Extensiunile Bălți și Chișinău ale Universității „Alexandru Ioan Cuza” din

Iași
Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Referatul pe tema:
,,Atletism”

Elaborat de:
Ceban Ion
grupa 2
Atletism
Atletismul este unul din cele mai populare sporturi din lume. Este o ramură a sportului care
cuprinde diverse probe de alergări și de marș, de sărituri și aruncări, sau probe combinate, la
care participă atleții. Termenul provine din francezul athlétisme

Istoria.
Atletismul se practica în cadrul Jocurilor Panelenice (Jocurile Phytice, Istmice, Nemeice,
Olimpice) în Grecia antica, Jocurile antice din Olimpia (Grecia) au inceput cu intreceri de
alergare in care atletii purtau uneori armura.
Atletismul modern se constituie ca sport în Anglia, la mijlocul secolului al XIX-lea.
În anul 1896, la prima editie a J.O. moderne (Atena), atletismul apare ca sport înscris în
programul competitiei. Cuprindea 12 probe (6 alergari, 4 sarituri si 2 aruncari). Atletismul
ramâne prezent la toate editiile J.O. care au urmat dupa 1896.
În 1912 se înfiinteaza Federata Internationala de Atletism Amator (I.A.A.F.).
În 1934, la Torino, are loc editia inaugurala a Campionatelor Europene (C.E.) în aer liber.
Atletismul poate fi considerat unul din cele mai uzuale si populare sporturi din intreaga lume.
Acest domeniu al sportului curpinde probe de alergari, sarituri si aruncari sau probe mixate.
Atletismul se practica inca din cele mai vechi timpuri (Jocurile Panelenice din Grecia Antica).
Atletismul sta la baza consolidarii musculare si a evolutiei fizice, transformandu-ne corpurile in
adevarate nuclee de energie si forta. Beneficiile fizice si psihice pe care le aduce atletismul
cuiva sunt nenumarate. Unii scapa de stres prin sport; altii pur si simplu doresc sa-si dezvolte
fizicul, antrenandu-si tonusul si eliberandu-si psihicul de rutina ce le devoreaza linistea. Unii
considera atletismul ca fiind singurul sport ce poate crea un soi de dependenta psihica, in
sensul in care la efort, creierul nostru secreta mai multa dopamina si endorfine, rezultand
euforia. Practicantii acestui sport sunt de asemenea mult mai pregatiti psihic la problemele de
zi cu zi, evitand mult mai usor depresiile, crescand optimismul si stima de sine. De asemenea,
datorita oxigenarii creierului, performantele acestuia cresc, lasand vizibile imbunatatirile
psihice care apar.
Astazi, atletismul a ramas unul dintre cele mai populare sporturi olimpice; de la cursa de
100m pana la maratonul de 42 de km, de la aruncarea ciocanului la saritura in inaltime,
atletismul este cel mai interesant eveniment, cu cei mai puternici sportivi.
Fizic, atletismul fortifica scheletul corpului, creste libidoul, arde extrem de multe calorii.
Imunitatea corpului este drastic crescuta, iar riscul de infarct scade cu 50% din cauza
antrenarii inimii in pomparea mai eficienta a sangelui, folosind un supliment de oxigen.
Atletismul modern se constituie ca sport în Anglia, la mijlocul secolului al XIX-lea.
În anul 1896, la prima ediție a J.O. moderne (Atena), atletismul apare ca sport înscris în
programul competiției. Cuprindea 12 probe (6 alergări, 4 sărituri și 2 aruncări). Atletismul
rămâne prezent la toate edițiile J.O. care au urmat după 1896.
În 1912 se înființează Federația Internațională de Atletism Amator (I.A.A.F.).
În 1934, la Torino, are loc ediția inaugurală a Campionatelor Europene (C.E.) în aer liber.

