MINISTERUL EDUCAȚIEI FIZICE ȘI SPORT AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DE EDUCAȚIE FIZICĂ ȘI SPORT

CATEDRA DE KINETOTERAPIE

REFERAT

A elaborat : Iachim Elena,

Profesor: Zavalișca Aurica,
dr. ped., conf. univ.

CHIȘINĂU, 2019
 CUPRINS
Introducere…………………………………………………………………...3
1. Muşchii care intervin în biomecanica mersului………………………….4
2. Fazele mersului. Perturbările acestuia…………………………………....7
3. Tipurile de mers patologic……………………………………………....11
4. Evaluarea mersului……………………………………………………...13
5. Concluzie………………………………………………………………..15
Bibliografie…………………………………………………………………16

2
 Introducere
“Steindler defineşte mersul ca “bipedalism alternativ” căci într-adevăr
mersul este format dintr-o alternanţă de mişcari şi poziţii de sprijin ale câte unui
membru pelvin, pe care le repetă apoi identic celalălt membru” (Sbenghe T., 2008)
Evaluarea mersului este o apreciere global-analitică căci poate furniza date
importante atât analitice pe segmente limitate cât şi globale asupra unui complex
funcţional neuro-mio-artrokinetic static şi dinamic ca şi aspecte extrem de
importante ale echilibrului. (Sbenghe, T., 2008)
Importanţa evaluării mersului: (Bogdan, R. et.al, 2006)
- Mersul poate reprezenta exteriorizarea unei afecţiuni (de ex. coxartroza)
punând în acest caz chiar diagnosticul.
- Analiza mersului reprezintă înregistrarea deficienţelor articulare, musculare
sau de coordonare.
- Mersul reprezintă în sine o metodă excelentă în recuperarea unor deficite
(de ex. pentru aparatul cardiovascular - cura de teren).
Un “ciclu de păşit” ca unitate de măsură a mersului este distanţa între
punctele de contact cu solul al unui picior şi următorul punct de contact al aceluiaşi
picior.
“Pasul” este distanţa între punctul de contact al unui picior (stâng) si punctul
de contact al celuilalt picior (drept). Deci “un ciclu de păşit” are doi paşi: unul cu
stângul şi celălalt cu dreptul.
Mersul are trei momente funcţionale de bază: sprijin pe ambele picioare,
sprijin pe un picior, balansul sau avansarea unui picior. Deci putem spune că
mersul este format din două perioade distincte: sprijinul şi balansul.
În mers normal, 60% din durata unui ciclu de mers este reprezentată de
sprijin şi 40% de balans.
Analiza cinematică a mersului arată că există şase mişcări determinante ale
mersului: rotaţia pelvisului, înclinarea pelvisului, flexia genunchiului, mişcarea
piciorului şi genunchiului, deplasarea laterală a pelvisului. Desigur că în mers se

3
produc şi alte mişcări ale trunchiului, capului, balansul braţelor, dar acestea nu
determină cinematica mersului, ci doar o urmează.
Parametrii mersului
- Lungimea pasului este cca 38 - 40 cm (între vârful piciorului din spate şi
călcâiul celui din faţă) sau 70-80 cm măsurată între linia de mijloc a piciorului;
- Lungimea unui ciclu este de cca 150-160 cm de la călcâiul primului pas la
vârful celui de al doilea;
- Distanţa între picioare la nivelul solului este 8 cm ± 3,5 cm;
- Ritmul de mers 90-120 paşi/min;
- Unghiul de deviaţie în afară a piciorului faţă de linia dreaptă imaginară
dintre picioare pe direcţia de mers este 6.70-6.80;
- Înălţimea ridicării piciorului faţă de sol în timpul păşirii. Minim 1.5 cm
între degete şi sol sau privind din spate să vedem cca 2/3 din talpă;
- Un ciclu durează 1.05 ± 0.10 sec.;
- Viteza de traversare a unei străzi 1.4 m/sec;
- Consumul energetic în mers este de 0.8 cal/m/kg corp la o viteză de 60-75
m/min sau 4.3 kcal/min considerând 80 m/min mersul cel mai econom.

