Hidrofoarele

Definitie: sunt niste dispozitive de cauciuc sau de metal, formate din tuburi aranjate circular sau paralel, cu ajutorul unor benzi de panza sau tabla elastica. Unul din capetele hidroforului se pune in legatura cu o sursa de apa, situat la un nivel mai ridicat, aproximativ un metru, iar celalalt cu un vas de scurgere, situat la un nivel mai coborat. Clasificare- se folosesc doua criterii: regiunea pe care se aplica si forma hidroforului. In functie de regiunile pe care se aplica, hidrofoarele se impart in urmatoarele categorii: hidrofoare pentru cap, pentru ceafa,gat, coloana vertebrala, pentru inima, abdomen, spate, pentru extremitati, psihrofor uretral, vaginal si rectal. In functie de forma, hidrofoarele se impart in: hidrofoare de forma circulara( pentru cap), de forma rotunda( pentru inima), de forma dreptunghiulara( pentru coloana vertebrala), de forma ovala( pentru abdomen) si hidrofoare de forma speciala( pentru uretra, vagin, rect). Tehnica de aplicare. Principii generale Principiu de functionare a hidroforului se bazeaza pe scurgerea continua a apei prin tuburi la temperatura dorita. Temperatura folosita este identica cu a compreselor, cu care se aplica de obicei pentru mentinerea temperaturii acestora. Factorul pe care se bazeza actiunea hidrofoarelor este factorul termic. Hidrofoarele se aplica reci in afectiunile acute, calde si fierbinti in afectiunile cronice si alternante cand urmarim stimularea functiei organelor dintr- o anumita regiune. Modul de actiune, durata de aplicare si indicatiile sunt identice cu ale compreselor. Tehnici speciale I.Hidroforul la cap Se aseaza bolnavul pe un pat, i se aplica compresa la cap conform tehnicii obisnuite, apoi i se plaseaza hidroforul de forma circulara deasupra compresei si se pastreaza durata prescrisa. II.Hidroforul pentru inima

Se procedeaza ca si pentru compresa precordiala, adaugandu- se deasupra un hidrofor circular cu diametru de 15- 20 cm. III.Hidroforul pentru abdomen Se procedeaza, ca si pentru compresa abdomunala, aplicandu-se deasupra un hidrofor de forma ovalara pentru stomac si dreptughiulara pentru intreg abdomenul. IV. Hidrofoare pentru coloana vertebrala au aceeasi forma ca si cele abdominale. V.Psihroforul uretral Este format dintr- o sonda ureterala bifurcata. Tehnica de aplicare Se aseaza bolnavul in decubit dorsal, se evacueaza mai intai vezica, apoi se introduce psihroforul sterilizat, de- a lungul uretrei, pana la prostata. Se adapteaza un capat al psihroforului la sursa de apa, iar celalalt la un vas de scurgere. Durata procedurii este de 20- 60 90 de minute. Indicatii: cald si fierbinte in prostatite cronice, rece in uretrite si prostatite acute, iar psihroforul alternant in impotenta sexuala. VI.Hidroforul vaginal este format dintr- un tub cu dublu curent, functionand pe baza acelorasi principii ca si psihroforul. Tehnica de aplicare Inainte de a aplica hidroforul se face evacuarea vezicii, toaleta vulvei si vaginului si apoi se introduce hidroforul pana la nivelul colului uterin. Se fixeaza cele doua capete, unul la sursa de apa, celalalt la un vas de scurgere. Durata procedurii este de 20- 60- 90 de minute. Indicatii: cald si fierbinte in metrite subacute si cronice, perimetrite si salpingoovarite cronice, rece in perimetrite si salpingoovarite acute si hidroforul alternant in hipofunctii ovariene. VII.Hidroforul rectal este format dintr-o sonda rectala de aproximativ 10 cm lungime, de forma unui tub anal inchis si rotunjit la varf, avand doua orificii pentru intrarea si iesirea apei. Tehnica de aplicare

Se aseaza bolnavul in decubit dorsal, se evacueaza rectul, apoi se introduce hidroforul rectal. Unul din capete se pune in legatura cu sursa de apa, celalalt in legatura cu un vas de evacuare. Indicatii: rece in hemoroizi, prostatite acute, cald in prostatite cronice si hidroforul alternant in impotenta sexuala. Avantajele hidrofoarelor fata de alte proceduri care se aplica in acelasi scop constau in faptul ca ne permit sa mentinem asupra unei regiuni date, o anumita temperatura calda sau rece, timp mai indelungat.

