UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT

Lucru individual la disciplina Filosofia juridică

Referat pe tema:
Conceptul justiției la Aristotel

A elaborat: Horaicu Iuliana-Gabriela

Grupa 3 F/R
Prof.universitar: Mărgineanu Valentin

Concepția justiție a lui Aristotel

1
Aristotel s-a născut în anul 384 î. Hr. În micul oraș Stagiara, astăzi Stavro, în nord- estul
peninsulei Calcidice. S-a făcut uneori încercarea de a se descoperi o trăsătură alogenă în
caracterul său și de a o atribui faptului că s-a născut la nord, dar Satgiara era, în adevăratul sens
al cuvântului un oraș grecesc colonizat din Andros și Chalkis și în care se folosea o variantă a
dialectului ionian. Ca și Platon, Aristotel nu- și poate imagina politica ruptă de etică. Uneori
chiar, Aristotel are tendința de a subordona politica legilor morale. Obiectul eticii este
acela de a asigura binele suprem, scopul tuturor activităților. Același lucru îl putem spune
și despre politică: sarcina sa este aceea de a lucra în vederea binelui comun. Politica este o artă
regală sau arhitectonică, cea care comandă celorlalți, precum arhitectul comandă
muncitorilor care lucrează la construcția aceluiași edificiu.

Politica este o lucrare atribuită în mod cert lui Aristotel. A existat o dispută aprigă cu privire la
ordinea adevărată a acestor cărți. În mod real, ele constau într-un număr de eseuri originale,
independente, care n-au fost elaborate pe deplin într-o structură unitară. Aristotel considera ca
dreptatea trebuie împartita în functie de meritele fiecaruia, iar criteriul dupa care se face
aceasta împartire trebuie sa fie just, adecvat si sa nu fie schimbat pe parcurs - o dreptate
sociala.O actiune este considerata dreapta de catre Aristotel atunci când este în conformitate cu
criterii de apreciere corecte si adecvate. El dă dreptății două sensuri- ceea ce este legal și ceea ce
este cinstit și just.
În cartea a II-a Aristotel contestă societatea carthaginezilor, care sunt de părere că magistrații,
acei arbitrii ai jusțitiei, ar trebui învestiți după avere și este de părere că regimul acestora se
îndreaptă către aristocrație. El consideră că legea îmbrațișează dreptatea și virtutea, iar aceste
funcții nu ar trebui date spre vânzare, deoarece un om de seamă ajuns la putere, va deveni corupt,
întrucât va avea mereu dorința avidă de a se îmbogăți. Totodată el consideră că virtutea este cea
mai importantă pentru individ și, în același timp, ea trebuie să fie primordială și pentru stat, care
este o totalitate de indivizi. Dar statul trebuie să aibă bunuri exterioare suficiente pentru pentru
ducerea la bun sfârșit a acțiunilor bune.

În opinia lui Aristotel, nici democrația, nici oligarhia, două forme de guvernământ rivale, nu-și
pot reclama justiția de partea lor. Justiția este principiul care stă la baza stabilirii dreptului
persoanelor, a egalității în distribuirea prerogativelor sarcinilor sociale. Acest principiu este
înaintat de discursul democratic atunci când proclamă egalitate între membrii unei societăți și
acordă drepturi egale tuturor. Susținătorul oligarhiei, în numele aceluiași principiu, subliniază că
justișia nu necesită o distribuție egală, deoarece nu există egalitate între membrii aceleiași
societăți. într-un asemeneacaz, egalitatea ar fi o nedreptate. Justiția reclamă împărțirea egală între
cei care sunt egali și inegală pentru cei care sunt inegali. Justiția distributivă, cea care ar trebui să
predomine în organizarea unei societăți, se exprimă, în opinia lui Aristotel, nu într-o egalitate
aritmetică, ci în proporționalitate, într-un raport egal între persoane și lucruri, între ceea ce este
atribuit și cel căruia îi este atribuit. Statul nefiind o asociație financiară, ci una politică,
scopul lui nu este îmbogățirea, ci promovarea unei vieți morale, perfecțiunea și fericirea
omului prin exersarea virtuții și activităților rezonabile. Democrația poate fi justificată în
măsura în care toți cetățenii sunt egali în virtute.

