SCURT ISTORIC AL ATLETISMULUI ŞI SISTEMUL PROBELOR ATLETICE

Scurt istoric

Se poate afirma că atletismul este primul sport competițional practicat de oameni.

Alergările, săriturile și aruncările au fost la început mișcări fundamentale, dar mai târziu au
devenit exerciții de bază cu rol deosebit de important în dezvoltarea însușirilor fizice ale omului.
Ele s-au practicat sub formă de întreceri cu ocazia evenimentelor cu caracter economic sau
serbări mistico-religioase, pentru demonstrarea și compararea unor calități fizice, îndeosebi:
rezistența, iuțeala, forța și îndemânarea. Astfel anumite exerciții fizice, încă din vremurile
trecute, capătă deja un caracter sportiv.

O serie de date etnografice existente ne ajută să înțelegem mai bine procesul istoric al
exercițiilor fizice, poziția și evolutia probelor atletice din cele mai îndepărtate vremuri.

În comuna primitivă, alergarea, săritura, aruncarea au constituit în principal, forme de

mișcare cu caracter de apărare, aprovizionare și întreținere a vieții și mai puțin forme de mișcare
destinate întrecerii și distracției. Cu timpul omul a început să fie preocupat de găsirea unor
modalități de mișcare care să satisfacă și necesitățile de distracție, divertisment și măsurare a
forțelor prin întrecere. Această preocupare s-a concretizat în apariția jocurilor distractive și în
formarea unei concepți sănătoase privind importanța exercitiilor fizice în viața de zi cu zi și în
menținerea sănătății.

În Grecia Antica alergarea era cel mai vechi și cel mai popular dintre exercițiile fizice.
Ca probă de concurs, alergarea, se desfășura pe o pista specială, cu solul nisipos, cu o lungime de
o stadie, de aproximativ 192 m . Pista de concurs prezenta următoarele caracteristici: era sub
forma unei linii drepte cu o latime de 30 m, fără turnante iar întoarcerea concurenţilor se făcea
prin ocolirea unui stâlp. Linia de plecare era marcată de pietre fixate pe sol. La extremitățile
liniei de plecare se afla instalata câte o statuie a Zeului Hermes.

În acea vreme, concursurile se desfășurau pe distanțe diferite sub formă de:

 • cursă de viteză, denumită dromos (o stadie = 192 m);

• cursă de viteză prelungită, denumită diaunlos (doua stadii = 384 m);

• cursa de semifond, denumită hippichos (patru stadii = 769 m);

• cursa de fond denumită dolichos (între opt și douazeci și patru de stadii = 1540-5600 m).

Desfășurarea alergării era de tip sistem eliminatoriu, pe perechi, prin tragere la sorți.
Plecarea în cursă ere diferită de cea din zilele noastre și se executa prin tragerea brusca a unei
benzi.

Atletismul din epoca modernă capătă o noua importanță. El se dezvoltă ca sport pe la

mijiocul secolului XIX și se consideră că Irlanda ar fi reprezentat tradiția de bază a exercițiilor
de atletism. Anglia a moștenit tradiția de la alții, care au trăit pe teritoriile ocupate, dar burghezia
engleză, fiind mai receptivă la nou și mai nonconformistă, înființează cluburi și asociații sportive
(în 1850 la Oxford ia ființă primul club atletic) pe lângă colegiile și universitățile în care studia
tineretul nobiliar și fiii marilor burghezi. Ei organizează cu diferite prilejuri o serie de competiți
atletice între elevii colegiilor, dar și între colegii.

Marele merit al englezilor, în evoluția atletismului modern, este acela că au standardizat

câteva dintre dimensiunile materialelor și terenurilor sportive, ce au rămas neschimbate până în
zilele noastre. De atunci ca și cum ar vrea să demonstreze prin aceasta, paternitatea atletismului
modern, se păstrează lungimea pragului de sărituri, lățimea culoarului de alergare (1,22 m = 4
picioare), distanța între garduri (9,14 m = 10 yarzi), diametrul cercurilor de aruncare a greutății și
a ciocanului (2,135 m = 7 picioare), greutatea ciocanului și a bilei de aruncat (7,257 kg = 16
livre).