Ediţia I a Jocurilor Olimpice din Grecia a fost considerată ca prima competiţie

internaţională la atletism. La aceste Jocuri Olimpice primul campion olimpic a devenit atletul
James Connolly (SUA), care a învins la triplusalt cu rezultatul de 13m 71cm. Însă nu Connoly
a devenit eroul JO, ci Spiros Louis, poştaşul (sau ciobanul) care a câştigat maratonul. Ultimul
tur împreună cu el a alergat şi regele Greciei. El a devenit erou naţional al Greciei. În general,
debutul atletismului pe arena internaţională a fost foarte modest. Thomas Burke (campion
olimpic la 100 şi 400 m) demonstrează pentru întâia oară startul de jos. Atleţii concurau în
numai 12 probe (pentru comparaţie, - atletismul contemporan constă din 47 probe atletice –
23 femei + 24 bărbaţi).
Ediţia a II-a Jocurilor Olimpice s-a petrecut în anul 1900 la Paris, în Franţa. Pentru
prima dată atleţii au ieşit în sectorul pentru aruncarea ciocanului şi la alergarea pe distanţa de
200 m. Trebuie de spus că condiţiile de petrecere erau foarte rele, jocurile s-au petrecut timp
de aproape patru luni (mai-septembrie). Au participat 20 ţări (1000 participanţi). Foarte bine
au participat americanii – Alvin Croenzlein a câştigat patru probe atletice (s/l, 718 cm,
alergare c/g 110, 200 m/g, 60 m). Pentru prima dată sportivii europeni au participat puţin mai
reuşit. Michel Theato (Franţa) – campion olimpic la maraton.
Ediţia a III-a Jocurilor Olimpice au avut loc în anul 1904 în oraşul Saint – Louis (SUA).
Foarte mulţi sportivi europeni n-au putut ajunge în SUA. Din această cauză majoritatea
probelor disputate au fost câştigate de sportivii americani (excepţie maraton (b), disc (b) şi
săriturile.
Ediţia a IV- a Jocurilor Olimpice s-au petrecut la Londra (1908). Cu ocazia acestor Jocuri
Olimpice a fost construit un stadion nou – Wembly. Au fost obţinute rezultate foarte înalte.
Aproape în toate probele au fost înregistrate recorduri olimpice. Pentru prima oară americanii
au rămas fără medalii la alergările de viteză. Raimond „Ray” Ewry (USA) – „omul de cauciuc”,
câştigă două medalii de aur la săriturile fără elan (s/l, s/î). În perioada 1900-1904 el câştigă 8
medalii de aur – 3 la s/î fără elan, 3-la s/l fără elan şi 2 – la triplusalt fără elan.
Jocurile V Olimpice s-au petrecut în anul 1912 în Stockholm (Suedia). În acelaşi an s-a
format Federaţia Internaţională de Atletism Amator (IAAF). Au început pentru prima dată să
se înregistreze recordurile mondiale. IAAF – organul de conducere al atletismului în lume. În
timpul de faţă membri ai IAAF sânt peste 200 de ţări (211). Eroul Olimpiadei din Stockholm a
devenit sportivul american James Thorpe, care a câştigat pentatlonul şi decatlonul. Pentru
prima oară foarte reuşit au participat fondiştii finlandezi (Iohan Kolehmainen (5000, 10 000 m,
cros ind). Jocurile VI Olimpice (1916) nu s-au petrecut din cauza primului război mondial.
Trebuiau să se desfăşoare în Berlin. Ediţia VII-a a Jocurilor Olimpice, Antverpen (Belgia)
(1920). La aceste Jocuri Pierre de Cubertin a propus ca emblema olimpică să fie cinci
cerculeţe împletite, care, conform opiniilor, simbolizează unitatea celor cinci continente, iar
culorile acestora persistă pe drapelele ţărilor lumii:
1. Albastru – Europa
2. Negru – Africa
3. Roşu – America
4. Galben – Asia
5. Verde – Australia
Tot din iniţiativa lui a fost propus drapelul alb olimpic, textul olimpic şi deviza olimpică „Sitius,
Altius, Fortius!” Jocurile s-au petrecut la un nivel nu prea înalt. Principalul eveniment –
participarea reuşită a sportivilor finlandezi – 9 medalii de aur.
Pentru prima dată a participat sportivul finlandez Paavo Nurmi, care a câştigat distanţa de 10
mii metri, cros individual şi cros pe echipe. Distanţa de cinci mii metri el a pierdut-o tactic unui
francez care l-a întrecut la finiş. (Tuulos - triplusalt Myyra – suliţa Porhola – ghiulea,
Kolehmainen – aur la maraton).
Ediţia a VIII-a a Jocurilor Olimpice (Paris, Franţa) (1924) s-au petrecut în cinstea celei
de-a 30-a aniversări Congresului de la Sorbona. Au fost luate în consideraţie greşelile ediţiei
din anul 1900. A fost construit un nou stadion „Stade de Colombes” – 60 000 locuri. Au fost
înregistrate 6 recorduri mondiale. Au participat 2669 de sportivi din 29 ţări. Paavo Nurmi a
câştigat 5 (cinci) medalii de aur, 1500, 5000, cros individual, 3000 m pe echipe, cros pe
echipe. Sportivii finlandezi au câştigat 10 medalii de aur cu două mai puţin decât americanii
(finlandezul Ritola a învins în trei probe – 10000m (30'23'), 3000m cu obstacole, 3km cros pe
echipe).
Ediţia a IX-a a Jocurilor Olimpice (Amsterdam, Olanda, 1928). Pentru prima dată au
participat femeile (5 probe: 100, 800 m, înălţime, disc. 4x100 m). Majoritatea medaliilor le-au
câştigat americanii, însă multe au fost câştigate de sportivii finlandezi, ultima medalie de aur
Olimpică a fost câştigată de Paavo Nurmi – 10 000 m. (Mikio Oda (Japonia) – triplusalt –I;
Ritola – 5000 m – 14.38.0, I loc, Loucola – 3000 m obstacole, Paavo Nurmi, 5000 m – al II-ea
loc (14.40, sec.))
Ediţia a X-a a Jocurilor Olimpice (Los-Angeles, SUA, 1932). Au participat puţini
sportivi, însă au fost arătate rezultate foarte înalte. Sportivul de culoare Tolan a alergat 100 m
în 10,3 m, 200 – 21,2, finlandezul Iarvinen a aruncat suliţa la 72 m 71 cm. În cinstea lui în
Helsinki a fost construit un turn cu înălţimea 72 m. Pentru prima dată printre câştigători a fost
şi un sportiv polonez – Ianush Cusocinski – 10000 mii metri (30.11,4 sec). (Nambu – triplusalt,
locul I, Japonia; Iso-Hollo – 3460 m obstacole, locul I - 10.33,4 sec).
Ediţia a XI-a a Jocurilor Olimpice (Berlin, Germania, 1936) au intrat în istorie ca jocurile
sportivului de culoare Jesse Owense, care a câştigat 4 medalii de aur – 100, 200, 4 x 100 m
şi săritura în lungime – 8 m 06 cm, 100 m – 10,3. Adolf Hitler a refuzat să-l premieze şi să-i
strângă mâna. Din anul 1934 au început să se petreacă Campionatele Europene la Atletism.
(Tojima triplusalt – I loc. Iso-Hollo – 3000 m obstacole – locul I , 10000 m locul 3).
Ediţia a XII-a a Jocurilor Olimpice (Tokyo) (1940) şi XIII (Helsinki) (1944) nu sau
petrecut din cauza celui de-al doilea război mondial.
Ediţia a XIV-a a Jocurilor Olimpice s-au petrecut în anul 1948 în Londra (Anglia). La
aceste jocuri n-au fost arătate multe rezultate de performanţă. Se poate de spus despre
succesul sportivei olandeze Fanny Blanchers–Coen, care, participând la patru probe, a
câştigat patru medalii de aur (100, 200, 80 c/g, 4x100m).

