Universitatea de Studii Politice și Economice Europene

”Constantin Stere”

BAZELE FUNDAMENTALE ALE

SERVICIULUI DE KINETOTERAPIE

Mișcarea este viață

Viaţa e o mişcare continuă între trecut, prezent şi viitor.
 Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova
Universitatea de Studii Politice și Economice Europene ”CONSTANTIN STERE”
Facultatea de ȘTIINȚE ECONOMICE ȘI ECOLOGIE
Departamentul: MOAȘE, ASISTENȚĂ ȘI REABILITARE MEDICALĂ

Domeniul de formare profesională: MOTRICITATE SPECIALĂ ȘI RECUPERARE

Specialitatea: Kinetoterapie și terapie

ocupațională
Kinetoterapia - este o disciplină bine definită care, din punct
de vedere științific, se ocupă cu studiul şi elaborarea unor programe
cu scop profilactic, terapeutic sau de recuperare, iar din punct de
vedere practic efectuiază profilaxia, tratamentul sau reabilitarea
parsoanelor cu dezabilități fiziologice sau patologice ale
organismului uman, și are ca element de bază exerciţiul fizic.
 Ordinul MS al RM nr.432 din 25.05.2011
Cu privire la organizarea și funcționarea Serviciului de
Reabilitare Medicală și Medicină Fizică din Republicii Moldova
Anexa 14 Organizarea activităţii serviciului kinetoterapeutic

Kinetoterapia este parte componentă a serviciului de reabilitare medicală şi medicină

fizică şi asigură tratament kinetoterapeutic la etapa de ambulatoriu, spitalicească (acut,
postacut, cronic), în condiţii sanatoriale, la domociliu etc.

Kinetoterapia este procesul educativ-terapeutic-recuperator prin care se urmăreşte

îmbunătăţirea stării de sănătate fizică şi psihică în scopul integrării sau reintegrării
sociale şi profesionale a persoanelor care nu au avut sau şi-au pierdut capacităţile
psihomotorii în urma unor îmbolnăviri sau traumatisme.
Kinetoterapia este parte componentă indispensabilă în cele patru
aspecte majore ale reabilitării - reabilitarea medicală, readaptarea psihică,
reeducarea profesională şi readaptarea socială.

Kinetoterapia îşi desfăşoară activitatea sa în încăperi special

amenajate şi care corespund completamente standardului.
 Sarcinile de bază ale serviciului kinetoterapeutic:

 Efectuarea procedurilor curative, profilactice și de reabilitare a pacienților prin

utilizarea metodelor kinetoterapeutice;
 Aplicarea în practică a metodelor noi de profilaxie prin utilizarea exercițiilor și
procedurilor kinetoterapeutice;
 Propagarea metodelor kinetoterapeutice între medicii practici şi populaţie;
 Efectuarea măsurilor de perfecţionare a cunoştinţelor şi deprinderilor practice
conform actelor normative în vigoare;
 Efectuarea cercetărilor ştiinţifice în domeniul kinetoterapiei şi reabilitării medicale;
 Analiza calităţii serviciului de kinetoterapie a populaţiei;
 Kinetoterapeutul
este specialist cu studii superioare paramedicale în specialitatea
Kinetoterapie, şi alte forme de învăţământ postuniversitar în domeniul
kinetoterapiei, sau prin studii de licenţă în Instituţii de Învăţământ
licenţiate cu dreptul de activitate medicală şi posedă cunoştinţe teoretice
şi deprinderi practice în domeniul diagnosticului şi tratamentului de
reabilitare prin metode kinetoterapeutice.
 Kinetoterapeutul
Kinetoterapeutul trebuie să posede competenţe certificate în terapia
ocupaţională, masaj, electroterapie, hidroterapie şi alte metode care
îi permite să activeze în toate unităţile de reabilitare.
 Kinetoterapeutul

