UAIC IAȘI

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZARE MASTER:
TRAUMATOLOGIE SPORTIVĂ

REFERAT

,, Forma sportivă’’
Disciplina: Fiziologia și ergofiziologia în traumatologia sportivă

Conferențiar universitar,doctor: Racu Serghei

Masterand: Bîtlan Adriana

Chișinău 2022

1
 Cuprins:
1. Introducere-noțiuni .............................….…….......................pag.3

2. Factorii determinanti ai formei sportive.……….....................pag.4

3. Menținerea formei sportive……………………………......... pag.5

4. Durata formei sportive …..........………................................. pag.7

5. Concluzie.................................................................................pag.10
6. Bibiliografie\Webografie…………………………………….pag.11

2
 1. Introducere-noțiuni

Forma sportivă reprezinta o stare biologica si psihica optima (nivelul ridicat al standardului
sanogenetic, nivel functional adecvat exprimat prin armonie, sinergie si disponibilitate
adaptative, stabilitate si economie metabolica in conditii bazale, constanta ponderala, motivatie
si mobilitate volitional-afectiva, dinamica ridicata de restabilirea post-efort si echilibru in
momentele-limita ale intrecerii), care asigura evidentierea potentialului fizic, psihic si tactic al
sportivului, echipei sau echipajului obtinut prin programarea modelului anual in vederea
realizarii unei performante prestabilite de loc, titlu, record la o data anticipata

Forma sportiva nu este o stare calitativa a antrenamentului (cum se afirma adesea), ci un

efect calitativ al acestuia. Strategia si tactica antrenamentului sunt elaborate in vederea obtinerii
unei anumite performante, la o data cunoscuta dinainte (cu cel putin un an, un an si jumatate este
stabilit calendarul international, caruia i se subordoneaza din ratiuni metodologice, cel national).
Prin urmare, obtinerea formei sportive reprezinta scopul final al antrenamentului modelat si
programat in interiorul unui ciclu annual, pe care metodologia moderna urmareste sa-l dirijeze,
fara improvizatii, ferindu-l de influenta factorilor aleatori si perturbatori. Forma sportiva, asadar,
ratiunea investitiilor crescande de efort si a tratarii acestuia pe un plan superior calitativ, riguros
directionat (programarea) in conditiile economiei de timp, energie si ale evitarii uzurii de orice
natura.

Notiunea de forma sportiva s-a extins in terminologia sportiva, inlocuind-o tot mai mult pe
cea de conditie fizica. Aceasta „acoperea” doar o parte a realitatii desemnate de notiune, intrucat
componentele tehnico-tactice erau evident excluse sau subintelese. Ceea ce nu este suficient. De
fapt, nici conceptul de forma sportiva nu poate fi considerat definitivat intrucat el se refera doar
la aspectele exterioare ale unui proces complex prin continutul sau. In literatura de specialitate se
folosesc si notiunile stare de antrenament maxim sau grad de antrenament, ambele sinonime cu
conceptul de forma sportiva. La randul lor, si acestea sunt vulnerabile la o analiza mai atenta,
stiut fiind faptul ca starea de forma sportiva este un efect cumulat al unei succesiuni de stari
(unele maxime), un efect „adunat” al unei succesiuni de grade de antrenament, reprezentand un
proces stadial si spiralat. Deseori se foloseste impropriu expresia „Cea mai inalta forma
3
sportiva”, intrucat forma este o stare maximala prin ea insasi. In schimb, expresia varf de forma
sportiva corespunde viziunii grafice pe care o dam traiectoriei sale, ca inregistrand la momentul
nivelul maxim, o culme pe care expresia o surprinde intr-un mod plastic.