Chiar dacă englezii se consideră întemeietorii atletismului modern, exercițiile atletice au

fost și sunt practicate la diverse popoare sub modalități diferite. Astfel la Hotentoții din Africa de
Sud, la începutul secolului XVIII organizau vânătoarea de antilope prin fugărire. Pentru aceasta
urmau o pregatire fizica speciala înca din copilărie și foloseau sandale speciale sau crampoane
din piele tare. Pieile roșii "Tarahumara" din Mexic organizau alergări de fond, între echipe de
barbați, pe distanța de 5-28 km, pe trasee ce erau marcate, prin semne pe copaci. Pe parcursul
desfășurării întrecerii, alergătorii erau alimentați (revitalizați), stropiți cu apă, etc. Participanți
urmau o pregătire specială în ceea ce privește alimentația și odihna, timp de mai multe săptămâni
înaintea competiției. În anul 1863 indianul Louis Bennet alearga pe o pista de iarba, în timp de o
oră, 18,539 km, rezultat socotit primul record mondial.

Modelul de organizare și de desfășurare a atletismului s-a raspândit și dezvoltat repede în

toate statele lumii.

Prezentarea câtorva date cronologice scot în evidență, în mod concret, evolutia rapidă a
activității atletice în epoca moderna:

- la 25- XI- 1882, remarcabilul omul de cultură, Pierre de Coubertin lansează geniala idee cea a
reânvierii concepției vechi a olimpismului grecesc, în amfiteatrul Sorbonei, ce se va concretiza în
înființarea Jocurilor Olimpice Moderne;

- între 5-15- IV- 1896 se desfășoară la Atena prima ediție a Jocurilor Olimpice Moderne. La
această primă ediție au participat un număr restrâns de țări. Atletismul este prezent cu 12 probe,
la care participă sportivi din 12 țări. La cele 12 probe au avut drept de participare numai bărbații.

- în 17 VII 1912 s-a înfințat primul organism central al activității atletice sub denumirea de
Federația Internațională de Atletism Amator (FIAA) cu sediul la Stokholm,

- în 1913 cu ocazia primului Congres F.I.A.A. se stabilește un regulament tehnic pentru toate
concursurile de atletism, se aprobă 30 de probe atletice ca probe competiționale și se
omologhează unele dintre recordurile mondiale stabilite anterior ( 1870 cursa de 20 mile marș -
englezul T. Griffith - 2 h 47'20");

- ca un răspuns la amploarea activității desfășurate de către bărbați în ceea ce priveste

participarea la competițiile Internaționale, în 1921 a fost fondată Federatia Sportiva
Internațională a Femeilor (F.S.I.F.), iar în 1923 se aprobă participarea femeilor în practicarea
unor probe atletice.

- începând cu anul 1928 femeile au dreptul să participe la Jocurilor Olimpice (Amsterdam), la un

număr redus de probe, 100m, înaltime, disc, 4X100 m;
- un alt eveniment ce desemnează o altă treaptă istorică în evoluția atletismului a fost
organizarea în 1934, la Torino a primei ediții a C.E. de Atletism pentru bărbați ce a cuprins 22
probe și aprobarea participării femeilor la 9 probe, începand cu 1938;

Epoca contemporana perioadă considerată dupa cel de-al doilea razboi mondial, se
caracterizează în toate planurile printr-o amplă dezvoltare a atletismului. În toate direcțiile s-a
constatat un progres ce nu a fost stopat nici în zilele noastre, concretizat în:

- numar de probe a crescut de la o etapa istorică la alta, de la 32 în 1948, la 35 în 1960, la 41 în

1984 și s-a ajuns la 54 de probe;

- vârsta de participare diferită și eșalonată pe categorii, începând de la 10 ani până la 60-65 de

ani

- număr de competiții ce a crescut, ajungând, în zilele noastre la un număr impresionant ce dă

posibilitatea atleților să opteze, în momentul integrării lor în categoria ,,de performanță
internațională", pentru anumite competiții. Astfel s-au înființat competiții de anvergură
mondială ca: Jocurile Mondiale Universitare, Cupa Europei, Cupa Mondială,
Campionate Mondiale în aer liber și s-au introdus întreceri pe teren acoperit pană la nivel de
Campionate Europene și Campionate Mondiale etc;

- o multitudine de mijloace, care mai de care mai sofisticate și direcționate pentru obținerea
anumitor efecte;

- un număr din ce în ce mai mare de practicanți ai acestui sport, cu posibilitati reale de afirmare;

Performanțele atletice au înregistrat valori crescute, bazate pe studii, cercetari,

alimentație, medicație și susținere materială și financiară de nivel înalt, s-au îmbunătățit de la an
la an, ajungând azi la valori ce cu greu mai pot fi depășite.

