UAIC IAȘI

FACULTATEA DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

SPECIALIZARE MASTER:

TRAUMATOLOGIE SPORTIVĂ

REFERAT

,,Analiza biomecanică a mișcărilor corpului’’

Materia: Elemente de anatomie și biomecanica aparatului locomotor

Doctor habilitat ,lector universitar: Dorgan Viorel

Masterand: Bîtlan Adriana

Chișinău 2021
1
 Cuprins:

1. Principiile de cercetare a mișcărilor....................................................pag.3

2. Locomoţiile ciclice .................................................................................pag.4

3. Locomoţiile aciclice................................................................................pag.6
4. Concluzie.................................................................................................pag.7
5. Bibiliografie\Webografie........................................................................pag.8

2
 1. Principiile de cercetare a mișcărilor
Ansamblul de mişcări cu ajutorul cărora corpul se deplasează în spaţiu este
numit locomoţie. Fiecare mişcare complexă constă din mai multe mişcări simple,
care se desfăşoară în diferite articulaţii, coordonate de activitatea mus-culară.
Toate formele de locomoţie se înfăptuiesc datorită acţiunii coordonate a muşchilor
dintre care unii îndeplinesc un efort static, menţinând poziţia unor părţi ale
corpului, iar alţii – un efort dinamic.

În anatomie se disting mişcări simple, efectuate în articulaţii separate, şi

compuse, care prezintă procese locomotoare la îndeplini-rea cărora au loc mişcări
în mai multe articulaţii.
În funcţie de caracterul activităţii locomotoare a părţilor din dreapta şi din stângă
corpului, se deosebeşte o mişcare simetrică si o mişcare asimetrică. La mişcările
simetrice ambele părţi ale corpu-lui îndeplinesc una şi aceeaşi mişcare, iar în cele
asimetrice – mişcări diferite.

De aceea analiza activităţii aparatului locomotor în executarea mişcărilor

simetrice se va face pentru o parte (o jumătate) a corpului, iar la cele asimetrice –
din ambele părţi. În funcţie de structura locomoţiei, anatomiştii disting mişcări ci-
clice şi aciclice. în cadrul mişcărilor ciclice aceeaşi mişcare se repe-tă într-o
anumită ordine. După fiecare ciclu de mişcări toate părţile corpului revin în poziţia
iniţială (mersul, alergarea, mersul pe schiuri ş.a.). În cadrul locomoţiei aciclice
mişcările nu se repetă, iar du-pă sensul lor prezintă o acţiune într-un singur act.

Caracterul de locomoţie al omului se formează treptat şi se schimbă continuu

pe parcursul vieţii. Aceasta se referă mai ales la mişcările de obişnuinţă
profesională. Mişcările naturale de bază (mersul, alergarea) sunt parţial înnăscute.
Formarea definitivă a lor se termină la diferite vârste ale copilului.

