MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE

UNIVERSITATEA 1 DECEMBRIE 1918 DIN ALBA IULIA

URSU VASILE EMIL

Teoria şi practica în sporturile de combat (judo)

SUPORT DE CURS

ALBA IULIA
2021
 CUPRINS

Fişa disciplinei .............................................................................................. 3

Scurt istoric. .................................................................................................. 7
Costumul de judo (judogi).................................................................................. 9
Noţiuni de igienă................................................................................................ 10
Mişcările de bază ............................................................................................... 11
Utilizarea forţei şi dezechilibrarea adversarului ........................................... 16
Clasificarea procedeelor tehnice din lupta în picioare (nage-waza). ........... 22
Clasificarea procedeelor tehnice din lupta la sol (katame-waza) ................. 33
Pregătirea fizică în judo. .................................................................................. 38
Pregătirea tehnică în judo ................................................................................ 39
Pregătirea tactică în judo ................................................................................. 40
Pregătirea psihologică în judo .......................................................................... 41
Pregătirea teoretică în judo............................................................................... 42
Clasificarea sportivă în judo,bazată pe centuri colorate................................ 43
Sisteme de desfăşurare a unei competiţii ........................................................ 45
Chestionar. .......................................................................................................... 47
Bibliografie. ........................................................................................................ 49

2
 FIŞA DISCIPLINEI

1. Date despre program

1.1. Instituţia de învăţământ Universitatea „1 Decembrie 1918”
1.2. Facultatea Drept si Stiinte Sociale
1.3. Departamentul Educatie Fizica Si Sport
1.4. Domeniul de studii Educatie Fizica Si Sport
1.5. Ciclul de studii Licenţă
1.6. Programul de studii 3ani/ 6 semestre
2. Date despre disciplină
2.1. Denumirea Teoria şi practica în 2.2. Cod disciplină EFSII02
disciplinei sporturile de combat (judo)
2.3. Titularul activităţii de curs Lect. univ.dr. Ursu Vasile Emil
2.4. Titularul activităţii de Lect. univ.dr. Ursu Vasile Emil
seminar
2.5. Anul de II 2.6. I 2.7. Tipul de E 2.8. Regimul O
studiu Semestrul evaluare (E) disciplinei (O –
obligatorie, Op –
opţională, F –
facultativă)
3. Timpul total estimat
3.1. Număr ore pe 4 din care: 3.2. 2 3.3. laborator 2
săptămână curs
3.4. Total ore din 56 din care: 3.5. 28 3.6. laborator 28
planul de curs
învăţământ
Distribuţia fondului de timp 125 ore
Studiul după manual, suport de curs, bibliografie şi notiţe 28
Documentare suplimentară în bibliotecă, pe platformele electronice de 14
specialitate şi pe teren
Pregătire seminarii/laboratoare, teme, referate, portofolii şi eseuri 15
Tutoriat 8
Examinări 4
Alte activităţi ……. -
3.7 Total ore studiu individual 69
3.8 Total ore din planul de 56
învăţământ
3.9 Total ore pe semestru 125
3.10 Numărul de credite 5
4. Precondiţii (acolo unde este cazul)
4.1. de curriculum Nu este cazul
3
4.2. de competenţe Nu este cazul
5. Condiţii (acolo unde este cazul)
5.1. de desfăşurare a cursului Nu este cazul
5.2. de desfăşurarea a Nu este cazul
seminarului/lucrări practice
6. Competenţe specifice acumulate
Competenţe Proiectarea modulară şi planificarea conţinuturilor de bază ale
profesionale domeniului cu orientare interdisciplinară, în funcţie de resursele
materiale, particularităţile biologice, motrice şi psihologice ale
practicanţilor.
Descrierea şi demonstrarea sistemelor operaţionale specifice
educaţiei fizice şi sportive, pe grupe de vârstă.
Competenţe Îndeplinirea în condiţii de eficienţă şi eficacitate a sarcinilor de
transversale lucru pentru organizarea şi desfăşurarea activităţilor sportive.
7. Obiectivele disciplinei (reieşind din grila competenţelor specifice acumulate)
7.1 Obiectivul general al Familiarizarea cu terminologia specifică judoului.
disciplinei
7.2 Obiectivele specifice Formarea deprinderilor şi cunoştinţelor de practicare a
judoului. Însuşirea cunoştinţelor elementare despre
regulamentul competiţiilor de judo.
8. Conţinuturi
8.1 Curs Metode de predare Observaţii
Scurt istoric al judoului Prelegerea 4 ore
Echipamente şi materiale – noţiuni de igienă Prelegerea 4 ore
şi mişcările de bază
Deplasările, dezechilibrările şi căderile în Prelegerea 2 ore
judo
Prezentarea procedeelor tehnice din lupta din Prelegerea şi dezbaterea 4 ore
picioare
Prezentarea procedeelor tehnice din lupta la Prelegerea şi dezbaterea 6 ore
sol
Consideraţii generale asupra antrenamentului Prelegerea 4 ore
în judo – pregătirea fizică, pregătirea tehnică,
tactică, psihologică şi teoretică
Clasificarea sportivă în judo bazată pe Prelegerea 4 ore
centuri colorate, sisteme de desfăşurare a
unei competiţii
Bibliografie
Avram Ioan. L, Anton MURARU, Judo, Editura Sport Turism, Bucureşti, (1977)
Hantău, I., Judo, curs opţional – I.N.E.F.S. Bucureşti, 1989
Hantău, I., Bocioacă L., Judo. Curs de bază, Editura A.N.E.F.S, Bucureşti, 2002
4
Hazincop, A., Judo - Îndrumar metodic – curs de bază, Editura Universităţii “Al. I.
Cuza”, Iaşi, 1993.
Pop Ana Maria, Judo. Îndrumar metodic, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005,
Bucureşti
Ştefănuţ, S., Antrenamentul sportiv în judo, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986.
Ursu V.E, Suport de curs – judo, Seria didactica , Alba Iulia, 2017

Seminar-laborator/lucrări practice Metode de predare Observaţii

Însuşirea principalelor exerciţii de încălzire Explicaţie, demonstraţie 4 ore
din judo,
învăţarea elementelor din şcoala căderilor
Consolidarea elementelor din şcoala Explicaţie, demonstraţie, 4 ore
căderilor, învăţarea deplasărilor şi
dezechilibrărilor din judo
Consolidarea deplasărilor şi dezechilibrărilor Explicaţie, demonstraţie, 4 ore
şi insuşirea procedeului De Ashi Barai, Uki
Goshi
Consolidarea procedeului O – Soto – Gari, O Explicaţie, demonstraţie, 6 ore
Goshi
Însuşirea procedeelor O – Uchi – Gari, Ippon Explicaţie, demonstraţie, 6 ore
– Seoi – Nage
Însuşirea procedeelor Tai – Otoshi, Tomoe – Explicaţie, demonstraţie 2 ore
Nage
Însuşirea procedeelor din tehnica de luptă la Explicaţie, demonstraţie 2 ore
sol: tehnica fixărilor
Bibliografie
Avram Ioan. L, Anton MURARU, Judo, Editura Sport Turism, Bucureşti, (1977)
Chirazi, M., Judo –îndrumar de lucrări practice, Editura Universităţii ” Al. I. Cuza” din
Iași, 2016
Chirazi, M., Iniţierea în judo – jocuri şi exerciţii cu partener, Editura Pim, Iaşi, 2006.
Hantău, I., Judo, curs opţional – I.N.E.F.S. Bucureşti, 1989.
Hantău, I., Bocioacă L., Judo. Curs de bază, Editura A.N.E.F.S, Bucureşti, 2002
Hazincop, A., Judo - Îndrumar metodic – curs de bază, Editura Universităţii “Al. I.
Cuza”, Iaşi, 1993.
Ştefănuţ, S., Antrenamentul sportiv în judo, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986.
Pălărie, C., Judo, curs de bază, Editura Universităţii din Piteşti, Piteşti, 2003.
Pop Ana Maria, Judo. Îndrumar metodic, Editura Fundaţiei România de Mâine, 2005,
Bucureşti
Ursu V.E, Suport de curs – judo, Seria didactica, Alba Iulia, 2017

5
9. Coroborarea conţinuturilor disciplinei cu aşteptările reprezentanţilor
comunităţii epistemice, asociaţiilor profesionale şi angajatori reprezentativi din
domeniul aferent programului
Nu este cazul
10. Evaluare
Tip activitate 10.1 Criterii de 10.2 metode de 10.3 Pondere din
evaluare evaluare nota finală
10.4 Curs Înduşirea Observare curentă
conţinutului cursului
Bazat pe atitudinea Testarea 40%
faţă de disciplină cunoştinţelor de
specialitate
10.5 Seminar/lucrări Criteriul progresului Observare curentă
practice Însuşirea Probe de control 60 %
deprinderilor
specifice
10.6 Standard minim de performanţă:

Punctajul final calculat se realizează prin însumarea rezultatului la evaluarea finală şi

evaluările curente
(activitatea de la lucrările practice) şi trebuie să reprezinte o notă de promovare (5).

Examen scris/oral – întrebare/răspuns .