1. Muşchii care intervin in biomecanica mersului

Psoas iliacus
- intervine la sfârșitul primului dublu sprijin, limitând tendința de extensie marcată
a șoldului prin contracție izotonică excentrică;
- participă la al doilea sprijin unilateral, realizând propulsia coapsei.
Croitor (sartorius)
- primul dublu sprijin: împreună cu dreptul intern şi semitendinosul se ocupă de
accentuarea valgusului fiziologic, stabilizând articulaţia genunchiului;
- la sfârșitul celui de-al doilea dublu sprijin unilateral: limitează extensia
genunchiului şi acţionează sinergic cu muşchiul iliac în flexia şoldului;
- este rotator extern al şoldului. Mişcare maximă în momentul atacului cu talonul.
Tensor al fasciei lata
4
- primul dublu sprijin: participă la acţiunea stabilizatoare a bazinului, mai ales în
raport cu tibia, deoarece este biarticular;
- primul sprijin unilateral: asigură echilibrul lateral al bazinului, împreună cu
fesierii mic şi mijlociu;
- al doilea sprijin unilateral: asigură echilibrul lateral al coapsei, fiind antagonistul
adductorilor; menţine coapsa în echilibru;
- în absenţa acţiunii sale predomină intervenţia rotatorilor externi în momentul
atacului cu talonul.
Fesier mijlociu
- primul dublu sprijin: stabilizează lateral bazinul, împiedicând prin contracţie
izotonică excentrică înclinarea bazinului de partea opus;
- primul sprijin unilateral: asigură împreună cu muşchiul tensor al fasciei lata
echilibrului lateral al bazinului.
Fesier mic
- primul dublu sprijin: se contractă în tot acest timp şi iniţiază rotaţia externă a
bazinului participând la stabilizirea laterală a acestuia;
- primul sprijin unilateral oscilat: se contractă în tot acest timp, producând rotaţia
bazinului în raport cu femurul (relativ fix).
- se relaxează înainte ca membrul inferior opus să realizeze atacul cu talonul;
Adductorii
- primul sprijin unilateral: momentul verticalei intră în acţiune la sfârşitul acestei
faze, când încetează activitatea abductorilor;
- al doilea sprijin unilateral: şoldul, fiind antagonistul tensorului fasciei lata. La
sfârşitul fazei de oscilaţie, reglează unghiul de atac la sol, evitând rotaţiea externă.
Dreptul femural
- primul dublu sprijin: stabilizează genunchiul, opunându-se accentuării valgusului
fiziologic;
- al doilea dublu sprijin: iniţiază rotaţia internă a bazinului şi flexia şoldului;
- al doilea sprijin unilateral: se contractă împreună cu croitorul.

5
 Rotatorii externi
- intervin în timpul primului sprijin unilateral, momentul verticalei.
Ischiogambieri
- primul dublu sprijin: limitează extensia genunchiului, în momentul atacului cu
talonul;
- al doilea dublu sprijin unilateral: porţiunea scurtă a bicepsului (singurul muşchi
monoarticular din grup) controlează calitatea şi amplitudinea flexiei genunchiului;
porţiunea lungă şi ceilalţi muşchi se contractă tardiv, înaintea atacului cu talonul.
Cvadriceps
- primul dublu sprijin: în timpul atacului cu talonul, sub influenţa greutăţii
corporale, genunchiul tinde să se flecteze, mişcare contracarată de muşchiul
cvdriceps astfel: vaştii monoarticulari se contractă rapid izotonic concentric.
Dreptul anterior, biarticular acţionează ca o chingă, diminuând flexia genunchiului
şi şoldului;
- primul sprijin unilateral: cvadricepsul se contractă parţial, deoarece stabilitatea
genunchiului este asigurată mai ales de tricepsul sural;
- al doilea dublu sprijin: dreptul anterior şi cruralul se contractă pentru a limita
flexia genunchiul la sfârşitul acestui timp;
- al doilea sprijin unilateral: dreptul anterior amplifică flexia şoldului.
Tibial anterior
- primul dublu sprijin: limitează extensia piciorului pe sol, prin contracţia izotonică
excentrică;
- al doilea dublu sprijin: acţionează la sfârşitul acestui timp, pregătind ridicarea
vârfului piciorului;
- al doilea sprijin unilateral: se contractă izotonic, concentric, acţiune care se opune
celei primul dublu sprijin.
Triceps sural
- primul dublu sprijin: soleareul se contractă la sfârşitul acestui timp, când piciorul
este în contact complet cu solul, stabilizând genunchiul;

