PRINCIPIILE DIDACTICE ÎN EDUCAŢIA FIZICĂ ŞCOLARĂ

Principiile didactice (ale procesului de învăţământ) constituie un sistem de cerinţe, norme

generale care orientează activitatea de învăţământ în sensul îndeplinirii scopurilor didactice în mod
eficient. Sunt categorii metodologice cu rol de puncte de reper orientative şi normative pentru
acţiunea corelată a tuturor laturilor procesului de învăţământ (D. Salade, „Didactica”, Ed. D.P.,
Buc., 1982).
Principiile didactice sunt concepte normative ale activităţii de predare-însuşire, acţionând în
corelaţii diverse, în oricare moment al procesului.
1. Principiul orientării educative a procesului didactic
În cadrul procesului didactic al educaţiei fizice şi sportive, instruirea şi educarea reprezintă
cele două laturi inseparabile care evoluează în sens pozitiv, ascendent, în interacţiune.
Se impune valorificarea efectelor educative implicite exersării în condiţii de solicitare
dirijată, riguroasă dar şi a exersării în condiţii emulative de joc şi întrecere.
Cadrul didactic poate influenţa comportamentul elevilor prin asumarea rolului de model,
lucru ce presupune ţinută fizică şi morală, comportament pedagogic, probitate profesională dar şi
prin valorificarea funcţiilor educative ale evaluării.
2. Principiul participării conştiente şi active (a elevilor în activitatea de predare-însuşire)
Participarea elevilor în cunoştinţă de cauză şi în mod activ la procesul propriei formări, se
realizează respectând următoarele cerinţe:
 Înţelegerea aprofundată a importanţei obiectivelor instructiv-educative. Educarea
unor motivaţii puternice şi juste faţă de practicarea exerciţiilor fizice.
 Formarea unei atitudini responsabile faţă de conţinutul activităţii. Implicarea elevilor
în organizarea şi desfăşurarea activităţilor, adoptarea metodelor active.
 Educarea capacităţii de apreciere a rezultatelor obţinute de colegi şi de autoapreciere
pe baze obiective:
- elevul compară rezultatele proprii şi ale colegilor cu modelul;
- acordarea de note sau calificative propriilor execuţii sau arbitrarea colegilor;
- sesizarea cauzelor reale ale succesului sau eşecului pe baze euristice;
- corelarea rezultatelor cu cantitatea şi calitatea eforturilor prestate.
 Dezvoltarea capacităţii de a acţiona independent în lecţie sau în alte forme de
organizare a practicării exerciţiilor fizice:
- formarea cunoştinţelor metodologice necesare (organizare, dozare, elemente
de igienă etc.);
- formarea bagajului de deprinderi şi priceperi motrice;
- valorificarea cunoştinţelor, priceperilor şi deprinderilor în sens creator, în
corelaţii inedite.
3. Principiul interdependenţei între cunoaşterea senzorială şi cunoaşterea raţională
(intuitiv)
În procesul formării deprinderilor motrice, parametrii acestora sunt prezentaţi executanţilor
pe cale logică (explicaţii) stimulând procesele de analiză şi sinteză, de abstractizare şi generalizare.
Pentru realizarea unei reprezentări corecte a mişcărilor, se valorifică şi căile senzoriale de recepţie a
informaţiilor (căi vizuale, tactile, kinestezice etc.).
Proporţia utilizării celor două direcţii esenţiale este dependentă de capacitatea intelectuală,
experienţa motrică, particularităţile proceselor gândirii.
La elevii mici, caracterizaţi de dominanta concretă a gândirii, de capacitate imitativă, se
folosesc cu precădere mijloace intuitive: planşe, proiecţii, modele materiale, explicaţiile fiind
succinte. La elevii mari, cu experienţă motrică şi cu capacitate de abstractizare şi generalizare se
apelează la explicaţii logice şi demonstraţii evoluate (nivel tehnic, amplitudine, accente
semnificative).
Principiul are aplicativitate deosebită în etapa de formare a deprinderilor motrice dar şi în
dobândirea cunoştinţelor ştiinţifice.
 4. Principiul accesibilităţii şi individualizării
În didactica modernă, adecvarea conţinuturilor învăţării la particularităţile elevilor asigură în
mare măsură succesul procesului. În domeniul educaţiei fizice şi sportului ne raportăm la
posibilităţile intelectuale, cunoştinţe, priceperi şi deprinderi (ca „bagaj” motric), capacitate de efort,
nivel de creştere şi dezvoltare, vârstă şi sex.
Profesorul (antrenorul) condiţionează progresul elevilor săi prin realizarea concordanţei
depline între posibilităţile elevilor şi dificultăţile învăţării.
Dozarea dificultăţii sarcinilor motrice trebuie să determine eforturi care provoacă reacţii
adaptative în sensul creşterii nivelului de posibilităţi al elevilor.
