UNIVERSITATEA DE STUDII POLITICE SI ECONOMICE EUROPENE

“CONSTANTIN STERE”

TEMA: METODE DE EDUCARE/ REEDUCARE

NEUROMOTORICE

A ELABORAT:
VARSAN VALERIA

A VERIFICAT:
POTAPENCO ROMAN
 PLANUL:

1. Conceptul “Bobath”
2. Conceptul “Vojta”
3. Metoda “Brungstrom”
4. Metoda “Castillo Morales”
5. Metoda “Frenkel”
 CONCEPTUL “BOBATH”

Conceptul “Bobath” este o metoda de reeducare. Numele provine de la sotii

Bobath care au dezvoltat conceptul metodei. Din start conceptul metodei a fost
pentru incurajarea copilului cu tulburari neuromotorii ca sa-si recapete abilitatiile
pierdute prin anumite tehnici de kinetoterapie speciala (tehnici de facilitare
neuro-musculara si proprioceptive), pentru reabilitarea abilitatiilor necesare,
pentru dobindirea diverselor deprinderi din activitatile cotidiene (mersul,
alimentarea, comunicarea).
Descoperirea revolutionala consta in faptul ca pacientul poate sa-si reeudca mintea si corpul pentru a reusi sa se miste mai usor,
implicind cit mai multe parti ale corpului, folosind toate miscarile pe care le poate executa deja incercind sa-si imbunatateasca
abilitatile locomotorii.

Intreaga activitate de recuparare are scopul final de recistigarea simetriei corpului. Activitatile motorii in mare parte cazurilor trebuie
sa fie cu scop bine determinat. De exemplu: sa sedem, sa vorbim, sa mergem spre toaleta, etc).

Comenzile pot fi:

• Verbale
• Nonverbale
• Gestuale
• Combinate (Verbale + gesturale)

Aceste se determina in functie de cognitia pacientului (determinat de tipul lezional).

Raspunsul motor voluntar la orice stimul (senzitiv, senzorial) trebuie asteptat, deoarece atit prelucrarea informatiilor, comenzilor, cit
si raspunsul motor sunt perturbate in sensul intirzierii lor.
 INDICATIILE METODEI “BOBATH”
SUNT UTILE PENTRU:

• Persoanele de toate virstele, cu tulburari congenitale sau tulburari de

circulatie cerebrale dobindite.
• Intirzieri de dezvoltare, tulburari senzitivo-motorii
• Boli neuromusculare
• Persoanelor cu accident cerebral vascular
• Boala Parkinson
• Scleroza multipla
• Probleme de echilibru
 ACTIUNEA BOLII ASUPRA
ORGANISMULUI UMAN

- Boli cerebrovasculare
- Tumori cerebrale Lezarea parenchimului - Manifestari clinice
- Traumatismele cranio – cerebral (pierderea functiei) - Deficit neurologic
cerebrale
 Pentru initierea si dirijarea procesului de invatare a creierului este
important:

• sa ajunga stimul corect la nivelul creierului,

• sa impiedic sa ajunga stimuli gresiti la creier
• sa se repete des stimulii corecti (a evita insaobisnuinta)
 CONCEPTUL DE 24 DE ORE:

 Recuperarea functiilor (neurologice) pierdute nu are loc prin repetarea stupida

de miscari singulare/izolate ci prin exersarea de activitati zilnice: modificarea
pozitiei in pat, mancare, igiena corporala, imbracare si etc. Astfel s-a dezvoltat
conceptul de 24h, care face parte din conceptul Bobath.
 Ca si in cazul dezvoltarii copilului importanta nevoilor dobandite are
urmatoare succesivitate:
1.Nevoia de a bea
2.Nevoia de a manca
3.Nevoia de a sedea
4.Nevoia de a sta
5.Nevoia de a merge
 REGULI PRINCIPALE