Sistemul oligarhic este definit de Aristotel ca „dominare politica a bogatilor” , si se

caracterizeaza prin coruptie endemica si economie subterana. Pentru Aristotel, oligarhia este un
tip de forma de guvernare deviata, si nedreapta. Dar daca există vreunul sau mai mulți decât unul
care să nu fie totuși capabili să umple întreaga cetate, care să distingă printr-un exces al virtuții
astfel încât ea să nu fie comparabilă cu virtutea tuturor celolalți, și nici aptitudinea politică a
acestora să nu fie comparabilăcu celorlați, fie că ei sunr mai mulți, fie că este unul singur, în
niciun caz aceștia nu trebuie să fie considerați o parte a cetății. Ei ar fi nedreptățiți de către

2
cei care i-ar considera egali, deoarece ei sunt egali potrivit aptitudinii politice și a virtuții, căci un
asemenea om ales ar fi ca un zeu între oameni. De aici reiese limpede că instituirea legilor îi
privește în mod necesar pe cei egali atât ca neam cât și ca aptitudine, iar privitor la ceilalți nu
există lege, deoarece ei sunt legea. Ar fi chiar amuzant să se formuleze legi care să îi
constrângă pe aceștia, deoarece ei ar răspunde la fel cu cele pe care le zice Antishene că le-ar
fi spus leiiatunci când iepurii au vorbit în public și au susținut egalitatea tuturor.

Despre dreptate Aristotel afirmă ,,de pildă unora li se pare că drepatea înseamnă egalitate,,. În
același timp, el susține ideea că dreptatea care este doar persoanelor determinate, înseamnă
egaliate, în cazul celor egali, la fel cum, la polul opus, drepatea este inegală este pentru cei
inegali.
Dreptatea, în concepția lui, rezidă din scopul tuturor artelor și ale științelor, adică binele.
Magistraturile ar trebui să se distribuie inegal tuturor în funcție de posesia superioară aunui
anumit bine, daca ei nu se deosebesc deloc în celelalte domenii lăsate de o parte, ci sunt din
întâmplare inegali, fiindcă cei care se deosebesc au parte diferită de dreptate și de criteriul
meritului.

Filosoful consideră că legea nu trebuie să emane doar virtuți morale, deoarece nu poate supune o
întreagă națiune să acționeze ,,de dragul a cee ce este nobil,,. În același timp, drepatea se supune
legii, dar virtutea, deși pare a fi similară dreptății, cei doi termeni au sensuri diferite, în viziune
aristotelică.
El definește dreptatea particulară, adică omul drept. Această dreptate particulară se împarte în
dreptate în distribuirea onorurilor, adică însușirea bogățiilor, onorurilor și în dreptate corectivă
care rezidă în relațiile inter-umane.
Dreptatea distributivă se referă la bunul primit de o persoană, în raport cu meritele
acesteia. În democrație, libertatea este motorul, iar aceasta emană egalitate, comparativ cu
oligarhia, unde principalul crietriu de acordare a meritelor sau a puterii constă în aristocrație,
origine nobilă.
Dreptatea corectivă se referă la o stare de echilibru între cel care a produs un
prejudicu și cel care îl suportă. Comparativ cu dreptatea distributivă, cea corectivă impune
judecătorului să facă dreptate. Când va aplica legea, nu va ține cont de meritele inculpatului
sau a persoanei vătămate, obiectivul lui fiind acela de a da celei din urmă daune care se
raportează la prejudiciul care i-a fost provocat. Acțiunea dreaptă este calea de mijloc între a lucra
necinstit și afi tratat în mod necinstit.
Omul de stat și judecătorul, care împart bunuri sau constată prejudiciile în mod corect, nu sunt
amenințați de pericolul vreunei nedreptăți, iar cetățeanul simplu, căruia i sar putea da prea
mult sau mai puțin printr-un act nedrept al omului de stat sau judecătorului, nu
acționează în niciun fel atât timp cât acest lucru are loc, ci e cu totul pasiv.

Aristotel tratează problema dreptății din punct de vedere moral, decât juridic, inspirându-se,
cu predilecție, din jurisprudența tribunalelor grecești, care tindeau a fi niște instituții
moralizatoare. El face două distincții între dreptatea politică și cea nepolitică. Prima poate exista
intr-o societate autarhica, ai cărei mebrii sunt egali și liberi. Dreptatea nepolitică vizează viața
personală, de exemplu egalitatea între bărbat și femeie, care nu poate exista. Dreptatea nu
reprezintă doar o proporție între doi subiecți, ci este o stare de fapt. Oamenii sunt subiectivi, iar
uneori nu realizează că produc o stare de dezechilibru, de aceea dreptatea trebuie făcută de un
justițiar, o instanță superioară, cu capacități depline, debordând, totodată, de obiectivism.
Reprezentând o problemă căruia Aristotel i-a acordat interes în operele sale-Politica și Etica,
drepatea, în viziunea lui, trebuie făcută în mod deliberat, lipsită de conținut subiectiv, păstrând
doar caracterul moralizator care guvernează principiile politice ale filosofului.

