UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE ȘTIINȚE ECONOMICE

CATEDRA ECONOMIE, MARKETING ȘI LOGISTICA

POPA ECATERINA

Analiza efectelor de extindere la scară

a producţiei.

Lucrul Individual

Conducător ştiinţific:
Nume Prenume, lector universitar

1
 CHIŞINĂU-2021

CUPRINS
Pag.
Lista abrevierilor………………………………………………………………………………...…3
Introducere........................................................................................................................................4

I. ABORDĂRI CONCEPTUALE PRIVIND PROFILUL ECONOMIE DE SCARA..............................................5

II. Funcţia de producţie şi proprietăţile ei………..…….………………….…………...……..…..10

III. Efectele de extindere la scară a producţiei..................................................................................15

Concluzii şi recomandări..................................................................................................................20

Bibliografie.......................................................................................................................................21
Anexe................................................................................................................................................22

2
LISTA ABREVIERILOR

3
 INTRODUCERE
Actualitatea şi importanţa temei abordate. Starea actuală a economiei necesită dezvoltarea unei
teorii a practicii analizei economice. Din moment ce se asigură eficient funcționarea organizației
necesită o cunoaștere economică gestionarea activităților lor de producție și economie, care este
determinată în mare măsură de capacitatea de a o analiza. Odată cu formarea și dezvoltarea relațiilor de
piață, rolul analizei economice, este una dintre funcțiile importante de management și control în
creștere. Cu ajutorul analizei, tendințele de dezvoltare sunt studiate, profund factori de modificare a
rezultatelor activităților, se identifică planuri de afaceri, rezerve pentru creșterea eficienței producției.
În fața incertitudinii cu privire la tendințele pieței, capacitatea de a utiliza analiza pentru a lua decizii
optime este o condiție prealabilă pentru activitatea de succes a afacerii. Pentru a le justifica, este necesar
să se identifice și să prezică probleme existente, riscuri de producție și financiare, determinat efectul
deciziilor luate asupra atingerii obiectivelor întreprinderilor. Din acest motiv, studierea elementelor de
bază ale analizei economice este un factor util de decizie.
Gradul de studiere a temei. Baza metodologică a tuturor ramurilor științei, inclusiv analiza economică,
este teoria cunoașterii. Studiul fenomenelor natura și viața socială sunt imposibile fără analiză. Termen
de analiză provine din cuvântul grecesc și în traducere înseamnă: împărți, dezmembra. Analiza este
dezmembrarea unui fenomen sau obiect în părțile constitutive (elementele) pentru a studia esența lor
interioară. Cu aceeaşi prevedere se aplică în mod egal fenomenelor economice şi proceselor. Deci,
pentru a înțelege esența profitului, trebuie să știm nu numai principalele surse ale primirii sale, precum
și factorii care o determină magnitudinea. Cu cât suntem investigati mai detaliat, cu atât potem mai
eficient gestiona procesul de generare a rezultatelor financiare.
Scopul cercetării consta în analiza efectelor de extindere la scară a producţiei.
În conformitate cu scopul propus sunt formulate următoarele sarcini:

Obiectul de studiu este analiza efectelor de extindere la scară a producţiei.

