Hot. nr. 1.

542 din 19 decembrie 2022

aprobare criterii şi norme de diagnostic clinic, diagnostic funcţional şi de evaluare a capacităţii de
muncă pe baza cărora se face încadrarea în gradele I, II şi III de invalidit.

1. TULBURĂRILE DIN SPECTRUL SCHIZOFRENIEI

Acestea sunt definite prin anomalii în unul sau mai multe din următoarele cinci domenii: ideaţie
delirantă, halucinaţii, gândire dezorganizată (discurs), comportament motor profund dezorganizat sau
anormal (inclusiv catatonic) şi simptome negative.
Elementele esenţiale care definesc tulburările psihotice
Ideaţia delirantă- constă în convingeri fixe care nu pot fi schimbate prin dovezi argumentate.
Conţinutul lor poate cuprinde diverse teme: idei delirante de persecuţie, de referinţă, de grandoare,
erotomane, nihiliste, somatice. Ideile delirante sunt considerate bizare dacă sunt în mod evident
neplauzibile. Ideile delirante care exprimă pierderea controlului asupra gândurilor şi corpului sunt în
general considerate bizare (furtul gândurilor, inserţia gândurilor sau idei delirante de control).
Halucinaţiile- sunt experienţe de tip perceptiv care apar în absenţa unui stimul extern. Au un
caracter foarte viu şi clar, având forţa şi impactul percepţiilor normale şi nu pot fi controlate. Pot apare
în orice modalitate senzorială dar cele auditive sunt cele mai frecvente.
Gândirea (vorbirea) dezorganizată- se deduce din discursul individului: deraiere sau pierderea
asociaţiilor, tangenţialitate, incoerenţă sau „salata de cuvinte”.
Comportamentul motor intens dezorganizat sau anormal (inclusiv catatonia) se poate manifesta în
diverse moduri. Comportamentul catatonic constă într-o scădere importantă a reactivităţii la mediu şi se
poate manifesta prin: negativism, mutism şi stupor, agitaţie catatonică, mişcări repetitive stereotipe,
fixarea privirii, grimase faciale, mutismul şi ecoul vorbirii.
Simptomele negative - mai evidente în schizofrenie decât în alte tulburări psihotice: diminuarea
expresivităţii emoţionale şi avoliţia. Alte simptome negative: alogia, anhedonia şi lipsa de sociabilitate.
2.1. SCHIZOFRENIA (cod CIM-10 F20)
Elemente clinice
Simptomele caracteristice schizofreniei sunt reprezentate de o serie de disfuncţii cognitive,
comportamentale şi emoţionale.
Criterii de diagnostic-DSM V
A. Două sau mai multe din următoarele criterii, fiecare manifestându-se o perioadă suficientă de timp
în interval de o lună (sau mai puţin dacă tratamentul este eficient). Cel puţin unul din ele trebuie să fie
(1), (2) sau (3):
1. Idei delirante;
2. Halucinaţii;
3. Vorbire dezorganizată;
4. Comportament motor intens dezorganizat sau catatonic;
5. Simptome negative.

B. O perioadă semnificativă de timp de la debutul tulburării, nivelul de funcţionare în unul sau mai
multe domenii importante cum ar fi: profesional, relaţii interpersonale sau este mult sub nivelul atins
înainte de debut (sau atunci când debutul se situează în copilărie sau adolescenţă, nu se atinge nivelul
aşteptat al funcţionării interpersonale, şcolare sau profesionale).
C. Semnele perturbării se menţin continuu timp de cel puţin 6 luni şi trebuie să cuprindă cel puţin o
lună de simptome care îndeplinesc criteriul A.
D. Au fost excluse tulburarea schizoafectivă şi tulburarea depresivă şi bipolară cu elemente psihotice.
E. Tulburarea nu poate fi atribuită efectelor unei substanţe sau afecţiuni medicale.
 F. Dacă există un istoric de tulburare din spectrul autismului sau de tulburare de comunicare cu debut
în copilărie diagnosticul adiţional de schizofrenie se stabileşte doar dacă alături de celelalte simptome
de schizofrenie sunt prezente idei delirante şi halucinaţii semnificative pentru o perioadă de cel puţin o
lună (mai puţin dacă tratamentul a fost eficient).

Forme clinice:
1. Schizofrenia paranoidă.
2. Schizofrenia dezorganizată (hebefrenică).
3. Schizofrenia catatonică.
4. Schizofrenia nediferenţiată.
5. Schizofrenia reziduală.
6. Schizofrenia simplă.
7. Depresia post-schizofrenie