 Pacientul are nevoie de mult timp si liniste in timpul terapiei

 Fizioterapeutul are nevoie de timp si rabdare
 Spectatorii deranjeaza atat pacientul cat si fizioterapeutul
 Pacientul nu trebuie suprasolicitat ( cauzeaza agresivitate la pacient)
 Exercitile si alimentatia trebuie pregatite, pacientul este informat cu privire la ce urmeaza si este motivat
 Preferintele alimentare ale pacientului trebuie cunoscute si respectate
 Pacientul trebuie sa aiba incredere in terapeut
 Saliva si resturile alimentare sa fie indepartate rapid prin tamponare ( in cazul invatarii de a minca)
 Pacientul este vigil si nu este extenuat de alte terapii
 MANIFESTARI CLINICE:

 Vizibile
• Hemipareze/hemiplegii
• Spasticitate – pozitii vicioase ale membrelor
• Hemihipestezii – tulburari de sensibilitate pe jumatate de corp
• Tulburari de vorbire (afazii)
 Nevizibile (neuropsihologice)
• Anosognosie – nerecunoasterea bolii
• Tulburari de orientare temporo-spatiale
 METODA POATE FI APLICATA DE:

• Kinetoterapeuti
• Medici reabilitologi
• Terapeuti ocupationali
• Logopezi
• Asistenti medicali in recuperare
 CONCEPTUL “VOJTA”

 Conceptul “Vojta” este o metoda de educare si reeducare, se adreseaza

prematurilor noi nascutilor cu risc (incepind cu 28 de saptamini), copiilor si
adolescentilor cu tulburari neurologice, de postura sau probleme ortopedice.
Aceasta este foarte utila in special pentru copiii foarte putin activi din punct de
vedere motric sau resimt o slabire a musculaturii. Terapia Vojta se bazeaza pe
principiul reflexogen in locomotie, ceea ce inseamna ca terapeutul aplica
presiune in anumite zone pentru a obtine reactii motrice (miscarea ochilor,
procesul de inghitire sau de respiratiei) din partea organismului. Corpul
raspunde prin modele de miscare innascute si astfel sistemului nervos central i
se ofera posibilitatea de a stoca miscari specifice pe care le va folosi in
activitatile de zi cu zi.
 OBIECTIVELE CONCEPTULUI
“VOJTA”

• Modificarea activitatii reflexe a copilului si conducerea dezvoltarii ei spre

directii fiziologice
• Modificarea automatismelor spinale in cazul leziunilor medulare
• Controlul respiratiei cu scopul a creste capacitatea vitala
• Controlul reactiilor vegetative
• Prevenirea degradarii ortopedice
 LOCOMOTIA REFLEXA – BAZA
TERAPIEI “VOJTA”

 Prin folosirea terapeutică a locomoţiei reflexe, se poate ajunge, la pacienţii cu

o afecţiune a sistemului nervos central şi a aparatului locomotor,
 Aceasta însemnând că ele devin iarăşi accesibile. Locomoţiile reflexe sunt
activate „pe cale reflexă“. „Reflex“ in sensul locomotiei reflexe este un stimul
reflex extern, aplicat terapeutic. La terapia Vojta, terapeutul aplica pacientului,
aflat in decubit ventral, dorsal sau lateral, presiune tintita pe anumite zone ale
corpului.
 INDICATII ALE TERAPIEI “VOJTA”

 Pareze cerebrale
 Scolioze ale CV
 Displazii si luxatii ale articulatiei soldului
 Tulburari centrale de coordonare la virsta sugarului
 Paralize ale MS sau MI
 Diferite boli musculare
 Dereglarile ale functiilor respiratorii, deglutitiei si masticatiei (cit la copii atit
si la maturi)
 CONTRAINDICATII ALE TERAPIEI
“VOJTA”

 Imbolnaviri acute febrile, respective inflamatorii

 Existenta sarcinii la pacient
 Boli de inima
 Boli infectioase care se transmit prin aer
 La vaccinari vii (10 zile dupa vaccina)
 Cu ajutorul “Locomotie reflexe” pot fi influentate reactii ca:

Miscarea globilor ocular (oculomotricitate)

Miscari ale limbii si miscari ale maxilarului (motricitate orofaciala)

 Precum si functii vegetative ca:

Respiratia
Suptul si deglutitia (la prematurilor noi nascuti si la sugari)
Reglarea functiei vezicii si a intestinului
 Locomotia reflexa si legatura cu dezvoltarea motorie ideala:

Modelele parţiale ale locomoţiei reflexe cuprind toate componentele

dezvoltării motorii aleomului până la mersul independent. Prin aplicarea
regulată a terapiei Vojta, se realizează„deschiderea căilor“ pentru aceste
modele parţiale în sistemul nervos central, astfel încât,starea de activare
realizată prin terapie este menţinută o perioadă de timp.
 Prin aplicarea locomotiei reflexe se urmareste ca componentele
elementare ale verticalizarii umane si deplasarii, acesta insemnind:
• Echilibrul corpului in timpul miscarilor (coordonare posturala)
• Ridicarea corpului, impotriva gravitatii
• Miscarile cu scop precis, de apucare si pasire ale membrelor sa devina din nou
accesibile si utilizabile
 APLICAREA CONCEPTULUI “VOJTA”

 Terapia “Vojta” la copil

Terapia “Vojta” poate fi aplicata in aceeasi masura atit la sugari, cit si la copii.
Indicatia rezulta pe baza diagnosticului medical si a scopului terapeutic formulat
in consecinta.
Cele mai bune rezultate sunt obtinute atunci cind la pacient nu sau dezvoltat si
nu sau fixat anumite modele motrice inlocuitoare. La pacientii aflati in faza de
fixare a “motricitatii inlocuitoare”, scopul terapiei este activarea si mentinerea
modelelor de miscare fiziologice.
 Terapia “Vojta” la adulti
La adultii cu afectiuni dobindite, care prejudiciaza coordonarea pereferica si
central nervoasa a miscarii, terapia “Vojta” se foloseste atit in faza acuta a bolii,
asta insemnind deci foarte devreme, ca si in reabilitatea ulterioara. Cu ajutorul
terapiei Vojta este stimulat din nou accesul la modelele de miscare sanatoase cu
scopul prevenirii efectelor secundare ca durerea, limitarea functionalitatii si
fortei.
 METODA
“BRUNGSTROM”

 Metoda “Brungstrom” recupereaza miscarile voluntare la pacientii cu

hemiplegii utilizind activitatea reflexa spinala (reeducarea functionala si in
absenta posibilitatilor de participare activa a pacientului) si stimularea
senzoriala. Stimularea senzoriala depinde de stadiul de recuperare motorie al
pacientului. Reeducarea acestei metodei a fost difenita in 6 etape principale de
catre Brungstrom.
 Cele 6 etape principale de catre “Brungstrom”

1. In perioada flasca (flascitate), absenta totala a miscarilor active la nivelul segmentelor plegice.

2. In perioada in care sunt posibile unele miscari minimale ca amplitudine, unele manifestari de sinergie si
spasticitatea musculara incepe sa se instaleze.

3. Hemiplegicul realizeaza progresiv controlul asupra miscarilor active si in directia disocierii miscarilor sinergice,
spasticitatea creste in intensitate.

