Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” - Localitatea Snagov, judeţul Ilfov

LUCRARE  DE  ATESTAT

PENTRU CERTIFICAREA COMPETENȚELOR PROFESIONALE,

FILIERA VOCAȚIONALĂ,

PROFILUL SPORTIV,

SPECIALIZARE INSTRUCTOR SPORTIV

IMPORTANȚA CUNOAȘTERII
APROFUNDATE ȘI A RESPECTARII
PRINCIPIULUI CONTINUITAȚII ÎN
ANTRENAMENTUL SPORTIV
 

CANDIDAT :  CHILĂU DAVID-ROBERT

PROFESOR ÎNDRUMATOR : FLOREA BOGDAN 

SNAGOV , MAI , 2023

 CUPRINS
CAPITOLUL   I  -  INTRODUCERE

1.1 Introducere........................................................................................................................pag.2

1.2 Motivarea alegerii temei....................................................................................................pag.3

1.3 Ipoteză de studiu...............................................................................................................pag.4

CAPITOLUL   II  - FUNDAMENTAREA  TEORETICO-ȘTINȚIFIICĂ  A  LUCRĂRII

2.1 Metode de antrenament care asigură respectarea principiului continuităţii.................pag.5-6

2.2 Aplicarea principiului continuităţii în diferite sporturi...................................................pag.7-9

2.3 Inter-relaţia dintre principiul continuităţii şi starea de sănătate a sportivului...........pag.10-11

2.4 Inter-relaţia dintre principiul continuităţii şi evolutia continuă a sportului...............pag.12-14

2.5 Importanţa respectarii principiului continuităţii în perspectiva evolutiei sau carierei de lungă
durată...............................................................................................................................pag.15-17

CAPITOLUL  III  -  ÎNCHEIERE

3.1 Concluzii......................................................................................................................pag.18-
19

ANEXE........................................................................................................... pag.20-21

BIBLIOGRAFIE.................................................................................................... pag.22
 1.1 Introducere

Numele meu este Chilău David-Robert, m-am născut în anul 2004 pe data de 21 ianuarie și
sunt elev la Liceul Teoretic Mihail Kogălniceanu în clasa a XII-a cu profil sportiv, practic tenis de
câmp de la vârsta de 3 ani şi 4 luni, în momentul de față particip în turnee la nivel profesionist
în cadrul circuitului ITF Pro. Am început practicarea sportului alb în primăvara anului 2007, mai
exact în luna aprilie, de atunci fiecare zi din viață mea a fost legată de tenis. Sunt antrenat de
către tatăl meu, el fiind cel care mi-a pus prima dată rachetă în mâna și mi-a aruncat prima
minge, astăzi, 15 ani mai târziu continuă să mă antreneze şi să mă ajute să mă perfecționez în
acest sport. La vârstă de 7 ani am început să mă antrenez în Complexul Sportiv Național, Baza
Nouă, din Siliștea Snagovului unde m-am antrenat pentru o perioada aproape 9 ani.  Prin
această lucrare doresc să vă prezint cunoștințele acumulate în aproape 16 ani de practicare a
sportului şi 4 ani de cultivare în cadrul orelor de pregătire sportivă teoretică sub îndrumarea
domnului profesor Florea Bogdan. Am aflat de liceul teoretic Mihail Kogălniceanu prin
intermediul unor prieteni din baza sportivă în care mă antrenam, aceștia erau şi ei elevi la liceu
pe profil sportiv și practicau canotaj. Înainte de terminarea clasei a VIII-a am avut prima dată
contact cu liceul nostru cu ocazia susținerii probelor de admitere pentru filiera vocațională,
probe care erau separate pe două categorii, acelea fiind canotaj şi kaiac-canoae. După ce am
trecut cu brio peste aceste probe a urmat o perioada de câteva luni de așteptare până la
începerea liceului. Odată cu începerea noului an școlar, în clasa a IX-a, am avut parte de noi
colegi, noi profesori, și mai ales de două noi materii, găsite doar la profilul sportiv, aceste două
materii sunt, Pregătire Sportivă Practică (PSP) şi Pregătire Sportivă Teoretică (PST). La pregătire
sportivă practică avem un program de antrenament specific fie canotajului fie pentru kaiac-
canoe, care poate fi de forță sau să includă ieșirea cu kaiacul sau canoea pe lacul Snagov, toate
acestea sub supravegherea şi îndrumarea domnului profesor Alecu Aurel. La orele de pregătire
sportivă teoretică, așa cum reiese din nume, este vorba de latura teoretică a antrenamentului
sportiv, despre înțelegerea acesteia și aplicarea ei în antrenament. Am aflat multe lucruri
importante din cadrul stiintei sportului, de la definiția antrenamentului sportiv până la
începuturile sportului în România, toate acestea sub îndrumarea domnului profesor Florea
Bogdan.

20
 1.2 Motivarea alegerii temei

Tema lucrării mele este „Importanța cunoașterii aprofundate şi a respectării principiului

continuitații în antrenamentul sportiv” iar motivele pentru care am ales această temă sunt
următoarele:

În primul rând am ales această temă deoarece continuitatea ne este menționată incă din
primele lecții de pregătire sportivă teoretică, facând parte din insăși definiția antrenamentului,
proces complex, bio-psiho-pedagogic, desfășurat sistematic, planificat şi continuu gradat de
adaptare a organismului la eforturi fizice şi psihice de mare intenistate necesare pentru
obițnerea rezultatelor în competiţii) , așadar putem observa cum continuitatea stă la baza
antrenamentului sportiv, fiind un factor major în procesul de construire al sportivului de
performanță.

