, deoarece sovietele erau alcatuite din
comunisti. Aceasta situatie favorabila acorda partidului de guvernamânt posibilitatea de a adopta
decizii proprii, fara a-si asuma o responsabilitate concreta pentru consecintele lor. Legea
fundamentala descria în detaliu principiile constituirii si functionarii organelor sovietice, dar
totalmente nu facea nici o referinta la izvorul puterii de stat - la partidul de stat, forta principala a
statului.
Sovietele, în perioada interbelica se formau în baza unor principii de inegalitate între
alegatori si diverse paturi sociale, în mod indirect - doar în esalonul local erau alegeri directe,
apoi urmau congresele esalonate ale diferitor unitati administrativ-teritoriale. În mod abuziv

10
partidul comunist extindea cota parte a populatiei lipsite de drepturi politice, inclusiv a dreptului
de vot, pe motiv ideologic, se ocupa de atribuirea arbitrata în "clasa exploatatorilor" a
comersantilor, a slujitorilor clerului etc. Aceste manipulari politice permiteau izolarea unui grup
considerabil de populatie, suspectata ostila puterii sovietice. Regimul totalitarist folosea diverse
metode în scopuri politice determinate de ideologia dogmatica. Aparatul sovietelor se conducea
de principiul ca scopul final scuza mijloacele realizarii lui. Caracteristic e pentru istoria
sovietelor din perioada respectiva era neuniformitatea si neconsecventa în realizarea formulelor
teoretice. În practica sociala cele mai frecvente erau formele de conducere autoritar-birocratice.
Practic se manifestau vadit contradictii reale si neuniformitati reale ale dezvoltarii
politice. Fiindca sovietele reprezentau baza politica a statalitatii existente, esenta lor în fond
ramânea a fi totalitara. Desi se vorbea permanent despre aceea ca eligibilitatea trebuia sa fie
sursa puterii, ca fiecare om are dreptul la opinia proprie, ca minoritatea trebuie sa se supuna
majoritatii, în realitate totul era invers. Practica constructiei si activitatii nici pe departe nu
corespundea acestor declaratii în constiinta sociala anume ele au devenit expresie a idealurilor si
normelor democratice.
Într-o asemenea atmosfera contradictorie de falsuri grosolane si fatarnicie politica,
sovietele au devenit niste simboluri abstracte. Regimul totalitar comunist a legiferat locul si rolul
determinat al partidului comunist în societatea sovietica, incluzând art. 6 în Constitutia U.R.S.S.
din 1997. Puterea politica reala apartinea structurilor partidului comunist. Aceste organisme în
centru si pe teren dirijau toate aspectele procesului formarii si activitatii sovietelor. În acest cop
periodic se editau instructii cu privire la activitatea sovietelor.
Analiza surselor istorice si statistice demonstreaza ca practic activitatea sistemului
sovietic de administrare n-a evoluat. Organul suprem al republicii era Sovietul Suprem. El era
organul ce emitea legile. Aceste legi mai întâi de toate erau adoptate de Sovietul Suprem al
Uniunii Sovietice, iar mai apoi erau primite "unanim" de catre organele legiuitoare ale
republicilor unionale "surori".
Despre ce fel de relatii se poate de vorbit într-o asa societate? Principiul de interactiune
între organele administrarii publice în perioada sovietica era principiul centralizarii totale.
Organele administratiei publice erau asezate te scara ierarhica si organele superioare dictau celor
aflate pe o scara ierarhica mai inferioara. Sistemul sovietic instituit arbitrar pe verticala (de sus în
jos), avea un caracter centralizat pâna la fanatism. Autoritatea venea întotdeauna exclusiv de sus.
Puterea de decizie formal apartinea guvernului central, însa în realitate monopolul îl detinea
partidul comunist totalitar. Atributiile tuturor autoritatilor inferioare erau reduse la minimum si
avea o esenta pur formala.