Frictiunile
Definitie: sunt proceduri de hidroterapie cu actiune tonifianta, al caror efect se bazeaza pe factorul termic si mecanic. Clasificare: In functie de temperatura, frictiunile se impart in reci si alternante, niciodata calde. In functie de regiunea pe care se aplica frictiunile pot sa fie: partiale, cand intereseaza separat sau impreuna membrele superioare si inferioare, si complete, cand intereseaza intreaga suprafata a corpului. Acestea din urma, in functie de tehnica de aplicare, se impart in frictiuni partial complete, care realizeaza frictionarea separata a diferitelor segmente si frictiuni complete propriu- zise. Tehnica de aplicare 1.Frictiunile partiale Materiale necesare: un pat sau o canapea, una patura, un cearsaf, un prosop sau o bucata de panza de 100/ 70 cm, una galeata cu apa, un termometru de baie. Se aseza pe pat sau pe canapea patura si cearsaful. Bolnavul, complet dezbracat, este invitat sa se culce cu fata in sus si este invelit. Se lasa descoperit numai membrul asupra caruia vrem sa actionam. Se moaie prosopul in apa rece, se stoarce, si se acopera segmentul interesat. Bolnavul sau o alta persoana fixeaza bine prosopul, sprijinind in acelasi timp extremitatea frictionata de pieptul celui care efectueaza procedura. Se frictioneaza cu amandoua mainile peste prosop, cu miscari lungi, cuprinzand intreaga regiune cu palmele, pana ce simtim ca prosopul s-a incalzit.

Invelim apoi regiunea cu cearsaful uscat si frictionam peste acesta membrul corespunzator. Dupa aceea extremitatea se acopera si cu patura, trecanduse la descoperirea unui alt membru a carui frictionare se executa conform aceleasi tehnici. Frictiunile partiale alternante se efectueaza conform aceleasi tehnici, incepand cu frictionarea peste un prosop muiat cu apa calda si terminand cu apa rece. Dupa ce prosopul rece s- a incalzit, se indeparteaza, iar extremitatea respectiva se acopera ca mai sus, cu cearsaful uscat peste care se executa frictiuni. Se continua frictionarea in acelasi fel si a celorlalte extremitati indicate. 2.Frictiunile complete a.Frictiunile partial complete Materiale necesare sunt aceleasi ca si pentru frictiunile partiale. Tehnica de aplicare Frictiunea partial completa se executa conform aceleasi tehnici, expuse la frictiunile partiale, respectand o anumita ordine. Tehnicianul sta in partea dreapta a bolnavului si incepe frictionarea membrului inferior din partea opusa, apoi membrul inferior de aceeasi parte, spatele, pieptul, partile laterale ale trunchiului. Abdomenul, se frictioneaza in sensul evacuarii intestinale. La urma se frictioneaza membrul superior de partea opusa terapeutului, apoi de aceeasi parte. Fiecare regiune, dupa ce a fost frictionata, se acopera cu cearsaful si patura. Dupa terminarea procedurii, bolnavul este lasat in repaus timp de 15- 20 de minute b.Frictiunile complete Materiale necesare: un cearsaf de 1,5 2,5- 3m, o compresa pentru frunte, o galeata cu apa la temperatura de 18- 20C. Tehnica de aplicare Inainte de a incepe procedura, i se recomanda bolnavului sa se spele pe fata cu apa rece si i se aplica o compresa rece pe frunte sau la ceafa( pentru a evita congestia cerebrala).

