Biomecanica

mersului

Balint Lucia – Chiriacescu Iolanda

5108 A
Introducere:
Biomecanica este o ramură a științei care studiază mișcarea
organismelor vii și efectele forțelor asupra acestora. Biomecanica
mersului este studiul mecanismelor implicate în deplasarea
corpului uman în timpul mersului. În acest proiect, vom discuta
despre factorii care influențează mersul uman, analiza
biomecanică a mersului, îmbunătățirea mersului prin exerciții și
tehnologii.
Factori care influențează mersul
uman:
Greutatea corporală: Greutatea corporală este un factor important care
influențează mersul. Persoanele supraponderale sau obeze pot avea dificultăți în
a se deplasa în mod eficient.
Forța musculară: Forța musculară este esențială pentru a susține mersul. Dacă
mușchii sunt slabi, mersul poate fi instabil și ineficient.
Flexibilitatea: Flexibilitatea este importantă pentru a permite o gamă completă
de mișcare a articulațiilor în timpul mersului. O flexibilitate limitată poate duce la
o postură incorectă și la o funcționare ineficientă a sistemului musculo-scheletic
. Mobilitatea articulațiilor: Mobilitatea articulațiilor este necesară pentru a permite
o gamă completă de mișcare a membrelor în timpul mersului.
Coordonarea: Coordonarea este importantă pentru a sincroniza mișcările
membrelor și a menține un echilibru adecvat în timpul mersului.
 Analiza biomecanică a
mersului:

Analiza biomecanică a mersului implică studierea mișcărilor corpului uman în

timpul mersului, pentru a identifica factorii care influențează performanța și pentru a
identifica eventualele probleme care ar putea fi îmbunătățite. Această analiză se
bazează pe diferite tehnici de evaluare, printre care se numără:
Analiza cinetică: Această tehnică implică măsurarea forțelor care acționează asupra
corpului uman în timpul mersului. Analiza cinematică: Această tehnică implică
măsurarea mișcărilor și pozițiilor articulațiilor în timpul mersului. Analiza
electromiografică: Această tehnică implică măsurarea activității electrice a
mușchilor în timpul mersului.
Analiza presiunii plantare: Această tehnică implică măsurarea distribuției presiunii
plantare pe suprafața piciorului în timpul mersului. Îmbunătățirea mersului prin
exerciții și tehnologii
Fazele mersului
Mersul uman poate fi divizat în două faze principale: faza de susținere și faza
de balansare. Faza de susținere este atunci când un picior este pe sol și este
responsabil pentru susținerea greutății corpului și pentru împingerea corpului
înainte.
Faza de balansare este atunci când piciorul este în aer și este responsabil
pentru pregătirea pentru atingerea solului și pentru a se pregăti pentru faza
de susținere.
În timpul mersului, există două forțe principale care afectează corpul uman:
forța de reacție a solului și forța de inerție. Forța de reacție a solului este forța
care acționează asupra piciorului în timpul fazei de susținere și care este
responsabilă pentru susținerea greutății corpului. Forța de inerție este forța
care acționează asupra corpului în timpul fazei de balansare și care este
responsabilă pentru accelerația și decelerarea corpului în timpul mersului.
Analiza mersului implică utilizarea unor tehnologii precum sistemele de
motion capture, plăcile de forță și electromiografia pentru a măsura și analiza
mișcările corpului în timpul mersului. Aceste tehnologii permit cercetătorilor
să înțeleagă mai bine forțele și momentele care acționează asupra diferitelor
articulații și mușchi în timpul mersului și să identifice orice anomalii sau
probleme în mers.
Caracteristicile mersului:

• în timpul acestuia există un sprijin permanent al corpului realizat prin intermediul unui picior
(perioada de sprijin unilateral) sau prin intermediul ambelor picioare (perioada de sprijin
bilateral),

• durata sprijinului bilateral este de aproximativ 5 ori mai scurtă faţă de cea unilaterală,

• perioadele de sprijin sunt mai lungi faţă de cele fără sprijin,

• în timpul sprijinului unilateral piciorul ce susţine greutatea corpului este piciorul de sprijin, iar
celalalt se numeşte picior oscilant (pendulant),

• Momentul verticalei caracterizează situaţia în care piciorul pendulant se afIă în dreptul piciorului
de sprijin şi el împarte pasul în pas posterior şi pas anterior.
Unitatea funcţională în mers este constituită de pasul dublu, alcătuit din doi paşi simpli.