6
- primul sprijin unilateral: se opun flexiei gambei prin contracţie izotonică,
excentrică; solidarizează gamba de picior şi prin contracţie izotonică puternică
realizează extensia piciorului până la 15o.
Tibial posterior
- primul dublu sprijin: se contractă imediat ce talonul ia contact cu solul,
stabilizând lateral piciorul; ulterior execută o contracţie excentrică antivalgus, care
transferă greutatea corpului pe marginea externă a piciorului;
- primul sprijin unilateral, momentul verticalei: se contractă aproape de sfârşitul
acestei faze, menţinând echilibrul medial al piciorului.
Peronier lung
- primul sprijin unilateral: acţionează ca antagonist al tibialului posterior, ridicând
marginea externă a piciorului;
- al doilea dublu sprijin: ridică marginea externă a piciorului acţionând ca
antagonist al tricepsului sural, care realizează inversia.
Flexor comun al degetelor
- primul sprijin unilateral: acţionează ca sinergist al tricepsului sural, aplicând
degetele pe sol printr-o contracţie izotonică excentrică;
- al doilea dublu sprijin: solidarizează gamba de picior.
Flexor scurt al halucelui
- se contractă la sfârşitul dublului sprijin pentru a menţine halucele pe sol, când
talonul este ridicat de triceps.
Lungul flexor al halucelui
- primul sprijin unilateral: acţionează ca şi tricepsul sural;
- al doilea dublu sprijin: solidarizează gamba pe picior.

2. Fazele mersului. Perturbările acestuia

Mersul normal 1-3 ani este total diferit de mersul copilului mare sau al
adultului. Copilul merge având o bază de sprijin largă, cu genunchii şi şoldurile în
ușoară flexie, cu fază de sprijin bipedă. În jurul vârstei de 4 ani copilul are un mers
suficient de bine dezvoltat, cu viteză normală; la vârsta de 7 ani se poate spune că
7
mersul este acela al adultului. La vârsta de 11-15 ani mersul s-a maturizat,
ajungând la faza adultă.
Fazele mersului
Ciclul complet al unui pas este format din două faze fundamentale: sprijinul
şi balansul. În cadrul acestor faze avem o serie de subdiviziuni: (Sbenghe, T.,
1987)
a. atacul cu talonul;
b. poziţia medie;
c. desprinderea;
d. balansarea.