2. Factorii determinanti ai formei sportive.

Valoarea unei forme sportive, concretizata printr-o performanta anumita, reprezinta o treapta,
un moment, nu izolat, ci corelat, cauzal determinat de repetabilitatea procesului de antrenament,
care are o evolutie neliniara. Nivelul biologic, motric si psihic atins in ciclul anterior (care a avut
o perioada si un varf al formei sportive destinate unui concurs major oficial) constituie o premisa
obiectiva a reeditarii lor in ciclul urmator. Deci, finalul unui ciclu trebuie sa fie intotdeauna
superior (in planurile amintite) nivelului inregistrat la debut. Doar o asemenea viziune se inscrie
intr-un plan de perspectiva, a carei unica ratiune este aceea de a promova sportivul in planul
valorii (conferite de varful de forma sportiva) dintr-un ciclu annual in altul urmator.

Pornind de la acest mod de elaborare, forma sportiva are nevoie sa fie realizata in temeiul unor
finalitati si obiective metodologice, formulate, structurate si corelate astfel:

Factorii metodologici. Programarea valorilor indicatorilor cantitativi ai modelului de

antrenament se efectueaza prin inscrierea lor in unitatile temporale ale planificarii in ciclul anual,
in concordanta cu datele concursurilor majore oficiale. Prin urmare, profilul ciclului anual – de
mono sau biciclu, respectiv cu unul sau doua varfuri de forma sportiva – influenteaza intr-o
oarecare masura ponderea mai mare sau mai mica a indicatorilor cantitativi. Astfel:

Numarul optim al zilelor de antrenament necesare pentru obtinerea formei sportive nu este o

valoare standard. Aceasta nu se cunoaste inca, dupa cum nu dispunem de date nici in privinta
celorlalti indicatori temporali si spatiali. Din cercetari rezulta ca pentru 3 ramuri de sport (inot,
canotaj feminin si alergari de semifond din atletism) s-au investit intre 66% si 88% din totalul
zilelor prevazute in model. Procentajul este mai mare atunci cand ciclul anual incepe imediat sau
la putin timp dupa incheierea competitiei majore pentru care s-a programat varful de forma
sportiva. Prin urmare, pentru obtinerea formei sportive se consuma majoritatea timpului prevazut
in model. Cu cat vom avea de-a face cu mai multe varfuri de forma sportiva, cu atat numarul
zilelor de antrenament se va micsora pentru fiecare dintre ele, ceea ce este normal daca tinem
seama de faptul ca acumularile au loc „in suita”.

4
 3. Menținerea formei sportive
Atingerea varfului de forma pentru o competitie este un fenomen complex si sportivul nu
poate realiza acest lucru instantaneu, ci in mod secvential si cumulativ. Sportivul trebuie sa
treaca prin alte stari de antrenament inainte de a ajunge la varful de forma.

Un sportiv care a atins un grad inalt de pregatire este un individ care a atins un nivel inalt de
pregatire fizica si si-a perfectionat toate calitatile biomotrice cerute de sportul sau proba
respectiva. Cu cat este mai inalt gradul de pregatire, cu atat mai inalta este eficacitatea
sportivului. Cand gradul de pregatire este mic, celelalte stari de antrenament sunt afectate
negativ, ceea ce face sa scada forma sportiva si implicit varful de forma. Gradul de pregatire
poate fi general, ceea ce semnifica o mare adaptare la diferitele forme de pregatire, si poate fi
specific, ceea ce inseamna ca sportivul s-a adaptat la cerintele specifice ale antrenamentului din
sportul respectiv. Pe aceasta baza solida sau grad de pregatire din timpul fazei competitionale
sportivul atinge starea formei sportive.

In timpul fazei competitionale, sportivii afirma deseori ca sunt sau nu intr-o forma buna. Starea
de forma sportiva este o prelungire a gradului de pregatire, in care sportivii pot performa si pot
atinge rezultate apropiate de capacitatea lor maxima. Aceasta stare de antrenament de importanta
capitala, care este realizata ca urmare a programelor de pregatire specializate, poate precede sau
poate include procesul prin care se ajunge la varful de forma la competitia principala a anului.
Starea de forma sportiva este baza de la care sportivul incepe ascensiunea spre varful de forma.

