TEHNICA JOCULUI DE FOTBAL

Pentru a putea să practicăm în bune condiții jocul de fotbal, este important să ne însușim o
serie de elemente tehnice de bază specifice jocului de fotbal. Pentru dinamica acestui sport,
lovirea mingii cu piciorul reprezintă elementul tehnic de bază al jocului de fotbal.

Lovirea mingii cu piciorul

Lovirea mingii cu piciorul este elementul tehnic de bază al jocului de fotbal, mijlocul folosit
cel mai frecvent. Aproape în toate fazele jocului capacitatea jucătorului de a lovi mingea cu
piciorul poate fi valorificată cu succes. Lovirea cu piciorul este utilă atât apărătorului, pentru
a îndepărta pericolul din faţa propriei porţi, cât şi atacantului care se pregăteşte de finalizare.
Posibilităţile sunt aproape nelimitate în ceea ce priveşte distanţa loviturii. Deşi reprezintă un
element tehnic, datorită faptului că efectuarea sa are loc predominant în cadrul unei
colaborări cu partenerii, lovirea mingii cu piciorul, se transformă prin aceasta în pasă. În
terminologia curentă lovirea mingii cu piciorul şi pasa tind să se identifice.

Clasificarea procedeelor de lovire a mingii cu piciorul

Poate fi făcută după mai multe criterii. Cea mai frecvent întâlnită este clasificarea după partea
(suprafaţa) piciorului cu care se execută lovirea. Din acest punct de vedere elementul tehnic
lovirea mingii cu piciorul se concretizează în următoarele procedee tehnice de bază:

 -  lovirea mingii cu latul;

 -  lovirea mingii cu şiretul interior (ristul interior);

 -  lovirea mingii cu ristul (şiretul plin);

 -  lovirea mingii cu şiretul exterior (ristul exterior);

 -  lovirea mingii cu exteriorul;

 -  lovirea mingii cu vârful (şpiţul);

 -  lovirea mingii cu călcâiul;

 -  lovirea mingii cu genunchiul;

 -  aruncarea mingii cu piciorul.

Lovirea mingii cu latul

Este cel mai utilizat procedeu tehnic în jocul de fotbal. La acest procedeu suprafaţa de lovire
– latul – este porţiunea aproximativ triunghiulară de pe partea interioară a labei piciorului
limitată de haluce, calcaneu şi maleola internă. Este o suprafaţă relativ mare care asigură o
dirijare precisă a mingii.

Lovirea mingii cu latul poate fi executată cu elan sau fără elan, tehnica fiind asemănătoare.
 Elanul, este în linie dreaptă şi se face pentru ca jucătorul să ajungă cu faţa spre minge.
El nu trebuie să fie mai lung de 3 - 4 m. Un elan mai lung este inutil. Datorită mişcării
specifice a piciorului de execuţie la acest procedeu, forţa loviturii cu latul nu poate fi sporită
într-o măsură însemnată nici printr-un elan mai lung. Elanul va fi uşor şi relaxat. Ultimii paşi
vor fi lungiţi sau scurtaţi în aşa fel încât să asigure punerea piciorului de sprijin în dreptul
mingii.

Piciorul de sprijin, uşor flectat din genunchi, este aşezat la o distanţă echilibrantă faţă
de minge şi pe linia ei.