6
 1. SCURT ISTORIC

Judo-ul este o artă marţială creată de Jigoro Kano în 1882. Jigoro Kano s-a născut
în 1860.
Profesorul Jigoro Kano a studiat la Tenshin Shin Yo Ryu , veche şcoală de Ju
Jutsu, sub îndrumarea profesorului Fukuda Hachinosuke, iar după moartea acestuia, în
1879, a devenit elevul lui Jso Mataeman şi al lui Sikubo Isunetoshi din şcola Kito Ryu.
În februarie 1882 Jigora Kano deschide primul dojo (sală de antrenament) în templul
Eisho Ji din Tokyo, avându-i ca elevi pe Saigo Shiro, Yomoshito Yoshiachi, Yokahoma
Sakuijiro şi Tairo Shiro căruia i se conferă prima centură neagră în 1883.
Jigoro Kano predă în Jiu-Jitsu modern după o metodă proprie pe care o numeşte
Judo Kodokan. Jigoro Kano îşi perfecţiona continuu metoda dorind să-i dea un caracter
universal. După primul Go Kyo (cele cinci forme - o grupare a celor mai reprezentative
procedee tehnice de Judo în cinci clase disticte), formulat în 1895, urmează noul Go Kyo,
în 1921. Ca recunoaştere a activităţii sale intense - conferinţe, turnee de popularizare şi
chiar demonstraţii în Japonia şi în străinătate .
Jigoro Kano, este ales preşedintele Federaţiei Sportive a Japoniei şi primul
Japonez membru în Comitetul Olimpic Internaţional.
În 1922 ia fiinţă Societatea Culturală Kodokon, care contribuie la transformarea
Judo-ului într-o artă marţială naţională. Primele campionate ale Japoniei au loc în 1934.
Judo devine disciplină olimpică în anul 1964, când au loc Jocurile Olimpice de la
Tokyo, primul campion olimpic fiind olandezul Anton Geesink.
Un rol important în promovarea Judo-ului l-a avut generalul Virgil Bădulescu -
directorul ONEF, care reuşeşte în 1928 să îl aducă în România pe profesorul şi
diplomatul japonez Ishiguro Keishichi 5 dani. Isiguro Keishichi predă studenţilor de la
ONEF timp de 3 luni un curs complet de Judo şi formează, ca instructor, pe tânărul
locotenent Emilian Teacă. In aprilie 1929, profesorul Ishiguro Keishichi revine la ONEF
şi timp de o lună predă cunoştinţe noi în domeniul Judo Nage No kata. La sfârşitul
cursului şi examenului, căpitanul Emilian Teacă, obţine centura neagră 1 dan.
Profesorul Florin Frazzei (elevul lui V. Orăşeanu), împreună cu prof. Anton Ionescu
încep să predea oficial Judo în liceele Spiru Haret şi Caragiale din Capitală.
In 1962 se înfiinţează comisia de Judo (în cadrul Consiliului Municipal pentru
Educaţie Fizică şi Sport), coordonată de Federaţia de Lupte. Comisia Municipală de Judo
din Bucureşti, organizează în incinta patinoarului artificial o întâlnire internaţională între
echipa franceză de Judo (FSGT) şi echipele de tineret ale capitalei (E. Malschi, Z.
Mocridin şi M. Sârbu - categoria uşoară, V. Maier, Şt. Iancu, I. Muşuroiu - categoria
mijlocie şi V. Şerban - categoria grea). Principalii promotori ai acestei întâlniri au fost
profesorii: Vasile Gotelet, Florian Frazzei şi Ioan Avram. Vasile Gotelet a arbitrat pentru
prima dată o întâlnire internaţională.
În 1963 are loc turneul internaţional de judo la care participă echipele: Bucureşti
A, Bucureşti B şi selecţionata FSGT (Franţa).

7
Scurt istoric al judo-ului românesc
La 21 mai 1968 ia fiinţă Federaţia Română de Judo.
În perioada 27-30 martie 1969 au loc primele Campionate Internaţionale ale
României.
În anul 1981 la Campionatul Mondial de Judo din Olanda, judoka Constantin
Niculae devine vicecampion mondial la categoria semiuşoară. Campionatul Mondial de
la Moscova 1983, sportiva Mircea Frăţică (categ. mijlocie) şi Mihai Cioc (categ. grea)
cuceresc medaliile de bronz. La Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984, judoka
Mircea Frăţică şi Mihai Cioc obţin medaliile de bronz. Tot bronz va cucerii şi judoka
Adrian Croitoru la Campionatul Mondial de la Hamilton, în anul 1993.
Activitatea susţinută de realizări în domeniul judo-ului a fost recompensată prin
acordarea titlului de antrenor emerit următorilor: Mihai Botez, Nicolae Bucur, Alexandru
Vasile, Sorin Aijera, Ilie Gheorghe, Jacob Codrea, Constantin Bordea, Dorin Gavra,
Constantin Nicolae, Nicolae Marinescu, Mihai Felechi, Mihai Brăileanu, Gheorghe
Dumbravă, Anton Muraru, Gavril Doudoş, Ştefan Pop, Radu Abălaru, Alexandru Filip şi
Ioan Houtin. La dezvoltarea Judo- ului în ţara noastră au mai contribuit şi alţi antrenori,
printre care: Emilian Rabolu şi Ioan Petrof.
În 1999, în urma alegerilor, Biroul federal era format din Marius Vizer
(preşedinte), Petre Lăzăroiu şi Tache Ştefan (vicepreşedinte), Lazăr Loghin (secretar
general), Ioan Ferţe (secretar general), Nicolae Marinescu (director tehnic, antrenor
federal), Florin Berceanu, Constantin Bordea, Gelal Feuzi, Emilian Robolu, Ştefan Pop,
Ioan Roman, Constantin Savu şi Mihai Ciur (membri).
În anul 2000 componenţa Biroului Federal era următoarea: Marius Vizer -
preşedinte, Petre Lăzăroiu şi Ştefan Tache - vicepreşedinte, Lazăr Loghin - secretar
general, Nicolae Marinescu - antrenor federal.
În anul 2000 Marius Vizer este ales preşedintele Uniunii Europene de Judo.
În anul 2001, reprezentanţii Judo-ului practicat în România au obţinut: o medalie
de argint şi o medalie de bronz, la Campionatul European de seniori, prin Laura Moise şi
Ioana Dinea 4 medalii (2 de aur, 1de argint şi 1 de bronz), la Campionatul European de
Juniori.
În anul 2004, Ioana Dinea Aluaş şi Alina Dumitru obţin la Campionatul European de
seniori din România, medalia de aur, în acelaşi an la Jocurile Olimpice de la Atena, Alina
Dumitru obţine locul 7.
În anul 2005/2007 medalie la Campionatele Mondiale de Seniori a mai luat Dumitru
Alina , ea ocupând locul 3 la categoria 48 kg în ambele cazuri.
Cea mai valoroasã medalie a fost obtinutã de Alina Dumitru la Jocurile Olimpice din
2008 de la Beijing, ea clasându-se pe prima treaptã a podiumului. A obtinut astfel prima
medalie olimpicã de aur pentru judo-ul românesc, ea fiind de asemenea si prima medalie
olimpicã a delegaþiei României aflatã la Jocurile Olimpice de Varã 2008.

8
 2. COSTUMUL DE JUDO (JUDOGI)

Costumul de judo se numeşte judogi şi este de culoare albă.

Această îmbrăcăminte, reprezintă costumul tradiţional japonez (cu ocazia unei
sărbători religioase - gion - din Kzote, oamenii se îmbracă cu astfel de costume şi trag
care alegorice).
Pantalonii au întăritură în dreptul genunchilor. Capetele şiretului se află în ambele
flancuri şi pentru strângere se trag spre exterior şi se leagă în faţă, introducându-se într-o
gaică ce împiedică alunecarea. Un spaţiu de 10-15 cm trebuie să existe între cracul
pantalonilor şi picior.
Bluza are croială kimono, cu o cusătură sub mânecă şi flancuri.
Partea superioară este confecţionată dintr-o pânză foarte rezistentă, cu buline în relief
şi cusută de partea inferioară, care este din pânză mai subţire, peste care s-au tras
romburi, cu ţesături mai groase. Un spaţiu de 10-15 cm trebuie să existe între mâneci şi
braţ.
Gulerul şi reverele sunt întărite prin cusături şi umplute cu material moale, în
scopul de a nu roade pielea.
Costumul se leagă cu o centură de 4-5 cm lăţime, colorată corespunzător gradului
combatantului, va fi legată peste brâu la nivelul taliei cu un nod pătrat, suficient de
strânsă pentru a nu lăsa să iasă uşor din centură şi suficient de lungă pentru a înconjura
talia de două ori şi să iasă afară din nod 20-30 cm la ambele capete.
Combatantele trebuie să poarte sub bluză oricare din:
1. o bluză simplă, albă sau aproape albă, cu mânecă scurtă, destul de rezistenţă şi
suficient de lungă pentru a putea fi introdusă în pantaloni sau:
2. un body simplu (costum de gimnastică), alb sau aproape alb.

2.1. Suprafaţa de luptă (TATAMI)

Este formată din mai multe saltele (tatami) care în general măsoară 1m x 2m şi
sunt din paie presate sau mai frecvent din spumă presată.
Trebuie să fie tare sub picior şi să aibă proprietatea de a absorbi şocul în timpul
ukemi (căderilor) şi trebuie să nu fie nici prea alunecos nici prea rugos.
Elementele care formează suprafaţa de luptă trebuie să fie aliniate, fără spaţiu între
ele oferind o suprafaţă netedă, fixată astfel încât să nu se deplaseze. Platforma este
facultativă şi trebuie să fie confecţionată din lemn rezistent, elastic, măsurând
aproximativ 18 m pe fiecare latură şi cel mult 50 cm înălţime.

9
 3. NOŢIUNI DE IGIENĂ

Judo-ul prezintă probleme de igienă cu un specific aparte faţă de alte discipline

sportive. Aceasta deoarece el se practică într-un costum specific, pe un spaţiu specific,
numai în sală, cu picioarele descălţate.
Toate acestea impun respectarea cu stricteţe a normelor de igienă individuală şi
colectivă, pentru evitarea apariţiei unor boli, pentru utilizarea ştiinţifică a sălilor, spaţiului
de luptă, pentru desfăşurarea în condiţii optime a antrenamentelor şi concursurilor.
Se poate vorbi despre igiena individuală şi igiena colectivă. Respectarea şi
asigurarea normelor de igienă individuală şi colectivă revine atât sportivilor, cât şi
antrenorilor şi tuturor celor care se ocupă de bazele sportive în cauză. Sportivii au datoria
să vină la antrenamente spălaţi (cu atenţie deosebită în privinţa picioarelor), să anunţe
antrenorul la apariţia unei plăgi infectate, a unei dermite etc., să aibă părul tuns scurt,
unghiile tăiate scurt şi îngrijite, echipamentul curat, să aibă o pereche de papuci pentru
deplasarea la vestiare sau la grupurile sanitare, două prosoape (unul pentru ştergerea
transpiraţiei şi unul pentru duş).

Igiena individuală mai presupune baia după fiecare antrenament, sau cel puţin
spălarea sumară în cazul când lipseşte baia, mese la ore regulate şi cu un conţinut
corespunzător al tuturor principiilor alimentare, asigurarea unui regim corect de viaţa
privind raportul dintre activitatea zilnică şi odihnă, asigurarea unui număr suficient de ore
de somn, evitarea alcoolului şi tutunului.

Igiena colectivă presupune o curăţare zilnică a sălii şi a spaţiului de luptă,

aerisirea permanentă a sălii încât să se asigure volumul de aer corespunzător colectivului
de sportivi şi spectatori, asigurarea unei luminozităţi satifăcătoare în sală, o curăţenie
desăvârşită a vestiarelor, băilor şi grupurilor sanitare.