Terapeutul ia cearsaful, il inmoaie in apala temperatura camerei il stoarce, il scutura bine ca sa nu aiba cute, apoi tine cu o mana un colt al cearsafului, iar cu cealalta face cute pana ajunge la capatul opus. Se aseaza in fata bolnavului si procedeaza astfel: bolnavul, stand in picioare, este invitat sa ridice bratele in sus si i se aplica un colt al cearsafului in axila dreapta, se trece apoi cearsaful peste piept, in axila stanga. Bolnavul coboara mainile. Terapeutul trece cearsaful pe spate, peste umarul drept, il aduce din nou pe fata anterioara a toracelui trecand apoi peste umarul stang, iar marginea superioara a cearsafului se aplica bine in jurul gatului. Dupa aceasta se face frictionarea din partea dreapta sau din cea stanga a bolnavului, executand frictiuni repezi si lungi, cu o mana pe fata anterioara intr- un sens, cu cealalta pe fata posterioara in sens opus, de la ceafa si gat pana la picioare, pana simtim ca cearsaful s-a incalzit. Trecem apoi in fata bolnavului si executam aceleasi frictiuni pe partile laterale ale corpului, de sus in jos. Se trece apoi in fata bolnavului, executandu-se frictiuni pe partile laterale ale corpului. Se insista la gambe, si laba, deoarece se incalzesc mai greu. Procedura, fiind greu de executat, este bine sa se execute de 2 persoane. Dupa terminarea procedurii se sterge repede bolnavul cu un cearsaf uscat si este lasat sa se odihneasca invelit sau i se recomanda o plimbare de ora. La persoanele cu picioare reci sau circulatie defectuoasa, dupa aplicarea cearsafului umed, invelim picioarele intr- un prosop muiat in apa fierbinte sau asezam bolnavul de la inceput cu picioarele intr- un lighian mare cu apa calda. Reusita acestei proceduri depinde aplicarea unei tehnici corecte. Bolnavul cu reactie buna nu are deloc senzatia de frig, simtindu-se reconfortant. Cand dorim o reactie mai puternica, frictiunea completa poate sa fie completata prin baia de cearsaf, baia de curent de aer sau ambele. Baia de cearsaf Fara a scoate cearsaful dupa terminarea frictiunii, se toarna concomitent, pe fata anterioara si posterioara a bolnavului, de jos in sus, de la o distanta de 12 3 m cate o galeata cu apa rece. Dupa aceea se executa lovituri cu palmele pe intreaga suprafata de jos in sus si de sus in jos, pana ce simtim ca pielea bolnavului s-a incalzit din nou. Se sterge apoi cu un cearsaf uscat, apoi bolnavul sta in repaus ora sau face o plimbare. Baia prin curent de aer La terminarea frictiunii, urmata sau nu de baie de cearsaf, se lasa bolnavul nesters. I se aplica pe ceafa un cearsaf uscat, cu colturile peste umeri, care se dau bolnavului sa le tina cu ambele maini sau unui ajutor, in cazul cand acesta nu poate. Terapeutul apuca cele doua colturi opuse ale cearsafului si,

prin ridicari si coborari repezi, executate cu mainile concomitent, cu flectari si ridicari ritmice de genunchi, face o vanturare intai pe fat posterioara apoi pe fata anterioara si partile laterale, pana ce pielea se inroseste. Daca baia prin curent de aer a determinat o reactie slaba, ea poate sa fie completata astfel: se ia un cearsaf si se asaza de-a latul pe spatele bolnavului, prinzandu- se in fata cele doua colturi ale lui. Se intide bine si apoi se executa miscari ritmice de vanturare, apropiind si indepartand mainile. Terapeutul se roteste in jurul bolnavului, executand mereu aceste miscari pana ce pielea acestuia s-a uscat complet. Mod de actiune a frictiunilor Factorii pe care isi bazeaza actiunea frictiunile sunt factorul termic si factorul mecanic. Excitantul rece provoaca o excitatie a sistemului nervos, cresterea numarului miscarilor respiratorii si profunzimea lor. Are loc de asemenea o cretere usoara a activitatii cardiace, intensificarea circulatiei cu tendinta la pierdere de caldura, usoara stimulare a metabolismului. Frictiunile partiale si partial complete sunt considerate proceduri de tonifiere a aparatului neuromuscular; au si actiune sedativa generala, regleaza somnul. Indicatii: surmenajul, asteniile nervoase, starile febrile nediagnosticate, convalescenta dupa boli febrile. Pentru favorizarea circulatiei periferice sunt indicate in bolile de inima compensate si tulburarile circulatiei periferice, mai ales acrocianoze. Frictiunile alternante sunt indicate in atrofii musculare de diferite etiologii, redori articulare, pareze si paralizii. Frictiunile complete Reactiile organismului sunt asemanatoare cu acelea determinate de frictiunile partiale si partial complete, dar mult mai intense. In prima faza sub influeta excitantului rece, pe o suprafata intinsa, apare o vasoconstrictie tegumentara intensa, care are drept consecinta ingreunarea activitatii inimii si accelerarea ritmului. In faza a doua, vasoconstrictia este urmata de o vasodilatatie, care usureaza activitatea inimii, favorizeza pierderile de caldura si stimuleaza metabolismul. Frictiunea completa cere o rezistenta mai mare din partea organismului.Spre deosebire de frictiunea partiala, aceasta este considerata o procedura puternic excitanta. Indicatii: obezitatea, diateza urica hipertiroidism, neurastenia depresiva, bronsitele cronice, emfizem pulmonar.