Pasul dublu reprezintă totalitatea mişcărilor ce se efectuează între două sprijiniri succesive ale aceluiaşi picior.

Pasul simplu este distanţa dintre călcâiul piciorului de contact cu solul şi vârful piciorului de impulsie şi prezintă câteva caracteristici:

• lungimea pasului simplu este în relaţie directă cu lungimea membrului inferior,

• lungimea este mai mare la bărbaţi, aproximativ 0,63 m, comparativ cu aproximativ 0,5 m la femei,

• lungimea pasului de partea stângă este mai mare faţă de cea executată cu membrul inferior drept,

• unghiul pasului este de aproximativ 15° - unghiul pasului este format de linia de mers cu axa piciorului.

Numărul de paşi executaţi pe minut poartă numele de cadenţă sau frecvenţă, alură, tempou
Fazele mersului
Pasul dublu prezintă 6 faze succesive care se pot grupa în
două perioade distincte de:
• sprijin care cuprinde amortizarea, momentul verticalei
piciorului de sprijin şi impulsia

• oscilaţie include faza pasului posterior, momentul

verticalei piciorului oscilant şi pasul anterior.
Faza 1 sau de amortizare începe atunci când piciorul anterior ia contact cu solul prin
intermediul călcâiului şi durează pana la momentul verticalei piciorului de sprijin.

Faza 2 sau momentul verticalei piciorului de sprijin este caracterizată prin:

• durată foarte scurtă,
• corpul se află sprijinit pe un singur membru inferior
• corpul prezintă înălţimea maximă
• centrul general de greutate are poziţia cea mai înaltă şi se deplasează uşor
lateral către
Faza 3 sau de impulsie durează până la desprinderea de pe substrat a
piciorului de sprijin:
• mişcarea este realizată prin rularea plantei dinspre călcâi spre vârf
• există o scurtă perioadă de sprijin bilateral, când corpul se sprijină pe sol cu
călcâiul piciorului anterior şi cu vârful celui posterior
• durata acestei perioade creşte odată cu oboseala
• corpul prezintă înălţimea minimă
• centrul general de greutate este cel mai coborât
• corpul este împins înainte şi în sus, iar membrul de sprijin va deveni picior
oscilant.
Faza 4 sau faza pasului posterior al piciorului oscilant
- durează de la desprinderea vârfului piciorului de sol până în
momentul trecerii sale la verticală

-se produce o slabă oscilaţie în articulaţia coxofemurală

concomitent cu flexia din articulaţia genunchiului şi a gleznei

- miscarile conduc la scurtarea aparentă a lungimii membrului

inferior ceea ce face posibilă trecerea spre faza următoare a
mersului.

Faza 5 sau momentul verticalei piciorului oscilant se

caracterizează prin trecerea piciorului oscilant, uşor în flexie, pe
la verticală, intersectând astfel celălalt membru inferior.
Faza 6 pasul anterior al piciorului oscilant :
se execută prin oscilarea de la verticală spre înainte, membrul
inferior pregătindu-se

să ia contact cu solul prin călcâi, pentru a începe un nou ciclu al

pasului dublu.
Miscarile membrelor superioare
• Amplitudinea este variabilă în funcţie de viteza de mers: minimă în cazul mersului lent sau maximă în situaţiile mersului
rapid.
• Mişcările membrelor superioare sunt sincrone şi opuse
mişcărilor membrului inferior de aceeaşi parte.
• Mişcările au rolul de a corecta în parte deplasarea centrului general de greutate datorită mişcărilor membrelor inferioare
şi torsiunii trunchiului.
• Mişcările membrelor superioare sunt de amplitudine mică, absenţa lor ar duce la jenă în mers.
• Oscilaţiile axului umerilor se fac în sens invers celor ale bazinului şi corespund cu ducerea înainte a membrelor
superioare. Amplitudinea acestor oscilaţii este mai importantă la umeri decât la bazin şi înregistrează o valoare de 12° în
momentul sprijinului bilateral. Oscilaţiile umerilor cresc proporţional cu viteza din timpul progresiei mersului.
Mişcările trunchiului si ale bazinului

