Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova

Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți

Facultatea de Științe Reale, Economice și ale Mediului
Catedra de științe economice

Referat
la unitatea de curs: Principiile economiei de piață

pe tema

„Neofactorii de producţie”

Elaborat:
Coordonat: conf. univ., dr.

Bălți, 2020
 Cuprins

1. Introducere..............................................................................................................................3
2. Neofactorii de productie.........................................................................................................3
3. Bibliografie...............................................................................................................................6

2
 Introducere

Dezvoltarea industriala contemporana a pus in evidenta faptul ca performantele de piata ale

firmelor producatoare au ajuns sa fie influentate tocmai de actiunea unor factori netraditionali,
neinclusi in conventionala formula trinitara. Importanta unor asemenea factori a determinat
polarizarea eforturilor de investitii in cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica, in formarea
personalului, in informatizarea unor firme.

Neofactorii de productie

Asemenea evolutii contemporane au condus la formularea unei teorii a neofactorilor de

productie. Delimitarea dintre factorii de productie clasici si neofactori decurge din considerente
legate de natura lor intrinseca, dar si in modul specific de actiune si de gestionare a factorilor din
fiecare categorie. Astfel, daca factorii de productie clasici - munca, natura, capitalul - au la baza
resurse din categoria celor vizibile si cuantificabile, care pot fi gestionate, neofactorii, respectiv
abilitatea intreprinzatorului, tehnologiile, inovatia etc, isi au originea in resurse din categoria celor
invizibile, ceea ce face ca exercitarea proprietatii asupra lor sa implice modalitati noi de cuantificare
si gestionare.

Tehnologiile reprezinta procedee de combinare si transformare a factorilor de productie in

rezultate ale productiei, prin aplicarea unor reguli specifice. Ele au rolul de a defini natura si
succesiunea fazelor procesului de productie care asigura transformarea resurselor primare in bunuri
economice. Fiind resurse potential utilizabile, tehnologiile la un moment dat formeaza 'stocul de
tehnologii', concretizat in brevete de inventii, licente, proiecte de
produse si instalatii, machete, prototipuri, specificatii de executie a unor operatii, sisteme de
asigurare a calitatii, programe informatice pentru asistarea productiei pe calculator etc.

In conditiile revolutiei tehnico-stiintifice contemporane tehnologiile inregistreaza o dinamica

sustinuta, dependenta insa de amploarea si ritmul inovarii din diverse domenii. Aceasta conduce la
innoirea continua a componentelor stocului de tehnologii disponibile la un moment dat, fie printr-o
ameliorare treptata, fie prin salturi spectaculoase determinate de anumite descoperiri. Aparitia de noi
tehnologii este o sursa majora de avantaj competitiv pentru firmele care reusesc sa le
implementeze rapid si sa le exploateze eficient.

Informatia face si ea parte din categoria neofactorilor si indeplineste roluri multiple in

productie. Ea este stocata pe suporti materiali (hartie, film, discuri, benzi magnetice, circuite
integrate etc.) si este introdusa in procesele de productie sub forme variate, precum: fise tehnice,
desene de executie, norme de consum si de productie, instructiuni de lucru si de protectie a muncii,
documentatii de investitii, inovatii si rationalizari, know-how etc, toate acestea constituind bunuri
informationale.

Informatiile se deosebesc de resursele economice clasice printr-o serie de particularitati care

privesc atat producerea informatiilor, cat si gestionarea, tranzactionarea pe piata si utilizarea lor.

Asemenea particularitati sunt:

a) producerea de informatii cu caracter neintrerupt si nelimitat si, ca urmare, stocul de

informatii se imbogateste continuu;
3
 b) dupa o anumita utilizare informatia ramane in continuare ca resursa disponibila;

c) deoarece producerea de informatii necesita cheltuieli insemnate, apare necesitatea ca

aceasta resursa sa fie supusa unor reguli specifice de gestionare, acces si protectie.

Abilitatea intreprinzatorului reprezinta un neofactor de productie in cadrul sistemelor

economice bazate pe concurenta si libera initiativa. intreprinzatorul gestioneaza, facand uz de
propriile-i abilitati, ansamblul factorilor de productie, realizeaza alegerea factorilor adecvati
scopului propus, realizeaza combinarea si utilizarea lor corespunzatoare. intreprinzatorul se
manifesta prin activitatea sa la nivel microeconomic, acesta fiind cadrul de baza unde se produc
bunurile economice si serviciile.

Abilitatile ce se cer intrunite in persoana intreprinzatorului pentru ca acesta sa-si

indeplineasca functiile asumate sunt: aptitudini de strateg, de administrator, de investitor,
de manager de proiect, de comerciant de negociator etc, dar si de supervizor si controlor al
activitatii proprii si a colaboratorilor.