În al doilea rând pot spune că m-am identificat cu această tema întrucat consider că
principiul continuitații a fost, şi este în continuare atât fundația cât și structura de rezistența a
pregătirii mele ca sportiv de performanță. Fără respectarea acestui principiu este imposibilă
acumularea și fixarea tehnicii şi de asemenea este imposibilă menținerea în formă a sportivului,
întrucat prin nerespectarea principiului continuitații acesta va ajunge să se decompenseze iar în
final să își piardă capacitatea de antrenament.

„Procesul continuu al antrenamentului de performanță lasă „urme” care se suprapun în

structurile de antrenament și produc modificări esențiale și de lungă durata (deseori pentru
toată viața) în structura biologică şi psihică umană” (TEORIA ȘI METODICĂ ANTRENAMENTULUI
SPORTIV- Rusu Flavia).

Continuitatea în sportul de performanță poate fi găsită în multe forme, fie că vorbim despre
continuitate la nivelul unei perioade de pregătire unde este vorba de executarea fiecărui

20
antrenament conform programului stabilit, așadar fiind desfășurat sistematic, planificat și
continuu , de asemenea aceleași principii se aplică şi la scară mai mică, la nivelul unui singur
antrenament, în funcție de nivelul de intensitate al antrenamentului stabilit de antrenor
anumite intervale sau pauze trebuie respectate între serii, repetări sau procedee, fiind astfel tot
un process desfășurat continuu într-un sistem.

20
 1.3 Ipoteză de studiu

       Din punctul meu de vedere, formarea regulată a unui sportiv întotdeauna duce la un
rezultat mai bun. Prin urmare, o pauză nejustificată de la programul de pregătire poate avea
efecte negative asupra capacității de performanță a sportivului, acest lucru fiind valabil și
pentru pauzele din timpul antrenamentului efectiv.          

Dacă vom cunoaște şi vom respectă și vom aplică în cadrul antrenamentului sportiv
principiul continuității antrenamentului vom obține rezultate superioare atât în pregătire cât şi
în competiţii.

    Sunt foarte mulți teoreticieni, profesori sau antrenori care cunosc acest principiu, dar chiar şi
așa, aceștia nu îl aplică mereu, așadar, în opinia mea, pentru a ne putea asigura că principiul
continuității este respectat să se ia în considerare următoarele reguli:

I. Sportivul ar trebui să fie educat în ceea ce privește importanța continuității prin evidențierea
efectelor atât pozitive cât şi negative ale antrenamentului.

II. Cunoștințele sportivului ar trebui să fie extinse prin convingerea acestuia că toți factorii de
perfomanță sunt dezvoltați pe parcursul unui lung proces de formare.

III. Trebuie creată starea de încărcare optimă deoarece un volum de antrenament prea mare 
sau prea mic afectează în mod negativ performanța.

IV. În cazul unei persoane bolnavă sau rănită, medicul trebuie să o facă întodeauna o
consultație deoarece, în cazul vătămării unei parți a corpului, sportivul poate continua să facă
exerciții de intensitate scăzută sau, în situaţii mai grave, are nevoie de o perioadă de pauză și
exerciții de refacere.

V. Dozarea corectă a antrenamentelor şi stabilirea perioadelor de recuperare având în vedere

programul competițional.

20
 2.1 Metode de antrenament care asigură respectarea principiului
continuităţii

De cele mai multe ori metodele de antrenament diferă în funcție de sportul practicat dar în
principal diferă prin obiectivele şi de deciziile pe care le face antrenorul în funcție de obiective,
de exemplu:

În situația unui jucător de tenis care se antrenează într-o ţară unde clima nu îi permite să se
antreneze afară pe perioada iernii, întrucât condițiile meteo nu sunt favorabile, acesta este
forțat fie să facă o pauză fie să se antreneze în altă formă, departe de terenul de tenis. Acest
lucru poate duce la o pierdere sau la o scădere în nivelul de continuitate al antrenamentului. Cu
toate acestea, dacă sportivul reușește să aibă acces la o sală, respectiv un balon sau să se
deplaseze într-o zonă cu o climă mai favorabilă, lecțiile de antrenament pot continua iar
antrenorul poate începe pregatirea sportivului pentru competițiile care o să urmeze în
primăvară, având în momentul acela un avantaj față de cei care au fost nevoiți să întrerupă
antrenamentele.

O altă regulă cunoscută de mulți specialiști este regula celor 10000 de ore pentru atingerea
măiestriei într-un domeniul sau într-o activitate, unii sportivi se referă la aceasta regulă ca
regula celor un milion de lovituri (repetiții), iar ideea de baza a acestei reguli este aceea ca orice
tip de mișcare (nou învățată) va necesita timp şi repetiție pentru a fi îmbunătățită, aşa cum
spune un vechi proverb, repetiția este mama învățăturii. De aceea de cele mai multe ori,
diferența între un sportiv care este la început şi un sportiv cu 2 ani de practicare a sportului
poate fi observata ușor, la fel și între cel cu 2 ani şi unul cu 5 ani de experiență. Cu toate
acestea, de cele mai multe ori prin respectarea principiului continuității, un sportiv poate
"prinde din urma" alt sportiv cu mai mulți ani de practicare dar care nu respectă principiul.

Având în vedere complexitatea fiecărei ramuri sportive şi particularitățile individuale ce

trebuie respectate în funcție de fiecare perioadă de pregătire (perioada pregătitoare, pre-
competițională, competițională şi de refacere), pentru a asigura atât menținerea continuității
cât şi obținerea unor rezultate cât mai bune în competiţii şi antrenamente, atât antrenorii cât şi
sportivii se pot folosii de diferite metode de antrenament.