Kinetoterapeutul poate activa în spitale,

clinici, secţii/centre de zi, centre de
reabilitare, instituţii comunitare
specializate/polivalente, programe de
asistenţă la domiciliu, şcoli speciale,
instituţii educaţionale socio-
profesionale, în industrie şi
întreprinderi private.
 Kinetoterapeutul efectuează următoarele activităţi:
 Examinează pacienții kinetoterapeutici;
 Stabilește diagnosticul kinetoterapeutic cu ajutorul metodelor specifice utilizate în kinetoterapie;
 Conlucrează cu specialiștii fizioterapeuți și elaborează programe integrate de recuperare a pacienților;
 Utilizează procedeile kinetoterapeutice pentru:
profilaxia, tratamentul și reabilitarea afecțiunilor congenitale sau dobândite ale aparatului locomotor;
reabilitarea pacienților după traumatism;
reabilitarea pacienților după AVC (atac vascular cerebral);
reabilitarea pacienților postchirurgical;
pregătirea către endoprotezare etc;
 Elaborează programe şi planul de tratament individuale și/sau colective de antrenament pentru
pacienții kinetoterapeutici selectând metodele de tratament potrivite;
 Elaborează programe de profilaxie și antrenament pentru persone aflate în diferite condiții fiziologice
și psihologice dificile: sarcină, obezitate, îmbătrânire, dependența (alcool, tutun, droguri, telefon si IT)
 Efectuiază analiza activităţii kinetofuncţionale pentru stabilirea deficitului şi gradului de handicap al
pacienților, în baza raporturilor kinetologice, fiziologice, etice, sociale şi psihologice;
 Consultă specialiştii din clinică, membrii echipei în problemele tratamentului kinetoterapeutic
 Kinetoterapeutul este obligat:

să-şi perfecţioneze permanent cunoştinţele profesionale;

să cunoască principiile acordării ajutorului medical urgent;

să asigure completarea documentaţiei medicale în corespundere cu cerinţele Ministerului

Sănătăţii;

să asigure implementarea în practică a metodelor de diagnostic şi tratament noi în baza

performanţelor ştiinţifice mondiale.
 Exemple de Profesiogramă a kinetoterapeutului
Normativele de timp indicate pentru şedinţele de kinetoterapie

Pentru pacienţii de profil terapeutic,

1. în stare acută (regim de pat) – 15-20 minute (două şedinţe pe zi),
2. în stare subacută (regim de pat) – 20-25 minute.
3. În perioada de convalescenţă sau în evoluţie cronică:
1. şedinţe individuale - 25-30 minute,
2. şedinţe în grup – 35-40 minute.
Pentru pacienţii în perioada postoperatorie:
a) Chirurgie generală:
Perioada acută: şedinţă individuală – 15-20 min. (două şedinţe pe zi),
Perioada postacută şi convalescentă: şedinţa individuală – 20-25 min. şedinţă în grup – 25-35 min.
b) Chirurgie toracală - cardiochirurgie, pulmonochirurgie
Perioada acută, postacută: şedinţă individuală – 15min (două şedinţe pe zi),
Perioada postacută: şedinţa individuală – 15-20min (două şedinţe pe zi), şedinţă în grup – 20 min.
Perioada convalescentă şi de reabilitare: şedinţa individuală – 30min (două şedinţe pe zi), şedinţă în grup – 35-40
min.
 Pentru pacienţi cu traume (fracturi, leziuni musculo-capsulo-ligamentare)

În perioada de imobilizare, inclusiv la pat: şedinţă individuală – 15-20 min. (două şedinţe pe zi),
şedinţă în grup/ în salon - 20 min.

În perioada postimobilizatorie: şedinţă individuală – 25-30 min (două şedinţe pe zi),

şedinţă în grup – 35-40 min

Traume ale coloanei vertebrale fără lezare medulară şi a bazinului:

În perioada de imobilizare la pat:
şedinţă individuală - 20-25 min., (două şedinţe pe zi),
şedinţă în grup - 35 min.

În perioada postimobilizatorie:
şedinţă individuală - 30-35 min., (două şedinţe pe zi),
şedinţă în grup – 35-40 min.
 Terminologii și noțiuni folosite în Kinetoterapie
Proceduri curative (Terapeutice) - totalitatea metodelor, mijloacelor şi procedeelor prin care
se acţionează pentru tratarea bolilor.

Proceduri Profilactice (Profilaxia) - totalitatea metodelor, mijloacelor şi procedeelor prin care

se acţionează pentru menţinerea stării de sănătate a populaţiei (împiedicarea apariţiei
îmbolnăvirilor, limitarea extinderii unei boli deja apărute, înlăturarea complicaţiilor şi
consecinţelor grave ale bolii respective).
 