Cuvintele cheie: analiza, factori de producţie,

4
I. Conceptul de producţie. Factorii de producţie.

Producerea bunurilor in scopul satisfacerii nevoilor de consum este posibila in

conditiile in care intreprinzatorii dispun de resurse economice, combina si
utilizeaza eficient factorii de productie. În perioada lungă de producţie se modifică
toţi factorii de producţie.
Dacă consumul tuturor factorilor de producţie se modifică, în aceeaşi proporţie şi
direcţie, poate fi determinat efectul de extindere la scară sau randamentul.
Pentru aceasta se compară modificarea volumului de producţie
(a) cu modificarea consumului de factori de producţie
(b). Q = f ( K; L ) aQ = f (bK; bL)
a – modificarea volumului de producţie a=Q2/Q1
b – modificarea consumului de factori de producţie b=K2/K1=L2/L1
a=b efect constant sau Randament proporţional
a>b efect pozitiv sau Randament crescător
a<b efect negatic sau Randament descrescător
Factorii de productie.
Pentru a produce bunuri destinate consumului, intreprinzatorii isi procura factori de
productie. Resursele economice atrase in circuitul economic, aflate in miscare ca
fluxuri constituie factori de productie J.B. Say, reprezentant al scolii clasice,
sublinia in lucrarea sa 'Tratat de economie politica' ca la producerea bunurilor
participa trei factori: munca, natura (pamantul) si capitalul. Primii doi factori -
munca si natura - sunt factori primari sau originari, intrucat ei reprezinta punctul de
plecare a activitatii economice. Celalalt factor, capitalul, este factor derivat, care
rezulta din interactiunea primilor.
Munca reprezinta o actiune constienta, specific umana, indreptata spre un anumit
scop, in cadrul careia sunt puse in miscare aptitudinile, experienta si cunostintele
ce il definesc pe om, consumul de energie fizica si intelectuala. Munca este un
factor activ si determinant al productiei, ce antreneaza ceilalti factori
in vederea obtinerii de bunuri si servicii.
In cadrul factorilor naturali un loc important revine pamantului. El prezinta o
insemnatate decisiva nu numai pentru agricultura si silvicultura, ci si pentru
intreaga activitate umana, careia ii ofera suport de existenta si loc de desfasurare.
In sens restrans, pamantul se identifica cu fondul funciar (terenuri arabile, pasuni,
fanete, vii si livezi, terenuri forestiere, luciul apelor interioare etc.).

5
Capitalul reprezinta ansamblul bunurilor reproductibile, rezultate ale unei
activitati anterioare, utilizate in producerea de bunuri materiale si servicii destinate
realizarii ca marfuri pe piata in scopul obtinerii unui profit.

Capitalul tehnic folosit in activitatea economica, denumit si capital fizic, productiv

sau net, este constituit din doua componente:

a) capitalul fix, acea parte a capitalului care participa la mai multe cicluri de
productie, se consuma treptat si se inlocuieste la intervale mari de timp. capitalul
fix, acea parte a capitalului care participa la mai multe cicluri de productie, se
consuma treptat si se inlocuieste la intervale mari de timp;

b) capitalul circulant (materii prime, materiale, combustibil, semifabricate, produse

in curs de executie), care se consuma integral intr-un singur ciclu de fabricatie si se
inlocuieste dupa fiecare ciclu de productie.

Procesul de consumare a capitalului fix prezinta o anumita specificitate care consta

in diminuarea treptata a calitatilor lui tehnice si economice. Aceasta se manifesta
prin fenomenul uzurii, care se prezinta sub doua forme:

a) uzura fizica, respectiv deprecierea treptata a masinilor, echipamentelor,

instalatiilor ca urmare a folosirii lor in activitatea economica sau a actiunii
factorilor naturali;

b) uzura morala, detenninata de progresul tehnic, care favorizeaza fabricarea unor

masini si utilaje noi cu performante superioare celor aflate in functiune sau reduce
pretul la care poate fi cumparat un echipament echivalent.

Celor trei factori de productie li se poate adauga al patrulea - intreprinderea sau

antreprenoriatul - care constituie actiunea de organizare a celorlalti factori de
productie de catre intreprinzator. Intreprinzatorul isi asuma riscurile productiei,
aceasta necesitand costuri inainte de a obtine venituri din vanzarea produselor
obtinute.

In ultima perioada isi fac aparitia noi factori de productie (neofactori) care se
caracterizeaza prin calitati si performante deosebite. Printre acestia enumeram
progresul tehnic, inovatia, resursele informationale. Acestia nu pot fi separati de
factorii 'clasici', intrucat ei actioneaza practic prin intermediul si impreuna cu
acestia, potentandu-i si imbunatatindu-le substantial performantele.
Intreprinzatorii, pentru a produce, combina factorii de productie si aleg varianta de
combinare cea mai favorabila. Modul de actiune a intreprinzatorului in acest
domeniu defineste comportamentul sau. Pe langa raspunsul la intrebarile 'ce sa
produca?', 'cat sa produca?', intreprinzatorul trebuie sa raspunda si la intrebarea
'cum sa produca?'. Aceasta pune in cauza nu numai resursele de care dispune, ci si
6
capacitatile tehnice ale intreprinderii, priceperea organizatorica si potentialul de
inovare al intreprinzatorului.

Proprietatile factorilor de productie. Combinarea este posibila ca urmare a

proprietatilor factorilor de productie si a manifestarii simultane a lor.

Divizibilitatea reflecta posibilitatea factorului de productie de a se imparti in

unitati simple, in subunitati omogene fara a fi afectata calitatea factorului de
productie. De exemplu, factorul munca se poate divide in unitati omogene de timp
de munca, in numar de salariati de o anumita calificare; factorul pamant se poate
divide in unitati de suprafata. Pentru unii factori de productie (o centrala electrica,
de exemplu) este imposibila sau foarte dificila divizarea. Evident, problema
divizarii unui factor de productie nu se pune la infinit, ci in masura ceruta de
caracteristicile unui proces de productie de anumite dimensiuni, ale unor tehnici si
tehnologii folosite.