Atletismul se imparte in 5 categorii: alergari, sarituri, aruncari, pentatlon si decatlon.

Alergările se practicau pe o pistă în linie dreaptă (având în compoziţie un sol nisipos) lungă de
1 stadiu (192.27 m) şi lată de 30 m. Pista fiind în linie dreaptă, întoarcerea concurenţilor se
făcea prin ocolirea unui stâlp. Legenda spune că Heracle (Hercule) pornind din Creta, cu 15
secole înainte de Cristos şi debarcând în Olimpia, îi puse la o întrecere de “fugă” pe cei 4 fraţi
ai săi, pe o distanţă stabilită de el, anume 600 de “picioare” (tălpi) – ceea ce a reprezentat
distanţa de 1 stadiu. De la stadiu derivă şi denumirea de stadion.
Probele de alergare aveau denumiri şi distanţe precise:
- 1 stadiu (192,27 m) - cursă de viteză denumită dromos;
- 2 stadii - cursă de viteză prelungită denumită diaulos;
- 4 stadii - cursă de semifond denumită hipichos;
- 8-24 stadii - curse de fond denumite dolichos.
Linia de start se afla între două statui a lui Hermes şi era marcată printr-un rând de pietre
fixate în sol. Se alerga în perechi stabilite prin tragere la sorţi, eliminându-se învinsul. Startul
se dădea prin tragerea bruscă a unei benzi, aflată în faţa concurenţilor, care erau aliniaţi
înapoia liniei de start, formată dintr-un şir de pietre fixate pe sol.
Alergarile includ:
• sprinturi (100m, 200m, 400m);
• proba de semifond (800m si 1.500m);
• proba de fond (5.000m si 10.000m);
• garduri (100m si 400m feminin, 110m si 400m masculin);
• stafeta (4 x 100m si 4 x 400m);
• proba de 3.000m obstacole;
• maraton;