Este de datoria fiecărui sportiv să respecte normele de igienă individuală şi să

contribuie la menţinerea igienei colective, combătându-i cu tărie pe cei care le încalcă
(căci din cauza acestora va avea de suferit întreg colectivul de sportivi).

10
 4. MIŞCĂRILE DE BAZĂ

4.1 Salutul (RITZUREI)

Salutul este o formă tradiţională de manifestare a respectului faţă de profesor,
partener, adversar şi de colectivul din care acesta face parte. Chiar în competiţie, oricât de
mare ar fi dorinţa de a învinge, politeţea, corectitudinea şi respectarea regulamentului nu
trebuie să fie neglijate de către luptători. Salutul se execută la începutul şi sfârşitul
diverselor forme de practicare a judoului.
Salutul se poate executa sub două forme:
 RITZUREI (salutul din picioare). Este utilizat des fie la începutul şi sfârşitul
competiţiilor, fie la lecţiile de instruire şi antrenament. Acesta se execută din
poziţia stând. Din această poziţie elevii se vor apleca înainte (aproximativ 30°),
apoi după câteva secunde ei vor reveni la poziţia iniţială. (Fig. 1).

Figura 1

 ZAREI (salutul din poziţia pe genunchi pe călcâie aşezat). Este mai ceremonios şi
se foloseşte mai des în Extremul Orient, la începutul sau sfârşitul unei lecţii
colective sau în Kata. Din această poziţie va duce palmele pe saltea la cca 10 cm
înaintea genunchilor, şi o dată cu îndoirea braţelor, corpul se îndoaie înainte spre
saltea. După un scurt timp corpul revine la poziţia iniţială (Fig. 2).

Figura 2

11
4.2 Priza
Kumi-Kata (priza). Poziţia fundamentală şi felul de apucare al adversarului joacă
un rol important în procesul de instruire în timpul luptei şi cu deosebire în tehnica de
dezechilibrare şi aruncare a adversarului la sol. Priza se aplică în funcţie de acţiunea pe
care intenţionăm să o întreprindem. În acest scop, pentru aruncarea adversarului spre
stânga, se apucă cu mâna dreaptă reverul stâng al acestuia la nivelul axilei sau puţin mai
sus, iar mâna stângă apucă mâneca lui dreaptă la nivelul cotului. Priza de la cot permite
tracţiunea laterală sau înainte, care este mai eficace decât tracţiunea de la rever.
Această poziţie permite o coordonare a efortului mâinilor în scopul dezechilibrării
adversarului înainte, înapoi sau lateral.
Dacă dezechilibrarea sau aruncarea adversarului se face spre dreapta, apucările de
rever-mânecă se fac invers (Fig. 3).

Figura 3

4.3 Poziţia fundamentală (SHIZEN-TAI)

Pentru menţinerea echilibrului se recomandă ca elevul să aibă o poziţie naturală
apropiată de verticală, având pe sol picioarele depărtate în acelaşi plan la lăţimea
umerilor cu genunchii uşor îndoiţi. Greutatea corpului în această poziţie va fi repartizată
în mod egal pe ambele picioare, iar capul va păstra o poziţie normală. Picioarele depărtate
exagerat, cu capul aplecat favorizează, dezechilibrarea şi împiedică adaptarea luptătorului
la acţiunile adversarului.

4.3.1. Succesiunea metodică de învăţare a poziţiei fundamentale (SHINZEN-TAI)

 execuţia poziţiei de gardă;
 trecerea printr-o poziţie de gardă în alta, la comanda antrenorului;
 mers de voie pe saltea şi oprire în poziţie de gardă la comandă;
 execuţia diferitelor jocuri de mişcare cu alergări şi opriri în poziţie de gardă (se
apreciază corectitudinea poziţiei) (Fig. 4).

12
 Figura 4

a) MIGI – SHIZEN - TAI poziţia fundamentală spre dreapta (Fig. 5).

Figura 5

b) HIDARI-SHIZEN-TAI (poziţia fundamentală spre stânga). (Fig. 6).

Figura 6

13
 c) JIGO-TAI (poziţia defensivă). (Fig. 7)

Figura 7

Poziţia de apărare se poate executa la dreapta (MIGI-JIGO-TAI) sau la stânga (HIDARI-

JIGO-TAI) (Fig. 8).

Figura 8

4.4. Descrierea deplasării pe saltea (SHINTAI)

Un luptător trebuie să se obişnuiască să se deplaseze uşor şi tehnic fără a-şi pierde
echilibrul. Shintai reprezintă forma de înaintare, de retragere sau de deplasare la dreapta
sau la stânga.
Combinaţia SHINTAI-TAI-SABAKI, constituie adevărata depla-sare în judo.
Distingem următoarele forme de deplasare:
1. AYUMI-ASHI (deplasare normală), este deplasarea obişnuită asemănătoare cu
mersul normal al omului, însă cu picioarele depărătate. (Fig. 9).

14
 Figura 9

2. TSUGI-ASHI (deplasare cu paşi adăugaţi) este deplasarea prin paşi adăugaţi, însă
fără a apropia picioarele. (fig. 10).

Figura 10

3. TAI-SABAKI (întoarcere rotativă).

Reprezintă o mişcare de rotaţie a corpului, care se realizează prin deplasarea unui
picior (înainte sau înapoi), pivotând pe celălalt picior de sprijin.

Figura 11

15
 5. UTILIZAREA FORŢEI ŞI DEZECHILIBRAREA ADVERSARULUI

5.1. Utilizarea forţei

Judo-ul este o luptă bazată pe supleţe şi forţă. Principiul de bază, constă în a ceda
în aparenţă pentru a învinge ulterior. În acest scop, luptătorul se va strădui să evite o
risipă inutilă de energie prin dozarea forţei proprii, prin folosirea forţei adversarului în
vederea realizării eficacităţii maxime cu minim de efort.
Aplicând regulile economiei dinamice se va căuta folosirea şi canalizarea forţei
adversarului în direcţia deplasării lui. Astfel:
 dacă adversarul se va deplasa înainte şi va împinge, îl vom trage spre noi iar dacă
se va retrage, îl vom împinge înapoi;
 dacă tragem de adversar şi el va reacţiona prin retragerea înapoi, îl vom împinge;
 dacă tragem de adversar într-o parte şi el va reacţiona în direcţia opusă, îl vom
dirija în direcţia opusă;
 dacă tragem de adversar în jos şi acesta va reacţiona în sus, îl vom trage spre noi.

5.2. Descrierea dezechilibrării adversarului (KUZUSHI)

În acest scop, vom distinge 8 forme de dezechilibrare.

1. dezechilibrarea oponentului înainte prin tracţiune (MAE- KUZUSHI) (Fig 12).

Figura 12

2. dezechilibrarea oponentului înapoi prin împingere (USHIRO- KUZUSHI) (Fig

13).

Figura 13

16
 3. dezechilibrarea oponentului spre dreapta prin tracţiune laterală (MIGI-KUZUSHI)
(Fig 14).

Figura 14

4. dezechilibrarea oponentului spre stânga prin tracţiune laterală (HIDARI -

KUZUSHI) (Fig. 15).

Figura 15

5. dezechilibrarea oponentului înainte spre dreapta prin tracţiune (MIGI-MAE-

KUZUSHI) (Fig. 16).

Figura 16

17
6. dezechilibrarea înainte spre stânga prin tracţiune (HIDARI- MAE-KUZUSHI)
(Fig. 17).

Figura 17

7. dezechilibrarea înapoi spre drepata prin împingere (MIGI-USHIRO-KUZUSI) (Fig.

18)

Figura 18

8. dezechilibrarea înapoi spre stânga prin împingere (HIDARI- USHIRO-KUZUSHI)

(Fig. 19).

Figura 19

18
5.3. Deschiderea tehnică a căderilor (UKEMI)
Cunoaşterea tehnicii căderilor, reprezintă o importanţă deosebită pentru cei care
doresc să se iniţieze în tainele acestui sport.
Şcoala căderii stă la baza învăţării şi aplicării procedeelor tehnice de judo,
permiţând evitarea accidentelor când practicanţii sunt aruncaţi la sol.
În timpul căderii, corpul se încarcă cu energie cinetică care în contact cu solul
poate provoca traumatisme.
Prin lovirea energetică a saltelei cu braţele, cu o fracţiune de secundă înaintea
căderii, se reduce o parte din energia cinetică şi în acest fel se micşorează şocul.
Predarea căderilor trebuie făcută cu multă atenţie, pornind în mod gradat din
poziţii joase la poziţia stând şi abia după această iniţiere se va trece la tehnica căderilor
din mişcare.
În judo, în funcţie de direcţia mişcărilor, se întâlnesc trei feluri de căderi:
- înapoi;
- lateral;
- înainte.

1. USHIRO-UKEMI (cădere înapoi)

În cazul căderilor înapoi, cu o fracţiune de secundă înainte de a atinge salteaua cu spatele,
se loveşte puternic în ea cu ambele braţe, întinse, cu palmele orientate spre sol. Bătaia
este scurtă, iar capul este aplecat înainte cu privirea orientată spre nodul centurii. Braţele
efectuează bătaia pe saltea într-un unghi de 35-40°. În metodica învăţării se lucrează
gradat: mai întâi din poziţia aşezat, apoi din ghemuit, iar la final din stând (Fig. 20).

Figura 20

19
 2. YOKO-UKEMI (căderea laterală)
Căderile laterale sunt cele mai frecvente atât în timpul antrenamentelor, cât şi în
timpul competiţiilor. Ele se însuşesc în ambele părţi urmând aceeaşi succesiune în
învăţare ca şi căderile înapoi. Bătaia care amortizează căderea se face prin lovirea
energică în saltea a braţului de aceeaşi parte a căderii (Fig. 21).

