CURS 1, 2

EXERCIŢIILE APLICATIVE

Exerciţiile aplicative sunt mişcări naturale şi utilitare care ajută la rezolvarea

situaţiilor concrete ivite în practicarea unor ramuri de sport sau în viaţa cotidiană şi
angrenează în efort toate grupele musculare, având ca ţinte (obiective):
1. Dezvoltarea fizică generală a organismului, întărirea sănătăţii şi formarea ţinutei
corecte;
2. Corectarea deficienţelor fizice;
3. Ameliorarea calităţilor motrice;
4. Insuşirea unor deprinderi specifice ramurilor de sport;
5. Dezvoltarea aptitudinilor psihice, morale şi intelectuale (curajul, perseverenţa,
voinţa, spiritul de întrecere).
Caracteristicile specifice exerciţiilor aplicative sunt:
 mişcări naturale (au luat naştere odată cu apariţia omului) fiind atractive;
 le întâlnim în viaţa cotidiană;
 oferă posibilitatea gradării efortului (prin greutate, număr de repetări);
 se execută în sală şi aer liber;
 mijloace valoroase pentru pregătirea fizică a tinerilor;
 folosite sub formă de întrecere;
 constituie baza mişcărilor complexe din cadrul pregătirii de bază a
începătorilor din diferite ramuri sportive.
Sistematizarea deprinderilor motrice
a) deprinderi motrice aplicativ-utilitare: târâre, căţărare, escaladare,
ridicare şi transport de partener, obiecte și aparate
 b) deprinderi motrice de bază: mers, alergare, aruncare-prindere,
sărituri aplicative.
c) deprinderi motrice specifice ramurilor de sport
d) parcursuri aplicative

DEPRINDERI MOTRICE APLICATIV-UTILITARE

1. TÂRÂREA - este un mijloc de deplasare cu ajutorul braţelor şi picioarelor,
în care centrul de greutate se află cât mai aproape de sol. Exerciţiile de târâre
angrenează în mişcare grupele musculare ale membrelor superioare, inferioare şi
ale trunchiului, favorizând o acţiune complexă asupra sistemelor circulator şi
respirator.
Exerciţiile de târâre sunt folosite în scop corectiv, contribuind la formarea şi
menţinerea atitudinii posturale a corpului. Pot fi combinate cu exerciţii de transport
de obiecte şi partener, aruncare, prindere, cu trecere pe sub sau peste obstacole.
Procedee de târâre
a) târâre pe braţe şi picioare : târâre pe genunchi şi mâini, pe genunchi şi pe
antebraţe
b) târâre din aşezat : cu ajutorul braţelor şi al picioarelor, cu ajutorul
picioarelor
c) târâre din culcat: târâre din culcat facial cu sprijin pe antebraţe, târâre din
culcat facial fără ajutorul braţelor şi picioarelor (şarpelui), târâre din culcat dorsal
cu ajutorul picioarelor, târâre din culcat dorsal cu ajutorul braţelor şi picioarelor
d) târâre laterală
e) târâre cu transport de obiecte şi partener
f) târâre cu treceri peste, pe sub şi cu ocolirea obstacolelor
g) târâre pe bancă, cu tracţiune simultană sau alternativă din culcat dorsal
sau facial
 Târârile se pot executa pe direcţiile: înainte, înapoi, lateral.
Cerinţe metodice în utilizarea exerciţiilor de târâre
Pentru ca exerciţiile de târâre să fie eficiente, trebuie să se respecte anumite
cerinţe. Acestea sunt:
 exerciţiile de târâre se învăţă şi exersează numai pe covor sau saltele, în
condiţii de igienă maximă;
 la început, se învăţă procedeele simple şi apoi cele combinate;
 efortul va creşte treptat, iar după un număr de repetări, se vor introduce
pauzele;
 viteza de execuţie, numărul de repetări şi distanţa de parcurs vor fi
adaptate gradului de pregătire, de vârstă şi gen al executanţilor;
 târârea la clasele mici poate fi predată sub formă de joc.

