ALERGĂRILE DE SEMIFOND ȘI

FOND.
Mohammad Hossein Ghavami
Grupa 16kt
 FOND
• În aceste alergări este necesară o dozare cât mai rațională a efortului,
pentru a se reuși parcurgerea unor distanțe medii, mari și foarte mari cu
o viteză de regim apreciabilă; pentru aceasta este necesar că mișcările
alergătorului să fie cât mai economice, dar eficiente în același timp.
• Tehnica de alergare urmărește stăpânirea unui pas cât mai
suplu,  relaxat, ținându-se spre o impulsie neforțată și eliminarea
mișcărilor inutile ale capului, trunchiului și brațelor. Un rol decisiv în
alergările care solicită efortul de rezistență, îl are  respirația, respectiv
ritmul respirator.
• La probele clasice din această grupă de alergări participarea este
masculină și feminină în următoarele curse: 800m și 1.500m
(semifond); 5.000m și 10.000m (fond); 42,195km (mare fond-
maraton).
 TEHNICA ALERGĂRII DE SEMIFOND

Fazele sau structura alergărilor de semifond, fond sau mare fond se

ordonează tehnic în:
 startul și lansarea de la start;
 alergarea pe parcurs;
 finișul și sosirea.
 STARTUL ȘI LANSAREA DE LA START

• În aceste probe regulamentul de concurs obligă participanții la abordarea

startului „de sus” (din picioare); în această faza se urmărește obținerea unei
viteze suficiente pentru a ocupa un loc în pluton. La alergarea pe distanțele
anterior enunțate, comenzile starterului sunt: „Pe locuri!” „pocnetul pistolului!”
• La comanda “Pe locuri!”, alergătorul așază piciorul puternic lângă linia de start
(cât mai aproape de aceasta), trecând și cea mai mare parte din greutatea
corpului pe acest picior; celălalt picior se află înapoi, cu 1-1,5 lungimi de talpă,
sprijinit pe pingea.
• Trunchiul este aplecat înainte; brațul opus piciorului dinainte se află în fața
trunchiului, îndoit din cot, în așa fel încât palma cu degetele semiflexate să se
afle deasupra genunchiului, în dreptul coapsei. Privirea este îndreptată la 2-3m,
spre direcția de alergare.
• În această poziție alergătorul așteaptă pocnetul pistolului. Plecarea este
realizată de tragerea activă și energică a piciorului dinapoi și impulsia
puternică a piciorului dinainte. Acțiunea picioarelor este secondată de cea a
brațelor care, pendulează energic, susținând lansarea prin alergare accelerată
spre o poziție cât mai avantajoasă încă de la debutul cursei. Cu cât parcursul
cursei este mai lung, cu atât spațiul de lansare este mai scurt. La 800m lansarea
acoperă 100-120m, iar la fond această durează 30-50m.
 ALERGAREA PE PARCURS

• În această faza a alergării, deplasarea se realizează prin „pasul lansat în tempo

de cursă”, caracterizat prin uniformitate și constanță; alergătorul trebuie să
economisească rezervele, ceea ce impune amplitudine mică și uniformă a
mișcărilor, prin pas scurtat, cu impulsie și pendulare mai puțin energice.
• Lungimea pasului este de 1,35-2,15m în funcție de viteza de deplasare și
particularitățile alergătorului. Contactul cu solul este suplu, aspect ce se poate
realiza prin micșorarea forței tangențiale, respectiv prin așezarea piciorului în
faza de amortizare, cât  mai aproape de proiecția verticală a centrului general
de greutate a corpului. Așezarea piciorului pe sol trebuie să permită o bună
amortizare. În acest scop, la alergarea pe 800m, cei mai mulți alergători
efectuează contactul cu pista pe pingea. În proba de 1.500m, unii alergători
așază piciorul pe pingea, alții pe marginea externă a labei piciorului, urmând
rularea întregii tălpi. În probele de fond și mare fond, contactul se efectuează
pe călcâi, urmând apoi rularea pe talpă.
• În acest tip de alergare piciorul de impulsie nu se întinde complet sau se
extinde complet dar nu energic; coapsa piciorului pendulant se ridică sub
orizontală, la 75 de grade, fiind avântată înainte, gamba deplasându-se sub
propria greutate.
• În alergările de rezistență, trunchiul este păstrat la verticală (ușor înclinat
uneori la alergarea pe 800m), umerii sunt relaxați, iar brațele îndoite la 90s și
ușor depărtate de corp, pendulează înainte și înapoi degajate și cu amplitudine
redusă, ajutând deplasarea. Poziția trunchiului, a brațelor și a capului, care
trebuie să se afle în prelungirea trunchiului, favorizează respirația.
 FINIȘUL ȘI SOSIREA

• Finișul se declanșează în funcție de capacitatea de viteză a alergătorilor; cei cu

performanțe mai modeste la 100m și 200m încep finișul cu 250-300m înainte
de sosire, iar cei care sunt foarte buni sprinteri își valorifică viteza la ieșirea din
ultima turnantă. Sosirea se efectuează, cu aceeași abordare tehnică de la
alergarea de viteză, respectiv „atacarea” firului de sosire, pe ultimii 2-3 pași,
accentuând aplecarea trunchiului spre planul vertical al liniei de sosire.