CURSUL VI

LIMBAJUL CORPULUI – EXPRESIE CORPORALĂ

Comunicarea nonverbală este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin

cuvinte şi care pot fi decodificate, creând înţelesuri. Aceste semnale pot repeta,
contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.
Comunicarea nonverbală opusă comunicării verbale este concepută de multă
vreme ca limbaj în sens strict. În această viziune toate celelalte forme de comunicare sunt
considerate ca secundare (scrisul). Teoriile contemporane ale comunicării influenţate de
discipline atât de diverse ca lingvistica enunţării, psihologie, sociologie, antropologie,
asigură astăzi locul cuvenit comunicării nonverbale, bazându-se pe ipoteze ale canalelor
multiple ale comunicării umane. Comunicarea umană este concepută ca o enunţare
eterogena rezultând din combinarea de elemente vocal acustice şi vizuale.
O veche legendă (700 e.n.) povesteşte despre un zeu care găseşte o statuie, căreia
îi dăruieşte pe rând toate simţurile pe care le are omul. Dar zeul este nemulţumit de faptul
că statuia nu se mişca cum ar fi dorit el şi îşi aduce aminte că auzise de un „al şaselea
simţ”, acela al mişcării şi disperat înzestrează statuia şi cu acest simţ. Într-un mod
miraculos toate simţurile au început să se lege, să funcţioneze, să se completeze reciproc
şi statuia să prindă viaţă (G. Garufi, 1981, Il linguaggio del corpo, Editura Quattroventi,
Urbino).
Această poveste demonstrează că încă din timpuri străvechi a fost intuit faptul că
activitatea motrică este un element important atâta timp cât informaţiile organelor
receptoare se întrepătrund pentru a forma o reprezentare a realităţii.
Cu ajutorul mişcării se pot transmite mesaje ce sunt rupte din limbajul verbal.
Mişcările pot exprima o manieră sau un moment al existenţei, relevând sentimente şi
emoţii. Expresivitatea omului la început a fost spontană, determinată de adaptarea la
lumea populată de obiecte şi persoane.
 În primele luni de viaţă această expresivitate motrică spontană precede orice altă
formă de comunicare şi reprezintă unica manieră de a se face înţeles: mimica, plânsul,
zâmbetul, mişcările membrelor sunt semnale precise prin care copilul foarte mic
transmite mesaje. Odată cu dezvoltarea fizică şi psihică, individul dobândeşte capacităţi
de a se exprima într-o manieră voluntară, conştientă.
Expresia corporală trece şi ea printr-un proces de transformări şi se modelează în
funcţie de experienţe, de mediul social, de nivelul cultural şi educativ ce-l înconjoară.
Trimiterea şi interpretarea semnelor, gesturilor şi expresiilor pe care le realizează un
individ se realizează aproape în întregime în subconştient.
Capacitatea de a exprima propria poveste existenţială reprezintă aspectul cultural
cel mai semnificativ al omului. Omul poartă în suflet istoria şi propria evoluţie, propriul
comportament, propriul cod expresiv.
Starea emoţională şi mentală, împreună cu trupul, formează un tot care în orice
moment se poate dezechilibra prin modificarea stării unei părţi. Problema cu care omul
contemporan a ajuns să se confrunte poate fi rezumată sub forma unui cerc vicios, în care
emoţiile perturbatoare şi necontrolate tulbură starea de sănătate a corpului şi invers, un
corp încordat, cu funcţionare defectuoasă lasă o puternică amprentă în planul emoţiilor şi
al gândirii respectivului individ. Acest circuit funcţionează şi în sens invers, atunci când
leziuni sau tensiuni ale corpului (chiar şi numai purtarea unor haine inadecvate, prea
strâmte) poate conduce, prin repetare, la disfuncţii interne şi la modificări aparent
întâmplătoare, mai ales în sens negativ, ale stării psihice.
Schema corporală, adică conştiinţa imediată a propriei poziţii a corpului, permite
individului să intre în relaţie cu dimensiunea spaţio-temporală. Sub acest aspect mişcarea
devine traducerea motică a gândirii şi ia caracteristici personale. Sporirea capacităţii
personale produce aspecte individuale care îmbogăţesc conţinuturile gesturilor motrice,
permiţând astfel, crearea unor gesturi noi.
Aspectul estetic şi creativ este un element caracteristic şi semnificativ pentru
multe activităţi motrice (unde includem şi pe cele din lumea sportului, mai ales când ne
referim la sporturile de expresie) care, atunci când sunt realizate, prin aplicarea perfectă a
tehnicii sau perfecţionarea coordonărilor, trec de aspectul tehnic şi devin expresii
motrice, limbaj gestual ce transmite mesaje estetice şi creative.
 Dansul clasic reprezintă forma cea mai clară a limbajului corporal. Prin tehnica de
dans, în special cea a dansului clasic, sunt duse pe culmi maxime de exaltare gestul şi
expresivitatea atât în plan individual, cât şi în plan colectiv. Activitatea expresivă a
corpului, armonia gestului, percepţia şi controlul corpului în spaţiu şi timp devin pentru
spectatori un mesaj real, estetic şi cultural.
Expresia corporală reuneşte un ansamblu de elemente cognitive, afective,
atitudinale şi de motivaţie. Elementele perceptive, reprezentările, imaginaţia, stările
emoţionale, temperamentul, sunt rezultatul ordonator al inteligenţei şi gândirii (A.
Dragnea, A. Bota, 1999, Teoria activităţilor motrice, Editura Didactică şi Pedagogică,
R.A., Bucureşti).