Definitie

Tehnica jocului de fotbal reprezintă totalitatea deprinderilor motrice specifice fotbalului

(procedee tehnice), desfăşurate după legile activităţii nervoase superioare şi ale biomecanicii,
având la bază capacităţile fizice ale jucătorilor, în vederea rezolvării eficiente şi oportune a
situaţiilor tactice în atac şi în apărare.

În privinţa elementelor tehnice ale portarului trebuie remarcat faptul că acestea sunt diferite
de elementele tehnice specifice celorlalţi jucători. Această diferenţă se datorează faptului că,
regulamentul de joc îi poate permite să joace mingea şi cu mâna, în propria suprafaţă de
pedeapsă. Regulamentul de joc prezintă însă şi câteva excepţii, şi anume:
- portarul nu are voie să ţină mingea în mâini mai mult de şase secunde înainte de a-i da
drumul.
- portarul nu are voie să atingă mingea cu mâinile, după ce i-a dat drumul, fără să fie atinsă
de un alt jucător.
- portarul nu are voie să atingă mingea cu mâinile, transmisă de un coechipier, direct dintr-
o aruncare de la margine.
- portarul nu are voie să atingă mingea cu mâinile, transmisă de un coechipier cu piciorul,
în mod intenţionat.
Dintre elementele tehnice specifice portarului, se pot enumera:
A. POZIŢIA FUNDAMENTALĂ
-înaltă
-medie
-joasă
B. DEPLASĂRILE ÎN TEREN
-porniri- opriri
-cu pas adăugat
-cu pas încrucişat
-alergări înainte- înapoi
-schimbarea de direcţie din alergare
-întoarceri
-sărituri pe 1-2 picioare cu şi fără elan
-căderi-ridicări(plonjon)
C. PRINDEREA MINGII
-venită din faţă, pe jos, fără plonjon
-venită pe jos, din lateral, fără plonjon
-venită la înălţimea genunchiului, fără plonjon - venită la înălţimea abdomenului, fără
plonjon
-venită la înălţimea pieptului, fără plonjon
-venită cu traiectorie înaltă, fără plonjon
-venită pe jos, din lateral, cu plonjon
-venită cu traiectorie înaltă cu plonjon
D. BLOCAREA MINGII
 -la picior
-din drop-aer
E. BOXAREA MINGII
- de pe loc, din săritură cu elan – cu o mână sau două - din săritură din plonjon – cu o
mână sau două
F. DEVIEREA MINGII
-de pe loc
-din săritură – cu o mână sau două
-din plonjon – cu o mână sau două
G. REPUNEREA MINGII ÎN JOC
-cu o mână prin lansare pe jos
-cu o mână, prin aruncare pe deasupra umărului
-cu o mână, prin lansare laterală - cu o mână, prin rotirea braţului
-cu piciorul de pe sol, de pe loc, din rostogolire
-cu piciorul, din demi-vole (drop)
-cu piciorul, din vole (din mână)