20
-Metode bazate pe relația efort-odihnă: aceste metode au la bază echilibrul dintre timpul de
efort și timpul de pauză. Orice modificare adusă unuia din acești doi factori aduce cu sine
modificarea efectelor și a rezultatelor exercițiilor. Unele exerciții pot fi efectuate cu scopul de a
avea cât mai multe repetări într-un timp stabilit, fiind urmate de câte o pauză semi-activă. Cu
această configurație între efort și odihnă (pauză) rezultă un antrenament de mare intensitate ce
poate fi folosit în perioada pregătitoare și care are ca beneficii creșterea forței explozive a
musculaturii. „Intensitatea antrenamentului este componenta calitativă a efortului fizic,
rezultată din raportarea la unitatea de timp a vitezei de execuţie a încărcăturii, a complexităţii
exerciţiilor, precum şi a duratei pauzelor’’ (Alexe N., Teoria şi metodica antrenamentului
sportiv –Bucureşti, 1999).

-Metode de antrenament piramidale: metodele de antrenament piramidale au în vedere

creșterea sau descreșterea intensitații, duratei şi a nivelului de efort per general în
antrenament în funcție de obiective. În apropierea competițiilor această metodă propune
trecerea la antrenamente de intensitate mai redusă și concentrare maximă pe elementele
principale ale probei, acesta fiind „vârful priamidei”.

-Metoda antrenamentului combinat: unele antrenamente pot cuprinde elemente atât din
sportul practicat cât şi elemente de bază, acestea pot fi folosite fie alternativ, fie combinat cu
ajutorul unui circuit care poate să includă ambele tipuri de mișcari şi exerciții.

-Metoda dublei împărțiri a antrenamentului: această metodă de antrenament presupune

împarțirea unui antrenament epuizant şi de lungă durată (cca. 2 ore) în două antrenamente
separate, la un interval între 6 şi 8 ore. Din punctul meu de vedere această metodă de
antrenament păstrează marea majoritate a beneficiilor antrenamentului, eliminând problemele
ce țin de oboseală fizică şi psihică ce apar după un efort intens şi de durată, devenind astfel,
după părerea mea, o metodă perfectă pentru perioada competițională, perioadă în care
sportivul are nevoie de antrenamente care să îl ajute să își mențină nivelul fără a îl incărca la
nivel muscular. „Adevaratul motiv îl ofera totusi fiziologii, care în urma unor cercetari, au
observat ca emisia de testosteron endogen este maxima în zona minutului 40-45 de la debutul
unui efort intens, pâna la minutul 50-55 acesta cunoaste un platou, pentru ca dupa minutul 55-
60 să recunoasca o descrestere” (Culturism şi kinetoterapie-Catalin Boeriu – 2007 Cluj Napoca).

20
 2.2 Aplicarea principiului continuității în diferite sporturi

Deși poate la bază majoritatea sporturilor au un punct comun (o esență care se regăsește în
mai multe sporturi), fiecare sport are anumite aspecte specifice şi unice, fie că vorbim despre
programul competițional, despre acțiunile motrice sau despre parametrii fizici pe care trebuie
să îi atingă sportivul în ramura sportivă în care activează. Toate aceste diferențe aduc de la sine
aplicarea diferită a principiilor de bază ale antrenamentului sportiv, mai ales a principiului
continuității.

       Principiul continuității poate fi văzut ca fiind principiul care stă la baza construirii întregului
program de antrenament, acesta este adaptat fiecărui sport în funcție de mai mulți factori,
printre care:

-Programul competițional. În funcție de acesta sportivul poate avea perioade de pauză mai
lungi, mai scurte, sau diferite variații în intensitatea antrenamentelor. De exemplu,  un jucător
de tenis care poate participa aproape în fiecare săptămâna la câte un turneu, care durează între
una şi două săptămâni având meciuri aproape zilnic și lecții de antrenament pentru menținere
în zilele fără meciuri. Având un calendar competițional atât de încărcat, jucătorii de top trebuie
să se mențină mereu în formă, motiv pentru care nu pot avea pauze de lungă durată.

-Natura sportului sau a probei pe care îl/o practică. Aici din punctul meu de vedere se fac cele
mai mari diferențieri în aplicarea principiului, de exemplu, un boxer profesionist poate avea 3
sau 4 meciuri anual (număr mic de meciuri din cauza riscurilor de sănătate aduse de sporturile
de contact) având până la 12 runde, fiecare rundă având 3 minute. Un sportiv cu un program
competiţional de acest gen de regulă va avea perioade de refacere mult mai mari după fiecare
meci, spre deosebire de un fotbalist care are în medie 60 de meciuri pe an ( fotbalul fiind sport
de echipa, efortul este împărțit, astfel un jucător de fotbal poate participa în mai multe meciuri)

-Vârsta sportivului. În orice sport există un anumit interval de vârstă în care sportivul poate
participa în competiţii la nivel înalt fără a își pune în pericol sănătatea (există şi excepții precum

20
Roger Federer care s-a menținut în top până la vârsta de 41 de ani) dar de cele mai multe ori
acest interval este bine cunoscut, așadar pe măsură ce un sportiv înaintează în vârstă,
programul de antrenament este supus modificărilor, având pauze mai mari sau o împărțire
gradată a efortului în mai multe lecții de antrenament mai scurte.

