EVALUAREA MERSULUI

1. Introducere

“Steindler defineşte mersul ca “bipedalism alternativ” căci într-adevăr mersul este

format dintr-o alternanţă de mişcari şi poziţii de sprijin ale câte unui membru pelvin, pe care
le repetă apoi identic celalălt membru”
Mersul este specific fiecărui individ în parte. Are o competenţă ereditară.
Evaluarea mersului este o apreciere global-analitică căci poate furniza date
importante atât analitice pe segmente limitate cât şi globale asupra unui complex funcţional
neuro-mio-artrokinetic static şi dinamic ca şi aspecte extrem de importante ale
echilibrului.

Importanţa evaluării mersului:

- În primul rând de pentru că mersul poate reprezenta exteriorizarea unei afecţiuni

(de ex. coxartroza) punând în acest caz chiar diagnosticul.
- Pe de altă parte, analiza mersului reprezintă înregistrarea deficienţelor articulare,
musculare sau de coordonare.
- În al treilea rând mersul reprezintă în sine o metodă excelentă în recuperarea unor
deficite (de ex. pentru aparatul cardiovascular - cura de teren).
Un “ciclu de păşit” ca unitate de măsură a mersului este distanţa între punctele de
contact cu solul al unui picior şi următorul punct de contact al aceluiaşi picior.
“Pasul” este distanţa între punctul de contact al unui picior (stâng) si punctul de
contact al celuilalt picior (drept). Deci “un ciclu de păşit” are doi paşi: unul cu stângul şi
celălalt cu dreptul.
Mersul are trei momente funcţionale de bază: sprijin pe ambele picioare, sprijin pe un
picior, balansul sau avansarea unui picior. Deci putem spune că mersul este format din două
perioade distincte: sprijinul şi balansul.
În mers normal, 60% din durata unui ciclu de mers este reprezentată de sprijin şi 40%
de balans.
 Analiza kinematică a mersului arată că există şase mişcări determinante ale mersului:
rotaţia pelvisului (4 + 40), înclinarea pelvisului (4 - 50), flexia genunchiului (150), mişcarea
piciorului şi genunchiului, deplasarea lateral a pelvisului (15cm).
Desigur că în mers se produc şi alte mişcări ale trunchiului, capului, balansul braţelor,
dar acestea nu determină kinematica mersului, ci doar o urmează.
Parametrii mersului
- Lungimea pasului este cca 38 - 40 cm (între vârful piciorului din spate şi călcâiul
celui din faţă) sau 70-80 cm măsurată între linia de mijloc a piciorului;
- Lungimea unui ciclu este de cca 150-160 cm de la călcâiul primului pas la vârful
celui de al doilea;
- Distanţa între picioare la nivelul solului este 8 cm ± 3,5 cm;
- Ritmul de mers 90-120 paşi/min;
- Unghiul de deviaţie în afară a piciorului faţă de linia dreaptă imaginară dintre
picioare pe direcţia de mers este 6.70-6.80;
- Înălţimea ridicării piciorului faţă de sol în timpul păşirii. Minim 1.5 cm între
degete şi sol sau privind din spate să vedem cca 2/3 din talpă;
- Un ciclu durează 1.05 ± 0.10 sec.;
- Viteza de traversare a unei străzi 1.4 m/sec;
- Consumul energetic în mers este de 0.8 cal/m/kg corp la o viteză de 60-75 m/min
sau 4.3 kcal/min considerând 80 m/min mersul cel mai econom.
2. Muşchii care intervin in biomecanica mersului

Psoas iliacus
- intervine la sfârsitul primului dublu sprijin, limitând tendinta de extensie marcata
a soldului prin contractie izotonica excentrica;
- participa la al doilea sprijin unilateral, realizând propulsia coapsei
Croitor (sartorius)
- primul dublu sprijin: împreună cu dreptul intern şi semitendinosul se ocupe
accentuării valgusului fiziologic, stabilizând articulaţiagenunchiului;
- la sfârşitul celui de-al doilea dublu sprijin unilateral: limitează extensia
genunciului şi acţionează sinergic cu muşchiul iliac în flexia şoldului
- este rotator extern al şoldului. Mişcare maximă în momentul atacului cu talonul.
Tensor al fasciei lata