11
 De exemplu, în Legea RSSM din 8 decembrie 1971 "Cu privire la sovietul raional de
deputati ai oamenilor muncii din RSSM" , în art. 4 se mentiona ca "sovietul raional de deputati ai
oamenilor muncii coordoneaza si controleaza activitatea tuturor întreprinderilor, institutiilor si
organizatiilor, situate pe teritoriul, în domeniul constructiei de locuinte si obiecte comunale, de
menire social-culturala si de trai, productiei marfurilor de consum popular si a materialelor
locale de constructie elaborarii si înfaptuirii masurilor de amenajare, comertului si alimentatiei
publice, al învatamântului public, ocrotirii sanatatii, culturii si alte domenii legate de deservirea
populatiei raionului; exercita în limitele drepturilor acordate Sovietului, controlul asupra
activitatii colhozurilor si altor asociatii cooperatiste, precum si a colhozurilor, întreprinderilor,
institutiilor si altor organizatii de subordonare ierarhic superioare, care se afla pe teritoriul
raionului, precum si controlul asupra respectarii legislatiei de catre ele în cazurile necesare
prezenta propunerile sale organelor respective ierarhic superioare.
Sovietul raional de deputati ai oamenilor muncii, în limitele drepturilor acordate de
lege, exercita conducerea activitatii sovietelor satesti de orasel si orasenesti de deputati ai
oamenilor muncii".
Aceasta se mentioneaza în lege. În realitate era cu totul altfel: Primul secretar al
comitetului raional de partid dicta tuturor întreprinderilor si organizatiilor din raion planul de
lucru si tot procesul de activitate. Colhozurilor le indica unde si ce sa semene, ce cultura sa
cultive. Iar presedintii de colhozuri, directorii de întreprinderi erau numaidecât membri de partid
si raspundeau în fata biroului de partid raional.
În ceea ce priveste sovietele satesti ele nu aveau activitate de sine statatoare si
îndeplineau directive de partid, fara ca sa aiba o initiativa cât de mica în procesul de activitate.
Astfel, pe parcursul anilor 80, în istoria sovietelor nu s-au produs schimbari radicale.
Dimpotriva, înviorarea lor relativa din primul deceniu ce a urmat dupa moartea lui Stalin a fost
stopata definitiv. Stagnarea economica completamente s-a rasfrânt si asupra raporturilor si
relatiilor între organele administratiei publice de diferite niveluri, între autoritati si populatie,
careia îi prestau servicii. Sovietele, de rând cu celelalte verigi ale sistemului politic au ramas
încrustate, în viata politica predomina conservatismul.
Doar mijlocul anilor 80, când în URSS a început Restructurarea gorbaciovista, a adus
primele schimbari de esenta. S-a început o miscare de la democratia declarativa la cea adevarata,
Restructurarea sistemului public a dus la schimbarea formei si continutului sovietelor, la
restructurari principale ale sistemului existent. Dupa o perioada de 7 decenii de situatie intacta a
sovietelor vine perestroica, care a adus începutul unei noi relatii între organele administratiei
publice. Dar aceasta situatie legata de psihologia oamenilor nu se schimba peste noapte. Procesul

12
de democratizare s-a produs acum câtiva ani, iar elementele sovietice mai exista si în prezent.
Dupa alegerile din primavara anului 1990, alegeri democratice, majoritatea deputatilor care erau
din partea Frontului Popular, Sovietul Suprem al RSSM s-a transformat în Parlamentul
Republicii Moldova si sovietele au disparut de pe arena politica. Sistemul sovietic cu modul sau
de activitate s-a autolichidat imediat dupa proclamarea independentei R. Moldova din 27 august
1991.[22]
2.4. Contenciosul administrativ în perioada 1990 – 2000
Declarîndu – se drept stat independent și suveran, Republica Moldova a adoptat legea
supremă – Constituția, în care se reglementează principiile și caracteristicile statului de drept. În
acest sens, în problemele care ne interesează se conturează deja trăsăturile cele mai importante și
anume:
 Independența și separarea puterilor;
 Asigurarea drepturilor și libertăților cetățenelor;
 Exercitarea și respectarea strictă a legilor de către toți (crtățeni, funcționari, organe
de stat sau organe nestatatle).
O primă formulă clară a principiului responsabilității administrației față de particulari a
fost consacrată în Legea fundamentală abia în 1994. Astfel în art. 53 din Constituția Republica
Moldova în vigoare se spune: „Persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate publică,
printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, este
îndreptățită să obțină recunoașterea dreptului pretins, anularea actului și reparea pagubei”.[4]
Reforma juridică, care a rezultat din principiile constituționale, pune temelia unui nou
așezământ juridic, ce dă naștere și unei noi instituții juridice – cea a contenciosului administrativ.
Mai mult decât atât, după adoptarea Constituției la 29.07.1994, a fost pregătit un proiect
de lege a contenciosului administrativ, prezentat Parlamentului spre adoptare în prima lectură.[4]
Acest proiect a fost adoptat în prima lectură de către Parlament la 16.07.1997 și depus
pentru a fi discutat în lectura a doua la următoarea seseune.[4]
Acest proiect nu a fost unul perfect. El avea și unele deficiențe. Ca exemplu, observăm
în art.1 încercînd să se definească noțiunea de contencios administrativ, se spunea că aceasta este
„forma de control jurisdicțional asupra activității organelor administrașiei publice”, dar
contencciosul administrativ are ca obiect controlul jufecătoresc specializat asupra legislaiei
actelor administrative, emise de organele administrașiei publice și nu asupra întregii activități a
organelor respective. Tot aici se spunea „de competența contenciosului administrativ că este
soluționarea juridică a litigiilor de natură administrativă”. În acest context M. Orlova ținea să
menționeze că sunt litigii de natură administrative și cele ce se nasc din contravenții, pe cînd