Pe lângă aceste exemple, sunt și alte situații în care principiul continuității se aplică într-un
mod diferit pentru anumite sporturi. Principiul se poate aplica diferit şi în funcție de
complexitatea tehnică de care are nevoie fiecare sport. Există sporturi care necesită o perioadă
mult mai lungă de pregătire și învățare din cauza complexității acestora. De aceea în altfel de
sporturi este important să existe un sistem de pregătire constant și continuu. Avem în vedere
sporturi precum tenisul de câmp, gimnastica, patinajul artistic, toate aceste discipline avand la
baza acțiuni motrice mult mai numeroase și mai complexe decât multe alte sporturi, devenind
astfel necesar pentru sportivii care le practica să aplice principiul continuității diferit față de
practicanții unor sporturi care sunt formate mai mult din mișcări ciclice care odată învățate
necesită doar perfecționare (ciclism, canotaj). Din punctul meu de vedere, sportivii care practică
aceste sporturi complexe trebuie sa aplice principiul complet diferit.

În primul rând, aceste discipline cu grad ridicat de complexitate cer începerea procesului de
învățare la vârste mult mai fragede (3-5 ani). Acest lucru este necesar pentru a face posibilă
învățarea întregii tehnici cat mai rapid, cu scopul de a putea începe participarea în competiții
având nivelul de pregătire necesar. Pe de altă parte sporturile cum sunt ciclismul si canotajul
favorizează începerea pregătirii in jurul vârstei de 15 ani, când viitorul sportiv a atins nivelul de
maturitate fizica necesar practicării sportului respectiv. Pentru cei care doresc sa practice
aceste sporturi in schimb este recomandat sa caute discipline complementare care sa îi ajute sa
se dezvolte si sa atinga forma necesară (pentru practicarea canotajului și a oricărui sport nautic
în general, este recomandata practicarea înotului).

În al doilea rând, practicarea de mic a unui sport cum este tenisul de câmp, permite
organismului să se adapteze și să evolueze, copilul dezvoltând mult mai devreme aptitudini cum
sunt abilitățile coordonative, simțul proximetric, rezistența la efort si viteza de reacție, toate
acestea fiind particularitaţi necesare tenisului. În schimb, pentru canotaj este de preferat o
varstă mai înaintată, întrucât este necesară mult mai multă forţă fizică pentru a putea face faţă
pregătirii specifice.

În al treilea rând continuitatea în pregătire şi continuitatea în ceea ce priveşte participarea

în competiţii la diferite niveluri valorice, în zone foarte diferite ale lumii, este o condiţie pentru

20
asigurarea unei cariere sportive de lungă durată şi mai ales de succes, ceea ce înseamnă
atingerea unor performanţe de top şi menţinerea constantă în acel eşalon valoric cu posibilităţi
şi cu obiective de a reuşi autodepăşirea, de a doborî cât mai multe recorduri, de a folosi
creativitatea şi propria descoperire în căutarea unor noi stiluri şi nu în ultimul rând pentru
atingerea măiestriei sportive.

"Sistematizarea și continuitatea reprezintă -în fond- condițiile principale pentru asigurarea

reușitei în programarea stimulilor, indiferent de particularitățile subiecților sau de alte variabile
de ordin material, spațial sau temporal".(Gheorghe Cârstea, Teoria si metodica educatiei fizice
si sportului - București 2000)

 Însă, ce rămâne poate cel mai important în ceea ce priveşte înţelegerea, respectarea şi
aplicarea principiului continuităţii pentru fiecare sportiv, indiferent de sportul sau sporturile
practicate, este continuitatea şi pregăritrea sub forma întreţinerii unei condiţii fizice şi
implicarea în practicarea unor activităţi sportive continue şi după retragerea din sportul de
înaltă performanţă, astfel încât să nu existe decalaje bruşte în stilul de viaţă şi în reflexele
pozitive acumulate pe plan fizic, mental şi psihic pe o perioadă cât mai lungă din viaţă. Fără
această „aterizare” lină, sportivul se poate confruta cu multiple probleme, printre care se
numară problemele de alimentaţie si depresia.

„Identitatea sportivului este conturată de recompensele care însoţesc cariera sportivă, cum
ar fi succesul sportiv şi economic, precum şi de recunoaşterea social. Prin încheierea activității
sportive, sportivii pierd o parte importantă a identităţii personale, astfel încât această pierdere
a statusului fizic şi social poate fi dureroasă şi devine, metaforic, “călcâiul lui Achile” specific
identităţii sportivilor. Gradul în care sportivii se identifică cu rolurile lor atletice, sportive,
determină de multe ori intensitatea crizelor de identitate cu care se confruntă la sfârşitul
carierei lor.”(Marius Vărvăroi - Finalul carierei sportive)

20
 2.3 Inter-relaţia dintre principiul continuităţii şi starea de sănătate a
sportivului

Una din definițiile care pot fi găsite pentru cuvântul continuitate este "existenţa
neîntreruptă şi consistentă a unei acțiuni sau a unui obiect în timp", cum ar trebui să se
regăsească această continuitate în antrenamentul sportiv?

În primul rând, trebuie să înțelegem care este o forță care se opune continuității, iar în
situația sportivilor cel mai des este vorba de accidentari. Sunt desigur situații în care aceste
accidentari apar independent de sportiv și survin în urma unor evenimente neplăcute care nu
pot fi anticipate (căzături, defectari ale echipamentului,etc), dar sunt și multe accidentari care
după părerea mea pot fi evitate dar apar din următoarele cauze:

-Sportivul sau antrenorul nu respecta gradul de încărcare posibil pentru un anumit exercițiu
(greutate prea mare, efectuare incorecta a mișcării) accidentarile care rezultă fiind, de la
întinderi/rupturi musculare sau de ligamente pana la apariția afecțiunilor de coloană vertebrală
cum este hernia de disc.
-Neglijarea de către sportiv sau antrenor a încălzirii înainte de antrenament
-Omiterea verificărilor medicale periodice. Simplul antrenament aduce mari schimbări în
organism, atât pozivitve cât și negative, verificările medicalele trebuie efectuate la un interval
bine stabilit pentru a putea descoperii posibilele probleme și a lua masurile necesare pentru
evitarea unei accidentari.