Poziţia fundamentală
Poziţia fundamentală, care poate fi înaltă, medie sau joasă, se modifică în funcţie de locul
unde se află mingea pe terenul de joc, astfel: dacă mingea se află în jumătatea adversă, poziţia
fundamentală este înaltă; dacă mingea se găseşte în jumătatea proprie, poziţia fundamentală este
medie iar dacă se află în zona suprafeţei de pedeapsă sau în interiorul ei, poziţia fundamentală a
portarului este joasă.
Poziţia corpului este următoarea: picioarele sunt depărtate la nivelul umerilor şi flexate;
trunchiul este înclinat spre înainte, orientat tot timpul spre zona în care se află mingea; braţele
sunt flexate pe lângă corp sau în lateral, cu palmele orientate spre direcţia de unde poate veni
mingea; privirea urmăreşte permanent mingea; pe măsură ce mingea se depărtează sau se apropie
de poartă, centrul de greutate se ridică sau se coboară.
Practica demonstrează că cele mai multe greşeli sunt cele în care centrul de greutate nu se
află la înălţimea corespunzătoare situaţiei de joc, greutatea corpul nu este egal repartizată pe
ambele picioare.
Deplasări în poartă şi teren
Zona de deplasare a portarului este cu predilecţie cea a suprafeţei de pedeapsă, dar în unele
situaţii de joc, poate depăşi linia suprafeţei de pedeapsă, în terenul de joc, devenind un jucător de
câmp ca şi ceilalţi coechipieri.
Aceste deplasări ale portarului se referă la: porniriopriri, cu pas adăugat, cu pas încrucişat,
alergare cu spatele, schimbări de direcţie din alergare, întoarceri, sărituri, căderi, ridicări de la
sol. Toate aceste variante de deplasări sunt folosite în funcţie de situaţia de joc, cu precădere în
propria suprafaţă de pedeapsă. Toate aceste deplasări ale portarului mijlocesc realizarea cât mai
eficientă a elementelor tehnice cu mingea specifice portarului( prinderea mingii, devierea, etc).
 Dintre greşelile pe care un portar le poate face în deplasarea sa, se pot enumera câteva:
distanţa, traiectoria şi viteza mingii sunt greşit apreciate; deplasarea spre minge nu se face prin
cea mai eficientă modalitate.
Prinderea mingii
Un portar poate prinde mingea în mai multe feluri, dintre acestea, se pot enumera
următoarele:
- prinderea mingii venită din faţă, pe jos, fără plonjon.
- prinderea mingii venită din lateral, fără plonjon.
- prinderea mingii venită la nivelul genunchiului, fără plonjon.
- prinderea mingii venită la nivelul abdomenului, fără plonjon.
- prinderea mingii venită la nivelul pieptului, fără plonjon.
- prinderea mingii cu traiectorie înaltă, fără plonjon.
- prinderea mingii venită pe jos din lateral, cu plonjon.
- prinderea mingii cu traiectorie înaltă cu plonjon.
Prinderea mingii venită din faţă, pe jos
Prinderea mingii în această situaţie poate fi realizată prin două modalităţi: din picioare cu
îndoirea înainte a trunchiului şi prinderea mingii; din stând pe un genunchi cu trunchiul aplecat
în aşteptarea mingii. În reuşita acestor procedee, corpul joacă un rol important; portarul trebuie
să se poziţioneze pe direcţia mingii; fie că se află în picioare, fie pe un genunchi ( greutatea
corpului se află pe piciorul din faţă care este flexat, iar piciorul din spate este cu genunchiul pe
sol şi răsucit lateral), picioarele trebuie să fie apropiate; trunchiul este aplecat spre minge; braţele
sunt în faţa picioarelor cu palmele orientate spre direcţia de unde vine mingea. În momentul
contactului cu palmele, mingea rulează pe acestea, pe antebraţe conducând-o spre abdomen
simultan cu prinderea mingii.
Acest lucru duce la uşurinţa şi rapiditatea repunerii mingii în joc, deoarece mâinile au un
control şi precizie ridicat în transmiterea mingii.
Greşelile frecvente care se întâlnesc la acest procedeu, se referă la neapropierea picioarelor
în aşteptarea mingii ceea ce face posibil la scăparea acesteia printre picioare sau grăbirea
prinderii mingii direct în palme, ceea ce poate duce la lipsa controlului mingii.
Prinderea mingii venită din lateral, pe jos, fără plonjon
Acest procedeu este identic cu cel anterior, diferenţa constând în faptul că, portarul face
deplasarea spre lateral, pentru a putea fi pe direcţia mingii.
Prinderea mingii venită la nivelul genunchiului, fără plonjon
La acest procedeu, picioarele pot fi la acelaşi nivel sau cu un picior în spate, în ambele
cazuri sunt flexate. Trunchiul este aplecat, cu braţele puţin flexate în faţa picioarelor şi palmele
orientate spre direcţia de unde vine mingea. În momentul contactului cu palmele, mingea rulează
pe acestea, pe antebraţ, conducând-o spre piept, simultan cu prinderea mingii şi îndreptarea
trunchiului. Nesincronizarea tuturor paşilor privind prinderea mingii venită la nivelul
genunchiului, fără plonjon, duc la cele mai frecvente greşeli.

Prinderea mingii venită la nivelul abdomenului, fără plonjon.