13
sfera și competența contenciosului administrativ sunt clar determinate de art. 53 din Constituția
Republicii Moldova, și anume anularea actului administrativ prin care este vătămată într-un drept
subiectiv persoana fizică sau juridică de către o autoritate publică, repunerea în drepturi și
repararea pagubei. [11]
În perioada de la depunerea primului proiect de lege a contenciosului administrativ și
până la adoptarea Legii contenciosului administrativ atăzi în vigoare, în Republica Moldova au
apărut o serie de articole care atrăgeau atenția la necesitatea vitală a unei legi a contenciosului
administrativ într-un stat de drept.
Un șir de articole au fost semnate chiar de doamna Orlov M., care prin intermediul
publicațiilor sale, a încercat să familiarizeze cetățenii Republicii Moldova co contenceptul de
contencios administrativ[8], și de act administrativ subliniinduse totodată importanța instituției
contenciosului administrativ pentru statul nostru. [7]
În 1999, la 02.02 Parlamentul a decis formarea unui grup de lucru pentru definitivarea
textului acestei legi. Ca urmare un grup de specialiști în domeniu s-au străduit să pregătească un
proiet de lege a contenciosului administrativ al RM., cît mai modern și cu cît mai puține lacune,
consultându-se în problemele mai dificile cu o serie de specialiști din România. Tot în acest scop
s-au organizat și o serie de simpozioane la București, Sibiu și Cluj-Napoca, unde și-au expus
părerea asupra proiectului legii contenciosului administrativ din Moldova o serie de specialiști de
frunte din România. [9]
În sfărșit după șase ani de când a fost prevăzut în Constituție, parcurgând o cale atât de
anivoiasă, la 10 februarie 2000 a fost adoptată Legea Republicii Moldova nr.793-XIV a
contenciosului administrativ. [3]
2.5. Contenciosul administrativ în perioada 2000 – prezent
Adoptarea Legii contenciosului administrativ în anul 2000, lege care a marcat
nacesitatea reglementărilor într-un mod corect și adecvat a raporturilor juridice administrative,
supunând unui control judecătoresc specializat actele emise de autoritățile administrației publice.
Astfel, în istoria Republicii Moldova, instituția contenciosului administrativ a fost
consfințită în Constituția din 29 iulie 1994, ulterior la 10 februarie 2000 fiind adoptată Legea
Contenciosului administrativ nr. 793 – XIV, care are drept scop instituirea controlului
jurisdicțional asupra activității organelor administrației publice, conturându-se ca un mecanism
de garantare a drepturilor fundamentale împreună cu Curtea Constituțională și Avocatul
Poporului.
Suportul legal al contenciosului administrativ în RM pîna la 19 august 2000, a fost
constituit în coordonare de către articolul 53 din Constituţie (care reglementează dreptul