Figura 21

3. MAE - UKEMI (căderea înainte)

Însuşirea tehnicii căderilor înainte, pe lângă valoarea lor utilitară, permite elevului să-şi
dezvolte mult îndemânarea şi siguranţa de a executa, în special, procedeele din Kata.
a) Căderea înainte fără rostogolire (Fig. 22)

Figura 22

20
b) Căderea înainte prin rostogolire (Fig. 23)

Figura 23

21
 6. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTA ÎN
PICIOARE (NAGE-WAZA)

După însuşirea corectă a elementelor de bază, luptătorul poate trece la învăţarea

procedeelor tehnice din picioare . Lupta din picioare cuprinde un mare număr de
procedee cu ajutorul cărora se poate acţiona asupra unor adversari mai grei şi mai
puternici. La învăţarea şi aplicarea procedeelor din picioare, luptătorul trebuie să ţină
seama de tehnica dezechilibrării adversarului, utilizarea raţională a forţei, direcţia
mişcărilor şi momentele de aplicare a forţelor.
Această tehnică cuprinde în general cele mai spectaculoase procedee şi se împarte în
două mari grupe:
a) Tachi-Waza, care cuprinde tehnica aruncărilor din picioare;
b) Sutemi-Waza, tehnica de sacrificiu, în care cel care aruncă, coboară el însuşi la sol
pentru a-l proiecta pe adversar.
TACHI-WAZA, la rândul ei cuprinde:
 Te-Waza (tehnica cu braţele): aruncări care se realizează în principal, cu ajutorul
braţelor sau al trenului superior.
 Koshi-Waza (tehnica cu şoldul): aruncări în care corpul adversarului se sprijină pe
regiunea bazinului sau în care şoldul intervine activ.
 Ashi-Waza (tehnica cu piciorul): aruncări care se efectuează cu ajutorul piciorului,
fie prin blocări, fie prin secerări cu balansarea mare a piciorului, fie prin măturări
în care laba piciorului acţionează razant cu şoldul.
 Sutemi-Waza, se subâmparte în: MA-SUTEMI-WAZA (sacrificiul pe spate) şi
YOKO-SUTEMI-WAZA (sacrificiul pe o latură).

Clasificarea prezentată are mai mult un scop didactic, deoarece în realizarea unui
procedeu tehnic participă toate părţile corpului. Criteriul ales indică însă preponderenţa
cu care activează segmentul respectiv (Schema nr. 1).

22
 Pentru a asigura o gradare mai judicioasă în prezentarea procedeelor tehnice de
aruncare, am considerat că e bine să urmărim ordinea clasică stabilită de canoanele
Institutului Kodokan (în anul 1882 Jigoro Kano fondează la Tokyo propria şcoală, pe care
a denumit-o Kodokan).
În felul acesta, descrierea procedeelor va începe cu cele mai simple, care nu
solicită prea multă forţă. Fiecare procedeu va constitui
o bază pentru însuşirea următoarelor tehnici de aruncare, în aşa manieră încât studentul
sau elevul să treacă succesiv de la simplu la complex, de la uşor la greu.

6.1. DE-ASHI-BARAI (măturarea piciorului care înaintează)

a) Descrierea procedeului tehnic
Este un procedeu care se efectuează cu ajutorul unui picior şi se bazează pe o
poziţie naturală a corpului, fapt care permite luptătorului să acţioneze în viteză la
momentul potrivit. Priza este clasică, cu menţiunea că atacantul (Tori) va apuca mâneca
dreaptă a oponentului (Uke) deasupra cotului. Pentru a executa acest procedeu, trebuie la
23
început să-l obligăm pe oponent prin tracţiune de mâneca dreaptă să înainteze cu piciorul
de aceeaşi parte, care, în momentul în care va atinge cu călcâiul drept solul (înainte să
cadă centrul de greutate asupra lui), va fi măturat spre înainte şi puţin spre exterior din
zona gleznei în regiunea maleolei externe (Fig. 24).

Figura 24

6.1.1 Succesiunea metodică de învăţare a procedeului DE-ASHI-BARAI

 balans lateral din exterior spre interior, alternativ cu piciorul stâng şi drept,
simulând lovirea cu talpa;
 acelaşi exerciţiu, împingând înainte şoldul, corespunzător piciorului care
balansează;
 sincronizarea mişcărilor de balans ale picioarelor cu acţiunile de dezechilibrare;
 „măturarea” piciorului avansat al unui partener care stă pe loc;
 execuţii repetate ale procedeului cu partener pasiv şi semiactiv.

6.2. UKI-GOSHI (aruncarea peste şold)

Descrierea procedeului tehnic
Este un procedeu de bază, care va servi pentru învăţarea nume-roaselor tehnici de
şold.
Ambii luptătorii se află în poziţie naturală, cu picioarele pe aceeaşi linie. Tori
înaintează cu piciorul drept în apropierea piciorului drept al lui Uke, apoi pivotând spre
stânga pe vârful stâng puţin în exteriorul piciorului stâng al lui Uke. O dată cu această

24
acţiune a picioarelor, părăsind reverul stâng al lui Uke, Tori introduce braţul drept pe sub
axila stângă a adversarului, cuprin- zându-i spatele la nivelul centurii.
În continuare atacantul cu ajutorul braţului drept, printr-o mişcare de rotaţie spre
stânga şi tracţiune puternică a braţului stâng în direcţia şoldului stâng, aruncă oponentul
cu spatele pe saltea (Fig. 25).

Figura 25

6.2.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului UKI-GOSHI

 execuţia pivotării (Ţai-Sabaki) fără partener;
 execuţia pivotării şi dezechilibrării fără partener;
 execuţia integrală a aruncării peste şold fără partener;
 execuţia integrală a aruncării de pe loc şi din mişcare cu partenerul semiactiv.

6.3. O-SOTO-GARI (secerarea mare exterioară)

Descrierea procedeului tehnic
Acest procedeu este preferat de judokas înalţi, dar poate fi executat de oricine şi
prezintă mari posibilităţi de combinaţii cu alte procedee.
În general, O-SOTO-GARI se aplică atunci când atacantul (Tori) dezechilibrează
oponentul (Uke) către colţul drept înapoi sau în momentul în care oponentul (Uke)
înaintează şi-şi mută greutatea corpului pe piciorul de dinainte.
În primul caz, atacantul (Tori) apucă oponentul (Uke) cu mâna dreaptă de rever, iar cu
stânga de mâneca dreaptă în dreptul cotului. Din această poziţie, după dezechilibrarea
adversarului spre dreapta şi înapoi, atacantul (Tori) înaintează cu piciorul stâng în afară,
paralel cu piciorul drept al lui Uke şi printr-o mişcare de secerare oblic în sus, efectuată
cu piciorul stâng în afară, paralel cu piciorul drept asupra gambei drepte, spaţiul popliteu
al oponentului (Uke) provoacă aruncarea acestuia cu spatele pe saltea. Cu braţul drept se
imprimă o mişcare circulară de răsturnare spre stânga şi înainte, iar cu braţul stângse
trage înapoi şi în jos. Acest procedeu se va executa şi din deplasare. In acest scop
25
atacantul, retrăgând piciorul drept, provoacă reacţia oponentului care înaintează succesiv
cu piciorul stâng şi apoi drept, moment în care atacantul trece cu piciorul stâng la nivelul
şi în afara piciorului drept al acestuia. Faza finală se execută ca şi la procedeul precedent
(Fig. 26).

Figura 26

 din poziţia de gardă pas înainte cu piciorul stâng şi balansarea spre înainte a
piciorului drept;
 acelaşi exerciţiu combinat cu înclinarea trunchiului spre înainte, imitând şi
dezechilibrarea cu braţele;
 imitarea secerării, balansând puternic piciorul spre înapoi şi aplecând trunchiul
înainte (mâinile ating salteaua);
 având prizele fixate, agăţarea reciprocă cu piciorul drept (la nivelul spaţiului
popliteu), încercarea reciprocă de doborâre la semnal.

6.4. O-GOSHI (Aruncarea mare peste şold)

Descrierea procedeului tehnic
Este un procedeu care face parte din grupa de aruncări KOSHI- WAZA şi care se
execută cu multă uşurinţă. Pentru efectuarea lui se porneşte din poziţia Shizen-Tai.
Atacantul înaintează cu piciorul drept înaintea piciorului drept al oponentului, efectuând
în acelaşi timp o tracţiune cu mâna stângă, în scopul dezechilibrării spre înainte a
acestuia. Prin pivotare pe piciorul drept, atacantul (Tori) retrage piciorul stâng din faţă şi
puţin în interiorul piciorului stâng al lui Uke (oponentului) pe aceeaşi linie cu piciorul
drept. Genunchii atacantului (Tori) sunt flexaţi, iar şoldul depăşeşte puţin în afara
şoldului drept al oponentului (Uke).

26
 O dată cu deplasarea picioarelor atacantului (Tori) părăseşte reverul oponentului
(Uke), introducând braţul drept la nivelul centurii sau mai sus pentru a cuprinde spatele
acestuia.
În continuare, atacantul (Tori), stabilind un contact strâns cu ajutorul braţului drept
prin întinderea bruscă a piciorului şi prin tracţiunea cu braţul stâng în direcţia şoldului
stâng, aruncă oponentul (Uke) peste şoldul drept (Fig. 27).

Figura 27

6.4.1. SUCCESIUNEA METODICĂ DE ÎNVĂŢARE A PROCEDEULUI TEHNIC

O-GOSHI ’
 execuţia pivotării TAI-SABAKI fără partener;
 execuţia pivotării şi dezechilibrării fără partener;
 execuţia integrală a aruncării peste şold fără partener;
 pivotarea, dezechilibrarea şi intrarea sub partener pasiv, de pe loc;
 acelaşi exerciţiului din deplasare;

6.5. O-UCHI-GARI (secerarea mare interioară)

Descrierea procedeului tehnic
Este un procedeu care face parte din grupa ASHI-WAZA, constituind un exerciţiu
de echilibru dinamic care permite multe combinaţii în atac, des utilizat în competiţii.
Acest procedeu se aplică cu uşurinţă atunci când oponentul (Uke) se găseşte în poziţie
statică de apărare (Jigotai) sau în poziţie naturală (Shizen-tai) cu picioarele pe aceeaşi
linie. Din această poziţie, atacantul (Tori) efectuează o tracţiune cu mâna stângă,
deplasând piciorul drept aproape de piciorul drept al oponentului (Uke). În continuare
atacantul (Tori), retrăgând piciorul stâng, înapoia piciorului drept, pe oponent (Uke)
înapoi cu mâna dreaptă, care este în felul acesta dezechilibrarea înapoi şi spre stânga
având greutatea corpului pe călcâi.
Apoi, fără a întrerupe acţiunea atacantului (Tori), introduce în faza finală piciorul
drept între picioarele oponentului (Uke) şi execută o secerare a gambei stângi a acestuia.
Acţiunea de secerare a piciorului este însoţită de o împingere puternică a oponentului
(Uke) cu braţul drept înapoi. Greutatea corpului este repartizată în momentul acţiunii pe
partea anterioară a piciorului stâng, fapt care ajută acţiunea de pivotare (Fig. 28).

