ASPECTE DEFINITORII, MODELE EXPLICATIVE

ÎNVĂȚAREA MIȘCĂRILOR
aspecte definitorii

Pedagogia consideră învăţarea ca fiind un proces de

formare şi asimilare a cunoştinţelor utile desfăşurării
viitoarelor activităţi.

Psihologia defineşte învăţarea ca fiind un fenomen

psiho-comportamental, în care subiectul dobândeşte noi
forme de comportament, ca urmare a exersării.
 Aspecte definitorii ale învăţării motrice
Învăţarea poate fi privită ca proces (mecanisme de
engramare, restructurare şi memorare a informaţiei),
ca acţiune operaţională (predare, instruire,
autoinstruire, exersare, evaluare) şi ca rezultat
(deprinderi, priceperi, obişnuinţe, adaptare).

Învăţarea este un proces de dobândire a capacităţii

de a executa mişcări eficiente.

Învăţarea se produce ca rezultat direct al exersării şi

al experienţei, acestea conducând la o modificare a
stării organismului, exprimată prin creşteri cantitative
şi calitative care favorizează viitoarele repetări.
Învăţarea nu este un proces observabil în mod
direct. Aceasta determină modificări la nivel celular
în sistemul nervos şi la nivelul altor structuri care nu
pot fi examinate „cu ochiul liber”. Învăţarea produce
însă, schimbări ale performanţei, ca produs observabil
al învăţării.
Învăţarea motrică este relativ permanentă, în sensul
că rezultatele acesteia - deprinderile, priceperile,
structurile operaționale- se păstrează în bagajul
motric al subiectului, timp îndelungat.
În sinteză, învăţarea motrică poate fi definită ca un
set de procese asociate exersării şi experienţei,
care conduc la schimbări relativ permanente în
comportamentul motric al subiectului.
“Zone” ale învăţării

√ zona de identificare a stimulilor (cu cât subiectul este

mai iniţiat, cu atât analiza informaţiei senzoriale se
realizează mai rapid, aproape automat);
√ selecţia şi programarea răspunsurilor, respectiv
îmbunătăţirea parametrilor care se ataşează
programului motor general;
√ construirea de programe motorii eficiente şi "rodarea"
circuitelor neuromotorii, odată cu îmbogăţirea
experienţei;
Programul motor este o reprezentare corticală în care
este stocată informaţia necesară pentru executarea
mişcării. Programul defineşte şi “dă formă” acestor
mişcări.

Programul motor reprezintă un set de comenzi

prestructurat, care controlează mişcările coordonate.
√ stabilirea, cu acurateţe, a unor sisteme de referinţă, în
ceea ce priveşte corectitudinea mişcărilor, fapt care
devine posibil în etapele avansate ale învăţării motrice.

Din punct de vedere pragmatic, cum apreciem că

ceea ce s-a predat, a fost învăţat?
Pentru a răspunde la această întrebare, trebuie să ne
referim la conceptele de performanţă şi învăţare.
Între performanţă, ca rezultat observabil, şi învăţare, ca
schimbare de stare, există deosebiri evidente, însă, de
multe ori, emitem judecăţi despre starea internă a unei
persoane în funcţie de modul ei de acţiune si de rezultat.

Care sunt caracteristicile observabile ale performanţei, ce

exprimă clar faptul că aceasta este rezultatul învăţării
motrice?
 îmbunătăţirea performanţei este o dovadă a învăţării,
deşi învăţarea nu se reduce întotdeauna la obţinerea
unui rezultat la un anumit moment şi într-o situaţie
dată;
consecvenţa în execuţii exprimă capacitatea
subiectului de a realiza mişcarea, cu variaţii cât mai
reduse de la o repetare la alta, conform modelului
ideal, ceea ce s-ar putea traduce prin instalarea unui
comportament stabil;
persistenţa în timp a performanţei indică posibilitatea
subiectului de a executa acţiunea învăţată pe o
perioadă îndelungată: de exemplu, copilul care a
învăţat să înoate, să meargă pe bicicletă sau să
schieze, păstrează aceste deprinderi toată viaţa, chiar
dacă exersarea lor nu se realizează sistematic;

adaptabilitatea implică faptul că subiectul este

capabil să reproducă deprinderea motrică în condiţii
variate;
Modele explicative ale învăţării motrice
În ce constă, de fapt, învăţarea motrică?
√ În mod tradiţional, se învaţă acte şi acţiuni, pe baza
unor modele ideale, care conduc la conturarea unei
anumite conduite motrice - abordarea cognitivă, în
care, alături de mișcări, e stimulată inteligența