Recuperarea medicală - este definită ca activitate complexă medicală, educațională şi
profesională prin care se urmăreşte:
- restabilirea cât mai deplină a capacităților funcționale reduse sau pierdute de către o
persoană, în urma unor boli congenitale sau dobândite,
- precum şi dezvoltarea nervoasă compensatorie şi de adaptare la o viață activă cu
independență economică şi/sau socială" (Moțet, D., 2010).
 După OMS Recuperarea medicală coincide cu debutul bolii şi cuprinde atât măsurile terapeutice,
medicale, ortopedice etc. adecvate fazei bolii, cât şi procedeele menite să prevină sau să limiteze
sechelele.
În perioada de convalescență se urmăreşte reabilitarea funcției pierdute (parțial sau total) prin
utilizarea diverselor mijloace terapeutice.
În perioada postconvalescență se urmăreşte menținerea rezultatelor (etapa de stabilizare
completă a leziunilor, bolii) şi înlăturarea deficiențelor funcționale restante.

În cazul în care recuperarea nu poate reda subiectului în întregime capacitatea funcțională normală, sau
dacă recuperarea nu se poate realiza din diverse motive, se lucrează pentru formarea unor mecanisme
compensatorii care să asigure un anumit grad, variabil, de funcționalitate şi, implicit, de autonomie,
înlocuind funcțiile diminuate sau pierdute.

Compensarea - reprezintă mecanismul biologic de menținere a funcțiilor vitale ale organismului în

caz de leziune sau tulburare funcțională gravă a unor organe, prin modificări secundare care restabilesc
echilibrul.
Corectarea este - un proces care se ocupă cu corectarea abaterilor de la normal datorate unor cauze
diverse
Educarea este un proces care se ocupă cu formarea şi dezvoltarea unor deprinderi pe care persoana nu le-a
avut niciodată, este, mai ales, cazul copiilor cu deficiențe/afecțiuni congenitale sau dobândite foarte timpuriu.

Reeducarea este ansamblul mijloacelor şi îngrijirilor destinate să permită restabilirea, totală sau parțială, a
funcțiilor afectate după o boală invalidantă (motorie sau psihomotorie); poate fi reeducare fizică, funcțională,
locomotorie, a mersului, profesională, vocală.

Readaptarea reprezintă ansamblul de măsuri care, pe lângă reeducarea funcțională a persoanelor

handicapate, vizează dezvoltarea posibilităților psihice, fizice şi profesionale ale acestora şi integrarea în viața
publică şi privată.

Reabilitarea reprezintă readucerea în stare activă, prin reeducare, exerciții şi fizioterapie a unor funcții
alterate sau aproape dispărute în urma unor procese patologice.
 Ortostatism - Poziție verticală a corpului uman, în care acesta se sprijină în mod egal pe ambele
picioare. Posibilitatea de menținere a acestei poziții se dobândeşte treptat, după naştere, în primii doi
ani de viață.

Culcat - Poziție fundamentală orizontală în care corpul se găseşte aproape în întregime în contact cu
suprafața de reazem:
~ dorsal - pe spate;
~ facial - pe față;
~ costal - pe o latură.

În medicină şi în kinetoterapie poziția poartă numele de decubit (decubit dorsal, ventral, lateral)

Mobilitate - caracteristică a motricității exprimată prin amplitudinea mişcărilor efectuate.