27
 Figura 28

6.5.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic O-UCHI-GARI:

 execuţia de pe loc a secerării cu piciorul;
 mişcare controlând extensia trunchiului şi împingerea bazinului înainte.
 execuţia dezechilibrării şi secerării cu cădere înainte în sprijin pe braţe;
 cu partenerul, execuţia dezechilibrării şi intrării fără secerare;
 execuţia secerării fără dezechilibrare şi aruncare.

6.6. IPPON-SEOI-NAGE (aruncarea peste umăr)

Descriere procedeului tehnic
Este considerat unul dintre cele mai eficace procedee tehnice, chiar contra unui
adversar mai înalt şi mai greu atunci când este executat corect şi cu maximum de viteză.
Acest procedeu face parte din tehnica aruncărilor cu ajutorul braţelor (TE-
WAZA).
Ambii luptători se află în poziţie statică naturală (SHIZEN-TAI).
Atacantul (Tori) efectuează o tracţiune cu ambele braţe pentru a dezechilibra
oponentul (Uke) înainte şi piciorul drept al acestuia.
Imediat, atacantul (Tori) pivotează pe piciorul drept, se întoarce spre stânga şi
duce piciorul stâng în faţa şi în interiorul piciorului stâng al adversarului. În timpul
întoarcerii corpului spre stânga, atacantul (Tori) părăseşte reverul drept al oponentului
(Uke) şi trece braţul drept sub axila dreaptă a acestuia, apucându-l cu mâna de umărul
drept. Această fază este însoţită de o uşoară flexie a genunchilor şi de stabilirea unui
contact cât mai strâns cu pieptul şi abdomenul oponentului (Uke) prin tracţiunea efectuată
de braţul stâng în direcţia şoldului stâng.
Faza finală se execută prin conjugarea tracţiunii braţelor cu întinderea genunchilor
şi aplecarea bruscă a trunchiului înainte (Fig. 29).

28
 Figura 29

6.6.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic IPPON-SEOI-NAGE

 dezechilibrarea lui Uke prin tracţiune cu ambele braţe o dată cu începerea
pivotării;
 acelaşi exerciţiu o dată cu eliberarea prizei de kiminou cu mâna dreaptă şi fixarea
braţului drept a lui Uke;
 dezechilibrarea, intrarea şi săltarea lui Uke de pe saltea prin întinderea picioarelor;
 execuţia integrală a procedeului cu partener pasiv de pe loc şi din deplasare.

6.7. KO-SOTO-GARI (secerarea mică interioară)

Descrierea procedeului tehnic
Este un procedeu de luptă, executat prin secerare cu un picior, care, aplecându-se
asupra unui punct de sprijin (călcâiul), poate surprinde cu uşurinţă adversarul.
Acest procedeu poate fi executat în diferite împrejurări. Să presupunem că
luptătorii se află într-o poziţie naturală, cu piciorul drept înainte. Din această poziţie,
atacantul (Tori), executând o tracţiune înainte, îl determină pe oponentul (Uke) să se
dezechilibreze înapoi pe călcâie. În acelaşi timp atacantul (Tori) duce piciorul stâng în
afara piciorului drept al oponentului (Uke),iar piciorul drept în afară în unghi drept faţă
de piciorul drept al adversarului.
Secerarea călcâiului drept se face cu ajutorul labei piciorului stâng. Concomitent
cu această acţiune a piciorului stâng, atacantul (Tori) trage puternic în jos de mâneca
dreaptă a oponentului (Uke), iar cu mâna dreaptă îl va împinge înapoi (Fig. 30).

29
 Figura 30

6.7.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic KO-SOTO-GARI

 execuţia „secerării” de pe loc fără partener;
 execuţia ,,secerării” alternativ cu piciorul stâng şi drept de pe loc;
 execuţia ,,secerării” fără dezechilibrare din mişcare cu partenerul;
 execuţia integrală a procedeului cu partener semiactiv.

6.8. TAI-OTOSHI (răsturnarea corpului)

Descrierea procedeului tehnic
Este un procedeu de mare amplitudine, bazat în special pe acţiunea braţelor.
Practicarea acestui procedeu dezvoltă simţul echilibrului dinamic, forţa picioarelor şi
fortifică muşchii abdominali; se poate aplica în multe ocazii şi se pretează la numeroase
combinaţii. Poate fi greu contraatacat.
Din poziţia MIGI-SHIZEN-TAI, printr-o mişcare de rotaţie, atacantul retrage
piciorul stâng şi-l aşează înaintea piciorului stâng al oponentului (Uke), înaintează cu
piciorul drept, fiind dezechilibrat spre dreapta şi înainte.
Fără a întrerupe acţiunea cu braţul stâng, atacantul (Tori) împinge oponentul (Uke)
cu mâna dreaptă, aşezând piciorul drept în afara gleznei a lui. O dată cu aşezarea
piciorului drept în exteriorul gleznei drepte, atacantul (Tori) împinge pe oponent (Uke) cu
ambele braţe spre dreapta şi în jos. Acesta este astfel ridicat de pe sol şi răsturnat cu
spatele pe saltea (Fig. 31).

30
 Figura 31

6.8.1 Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic TAI-OTOSHI

 dezechilibrarea şi plasarea piciorului din spate în suprafaţa de sprijin a lui Uke;
 dezechilibrare, intrare şi simularea proiectării;
 execuţia cu săltarea lui Uke de pe saltea, fără aruncare;
 execuţia integrală a procedeului cu partener pasiv de pe loc;
 acelaşi exerciţiu din deplasare.

6.9. TOMOE-NAGE (aruncarea în cerc)

Descrierea procedeului tehnic
Este procedeul cel mai reprezentativ din grupa procedeelor SUTEMI. Cunoscut şi
sub numele de PLANŞETĂ JAPONEZĂ, este folosit în special de cei de talie mică.
Pentru a executa acest procedeu, atacantul (Tori) înaintează împingând înapoi
oponentul (Uke) până în momentul când acesta reacţionează în direcţia dorită (spre
înainte). În acel moment atacantul (Tori) accelerează dezechilibrarea printr-o acţiune
bruscă circulară. Când oponentul (Uke) avansează cu piciorul drept, atacantul (Tori)
introduce piciorul stâng între picioarele oponentului, apoi se aruncă pe spate cât mai
aproape de călcâiul piciorului stâng. În acelaşi timp, îndoind piciorul drept, se sprijină cu
talpa piciorului pe abdomenul oponentului (Uke), ceva mai jos de centură, apoi, întinzând
brusc piciorul şi trăgând cu ambele braţe, îl aruncă pe acesta în arc de cerc peste cap, cu
spatele pe saltea.
Piciorul drept se întinde în momentul în care oponentul (Uke) este deasupra
atacantului (Tori) (Fig. 32).

31
 Figura 32

6.9.1. Succesiunea metodica de invaţare a procedeului tehnic TOMOE-NAGE:

 căderea înapoi cu rulare pe spate;
 acelaşi exerciţiu cu simularea dezechilibrării şi acţiunii piciorului de împingere;
 execuţia aruncării cu partener care se rostogoleşte înainte;
 execuţia integrală a procedeului de pe loc, partenerul împingând spre înainte;
 execuţia procedeului din deplasare căutând momentul oportun.

32
 7. CLASIFICAREA PROCEDEELOR TEHNICE DIN LUPTA LA SOL
(KATAME-WAZA)

Procedeele tehnice descrise în capitolul precedent înmănunchează o serie de mijloace

prin care adversarul poate fi aruncat cu spatele pe saltea. În timpul competiţiilor nu se
realizează întotdeauna o aruncare corectă a oponentului pentru a obţine un punct (ippon)
şi totodată victoria asupra lui. În cazul acesta, atacantul (Tori) poate, în anumite situaţii,
să continue lupta la sol pentru a-l imobiliza pe oponentul (Uke), sau printr-o acţiune
asupra articulaţiilor sau ştrangulare să-l oblige să ceară încetarea luptei.
Paralel cu însuşirea procedeelor de luptă în picioare se impune cunoaşterea luptei corp
la corp (la sol).
Tehnica controlării adversarului la sol (Katame-Waza) cuprinde:

7.1. KESA-KATAME (fixarea laterală)

Descrierea procedeului tehnic
Face parte din categoria mobilizărilor laterale, care permit începătorilor să se
iniţieze în lupta la sol. Este un procedeu foarte eficace, prezentând în acelaşi timp
posibilitatea trecerii la imobilizări prin acţiuni asupra articulaţiilor sau ştrangulărilor.
Pentru imobilizarea oponentului (Uke), care este culcat pe spate, atacantul (Tori) se
aşează lateral aproape de şoldul lui drept. Apoi, cu braţul stâng cuprinde braţul drept al
adversarului ştrangulându-l sub axilă, deasupra articulaţiei cotului, iar cu mâna apucă
mâneca acestuia la nivelul tricepsului.
Cu braţul drept cuprinde ceafa oponentului (Uke), apucându-l de guler cât mai aproape de
umărul drept al lui sau aşează palma dreaptă pe sol în acelaşi timp pentru a stabili un
33
contact cât mai strâns între flancul drept al lui, iar coapsa lipită de flancul drept. Piciorul
stâng cu genunchiul flexat este dus înapoi şi lipit de saltea. Capul se apleacă în jos în
contact cu faţa oponentului şi cu bărbia lipită de pieptul lui.
Este important ca braţul drept al oponentului să fie blocat în permanenţă sub axila
atacantului, care are şi capul aplecat înainte şi întors spre stânga, cu bărbia aplecată pe
bărbia acestuia (Fig. 33).

Figura 33

7.1.1. Sucesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic KESA-KATAME:

 fixarea prizelor specifice procedeului învăţat, partenerul fiind pasiv;
 fixarea braţelor şi plasarea corpului în funcţie de acţiunile partenerului;
 fixarea şi menţinerea prizelor, după care partenerul încearcă să se elibereze;
 fixarea parţială a prizelor, după care partenerul încearcă să se elibereze, iar Tori să
execute imobilizarea.

7.2. KAMI-SHIHO-GATAME (controlul celor patru colţuri sau fixarea în

prelungire)
Acest procedeu se aplică în special când atacantul (Tori) se află la capul
adversarului şi permite un control eficace al umerilor şi şoldurilor acestuia.
Oponentul (Uke) în culcat dorsal. Atacantul (Tori), îngenunchind, înapoia capul acestuia,
introduce braţele sub umerii oponentului, apucându-l cu mâinile de ambele părţi al
centurii. Apoi se întinde cu greutatea corpului peste oponent (Uke), presându-l pe cap cu
partea superioară a abdomenului şi pe piept cu capul. De asemenea, atacantul (Tori)
apasă asupra braţelor care sunt lipite pe torace.
Picioarele sunt flexate cu genunchii la nivelul umerilor oponentului, iar şezutul se
sprijină pe călcâie. Atacantul (Tori) poate de asemenea să întindă picioarele, care vor fi
depărtate cu degetele flexate şi proptite pe saltea, care vor fi depărtate cu degetele flexate
şi proptite pe saltea imobilizând oponentul la sol (Fig. 34).

