ANGHEL DORIN

GRUPA 102 EFS

FOTBAL – BAZE GENERALE

TITLU REFERAT: PROCEDEU TEHNIC (LA ALEGERE) DIN

CADRUL ELEMENTULUI TEHNIC LOVIREA MINGII CU
PICIORUL

Prin lovirea mingii cu piciorul înţelegem transmiterea intenţionată,

conştientă, dirijarea mingii cu ajutorul unei părţi a piciorului.

Lovirea mingii cu piciorul este elementul tehnic de bază al jocului de

fotbal, mijlocul folosit cel mai frecvent. Aproape în toate fazele jocului
capacitatea jucătorului de a lovi mingea cu piciorul poate fi valorificată cu
succes. Lovirea cu piciorul este utilă atât apărătorului, pentru a îndepărta
pericolul din faţa propriei porţi, cât şi atacantului care se pregăteşte de
finalizare. Posibilităţile sunt aproape nelimitate în ceea ce priveşte distanţa
loviturii.
Deşi reprezintă un element tehnic, datorită faptului că efectuarea sa are
loc predominant în cadrul unei colaborări cu partenerii, lovirea mingii cu
piciorul, se transformă prin aceasta în pasă, noţiune şi element de tactică. În
terminologia curentă lovirea mingii cu piciorul şi pasa tind să se identifice,
pasa fiind interpretată ca un element de tehnică, deşi diferenţa dintre ele este
evidentă, ea precizându-se în funcţie de scopul cu care fiecare se realizează
Astfel, în timp ce lovirea mingii cu piciorul se execută, în afara pasei, şi în
vederea degajării şi trasului la poartă, pasa are loc numai pentru a transmite
balonul unui partener.

LOVIREA MINGII CU LATUL

La acest procedeu suprafaţa de lovire – latul – este porţiunea
aproximativ triunghiulară de pe partea interioară a labei piciorului limitată de
haluce, calcaneu şi maleola internă. Este o suprafaţă relativ mare care asigură
o dirijare precisă a mingii.
Lovirea mingii cu latul poate fi executată cu elan sau fără elan, tehnica
fiind asemănătoare.

Elanul, este în linie dreaptă şi se face pentru ca jucătorul să ajungă cu

faţa spre minge. El nu trebuie să fie mai lung de 3 - 4 m. Un elan mai lung
este inutil. Datorită mişcării specifice a piciorului de execuţie la acest
procedeu, forţa loviturii cu latul nu poate fi sporită într-o măsură însemnată
nici printr-un elan mai lung. Elanul va fi uşor şi relaxat. Ultimii paşi vor fi
lungiţi sau scurtaţi în aşa fel încât să asigure punerea piciorului de sprijin în
dreptul mingii.
Piciorul de sprijin, uşor flectat din genunchi, este aşezat la o distanţă
echilibrantă faţă de minge şi pe linia ei.
Piciorul de lovire are ca acţiune principală rotaţia externă în aşa fel
încât laba piciorului să realizeze un plan perpendicular pe direcţia de lovire a
mingii, iar linia tălpii să fie paralelă cu solul. Genunchiul va fi puţin flexat
astfel ca partea de jos a labei piciorului să fie la 8 – 10 cm deasupra solului.
Din această poziţie piciorul de execuţie este pendulat din şold spre spate.
După potrivirea şi pendularea înapoi a piciorului care execută lovitura,
urmează revenirea bruscă a piciorului spre minge, adică apropierea sa de
balon. Această mişcare porneşte din articulaţia coapsei. Articulaţiile
genunchiului şi ale gleznei trebuie să fie relaxate în momentul declanşării
mişcării.
În momentul în care se produce izbirea propriu-zisă, articulaţiile
genunchiului şi ale gleznei vor fi încordate pentru a asigura o suprafaţă fermă
de lovire. În general pendularea, chiar dacă este puternică este executată mai
mult ca o acţiune de împingere, decât ca o lovitură. În cazul în care este
necesară o lovire mai puternică mingea este izbită cu forţă prin mărirea
vitezei de pendulare a piciorului înainte.
Lovitura propriu-zisă este urmată de aşa-zisa însoţire. După executarea
loviturii nu oprim mişcarea piciorului ci, după relaxarea articulaţiilor
temporar încordate, piciorul care a executat lovitura îşi continuă uşor
mişcarea (pendularea anterioară) şi prin aceasta asigură o mai îndelungată
acţiune de dirijare a mingii.
Trunchiul este uşor înclinat în faţă indicând intenţia de siguranţă şi
precizie pe care o pune jucătorul în execuţie.
Braţele dispuse asimetric echilibrează corpul şi acţiunea.
Capul şi privirea sunt aproape concomitent îndreptate spre minge şi
spre terenul de joc.
În funcţie de înălţimea pe care vrem să o imprimăm mingii alegem
locul de lovire. Înălţimile joase se obţin aplicând lovirea în centrul mingii. Cu
cât lovirea se face sub acest centru cu atât înălţimea creşte.

Greşeli frecvente

Lovirea mingii cu efect care o face să se abată de la direcţia vizată.

Acest lucru este cauzat de rotirea insuficientă a piciorului de execuţie care
face ca axa sa longitudinală să nu fie perpendiculară pe direcţia de lovire. Din
această cauză forţa nu se transmite mingii în direcţia centrului ei, provocând
o mişcare de rotaţie.

În momentul executării loviturii, articulaţia genunchiului, dar mai ales

aceea a gleznei nu sunt complet încordate astfel că, suprafaţa de lovire
nefiind suficient de rigidă, tăria mingii va slăbi. La o minge care vine cu
putere, se poate întâmpla ca suprafaţa de lovire a piciorului să fie deplasată
de balon, care, după lovirea sa de laba piciorului, îşi va continua drumul în
altă direcţie decât cea dorită.
Aşezarea piciorului de sprijin înaintea sau înapoia liniei mingii, precum
şi aşezarea sa la un interval prea mare sau prea mic faţă de balon.

Utilizare tactică

Lovirea mingii cu latul este procedeul cel mai folosit în joc, aproape
60% din loviturile cu piciorul efectuându-se în acest mod. Principalele
utilizări: pase la distanţe mici şi medii, respingeri, finalizare din apropierea
porţii, degajări.
Lovirea cu latul este un procedeu de mare siguranţă şi precizie datorită
suprafeţei mari de contact cu balonul şi unei acţiuni uşor de executat.
El asigură păstrarea mingii şi dirijarea ei pe trasee cunoscute. Siguranţa
şi precizia execuţiilor conferă echipei şi jucătorilor echilibru psihic. Este un
procedeu tehnic de calmare a jocului.
Faţă de aceste avantaje, lovirea cu latul limitează viteza de joc, anunţă
intenţiile, grupează şi stagnează acţiunile. Forţa de lovire este redusă în
comparaţie cu alte procedee. Abuzul de pase cu latul indică prudenţă şi
teamă, o ezitare a jucătorului de a ataca hotărât. Evitând riscul pierderii
mingii lovirea cu latul reduce din caracterul ofensiv al jocului