Sariturile si aruncarile
Aruncările practicate erau:
- Aruncarea discului, care era cea mai apreciată. Discurile erau confecţionate din piatră sau
bronz, având diametre cuprinse între 17-30 cm şi o greutate între 1,4 - 4,7 kg. Se arunca fără
elan de pe o platformă numită balbis. “Discobolul” lui Miron, celebra statuie este un model de
artă şi de tehnică a aruncării discului.
- Aruncarea suliţei este cea mai veche probă tehnica din atletism, existând suliţe vechi de
aproape 4000 de ani. La grecii antici şi la romani suliţele erau din lemn, lungi de 1,80 – 2,00m
având vârful de metal. Se organizau întreceri de aruncări la ţintă şi la distanţă, cu priză
(ţinere) la mijlocul suliţei sau sprijinită cu o mână la mijloc, iar cu cealaltă mână era “împinsă”
de capătul fără vârf (“priză la coadă”). Aruncarea suliţei făcea parte şi din faimosul pentatlon
grecesc.
Atat baietii, cat si fetele, se pot inscrie la proba de saritura in lungime, triplu salt, saritura in
inaltime, saritura cu prajina, aruncarea greutatii, a discului, a sulitei si a ciocanului. Sariturile
cu prajina si aruncarea cu ciocanul au fost introduse ca proba pentru fete la Jocurile Olimpice
de la Sidney din anul 2000.
Dintre sărituri se practicau:
- Săritura în lungime cu elan, în cadrul pentatlonului.
- Săritura fără elan, ca exerciţiu pregătitor. Exerciţiile de atletism erau mijloacele principale
de pregătire militară a grecilor “liberi”, iar prin întreceri era demonstrată superioritatea fizică a
învingătorului.
În Grecia Antică se organizau foarte multe competiţii sportive rămase în istorie sub denumirea
de “jocuri”. Dintre acestea, cele mai importante de la care există şi dovezi au fost următoarele:
- Jocurile Panatenaice organizate la Atena şi considerate ca primele competiţii sportive;
- Jocurile Olimpice organizate la Olimpia;
- Jocurile Pitice organizate la Delfi;
- Jocurile Istmice organizate la Corint;
- Jocurile Nemeice organizate la Nemeia.
La toate aceste competiţii fiecare stat (cetate) grec putea săşi trimită reprezentanţi
(concurenţi). Întrecerile se organizau la toate cele 3 categorii de probe atletice: alergări,
aruncări şi sărituri. În Evul Mediu, activităţile fizice erau îndreptate spre vânătoare şi pregătire
pentru război, fapt pentru care, seniorii şi cavalerii practicau unele exerciţii în scopul fortificării
corporale şi stimulării curajului. Aceştia erau preocupaţi mai ales de aruncările cu lănci grele
şi sporadic, de aruncările cu buzduganul, cu suliţa sau cu pietre, sub formă de întrecere (în
organizare simplă); prin aceste manifestări puterea vremii, îşi etala în faţa celor de-o seamă şi
a supuşilor, forţa fizică, superioritatea. Alergările şi săriturile nu prezentau interes, deoarece la
aceea vreme, întâietatea se confirma în condiţiile luptei duse călare, cu purtarea unor armuri
metalice foarte grele. În această perioadă, când biserica dirija toate domeniile vieţii,
practicarea activităţilor fizice era interzisă în şcoli, fiind cultivat ascetismul, astfel că şi
exerciţiile atletice, cu toată naturaleţea lor, şi-au pierdut caracterul practic şi sportiv, după
strălucirea pe care au avut-o în Grecia Antică. În secolul al VIII-lea, britanicii au organizat,
după modelul grecilor antici, Jocurile Teilteaniene, care desfăşurau şi două probe de atletism,
respectiv, săritura în înălţime şi aruncarea suliţei. În secolul al XII-lea, tot britanicii au
organizat Jocurile atletice ale londonezilor, care aveau în program şi probe de alergări; în
secolul următor, Biserica catolică a emis un act numit „ludus permisus” („jocurile îngăduite”),
prin care li se permiteau tinerilor „ a se întrece la alergări şi aruncarea lancei”. Totuşi,
feudalismul rămâne ca perioadă de stagnare şi regres a evoluţiei exerciţiul fizic.