Poziţia corpului la acest procedeu este următoarea: picioarele sunt flexate, cu greutatea
dispusă pe ambele picioare; trunchiul este aplecat; braţele sunt flexate pe lângă corp, cu palmele
orientate spre interior. În momentul contactului cu corpul, abdomenul realizează o amortizare,
simultan cu aplecarea accentuată a trunchiului şi strângerea braţelor în jurul mingii. Dintre
greşeli se pot aminti: abdomenul nu realizează amortizarea; braţele nu strâng imediat ce mingea
a intrat în contact cu abdomenul; toate acestea duc la posibilitatea scăpării mingii din braţe.
Prinderea mingii venită la nivelul pieptului, fără plonjon.
Poziţia corpului la acest procedeu este orientată spre înainte; picioarele sunt întinse sau
chiar pe vârfuri, depărtate la nivelul umerilor; braţele sunt flexate la 90 de grade, poziţionate în
faţa pieptului; palmele sunt orientate spre interior, sau o mână deasupra şi cealaltă dedesubtul
mingii. În momentul în care mingea ia contact cu pieptul, acesta realizează o uşoară amortizare,
simultan cu strângerea braţelor în jurul mingii. La acest procedeu cea mai întâlnită greşeală este
cea prin care braţele nu strâng imediat mingea, precum şi încordarea pieptului( teamă), care fac
ca portarul să scape mingea din braţe.

Prinderea mingii cu traiectorie înaltă, fără plonjon

Pentru ca un portar să poată avea şansă de reuşită la acest procedeu, poziţia corpului trebuie
să fie următoarea: picioarele sunt depărtate la nivelul umerilor, genunchi fiind uşor flexaţi;
braţele sunt ridicate oblic înainte şi deasupra capului, puţin flexate, cu palmele orientate spre
minge; privirea urmăreşte mingea. În momentul în care mingea ia contact cu palmele, care
realizează o uşoară amortizare, picioarele se întind sau se ridică puţin pe vârfuri simultan cu
retragerea abdomenului. După prindere mingea se duce la piept. Acest procedeu se poate realiza
şi din săritură, diferenţa constând în faptul că bătaia se face pe un picior simultan cu ducerea
celuilalt înainte, flexat la 90 de grade cu aterizare pe unul sau ambele picioare. Dintre greşeli:
rigiditatea corpului, în momentul contactului cu mingea, portarul stă pe călcâi, mingea nu este
amortizată cu ambele braţe.
Prinderea mingii venită pe jos, din lateral, cu plonjon.
Plonjonul se realizează atunci când portarul nu poate să prindă mingea, nici din poziţie
statică nici din deplasare, atunci când mingea se deplasează pe jos, spre dreapta sau spre stânga
portarului.
Portarul realizează o rulare a corpului pe partea laterală; contactul cu solul se face
progresiv. Portarul duce piciorul în faţă simultan cu căderea laterală iar contactul cu solul se face
prin gambă, coapsă, şold, partea laterală a trunchiului şi braţul din direcţia plonjonului care este
întins, palma barează mingea iar cu cealaltă se acoperă mingea. Dintre greşeli se pot amintii:
contactul cu solul nu se face progresiv producând dureri, concentrarea asupra căderii duce la
neatenţia asupra direcţiei şi traiectoriei mingii.
Prinderea mingii cu traiectorie înaltă cu plonjon.
Portarul pentru a putea ajunge la mingea venită cu traiectorie înaltă, face o flexie accentuată
a picioarelor simultan cu aplecarea trunchiului. În momentul plecării în plonjon, picioarele,
trunchiul şi braţele, realizează o extensie puternică spre partea în care se execută plonjonul.
Aterizarea se face pe partea laterală a corpului. Mingea poate fi prinsă sau respinsă. Contactul cu
solul nu se face pe partea laterală, concentrarea asupra căderii duce la neatenţia asupra direcţiei
şi traiectoriei mingii, sunt câteva din greşelile frecvente întâlnite în cadrul acestui procedeu.
Boxarea mingii
Boxarea mingii este un element tehnic specific portarului, care în funcţie de situaţia de joc,
portarul se poate folosii de acest element. Boxarea mingii se poate realiza cu o mână sau cu
ambele, de pe loc, din săritură de pe loc, din săritură cu elan din plonjon.
Atunci când mingea se îndreaptă spre poartă cu forţă mare, portarul apreciind că nu poate
prinde mingea, o boxează. Indiferent de procedeele folosite, portarul urmăreşte mingea, iar în
momentul lovirii mingii, pumnul sau pumnii portarului sunt foarte bine strânşi. Acest procedeu
se foloseşte: atunci când portarul nu poate ajunge în posesia ei, având mulţi adversari în
suprafaţa de pedeapsă, pentru evitarea pericolului de la poarta sa. Dintre greşeli: neaprecierea
corectă a traiectoriei mingii, lovirea mingii nu se face în momentul maxim al săriturii, se loveşte
cu pumnii strânşi.
Blocarea mingii
Blocarea mingii se realizează perpendicular pe direcţia de alergare a adversarului. La
blocarea mingii, portarul, din cădere laterală, rulând progresiv pe părţile laterale ale labei
piciorului, gambă, coapsă, şold, trunchi şi braţele care sunt întinse paralel cu mingea. În
momentul contactului cu mingea, braţele strâng mingea, acoperind-o.
Îşi dovedeşte eficienţa în imposibilitatea adversarului de transmite mingea sau de a şuta la
poartă. Greşelile cele mai frecvente la acest procedeu: aprecierea greşită a distanţei dintre minge
şi adversar, contactul cu mingea nu se ia cu palmele, ducând la pierderea controlului mingii.
Devierea mingii
În momentul în care portarul nu poate prinde mingea şutată de un adversar pe spaţiul porţii,
acesta încearcă să-i schimbe direcţia, deviind-o în afara spaţiului porţii. Devierea mingii se poate
realiza cu piciorul, cu o mână sau cu ambele mâini, de pe loc, din săritură sau din plonjon.
Portarul, pentru reuşita unei devieri a mingii, trebuie să aibă o viteză de reacţie foarte mare, el
împingând mingea, schimbându-i direcţia cu ajutorul palmelor sau degetelor. În momentul
devierii mingii se realizează o extensie a trunchiului.
 Dintre greşeli, cele mai frecvente sunt legate de lipsa forţei în segmentele cu care se face
devierea; aprecierea eronată a traiectoriei şi vitezei mingii.