3
 2. Locomoţiile ciclice
Din astfel de mişcări fac parte: mersul obişnuit, mersul înapoi, mersul pe
vârful degetelor, mersul sportiv, mersul pe bicicletă, urcarea pe scară, alergarea
etc.
1. Mersul obişnuit reprezintă o mişcare compusă, ci-clică, bazată pe respingerea
corpului de pe baza de susţinere şi deplasarea lui. În procesul mersului participă
aproape tot aparatul locomotor, precum şi sistemele de organe (nervos, respirator,
cardiovascular), care reglează şi asigură mersul.
Caracteristic pentru mers (Fig. 52) este faptul că corpul niciodată nu-şi pierde
contactul cu terenul de sprijin, deoarece un picior sau altul permanent se află pe
baza (terenul) de susţinere. Perioada de timp în care un picior este cuplat cu terenul
de sprijin se numeşte perioadă a sprijinului unic. Timpul când piciorul deplasat
anterior a dovedit să se atingă de baza de susţinere, iar cel din urmă nu s-a dezlipit
se numeşte perioadă a sprijinului dublu.
Corpul se deplasează datorită forţelor externe şi interne, care acţionează asupra
lui. Caracterul lin de mişcare se datoreşte faptului că respingerea este atenuată de
inerţia corpului, precum şi de pro-prietăţile de amortizare ale aparatului locomotor.
Prima etapă a mersului începe cu înaintarea trunchiului. Verticala coborâtă din
CGG al corpului se transferă în urma hotarului ante-rior al terenului de sprijin,
făcând corpul să-şi piardă echilibrul. Sub acţiunea forţei de greutate corpul începe
să cadă şi astfel se mişcă puţin înainte. La deplasarea unui picior înainte se creează
o supra-faţă nouă de sprijin şi echilibrul se restabileşte. Ulterior corpul se
dezechilibrează cu fiecare deplasare a piciorului înainte.
În timpul mersului baza de susţinere periodic se schimbă. În perioada
sprijinului unic această suprafaţă este mică, iar la sprijinul dublu – ea se măreşte. în
mers echilibrul este instabil, gradul de stabilitate se schimbă în dependenţă de
suprafaţa de sprijin. Corpul de fiecare dată se sprijină sau pe un picior, sau pe altul.
Prin urmare, piciorul pe care stăm va fi picior de sprijin, iar celălalt, care se
deplasează anterior, va fi picior liber. Muşchii piciorului de sprijin şi ai piciorului
liber acţionează în mod diferit.
4
Ciclul mersului este pasul dublu. El constă din doi paşi ordinari, unul fiind efectuat
cu primul picior, iar altul – cu al doilea. După fiecare pas dublu părţile corpului se
reîntorc una faţă de alta în po-ziţia iniţială. O particularitate esenţială în mersul
omului reprezintă lungimea şi frecvenţa pasului.
Lungimea pasului poate fi extrem de variată. La un om matur ea este egală
aproximativ cu 75 cm. La copiii în vârsta până la 9 ani lungimea pasului este de
2,5 ori mai mare decât lungimea tălpii pi-ciorului.

Urcarea pe scară. Urcarea pe scară, ca şi mersul pe plan în-clinat ascendent, se

caracterizează prin deplasarea corpului nu numai orizontal, dar şi vertical. Forţa de
greutate frânează mişcarea ascendentă a corpului. Trunchiul este considerabil
înclinat anterior, pentru ca verticala coborâtă din CGG al corpului să fie apropiată
de marginea anterioară a bazei de susţinere. Piciorul liber, flexionat în genunchi,
calcă pe toată suprafaţa plantară. La urcarea pe o scară abruptă sau pe un plan
înclinat, piciorul liber adesea calcă pe secto-rul anterior al tălpii. Perioada
sprijinului dublu creşte.
La îndreptarea piciorului aterizat (semipasul anterior al piciorului de sprijin)
efortul de bază cade pe muşchii care produc extensia în articulaţiile genunchiului şi
ale şoldului.

Înotul. Reprezintă un procedeu care se realizează prin di-verse mişcări succesive,

asociate armonios, ale trunchiului şi membrelor în mediul acvatic. Rezistenţa
mediului lichid la progresia corpului creşte direct proporţional cu viteza şi cu
existenţa unor curenţi de apă, contrari sensului mişcării. Mişcările înotătorilor se
pot împărţi în următoarele categorii: a) mişcări productive, orientate în direcţie
opusă sensului mişcării, iar înaintarea se produce prin împingerea de la sprijinul
mobil pe care-l reprezintă apa; b) mişcări de frânare, orientate în acelaşi sens cu
direcţia deplasării, care determină creşterea rezistenţei mediului acvatic şi
micşorează prin

5
aceasta viteza de progresie; c) mişcări de plutire, orientate vertical, de sus în jos,
care împing corpul în sens contrar. Mişcările de plutire sunt asociate cu mişcările
productive şi sunt mai intense când se scoate capul din apă pentru inspiraţie.
La înotători există câteva grupe musculare mai solicitate, mai ales acelea care
asigură progresia. La membrele superioare se dezvoltă musculatura centurii
scapulare, iar la membrele inferioare – lanţurile musculare ale flexorilor şi
extensorilor.