Contraindicatiile frictiunilor: hemoragii, afectiuni dermatologice, nevralgice si nevrite acute si cronice, arterioscleroza generalizata, boala hipertonica, afectiuni ale inimii decompensate.

Afuziunile
Definitie: sunt proceduri care constau in proiectarea fara presiune, a unor coloane de apa asupra diverselor regiuni ale corpului. Efectul lor se bazeza pe factorul termic. Clasificare: In functie de temperatura sunt reci (18- 20 C) si alternante (38-42C si 1822 C). In functie de regiunea pe care se aplica, afuziunile se impart in partiale si complete. In cadrul afuziunilor partiale sunt cuprinse: afuziunile la picioare, la genunchi, la coapse, inferioare, la brate, afuziunile superioare, afuziunile la spate si la ceafa. In cadrul afuziunilor generale intra: afuziunea generala si afuziunea fulger. Tehnica de aplicare: Materiale necesare: 2 furtunuri lungi de aproximativ 1,5 m cu un diametru de 3-5 cm, o baterie de apa calda si rece si un gratar de lemn. In lipsa unei instalatii speciale, se pot folosi stropitorile de gradina, de la care s-a scos rozeta. Cele mai folosite sunt afuziunile reci. Afuziunea la picioare se aplica asupra piciorului pana la articulatia tibiotarsiana. Bolnavul sta in picioare pe gratarul de lemn cu spatele spre tehnician. Afuziunea se incepe de la articulatia astragalocalcaneana si pe partea distala a tendonului lui Ahile, intai la un picior, apoi la celalalt, de cateva ori. Apoi bolnavul se intoarce cu fata si se continua turnarea, incepand cu degetul mare, apoi pe marginea interna a piciorului, pana la articulatia tibiotarsiana, se coboara pe partea externa pana la degetul mic. Se executa alternativ la fiecare picior, pana seinroseste tegumentul. Daca bolnavul are piciarele reci, se va aplica afuziune alternanta.

Afuziunea la genunchi Bolnavul sta cu spatele la tehnician. Acesta dirijeaza coloana de apa mergand de jos in sus pe fata interna a calcaiului pana la spatiul popliteu, de unde coboara pe partea externa pana la calcai. Se continua in acelasi mod asupra celuilalt membru si se repeta de cateva ori pana la aparitia reactiei dermovasculare. Bolnavul este invitat sa se intoarca cu fata si se continua procedura aplicand turnari pe fata anterioara a gambelor, plecand de police, pe marginea interna a gambei pana la genunchi, de unde se coboara pe marginea externa a gambei.Se repeta si aici de cateva ori. Afuziunea la coapse se aplica conform aceleasi tehnici, ca si cele la genunchi, cu deosebirea ca posterior se urca pana la fesa, iar anterior pana in regiunea inghinala. Afuziunea inferioara Se incepe de la partea posterioara a calciiului,urca pe mijlocul gambei si al coapsei pana regiunea sacro- lombara. Aici se fac cateva turnari tranversale, apoi se coboara pe fesa opusa si pe mijlocul membrului inferior corespunzator pana la calcai.Operatia se repeta de cateva ori. Apoi se trece pe partea anterioara , urcand pe fata anterioara a membrului pana la ombilic si coboram de aici pe celalalt membru inferior. Afuziunea la membrele superioare Bolnavul este invitat sa se sprijine cu mainile intinse pe marginea unui scaun sau peste un mic paravan.Se incepe aplicarea afuziunii de la police, se urca pe fata interna a unui membru superior, pana la articulatia scapulohumerala, apoi coboram pe fata externa . Se trece apoi la celalalt membru si se repeta aceeasi operatie de cateva ori, pana apare reactia dermovasculara. Afuziunea superioara Bolnavul se sprijina cu mainile pe scaun, ca si pentru afuziunile la membrele superioare sau peste un paravan special, in asa fel ca spatele sa fie ceva mai ridicat decat umerii. Se incepe afuziunea din regiunea lombara de- a lungul coloanei vertebrale pana la ceafa, facand concomitent miscari de lateralitate cu tubul, pentru ca apa sa se scurga pe partile laterale ale toracelui. In acelasi timp, tehnicianul apara capul bolnavului cu mana aplicata pe ceafa. Afuziunea posterioara