Repunerea mingii în joc cu mâna

Repunerea mingii în joc cu mâna asigură un mai mare control şi precizie asupra mingii.
Dintre repunerea mingii în joc cu mâna, portarul dispune de mai multe procedee, şi anume:
- prin lansare pe jos ( popice)
- pe deasupra umărului (handbal)
- prin lansare laterală (disc)
- prin rotarea braţului ( rotativ-volei)
Repunerea mingii în joc cu mâna prin lansare de jos ( popice)
Portarul are mingea într-o mână, situată înapoia corpului; realizează o fandare înainte cu
picior opus braţului de aruncare; cealaltă mână are rol de echilibru. În momentul lansării braţul
cu mingea execută o mişcare spre înainte, iar în momentul în care braţul ajunge paralel cu
corpul, mingea este lansată. Este foarte des folosită la repunerea mingii în joc, constituind un
ajutor pentru jucătorul care intră în posesia mingii, uşurându-i sarcina de a o controla.
Repunerea mingii în joc cu mâna pe deasupra umărului (handbal)
Portarul ţine mingea în mână, situată înapoia trunchiului, care este răsucit pe partea
aruncării; celălalt braţ are rol de echilibru; centrul de greutate se află pe piciorul din spate. În
momentul aruncării, braţul cu mingea execută o mişcare din spate spre în faţă, pe deasupra
umărului, cu braţul flexat; centrul de greutate realizează o translaţie de pe piciorul din spate spre
cel din faţă. Prin zvâcnire puternică mingea este aruncată din mână, care îşi continuă traseul spre
înainte.
Repunerea mingii în joc cu mâna prin lansare
laterală(disc)
Portarul ţine mingea în mână, situată înapoia trunchiului, care este răsucit pe partea
aruncării; celălalt braţ are rol de echilibru; centrul de greutate se află pe piciorul din spate. În
momentul aruncării, braţul cu mingea este întins, care execută o mişcare din spate spre în faţă,
prin lateral; centrul de greutate realizează o translaţie de pe piciorul din spate spre cel din faţă.
Când mingea ajunge la acelaşi nivel cu corpul este lansată spre înainte.
Repunerea mingii în joc prin rotarea braţului(rotativvolei)
Portarul ţine mingea în mână, situată înapoia trunchiului, care este răsucit pe partea
aruncării; celălalt braţ are rol de echilibru; centrul de greutate se află pe piciorul din spate.