3. Locomoţiile aciclice
Din asemenea tipuri de mişcări fac parte săriturile (de pe loc în lungime, în
înălţime, cu elan, cu prăjina), aruncările (suliţei, cioca-nului, discului etc.),
căţărările etc.
1. Săritura în lungime de pe loc. Această mişcare este complexă, simultan
simetrică, aciclică. Se caracterizează printr-o contrac-tare musculară într-o
perioadă scurtă de timp în urma căreia corpul, avântat în aer, cu o viteză mare
parcurge o distanţă anumită. Spre deosebire de mersul obişnuit şi de alergare,
săritura în lungime de pe loc este o mişcare realizată într-un singur act, fără faze,
care se repetă.
Din punct de vedere biomecanic săritura de pe loc constituie baza principală a
tuturor tipurilor de sărituri (înainte, salt triplu, în înălţime ş.a.). Celelalte feluri de
sărituri sunt variante ale saltului de pe loc.
Săritura, ca orice altă mişcare, se efectuează sub influenţa forţelor externe şi
interne. Forţa de greutate este îndreptată perpendicular în jos din CGG al corpului
şi frânează mişcarea lui ascenden-tă. Echilibrul şi stabilitatea corpului în diferite
faze ale săriturii nu sunt constante, deoarece suprafaţa de sprijin şi locul CGG
depinde de situarea reciprocă a segmentelor corpului.
Mişcările corpului în timpul săriturii în lungime de pe loc pot fi împărţite în patru
faze: de pregătire, de respingere (de desprindere), de zbor şi de aterizare.

6
Aruncările. Fiecare formă de aruncare reprezintă o mişcare complexă aciclică,
asimetrică, în care se creează condiţii pentru lansarea dispozitivului sportiv. După
caracterul de executare toate aruncările pot fi împărţite în: aruncări prin mişcare
(aruncarea min-gii, grenadei, suliţei etc.); cu piruetă (aruncările greutăţilor mari şi
mijlocii – disc, ciocan); aruncări prin respingere (de regulă, greutăţi mici).
Orice formă de aruncare dispune de un specific propriu, dar la fiecare din ele se pot
evidenţia faze comune: faza poziţiei iniţiale, care se manifestă mai mult la
aruncările de pe loc; faza mişcărilor prealabile, în care se creează condiţii optimale
pentru efortul final; faza mişcărilor finale, care determină forţa necesară sau
precizează mişcarea.

4. Concluzie

Studierea aspectelor de mişcare a corpului face posibilă înţelegerea corectă a

mişcărilor efectuate pentru aprecierea calităţii executării exerciţiului fizic,
stabilirea indicaţiilor şi a contradicţiilor pentru un anumit exerciţiu, analizează
influenţa lui asupra organismului.Un bun specialist mereu va supraveghea ca
mișcările să fie exacte și controlate, căci de calitatea efectuării exercițiilor depinde
rezultatul. Toate acestea ajută la elaborarea diferitelor recomandări în funcţie de
sex, vârsta, specializare sportivă şi contribuie la perfecţi-onarea tehnicii de
executare a exerciţiilor şi a mişcărilor.

7
 5. Bibiliografie\Webografie

 https://ro.scribd.com/presentation/410838737/caracteristicile-miscarii-umane
 https://www.academia.edu/33073078/KINESIOLOGIE_
%C5%9ETIINTA_MI%C5%9ECARII
 https://prezi.com/p/oh7_srzm6b81/caracteristicile-miscarii-umane/
 http://www.marathon.ase.ro/pdf/vol2/22/Netoliscki.pdf
 https://library.usmf.md/ro/library/anatomie/baciu-gh-manual-de-anatomie-si-
morfologie-sportiva