~ depinde de factori articulari (forma suprafețelor articulare, starea capsulei şi a ligamentelor) şi de
factori musculari (forța musculaturii agoniste, suplețea musculaturii antagoniste). Vârsta, inactivitatea
şi temperatura scăzută diminuează , iar antrenamentul şi încălzirea o măresc"
Mişcare
1. Categorie filozofică care desemnează totalitatea schimbărilor şi a deplasărilor realizate de materia
vie şi nevie din univers.
2. Act motor reflex, voluntar sau automatizat, constând din schimbarea poziției în spațiu a corpului în
întregime sau a părților sale componente.
Se efectuează datorită contracțiilor musculare dinamice concentrice sau excentrice.
Este însoțită de producerea lucrului mecanic (travaliului) pozitiv, când se realizează prin contracții
dinamice concentrice, sau negativ, în cazul contracțiilor dinamice excentrice.
Tonus muscular - Stare de tensiune activă, uşoară, permanentă, involuntară şi variabilă ca intensitate a
muşchilor netezi şi striați. Rezultă din intrarea succesivă în acțiune a unor grupe mici de fibre din muşchi,
ca răspuns reflex la excitații pornite din proprioceptor (musculatura striată) sau interoceptor (musculatura
netedă).
Tonusul muşchilor somatici are rol important în menținerea poziției anatomice a capetelor osoase în
articulațiile mobile (~ de repaus), în menținerea poziției verticale a corpului (~ de postură), precum şi în
favorizarea contracțiilor statice şi dinamice necesare activității aparatului locomotor.
Tonusul muşchilor striați creşte cu vârsta, stările emoționale, oboseala acută, oboseala cronică
(supraantrenament) şi temperatura scăzută a mediului.
~ are nivel mai scăzut la copii, în cazul temperaturilor ridicate ale mediului (în special ale apei), în somn şi
la persoanele antrenate în stare de formă sportivă.
Creşterea exagerată a tonusului muscular are influență nefavorabilă asupra mobilității articulare şi îl
expune la întinderi şi la rupturi musculare.
- este înlăturată prin încălzire adecvată şi prin tehnici speciale de autoreglare.
Agonist - Muşchi sau grupă musculară care, contractându-se, determină efectuarea unei mişcări.
Acțiunea muşchilor ~ este însoțită în permanență de aceea a muşchilor antagoniti. Coordonarea fină a
intervenției ambelor categorii de muşchi este indispensabilă pentru efectuarea corectă a mişcărilor şi evitarea
suprasolicitărilor mecanice ale muşchilor şi articulațiilor.

Antagonist - Muşchi sau grupă musculară care, contractându-se, frânează sau opreşte mişcările efectuate
prin contracția muşchilor agonişti. Acțiunea acestor două tipuri de muşchi este fină şi permanent
coordonată.
Amplitudine a mişcării - Caracteristică a mişcării, constând în deplasarea maximă care poate fi
realizată în planul de execuție al mişcării respective.
~ depinde în cea mai mare măsură de forma extremităților osoase care se articulează.
Alți factori care condiționează amplitudinea sunt: starea cartilagiilor şi sinovialei articulației, suplețea
capsulei şi ligamentelor articulare, forța de contracție a musculaturii agoniste, elasticitatea
musculaturii antagoniste.
Creşterea amplitudinei este unul din obiectivele procesului de antrenament, pentru că ea influențează
eficiența execuțiilor tehnice şi aspectul estetic al mişcărilor.
Amplitudinea se măsoară în grade cu un aparat special (goniometru) sau în centimetri prin lungimea
parcursului mişcării.
Atitudine - "Poziție a corpului şi a segmentelor sale prezentă atât în statică, cât şi pe parcursul
mişcărilor, asigurată de centrii motori corticali şi subcorticali, pe baza unor informații complexe
proprioceptive, vestibulare, vizuale şi auditive. Activitățile corporale contribuie la formarea unei
atitudini corecte"

Coordonare a mişcării - "Activitate a sistemului nervos central datorită căreia fiecare muşchi
necesar efectuării unei mişcări se contractă cu intensitatea adecvată şi numai când este necesar
pentru a se asigura execuția exactă a mişcării respective"
Rezumat Scopul acestui capitol este de a dezvolta capacitatea de înțelegere a
principalelor noțiuni terminologice specifice în stânsă legătură cu utilizarea lor corectă,
pentru îmbunătățirea şi optimizarea comunicării şi colaborării cu specialiştii domeniului.

În acest sens, sunt prezentate principalele noțiuni terminologice generale, cât şi unele
noțiuni terminologice specifice cerându-se completarea lor cu cele întâlnite pe parcurs,
pentru a dezvolta abilitățile lucrului cu dicționarul şi cu sursele bibliografice.

Pe măsură ce studentul îşi dezvoltă vocabularul terminologic apare adaptarea şi

ajustarea comunicării verbale sau scrise în cadrul activităților specifice domeniului
kinetoterapiei.