34
 Figura 34

7.3 JUJI-GATAME (acţiunea în cruce asupra braţului întins)

Descrierea procedeului tehnic
Este un procedeu de acţiune asupra cotului utilizat deseori în competiţii.
O ocazie favorabilă pentru aplicarea acestui procedeu se iveşte atunci când
oponentul (Uke), după ce a fost aruncat pe saltea, mai păstrează încă priza asupra
reverului stâng al adversarului, cu mâna dreaptă, sau când se află în partea dreaptă cu
genunchiul drept ridicat iar stângul aşezat pe sol.
Atacantul (Tori), după apucarea pumnului drept, introduce laba piciorului sub
omoplatul drept al oponentului, trece cu piciorul stâng în cerc pe deasupra corpului, apoi,
lăsându-se pe spate, introduce vârful piciorului stâng sub umărul stâng al oponentului
(Uke), aşezând călcâiul aproape de gâtul acestuia.
În continuare, atacantul (Tori), apropiind coatele, trage braţul drept al oponentului
(Uke) cu faţa internă în sus peste abdomenul şi pieptul acestuia, apoi prin ridicarea
bazinului şi arcuirea corpului acţionează asupra gâtului provocând abdomenul.
Fazele descrise mai sus trebuie să se desfăşoare fără întrerupere (Fig. 35).

Figura 35

7.3.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic JUJI-GATAME

 fixarea prizelor de luxare asupra unui partener pasiv;
 fixarea prizelor de luxare şi control asupra corpului partenerului;
 începerea execuţiei luxării, căutând direcţia de luxare cu cea mai mică rezistenţă a
partenerului;
 execuţia integrală a acţiunii articulară fără forţarea finalizării;
 forţarea prizelor şi luptă pentru realizarea luxării, partenerul căutând să se
degajeze.
35
7.4. KATA-JUJI-JIME (ştrangularea în cruce cu mâinile opuse)
Descrierea procedeului
Este o ştrangulare foarte eficace utilizată deseori în competiţii. Se urmăreşte în
esenţă o strângere prin apăsarea carotidei şi apoi a traheii.
Atacantul se află călare cu unul sau ambii genunchi pe sol, cu ajutorul cărora
fixează şoldurile oponentului (Uke). Mâna stângă cu palma în sus trece pe sub antebraţul
drept pentru a apuca gulerul din partea stângă a oponentului (Uke). Mâna dreaptă cu
palma în jos apucă partea dreaptă a reverului cât mai sus posibil, apoi, trăgând simultan
cu ambele mâini în acelaşi plan, se acţionează asupra regiunilor carotidiene ale
oponentului (Uke), care este obligat să cedeze.
Şoldurile oponentului (Uke) se blochează prin strângerea genunchilor, iar
ştrangularea se efectuează prin tracţiune cu ambele braţe şi apoi prin apăsarea cu mâna
dreaptă (Fig. 37).

Figura 37

7.4.1. Succesiunea metodică de învăţare a procedeului tehnic KATA-JUJI-JIME

Şi în cazul tehnicilor de ştrangulare, vom indica un complex de exerciţii metodice, valabil
pentru majoritatea ştrangulărilor, desigur cu adaptare la particularităţile fiecărui
procedeu:
 fixarea prizelor de ştrangulare asupra unui partener pasiv;
 fixarea prizelor de ştrangulare şi luarea celei mai favorabile poziţii;
 fixarea prizelor şi execuţia ştrangulării cu forţă redusă, partenerul încercând
eliberarea din prize;
 fixarea parţială a prizelor şi luptei pentru realizarea completă a lor, în timp ce
partenerul încearcă să se degajeze.

7.5. OKURI-ERI-JIME (ştrangulare cu ajutorul reverului prin tracţiune)

Descrierea procedeului.
Această ştrangulare este în acelaşi timp de natură respiratorie şi sanguină.
Oponentul (Uke) se află în poziţia aşezat. Atacantul (Tori) este în spatele lui cu
genunchiul drept ridicat şi genunchiul stâng pe sol.
Atacantul (Tori) introduce braţul stâng sub axila stângă a oponentului şi apucă cu
mâna reverul stâng al acestuia la nivelul stomacului. În acelaşi timp trece braţul drept pe
deasupra umărului drept şi apucă cu mâna reverul stâng al oponentului (Uke). Mâna
36
dreaptă cu degetul mare în interiorul kimonoului alunecă cât mai sus după urechea stângă
a oponentului (Uke) în timp ce mâna stângă trece reverul în jos.
Mâna stângă a atacantului părăseşte apoi reverul şi apucă reverul drept la nivelul
pectoralului drept al oponentului.
Atacantul (Tori) aşează capul pe umărul stâng al oponentului şi retrage genunchiul
stâng pentru a-l dezechilibra pe acesta înapoi. În acest timp, atacantul (Tori), accentuând
tracţiunea în jos cu mâna stângă şi trăgând cu braţul drept înapoi, provoacă ştrangularea
oponentului (Uke) care anunţă abandonul.
Este foarte important ca acţiunea ambelor braţe să fie bine coordonată. Acest
procedeu se aplică deseori din poziţia culcat dorsal în care atacantul (Tori) întinde
picioarele în formă de foarfece peste corpul oponentului (Uke). Acelaşi procedeu se poate
aplica şi când oponenul (Uke) este culcat cu faţa în jos (Fig. 38).

Figura 38

37
 8. PREGĂTIREA FIZICĂ ÎN JUDO

În activitatea sportivă de performanţă organismul este foarte mult solicitat pentru

obţinerea victoriei finale. In acest scop, ca şi în celelalte ramuri sportive, paralel cu
înşiruirea procedeelor tehnice de luptă în procesul de instruire şi pentru asigurarea
pregătirii multilaterale, se recurge la pregătirea fizică generală şi specifică, pe de altă
parte, pregătirea fizică urmăreşte de asemenea folosirea interacţiunii pozitive între
formarea deprinderilor motrice şi a aptitudinilor fizice necesare acestui sport.

Pregătirea fizică generală:

Exerciţii specifice pregătirii fizice în judo:
a. Stând depărtat cu o mână pe şold, ridicarea greutăţii prin înainte, deasupra capului.
b. Din stând cu picioarele uşor depărtate, rotarea braţelor cu haltere mici înainte-
înapoi. Se pot efectua şi cu uşoare genuflexiuni.
c. Ridicări energice ale trunchiului cu haltere de mână.
d. Din poziţia culcat dorsal, ridicări ale picioarelor cu papuci metalici.
e. Din stând cu braţele înainte, ridicări energice cu braţele în sus.
f. Din fandat lateral, răsucirea trunchiului şi întinderea prin înainte a braţului.
g. Ridicări ale trunchiului la scară fixă.
h. Îndoiri ale trunchiului la scară fixă.
i. Indoiri şi întinderi ale braţelor cu sprijinul picioarelor pe scara fixă

Circuite specifice:

Circuit I
 semi - genoflexiuni 5X
 răsuciri trunchi 10 x dreapta, 10 x stânga
 deplasare 5 m
Tori în sprijin pe palme, Uke îl susţine de glezne: flotări în sprijin 10x, deplasare 5 m;

Circuit II
 abdomene 20x
 extensii trunchi 20 x
 flotări 20 x
 sărituri din ghemuit în ghemuit 20 m
 flotări din sprijin pe pumni 10 x.

În funcţie de sex, nivel de pregătire, profesorul va stabili intensitatea şi durata efortului.

38
 9. PREGĂTIREA TEHNICĂ ÎN JUDO

„Este reprezentată de ansamblul mijloacelor, care, prin forma şi conţinutul lor

specific, permit practicarea unei ramuri de sport în conformitate cu regulamentul
concursului şi alcătuiesc tehnica ramurii de sport respective ” (Nicu A. 2000)
Se realizează prin însuşirea procedeelor tehnice folosite în atac şi apărare în
vederea pregătirii luptătorilor pentru competiţii. Astfel, paralel cu pregătirea fizică se
trece la însuşirea corectă a căderilor şi a deplasărilor pe saltea folosind următoarele forme
de învăţare şi perfecţionare a procedeelor tehnice.
Prima formă de antrenament, după ce o parte a procedeelor tehnice a fost învăţată,
este antrenamentul individual pe care japonezii îl numesc TANDOKU- REN.SHIU.
Aplicarea cu eficacitate a procedeelor tehnice de judo constă în numărul mare de repetări
ale unui procedeu.
Fiecare sportiv se va antrena şi singur repetând fazele procedeului.
A doua formă de antrenament este cunoscută sub denumirea UCHI-KOMI. În
aceasta, partenerul opune rezistenţă statică şi permite un număr mare de repetări într-un
timp relativ scurt şi într-o cadenţă rapidă.
YAKU-SOKU-GEIKO. Acest exerciţiu se bazează pe aplicarea procedeului în
deplasare. Ambii luptători se deplasează liber pe saltea, studiindu-se reciproc, în clipa în
care se iveşte o ocazie favorabilă, atacantul (Tori), fără nici o ezitare, trece la execuţia
procedeului potrivit poziţiei partenerului. Angajările se efectuează în mod relaxat şi suplu
pentru a evita oboseala şi stângăcia în mişcare.
KAKARI-GEIKO are sarcina de a mări atacul combinat şi a folosi diferitele forme
de atac. După efectuarea prizelor, unul dintre luptători devine în mod convenţional
oponent pe toată durata antrenamentului. Atacantul încearcă să acţioneze fără încetare
utilizând diferitele procedee în ambele direcţii şi combinându-le în funcţie de deplasarea
oponentului care nu atacă şi doar încearcă să blocheze sau să eschiveze atacurile
partenerului.
RANDORI, înseamnă exerciţiile libere practicate în condiţiile unei competiţii.
Ambii luptători sunt liberi să utilizeze orice procedeu doreşte cu condiţia să respecte
regulile luptei.
SHIAI este o competiţie în care dacă un luptător realizează un punct devine
câştigător. In timp ce în RANDORI un luptător poate arunca adversarul de mai multe ori
la sol.

