JUSTIȚIA ȘI PRINCIPIILE EI DEMOCRATICE

I. Noțiunea de justiție și particularitățile ei.

Justiția reprezintă puterea statului de a decide asupra conflictelor apărute între
diferite subiecte de drept.

II. Principiile justiției, noțiunea, importanța și clasificarea.

Principiile justiției sunt acele reguli cu caracter general pe baza cărora
sunt structurate și își exercită atribuțiile prevăzute de lege sistemul de
instituții care compun puterea judecătorească, raportul dintre aceste
instituții precum și relațiile pe care le stabilesc cu celelalte autorități ale
statului, cu organizațiile private și cu cetățenii.
Importanța principiilor de drept rezultă din faptul că acestea sunt idei
conducătoare de conținutul tuturor normelor juridice, cuprind cerințe obiective ale
societății cerințe cu manifestări specifice fiecărei ramuri de drept.
Clasificarea principiilor:
În funcție e domeniul de aplicare:
a) principii generale;
b) principii ramurale;
c) principii interramurale;
d) principii specifice unor instituții ale ramurii de drept.
 De asemenea, se conține o clasificare a principiilor în principii organizaționale și
funcționale.
III. Principiul legalității.
Principiul legalității presupune că desfășurarea întregii activități
procesuale toate actele participanților la proces, deliberarea și pronunțarea
hotărârii trebuie să aibă loc numai în conformitate cu prevederile legii.
În privința activității de înfăptuire a justiției, legalitatea are două aspecte:
1. Aspect organizațional – Instanțele judecătorești trebuie să fie organizate
conform legii
2. Aspect funcțional – Activitatea instanțelor judiciare să se desfășoare conform
legii.
O cerință specială a legalității constă în aceea că trebuie să fie aplicată legea care
este în vigoare.

IV. Prezumția nevinovăției.

Potrivit art. 21 al Constituției RM, orice persoană acuzată de un delict este
prezumată nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal, în cursul unui
proces judiciar public, în cadrul căruia i s-au asigurat toate garanţiile necesare apărării
sale.
Reieșind din acest principiu, învinuitul sau inculpatul nu trebuie să-și dovedească
nevinovăția, organelor de urmărire penală și procurorului revenindu-le obligația
administrării probelor. În cazulîn care există probe de vinovăție cel acuzat are dreptul să
probeze lipsa lor de temeinicie.

V. Egalitatea în fata legii și a autorităților

Potrivit art. 16 alin. (2) al Constituției, toți cetățenii Republicii Moldova sânt egali
în față legii și a autorităților publice, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine
etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenență politică, avere sau de origine socială.
Trăsăturile caracteristice ale principiului egalității:
a) desfășurarea justiției se realizează de aceleași organe în raport cu toate
persoanele;
b) justiția se defșoară pentru toate persoanele după aceleași reguli și norme
procesuale;
 c) participanții au drepturi egale în fața autorității judecătorești.

VI. Limba de procedură şi dreptul la interpret.

Potrivit art. 118 al Constituției, procedura judiciară se desfășoară în limba de stat.
Persoanele care nu posedă sau nu vorbesc limba de stat au dreptul de a lua cunoștință
de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanță prin interpret. În condițiile
legii, procedura judiciară se poate efectua şi într-o limbă acceptabilă pentru majoritatea
persoanelor care participă la proces.
Dacă în cursul judecării cauzei se folosește o altă limbă decât cea de stat
redactarea înscrisurilor și consemnarea scrisă a activității desfășuratee se fac în limba
de stat.

VII. Asigurarea dreptului la apărare.

Dreptul la apărare reprezintă unul dintre drepturile fundamentale ale omului
prevăzut atât de Constituția RM cât și de numeroase Convenții internaționale, printre
care și CEDO.
Potrivit Constituției dreptul la apărare este garantat. Fiecare om are dreptul să
reacţioneze independent, prin mijloace legitime, la încălcarea drepturilor şi libertăţilor
sale.
În tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau
numit din oficiu. Amestecul în activitatea persoanelor care exercită apărarea în limitele
prevăzute se pedepseşte prin lege.
Aspectele dreptului la apărare:
 Posibilitatea părților de a se apăra singure pe tot parcursul procesului;
 obligația organelor judiciare de a avea în vedere din oficiu și aspectele
pozitive părților angajate în proces;
 posibilitatea, și uneori obligația acordării asistenței juridice în cursul
procesului.
VIII. Publicitatea şedinţei de judecată
În toate instanţele judecătoreşti şedinţele de judecată sînt publice. Judecarea
proceselor în şedinţă închisă se admite numai în cazurile stabilite prin lege, cu
respectarea tuturor regulilor de procedură.
 Acest principiu are în vedere faptul că întreaga ședință de judecată cu excepția
deliberării se desfășoară înaintea instanței în ședință deschisă cu participarea părților și
altor persoane străine care doresc să asiste la ședință.