4. Control tot mai un asupra miscarilor voluntare, reducerea spasticitatii.

5. Progresele neuromusculare continua cu dificultate, sinergiile pierd din capacitatea de a parazita miscarile active.

6. Nu este obligatoriu, dar daca se intimpla, apare diminuarea spasticitatii si recuperarea mersului.
 Obiectivul principal al reabilitarii dupa Brungstrom, trebuie sa fie facilitatea activitatii mortice controlate
si inhibarea elementelor patologice precum spasticitatea si reactiile asociate.
 Sinergiile, reflexele si celelatlte miscari anormale sunt vazute ca o parte normala a procesului de recuperare
prin care pacientul trebuie sa treaca pina la aparitia miscarilor voluntare. Miscarile sinergice sunt folosite si de
persoanele normale dar acestea le controleaza, apar intr-o varietate de patern-uri si pot fi modificate sau oprite
voluntar.
 Astfel, in timpul stadiilor initiale ale recuperarii, pacientul trebuie ajutat sa cistige controlul sinergiilor
membrelor, iar stimulii aferenti pot fi un avantaj in intretinerea si cistigarea controlului miscarii. Odata cu
sinergiile pot fi executate voluntar, ele sunt modificate si se executa miscari combinatorii, de la simplu la
complex.
 Executarea miscarilor sinergice, reflex sau voluntar, sunt influentate de mecanismele reflexe posturale
primitive. Cind pacientul executa sinergia, componentele cu cel mai mare grad de spasticitate determiina cea
mai vizibila miscare.
 In procesul recuperarii motorii este respectata succesiunea ontogenetica, respectiv de la proximal spre
distal, de la flexie la extensie, de la miscarile grosiere la cele selective, asa incit miscarile umarului sunt
asteptate inaintea miscarilor miinii.
 ANTRENAREA MEMBRULUI
SUPERIOR
Stadiul I şi II
- membrul superior este flasc, apar sinergiile
-scopul tratamentului este:
1. creşterea tonusului muscular
2. stimularea sinergiilor pe cale reflexă.
Tratament de facilitare:
a.reflexele tonice şi reacţiile posturale : pentru creşterea tonusuluimuscular şi declanşarea mişcărilor reflexe.
b.Răspunsul de tracţiune proximală : pentru ativarea sinergiei flexorilor.
c.Tapotarea trapez mijlociu, superior , romboid, biceps : faciliteazăsinergia de flexie.
d.Tapotarea triceps şi întinderea dinţat anterior: facilitează sinergia deextensie.
e.Mobilizarea pasivă pe scheme sinergice: menţine mobilitatea articularăşi oferă feedback proprioceptiv şi visual.
f. Intinderea bruscă şi tapotarea suprafeţei musculare: faciliteazăcontracţia muşchiului.
Stadiul II şi III
• sinergiile sunt prezente şi pot fi folosite voluntar.
• se dezvoltă hipertonia
• obiectivul: obţinerea controlului voluntar asupra sinergiilor.
Tratamentul: repetarea sinergiilor întâi cu facilitate din partea terapeutului apoi voluntar.

Facilitarea se realizează prin:

a.rezistenţă opusă mişcării voluntare
b. comenzi verbale
c. stimulare cutanată
d. Tapotare
Apoi mişcările se execută voluntar fără facilitare din partea terapeutului urmândcomponentele schemelor de
sinergie proximo-distal.Se folosesc mişcările bilaterale cu ambele membre.De exemplu pentru extensia cotului
pacientul foloseşte membrul superior sănătos pentru a ghida membrul superior paralizat pentru a putea fi aşezat în
câmpul săuvizual pe un taburet. Apoi prin încărcarea membrului afectat de câtre greutateacorpului se facilitează
extensia cotului.
Stadiul IV şi V
• obiectivul: realizarea unor scheme complexe de mişcare

Stadiul V şi VI
• obiectivul: creşterea vitezei de execuţie şi a gradului de performanţă a
complexităţii mişcărilor.
 MINA SI PUMNUL
Stadiul I : flaciditate ( stare de slabiciune determinata de scaderea tonusului muscular)
Stadiul II : inactivitate în flexia degetelor sau mici mişcări
Stadiul III :
1.Închiderea globală a mâinii
2.Extensia pumnului asociată cu extensia cotului: apare cu sinergia de extensie
Stadiul IV
3.Extensia degetelor: se realizează cu facilitare(semi-voluntară)
4.Prehensiunea sub-terminală: (creion)
5.Flexia-extensia pumnului cu mâna închisă
Stadiul V
6.Circumducţia pumnului
7.Prehensiunea termino-terminal
8.Lansarea unui obiect
9.Precizia (încheierea unei cămăşi cu o mână, scriere)Activităţi: spălarea pe spate, băgarea cămăşii în pantalon la spate
 ANTRENAREA MAINII