Adaptabilitatea reprezinta capacitatea de asociere a unei unitati dintr-un factor de

productie cu mai multe unitati din alt factor de productie. Pe o suprafata de teren,
de exemplu, este posibil sa lucreze un numar mai mare sau mai mic de lucratori
agricoli; un muncitor poate lucra la o masina sau la mai multe masini etc.

Complementaritatea reprezinta procesul prin care se stabilesc raporturile

cantitative ale factorilor de productie care participa la obtinerea mmi anumit bun
economic. La o productie data, o anumita cantitate dintr-un factor de productie se
asociaza doar cu o anumita cantitate determinata din ceilalti factori de productie.
Complementaritatea se afla sub influenta permanenta a progresului tehnic, care
determina modificari profunde in calitatea factorilor de productie, deci si in
procesul combinarii lor.

Substituibilitatea este definita ca posibilitatea de a inlocui o cantitate data dintr-

un factor de productie printr-o cantitate determinata dintr-un alt factor, in conditiile
mentinerii aceluiasi nivel al productiei.

In general, functia de productie este o relatie de tipul Q = f( a, b, c, ), unde a, b, c,

sunt factorii de productie utilizati. Pentru simplificare aceasta se prezinta ca o
functie de doi factori, de tipul

Q=f(K,L),

unde:

K-capital L-munca.

Cand unul dintre factori este zero, productia va fi, de asemenea, zero.

7
In analiza comportamentului producatorului este folosita de regula o fimctie de
productie omogena. O functie de productie de tipul Q = f(K, L) se spune ca este
omogena de gradul n daca

f(aK, aL) = an f(K, L),

unde, in situatia functiilor de productie omogene, n = 1 (a - intreg pozitiv).

Alegerea producatorului realizata pe baza functiei de productie are deopotriva o

latura tehnica si una economica. Eficienta tehnica are in vedere minimizarea
intrarilor de factori de productie utilizati in cadrul unui proces de productie,
stabilita in conformitate cu o anumita regula specifica. Eficienta economica
reprezinta combinatia cea mai putin costisitoare a factorilor de productie.

Producția este o categorie ce utilizează în 2 sensuri:

1. ca proces - microeconomia utilizează producţia ca proces de transformare a

unor bunuri (materii prime, materiale) în alte bunuri. În ansamblul, procesul de
producţie poate fi reprezentat ca o corelaţie dintre intrări (totalitatea factorilor
de producţie) şi ieşiri (ansamblul de produse şi servicii puse pe piaţă de agenţii
economici ).

2. ca rezultat al unui proces – ansamblul bunurilor şi serviciilor deja create.

Analiza pe termen lung.

Analiza pe termen lung (cu toti factorii de productie variabili) a comportamentului