-Lipsa perioadei de refacere. Organismul are nevoie de perioade în care acesta să se refacă
după o perioadă de efort intens, cel mai des după o competiție. (unele ramuri nu permit un
repaus complet întrucât sunt automatisme complexe care se pot pierde, în aceste situații se pot
efectua antrenamente mai ușoare, de intensitate redusa).

20
 Pentru evitarea tuturor acestor posibile accidentari antrenamentul trebuie să fie efectuat
corect și cu toate principiile acestuia bine luate în considerare. Ce este pana la urma un
antrenament corect?

Din punctul meu de vedere un antrenament corect este un antrenament care asigură
progresul fizic și psihic al sportivului prioritizând în același timp păstrarea stării de sănătate a
acestuia, întrucât în absență stării de sănătate păstrarea continuității este imposibila, de unde
implicit rezulta scăderea nivelului de performanță și a rezultatelor în competiţii

Antrenamentul, așa cu reiese și din definiția antrenamentului sportiv trebuie desfășurat

sistematic și continuu gradat.

Sistematic deoarece trebuie să existe un sistem după care acesta să se desfășoare, un

anumit număr de lecții de antrenament pe zi, un număr de mese, ore de odihnă, toate acestea
desfășurate într-o anumită ordine într-o săptămână, fiecare săptămână fiind diferită în funcție
de nivelul sportivului, nivelul de sănătate a acestuia și programul competițional.

Continuu gradat, însemnând că antrenamentul trebuie desfășurat într-un anumit regim de

continuitate şi se modifică treptat în funcție de progresul fiecărui sportiv în parte, întrucât
fiecare se dezvoltă într-un ritm diferit (creșterea numărului de repetări, creșterea greutății cu
care se efectuează un anumit exercițiu, distanța alergată, timpul în care este parcursă o
distanță, etc).

Așadar, un sportiv care nu are un antrenament potrivit atât pentru sportiv în sine cât şi
pentru ramura sportivă în care acesta activează are mari șanse să sufere accidentări care îi vor
împiedica atât antrenamentele viitoare cât și participarea în competiţii.

Respectarea principiului continuității ține așadar de capacitatea sportivului de a evita

accidentările, dar așa cum accidentările pot duce la pierderea continuității şi însăși lipsa
continuității poate duce la accidentări. De exemplu, un sportiv care nu participă la
antrenamente regulat, antrenamente care au ca scop să îi pregătească organismul pentru
eforturile intense ce apar în competiţii,  fiind fizic nepregătit nu doar că nu o să atingă nivelul de
performanță necesar pentru a câștiga competiția dar forțându-se acesta se poate și accidenta.

20
 Alți doi factori care influențează starea de sănătate și automat acontinuitatea sportivului de
performanță sunt motivația și disciplina de care acesta reușește să dea dovadă. Sunt de părere
că pentru a își atinge potențialul maxim un sportiv trebuie să fie motivat să devină mai bun dar
mai ales, să fie disciplinat, să se supună programului şi regimului alimentar care sunt stabilite
special pentru a îl ajuta să dea randament maxim în antrenamente și competiţii, acesta nu
trebuie să se abată de la programul de somn, nu trebuie să consume alimente de tip fast-food,
să nu fumeze sau să consume substanțe interzise și nu trebuie să consume excesiv alcool. Toate
aceste lucruri nu fac decât să îi slăbească în timp organsimul, ajungând într-un final la pierderea
stării de sănătate, lucru care îl va împiedica să își continuie cariera în sport.

20
 2.4 Inter-relaţia dintre principiul continuităţii şi evoluţia continuă a
sportului

Sportul este un fenomen care se află în continuă creștere şi dezvoltare din mai multe
puncte de vedere. Dacă comparăm numărul de evenimente sportive de orice tip din ziua de azi
cu cel de acum 50 de ani putem observa că în ziua de azi sunt mult mai multe competiţii, lucru
care aduce de la sine un număr mai mare de practicanți ai diferitelor sporturi, atât profesioniști
cât şi amatori sau entuziaști.

Această evoluție continuă a sportului face necesară și adaptarea sportivului la noi dificultăți
şi provocări care apar. Un exemplu ar fi chiar creșterea numărului de competiții, creștere care
face necesară  pregătirea sportivilor pentru participarea tot mai deasă în competiţii cu pauze
tot mai mici între acestea.

Încă un factor care dovedește importanţa respectării principiului continuității apare ca

răspuns la natura schimbătoare, imprevizibilă şi în continuă evoluție a sportului de
performanță. Prin “natură schimbătoare, imprevizibilă şi în continuă evoluție” mă refer la faptul
că permanent apar modificări şi îmbunătățiri în fiecare aspect al sportului, de la noi procedee în
gimnastică artistică sau patinaj artistic , la noi tehnologii care pot permite fabricarea unor
bicilete mai ușoare sau cu o formă mai aerodinamică în ciclism, de asemenea prin utilizarea
noilor programe de analiză video un jucător de tenis își poate îmbunătății bio-mecanica loviturii
de serviciu, obținând astfel eficientă maximă şi o viteză a mingiei la lovitură superioară celor din
trecut. Această evoluție este în principal cauzată de un singur lucru, acela fiind natura
competitivă a omului, în dorința de a ajunge cel mai buni, unii sportivi dezvoltă noi tehnici sau
le îmbunătățesc pe cele gata existente, alții au avantajul resurselor şi acesului la tehnologii de
ultimă oră care îi ajută  la măsurarea fiecărui aspect al unei mișcări.