Obiectivele:
1. Recuperarea apucării grosiere: se folosesc răspunsul la tracţiune şi reflexul
deapucare
2. Stabilizarea radiocarpiană în cursul apucării
3. Obţinerea eliberării active a unui obiect din pumn
4. Follosirea metodelor “Prehensiunelor”
 PREHENSIUNELE

 Prehensiunile sunt cele mai importante mişcări realizate de către mână, ele
putând fi realizate cu ajutorul policelui în mare parte, dar şi fără acestuia şi
folosesc la prinderea şi manipularea obiectelor.
 TIPURI DE
PREHENSIUNI
1. Prehensiunea terminală se realizează între pulpa policelui, aproape de unghie şi
pulpa fiecărui deget, în particular a indexului.

2. Prehensiunea subterminală se realizează între pulpa policelui şi pulpa altui deget

când este bidigitală, sau pulpele a două degete, când se utilizează trei degete
3. Prehensiunea subtermino-laterală se realizează între pulpa policelui şi faţa laterală a unui deget, mai
frecvent indexul, ca şi cum am număra bani.

4. Prehensiunea polici digitopalmară este o prehensiune de forţă realizată între palmă şi ultimele patru degete
şi police; se aplică în jurul unor obiecte grele si voluminoas

5. Prehensiunea prin opoziţie digitopalmară opune palmei ultimele patru degete şi permite manipularea unor
obiecte mai mici decât cea polici digitopalmară.

6. Prehensiunea latero-laterală se realizează interdigital între feţele alăturate a două degete, mai ales index şi
medius. Ex: menţinerea ţigării între degete
 UMAR, COT, ANTEBRAT
Pacientul este pe sezute.

Teste posibile în stadiul III

1.Sinergia de flexie: să ducă mâna în spatele urechii
2.Sinergia de extensie: duce mâna la genunchiul opus

Teste posibile în stadiul IV

3.Ducerea mâinii la regiunea lombosacrată
4. Pronaţia şi supinaţia cu cotul flectat
5.Antepulsia cu cotul extins: în stadiul IV realizează pronaţia şi amplitudinea incompletă.

Teste posibile în stadiul V

6. Ridicarea verticală a braţului cu cotul extins
7.Pronaţia şi supinaţia cu cotul extins şi umârul în ABD de 90 grade
 MEMBRELE
Stadiul I: flaciditate
INFERIOARE
Stadiul II: mişcări voluntare minime
Stadiul III
1.Sinergia de flexie: ortostatism între barele paralele, flexia şoldului,flexiagenunchiului la 90 grade, dorsiflexia piciorului-
se ţine de bare pentru echilibru
2.Sinergia de extensie:sprijin unipodal se ţine cu o mână
3.Flexia şoldului cu extensia genunchiului
Stadiul IV
4.Şezând, flexia genunchiului mai mult de 90 grade
5.Şezând, flexie dorsală, piciorul pe podea6.Ortostatism, flexia genunchiului asociată cu extensia şoldului
7.Ortostatism, flexia dorsală izolată
Stadiul V
8.Sprijin unipodal cu Trendelenburg
9.Sprijin unipodal, echilibru
10.Şezând, rotaţia genunchiului.călcăiul se sprijină pe sol.
 METODA “CASTILLO
MORALES”