14
persoanei vătămate de o autoritate publică) şi de capitolul 24 al Codului de precedura civila
( care viza în exclusivitate examinarea plîngerilor împotriva acţiunilor nelegitime ale organelor
administraţiei publice, instituţiilor, organizaţiilor şi ale persoanelor cu funcţii de răspundere din
cadrul acestora ce lezează drepturile cetăţenilor.
În urma adoptării Legii contenciosului administrativ la 10 februarie 2000, atît pentru
societate cît şi pentru doctrina şi jurisdicţia administrativă naţională au intervenit multe inovaţii
ce ţin de :
- activitatea de control a legalităţii actelor administrative de către organelor de justiţie;
- sporirea şi asigurarea accesului persoanelor fizice şi juridice la justiţie;
- sporirea gradului de responsabilitate a organelor administraţiei publice faţă de actele
administrative emise;
- mărirea spectrului subiecţilor ce pot contesta deciziile administrative în instanţele de
contencios;
- asigurarea unui control riguros în vederea executării Constituţiei, hotărîrilor Guvernului,
legilor şi decretelor Preşedintelui Republicii Moldova;
- asigurarea unui control din partea statului asupra activităţii autorităţilor administraţiei
publice locale. [8]
Dupa părerea noastră, Legea contenciosului administrativ a asigurat dezvoltarea
instituţiei juridice din următoarele considerente:
a) a creat o instanţă de judecată specializată, pe principiile existente în practica statelor
democratice;
b) a asigurat realizarea principiului constituţional de verificare a actelor administrative de
către instanţele specializate şi supunerea acestora controlului jurisdicţional;
c) a deschis larg posibilităţile de contestare în justiţie a actelor administrative ilegale;
d) a contribuit la sporirea responsabilităţilor autorităţilor administraţiei publice pentru
procesele decizionale.
Legea nominalizată trasează scopul de baza a instituţiei contenciosului administrativ, şi
anume: ”Contenciosul administrativ, ca instituţie juridică are drept scop contracararea abuzurilor
şi exceselor de putere ale autorităţilor publice, apărarea drepturilor personei în spiritul legii,
ordonarea şi disciplinarea activităţii autorităţilor publice, asigurarea ordinii de drept”.[1]
În opinia cîtorva doctrinari moldoveni ( Elena Aramă şi Orlov Maria), contenciosul
administrativ în Republica Moldova în perspectiva sa de dezvoltare trebuie să devină o
subramură a dreptului administrativ, care va conţine în sine totalitatea de raporturi de drept ce
apar în scopul soluţionării unui litigiu, generat de un act administrativ, fie de nesoluţionarea în

15
termenul legal a unei cereri privind recunoaşterea unui drept legal, ce vor reglementa raporturile
juridice dintre autorităţile administraţiei publice, instanţele de contencios administrativ şi
persoanele fizice şi juridice. În acest sens, se propune stipularea în legislaţie a unei prevederi ce
ţine de numirea în funcţie de judecători ai completului de contencios administrativ a persoanelor
care au acumulat o practică de activitate în organele administraţiei publice nu mai puţin de 5 ani
de zile, posedînd obligatoriu studiile juridice respective.
2.5.1. Codul administrativ
În general ideea codificării normelor ce țin de relațiile administrative este de dată
recentă în comparație cu celelalte ramuri de drept (proces civil, proces penal, civil etc.), a căror
codificare distinctă este prezentă în aproape toate sistemele de drept comparat (Dragos Dacian-
Cosmin, Toadere Ioana, Revista "Curierul Judiciar", Nr. 11/2016, pag.616).
Pe plan național necesitatea adoptării unui cod era susținută cu mult timp în urmă de
anumiți cercetători care menționau că elaborarea unui cod de procedură administrativă este
necesară nu numai pentru consolidarea contenciosului administrativ, dar și pentru consolidarea
întregului proces decizional și de administrare publică (ȚURCAN, O. Codul administrativ –
factor de consolidare a accesului la justiția administrativă în Republica Moldova. În: Legea și
Viața. 2019, nr. 8 (332), pp.38-45. ISSN: 1810-309)[2]
Oficial, necesitatea elaborării unui Cod administrativ (sau de procedură administrativă) o
putem desprinde din două Note informative care au însoțit două proiecte de legi.
Primul proiect de lege înaintat de Cancelaria de Stat datează în 2013. La acel moment codul
purta denumirea de Cod de procedură administrativă. Al doilea proiect de lege a fost înaintat în
anul 2017 de un grup de deputați, dar deja cu denumirea de Cod administrativ, reprezentând
inițiativa legislativă a unui grup de deputați.Aceste două proiecte, în ceea ce privește conținutul,
sunt foarte asemănătoare. Însă, în primul proiect era în mod mai detaliat reglementat contractul
administrativ, fiind menționate expres criteriile de calificare a unui contract ca fiind
administrativ, era reglementată jurisdicția administrativă și actul administrativ-jurisdicțional și
nu era încorporat controlul judecătoresc a procedurii administrative, adică Legea contenciosului
urma să rămână în vigoare.
Rezumând ambele note informative, necesitatea codificării normelor ce țin de
raporturile administrative a fost determinată de existența multitudinii de reglementări ce
prevedeau o serie de proceduri speciale și neuniforme, conținând deseori și contradicții între
prevederi, fapt ce ducea la o aplicare greoaie și neunitară a lor de către beneficiari – atât
autorități publice și instanțe, cât și cetățeni.