Fig 1. Fazele mersului

Faza I: atacul cu talonul
- Capul şi trunchiul, verticale; braţul opus este proiectat înainte;
- Bazinul face o uşoară rotaţie anterioară;
- Genunchiul membrului de atac este extins;
- Piciorul respectiv este în unghi drept cu gamba.
Perturbări ale fazei I:
- Capul şi trunchiul se apleacă înainte.
Se controlează: extensorii genunchiului.
- Trunchiul alunecă spre dreapta şi şoldul se rotează extern - pasul
se scurtează.
Se controlează: rotatorii interni ai şoldului, extensorii genunchiului şi
eversorii piciorului.
- Bazinul se rotează posterior.
8
Se controlează: extensorii şoldului şi flexorii coapsei (evaluarea amplorii pasului).
- Şoldul în abducţie.
Se controlează: adductorii.
- Genunchiul în extensie blocată sau în hiperextensie.
Se controlează: extensorii şi flexorii genunchiului.
- Piciorul este pe plat, pe sol (căderea antepiciorului).
Se controlează: flexorii dorsali ai piciorului.
Faza a II-a: poziţia medie.
- Capul şi trunchiul verticale;
- Braţele apropiate de axa corpului;
- Bazinul foarte uşor rotat anterior şi uşor înclinat spre stânga;
- Coapsa dreaptă moderat rotată extern;
- Genunchiul drept extins, iar cel stâng uşor flectat.
Perturbări ale fazei a II-a:
- Capul şi trunchiul se apleacă înainte, cu o rotaţie anterioară crescută a bazinului.
Se controlează: extensorii genunchiului.
- Capul şi trunchiul se apleacă îndărăt, cu o rotaţie posterioară a bazinului.
Se controlează: extensorii şoldului.
- Capul şi trunchiul se apleacă spre dreapta, bazinul se ridică pe partea stângă, în
timp ce braţul drept se îndepărtează de corp
Se controlează: abductorii coapsei drepte.
- Bazinul este în rotaţie anterioară exagerată.
Se controlează: abdominalii şi extensorii coapsei; de verificat amplitudinea
extensiei coapsei.
- Bazinul este înclinat spre partea stângă („mersul tip Trendelenburg").
Se controlează: abductorii coapsei drepte.
- Şoldul în rotaţie externă exagerată.
Se controlează: abductorii şi rotatorii interni ai coapsei, extensorii genunchiului şi
eversorii gleznei.
- Genunchiul în extensie sau în hiperextensie.
9
Se controlează: flexorii şi extensorii genunchiului, flexorii dorsali ai gleznei
(evaluarea amplitudinii flexiei dorsale a gleznei).
- Genunchiul are o flexie exagerată.
Se controlează: flexorii plantari ai gleznei.
Faza a III-a: desprinderea de sol a piciorului.
- Capul şi trunchiul verticale;
- Braţul drept înaintea axului corpului, cu cotul uşor flectat, braţul stâng uşor
îndărătul axului corpului, cu cotul extins;
- Bazinul în rotaţie anterioară;
- Coapsa dreaptă în uşoară rotaţie externă;
- Genunchiul drept uşor flectat;
- Glezna dreaptă în flexie plantară;
- Piciorul se sprijină pe partea anterioară;
- Degetele în extensie din MTF.
Perturbări ale fazei a IlI-a:
- Braţele sunt la distanţe diferite de axa corpului; coatele sunt flectate.
Se controlează: flexorii plantari şi extensorii coapsei şi genunchiului.
- Bazinul cu rotaţie anterioară exagerată.
Se controlează: abdominalii şi extensorii coapsei; de verificat amplitudinea
extensiei coapsei.
- Şoldul în rotaţie externă exagerată.
Se controlează: flexorii plantari şi extensorii coapsei şi genunchiului.
- Genunchiul este parţial flectat şi/sau flexia plantară este limitată, glezna putând fi
în dorsoflexie.
Se controlează: flexorii plantari.
Faza a IV-a: balansarea.
- Capul şi trunchiul, verticale;
- Braţele în apropierea axei corpului;
- Bazinul cu foarte uşoară rotaţie anterioară;
- Şoldul în uşoară rotaţie internă;
10
- Coapsa şi genunchiul drept flectate;
- Membrul de sprijin este aliniat vertical la bazin;
- Piciorul în unghi drept pe gambă şi uşor eversat.
Perturbări ale fazei a IV-a:
- Trunchiul alunecă spre stânga, în timp ce bazinul se ridică pe dreapta.
Se controlează: flexorii coapsei şi genunchiului, flexorii dorsali ai gleznei.
- Bazinul rotat posterior.
Se controlează: extensorii şi flexorii coapsei, de verificat amplitudinea flexiei.
- Coapsa în abducţie.
Se controlează: flexorii coapsei şi genunchiului, ca şi flexorii dorsali ai piciorului;
de verificat amplitudinea adducţiei şi flexiei coapsei, ca şi flexia genunchiului.
- Şoldul în rotaţie externă.
Se controlează: rotatorii interni ai coapsei şi eversorii piciorului.
- Flexia coapsei şi a gambei este exagerată, iar antepiciorul cade (stepaj).
Se controlează: flexorii dorsali ai piciorului.
- Degetele se târăsc pe sol.
Se controlează: flexorii coapsei, gambei şi cei dorsali ai piciorului