Personal, consider că unul din cele mai bune exemple ale evoluției adusă sportului de către
avansarea tehnologică este cea a rachetei de tenis.

Exceptând perioada primordială a tenisului în care acesta se juca cu mâna goală, pentru că
la momentul respectiv nu se inventase obiectul pe care îl cunoaștem azi ca fiind racheta de
tenis,  tenisul până în urmă cu aproximativ 40 de ani se juca cu rachete fabricate din lemn,
acestea având ramă formată din fâsii de diferite tipuri de lemn. La momentul respectiv o

20
rachetă de tenis folosită de profesioniști ca John MacEnroe sau Björn Borg avea următoarele
specificații:

-greutate: între 360 şi 380 de grame (excepții ajungând la

400 de grame)

- mărimea capului: 420cm2

- lungime: între 70 şi 73,66 cm

- flexibilitate: sub 40ra  (ra=unitate de măsură pentru rigiditatea rachetelor de tenis)

Acestea erau cele mai bune specificații la care putea fi făcută o rachetă la vremea aceea,
lucru care, comparativ cu tenisul din ziua de azi ducea în primul rând la un nivel de viteză mult
mai scăzut și la un nivel de spin mai scăzut. (spin= rotația mingiei)

În ziua de azi rachetele sunt făcute din materiale mult mai ușoare și mai puternice decât
lemnul, materiale cum ar fi: grafitul, carbonul, aluminiu sau titanium. Avansarea tehnologică a
făcut posibilă folosirea acestor materiale în creearea rachetelor de tenis care au ajuns la noi
specificații:

Greutate: de la 290 de grame până la 320 de grame( aici fac referire la greutatea de baza a
modelelor de rachete folosite de către profesioniști, există şi mult mai ușoare pentru copii sau
începători şi mai grele pentru jucătorii profesioniști care preferă masă suplimentară)

Mărimea capului: varieaza în funcție de preferințele jucătorului între 580cm2 până la 720cm2

Lungime: aceasta s-a păstrat având un maxim admis de 73,66 cm, iar alegerea fiind făcută după
preferințele jucătorului.

Flexibilitate: între 65ra şi 75ra

20
       Aceste îmbunătățiri au dus la o creștere semnificativă a vitezei tuturor loviturilor din tenis,
serviciul de exemplu ajungând şi la viteze de peste 260 km pe oră, comparativ cel mai rapid
serviciu al lui Björn Borg din perioada rachetelor de lemn a avut 195 km pe oră.

      Prin urmare, putem observa impactul pe care îl poate avea evoluția tehnologică asupra
sportului,  aducând schimbări majore, schimbări care trebuie să fie înțelese și antrenamentul
adaptat după acestea. De aceea sportul fiind în continuă schimbare,  antrenamentele trebuie să
fie adaptate continuu și efectuate într-un regim de continuitate adecvat.

       Așadar, ca un sportiv să țină pasul cu toate aceste lucruri trebuie să se antreneze constant şi
continuu, dacă antrenamentul este un proces de adaptare a organismului pentru obținerea
rezultatelor în competiții atunci şi antrenamentul în sine are nevoie de un proces adaptare la
ultimele schimbări ce apar în ramura sportivă în care activează. Este foarte important ca
pregătirea unui sportiv să fie de actualitate , întrucât dacă acesta își crează reflexele și memoria
musculară într-un anumit fel, este aproape imposibil și foarte riscant de modificat pe parcurs
deoarce pot apărea accidentări grave. Un caz cunoscut pe această tema este cel al jucatoarei de
tenis câștigătoare a 5 turnee de mare slam, Maria Sharapova, care la un punct foarte avansat în
carieră să a dorit să își modifice mișcarea servicitului pentru a obține un nivel mai ridicat de
viteză, în urmă acestei încercări pe care a forțat-o în mod repetat la antrenamente , aceasta a
cauzat o gravă accidentare la umăr care avea să o țină pe bară o lungă perioadă de timp.

20
       În concluzie, pentru a evita situațiile în care trebuie făcute schimbări majore în structura
unui sportiv, antrenamentele trebuie în primul rând să fie adaptate continuu la schimbările care
apar ,urmând ca acele mișcări să fie implementate în pregătire.

2.5 Importanţa respectarii principiului în perspectiva evolutiei sau

carierei de lungă durată

     Din punctul meu de vedere respectarea principiului continuității are un impact masiv asupra
evoluției carierei unui sportiv de performanță.  Pentru a îmi prezența punctul de vedere o să fac
comparația între doi jucători de tenis de câmp, primul exemplu fiind Roger Federer, un fost
jucător de tenis din Elveția, care a fost liderul clasamentului ATP timp de 310 săptămâni dintre
care 237 de săptămâni consecutive. În opinia mea Roger este unul dintre jucătorii care au
respectat cel mai bine principiul continuității în sport, lucru care poate fi observat prin numărul
scăzut de accidentări pe care le-a avut în carieră.