Varful de forma, fiind forma sportiva cea mai inalta, conduce la cea mai buna performanta
a sportivului intr-un an. Este o stare din antrenament temporara, in care eficienta fizica si
psiholog : atinge cotele maxime iar nivelul pregatirii tehnice si tactice este optim. in timpul
acestei stari de antrenament, capacitatile fiziologice si adaptarea anatomica sunt, de asemenea
maxime, coordonarea neuromusculara este perfecta. Varful de forma este o stare biologica
superspeciala, caracterizata printr-o sanatate perfecta, o stare fiziologica optima, exprimata
printr-o adaptare rapida la stimulii de antrenament si o viteza buna de refacere dupa un
antrenament sau competitie. Organismul sportivului reflecta o stare inalta de sinergism
functional (actiune conjugata), in care organele si sistemele coopereaza in atingerea eficientei
optime si a celei mai inalte performante posibile. Caracteristicile biologice ale varfului de forma
5
variaza conform specificitatii sportului . Din punct de vedere psihologic, varful de forma este o
stare de disponibilitate pentru actiune, cuplata cu o excitatie emotionala intensa . Este de
asemenea, o stare de analiza obiectiva si subiectiva la toate nivelurile de integrare si adaptare la
principala competitie Aspectele obiective ale varfului de forma se refera la capacitatea sistemului
nervos de a se adapta repede si eficient la stresul competitiei. Aspectele subiective, pe de alta
parte, se refera la increderea in sine a sportivului, nivelul motivatiei si perceperea sinergismului
motric si biologic. O insusire importanta a varfului de forma pare a fi capacitatea sportivului de a
tolera diferitele grade de frustrare care survin inainte, in timpul si dupa competitie. Pentru a
facilita acest lucru, antrenorul poate modela mai multe lectii de antrenament pentru a crea
circumstantele psihologice specifice competitiei principale. Similar, participarea la diferite
competitii in timpul fazelor precompetitionala si competitionala mareste capacitatea sportivului
de a face fata frustrarii. Varful de forma este o stare de antrenament speciala, caracterizata de o
adaptare inalta a SNC, armonie motrica si biologica, motivatie puternica, capacitatea de a face
fata frustrarii, acceptand riscul implicit al competitiei, si o incredere mare in sine. Programul
competitional este un factor important pentru periodizare si deci si pentru varful de forma.

Numarul de varfuri de forma intr-o faza competitionala este determinant pentru

atingerea varfului de forma. Rezultatul tuturor factorilor care faciliteaza sau afecteaza varful de
forma nu este o linie constanta, orizontala. in consecinta, curba formei sportive, care este un
platou pe care se construiesc varfurile de forma, este ondulatorie. Evolutia in urcare si in
coborare a curbei depinde de fiecare factor separat. Varful de forma sau performanta de varf a
anului are loc cand antrenorul combina toti acesti factori in mod corespunzator.

De-a lungul fazei competitionale pot fi doua sau patru competitii importante, care nu sunt
distribuite egal sau in ordinea importantei. Desi sportivul a avut o scurta etapa de descarcare
pentru a mari supracompensarea, integrarea tuturor factorilor care faciliteaza varful de forma a
fost facuta doar pentru cele trei competitii importante. Cat priveste randamentul de efort si
excitabilitatea celulei nervoase, ar fi imposibil sa se atinga varful de forma la majoritatea
competitiilor. O astfel de abordare ar duce la epuizare; Pavlov (1927) o numeste inhibitie de
protectie. in aceste situatii, celula se protejeaza impotriva completei epuizari nereactionand la
stimulii externi sau ai competitiei. Prin urmare, orice asteptare a unei performante de exceptie
spre sfarsitul fazei competitionale poate fi nerealist. Programul de antrenament individual pe care
fiecare sportiv il urmeaza si durata lui, precum si tipul de antrenament efectuat in faza
pregatitoare are o influenta substantiala asupra duratei varfului de forma. Cu cat faza pregatitoare

6
 este mai lunga si mai solida, cu atat este mai probabil sa se prelungeasca forma si varful de
forma al sportivului.