3. Tipurile de mers patologic

 Genunchi recurvat apare în contractura flexorilor plantari, pareza
cvadricepsului, spasticitatea flexorilor plantari, spasticitatea cvadricepsului.
 Mersul cu semnul Trendelemburg, înclinarea laterală a trunchiului, pe
partea piciorului de sprijin. Apare în scăderea forței abductorilor șoldului și în
durerea de șold în timpul mersului (coxartroza). Bilateralitatea semnului dă mersul
legănat (de rață);
 Mersul cu hiperextensia trunchiului, mers legănat spre spate (pentru a
împiedica căderea înainte) ce apare in paralizia extensorilor șoldului.
 Mers târșit care reduce mult faza de balans sau realizând-o cu menținerea
unui ușor contact cu solul. Apare la bătrâni, persoane cu slăbire severă etc.

11
 Mersul hipodinamic – încet, „obosit”, cu opriri frecvente, este întâlnit la
bolnavii astenici sau convalescenţi, în miastenie şi în boala lui Addison;
 Mersul ebrios (titulant) – nesigur, cu mişcări dezordonate „ca de om beat”,
deplasări ale corpului înainte şi înapoi. Apare în intoxicaţia cu alcool sau cu
barbiturice.
 Mersul ataxic (ataxie cerebeloasă, senzorial-vestibulară) se desfăşoară cu
picioarele îndepărtate, pentru lărgirea poligonului de susţinere; bolnavii privesc în
pământ, urmărindu-şi paşii şi au dificultăţi la întoarcere. Dacă subiecţii cu sindrom
vestibular sunt invitaţi să meargă înainte şi înapoi de mai multe ori, se observă o
tendinţă de deviere a direcţiei mişcării spre partea lezată. – „mersul în stea”.
 Mersul spastic este văzut în paralizia spastică. În cazul hemiparezei
spastice, mâna afectată este lipită de corp şi nu este balansată în timpul mersului,
iar piciorul este adus înainte printr-o mişcare de circumducţie („mers cosit”),
uneori frecând solul. În parapareza spastică, fiecare membru inferior este avansat
încet, coapsele tind să se încrucişeze la fiecare pas („mers forfecat”), iar paşii sunt
mici, dând impresia de mers „ca prin apă”.
 Mersul stepat sau equin este întâlnit în leziunile motoneuronului periferic
care realizează paralizia muşchilor lojei anterolaterale a gambei (inervaţi de
sciaticul popliteu extern – peronier comun). Constă în atingerea solului, mai întâi
cu vârful piciorului şi apoi cu călcâiul. Bolnavii sunt nevoiţi să flecteze puternic
genunchiul în timpul pasului anterior pentru a nu se împiedica (ca la urcatul
scărilor).
 Mersul parkinsonian se realizează cu corpul aplecat înainte, coapsele şi
genunchii în uşoară flexie, paşi mici şi „târâiţi”. Bolnavii se mişcă rigid, precipitat,
„în fugă după echilibru”, cu balansarea redusă a braţelor.
 Mersul „senil”, al vârstnicilor cu ateroscleroză, constă din executarea unor
paşi mici, nesiguri, târâiţi.

12
 4. Evaluarea mersului
Evaluarea mersului se face în principal prin observaţia testatorului care
consideră tipul de mers al pacientului.
Subiectului i se solicită să execute variate modalităţi de mers: (Sbenghe, T., 2008)
 mers normal;
 mers rapid;
 mers în lateral;
 mers în tandem;
 mers peste mici obstacole;
 urcat-coborât scări.
Se urmăresc o serie de aspecte precum:
 echilibru;
 simetria;
 poziţia piciorului;
 comportarea lanţului kinematic al membrului inferior;
 parametrii măsurabili ai mersului;
 mişcările bazinului;
 mişcările trunchiului;
 mişcările membrelor superioare.