16
 Figura: 1.1. Obiectul de regglementare al codului administrative
Sursa:[23]

În primul rând, ce ține de noțiuni:

Accentuăm că în CA au fost introduse un șir de concepte noi străine (act real, efect în
exterior, dreptul discreționar, acțiunea declarativă) pentru interpretarea cărora va trebui să
apelăm la doctrina și practica sistemelor de unde au fost împrumutate. Mai mult ca atât, va trebui
să fim atenți și să nu echivalăm anumite concepte introduse prin CA cu noțiuni sau concepte deja
existente în țara noastră. De exemplu, în art.14, CA introduce noțiunea de act real. Nu e vorba
despre drepturi reale - concept inerent dreptului civil.
Conform doctrinei germane actele reale sunt acele acte ale autorităților administrative
care vizează rezultatele faptice, mai degrabă decât consecințele juridice. De exemplu: o autoritate
stabilește o subvenție pentru un agent. Actul pentru stabilirea subvenției este un act
administrativ, iar însăși plata acesteia este un act real. Astfel, dacă, autoritatea nu va plăti suma
stabilită în actul administrativ, reclamantul se va adresa cu o acțiune în realizare (art.206, alin.
(1), c), CA) care este prevăzută anume pentru actele reale.[2]
În al doilea rând, referitor la construcția codului:
Sunt frecvente cazurile când soluția pentru o anumită problemă nu se regăsește într-un
singur articol, iar uneori răspunsul deplin se va conține în norme care se vor afla chiar și în
diferite părți ale codului (adică cărți, capitole, secțiuni).
De exemplu: un act administrativ nemotivat poate fi anulat ca fiind ilegal?
Analizând art.118 CA, alin.(3) constatăm că motivarea completă este obligatorie, este
parte integrantă a actului administrativ individual și condiționează legalitatea acestuia.
La prima vedere avem un temei cert de anulare. Analizând însă mai departe prevederile codului
vom constata că în conformitate cu art.123 CA, alin.(1), b), alin.(2) CA:
(1) O încălcare a prevederilor de formă și procedură, care nu duce la nulitatea actului
administrativ individual, este neînsemnată atunci cînd:
17
b) motivarea necesară se recuperează ulterior de către autoritatea publică;
(2) Acțiunile prevăzute la alin. (1) pot fi recuperate pînă la finalizarea dezbaterilor judiciare în
prima instanță. [2]
Astfel, dacă autoritatea va recupera motivarea până la finalizarea dezbaterilor judiciare,
actul nu va fi anulat.
Un alt exemplu, în Cartea III- a avem art.209, alin.(2) Dacă informația cu privire la
exercitarea căilor de atac nu se conține în actul administrativ individual sau în decizia cu
privire la cererea prealabilă ori este indicată incorect, înaintarea acțiunii în contencios
administrativ se admite în termen de un an de la comunicarea sau notificarea actului
administrativ sau a deciziei cu privire la cererea prealabilă.
Informația, care trebuie obligatoriu indicată este prevăzută în art.124 CA care se conține
în Cartea II a CA:
Informația cu privire la exercitarea căilor de atac va conține date privind:
a) calea de atac care urmează să fie înaintată;
b) denumirea și adresa autorității publice sau ale instanței de judecată la care trebuie înaintată
calea de atac;
c) termenul pentru exercitarea căii de atac.
Sau, în conformitate cu art.93 “Sarcina probațiunii”:
1. Fiecare participant probează faptele pe care își întemeiază pretenția
2. Prin derogare de la prevederile alin. (1), fiecare participant probează faptele atribuite
exclusiv sferei sale.
3. Reglementări suplimentare sau derogatorii sînt admisibile doar în baza prevederilor
legale.
La art.129 CA avem și derogarea:
(3) În caz de îndoială, autoritatea publică este cea care probează ajungerea actului
administrativ individual la destinatar, precum și data/ora ajungerii lui.
Pornind de la complexitatea reglementării, pentru a interpreta corect prevederile CA
trebuie în primul rând să înțelegem premisele apariției acestuia, obiectul lui de reglementare,
structura și de asemenea să ținem cont de faptul că acesta este inspirat din sistemul juridic
german care este unul bazat pe pandecte, caracterizat printr-un limbaj tehnicist, sofisticat cu un
nivel înalt de abstractizare dedicat în special profesioniștilor
(https://administrare.info/drept/12623-principale-sisteme-ale-dreptului-continental-sistemul-
instituţional-sistemul-bazat-pe-pandecte).[23]