Atletismul românesc apare ca sport competițional abia la sfârșitul secolului XIX și

începutuI secolului XX, și se remarcă printr-o serie de evenimente deosebite după cum urmează:

• în 1882 se desfășoară primul concurs de atletism organizat în Romania, la București, cu

participarea elevilor de la liceele "Sfântul Sava" și "Mircea Basarab", la 12 probe de alergări pe
plat, garduri și obstacole;
• în 1893, pentru prima dată, se organizează în Cișmigiu, concursuri de alergări, iar
elevii de la Liceul " Gh. Lazar" se întrec pe velodromul de la șosea la alergări, sărituri în înălțime
și exerciții de aruncări;

• încep să apară diferențe în ceea ce privește vârstele de participare, astfel, din 1905 se
organizează primul concurs pe criterii de vârsta (până la 16 ani și peste 16 ani) la probele de 100
m, lungime și prăjină;

• în perioada anilor 1906-1912 se desfășoară întreceri atletice organizate cu prilejul serbărilor

școlare în mai multe orașe: Ploiești, Craiova și București. Probele de concurs au fost formate din
alergări pe 100 m și 200 m;

• atletismul românesc nu mai poate merge mai departe fără o organizarea serioasă, astfel ia
naștere în anul 1912 "Comisia de alergări pe jos și concursuri" ce se transformă în "Comisia de
Atletism", de fapt a- XIX -a federatie pe lista mondială;

• datorită înființării F.R.A., începând din 1914 se desfășoară Campionatele României (initial
cu 15 probe), iar în 1923, la Timișoara se organizează primul concurs atletic international din
țara noastră;

• începutul participării în cea mai mare confruntare atletică s-a realizat în 1928, când pentru
prima dată o delegație, formată din 10 atleți și 2 atlete, au participat la J.O ce s-au desfășurat la
Amsterdam;

• din 1930, ia ființă Jocurilor Balcanice la prima ediție ce se desfășoara la Atena echipa
României se clasează pe un merituos loc doi după Grecia, iar în 1933, are loc primul cros
feminin, pe distanța de 1200 m în Bucuresti;

• rezultate slabe sunt înregistrate de cei patru atletii romani participanti la prima ediție, a
Campionatelor Europene ce s-au desfășurat la Torino în 1932 .

• în 1948 se organizează la Bucuresti prima ediție a Campionatelor Internaționale ale

României, competiție care va deveni tradițională până în zilele noastre;

• ca o necesitate și ca o concentrare a valorilor știintei atletismului național, în 1949 se

înființează în cadrul Institutului de Cultură Fizică, Catedra de Atletism.
 Dacă în perioada de început a epocii moderne atleți din țara noastră nu au urcat pe vreo
treaptă a podiumului de premiere, în marile competiții, și nu au înregistrat nici recorduri
mondiale, olimpice sau europeane, în a doua parte, bilanțul este deosebit de bun: medalii la J.O.,
recorduri olimpice, recorduri mondiale, titluri de campioni mondiali universitari, medalii la C.E.,
titluri balcanice și multiple recorduri naționale.

Din anul 1950 şi până în prezent prestigiul țării noastre a crescut simțitor, datorită
rezultatelor individuale realizate în marile confruntări cu reprezentativele altor țări .

