UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA SIBIU

FACULTATEA DE DREPT

SPECIALIZAREA: ADMINISTRAȚIE PUBLICA

DISCIPLINA:
ECONOMIE

Titlul temei de control:

NEOFACTORII DE PRODUCȚIE

Profesorul de disciplina:

Lector univ. Doctor.:Marian Cărăuș

Student:

Sandu Ciprian Marian

Anul 1
 Neofactorii de productie

Dezvoltarea industriala contemporana a pus in evidenta faptul ca

performantele de piata ale firmelor producatoare au ajuns sa fie influentate tocmai de
actiunea unor factori netraditionali. Importanta unor asemenea factori a determinat
concentrarea eforturilor de investitii in cercetarea stiintifica si dezvoltarea
tehnologica, in formarea personalului, in informatizarea unor firme.

Asemenea evolutii contemporane au condus la formularea unei teorii

a neofactorilor de productie. Delimitarea dintre factorii de productie clasici si
neofactori decurge din considerente legate de natura lor intrinseca, dar si in modul
specific de actiune si de gestionare a factorilor din fiecare categorie. Astfel, daca
factorii de productie clasici - munca, natura, capitalul - au la baza resurse din
categoria celor vizibile si cuantificabile, care pot fi gestionate, neofactorii, respectiv
abilitatea intreprinzatorului, tehnologiile, inovatia etc, isi au originea in resurse din
categoria celor invizibile, ceea ce face ca exercitarea proprietatii asupra lor sa
implice modalitati noi de cuantificare si gestionare.

Tehnologiile reprezinta procedee de combinare si transformare a factorilor de

productie in rezultate ale productiei, prin aplicarea unor reguli specifice. Ele au rolul
de a defini natura si succesiunea fazelor procesului de productie care asigura
transformarea resurselor primare in bunuri economice. Fiind resurse
potential utilizabile, tehnologiile la un moment dat formeaza 'stocul de tehnologii',
concretizat in brevete de inventii, licente, proiecte de
produse si instalatii, machete, prototipuri, specificatii de executie a unor
operatii, sisteme de asigurare a calitatii, programe informatice pentru asistarea
productiei pe calculator etc.

In conditiile revolutiei tehnico-stiintifice contemporane tehnologiile

inregistreaza o dinamica sustinuta, dependenta insa de amploarea si ritmul inovarii
din diverse domenii. Aceasta conduce la innoirea continua a componentelor stocului
de tehnologii disponibile la un moment dat, fie printr-o ameliorare treptata, fie prin
salturi spectaculoase determinate de anumite descoperiri. Aparitia de noi tehnologii
este o sursa majora de avantaj competitiv pentru firmele care reusesc sa le
implementeze rapid si sa le exploateze eficient.

Informatia face si ea parte din categoria neofactorilor si indeplineste roluri

multiple in productie. Ea este stocata pe suporti materiali (hartie, film, discuri, benzi
magnetice, circuite integrate etc.) si este introdusa in procesele de productie sub
forme variate, precum: fise tehnice, desene de executie, norme de consum si de
productie, instructiuni de lucru si de protectie a muncii, documentatii de investitii,
inovatii si rationalizari, know-how etc, toate acestea constituind bunuri informationale.

Informatiile se deosebesc de resursele economice clasice printr-o serie de

particularitati care privesc atat producerea informatiilor, cat si gestionarea,
tranzactionarea pe piata si utilizarea lor.
 Asemenea particularitati sunt:

a) producerea de informatii cu caracter neintrerupt si nelimitat si, ca urmare,

stocul de informatii se imbogateste continuu;

b) dupa o anumita utilizare informatia ramane in continuare ca resursa

disponibila;

c) deoarece producerea de informatii necesita cheltuieli insemnate, apare

necesitatea ca aceasta resursa sa fie supusa unor reguli specifice de gestionare,
acces si protectie.

Abilitatea intreprinzatorului reprezinta un neofactor de productie in cadrul

sistemelor economice bazate pe concurenta si libera initiativa. intreprinzatorul
gestioneaza, facand uz de propriile-i abilitati, ansamblul factorilor de productie,
realizeaza alegerea factorilor adecvati scopului propus, realizeaza combinarea si
utilizarea lor corespunzatoare. intreprinzatorul se manifesta prin activitatea sa la nivel
microeconomic, acesta fiind cadrul de baza unde se produc bunurile economice si
serviciile.

Abilitatile ce se cer intrunite in persoana intreprinzatorului pentru ca acesta sa-

si indeplineasca functiile asumate sunt: aptitudini de strateg, de administrator,
de investitor, de manager de proiect, de comerciant de negociator etc, dar si
de supervizor si controlor al activitatii proprii si a colaboratorilor.1

1
Manolescu Adriana –Principii de economie– Ed.Universitatii Agora, Oradea 2001, pag 68-69