Pentru realizarea ei bolnavul trebuie sa stea in pozitie ortostatica. Se incepe turnarea de la nivelul calcaiului, urcand pe membrul inferior pana la nivelul omoplatului. Ne oprim la nivelul regiunii interscapulare,apoi coborand incet pe cealalta parte a spatelui si membrul inferior, pana la calcai. Se repeta procedura ca si la celelalte afuziuni. Afuziunea la ceafa Pozitia bolnavului este aceeasi ca la afuziunea superioara, doar capul este ceva mai ridicat pentru a se evita scurgerea apei pe par. Se face turnarea la nivelul cefei cu o cana de 2- 3 l sau un tub. Procedura se poate efectua si la patul bolnavului. Bolnavul este asezat cu fata in jos si cu capul depasind marginea patului, peste un lighean. Cu mana stanga i se sprijina fruntea ridicandu- se in acelasi timp in sus, iar cu mana dreapta se toarna pe ceafa 2-3 l de apa la 18- 20 C. Afuziunea completa Se aplica pe intreaga suprafata a corpului, mai intai partea posterioara conform tehnicii afuziunii la spate si apoi pe partea anterioara, incepand de la degete si urcand pana la gat, de unde coboram pe cealalta parte. Afuziunea fulger Aceasta procedura, incorect numita afuziune, este un dus si se aplica de la o distanta de 3-6m si sub o presiune de 1,5 atmosfere. Ea poate sa fie aplicata pe regiuni limitate ale corpului sau general. In acest din urma cauza se incepe cu planul posterior, apoi se trece la cel anterior, ca la afuziunea generala. Se evita regiunea genitala si sanii. Dupa aceasta, bolnavul este invitat sa se intoarca cu partea laterala spre asistent, ridicand membrul superior. Se continua aplicarea jetului de apa pornind de la partea laterala a labei piciorului, pana la axila coborand apoi pana jos. Bolnavul este invitat sa lase bratul in jos si se repeta procedura, aplicand de data aceasta dusul peste brat; apoi se trece pe cealalta parte. Afuziunile alternante Se aplica pe aceleasi regiuni si cu aceeasi tehnica , ca si afuziunile reci, cu deosebirea ca se folosesc aici temperaturi alternante. Se incepe intodeauna cu turnarea calda ( 38- 40), dupa care urmeaza turnarea rece( 18- 20), aproximativ de 3 ori. Modul de actiune:

Afuziunile isi bazeaza efectul pe factorul termic . La locul de aplicatie are loc o vasoconstictie puternica si brusca, dupa care urmeaza o vasodilatatie imediata. Pentru ca afuziunea sa fie considerata eficace, aparitia acestor fenomene este obligatorie. In cazul in care nu apare senzatia de caldura placuta , afuziunea este contraindicata.Afuziunile inferioare determina o decongestionare temporara a circulatiei cerebrale si a organelor pelvine si abdominale. Afuziunile superioare au efecte generale importante, stimuland procese metabolice, marind debitul respirator si modificand ritmul iniimii. In afara de aceasta au si actiune locala, influientand in bine circulatia, tonifiind musculatura, stimuland peristaltismul intestinal. Ele se pot aplica ca proceduri de sine statatoare sau ca proceduri de racire dupa procedurile de termoterapie. Indicatii: staze circulatorii periferice( varice) acrocianoza pareze si paralizii ale membrelor inferioare stari depresive surmenaj fizic si intelectual aderente pleurale pericardice astm bronsic

Contraindicatii metroragii anexite subacute si acute cistite acute graviditatea nefritele pielitele calculoza renala si biliara