producatorului capata o semnificatie speciala atunci cand firma doreste sa-si
extinda scala de operatii, sa intre in afaceri intr-un anumit domeniu de activitate
sau sa patrunda pe alte piete de desfacere. In aceste situatii, capata relevanta
efectele produse de cresterea dimensiunii factorilor de productie asupra rezultatelor
firmei, respectiv cunoasterea asa-numitelor randamente de scara. Deciziile firmei
referitoare la extinderea afacerilor sale sunt luate, desigur, in limitele
constrangerilor date de resursele disponibile. In conditiile in care producatorul
dispune de un volum sporit de resurse, activitatea firmei tinde, in mod firesc, sa se
extinda pentru a-si mari profiturile obtinute. Aceasta relaxare a constrangerii de
buget va deplasa linia izocostului spre dreapta si paralel cu cea initiala. Evident ca
o diminuare a resurselor (o accentuare a constrangerii de buget) va deplasa linia
izocostului spre stanga. Ansamblul liniilor de izocost reprezentate intr-un singur
8
grafic alcatuiesc o familie sau o harta a izocosturilor. Folosind rationamentul
cunoscut, putem defini, pentru fiecare nivel al resurselor (bugetului) ce pot fi
investite, echilibrul producatorului in punctul de tangenta al izocuantei cu linia
izocostului corespunzatoare. Daca unim toate aceste puncte care definesc echilibrul
producatorului, obtinem ceea ce se numeste calea de expansiune a firmei sau linia
de scara a acesteia. Calea de expansiune a firmei exprima cresterea cantitatilor de
factori utilizati pe masura sporirii productiei, in conditiile mentinerii constante a
nivelului preturilor factorilor de productie. Cand factorii de productie (L si K)
cresc in aceleasi proportii, calea de expansiune a firmei este o dreapta, intrucat
schimbarea de scara a acesteia se produce fara substituire de factori . In aceasta
situatie, producatorul alege scara activitatii (talia sau marimea firmei) nu si
proportia combinatiei intre factori; poate fi, de exemplu, cazul complementaritatii
stricte a factorilor de productie in care substituirea lor este exclusa. Atunci cand
intervine procesul de substituire a factorilor, ca urmare a modificarii raportului
dintre productivitatile lor marginale, calea de expansiune poate lua forma unei
curbe cu panta pozitiva, dar care evolueaza sinuos pe parcursul schimbarii de scara
sau de talie a firmei. In procesul expansiunii firmei, sporurile de productie
inregistrate pot fi diferite in raport cu cresterea dimensiunii factorilor de productie
in care s-a investit. Astfel, sporuri de productie de marimi egale (rate egale de
crestere a productiei) presupun cantitati constante, descrescatoare sau crescatoare
din factorii de productie utilizati, dupa cum randamentele acestor factori sunt
constante, crescatoare sau descrescatoare. Randamentele de scara sunt constante
atunci cand modificarea dimensiunii factorilor de productie determina o modificare
in aceeasi proportie a volumului productiei; in aceasta situatie, o dublare a
volumului productiei necesita o dublare si a cantitatii factorilor utilizati.
Randamentele de scara sunt crescatoare daca cresterea factorilor de productie
determina o crestere intr-o proportie superioara a volumului productiei; in acest
caz, dublarea nivelului productiei necesita cresterea intr-o proportie mai redusa a
factorilor de productie. Invers, in cazul randamentelor descrescatoare, volumul
productiei creste intr-o proportie mai redusa decat cresterea factorilor utilizati; de
exemlu, o dublare a volumului productiei implica o crestere mai mare (mai mult
decat dublu) a cantitatii factorilor de productie. De retinut faptul ca, randamentele
de scara descrescatoare reprezinta o problema diferita de ipoteza randamentelor
marginale descrescande pe termen scurt. Dupa cum se cunoaste, legea
randamentelor descrescatoare arata ca sporurile de productie ale intrarilor din
factorul variabil (tehnologia si capacitatea de productie ramanand nemodificate) se
vor diminua in cele din urma. Pe termen lung, cand toti factorii de productie sunt
variabili, este posibil ca randamentele in scadere sa nu se produca atata timp cat
firma poate ajusta intrarile din toti factorii utilizati. In consecinta, randamentele de
scara reprezinta o problema distincta de ipoteza randamentelor (sau productivitatii)
marginale descrescande. Cheia intelegerii lor se refera la distinctia intre termenul
9
scurt si termenul lung in analiza comportamentului producatorului. Legea
randamentelor de scara se refera la scara de activitate sau dimensiunea firmei si
releva efectele cresterii simultane a factorilor productiei. Importanta ei consta in
faptul ca, in cazul randamentelor crescatoare se produc economii de scara (de
crestere, de dimensiune). Cresterea dimensiunii firmei poate spori profitabilitatea
acesteia ca urmare a economiiilor realizate in procesele de aprovizionare,
desfacere, transport, a economiilor tehnologice, de marketing, de publicitate etc.
Dimpotriva, extinderea dimensiunii firmei este limitata in conditiile unor
randamente de scara descrescatoare, care conduc la cresteri de costuri si pierderi de
eficienta – asa-numitele deseconomii de scara. Se explica, astfel, cauza faptului ca
intr-o serie de domenii de activitate unde posibilitatile realizarii economiilor de
scara sunt in general limitate, predomina firmele mici si mijlocii. Rezulta ca exista
o dimensiune optima a firmei, care poate fi o intreprindere mica, mijlocie sau
mare. Dimensiunea optima a firmei poate fi considerata acea marime care se
adapteaza cel mai bine la realizarea scopului sau, astfel incat sa-i asigure stabilitate
si un grad normal de profitabilitate pe o perioada cat mai indelungata de timp.
Potrivit definitiei echilibrului producatorului, dimensiunea firmei este optima cand
realizeaza un anumit volum al productiei cu cele mai mici costuri.

10