3
Bibliografie
1.Sir David Ross, Aristotel,
pag, Ed. Humanitas București,
1998
2.Opere Aristotel, Politica, ed. a
III-a revăzută, bilingvă, Ed.
Univers Enciclopedic
Gold, București 2015
1.Sir David Ross, Aristotel,
pag, Ed. Humanitas București,
1998
2.Opere Aristotel, Politica, ed. a
III-a revăzută, bilingvă, Ed.
Univers Enciclopedic
Gold, București 2015

4
1.Sir David Ross, Aristotel,
pag, Ed. Humanitas București,
1998
2.Opere Aristotel, Politica, ed. a
III-a revăzută, bilingvă, Ed.
Univers Enciclopedic
Gold, București 2015
1.Sir David Ross, Aristotel,
pag, Ed. Humanitas București,
1998
2.Opere Aristotel, Politica, ed. a
III-a revăzută, bilingvă, Ed.
Univers Enciclopedic
Gold, București 2015
1.Sir David Ross, Aristotel, pag, Ed. Humanitas București, 19982.Opere Aristotel,
Politica, ed. a III-a revăzută, bilingvă, Ed. Univers Enciclopedic Gold, București
2015

5
 Test grilă cu o variantă de răspuns
1. După părerea lui Aristotel care este principiul ce stă la baza stabilirii dreptului
persoanelor,a egalității în distribuirea prerogativelor sarcinilor sociale?
a) adevărul
b) justiția
c) egalitatea
d) nici una din variante

2. Sistemul oligarhic este definit de Aristotel ca….

a) dominare politica a bogatilor
6
 b) virtutea politică a bogaților
c) egalitatea politică a bogaților
d) nici una din variante

3. Despre dreptate Aristotel afirmă:

a) Dreptatea care este doar persoanelor determinate, înseamnă egaliate, în cazul celor
egali, la fel cum, la polul opus, drepatea este inegală este pentru cei inegali.
b) Dreptatea care este doar persoanelor nedeterminate, înseamnă inegaliate, în cazul
celor egali, la fel cum, la polul opus, drepatea este egală este pentru cei inegali.
c) Dreptatea rezidă din scopul tuturor artelor și ale științelor, adică binele.
d) a și c

4. Da-ți definiție în opinia lui Aristotel noțiunii de dreptate nepolitică:

a) Dreptatea nepolitică vizează viața personală, de exemplu egalitatea între bărbat
și femeie, care nu poate exista.
b) Dreptatea nepolitică vizează viața , inegalitatea între bărbat și femeie, care poate
exista.
c) Dreptatea nepolitică vizează viața personală, de exemplu egalitatea între bărbat și
femeie, care poate exista.

5. Câte sensuri îi dă Aristotel dreptății și cum le denumește?

a) ceea ce este legal și ceea ce este cinstit și just
b) ceea ce este ilegal și ceea ce este cinstit și nedrept
c) ceea ce este legal și ceea ce este necinstit și drept
d) nici una din variante

6. În ce an și oraș s-a născut Aristotel?

a) anul 324 d. Hr.,orașul Paris
b) anul 384 î. Hr., orașul Stagiara
c)anul 358 î. Hr., orașul Arezzo
d)nici una din variante

7. Aristotel consideră că legea îmbrațișează două calități:

a) dreptatea și virtutea
b) dragostea și bunătatea
c) adevărul și sinceritatea
d) viața și moartea
8. Da-ți definiție în opinia lui Aristotel noțiunii de dreptate corectivă:
a) Dreptatea corectivă se referă la o stare de echilibru între cel care a
produs un prejudicu și cel care îl suportă.
b) Dreptatea corectivă se referă la o stare de dezechilibru între cel care a
produs un prejudicu și cel care îl suportă.
c) Dreptatea corectivă se referă la o stare de echilibru între cel care nu a
produs un prejudicu și cel care îl suportă.
d) nici una din variante

9. Pentru Aristotel oligarhia este:

a) un tip de formă de guvernare deviata, si nedreapta.

7
 b) un tip de formă de guvernare nedeviata, si nedreapta.
c) un tip de formă de guvernare îndepărtată, si dreapta.

10. Cum poate fi justificată democrația?

a) poate fi justificată în măsura în care toți cetățenii sunt egali în virtute.
b) poate fi justificată în măsura în care toți cetățenii sunt inegali în virtute.
c) nici una din variante