2. CĂŢĂRAREA - este modalitatea de deplasare a corpului în diferite

direcţii, executată din poziţia de atârnat simplu sau combinat, cu sprijin (cu
ajutorul braţelor şi al picioarelor sau numai al braţelor).
Exerciţiile de căţărare ajută la dezvoltarea forţei braţelor, a centurii scapulo-
humerale, a coordonării, dar dezvoltă și curajului şi perseverenţa.
Căţărările pot fi executate la aparate speciale: scară fixă; scară marinărească;
prăjină (verticală, oblică, orizontală); scara orizontală; la frânghie; perete artificial
pentru pregătirea alpiniştilor; aparatele din gimnastica artistică; gard.
Sistematizare
 căţărări în atârnat mixt (cu braţ şi picior opus, cu braţ şi picior de
aceeaşi parte, căţărări cu săltare);
 căţărări cu transport de greutăţi (mingi medicinale), partener;
 căţărări în atârnat simplu (numai cu braţe);
  căţărări cu opriri;
 căţărări cu trecere de pe un aparat pe altul (de pe o frânghie pe alta);
 căţărări în grup.
Cerinţe metodice în utilizarea exerciţiilor de căţărare
Pentru a evita accidentele, este necesar să:
 verificăm aparatele şi instalaţiile folosite;
 însuşirea corectă a prizelor;
 pregătirea prealabilă a musculaturii braţelor şi centurii scapulo-
humerale;
 învăţarea căţărărilor să înceapă cu forme simple, în atârnat combinat cu
sprijin;
 gradarea efortului se va realiza prin mărirea înălţimii la care se lucrează
şi prin mărirea tempoului de execuţie;
 alternarea exerciţiilor de căţărare cu cele de relaxare şi respiraţie,
deoarece acestea îngreuiază respiraţia sau chiar o blochează;
 evitarea alunecărilor pe frânghie la coborâre, precum şi săriturile de pe
aparatele înalte.

3. ESCALADAREA
Este modalitatea de trecere peste aparate (ladă, capră, bârnă) şi
obstacole naturale şi au rol important în dezvoltarea cu prioritate a forţei braţelor şi
a picioarelor. Ea presupune o căţărare efectuată pe un obstacol înalt pentru a trece
pe partea cealaltă sau pentru a continua escaladarea pe un alt obstacol.
Escaladarea se poate executa cu ajutorul:
 braţelor şi picioarelor
 braţelor şi un picior
  un braţ şi ambele picioare
 un braţ şi un picior
În predarea exerciţiilor de escaladare, trebuie ca profesorul să adapteze
înălţimea obstacolelor în funcţie de nivelul de pregătire, vârsta şi sexul
executanţilor.
Complexitatea exerciţiilor poate creşte prin combinarea lor cu exerciţii de
transport de obiecte.
EXERCIŢII DE RIDICARE ŞI TRANSPORT

Exerciţiile de ridicare şi transport sunt exerciţii cu caracter de forţă cu

influenţă deosebită asupra sistemelor respirator şi circulator, contribuind la
dezvoltarea capacităţii generale de efort, mărind rezistenţa organismului. Ele
permit o dozare judicioasă a efortului, solicitând toate grupele musculare.
Ridicările se execută de pe loc, iar transportul în deplasare şi se pot combina cu
celelalte exerciţii aplicative
Sistematizare
Exerciţiile de ridicare şi transport se împart în două grupe:
1. Ridicarea şi transportul obiectelor şi aparatelor de gimnastică.
Aceste exerciţii constituie mijloace importante de organizare în cadrul lecţiei
de educaţie fizică; elevii trebuie să posede aceste deprinderi de transport al
obiectelor şi aparatelor, care pot fi efectuate de o singură persoană, de două, trei
sau în grup.
2. Ridicarea şi transportul partenerului.
Sunt cele mai des utilizate în lecţiile de educaţie fizică, formele cele mai
simple intrând în conţinutul exerciţiilor de dezvoltare fizică generală în perechi, cu
caracter de forţă şi sunt sistematizate.
Astfel:
 - transportul unei persoane de către alta
- transportul unei persoane de către doi
- transportul unei persoane de către trei
- transportul în grup
3. Tracţiuni şi împingeri – se păstrează permanent contactul picioarelor, cu
suprafaţa de sprijin, au caracter de întrecere şi se execută între doi parteneri, două
echipe.
Cerinţele metodice privind utilizarea exerciţiilor de ridicare şi transport
Aceste cerinţe vizează:
- exerciţii de ridicare să preceadă pe cele de transport;
- numărul elevilor care transportă aparate să fie în concordanţă cu greutatea
aparatului;
- să se respecte particularităţile individuale ale elevilor;
- transportul partenerului este recomandat să se execute la clasele mari;
- dozarea efortului se va face prin mărirea şi micşorarea greutăţii obiectelor,
modificarea vitezei de deplasare, a distanţei de parcurs.