ONOFREI CRISTINA – BALNEO AN 3

ASPECTE SOCIOPROFESIONALE SI EVALUAREA CAPACITATII DE MUNCA IN

AFECTIUNILE PSIHICE

Pentru evaluarea clinică şi funcţională se utilizeaza diagnosticul multiaxial care permite

obiectivizarea diagnosticului funcţional, ţinând cont de dinamica evolutivă şi posibilitatea de cuantificare
atât în momentul iniţial al diagnosticului, cât mai ales pe parcursul evaluărilor periodice care trebuie să
ţină cont de aspectele următoare:

• Comorbidităţi psihiatrice şi somatice, raportul lor cu diagnosticul aflat pe axa I, precizarea

raportului de cauzalitate între suferinţa primară şi secundară.

• Modificările organice de personalitate şi/sau diminuarea abilităţilor cognitive în raport cu

evoluţia suferinţei principale, sau a altor condiţii patologice pot fi factori de vulnerabilitate suplimentară
pentru riscul de recidivă şi rezistenţă terapeutică.

În cadrul componentei somatice va fi acordată o atenţie specială efectelor adverse induse de

medicaţia psihotropă necesară şi oportună pentru menţinerea remisiunii:

– sindromul cardiometabolic

– creşterea în greutate, dislipdemiile, diabetul zaharat, prelungirea intervalului QT;

– niveluri de prolactină crescute. Evaluarea corectă a remisiunilor, remisiunile parţiale,

incomplete sau cu simptome reziduale antrenând dizabilităţi psihiatrice pot afecta într-o manieră
evidentă capacitatea funcţională în vederea exercitării unei profesii. De asemenea, este necesara
evaluarea interferării în evoluţia bolii a unor evenimente psihotraumatice majore sau a unor
comportamente antisociale.

În scopul creşterii obiectivităţii diagnosticului funcţional, se recomandă utilizarea GAFS , scala al

carei scor reprezinta nivelul de functionaliate al pacientului. Este necesar a fi cunoscut acest scor pentru
ca abordarea recuperarii sa fie facuta corespunzator abilitatilor si aptitudinilor pacientului.

Tulburarile psihice sunt impartite in categorii, fiecare categorie incluzand tulburari ce pot fi
abordate intr-un mod aproximativ similar in procesul de recuperare medicala sau recuperare sociala.
Tulburările mentale organice sunt tulburări mentale cu etiologie organică, constând fie în boală sau
afectare cerebrală, fie în perturbări ce produc disfuncţii cerebrale.

Disfuncţia poate fi:

– primară– ca în boli, leziuni sau traumatisme ce afectează direct sau cu predilecţie creierul;

– secundară – ca în bolile sau tulburările sistemice ce afectează atât creierul, cât şi alte organe şi
sisteme ale organismului.
 ONOFREI CRISTINA – BALNEO AN 3

DEMENŢA. Marea majoritate a demenţelor constituie o clasă de afecţiuni neurogenerative

caracterizate prin alterarea persistentă şi progresivă atât a funcţiilor cognitive (memoria, intelectul,
cunoaşterea, limbajul, judecata), cât şi a celor noncognitive (afectivitatea, percepţia, comportamentul),
cu evoluţie către invaliditate. Criterii de diagnostic clinic DSM-IVTR 1. implica dezvoltarea mai multor
deficite cognitive, dintre care obligatoriu:

a) Afectarea memoriei (scăderea capacităţii de a învăţa informaţii noi sau de a evoca informaţii
sau evenimente petrecute anterior).

b) Cel puţin una dintre următoarele: afazie; apraxie; agnozie; perturbarea funcţiei executive.

c) Deficitele cognitive menţionate mai sus reprezintă un declin faţă de nivelul anterior de
funcţionare şi fiecare cauzează afectarea semnificativă a funcţionării sociale sau ocupaţionale.

d) Deficienţele cognitive menţionate mai sus nu apar exclusiv în cursul unui episod de delirium.

e) Criteriile de diagnostic specifice se adaugă pentru stabilirea diferitelor etiologii ale demenţei.

f). Afectarea memoriei trebuie să fie prezentă, însă, uneori, poate să nu fie simptomul
predominant.