Teste de evaluare a mersului

A. Testul „ridică-te şi mergi” este un test frecvent utilizat la pacienţii
afectaţi neurologic (de ex. hemiplegici). Acest test se poate cuantifica pe scala
0-1-2-3.
0 - incapabil;
1- realizează cu dificultate şi ajutor din partea kinetoterapeutului;
2 - realizează singur cu dificultate;
3 - realizează fără dificultate.

13
 Practic, el se desfăşoară astfel: pacientul stă pe scaun, i se comandă să se
ridice în picioare (fără sprijin), să meargă 6-10 m; să se întoarcă şi să se reaşeze pe
scaun. Durata acestor acţiuni se poate cronometra.
Se analizează: ridicare din şezut, aşezat din ortostatism, stând în ortostatism
nesprijinit, mers, oprire bruscă, mers şi apoi întoarcere.
B. Testul de mers Tinetti este o analiză a câtorva componente ale mersului
care se poate face la viteza obişnuită a pacientului sau/şi viteză crescută. La acest
test, gradele de apreciere pot fi 0-1 sau 0-1-2.
Se analizează: iniţierea mersului, lungimea pasului, înălţimea pasului,
simetria pasului, continuitatea pasului, devierea traseului mersului, mişcarea
trunchiului, distanţa între călcâie în mers.
C. Scala evaluării mersului este ceva mai complexă decât testul de mers
Tinetti, căci se introduc o serie de mişcări automate din mers ale articulaţiilor
membrelor inferioare şi ale membrelor superioare. Scala de grade de apreciere este
0-1-2-3 în care însă 0 este normalitatea şi 3 aspectul cel mai grav.
Scala cuprinde: iniţierea mersului, lungimea pasului, simetria pasului,
continuitatea pasului, devierea traseului mersului, mişcarea trunchiului, clătinarea
atacul cu calcâiul, mişcarea coxofemurală în mers, mişcarea genunchiului în mers,
extensia cotului în mers, extensia umărului în mers, abducţia umărului în mers,
sincronizarea atac calcâi-braţ, înaintarea capului în mers, menținerea ridicată a
umerilor, flectarea trunchiului în mers.
Evaluarea se realizează la vârstnici mai ales pentru aprecierea pericolului de
căderi.
D. Testul „urcatul şi coborâtul scãrilor”
Prezentare: subiectul este pus să urce un anumit număr de trepte, până când
apare oboseala sau incapacitatea de a mai urca. În acel moment, testul este oprit şi
se notează numărul de trepte pe care a reuşit să le urce. Pentru coborâre se
procedeazã la fel. Testul se poate realiza cu ajutor din partea kinetoterapeutului sau
fără dacă este cazul.

14
 5. Concluzie
Mersul este o componentă foarte importantă în viața unui om, deoarece ajută
să interacționeze cu mediul înconjurator. Mersul estetic ne obligă să păstram tot
timpul controlul asupra poziției corpului, a mișcării brațelor, a lungimii pasului, a
felului cum rulăm talpa.
Se poate spune că evaluarea mersului este o apreciere global-analitică, căci
poate furniza date importante atât analitice pe segmente limitate, cât și globale
asupra unui complex funcțional neuro-mio-artrokinetic static și dinamic ca și
aspecte extrem de importante ale echilibrului.

15
Bibliografie
1. Cordun, M., Kinetologie medicală, Editura Axxa, Bucureşti, 1999;
2. Sbenghe T., Kinetoterapie profilactică, terapeutică și de recuperare,
Editura Medicală, București, 1987;
3. Sbenghe T., Bazele teoretice și practice ale kinetoterapiei, Editura
Medicală, București,1999;
4. Sbenghe T., Kinesiologie-știința mișcării, Editura Medicală, București,
2002;
5. https://fdocumente.com/document/mersul-normal-si-patologic-in-biomecanica-umana-
56d67ef658b19.html

16