- primul dublu sprijin: participă la acţiunea stabilizatoare a bazinului, mai ales în

raport cu tibia, deoarece este biarticular;
- primul sprijin unilateral: asigură echilibrul lateral al bazinului,împreună cu fesierii
mic şi mijlociu
- al doilea sprijin unilateral: asigură echilibrul lateral al coapsei, fiind
antagonistul adductorilor; menţine coapsa în echilibru
- În absenţa acţiunii sale predomină intervenţia rotatorilor externi în momentul
atacului cu talonul
Fesier mijlociu
- primul dublu sprijin: stabilizează lateral bazinul, împiedicând prin contracţie
izotonică excentrică înclinarea bazinului de partea opus
- primul sprijin unilateral: asigură împreună cu muşchiul tensor al fasciei lata
echilibrului lateral al bazinului
Fesier mic
- Primul dublu sprijin: se contractă în tot acest timp şi iniţiază rotaţia externă a
bazinului participând la stabilizirea laterală a acestuia;
- Primul sprijin unilateral oscilat: se contractă în tot acest timp, producând rotaţia
bazinului în raport cu femurul (relativ fix).
- Se relaxează înainte ca membrul inferior opus să realizeze atacul cu talonul.
Adductorii
- Primul sprijin unilateral: momentul verticalei intră în acţiune la sfârşitul acestei
faze, când încetează activitatea abductorilor;
- Al doilea sprijin unilateral: şoldul, fiind antagonistul tensorului fasciei lata. La
sfârşitul fazei de oscilaţie, reglează unghiul de atac la sol, evitând rotaţiea externă.
Dreptul femural
- Primul dublu sprijin: stabilizează genunchiul, opunându-se accentuării valgusului
fiziologic;
- Al doilea dublu sprijin: iniţiază rotaţia internă a bazinului şi flexia şoldului;
- Al doilea sprijin unilateral: se contractă împreună cu croitorul
Rotatorii externi

- Intervin în timpul primului sprijin unilateral, momentul verticalei

Ischiogambrieri
- Primul dublu sprijin: limitează extensia genunchiului, în momentul atacului cu
talonul;
- Al doilea dublu sprijin unilateral: porţiunea scurtă a bicepsului (singurul muşchi
monoarticular din grup) controlează calitatea şi amplitudinea flexiei genunchiului;
porţiunea lungă şi ceilalţi muşchi se contractă tardiv, înaintea atacului cu talonul.
Cvadriceps
- Primul dublu sprijin: în timpul atacului cu talonul, sub influenţa greutăţii
corporale, genunchiul tinde să se flecteze, mişcare contracarată de muşchiul
cvdriceps astfel:
vaştii monoarticulari se contractă rapid izotonic concentric. Dreptul anterior,
biarticular acţionează ca o chingă, diminuând flexia genunchiuluişi şoldului;
- Primul sprijin unilateral: cvadricepsul se contractă parţial, deoarece stabilitatea
genunchiulieste asigurată mai ales de tricepsul sural;
- Al doilea dublu sprijin: dreptul anterior şi cruralul se contractă pentru a limita
flexia genunchiul la sfârşitul acestui timp;
- Al doilea sprijin unilateral: dreptul anterior amplifică flexia şoldului.
Tibial anterior
- Primul dublu sprijin: limitează extensia piciorului pe sol, prin contracţia izotonică
excentrică;
- Al doilea dublu sprijin: acţionează la sfârşitul acestui timp, pregătind ridicarea
vârfului piciorului;
- Al doilea sprijin unilateral: se contractă izotonic, concentric, acţiune care se opune
celei primul dublu sprijin.
Triceps sural
- Primul dublu sprijin: soleareul se contractă la sfârşitul acestui timp, când piciorul
este în contact complet cu solul, stabilizând genunchiul;
- Primul sprijin unilateral: se opun flexiei gambei prin contracţie izotonică,
excentrică; solidarizează gamba de picior şi prin contracţie izotonică puternică
realizează extenisa piciorului până la 15o
Tibial posterior
- Primul dublu sprijin: se contractă imediat ce talonul ia contact cu solul, stabilizând
lateral piciorul; ulterior execută o contracţie excentrică antivalgus, care transferă
greutatea corpului pe marginea externă a piciorului;
- Primul sprijin unilateral, momentul verticalei: se contractă aproape de sfârşitul
acestei faze, menţinând echilibrul medial al piciorului.
Peronier lung
- Primul sprijin unilateral: acţionează ca antagonist al tibialului posterior, ridicând
marginea externă a piciorului;
- Al doilea dublu sprijin: ridică marginea externă a piciorului acţionând ca
antagonist al tricepsului sural, care realizează inversia.
Felxor comun al degetelor
- Primul sprijin unilateral: acţionează ca sinergist al tricepsului sural, aplicând
degetele pe sol printr-o contracţie izotonică excentrică;
- Al doilea dublu sprijin: solidarizează gamba de picior.
Flexor scurt al halucelui
- Se contractă la sfârşitul dublului sprijin pentru a menţine halucele pe sol, când
talonul este ridicat de triceps
Lungul flexor al halucelui
- Primul sprijin unilateral: acţionează ca şi tricepsul sural;
- Al doilea dublu sprijin: solidarizează gamba pe picior.