Probele combinate
Pentatlonul (proba de feminin) si decatlonul (proba de masculin) sunt jocuri in care sportivii
participa la mai multe probe pe durata a doua zile. Punctajul de la fiecare proba se aduna si,
fireste, sportivul cu punctajul cel mai mare castiga.

Beneficii
Beneficiile aduse de atletism in viata cuiva sunt notabile, sportul fiind prima sursa de sanatate
in viata noastra, apropiindu-ne de natura si de ce inseamna aceasta, usurandu-ne vietile prin
eliberarea de stres si generarea de endorfine, fiind un adevarat “drog” natural, ce nu provoaca
nici un rau nimanui, indiferent de “doza”. Chiar daca este greu la inceput, practicat des,
atletismul devine o obisnuinta placuta, ajutandu-ne eventual sa scapam de sedentarism si de
lenea profunda ce ne invadeaza psihicul cand vine vorba de sport, mai ales de alergari. O
viata cat mai sanatoasa!

Atletismul în România
Datorită studenților români care studiau în Germania, Franța și Austria, atletismul pătrunde în
România ca sport la sfârșitul secolului XIX. Se organizează concursuri pentru elevi și adulți,
se înființează societăți („Societatea română de alergări pe jos”), apar cărți („Atletismul” - 1875,
„Exerciții atletice” -1879).
În 1912 este fondată Federația Română de Atletism (F.R.A.), cea care coordonează secțiile
de atletism ale Cluburilor și Asociațiilor sportive din România. Primele Campionate Naționale
ale României se organizează în anul 1914, la 16 probe, numai pentru bărbați. Abia în 1922 se
organizează primele concursuri cu participare feminină. Din anul 1952 atleții români participă
regulat la toate marile competiții mondiale.
Exemple de "probe" de atletism sunt:
-săritura în lungime, săritura în înălțime, săritura cu prăjina, triplu salt
-alergare liberă sau cu obstacole (garduri) pe diferite distanțe
-ștafetă
-aruncarea ciocanului
-aruncarea discului
-aruncarea greutății
-aruncarea suliței
-maratonul
Lia Manoliu (n. 25 aprilie 1932; d. 9 ianuarie 1998) a fost o atleta românca, laureata cu aur la
Jocurile Olimpice de vara din Mexico 1968 și cu bronz la Jocurile Olimpice de vara din Roma
1960 și la Jocurile Olimpice de vara din Tokyo 1964 la proba de aruncare a discului.
Nadia Elena Comaneci (n. 12 noiembrie 1961, Onești, județul Bacau) este o gimnasta
româna, prima gimnasta din lume care a primit nota zece într-un concurs olimpic de
gimnastica. Este câștigatoare a cinci medalii olimpice de aur. Este considerata a fi una dintre
cele mai bune sportive ale secolului XX ?i una dintre cele mai bune gimnaste ale lumii, din
toate timpurile, prima gimnasta a epocii moderne care a luat 10 absolut.
Gabriela Szabó (n. 14 noiembrie 1975, Bistrita) este o atleta din România de talie mondiala,
actualmente retrasa din activitatea sportiva. A fost desemnata, în 1999, cea mai buna atleta a
lumii si cea mai buna sportiva a Europei. A stabilit record mondial la 2.000 m, în 1998, si la
5.000 m, în 1999, la Dortmund.
A fost descoperita întâmplator la 12 ani la un cros scolar. Abia din 1994 a intrat în competitiile
de senioare, dupa remarcabilele rezultate la juniori. Gabriela a fost medaliata cu aur la
Jocurile Olimpice de vara din anul 2000, la proba de 5.000 m si cu bronz si respectiv argint la
proba de 1.500 m, de la Jocurile Olimpice din 1996 si 2000. A fost de asemenea de patru ori
campioana mondiala la seniori si o data la juniori. Este vicecampioana olimpica în Atlanta, la
10.000 de metri.