DELIRIUM .Elementul esenţial îl constituie obnubilarea conştiinţei şi o modificare în cunoaştere,

debutul este relativ rapid şi evoluţia fluctuantă, tulburările fiind determinate de condiţia medicală
generală sau induse de o substanţă sau cauzate de o etiologie multiplă.

TULBURAREA AMNESTICĂ Tulburarea amnestică se caracterizează printr-o perturbare a

memoriei cauzată fie de o condiţie medicală generală, fie de efectele persistente ale unor substanţe.

TULBURAREA DELIRANTĂ ORGANICĂ

Criterii de diagnostic clinic

1. Ideile delirante persistente sau recurente sunt elementul central.

2. Nu există obnubilare, pierderea capacităţilor intelectuale sau halucinaţii.

3. Prezența factorilor organici. Aceste tulburări apar în consumul de substanţe psihoactive

(amphetamine).

TULBURAREAANXIOASĂ ORGNICĂ Criterii de diagnostic clinic – prezenţa etiologiei organice; –

prezenţa anxietăţii generalizate; – prezenţa atacurilor de panică; – asocierea altor tulburări.

TULBURAREA DISOCIATIVĂ ORGANICĂ Criterii de diagnostic clinic – fondul organic prezent; –

pierderea parţială sau completă a integrării normale în amintirile din trecut, continuitatea identităţii şi a
senzaţiilor mediate şi controlul mişcărilor corporale.
 ONOFREI CRISTINA – BALNEO AN 3

LABILITATEA EMOTIONALĂ ORGANICĂ Criterii de diagnostic clinic – labilitate sau incontinenţă

emoţională; – disconfort cenestezic; – prezenţa certă a factorului organic.

TULBURAREA ORGANICĂ DE PERSONALITATE

Criterii de diagnostic clinic

1. – marcată modificare a personalităţii şi a comportamentului care era obişnuit

individului înainte de a interveni boala;
– labilitate emoţională;
– deteriorarea conţinutului pulsional şi a simţului critic;
– apatie marcată şi indiferenţă;
– suspiciozitate şi ideaţie paranoidă.
2. – nu există obnubilare, deteriorare intelectuală, idei delirante, tulburări ale
dispoziţiei sau halucinaţii.
3. prezenţa certă a factorului organic

SCHIZOFRENIA Este o tulburare psihotică cu potenţialitate evolutivă deficitară (o degradare

progresivă a vieţii psihice). Este o boală cronică cu o evoluţie care include o fază prodromală, o fază
activă şi o fază reziduală.

TULBURAREA SCHIZOAFECTIVĂ Este o tulburare cu simptome afective şi psihotice concomitente

care se caracterizează prin faptul că sunt satisfăcute complet criterile atât pentru faza activă a
schizofreniei (criteriul A), cât şi pentru episodul depresiv major, maniacal sau mix

ÎNTÂRZIERE (RETARDARE) MENTALĂ

Retardarea mentală reprezintă oprirea dezvoltării mentale sau o dezvoltare mentală incompletă
care se caracterizează, în special, prin afectarea facultăţilor care contribuie la nivelul global de
inteligenţă. Retardarea poate apărea cu sau fără orice altă tulburare mentală sau somatică. Se
caracterizeaza prin nivelul QI de 70 sau mai mic, apreciat la testul QI efectuat individual. deficite sau
deteriorări concomitente în activitatea adaptativă, în performanţa subiectului de a satisface standardele
expectate pentru vârsta sa şi grupul socio-cultura, debut înaintea vârstei de 18 ani.

Grade de severitate

1. Retardare mentală uşoară (oligofrenia grad I sau debilitate mentală) – QI 50-70.

2. Retardare mentală moderată (oligofrenie grad II, imbecilitate) – QI 30-55.

3. Retardare mentală severă (oligofrenie grad II, imbecilitate) – QI 20-30.

4. Retardare mentală profundă (oligofrenie grad III, idioţie) – QI sub 20-25.