Dintre atleții străluciți ai țării noastre, a căror nume și performanțe vor dăinui în istoria
atletismului mondial trebuie amintiți: Iolanda Balaș Soter (săritura în înălţime) a obţinut
medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară din 1960 desfăşurate la Roma şi 1964 de la Tokyo, a
realizat 11 recorduri mondiale, Lia Manoliu (aruncarea discului) a fost laureată cu aur la
Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968 şi cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din Roma
1960 şi Jocurile Olimpice de vară din Tokyo 1964, Viorica Viscopoleanu (săritura în lungime)
laureată cu aur la Mexico 1968, Argentina Menis (aruncarea discului ) a obţinut medalia de
argint la Jocurile Olimpice de vară, desfăşurate la Munchen în 1972, Florența Crăciunescu
(aruncarea discului) medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din Los Angeles 1984,
Mihaela Peneș (aruncarea suliţei) medaliată cu aur la Jocurile Olimpice de vară din Tokyo 1964
şi cu argint la Jocurile Olimpice de vară din Mexico 1968, Eva Zorgo Raduly (aruncarea suliţei)
a fost finalistă la 3 ediţii ale Jocurilor Olimpice de vară din Munchen 1972, Montreal 1976 şi
Moscova 1980, Ileana Silai (800m,1500m) medaliată cu argint în proba de 800m la Jocurile
Olimpice din Mexico 1968, Fița Lovin (800m1500m) medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice
de vară din Los Angeles 1984 în proba de 800m, Ilie Floroiu(5000m,10.000m) dublu campion
mondial universitar şi participant la Jocurile Olimpice de vară din 1976 Montreal şi 1980
Moscova, Gheorghe Megelea (aruncarea suliţei) medaliat cu bronz la Jocurile Olimpice de vară
de la Montreal 1976, Valeria Bufanu Ștefănescu (100mg) a obţinut medalia de argint la
Jocurile Olimpice de vară din Munchen 1972, Maricica Puică (1500m,3000m) la Jocurile
Olimpice de vară din Los Angeles 1984 a cucerit o medalie de aur în proba de 3000m şi una de
bronz în proba 1500m, Doina Melinte (800m,1500m) a fost de 21 de ori clasată între primele 10
performere mondiale în aer liber și de 10 ori între primele 5 performere mondiale în sală, a
câștigat aurul olimpic la Los Angeles în 1984 pentru proba de 800 m(cu un timp de 1:57.60) și
argintul olimpic, la aceeași olimpiadă, pentru proba de 1500 m(cu un timp de 4:03.76), dublă
campioană mondială la 1.500 m în sală (1987 și 1989), medaliată cu bronz la CM în aer liber la
1.500 m (1987), trei recorduri mondiale și europene în proba de o milă (1988, 1990) și la 1500m
(1990),   Paula Ivan (1500m,3000m) la Jocurile Olimpice de vară de la Seul 1988 a cucerit o
medalie de aur în proba de 1500m şi una de argint în proba 3000m, , Ela Kovacs (800m,1500m)
în 1985 a câştigat proba de 800m la Campionatul european de sală, Anișoara Cușmir (săritura
în lungime) a cucerit medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară din Los Angeles 1984 şi
medalia de argint la Campionatele Mondiale din Helsinki , Tudor Bogdan (săritura în lungime)
a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de sală din anul 1994, Bogdan Țăruș
(săritura în lungime) a cucerit medalia de argint la Campionatele Europene de sală Gent,Belgia
2000, Mihaela Melinte (aruncarea ciocanului) deţine recordul mondial la junioare, Gabriela
Szabo ( 1500m,3000m,5000m) a cucerit argintul în proba de 1500m la la Jocurile Olimpice de
vară din Atlanta 1996,aurul şi bronzul la Jocurile Olimpice de vară din Sydney, 2000, în probele
de 5000m şi 1500m, Violeta Beclea (800m , 1500m) este medaliată cu argint în proba de 1500m
la Jocurile Olimpice de vară de la Sydney 2000, Alina Astafei (săritura în înălţime) medaliată
cu argint la Jocurile Olimpice de vară din Barselona 1992 , Lidia Șimon (maraton) medaliată cu
argint la Jocurile Olimpice de vară de la Sydney 2000, etc.

Programul Jocurilor Olimpice, a Campionatelor Mondiale si a marilor competitii

internationale în aer liber cuprinde azi un numar de 54 de probe atletice: 26 pentru fete si 28
pentru baietii - tabelul nr.1.

Tabelul nr:1
Locul de desfășurare Sexul

Grupa de probe Proba In stadion In afara stadionului Baieti Fete

de viteza pe plat 100m X . X X

200m X X X
 400m X X X

de garduri 100mg X - - X

110mg X X

400 mg X X X

de ştafetă 4X1 00m X - X X

4X400 m X X X
Rezistentă
semifond 800m 1500m X ; X X

X X X

fond 3000m X - X X

5000 m X X X

10000m X X X

mare fond Maraton - X X X

obstacole 3000 m obst. X " X X

mars. 20km - X X X

50km X X -

Lungime X X X

Inălţime X X X
Sărituri
Prăjină X X X

Triplusalt X X X

Greutate X X X

Disc X X X
Aruncări
Sulita X X X

Ciocan X X X

Decatlon X X -
Probe combinate
Heptatlon X - X