IX. Accesul liber la justiţie.

Art. 6 pct. 1 al CEDO prevede dreptul persoanelor de liber acces la justiție.
În linii generale, pentru a realiza o garantare corectă și completă a accesului la
justiție, statul are anumite obligații, și anume să instituie tribunale investite cu o
competență de plină jurisdicție, care să permită să tranșeze cauza pe fond, atât sub
aspectul stării de fapt, cât și sub aspectul stării de drept, dar și să acorde oricărei
persoane toate facilitățile rezonabile, de drept și de fapt, pentru a putea accede la
instanță. Astfel, pentru a asigura o respectare scrupuloasă a dreptului de acces liber la
justiție, statele trebuie să confere acestui drept două calități: efectivitate și
accesibilitate.

X. Principiul contradictorialității.
Contradictorialitatea presupune organizarea procesului astfel încât părţile şi ceilalţi
participanţi la proces să aibă posibilitatea de a-şi formula, argumenta şi dovedi poziţia în
proces, de a alege modalităţile şi mijloacele susţinerii ei de sine stătător şi independent
de instanţă, de alte organe şi persoane, de a-şi expune opinia asupra oricărei probleme
de fapt şi de drept, care are legătură cu pricina dată judecăţii, şi de a-şi expune punctul
de vedere asupra iniţiativelor instanţei.
Exigenţa fundamanentală a contradictorialităţii impune cerinţa ca nici o măsură să
nu fie ordonată de înstanţă înainte ca aceasta să fie pusă în discuţia contradictorie a
părţilor. Doctrina promovează ideea existenţei contradictorialităţii între instanţă şi
participanţii la proces.

XI. Înfăptuirea justiţiei - atribuţie exclusivă a instanţelor judecătoreşti.

Una dintre cele trei puteri în stat – puterea judecătorească – este realizată numai
prin instanţa judecătorească. Atribuţia de înfăptuire a justiţiei revine judecătorilor
independeţi şi impaţiali.
Deşi, mai multe autorităţi jurisdicţionale sunt menite să apere şi să ocrotească
anumite drepturi, libertăţi şi interese legitime, instanţelor de judecată, le revine
exclusivitatea şi universalitatea în acest sens. Doar instanţa de judecată conform unei
ordini procesuale strict reglementate de lege, poate institui, dar şi suprima drepturi,
poate constata fapte cu valoare juridică. Examinarea cauzelor de către alte organe –
administrative, neguvernamentale sau arbitrale - nu ia forma procesuală prevăzută de
Codul de procedură civilă, Codul de procedură penală al Republicii Moldova şi de alte
legi. În consecinţă acestea soluționează anumite categorii de litigii, dar nu înfăptuiesc
justiţia.

XII. Independenţa, imparțialitatea și inamovibilitatea judecătorilor.

Standardele europene prevăd judecarea cauzelor civile, „de către un tribunal
competent, independent şi imparţial, stabilit prin lege”.
Pentru a determina dacă organul jurisdicțional este independent, trebuie luate în
considerare următoarele elemente: lipsa oricărei ingerințe – sau aparenţe de ingerință –
din partea altor puteri ale statului sau a părților, precum şi existenta unor garanții reale
contra oricăror eventuale presiuni exterioare.
Garanţiile independenţei judecătorilor sunt enumerate în art.17 al Legii Republicii
Moldova cu privire la statutul judecătorului din 20.07.1995.
Acestea sunt împărţite convenţional de către unii doctrinari în 3 categorii:
garanţii politice, economice şi procesual-juridice.

XIII. Colegialitatea și unipersonalitatea examinării cauzelor în instanțele

de judecată.
Potrivit prevederilor normelor procesuale, instanța de judecată trebuie să aibă o
anumită compunere, adică completul de judecată să fie alcătuit cu numărul de
judecători care au capacitata funcțională necesară pentru a judeca.
Așadar, cauzele civile și penale se judecă în primă instanţă de un singur judecător
sau de un complet din 3 judecători. Problema judecării colegiale a cauzei se examinează
de către preşedintele instanţei. În instanţă de apel, cauzele se judecă de un complet
compus dintr-un judecător (preşedinte al şedinţei) şi alţi doi judecători. Colegiul civil,
comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie judecă
recursurile în componenţa unui judecător (preşedinte) şi altor 4 judecători.