√ Teoria buclei închise-Adams, 1971 → subiecţii care

învaţă o anumită mişcare caută să reproducă senzaţia
kinestezică resimţită în timpul execuţiilor anterioare
corecte. După fiecare repetare, rămâne o urmă
perceptivă care se suprapune peste cea anterioară,
fapt ce conduce la un act din ce în ce mai performant.
Deci, fiecare repetare determină un feed-back care se
apropie din ce în ce mai mult de "senzaţia ideală".
A+B+C+D=………regula!
√ Alţi autori (R. Schmidt, 1975) pornesc de la conceptul
de program motor general. În procesul învățării,
acesta e ‘’chemat”din memoria subiectului, pentru a
configura noua mișcare –teoria schemei motorii.
Subiectul nu învaţă mişcări, ci soluţii motrice. Aceasta
înseamnă că, de la o repetare la alta, subiectul învaţă
să atașeze și să combine parametrii diferiţi ai mişcării,
pentru a atinge scopul acesteia. În acest fel, se învaţă
metoda, regula internă de combinare a parametrilor,
care se perfecţionează treptat.
Subiectul dezvoltă reguli de parametrizare a mişcării
care îi permit să reconstituie acţiunea, de fiecare dată.
Info1…info2…..info3…..info4
Această parametrizare se realizează la fiecare repetare,
în funcţie de patru tipuri de informaţii pe care
subiectul le reţine:
informaţii despre condiţiile iniţiale ale exersării
(poziţiile segmentelor, greutatea şi forma obiectelor
sau a aparatelor cu care se lucrează etc.);
parametrii mişcării (durată, forţă, amplitudine,
direcţie);
senzaţiile pe care subiectul le-a resimţit în timpul
exersării mişcării;
rezultatul mişcării şi influenţa sa asupra mediului (s-a
marcat sau nu; unde a aterizat mingea la primul serviciu,
în tenis; a prins sau nu obiectul, după lansarea sa etc.).

√ Teoria sistemelor dinamice implică faptul învățarea

presupune armonizarea a 3 tipuri de contrângeri:
individuale, de mediu și de sarcină. În primele etape ale
învăţării, subiectul se confruntă cu problema gradelor de
libertate în diferite articulaţii. Pentru a realiza o mişcare
complexă, coordonată, subiectul trebuie să îşi organizeze
gradele de libertate, să le stăpânească, obligând
musculatura şi articulaţiile să funcţioneze ca un sistem
unitar.
Acestor structuri le este aplicată o execuţie de
constrângere, de blocare a altor mişcări posibile, dar
neeficiente; în acest fel, organismul se transformă
într-un sistem cu grade de libertate mai reduse.


EFICIENȚĂ
Curba exersării (performanţei)
Curba reprezintă rezultatele înscrierii grafice a
datelor, obţinute prin diferite tehnici de evaluare a
elementului care se învaţă.
 Pentru orice curbă a exersării, nivelul performanţei
se înscrie pe axa verticală (Y), iar timpul în care este
evaluată aceasta, se înscrie pe axa orizontală (X).
Termenul de curbă a performanţei este mai exact,
întrucât ceea ce se obiectivează matematic, este
performanţa propriu-zisă.
Ca regulă generală, aceste curbe au o trăsătură comună,
dată de progresul rapid de la începutul exersării, care,
ulterior, se aplatizează în mod treptat. Progresul
consistent poate apărea după câteva zeci sau după câteva
mii de repetări, în funcţie de complexitatea deprinderii şi
de exigenţa evaluării……..vezi scheme!
Intervalul optim de educabilitate, numit şi perioadă
critică, reprezintă o perioadă din ontogeneză în care
învăţarea motrică produce efectele cele mai vizibile şi mai
durabile. R. Rigal (citat de V. Horghidan, 2000) consideră
că în această etapă cu o durată limitată, învăţarea se
realizează cu un efort redus şi cu un maximum de
eficacitate; după această perioadă, achiziţia unor
comportamente motorii este mai dificilă sau chiar
imposibilă.
Interval optim de educabilitate
Astfel, pentru sarcinile care reclamă coordonare,
intervalul optim este între 8 şi 12 ani, în vreme ce
sarcinile care presupun o forţă maximală, se însuşesc
după 16-17 ani.
Studiile experimentale efectuate de V. Horghidan au
demonstrat că, pentru o serie de aptitudini
psihomotrice (discriminare kinestezică, coordonare
vestibular-motorie, viteză de repetiţie), intervalul
optim de educabilitate este cuprins între 6 şi 10 ani.