18
 III CONCLUZII

Analiza generală a cercetărilor efectuate în baza temei „Contenciosul administrativ în

Republica Moldova” ne permite să formulăm următoarele concluzii: - Contenciosul
administrativ în Republica Moldova, în această scurtă perioadă de 8 ani a preluat principiile
generale de organizare a instanţelor specializate de judecată, parte integrantă a sistemului
judiciar, din doctrina şi practica juridică internaţională. S-a lucrat mult pentru asigurarea
echilibrului puterilor în stat şi conlucrarea lor, pentru asigurarea controlului judecătoresc asupra
activităţii organelor administraţiei publice.
- Prin schimbarea radicală a conceptelor de control asupra activităţii administraţiei
publice, s-a oferit posibilitate persoanelor care se consideră vătămate în drepturi legale să
pretindă despăgubirea materială şi morală a prejudiciilor cauzate printr-un act administrativ
ilegal sau nesoluţionarea în termen a unei cereri.

19
 - S-a pus bază în delimitarea contenciosului administrativ ca subramură a dreptului
administrativ, prin delimitarea justiţiei administrative de procesul civil.
În legătură cu aceste concluzii, am dori să menţionăm cîteva recomandări, în privinţa
dată:
- dezvoltarea în perspectivă a contenciosului administrativ din Republica Moldova,
studierea profundă a dreptului aplicabil;
- integrarea jurisdiţiei administrative în sistemul judiciar, codificarea şi armonizarea ei;
- preluarea şi dezvoltarea practicii dreptului internaţional asupra legislaţiei naţionale în
judecarea unor litigii de contencios administrativ, judecarea litigiilor de contencios administrativ
în Republica Moldova;
- introducerea unor modificări în legislaţie, îndeosebi în privinţa stabilirea reală şi
eficientă a volumului prejudiciului cauzat victimei, reieşind din gravitatea erorii comise de
funţionarul public, cît şi din gradul de prejudiciere; dezvoltarea la nivel doctrinar al noţiunii de
prejudiciu material şi moral cauzat prin actele autorităţilor locale.
Se poate constata că Legea contenciosului administrativ are o importanţă deosebită
pentru construcţia statului de drept în ţara noastră. Ea pune la dispoziţia oricărei persoane un
instrument eficace împotriva abuzurilor autorităţilor administrative, mijloace de restabilire a
legalităţii încălcate, de repunere în drepturi a celor vătămaţi prin actele administrative ilegale, de
sancţionare a celor care folosesc abuziv competenţa pe care o au în legătură cu emiterea actelor
administrative. [12]
Prin esenţa sa, contenciosul administrativ are un impact continuu asupra autorităţilor
publice, urmărind contracararea abuzurilor şi exceselor de putere, ordonarea activităţii şi
asigurarea ordinii de drept
Un scop final al contenciosului administrativ ţine de asigurarea ordinii de drept în
cadrul activităţii administraţiei publice, care este redusă doar la cazurile când autorităţile publice
(guvernanţii) se abat de la normele dreptului. În acest sens, controlul judecătoresc asupra
executării întocmai a legii de către organele administraţiei publice este o condiţie necesară şi
importantă pentru întărirea ordinii de drept în general în cadrul statului.
Din cele expuse, este evident că rolul şi semnificaţia deosebită a contenciosului
administrativ pentru edificarea statului de drept în Republica Moldova sunt de necontestat.
Totodată, cu toate avantajele pe care le prezintă cadrul legal actual al instituţiei date, totuşi el
este grevat şi de o serie de neajunsuri, care reduc considerabil eficienţa contenciosului
administrativ, în special, în ceea ce priveşte atingerea scopurilor sale. Sub acest aspect, în
doctrină, în repetate rânduri a fost subliniată necesitatea unor norme procesuale proprii justiţiei