Este dificil sa separi varful de forma de forma sportivului cand se discuta acest subiect.
Dupa cum s-a explicat deja, forma sportiva este un platou inalt cand sportivul are un randament
psihologic si de lucru inalt. Trasatura esentiala a acestui platou este zona unu, in care
performantele sportivului sunt cu pana la 2% diferite de performanta de varf anterioara.
Presupunand ca antrenorul a condus si organizat un program de pregatire adecvat, durata zonei
unu poate fi intre 1 si 2,5 luni. in acest timp, sportivul poate ajunge la doua sau trei varfuri, cand
poate realiza performante inalte sau chiar recorduri. Cercetatorii sugereaza ca durata varfului de
forma poate fi pana la 7-10 zile, deoarece acesta este timpul in care celula nervoasa isi poate
mentine randamentul optim de lucru Dupa fiecare varf de forma pentru o competitie importanta,
este de dorit sa existe o scurta perioada de refacere, care sa fie urmata de pregatire, in caz
contrar, este posibil sa scada durata zonei unu. Aceasta abordare ne aminteste ca este nevoie sa
alternam stresul cu refacerea, lucru extraordinar de important in pregatire.

Durata varfului de forma, ca si zona unu, poate fi afectata de numarul de competitii sau
starturi la care participa sportivul. Cu cat este mai lunga faza cu competitii saptamanale, cu atat
este mai scazuta probabilitatea de a realiza din nou rezultate inalte. Multe competitii nu duc
neaparat la performante bune si din ce in ce mai inalte. Deseori, exista un efect contrar si
rezultatele scad catre sfarsitul fazei competitionale, cand sunt planificate de obicei competitiile

O metoda importanta pentru a asigura un varf de forma adecvat este sa se prelungeasca zona
unu si, in consecinta, capacitatea de a ajunge la varf. Se poate folosi indexul varfului de forma
pentru a diminua stresul asupra sportivilor. Alternarea competitiilor importante cu cele secundare
mareste forma ondulatorie a curbei spre varf, care substituie stresul cu refacerea. in mod similar,
o abordare rationala a planificarii competitiilor este aceea de a termina un macrociclu
competitional cu o competitie importanta, care sa asigure o progresie in aranjarea competitiilor.
Pentru planificarea competitiilor, abordarea pe grupe permite alternarea fazelor de pregatire cu
perioadele de competitii si prelungirea formei sportivilor.

4. Durata formei sportive.

Dupa unii autori forma sportiva nu exista ca atare, iar judecatile de valoare emise nu au o baza
reala. Temeiul acestor opinii l-ar constitui disparitia periodizarilor din planificarea sportiva,
continuitatea antrenamentelor si cresterea sensibila a ponderii specificitatii lor (vizavi de realitatile

7
cocursului), inlocuind-o (cum s-ar parea) pentru ca devenise inutila. Argumentele nu sunt
convingatoare pentru ca totusi periodizarea exista chiar daca in ultimul timp a fost inlocuita cu
etapizarea, ambele concepte sugerand insa ideea de baza a ciclicitatii antrenamentelor. Faptul ca
volumul, durata, densitatea si intensitatea eforturilor specifice (in special in ramurile si probele de
rezistenta si forta) se programeaza la valori inalte, de-a lungul unei mari perioade de timp (8-10
luni) nu inseamna ca sportivul sau echipajul ar manifesta constatnt aceeasi disponibilitate de
concurs, dovedindu-se capabil sa realizeze performante maxime si repetate, oricand si oriunde.
Daca am adopta o astfel de viziune ar insemna sa admitem ca forma sportiva sau starea optima de
concurs poate acoperi, practic, intreg ciclul annual de antrenament. Un canotor, un atlet, un
halterofil nu sunt insa egali cu ei insisi, din punct de vedere performantial, in etapa din februarie
(fara concursuri) fata de cea din iulie (cu concursuri), chiar daca metodologia de lucru este relativ
algoritmica, la un nivel inalt, in tot acest interval. Ar insemna de fapt sa negam efectul cumulat al
etapelor si ciclurilor saptamanale, sa anulam dinamica valorilor indicatorilor de efort si ale
probelor de control si sa credem ca sportivul poate obtine un record sau un titlu suprem ori de cate
ori ar concura.