Asemenea evolutii contemporane au condus la formularea unei teorii a neofactorilor de

productie. Delimitarea dintre factorii de productie clasici si neofactori decurge din considerente
legate de natura lor intrinseca, dar si in modul specific de actiune si de gestionare a factorilor din
fiecare categorie. Astfel, daca factorii de productie clasici - munca, natura, capitalul - au la baza
resurse din categoria celor vizibile si cuantificabile, care pot fi gestionate, neofactorii, respectiv
abilitatea intreprinzatorului, tehnologiile, inovatia etc, isi au originea in resurse din categoria celor
invizibile, ceea ce face ca exercitarea proprietatii asupra lor sa implice modalitati noi de cuantificare
si gestionare.

Tehnologiile reprezinta procedee de combinare si transformare a factorilor de productie in

rezultate ale productiei, prin aplicarea unor reguli specifice. Ele au rolul de a defini natura si
succesiunea fazelor procesului de productie care asigura transformarea resurselor primare in bunuri
economice. Fiind resurse potential utilizabile, tehnologiile la un moment dat formeaza 'stocul de
tehnologii', concretizat in brevete de inventii, licente, proiecte de
produse si instalatii, machete, prototipuri, specificatii de executie a unor operatii, sisteme de
asigurare a calitatii, programe informatice pentru asistarea productiei pe calculator etc.

In conditiile revolutiei tehnico-stiintifice contemporane tehnologiile inregistreaza o dinamica

sustinuta, dependenta insa de amploarea si ritmul inovarii din diverse domenii. Aceasta conduce la
innoirea continua a componentelor stocului de tehnologii disponibile la un moment dat, fie printr-o
ameliorare treptata, fie prin salturi spectaculoase determinate de anumite descoperiri. Aparitia de noi
tehnologii este o sursa majora de avantaj competitiv pentru firmele care reusesc sa le
implementeze rapid si sa le exploateze eficient.

Informatia face si ea parte din categoria neofactorilor si indeplineste roluri multiple in

productie. Ea este stocata pe suporti materiali (hartie, film, discuri, benzi magnetice, circuite
integrate etc.) si este introdusa in procesele de productie sub forme variate, precum: fise tehnice,
desene de executie, norme de consum si de productie, instructiuni de lucru si de protectie a muncii,

4
documentatii de investitii, inovatii si rationalizari, know-how etc, toate acestea constituind bunuri
informationale.

Informatiile se deosebesc de resursele economice clasice printr-o serie de particularitati care

privesc atat producerea informatiilor, cat si gestionarea, tranzactionarea pe piata si utilizarea lor.

Asemenea particularitati sunt:

a) producerea de informatii cu caracter neintrerupt si nelimitat si, ca urmare, stocul de

informatii se imbogateste continuu;

b) dupa o anumita utilizare informatia ramane in continuare ca resursa disponibila;

c) deoarece producerea de informatii necesita cheltuieli insemnate, apare necesitatea ca

aceasta resursa sa fie supusa unor reguli specifice de gestionare, acces si protectie.

Abilitatea intreprinzatorului reprezinta un neofactor de productie in cadrul sistemelor

economice bazate pe concurenta si libera initiativa. intreprinzatorul gestioneaza, facand uz de
propriile-i abilitati, ansamblul factorilor de productie, realizeaza alegerea factorilor adecvati
scopului propus, realizeaza combinarea si utilizarea lor corespunzatoare. intreprinzatorul se
manifesta prin activitatea sa la nivel microeconomic, acesta fiind cadrul de baza unde se produc
bunurile economice si serviciile.

Abilitatile ce se cer intrunite in persoana intreprinzatorului pentru ca acesta sa-si

indeplineasca functiile asumate sunt: aptitudini de strateg, de administrator, de investitor,
de manager de proiect, de comerciant de negociator etc, dar si de supervizor si controlor al
activitatii proprii si a colaboratorilor.

Ca neofactori se consideră: progresul tehnico-ştiinţific; sistemul informaţional; capitalul uman;

abilitatea întreprinzătorului.

Ameliorarea calitativă a factorilor de producţie se înfăptuieşte prin intermediul progresului tehnic.

Progresul tehnico-ştiinţific, ca neofactor de producţie, contribuie la: modernizarea şi diversificarea
produselor, perfecţionarea echipamentelor şi tehnologiilor de producţie; aplicarea noilor surse de
materie prime şi energetice; îmbunătăţirile în domeniul comercializării bunurilor, Revoluţia
ştiinţifică şi tehnică actuală permite înlocuirea aproape totală a efortului fizic şi în măsură sporită a
celui intelectual.
Sistemul informaţional, ca neofactor de producţie, asigură: reglarea, fără participarea nemijlocită a
omului, a unor procese de producţie; conducerea de la distanţă a unor maşini şi utilaje, programarea,
lansarea şi urmărirea proceselor de producţie; înlocuirea factorului muncă prin sistemul de maşini
(robotizarea).

5
 Bibliografie

1. http://www.stiucum.com/economie/economie-generala/Neofactorii-de-productie11563.php
2. https://ru.scribd.com/document/349005214/Neofactorii-de-Productie