Viorica Viscopoleanu sau ,,Doamna metronom”

Viorica Belmega, devenită ulterior, prin căsătorie, Viscopoleanu, a participat la prima ei
competiție atletică în 1957, cu ocazia unui cros interșcolar. Câștigat, de altfel! Prima victorie a
coincis cu selecționarea în cadrul secției de atletism a clubului „Flamura Roșie”.
Cu toate că se pregătea pentru cursele de semifond cu antrenorul Ion Vintilă, dintr-o joacă, a
ajuns la proba care i-a adus celebritatea.
„Mă antrenam pe Stadionul Tineretului (actual Iolanda Balaș Soter – n.n), unde mă pregăteam
pentru 800 m. Atunci le-am văzut la lucru pe săritoarele din acea vreme, Maria Florescu și
Sanda Grosu. Ca un copil, cu toate că aveam 17 ani, am încercat să le imit. A fost o surpriză
pentru ele…m-au sfătuit să particip la un concurs care urma să se desfășoare la finalul acelei
săptămâni”, avea să ne mărturisească, în cadrul unui interviu, Viorica Viscopoleanu, după
care a concluzionat: „am concurat, am câștigat și am renunțat la 800 m pentru săritura în
lungime!”
Progresele ei au fost de-a dreptul spectaculoase, dar a ratat Jocurile Olimpice de la Roma
(1960), pentru că fusese accidentată cu un an înainte. Ghinionul a urmărit-o și la Tokyo
(1964), nereușind să prindă podiumul. „Am trecut cu bine peste calificări, dar și de umiditatea
excesivă”, își amintește. „Mary Rand, englezoaica campioană olimpică și recordmană
mondială, sărise înaintea mea 6,74 m. Am urmat eu, am bătut pe prag, care în acea vreme nu
era din material plastic și fiind zgură, a căzut un pic și pe plastilină. Chiar dacă nu aveam nicio
urmă de plastilină pe pantof, arbitrii au ridicat fanionul roșu și au dat-o depășită! Cu siguranță
cu acea încercare aș fi fost pe podium.”
Totuși, după așa o dezamăgire, Viorica Viscopoleanu continuă la insistențele soțului, fostul
triplusaltist Octavian Viscopoleanu și ale lui Ioan Soter și se transferă la Clubul Steaua.
Continuă destăinuirile: „într-una dintre acele zile, după antrenament, domnul Soter a venit la
mine și mi-a zis că la Jocurile Olimpice voi sări 6,80 m. Și-a notat în caiet și mi-a promis că
vom vorbi despre asta după finala din Mexic (1968 – n.n)”.
În anul 1967, Viorica Viscopoleanu a fost atât de constantă încât ziariștii vremii au
supranumit-o „Doamna Metronom”. Asemenea unui parașutist care aterizează la punct fix.
Neșansa o pândea, din nefericire, și de această dată. Cu numai patru zile înaintea startului
competiției desfășurate sub semnul celor cinci cercuri îngemănate, s-a accidentat la piciorul
drept. Nu și-a pierdut, însă, optimismul: „aveam un obicei, poate ciudat pentru unii. Înaintea
unui concurs, dacă vedeam un automobil al cărui număr de înmatriculare începea cu șase,
spuneam că atât voi sări. Într-una dintre acele zile eram cu Mihaela Peneș în drum spre
tratament și am văzut 641 inscripționat pe tăbliță. I-am zis Mihaelei, 6,41 m o să sar în
calificări…a fost mai mult…mult mai mult!” Jocurile Olimpice din Mexic au rămas în istoria
noastră și pentru că au fost primele transmise în direct de către Televiziunea Română.
Comentariul era asigurat atunci din studioul de la București, din strada Moliere (sediul vechi al
TVR) de către regretații Cristian Țopescu și Nicolae Mărășescu. Transmisia săriturii în
lungime a început cu a doua serie de încercări. Telespectatorii ca și comentatorii, de altfel, au
rămas tablou când au văzut-o pe Viorica Viscopoleanu, care purta o genunchieră la piciorul
de bătaie, cum a executat elanul și a trecut peste prag în alegare…uimirea a fost cu atât mai
mare, cu cât atleta noastră plesnea de fericire. Era relaxată, zâmbea… De abia la sfârșitul
concursului s-au lămurit cu toții: Viorica Viscopoleanu reușise din prima săritură 6,82 m,
record mondial, cu care a câștigat titlul olimpic.

i
i
Surse:
1. https://ro.wikipedia.org/wiki/Atletism
2. http://www.sets.ro/ro/ma-misc/jocuri-olimpice/atletism/
3. https://sites.google.com/site/atletismulsportulsporturilor/
4. Atletism - Cercetari privind cuantificarea nivelului motivational al sportivilor-
Ionela Alina Cucui