ARUNCAREA LA COȘ DE PE LOC

Aruncarea la coș reprezintă elementul cel mai important al jocului de baschet, prin care se
concretizează scopul final al jocului: înscrierea de puncte.
Aruncarea la coș reprezintă:
 elementul tehnic care se bucură de cea mai mare atenţie în procesul de învăţare şi antrenament,
pe toate treptele şi la toate nivelurile de pregătire;
 o acţiune individuală de mare răspundere, constituind, în final, rezultatul eforturilor depuse de
toţi jucătorii echipei;
 elementul care poate să ofere suprema satisfacţie atât jucătorilor, cât şi celor care asistă la
desfăşurarea unui joc.
SISTEMATIZAREA ARUNCĂRILOR LA COŞ
Clasificarea aruncărilor la coş poate fi sistematizată astfel:
1. Din punct de vedere al poziţiei jucătorului:
– aruncări de pe loc;
– aruncări din alergare: precedate de prinderea mingii din dribling, precedate de prinderea mingii
din pasă;
– aruncări din săritură.
2. Din punct de vedere al distanţei:
– aruncări cu valoare de 1 punct (aruncări libere);
– aruncări cu valoare de 2 puncte;
a. din apropierea coşului (până la 2 m distanţă
de coş);
b. de la semidistanţă (3 – 6,25 m de coş);
– aruncări cu valoare de 3 puncte.
a. de la distanţă (peste 6,25 m de coş).
3. Din punct de vedere al execuţiei:
a. aruncări la coş cu două mâini.
– aruncări la coş cu o mână.
b. aruncări la coş cu panoul.
– aruncări la coş fără panou, direct la inel.
c. procedee de bază (fundamentale).
– procedee speciale.
ARUNCĂRILE LA COȘ DE PE LOC
Cu o frecvenţă din ce în ce mai mică în jocul competiţional,
aruncările la coş de pe loc nu mai au o pondere atât de mare datorită
apărărilor care au devenit din ce în ce mai active şi agresive.
Totodată, menţionăm că şi tehnica a evoluat datorită acestor situaţii,
execuţia aruncărilor la coş trebuind să depăşească posibilităţile de
acţionare ale apărătorilor.
Aruncările la coş de pe loc rămân totuşi, procedee tehnice de
bază pentru formarea mecanismului şi a stereotipiei mişcării de
aruncare la coş în etapa de iniţiere. Ele rămân de bază şi pentru faptul
că aruncările libere, la orice nivel de pregătire, sunt executate tot de
pe loc, că în jocul juniorilor şi senioarelor deţin totuşi o pondere mare
în finalizările executate de la distanţă.
ARUNCAREA LA COȘ CU DOUĂ MÂINI DE LA PIEPT

Jucătorul, orientat cu faţa pe direcţia aruncării, aflat în poziţie

fundamentală medie, cu mingea ţinută în priză simetrică în dreptul pieptului, privirea trecând pe
deasupra mingii, fixează coşul. Picioarele, cu tălpile paralele şi eventual una puţin înaintea
celeilalte, sunt depărtate normal, cu genunchii şi gleznele semiflexate. Trunchiul puţin aplecat
spre înainte, cu braţele îndoite şi coatele apropiate de corp, cu articulaţiile pumnilor în flexie
dorsală pentru a da o priză activă în ţinerea mingii.
Execuţia începe printr-un impuls al picioarelor însoţit de ridicarea corpului şi ducerea mingii,
prin dreptul feţei, în sus şi spre înainte. Braţele se întind din coate şi mingea părăseşte mâinile cât
mai sus posibil şi, datorită mişcării „de biciuire” executată din articulaţiile pumnilor, i se
imprimă acesteia un ultim impuls şi o ratare în timpul traiectoriei.
În finalul aruncării, corpul jucătorului este întins, cu braţele orientate oblic în sus, cu palmele în
jos şi puţin în afară, degetele întinse şi răsfirate. În tot timpul aruncării, privirea nu trebuie să
părăsească ţinta spre care a fost aruncată mingea (inel sau panou).
ARUNCAREA LA COȘ CU O MÂNĂ DIN FAȚĂ.
 Aruncarea la coş cu o mână a devenit un element fundamental de
finalizare în jocul modern. Biomecanica de execuţie a părţii finale a aruncării este asemănătoare
pentru toate procedeele şi condiţiile de execuţie a aruncărilor la coş. În raport de particularităţile
şi calităţile motrice ale fiecărui jucător, execuţia aruncării la coş cu o mână de pe loc a căpătat
unele variante prin care doar poziţia iniţială de ţinere a mingii este modificată. Astfel vom
întâlni:
 aruncarea la coş din ţinerea mingii în dreptul umărului în care mingea este plasată lateral, în
dreptul umărului şi în momentul execuţiei prezintă un moment în care aceasta rămâne în
echilibru pe palma braţului de aruncare;
 aruncarea la coş din ţinerea mingii deasupra capului în care mingea este dusă în timpul elanului”
pentru aruncare deasupra capului, execuţia solicitând mai multă forţă în braţul de aruncare.