3. Tipurile de mers patologic

Genunchi recurvat în faza de susținere apare în contractura flexorilor plantari, pareza

cvadricepsului, spasticitatea flexorilor plantari, spasticitatea cvadricepsului.
Mersul cu semnul Trendelemburg, înclinarea laterală a trunchiului, pe partea
piciorului de sprijin. Apare în scăderea forței abductorilor șoldului și în durerea de șold în
timpul mersului (coxartroza). Bilateralitatea semnului dă mersul legănat (de rață);
Mersul cu hiperextensia trunchiului, mers legănat spre spate (pentru a împiedica
căderea înainte) ce apare in paralizia extensorilor șoldului.
Mers târșit care reduce mult faza de balans sau realizând-o cu menținerea unui ușor
contact cu solul. Apare la bătrâni, persoane cu slăbire severă etc.
Mersul hipodinamic – încet, „obosit”, cu opriri frecvente, este întâlnit la bolnavii
astenici sau convalescenţi, în miastenie şi în boala lui Addison;
 Mersul ebrios (titulant) – nesigur, cu mişcări dezordonate „ca de om beat”, deplasări
ale corpului înainte şi înapoi. Apare în intoxicaţia cu alcool sau cu barbiturice.
Mersul ataxic (ataxie cerebeloasă, senzorial-vestibulară) se desfăşoară cu picioarele
îndepărtate, pentru lărgirea poligonului de susţinere; bolnavii privesc în pământ, urmărindu-şi
paşii şi au dificultăţi la întoarcere. Dacă subiecţii cu sindrom vestibular sunt invitaţi să
meargă înainte şi înapoi de mai multe ori, se observă o tendinţă de deviere a direcţiei mişcării
spre partea lezată. – „mersul în stea”.
Mersul spastic este văzut în paralizia spastică. În cazul hemiparezei spastice, mâna
afectată este lipită de corp şi nu este balansată în timpul mersului, iar piciorul este adus
înainte printr-o mişcare de circumducţie („mers cosit”), uneori frecând solul. În parapareza
spastică, fiecare membru inferior este avansat încet, coapsele tind să se încrucişeze la fiecare
pas („mers forfecat”), iar paşii sunt mici, dând impresia de mers „ca prin apă”.
Mersul stepat sau equin este întâlnit în leziunile motoneuronului periferic care
realizează paralizia muşchilor lojei anterolaterale a gambei (inervaţi de sciaticul popliteu
extern – peronier comun). Constă în atingerea solului, mai întâi cu vârful piciorului şi apoi cu
călcâiul. Bolnavii sunt nevoiţi să flecteze puternic genunchiul în timpul pasului anterior
pentru a nu se împiedica (ca la urcatul scărilor).
Mersul parkinsonian se realizează cu corpul aplecat înainte, coapsele şi genunchii în
uşoară flexie, paşi mici şi „târâiţi”. Bolnavii se mişcă rigid, precipitat, „în fugă după
echilibru”, cu balansarea redusă a braţelor.
Mersul „senil”, al vârstnicilor cu ateroscleroză, constă din executarea unor paşi mici,
nesiguri, târâiţi.