       În graficul de mai sus este prezentată evoluția în clasament a lui Roger Federer între anii
1997 și 2020. Acesta a avut o creștere constantă dar rapidă, ajungând din apropierea poziției

20
1000 unde era la sfârșitul anului 1997 pe poziția 8 la jumătatea anului 2002, urmând apoi să
ajungă numărul 1 în lume la începutul anului 2004, unde și- a păstrat poziția până în ultima
parte a anului 2008, realizare posibilă din punctul meu de vedere doar printr-o respectare și
aplicare acerbă a principiului continuității.

Al doilea exemplu este Nick Kyrgios, un jucător de tenis profesionist din Australia, acesta a
câștigat 7 titluri în circuitul ATP și a fost finalist la Wimbledon în anul 2022. Asemenea lui
Federer, Nick este un jucător foarte talentat cu multiple atuuri, însă, cu toate acestea nu a
reușit să aibă o poziție la fel de dominantă și stabilă că și Federer, iar din punctul meu de vedere
unul din motivele pentru acest lucru este nerespectarea principiului continuității în
antrenament. Kyrgios este cunoscut în lumea tenisului că fiind un jucător cu un  caracter dificil
și astfel greu de antrenat, fapt pentru care  acesta nu are un antrenor. Sunt multe turnee la care
acesta refuză să participe, și de asemenea de regularitatea antrenamentelor este şi ea
neglijată,  lucru care după părerea mea a dus la ne-atingerea potențialului maxim. De asemenea
în mai multe interviewri acesta a spus că se confruntă cu probleme cu alcoolul și că are tendința
de a se auto-sabota. „Chiar daca Kyrgios a fost întodeauna apreciat pentru stilul sau de joc plin
de divertisment şi acţiune, stil controversat în acelaşi timp din cauza acceselor de furie de care
dă dovadă” (Tennishead magazine)

20
       La jumătatea anului 2014 Kyrgios ajunge în semifinala turneului de la Wimbeldon după o
victorie în 4 seturi în fața lui Rafael Nadal, ajungând astfel în top 60, în continuare Kyrgios a avut
o creștere nu tocmai constantă din cauza accidentărilor până la apogeul carierei sale de până
acum, pe poziția 13 la șfarsitul anului 2016. Acesta s-a menținut în zona primilor 20 de jucători
ai lumii până în 2019, când în urma unui incident în care Nick Kyrgios a fost suspendat pentru o
perioada de 16 săptămâni şi a primit o amendă în valoare de $113,000 pentru 5 incidente
separate în cadrul turneului de la Cincinnati. În 2021 s-a retras de la mai multe turnee din cauza
unei accidentări la genunchi care a continuat să se agraveze. A terminat anul 2021 pe poziția 93
ATP

       Din această comparație putem observa cum doi jucători pot avea evoluții diferite în sport
din simplă respectare sau nerespectare a acestui principiu al continuitații. Antrenamentele
pregătite într-un sistem organizat, regimul alimentar care să cuprindă toți nutrienții esențiali
organismului, programul de odihnă și de refacere, toate acestea sunt doar câteva din
elementele de structura ale unui antrenament care respectă principiul continuitații, elemente
absolut necesare pentru obținerea rezultatelor în competiții.

       Desigur, chiar dacă antrenamentul are în componență toate parțile necesare este în primul
rând datoria sportivului să înțeleagă și să respecte atât programul cât şi indicațiile antrenorului
sau a altor persoane ce fac parte din echipa să și sunt specializați în anumite domenii
(preparator fizic, kinetoterapeut, nutriționist).

     Așadar acesta este exemplul clar al importanței respectării principiului continuității în

antrenamentul sportiv. Am avut că prim exemplu pe Roger Federer care a fost un jucător cu o
carieră de lungă durata, jucând tenis la cel mai înalt nivel până la vârsta de 41 de ani, iar al
doilea exemplu a fost australianul Nick Kyrgios a cărui carieră cunoaște suișuri şi coborâșuri.

20
 3.1 Concluzii

În urma studiului făcut în ultimele luni pentru cercetarea şi scrierea acestei lucrări şi a
anilor de experiență în sport am ajuns la următoarele concluzii şi păreri personale despre
importanța cunoașterii aprofundate şi a respectării principiului continuității în antrenamentul
sportiv.

În primul rând putem privi antrenamentul ca pe un mecanism complex și de mare precizie,

construit dintr-o multitudine de mici piese care sunt vitale pentru funcționarea corectă a
acestuia și ne putem imagina metodele de antrenament ce respectă principiul continuității că
fiind niște "rotițe" în acest mecanism, rotițe care sunt cuplate, selectiv, cu grijă, în funcție de
solicitările situației pentru a putea obține rezultatul dorit. Așadar, scopul diferitelor metode de
antrenament este acela de a pregăti şi a adapta sportivul continuu și fără întreruperi, atât fizic
cât și psihic cerințelor viitoare, perioadelor competiționale, diferitelor cantonamente sau stagii
de pregătire, bineînțeles fiind diferențe în funcție de fiecare sport.

       În al doilea rând principiul continuității poate fi aplicat diferit pentru fiecare disciplină
sportivă, motivul fiind legat de particularitățile pe care le prezintă fiecare dintre acestea.
Vorbim despre diferențe cum sunt:

-Numărul de competiţii pe an şi frecvența acestora (în unele sporturi precum tenisul

competițiile sunt săptămânale iar jucătorii pot participa în meciuri aproape zilnic spre deosebire
de box unde majoritatea sportivilor de top nu lupta de mai mult de 4-5 ori pe an, fapt datorat
pericolelor pe care le prezintă acest sport de contact pentru sănătate). De asemenea, numărul
anual de competiţii în care participa un sportiv diferă şi în funcție de nivelul de pregătire al
acestuia, un sportiv care este abia la început nu o să participe în la fel de multe competiţii că un
sportiv mai avansat, întrucât acesta se va concentra mai mult pe antrenamente și pe
îmbunătățirea tehnicii.  