39
 10. PREGĂTIREA TACTICĂ ÎN JUDO

„Valorificarea complexă, adecvată şi eficientă a pregătirii tehnice şi fizice a

sportivilor, a echipei sau echipajului în desfăşurarea concursului, în concordanţă cu
condiţiile cerute de adversitate şi cu obiectivele de performanţă (victorie, puncte, rând,
titlu, loc, calificare, etc.) prestabilitate” (Nicu A. 2000).
Pentru aplicarea procedeelor tehnice în Randori şi competiţii, este necesară
urmărirea permanentă a acţiunilor adversarului, sesizarea şi fructificarea diferitelor ocazii
favorabile şi adaptarea rapidă la anumite situaţii noi care apar în cursul luptei. Luptătorul
trebuie să-şi construiască în mod creator atacul în funcţie de mişcările adversarului şi
deficienţele acestuia. Ţinând seama de acest considerent, luptătorul trebuie să cunoască
cât mai multe procedee tehnice, executate în ambele părţi şi să se adapteze cu uşurinţă
situaţiilor nou create. Şansele unui luptător sunt sporite dacă prin antrenament ajunge la
acţiuni succesive şi dacă a studiat şi practicat în mod conştiincios elementele de bază:
Kuzushi, Tsukuri şi Kake.

40
 11. PREGĂTIREA PSIHOLOGICĂ ÎN JUDO

„Pregătirea psihică determină, prin mijloacele antrenamentului şi ale acţiunilor

educaţionale, creşterea capacităţii psihice pentru a-i permite sportivului desfăşurarea unor
acţiuni eficiente şi obţinerea unor rezultate superioare în concursuri” (Nicu A. 2000).
Trebuie să fie o preocupare permanentă a antrenorului făcând parte integrantă din
procesul instructiv educativ. Pentru obţinerea celor mai bune rezultate, antrenorul nu
trebuie să uite că omul este o fiinţă complexă, o persoană care gândeşte, simte, se
emoţionează şi suferă uneori de anumite complexe.
Antrenorul trebuie să găsească mijloacele de a înlătura inhibiţiile şi eventualele
complexe ale luptătorilor săi şi de a le dirija instinctele spre acţiuni pozitive. Fără un
echilibru psihofizic, fără încredere în capacitatea lui, sportivul nu poate face faţă în
competiţii. Astfel, se fac cu sportivii:
 exerciţii de concentrare a gândirii şi reprezentare a procedeelor şi combinaţiilor
tehnice folosite în competiţii;
 analiza cauzelor diferitelor complexe, emoţii, inhibiţii;
 exerciţii de relaxare şi decontractare fizioterapeutică.

41
 12. PREGĂTIREA TEORETICĂ ÎN JUDO

„Ansamblul informaţiilor însuşite de sportiv în vederea cunoaşterii şi explicării

principiilor, regulilor şi metodelor care determină creşterea capacităţii sale de efort şi de
performanţă, ca şi anticiparea concursului următor pentru abordarea lui adecvată” (Nicu
A. 2000)
Cunoştinţele teoretice oferă sportivului posibilitatea de a analiza mai bine pregătirea
şi rezultatele obţinute. Cu cât sportivul posedă mai multe cunoştinţe, cu atât se orientează
mai bine în pregătirea lui.

42
 13. CLASIFICAREA SPORTIVĂ ÎN JUDO, BAZATĂ PE CENTURI
COLORATE

În judo există un criteriu de clasificare sportivă original şi în acelaşi timp

stimulativ, care crează în permanenţă preocuparea măiestriei sportive.
Centura cu care se leagă costumul de judo reprezintă şi o valoare simbolică
(onorifică), indicând gradul de măiestrie sportivă a unui judoka.
Un neofit (care se prezintă pentru prima oară la antrenament) va purta o centură de
culoare albă, care sugerează că el se iniţiază în elementele de bază ale judoului.
Un începător parcurge 5 programe de instruire sportivă denumite Kyo. Fiecare
Kyo cuprinde un complex de 8 procedee tehnice ale luptei din poziţia în picioare.
învăţând cele 5 Kyo, un judoka îşi însuşeşte deci 40 de procedee tehnice de aruncare,
înglobate într-un sistem care se numeşte go-Kyo.
Sportivul care a asimilat primele 8 procedee tehnice din programul Kyo obţine, în
urma unei examinări, o centură de culoare galbenă şi i se acordă o categorie de clasificare
sportivă bazată pe centuri colorate (denumită Kyu). Există 5 categorii numerotate în
ordinea descrescătoare a cifrelor, treapta inferioară fiind 5 Kyu, iar cea superioară 1 Kyu.
A nu se confunda cuvintele Kyo şi Kyu; primul reprezintă o grupare a procedurilor
tehnice (un complex de exerciţii, o treaptă de instruire sportivă, o parte dintr-un program
de învăţare), pe când celălalt termen indică scopul (adică gradaţia măiestriei sportive pe
care a dobândit-o un judoka).
După obţinerea centurii galbene şi respectiv a categoriei 5 Kyu, sportivul va învăţa
procedeele tehnice cuprinse în cea de-a doua treaptă de instruire sportivă, adică 2 Kyo,
pentru a i se acorda 4 Kyu şi respectiv centura portocalie. Urmează apoi însuşirea
procedeelor tehnice din 3 Kyo, 2 Kyo şi 1 Kyo pentru a dobândi respectiv 3 Kyu, centura
verde, 2 Kyu, centura albastră şi în fine, 1 Kyu, centura maro.
Dacă socotim că pentru pregătirea în vederea obţinerii fiecărui Kyu este necesară o
perioadă de 46 luni, deducem că pentru a dobândi centura maro se scurge un timp
aproximativ de 3 ani.
Trebuie menţionat că pentru fiecare treaptă de instruire sportivă sunt incluse şi alte
criterii de examinare, dintre care şi elemente ale luptei la sol.
Un judoka care a obţinut centura maro, după 3 ani, poate fi considerat un
începător, având însă posibilitatea să se perfecţioneze şi să păşească în categoria
maeştrilor în acest sport, devenind candidat la mult râvnita centura neagră.
Există 10 grade (grad=dan) ale centurii negre, numerotate în ordinea crescătoare a
cifrelor de la 1 la 10. În ierarhia gradelor centurii negre, timpul pentru acordarea lor
devine mai lung: 2 ani între 1 şi 2 dani, 3 ani între 2 şi 3 dani, 4 ani între 3 şi 4 dani.
Nu este de mirare deci că treptele superioare ale centurii negre se obţine la o vârstă
foarte înaintată şi de cele mai multe ori după o viaţă întreagă consacrată judoului (de
exemplu, celebrul Kyuso Mifune, posesorul gradului 10 dani, avea peste 80 de ani).

43
 Nicio persoană în viaţă nu a obţinut mai mult de 10 dani. În schimb, lui Jigoro
Kano, întemeietorul judoului, i s-a acordat postmortem 12 dani cu titlul de marele
maestru Shihon.

44
 14. SISTEME DE DESFĂŞURARE A UNEI COMPETIŢII

În Judo competiţiile se pot desfăşura în general în două sisteme:

 cu recalificări;
 sistem turneu (poul).
A. Sistemul cu recalificări: după tragerea la sorţi, concursul se desfăşoară cu primele
meciuri preliminarii, urmând turneele I, II, IV, .... Până la desemnarea câştigătorului
seriei respective, după care se efectuează completarea tabelelor cu recalificări după cum
urmează:
 câştigătorul seriei A se va întâlni cu câştigătorul seriei B pentru locurile I şi II.
Cei care au pierdut de la câştigătorii seriilor intră în recalificări şi pot obţine cel mult
locul III, în cazul în care câştigă celelalte întâlniri.
B. Sistemul turnee (poul)
1. Dacă numărul combatanţilor este mai mare de 24, se constituie 8 grupe de câte 3,4
sau 5 combatanţi
 numărul combatanţilor este, de obicei, 48;
 dacă sunt 49 de combatanţi sau mai mulţi se constituie 16 grupe;
 în cazul în care numărul combatanţilor este mai mic de 25, dar mai mare de 11 se
constituie 4 grupe de câte:
 atunci când numărul combatanţilor este mai mic de 12, dar mai mare de 5 se
constituie 2 grupe de câte 3,4,5 sau 6 combatanţi;
 atunci când numărul combatanţilor este mai mic de 6, competiţia se desfăşoară
într-o singură grupă, iar rezultatul constituie clasamentul final.
În capetele de grupă se plasează cei 4 finalişti din anul precedent (de exemplu, în
campionatul naţional), bineînţeles dacă ei sunt prezenţi la aceeaşi categorie de greutate.
Cei clasaţi pe locul III, vor fi plasaţi astfel ca ei să nu figureze în aceeaşi grupă cu primul
sau al doilea clasat care au avut victorii asupra celui de al treilea clasat în competiţiile din
anul precedent. Ei vor fi repartizaţi conform tabelului:

Ordinea combatanţilor în:

Poul de 3
1x2-1x3-2x3
Poul de 4
1x2-3x4-1x3-2x4x1x4-2x3
Poul de 5
4x5-1x2-3x4-1x5-2x3-1x4
3x5-2x4-1x3-2x5
Poul 6
1x2-3x4-5x6
1x3-2x5-3x6
1x4-3x5-2x6
45
1x5-2x3-4x6
1x6-2x4
4x5

2. Competiţiile eliminatorii în două grupe şi repesaj. A două fază este rezervată

primilor 2 clasaţi din fiecare poul şi sunt repartizaţi în două grupe prin tragere la sorţi.
Cei doi finalişti se stabilesc prin meciuri eliminatorii directe. Când cei doi sunt cunoscuţi,
se trece la repesaj pentru a permite combatanţilor care au fost înfrânţi din finalişti să
concureze pe locul 3.
Primele 2 locuri sunt stabilite prin tragere la sorţi.

46
 CHESTIONAR

1.În ce an a apărut judo-ul şi cine l-a creat?