20
administrative (Cod de procedură administrativă), a unor instanţe specializate în contencios
administrativ cu magistraţi pregătiţi în domeniu, pentru ca definitiv să se delimiteze justiţia de
drept comun de cea de contencios administrativ.
În acelaşi timp, aceasta nu este suficient. Realitatea demonstrează, spre regret, că după
multe decenii de regim dictatorial prin care a trecut statul nostru, în care puterea era considerată
infailibilă, este foarte dificil de a implementa prevederile contenciosului administrativ şi de a
determina autorităţile publice să conştientizeze faptul că pot fi chemate în instanţă în calitate de
pârât. Justiţia continuă şi astăzi să protejeze, mai mult interesele autorităţii pârâte, decât
drepturile şi libertăţile persoanei vătămate în litigiile de contencios administrativ.

IV BIBLIOGRAFIE

Legi
1. Legea contenciosului administrativ nr.793-XIV din 10 februarie 2000,
2. Codul administrativ al Republicii Moldova
3. Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.57-58/375 din 18.05.2000

Cărți și monografii
4. Belecciu Ș., Contenciosul administrativ, Chișinău 2003
5. Elena Aramă, Valentin Copileț., Evoluția dreptului public pe teritoriul dintre Prut și
Nistru în prima jumătatea sec. Al XIX – lea, Chișinău: Știința, 2003
6. Eufima Vieru, Dumitru Vieru, Drept administrative și știința administrației, București:
Pro Universitatea 2011, p.776.
21
7. Ibiem, Importanța contenciosului administrative în asigurarea legalităților și ordinii de
drept, Revista „Administrarea publică”, nr.4, Chișinău 1997.
8. Ibiem, Conceptul contenciosului administrativ, Revista „Legea și viața”, nr.6, Chișinău
1999, p.27-28.
9. În această privință grupul care a lucrat la proiectul legii au primit, note privind proiectul
Legii contenciosului administrativ al Republicii Moldova, din partea Domnului prof.,
univ., dr. Mircea P., prof., univ., dr. Drăganu T., prof., univ., dr. Iorgovan A. (note
nepublicate)
10. Mircea Preda, Drept administrative, București: Lumina Lex, 2004, p.253
11. Orlov M., Unele aspect ale contenciosului administrative în Republica Moldova, în
Statul de drept și administrația publică, Ed. Cartier, Chișinău, 1999, p.167.
12. Orlov M., Belecciu Şt. Op.cit., p.233
13. PASCARI A., Contenciosul administrativ/curriculum, Chişinău, 2011.
14. Teodor Cârnaț. Drept constituțional, USM, Chișinău: Reclama, 2004
15. Theodor Mrejeru. Contenciosul administrativ.Doctrina.Jurisprudenta. Ed. All Beck,
Bucuresti, 2003,p.5-8
16. Valentin Priscaru. Tratat de drept administrativ roman. Partea generala. Ed. All Beck,
Bucuresti, 1996,p.278
17. Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Ion Creanga. Ghidul cetateanului in contenciosul
administrativ. Ed.Ulysse, Chisinau, 2003
18. Valeriu Zubco, Anastasia Pascari, Gheorghe Crețu. Contenciosul administrative.,
Chișinău: Cartier, 2004, p.18-19
19. Verginia Vedinas. Drept administrativ si institutii politico-administrative. Ed. Lumina
Lex, Bucuresti, 2002,p.150
20. ZUBCO V. „Contenciosul administrativ” – Chişinău, 2003;
21. Хомяков Г. А., Административный суд в Российской Федерации, стр.49
22. https://www.e-referate.ro/referate/Sistemul_administrativ_al_republicii_moldova2005-
03-18.html
23. https://www.bizlaw.md/despre-ce-e-codul-administrativ-al-republicii-moldova

22