4. Evaluarea mersului

Evaluarea mersului se face în principal prin observaţia testatorului care consideră tipul
de mers al pacientului.
Subiectului i se solicită să execute variate modalităţi de mers:
- mers normal;
- mers rapid;
- mers în lateral;
- mers în tandem;
- mers peste mici obstacole;
- urcat-coborât scări.
Se urmăresc o serie de aspecte precum:

- echilibru;
- simetria;
- poziţia piciorului;
- comportarea lanţului kinematic al membrului inferior;
- parametrii măsurabili ai mersului;
- mişcările bazinului;
- mişcările trunchiului;
- mişcările membrelor superioare.

Teste de evaluare a mersului

În continuare o să prezentăm câteva teste de echilibru şi de mers:

A. Testul „ridică-te şi mergi”  este un test frecvent utilizat la pacienţii afectaţi

neurologic (de ex. hemiplegici). Acest test se poate cuantifica pe scala 0-1-2-3.
0 - incapabil;

1- realizează cu dificultate şi ajutor din partea kinetoterapeutului;

2 - realizează singur cu dificultate;

3 - realizează fără dificultate.

Practic, el se desfăşoară astfel: pacientul stă pe scaun, i se comandă să se ridice în
picioare (fără sprijin), să meargă 6-10 m; să se întoarcă şi  să se reaşeze pe scaun.
Durata acestor acţiuni se poate cronometra.
Se analizează: ridicare din şezut, aşezat din ortostatism, stând în ortostatism
nesprijinit, mers, oprire bruscă, mers şi apoi întoarcere.

B. Testul de mers Tinetti este o analiză a câtorva componente ale mersului

care se poate face la viteza obişnuită a pacientului sau/şi viteză crescută. La acest test,
gradele de apreciere pot fi 0-1  sau 0-1-2.
 Se analizează: iniţierea mersului, lungimea pasului, înălţimea pasului, simetria
pasului, continuitatea pasului, devierea traseului mersului, mişcarea trunchiului, distanţa între
călcâie în mers.

C. Scala evaluării mersului este ceva mai complexă decât testul de mers

Tinetti, căci se introduc o serie de mişcări automate din mers ale articulaţiilor membrelor
inferioare şi ale membrelor superioare. Scala de grade de apreciere este 0-1-2-3 în care însă
0 este normalitatea şi 3 aspectul cel mai grav.
Scala cuprinde: iniţierea mersului, lungimea pasului, simetria pasului, continuitatea pasului,
devierea traseului mersului, mişcarea trunchiului, clătinarea atacul cu calcâiul, mişcarea coxofemurală
în mers, mişcarea genunchiului în mers, extensia cotului în mers, extensia umărului în mers, abducţia
umărului în mers, sincronizarea atac calcâi-braţ, înaintarea capului în mers, menținerea ridicată a
umerilor, flectarea trunchiului în mers.
Evaluarea se realizează la vârstnici mai  ales pentru aprecierea pericolului de căderi.

D. Testul „urcatul şi coborâtul scãrilor”

Prezentare: subiectul este pus să urce un anumit număr de trepte, până când apare
oboseala sau incapacitatea de a mai urca. În acel moment, testul este oprit şi se notează
numărul de trepte pe care a reuşit să le urce. Pentru coborâre se procedeazã la fel. Testul se
poate realiza cu ajutor din partea kinetoterapeutului sau fără dacă este cazul.
5. Concluzia

Mersul este o componenta foarte importanta in viata unui om, deoarece ajuta sa
interactioneze cu mediul inconjurator. Mersul estetic ne obliga sa pastram tot timpul controlul
asupra pozitiei corpului, a miscarii bratelor, a lungimii pasului, a felului cum rulam talpa.
Din cele mentionate mai sus observam ca sunt necesare si cunostintele de evaluare
pentru profilaxie si recuperare.