Aceastǎ metodǎ îşi are originea în urma multor ani de experientǎ cucopii
hipotoni, cu dizabilitǎti grave, datorate necesitǎtilor de comunicare cuei prin
mijloace nonverbale. De atunci, acest spectru terapeutic s-a lǎrgit şicuprinde
urmǎtoarele afectiuni: copii nǎscuti prematur, copii cu retardsenzorio-motor,
sindroame hipotonice, sindroame hipokinetice, sindromulDown, copii cu
probleme de perceptie şi întǎrzieri în dezvoltarea normalǎ.
Morales prezintǎ dezvoltarea senzorio-motorie a unui copil sǎnǎtoscomparǎnd-o
cu cea a unui copil hipoton, într-o formǎ schematicǎ printriunghiuri şi relatia
acestora între ele. Corpul copilui este schematic marcatcu douǎ triunghiuri:
triunghiul de sus are baza la extremitǎtile superioare, iar cel de jos la extremitǎtile
inferioare, astfel încât vârfurile triunghiurilor seîntâlnesc în zona dorsolombarǎ.
 La nou nǎscutul sǎnǎtos bazele acestor triunghuri se apropie la oflexie amplǎ. Pe mǎsurǎ ce copilul se
dezvoltǎ, treptat, îndepǎrteazǎ celedouǎ baze şi de fiecare datǎ se “îndreaptǎ” (se ridicǎ) împotriva fortei
degravitatie, cu o deplasare uşoarǎ a centrului de greutate şi a sprijinului. Controlul postural şi reactiile
de echilibru devin tot mai sigure, pozitiileinitiale de sprijin ale membrelor superioare şi inferioare
variazǎ din ce în cemai mult, pânǎ când copilul învatǎ sǎ meargǎ. Baza triunghiului uneşteîntotdeauna
punctele de sprijin cele mai îndepǎrtate ale extremitǎtilor, adicǎ ale mâinilor şi picioarelor, pentru a face
posibilǎ mişcarea în spatiu. Zonadorso-lombarǎ şi ombilicalǎ reprezintǎ “zona de informatie” cea
maiimportantǎ pentru asumarea şi mentinerea unei posturi antigravitationale.Este zona de coordonare şi
stabilizare a ambelor triunghiuri.
Acestǎ terapie tinde sǎ apropie bazele celor douǎ triunghiuri, sǎ aducǎarticulatiile într-o pozitie fiziologicǎ,
adecvatǎ, pentru a-i oferi copilului celemai bune premise în repartizarea greutǎtii, îndreptare şi sprijin. Astfel
seîmbunǎtǎtesc posibilitǎtile de perceptie, de mişcare şi interactiune cu mediul.Stimularea are loc pe anumite pǎrti
ale corpului numite “zone destimulare”, care pânǎ acum au fost cunoscute sub numele de puncte motrice.Aceste
zone sunt stimulate cu vibratii şi presiuni uşoare într-o anumitǎdirectie spre a facilita reactiile de mişcare într-o
pozitie initialǎ.Reactia de mişcare a copilului are loc întotdeauna într-o secventǎcompletǎ, corespunzǎtor etapei de
dezvoltare senzorio-motorii. Actul motricdepinde de durata stimulului şi zona stimulatǎ a unor pǎrti ale corpului
care poate fi excitata separat sau combinat.
 OBIECTIVELE ACESTEI METODEI
SUNT:
 posibilitatea de a executa independent secvente de mişcare cât maiaproape de
normal;

 implementarea mişcǎrilor fǎrǎ ca acestea sǎ necesite o stimulareanterioarǎ;

 implementarea şi obtinerea mişcǎrilor functionale independente

pentruautoservire şi satisfacerea necesitǎilor din activitatea zilnicǎ;
SECVENTIALITATEA DE TRATAMENT ESTE
URMATOARE:
 gǎsirea pozitiei initiale cele mai favorabile, tinând cont denivelul de dezvoltare senzorio-
motorie a copilului;

 folosirea tractiunii şi vibratiei în vederea pregǎtirii musculaturii;

 stimularea prin presiune şi vibratii;

 aşteptarea şi observarea reactiei motorii;

 ajutorul, dacǎ este necesar, în vederea îmbunǎtǎtirii rectiei demişcare;

 METODA
“FRENKEL”