-Vârsta sportivului (în diferite discipline sportive, sportivii pot participa fie foarte devreme, așa
cum este în gimnastică unde se concurează şi la vârste sub 14 ani, iar în partea opusă a
spectrului fiind sporturi precum golful care poate fi practicat la nivel competițional şi de către
persoane peste 35 de ani, în funcție de aceste lucruri un sportiv tânăr, la început de carieră
poate face față unui program competițional şi de antrenament mult mai încărcat).

O altă idee este legată de relația dintre principiul continuității şi starea de sănătate a
sportivului, relație care este de mare importantă întrucât dacă în urmă antrenamentelor, a

20
competițiilor sau a altor evenimente, starea de sănătate a sportivului poate fi grav afectată,
principiul continuității nemaiputând fi respectat din motive evidente. De aceea o întrerupere a
antrenamentelor și a participării în competiţii pe o perioadă scurtă sau medie este de preferat
în detrimentul unei întreruperi pe perioadă nederminată în urma forțării organismului în ciuda
semnalelor acestuia.

       Nu în ultimul rând, respectarea şi aplicarea principiului continuității sunt necesare în

antrenamentul sportiv pentru a produce în timp modificări în organism, modificări care aduc
adaptarea sportivului la eforturi de diferite tipuri, pentru a putea obține rezultatele dorite în
competiţii şi în antrenament. Vorbim despre modificări la nivel cognitiv și adaptativ, ce îi permit
sportivului să facă anumite modificări sau îmbunătățiri din reflex, fără să fie nevoie ca acesta să
se gândească, acest lucru fiind important din cauză că nu toate situațiile din sport permit timp
de gândire, în acele situații sportivul trebuie să găsească soluția potrivită într-un timp cât mai
scurt, fiind vorba şi de zecimi de secundă. Fără aceasta continuitate sportivul nu va putea atinge
nivelul de performanță din cauza faptului că organismul său nu este adaptat pentru acel tip de
efort, având anumiți indici fizici sub parametrii necesari.

Continuitatea antrenamentului este asemănătoare cu continuitatea unui tratament pentru

o persoană bolnavă, nu poți să iei câte o pastilă la întâmplare când consideri că trebuie și să te
aștepți la rezultate. Aceasta este situația și în sport, antrenorul este medicul specializat care
prescrie un anumit tip de tratament (antrenament), unui pacient (sportivul), ce are anumite
nevoi sau afecțiuni (particularitățile fiecărei discipline) pentru a se putea însănătoși (a obține
rezultate).

În final, consider că, respectarea principiului continuității este necesară pentru ca sportivul
să poată evolua în același ritm cu sportul pe care îl practică şi pentru a se putea adapta la
schimbările care apar. Datorită dorinței fiecărui sportiv de a fi cel mai bun, în permanentă se
dezvoltă noi tactici, noi procedee tehnice sau chiar echipamente mai avansate, iar din această
cauza un sportiv care dorește să ajungă cel mai bun trebuie să se antreneze, să studieze și să se
dezvolte continuu pe toate planurile sportului.

20
20
Anexe

Rachetă de tenis din

lemn

Rachetă de tenis din

compozit grafit-kevlar

20
Roger Federer

Nick Kyrgios

20
 Bibliografie

1. Alexe N. , Teoria şi metodica antrenamentului sportiv –Bucureşti, 1999

2. Adrian Dragnea, Silvia Teodorescu, Alin Păunescu, Pregătire Sportivă Teoretică- manual
pentru clasa a IX a, editura CD PRESS, 2008
3. Adrian Dragnea, Silvia Teodorescu, Alin Păunescu Pregătire Sportivă Teoretică- manual
pentru clasa a X a, editura CD PRESS, 2008
4. Adrian Dragnea, Alin Paunescu, Virgil Tudor, Pregătire Sportivă Teoretică- manual
pentru clasa a XI a, editura CD PRESS, 2007
5. Adrian Dragnea, Silvia Teodorescu, Alin Cătălin Paunescu Pregătire Sportivă Teoretică-
manual pentru clasa a XII a, editura CD PRESS, 2008
6. Alexe N., Teoria şi metodica antrenamentului sportiv –Bucureşti, 1999
7. Bâtlan, I., Istoria şi filosofia culturi. Note de curs A.N.E.F.S.., Bucureşti, 1992.
8. Bompa O. Tudor, Teoria şi Metodica Antrenamentului, Ed. Ex Ponto, Bucureşti, 2002.
9. Bompa O. Tudor (2001), Dezvolarea calitatilor biomotrice, editura Ex Ponto, Bucuresti
10. Bompa O. Tudor (2003), Performanta în jocurile sportive. Teoria şi metodologia
antrenamentului, editura Ex Ponto, Bucuresti
11. Bompa O. Tudor (2001), Periodizarea. Teoria şi metodologia antrenamentului, editura
12. Ex Ponto, Constanta
13. Bompa O. Tudor (2003), Totul despre pregatirea tinerilor campioni, editura Ex Ponto,
Bucuresti
14. Catalin Boeriu, Culturism şi kinetoterapie –Bucuresti, 2006
15. Gheorghe Cârstea, Teoria si metodica educatiei fizice si sportului - București 2000
16. Marius Vărvăroi, Finalul carierei sportive
17. Rusu Flavia, Teoria şi metodica antrenamentului sportiv –Cluj Napoca, 2009

20
20