Piciorul de lovire are ca acţiune principală rotaţia externă în aşa fel încât laba
piciorului să realizeze un plan perpendicular pe direcţia de lovire a mingii, iar linia tălpii să
fie paralelă cu solul. Genunchiul va fi puţin flexat astfel ca partea de jos a labei piciorului să
fie la 8 – 10 cm deasupra solului. Din această poziţie piciorul de execuţie este pendulat din
şold spre spate. După potrivirea şi pendularea înapoi a piciorului care execută lovitura,
urmează revenirea bruscă a piciorului spre minge, adică apropierea sa de balon. Această
mişcare porneşte din articulaţia coapsei. Articulaţiile genunchiului şi ale gleznei trebuie să fie
relaxate în momentul declanşării mişcării. În momentul în care se produce izbirea propriu-
zisă, articulaţiile genunchiului şi ale gleznei vor fi încordate pentru a asigura o suprafaţă
fermă de lovire. În general pendularea, chiar dacă este puternică este executată mai mult ca o
acţiune de împingere, decât ca o lovitură. În cazul în care este necesară o lovire mai puternică
mingea este izbită cu forţă prin mărirea vitezei de pendulare a piciorului înainte. Lovitura
propriu-zisă este urmată de aşa-zisa însoţire. După executarea loviturii nu oprim mişcarea
piciorului ci, după relaxarea articulaţiilor temporar încordate, piciorul care a executat lovitura
îşi continuă uşor mişcarea (pendularea anterioară) şi prin aceasta asigură o mai îndelungată
acţiune de dirijare a mingii.

Trunchiul este uşor înclinat în faţă indicând intenţia de siguranţă şi precizie pe care o
pune jucătorul în execuţie.

Braţele dispuse asimetric echilibrează corpul şi acţiunea.

Capul şi privirea sunt aproape concomitent îndreptate spre minge şi spre terenul de
joc.

În funcţie de înălţimea pe care vrem să o imprimăm mingii alegem locul de lovire. Înălţimile
joase se obţin aplicând lovirea în centrul mingii. Cu cât lovirea se face sub acest centru cu
atât înălţimea creşte.

Greşeli frecvente

Lovirea mingii cu efect care o face să se abată de la direcţia vizată. Acest lucru este cauzat de
rotirea insuficientă a piciorului de execuţie care face ca axa sa longitudinală să nu fie
perpendiculară pe direcţia de lovire. Din această cauză forţa nu se transmite mingii în direcţia
centrului ei, provocând o mişcare de rotaţie. În momentul executării loviturii, articulaţia
genunchiului, dar mai ales aceea a gleznei nu sunt complet încordate astfel că, suprafaţa de
lovire nefiind suficient de rigidă, tăria mingii va slăbi. La o minge care vine cu putere, se
poate întâmpla ca suprafaţa de lovire a piciorului să fie deplasată de balon, care, după lovirea
sa de laba piciorului, îşi va continua drumul în altă direcţie decât cea dorită. Aşezarea
piciorului de sprijin înaintea sau înapoia liniei mingii, precum şi aşezarea sa la un interval
prea mare sau prea mic faţă de balon.

Utilizare tactică

Lovirea mingii cu latul este procedeul cel mai folosit în joc, aproape 60% din loviturile cu
piciorul efectuându-se în acest mod. Principalele utilizări: pase la distanţe mici şi medii,
respingeri, finalizare din apropierea porţii, degajări.

Lovirea cu latul este un procedeu de mare siguranţă şi precizie datorită suprafeţei mari de
contact cu balonul şi unei acţiuni uşor de executat. El asigură păstrarea mingii şi dirijarea ei
pe trasee cunoscute. Siguranţa şi precizia execuţiilor conferă echipei şi jucătorilor echilibru
psihic. Este un procedeu tehnic de calmare a jocului. Faţă de aceste avantaje, lovirea cu latul
limitează viteza de joc, anunţă intenţiile, grupează şi stagnează acţiunile. Forţa de lovire este
redusă în comparaţie cu alte procedee. Abuzul de pase cu latul indică prudenţă şi teamă, o
ezitare a jucătorului de a ataca hotărât. Evitând riscul pierderii mingii lovirea cu latul reduce
din caracterul ofensiv al jocului.

Pentru o mai bună înțelegere, vă rog să urmăriți exemplificarea acestui procedeu tehnic
folosind linck-ul de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=-hvEDKT_M6c

ÎNTREBARE:

CARE ESTE CEL MAI UTILIZAT PROCEDEU TEHNIC ÎN JOCUL DE FOTBAL?