Nu putem, de asemenea, impartasi un punct de vedere formulat in anii 60, care considera ca
forma sportiva reprezinta o stare paroxistica, pe care un sportiv, o echipa, un echipaj n-o pot
dobandi decat o singura data in cariera lor. Spre exemplificare se evoca performanta uluitoare a
atletului Beamon, care la J.O. din 1968 a stabilit un record mondial la saritura in lungime = 8,90
m. (doborat in 1991 la C.M.) care, dupa calcule biomecanice, s-ar fi apropiat de limitele biologice
ale fiintei umane. Conform acestei teorii, atletii respectivi ar fi avut doar un singur varf de forma
sportiva in scurta, dar senzationala lor viata atletica. Evident, in viata oricarui sportiv, indiferent
de specializarea lui, a existat o culme a performantei sale. Dar o astfel de realizare nu este izolata,
ea reprezinta efectul cumulat al unor stari succesive de supercompensatii, al unor conditii
favorabile de pregatire si concursuri, care, treptat, au sporit capacitatea de efort a sportivului,
marindu-i totodata, experienta competitiva.

Viata sportiva este o suita de forme sportive manifestate in competitiile oficiale ale fiecarui ciclu
annual. De fapt, nici legitatile biologice obiective ale formei sportive n-ar putea sa sustina o teza
sau alta. A considera ca ea nu exista pentru ca sportivul se gaseste constant la un nivel superior de
mobilizare in virtutea pregatirii sale continue desfasurate pe parcursul mai multor cicluri anuale,
inseamna a nega necesitatea refacerii si recuperarilor, plasate in general dupa marile competitii
oficiale unde se manifesta forma sportiva, pe seama unor importante cheltuieli energetice si a unui
mare consum nervos. Angajarea sportivului in timpul concursului, in care se urmareste ca forma

8
acestuia sa se evidentieze plenar, este paroxistica. Or, o asemenea stare nu poate fi prelungita de-a
lungul anilor, chiar daca nivelul inalt al indicilor de efort s-a mentinut constant. Uzura ar fi
imensa, iar organismul ar ceda, in profida efortului volitional care ar incerca sa suplineasca
carentele fizice.

Prin urmare, din punctul nostru de vedere, forma sportiva nu poate fi extinsa de-a lungul ciclului
anual si nici redusa la un singur moment, la un singur mare concurs din viata sportivului, echipei
sau echipajului. Teoria lui Matveev s-a bazat pe ideea originala si interesanta ca varfurile formei
sportive, frecventa lor intr-un ciclu anual sunt determinate legic de calitatea motrica predominanta
in obtinerea formei sportive, cea care structureaza fundamental solicitarea organismului in
antrenamente si concurs. Potrivit teoriei respective se diferentiaza 4 variante ale frecventei si
duratei varfurilor formei sportive in cadrul unui an de pregatire si concursuri:

- in probele bazate pe rezistenta de tip maraton, un varf de forma sportiva cu o durata de 2-3 luni;

- in probele bazate pe rezistenta in regim de viteza, 2 varfuri de forma sportiva cu o durata de 6

saptamani fiecare, separate prin intervale aproximativ egale de timp, pentru scaderea dirijata a
nivelului;

- in probele specifice de forta – haltere, aruncarile din atletism – 2 varfuri a cate 2-3 luni fiecare,
cu intervale de scadere de 1-2 luni;

- in probele bazate pe detenta, 3 varfuri a cate 4-6 saptamani fiecare, cu scaderi ale nivelului
formei sportive egale ca timp (4-6 saptamani).

Teoria izvoraste din prelucrarea statistica a unei cantitati apreciabile de cazuri, care dau o medie
(dupa lucrarea „Teoria si metodica educatiei fizice” – Matveev), cu abateri individuale mai mari
sau mai mici de la curbele caracteristice.