Abordarea metodică a sistemelor de acţionare presupune respectarea regulilor didactice:
- de la cunoscut la necunoscut;
- de la simplu la complex;
- de la uşor la greu;
- de la particular la general;
- de la concret la abstract;
- de la analiză la sinteze.
Tratarea individuală în lecţia de educație fizică sau de antrenament se realizează pe baza
cunoaşterii particularităţilor individuale. În lecţia de educaţie fizică, beneficiază de tratare
individuală, elevii aflaţi în situaţii deosebite la un moment dat: convalescenţi, elevi cu afecţiuni care
îi scutesc parţial, cei care prezintă deficienţe fizice, anumite lacune etc. În antrenamentul sportiv,
individualizarea are un rol important vizând de regulă nivele superioare de pregătire.
5. Principiul sistematizării şi continuităţii
Sistematizarea presupune ordonarea în succesiune logică şi metodică a conţinuturilor
învăţării. Sistematizarea impune raţionalizarea sitemelor de acţionare şi programarea acestora la
nivel orizontal şi pe verticală, asigurând însuşirea corectă în sisteme de lecţii în care coexistă
metodic teme diferite, dar şi reluarea cunoştinţelor pe un plan superior (conceptul de „spirală
ascendentă”). Operează şi aici regulile didactice prezentate anterior.
Continuitatea exersării conţinuturilor sistematizate, favorizează fixarea şi durabilitatea
acestora, manifestarea efectelor formative, educarea obişnuinţelor.
În sinteză, aplicarea principiului trebuie să respecte următoarele cerinţe:
 Sistematizarea şi programarea logică a procesului instructiv-educativ în paşi mici –
trepte de învăţare, conform concepţiei sistemice.
 Însuşirea noilor cunoştinţe pe baza celor anterioare, evidenţiind caracterul ascendent
al învăţării
 Raţionalizarea sistemelor de acţionare (după criteriul eficienţei).
 Practicarea exerciţiilor fizice să aibă un caracter sistematic şi continuu.
Discontinuitatea este nefavorabilă perfecţionării tehnice, dezvoltării calităţilor motrice şi
scoate din cauză posibilitatea realizării performanţei sportive.
6. Principiul însuşirii temeinice
Se referă la însuşirea corectă şi durabilă a deprinderilor asigurând posibilitatea manifestării
lor la un nivel superior, în condiţii de generalizare şi aplicare.
În domeniul educaţiei fizice, însuşirea temeinică înseamnă asimilarea profundă a
cunoştinţelor şi deprinderilor, încadrarea lor în sistemul achiziţiilor individului prin realizarea
corelaţiilor respective, formarea capacităţii de generalizare şi aplicare şi în fine, convertirea acestora
în priceperi şi obişnuinţe.
Cerinţe esenţiale ale principiului:
 Asigurarea timpului optim necesar învăţării şi asigurarea nivelului calităţilor motrice
implicate. Acest timp este direct proporţional cu dificultatea sarcinii motrice şi
dependent de nivelul calităţilor motrice şi particularităţile individuale (experienţă
motrică, inteligenţă, motivaţie).
 Consolidarea deprinderilor în condiţii variabile şi formarea priceperilor.
  Abordarea unui volum rezonabil de cunoştinţe şi deprinderi în acelaşi interval
temporal.
 Controlul sistematic al nivelului de însuşire folosind diverse forme de evaluare.
 Folosirea transferului (pozitiv) în formarea bazelor tehnicii deprinderilor noi.
Acest principiu poate fi considerat ca obiectiv prioritar al procesului de învăţământ!
7. Principiul legării învăţământului de cerinţele activităţii practice
În educaţie fizică şi sport, cunoştinţele teoretice fundamentează ştiinţific practica
domeniului. Practica reprezintă un izvor al cunoaşterii şi domeniu de aplicare şi validare a
cunoştinţelor teoretice.
Învăţarea presupune informare (teoretică) şi activitate practică, lucru ce corespunde
obiectivelor educaţiei fizice şi sportului şi particularităţilor formării deprinderilor şi priceperilor
motrice (acestea din urmă ca activitate de creaţie).
Procesul de instruire şi educare trebuie să formeze abilităţi de integrare socială şi
profesională prin educarea capacităţii de generalizare şi aplicare a cunoştinţelor, priceperilor şi
deprinderilor. Aceasta presupune realizarea unui proces didactic cu caracter formativ şi
metodologic.
„A învăţa” în domeniul educaţiei fizice şi sportului, înseamnă a-ţi însuşi comportamente
practice: a învăţa să ştii, a învăţa să poţi, a învăţa să faci!
Principiul însuşirii predării comportamentelor practice în învăţământul de educaţie fizică şi
sport, sau principiul corelaţiei cunoştinţelor teoretice cu comportamentul practic, sunt alte denumiri
ale acestui principiu.