• Trunchiul poate înregistra şi mişcări de translaţie (înclinării laterale) în care

axa sa rămâne paralelă şi se deplasează lateral la fiecare sprijin unilateral
pentru a adduce verticala centrului de greutate în interiorul bazei de
susţinere şi pentru a menţine echilibrul corpului
• Oscilaţiile înainte şi înapoi ale corpului cu o valoare de numai 5°
• Şoldul corespunzător piciorului oscilant este împins înainte, iar cel al
piciorului de sprijin rămâne înapoi; amplitudinea acestei deplasări atinge
în medie 9°
Bazinul descrie în timpul mersului mişcări helicoidale.
Musculatura striată care participă la mers
În timpul mersului acţionează majoritatea
grupelor musculare ale corpului, dar
ponderea semnificativă o au muşchii
membrelor inferioare

• Muşchiul mare fesier

• acţionează foarte puţin în mersul obişnuit

• acţiune semnificativă în momentul mersului în plan ascendent sau în mersul

cu purtarea de greutăţi

contracţia acestuia determină extensia coapsa

• Muşchiul fesier mijiociu

• menţine bazinul la orizontală în perioadele când sprijinul pe membrul opus

este slabă sau lipseşte

• acţionează la sfârşitul fazei de oscilare, imediat înainte de a atinge solului cu

călcâiul

• contracţia acestuia este cu atât mai puternică cu cât membrul de sprijin se

încarcă cu greutatea corpului, preia această greutate şi cel oscilant se
descarcă
• contracţia este mai slabă ca intensitate când piciorul oscilant trece înainte şi
încetează la debutul unei noi perioade de sprijin bilateral.
Prin contracţia muşchiilor adductorii ai
coapsei se menţine piciorul oscilant pe linia
mediană, se realizează stabilizarea şoldului
(atât în perioada de înaintare a corpului cât
şi cât membrul inferior este picior de sprijin)
şi concomitent are loc şi menţinerea
corpului pe linia de înaintare la sfârşitul
perioadei de sprijin
Muşchiul
cvadriceps femural

• extensor al gambei, se opune flexiei

excesive şi bruşte a genunchiului şi
implicit a gambei acţionând imediat
înainte şi în perioada de sprijin
• înainte ca piciorul oscilant să atingă solul
cu călcâiul muşchiul menţine genunchiul
în extensie; dar după ce acesta se sprijină
pe sol şi genunchiul se află în flexie
uşoară, cvadricepsul se contractă foarte
intens, oprind flexia excesivă
Musculatura ischiogambierilor

• Musculatura ischiogambierilor acţionează

spre sfârşitul pendulării membrului inferior
liber făcând extensia genunchiului, înaintea
sprijinirii calcaneului pe sol. Când călcâiul a
atins suprafaţa de sprijin muşchii contribuie
la stabilizarea genunchiului precum şi la
extensia coapsei.
• Tibialul anterior dintre flexorii labei piciorului are rol activ în tot
timpul mersului, intensitatea acţiunii fiind variabilă în funcţie de faze
mersului. Contracţia este intensă în momentul sprijinirii călcâiului pe
sol şi devine maximă când întreaga plantă este aşezată pe sol.

• Muşchii peronieri contribuie la stabilizarea laterală a gleznei şi a

labei piciorului, rotind-o pe aceasta în afară; musculatura aceasta
acţionează mai cu seama în faza de sprijin, contracţia lor maximă fiind
atinsă în momentul ridicării călcâiului.

• Dintre muşchii extensorii ai labei piciorului mai ales tricepsul sural

se opune flexiei dorsale în timpul momentului de sprijin, stabilizând
astfel piciorul. Muşchii încep să se contracte când planta atinge solul
şi acţiunea devine maximă odată cu ridicarea calcaneului de pe sol;
când piciorul ajunge oscilant, acţiunea tricepsului încetează.