Acestǎ metodǎ este specificǎ tratamentului pacienților cu afecțiuni ale

cerebelului, respectiv ataxicilor. Jacob Frenkel a observat cǎ propricepția pierdutǎ
poatefi în mare mǎsurǎ înlocuitǎ prin conectare vizualǎ şi feedback vizual. Metoda
se bazeazǎ pe o serie de tehnici şi exerciții cu control vizual, aplicînd legea
progresiunii performanței şi preciziei. Legea progresiunii, în cadrul metodei, suferǎ
douǎ abateri: pacientul executǎ mai întîi mişcarea amplu şi rapid, ceeaceeste mai
uşor de efectuat, trecînd treptat la mişcǎri de amplitudine mai mica mai precise,
executate într-un ritm mai lent, coordonat. Pe parcursul recuperǎrii se trece la
creşterea treptatǎ a complexitǎții şi dificultǎții, nu şi în intensitate.
 GRUPAREA
EXERCITIILOR
 Exerctii din decubit dorsal
Cu capul mai ridicat pe un spatar sau perna, astfel incit pacientul isi poate
urmari executia exercitiului, pentru MI si MS, exercitiile sunt asimetrice.
 Exercitiile din pozitia sezind
La inceput MS sprijinite cu miinele;
Dupa aceea fara sprijin;
In final executia se desfasoaea cu ochii inchisi.
 Exercitii din ortostatism
Din aceasta pozitie se executa reeducarea mersului, care se realizeaza pe
diagrame (latime 22 cm, impartita longitudinal, in pasi de cite 68 de cm).
Fiecare pas este impartit in mod vizibil in jumatati si sferturi, desenate pe
podea sau o plansa de lemn.
 Exercitii pentru membrele inferioare
• Flexia si extensia piciorului de calcai alunecind pe o linie dreapta me masa.
• Flexie si extensie soldului si genunchiului cu calcii de pe masa.
• Flexie si extensie ambelor picioarelor impreuna cu calcaiul glisant pe masa.
• Flexia piciorului in timp ce se extinde celalt.
• Inclinarea membrului la genunchiul opus, alunecind in jos creasta tibiei pina la
glezna.
 Exercitii pentru membrele superioare
in pozitia sezind:
• Pacientul trebuie sa sta in fata unei mese si sa puna un numar de obiecte pe
masa. Pacientul atinge fiacre obiect cu mina dreapta si dupa cu mina stinga.
• Pacientul pune miinele bilaterale pe coapsele, alternind palmer si suprafetele
dorsale cit mai repede posibil. Anumite activitati diversificate, cum ar fi
desenarea pe o tabla, piaptanarea, scrierea tastarea, sunt din citeva activitati
care umbanatatesc si coordonarea.
INSTRUCTIILE GENERALE PENTRU
EXERCITIILE “FRENKEL”

Exercitiile pot fi efectuate cu partea sustinuta sau neacceptata, unilateral sau

bilateral. Acestea ar trebui sa fie practicate ca miscari netede, efectuate intr-un
ritm lent, uniform, prin numarare cu voce tare. Pentru determinarea intervalului
se folosesc 3 pozitii de baza: in decubit dorsal, pe sezute si in ortostatism.
Exercitiile progreseaza de la pozitii de maxima stabilitate. Pe masura ce controlul
voluntar se imbunatateste exercitiile progreseaza pina la pornire si oprire la
comanda crescind intervalul si efectuind aceleasi exercitii cu ochii inchisi
 CONCLUZII METODEI LUI “FRENKEL”

Exercitii se executa individual, pe parcursul recuperarii se trece la cresterea

treptata a complexitatii si dificultatii, nu si in intensitate, concentrarea si repetarea
sunt succesibile pentru a obtine un rezultat inalt. Exercitiile trebuie sa se
efectueze in limite normale ale amplitudinii de miscare pentru a evita febra
musculara. Exercitiile sunt destinate in primul rind pentru coordonarea si nu
pentru consolidarea fizica.
 BIBLIOGRAFIE

 https://ru.scribd.com/presentation/110171884/conceptul-Bobath
 https://ru.scribd.com/doc/121452640/Metoda-Bobath
 https://ru.scribd.com/document/15898621/C14-b-Metoda-Brunnstrom
 https://ru.scribd.com/document/93322912/Conceptul-VOJTA
 https://ru.scribd.com/doc/202938614/Conceptul-Vojta
 https://xdocs.ro/doc/evaluarea-pacientului-cu-tulburari-de-prehensiune-
jn6kvx61wv8r
 https://ru.scribd.com/document/152600927/Metoda-Castillo-Morales-doc
 https://ru.scribd.com/presentation/416433171/metoda-frenkel