Realitatea sportiva n-a confirmat insa teoria respectiva. In primul rand, calculul statistico-
matematic a evidentiat o suita de performante sportive de varf rezultate dintr-o metodologie a
anilor 60, limitata mai cu seama din punct de vedere al intensitatii solicitarilor, care dupa aceea au
cunoscut o dinamica impetuoasa. De asemenea, volumul si durata eforturilor determinate de
continuitatea antrenamentelor au pus in evidenta alte dimensiuni, indeosebi temporale, in ceea ce
priveste marirea capacitatii de adaptare a organismului la solicitari repetate, mari si maxime. In al
doilea rand, multitudinea aspectelor legate de combinatia calitatilor motrice creeaza o diversitate
de situatii mult mai mare decat cele 4 delimitate de teoria respectiva.

9
 Prin urmare, problema numarului varfurilor de forma sportiva si cea a duratei au ramas deschise.
Pe baza observatiilor in ultimul deceniu am considerat ca, indiferent de specialitate, un sportiv
poate atinge usor doua varfuri de forma intr-un ciclu anual. Analiza ramurilor si probelor bazate
pe o structura biciclica a anului competitional a evidentiat o disponibilitate totala a sportivilor de a
face fata unei suite de doua varfuri de forma situate la un interval de 3-5 luni intre ele. Gimnastica,
judo-ul, halterele, luptele au frecvent doua obiective majore asezate stereotip la sfarsitul lunii
aprilie (campionatul european) si luna septembrie sau octombrie (campionatul mondial). De-a
lungul anilor, aceiasi sportivi si-au realizat ambele competitii varfurile formei sportive maxime
(indeosebi gimnastele si halterofilii).

5. Concluzii
Varful de forma este rezultatul natural si dorit al multor luni de efort greu si al unui program
de pregatire bine planificat. Asa cum s-a descris, multi factori faciliteaza starile de antrenament;
totusi, sunt si cativa factori care pot afecta negativ varful de forma. Este responsabilitatea
antrenorului sa recunoasca acesti factori si sa-i controleze, pentru a elimina obstacolele si a mari
varful de forma. Concluzia pe care grabit am formulat-o a fost aceea ca trei varfuri de forma
sportiva intr-un an sunt incompatibile cu posibilitatile obiective si subiective ale unui sportiv
care este specializat intr-o ramura aciclica, complexa.

Viata competitionala, observatiile si inregistrarile ulterioare, inca neincheiate, ne obliga insa

sa o revizuim. O data cu trecerea timpului ne-am intarit convingerea ca numarul varfurilor
formei sportive nu este limitat de biologia sportivului si nici de preponderenta unei anumite
calitati motrice in structura concursului. Acest numar urmeaza sa fie stabilit prin intermediul
metodologiilor si tehnologiilor de pregatire si refacere. O data cu perfectionarea acestora vor
directiona solicitarile si biomecanica exercitiilor pe directia concursului, prin evitarea risipei de
efort si a interferentelor, ca si eliminarea discontinuitatilor din economia planificarii, numarul
varfurilor de forma sportiva va creste la 3 si chiar 4, fara ca sportivul sa fie prejudiciat.

De fapt, acest efect va fi produs de marirea continua a retelei de competitii oficiale pentru
care va exista sau se vor cultiva motivatia si implicit disponibilitatea (mai intai intelectuala, apoi
biologica) sportivului. Marindu-se capacitatea sportivului la efort, va fi posibil sa se actioneze
intensiv, in intervale mai mici de timp, in perioadele premergatoare concursurilor menite sa
stimuleze manifestarea formei sportive.

10
 6. Bibiliografie\Webografie

 https://www.qreferat.com/referate/medicina/Forma-sportiva224.php
 https://ru.scribd.com/doc/189822267/Forma-sportiv%C4%83-Teoria-antrenamntului-sportiv
 https://pregatirefizica.wordpress.com/2015/11/16/forma-sportiva-si-periodizarea-
antrenamentului/
 https://www.scrigroup.com/sanatate/sport/Planificarea-antrenamentului-s41887.php
 https://www.academia.edu/30583304/TAS_Teoria_Antrenamentului_Sportiv

11