Judo-ul este o artă marţială creată de Jigoro Kano în 1882
2.În ce an s-a născut Jigaro –Kano?
Jigoro Kano s a nascut in anul 1860
3. În ce an ia fiinţă Federaţia Română de Judo?
La 21 mai 1968 ia fiinţă Federaţia Română de Judo
4. Câte tipuri de dezechilibrări sunt în judo? Enumeraţi.
8 tipuri : MAE- KUZUSHI , USHIRO- KUZUSHI , MIGI-KUZUSHI , HIDARI –
KUZUSHI, MIGI-MAE-KUZUSHI , HIDARI- MAE-KUZUSHI , MIGI-USHIRO-KUZUSI
, HIDARI- USHIRO-KUZUSHI

5. Cum se numeşte costumul de Judo şi ce culoare are acesta?

Costumul de judo se numeste Judogi si poate fi de culoarea alba sau albastra

6. Ce presupune igiena individuală în Judo?

Igiena individuala reprezinta un corp si un echipament curat , parul tuns scurt ,
unghiile taiate ,prosop de schimb etc
7. Ce reprezintă costumul de judo?
Această îmbrăcăminte, reprezintă costumul tradiţional japonez
8. Ce presupune igiena colectivă în Judo?
Igiena colectivă presupune o curăţare zilnică a sălii şi a spaţiului de luptă, aerisirea
permanentă a sălii
9.Câte tipuri de salut sunt în judo?
Sunt 2 tipuri de salut : RITZUREI si ZAREI

10.Cum se numeşte suprafaţa de luptă în judo?

Tatami
11.Ce stil de luptă a studiat Jigoro Kano, în tinereţe şi cu ce maeştrii?
47
Fukuda Hachinosuke a fost primu profesor iar după moartea acestuia, în 1879, a
devenit elevul lui Jso Mataeman şi al lui Sikubo Isunetoshi din şcola Kito Ryu , el
studiaza stilul Tenshin Shin Yo Ryu

12.Descrieţi procedeul tehnic UKI –GOSHI (aruncarea peste şold)?

Ambii luptătorii se află în poziţie naturală, cu picioarele pe aceeaşi linie. Tori
înaintează cu piciorul drept în apropierea piciorului drept al lui Uke, apoi pivotând
spre stânga pe vârful stâng puţin în exteriorul piciorului stâng al lui Uke. O dată cu
această 25 acţiune a picioarelor, părăsind reverul stâng al lui Uke, Tori introduce
braţul drept pe sub axila stângă a adversarului, cuprin- zându-i spatele la nivelul
centurii. În continuare atacantul cu ajutorul braţului drept, printr-o mişcare de rotaţie
spre stânga şi tracţiune puternică a braţului stâng în direcţia şoldului stâng, aruncă
oponentul cu spatele pe saltea

13.La ce universitate a studiat Jigoro Kano?

Profesorul Jigoro Kano a studiat la universitatea din Tokyo

14.Descrieţi procedeul tehnic O-SOTO-GARI (secerarea mare exterioară)?

In general, O-SOTO-GARI se aplică atunci când atacantul (Tori) dezechilibrează
oponentul (Uke) către colţul drept înapoi sau în momentul în care oponentul (Uke)
înaintează şi-şi mută greutatea corpului pe piciorul de dinainte. În primul caz,
atacantul (Tori) apucă oponentul (Uke) cu mâna dreaptă de rever, iar cu stânga de
mâneca dreaptă în dreptul cotului. Din această poziţie, după dezechilibrarea
adversarului spre dreapta şi înapoi, atacantul (Tori) înaintează cu piciorul stâng în
afară, paralel cu piciorul drept al lui Uke şi printr-o mişcare de secerare oblic în sus,
efectuată cu piciorul stâng în afară, paralel cu piciorul drept asupra gambei drepte,
spaţiul popliteu al oponentului (Uke) provoacă aruncarea acestuia cu spatele pe
saltea. Cu braţul drept se imprimă o mişcare circulară de răsturnare spre stânga şi
înainte, iar cu braţul stângse trage înapoi şi în jos. Acest procedeu se va executa şi
din deplasare. In acest scop 26 atacantul, retrăgând piciorul drept, provoacă reacţia
oponentului care înaintează succesiv cu piciorul stâng şi apoi drept, moment în care
atacantul trece cu piciorul stâng la nivelul şi în afara piciorului drept al acestuia

15.În ce an şi în ce ţară apare prima ilustrare în Judo?

16.Ce stil de luptă a creat Jigoro Kano?

48
Judo ul
17. În ce secol a fost introdus judo-ul În Europa?
In secolul 20
18. În ce an japonezul Ishiguro predă judo şi ju-jitsu la ANEFS?
In anul 1928
19. În ce an se înfiinţează Uniunea Europeană de Judo?
In anul 1948
20.Tipurile de căderi în judo?
3 caderi , USHIRO-UKEMI ,YOKO-UKEMI, MAE - UKEMI
21.În ce an şi în ce ţară are loc primul campionat de Judo?
Primul campionat a avut loc în 1956 la Tokyo , Japonia

22.Descrieţi procedeul tehnic DE-ASHI-BARAI (măturarea piciorului care

înaintează)?
Este un procedeu care se efectuează cu ajutorul unui picior şi se bazează pe o
poziţie naturală a corpului, fapt care permite luptătorului să acţioneze în viteză la
momentul potrivit. Priza este clasică, cu menţiunea că atacantul (Tori) va apuca
mâneca dreaptă a oponentului (Uke) deasupra cotului. Pentru a executa acest
procedeu, trebuie la 24 început să-l obligăm pe oponent prin tracţiune de mâneca
dreaptă să înainteze cu piciorul de aceeaşi parte, care, în momentul în care va
atinge cu călcâiul drept solul (înainte să cadă centrul de greutate asupra lui), va fi
măturat spre înainte şi puţin spre exterior din zona gleznei în regiunea maleolei
externe

23.În ce an se înfiinţează Federaţia Internaţională de Judo?

Iulie 1951

24.În ce an are loc primul campionat mondial si cine l a castigat ?

In anul 1956 castigat de Shokichi Natsui
25.În ce an şi în ce oraş s-a desfăşurat primul Campionat European de Judo pentru
femei?
Munchen 1975
49
26.Descrieţi procedeul tehnic TOMOE-NAGE (aruncarea în cerc)?
Pentru a executa acest procedeu, atacantul (Tori) înaintează împingând înapoi
oponentul (Uke) până în momentul când acesta reacţionează în direcţia dorită (spre
înainte). În acel moment atacantul (Tori) accelerează dezechilibrarea printr-o acţiune
bruscă circulară. Când oponentul (Uke) avansează cu piciorul drept, atacantul (Tori)
introduce piciorul stâng între picioarele oponentului, apoi se aruncă pe spate cât mai
aproape de călcâiul piciorului stâng. În acelaşi timp, îndoind piciorul drept, se sprijină
cu talpa piciorului pe abdomenul oponentului (Uke), ceva mai jos de centură, apoi,
întinzând brusc piciorul şi trăgând cu ambele braţe, îl aruncă pe acesta în arc de cerc
peste cap, cu spatele pe saltea. Piciorul drept se întinde în momentul în care
oponentul (Uke) este deasupra atacantului (Tori)

27.În ce an şi în ce oraş s-a desfăşurat primul Campionat Mondial de Judo pentru

femei?
New York 1980
28.Descrieţi procedeul tehnic KESA-KATAME (fixarea laterală)?
Face parte din categoria mobilizărilor laterale, care permit începătorilor să se iniţieze
în lupta la sol. Este un procedeu foarte eficace, prezentând în acelaşi timp
posibilitatea trecerii la imobilizări prin acţiuni asupra articulaţiilor sau ştrangulărilor.
Pentru imobilizarea oponentului (Uke), care este culcat pe spate, atacantul (Tori) se
aşează lateral aproape de şoldul lui drept. Apoi, cu braţul stâng cuprinde braţul drept
al adversarului ştrangulându-l sub axilă, deasupra articulaţiei cotului, iar cu mâna
apucă mâneca acestuia la nivelul tricepsului. Cu braţul drept cuprinde ceafa
oponentului (Uke), apucându-l de guler cât mai aproape de umărul drept al lui sau
aşează palma dreaptă pe sol în acelaşi timp pentru a stabili un 34 contact cât mai
strâns între flancul drept al lui, iar coapsa lipită de flancul drept. Piciorul stâng cu
genunchiul flexat este dus înapoi şi lipit de saltea. Capul se apleacă în jos în contact
cu faţa oponentului şi cu bărbia lipită de pieptul lui. Este important ca braţul drept al
oponentului să fie blocat în permanenţă sub axila atacantului, care are şi capul
aplecat înainte şi întors spre stânga, cu bărbia aplecată pe bărbia acestuia

29.Cum se numeşte lucrarea Prof. Emilian Teacă?

"Arta apărării personale (Jiu-jitsu)",

30.Care sunt poziţiile fundamentale în judo?

a) de atac (Shizen-Notai): poziţie fundamentala spre dreapta -Migi Sizentai şi poziţie
fundamentală spre stânga -Hidari Sizentai;
50
b) de apărare (Sigothai): poziţie de apărare spre dreapta (Migi-Jigothai) şi poziţie de
apărare spre stânga (Hidari-Jigothai).
31.Cui îi revine pregătirea psihologică în judo şi ce presupune aceasta?
Antrenorului
32.Câte centuri poate obţine un judocan şi care sunt acestea?
7 , alba galbena portocalie verde albastra maro si negru
33.Câţi dani a obţinut Jigoro Kano, post –mortem şi ce titlu?
12 dani si titlu de maestru Shihon

35.Câte sisteme de competiţii sunt în judo şi care sunt acestea?

ippon , waza-ari și yuko
36.Descrieţi procedeul tehnic KAMI-SHIHO-GATAME (controlul celor patru
colţuri)?
Acest procedeu se aplică în special când atacantul (Tori) se află la capul
adversarului şi permite un control eficace al umerilor şi şoldurilor acestuia. Oponentul
(Uke) în culcat dorsal. Atacantul (Tori), îngenunchind, înapoia capul acestuia,
introduce braţele sub umerii oponentului, apucându-l cu mâinile de ambele părţi al
centurii. Apoi se întinde cu greutatea corpului peste oponent (Uke), presându-l pe
cap cu partea superioară a abdomenului şi pe piept cu capul. De asemenea,
atacantul (Tori) apasă asupra braţelor care sunt lipite pe torace. Picioarele sunt
flexate cu genunchii la nivelul umerilor oponentului, iar şezutul se sprijină pe călcâie.
Atacantul (Tori) poate de asemenea să întindă picioarele, care vor fi depărtate cu
degetele flexate şi proptite pe saltea, care vor fi depărtate cu degetele flexate şi
proptite pe saltea imobilizând oponentul la sol

37.Câţi dani a obţinut Jigoro Kano în timpul vieţii?

10

38.Sisteme de desfăşurareîn judo? Enumeraţi.

51
52