Elemente funcţionale
Schizofrenia este o boală cu evoluţie cronică şi se asociază cu disfuncţie socială şi profesională
semnificativă clinic. Evaluarea funcţională se face în funcţie de severitatea simptomelor psihotice, a
evoluţiei şi prognosticului bolii, a răspunsului la tratament, examinării psihologice (BPRS, SAPS, SANS,
PANSS), prezenţa comorbidităţilor (tulburări legate de consumul de substanţe, tulburări anxioase,
tulburarea de panică, tulburarea obsesiv compulsivă, afecţiuni medicale asociate), a suportului psiho-
social.
Deficienţă funcţională uşoară, incapacitate adaptativă 20-49%
Episod unic în remisiune completă, cu evoluţie favorabilă cu afectare minimă a funcţionării.
Deficienţă funcţională medie, incapacitate adaptativă 50-69%
Episod unic în remisiune parţială.
Evoluţie cronică cu simptome reziduale, interepisodice cu afectare moderată a funcţionării.
Deficienţă funcţională accentuată, incapacitate adaptativă 70-89%
Episoade multiple cu recăderi şi remisiuni parţiale interepisodice. Forma continuă.
Prezenţa comorbidităţilor (alte tulburări mintale, consumul de substanţe, afecţiunilor medicale
asociate), tulburări induse de tratament (diabet zaharat, dislipidemie, parkinsonism).
Deficienţă funcţională gravă, incapacitate adaptativă 90-100%
Evoluţie cronică cu afectare severă şi deteriorare funcţională progresivă, cu destructurarea
personalităţii, cu potenţial antisocial, lipsa aderenţei la tratament, lipsa suportului psihosocial.

2.2. TULBURAREA SCHIZOAFECTIVĂ (cod CIM-10 F25)

Este o tulburare în care episodul afectiv şi simptomele de fază activă ale schizofreniei se manifestă
împreună şi sunt precedate sau urmate de cel puţin 2 săptămâni de idei delirante sau halucinaţii, în
absenţa unor simptome afective importante.

Elemente clinice
Criterii de diagnostic DSM V
A. O perioadă continuă de boală pe parcursul căreia apare un episod afectiv major (depresiv major sau
maniacal) simultan cu Criteriul A al schizofreniei.
B. Idei delirante sau halucinaţii prezente timp de timp de cel puţin 2 săptămâni în absenţa unui episod
afectiv major, oricând pe parcursul bolii, pe toată durata vieţii.
C. Simptomele care îndeplinesc criteriile pentru un episod afectiv major sunt prezente cea mai mare
parte a perioadei cât durează fazele activă şi reziduală ale bolii.
 D. Tulburarea nu poate fi atribuită efectelor unei substanţe sau afecţiuni medicale.

Forme clinice
1. Tipul bipolar
2. Tipul depresiv

Elemente funcţionale
Tulburarea schizoafectivă se asociază cu disfuncţii sociale şi profesionale. Aprecierea capacităţii
funcţionale se va stabili în funcţie de tipul tulburării, severitatea simptomelor, evoluţie, răspunsul la
tratament, prezenţa comorbidităţilor, a examinării psihologice (PANSS, HAM-D,scala Montgomery-
Asberg (MADRS), Inventarul pentru depresie Beck-evaluări în dinamică), investigaţiei sociale
Deficienţă funcţională uşoară, incapacitate adaptativă 20-49%
Episod unic în remisiune completă.
Deficienţă funcţională medie, incapacitate adaptativă 50-69%
Episod unic în remisiune parţială. Stadiul interaccesual, complianţă terapeutică/răspuns terapeutic
bun.
Deficienţă funcţională accentuată, incapacitate adaptativă 70-89%
Episoade multiple cu recăderi şi remisiuni parţiale interepisodice, prezenţa comorbidităţilor (alte
tulburări mintale, în special cu tulburări ale consumului de substanţe, tulburări anxioase, alte afecţiuni
medicale).
Forma de boală continuă cu destructurare a personalităţii, noncomplianţă/rezistenţă terapeutică, cu
disfuncţie severă socială şi profesională.

A continuă va fi necesară pentru atingerea performanţelor specifice unui adult. Indivizii pot ocupa locuri
de muncă în meserii care necesită abilităţi conceptuale şi comunicaţionale limitate, dar este necesară o
susţinere considerabilă din partea colegilor de muncă şi a supervizorilor pentru ca individul să
îndeplinească aşteptările sociale, complexităţile slujbei şi responsabilităţile auxiliare precum
planificarea, transportul, asigurarea de sănătate şi managementul financiar. Individul poate dezvolta
unele abilităţi recreaţionale, care necesită susţinere şi oportunităţi de învăţare pe o perioadă
îndelungată de timp. Comportamentul inadaptat este prezent într-un procent mic de cazuri şi cauzează
probleme sociale.

Severitate gravă
În domeniul conceptual - obţinerea abilităţilor conceptuale este limitată. În general individul are o
înţelegere redusă a limbajului scris sau a conceptelor ce implică numerele, cantitatea, timpul şi banii.
îngrijitorii trebuie să le asigure susţinere extinsă pentru rezolvarea problemelor de-a lungul întregii vieţi.
În domeniul social - limbajul vorbit este destul de limitat în termeni de vocabular şi de gramatică.
Vorbirea poate fi formată din cuvinte şi fraze izolate şi poate fi îmbunătăţită prin antrenament. Vorbirea
şi comunicarea sunt axate pe acţiunile curente din evenimentele zilnice (acum şi aici). Limbajul este
folosit pentru comunicarea socială, mai mult decât pentru explicaţii. Indivizii înţeleg vorbirea simplă şi
comunicarea prin gesturi. Relaţiile cu membrii familiei şi cu alte persoane familiare sunt o sursă de
ajutor.
În domeniul practic - Individul necesită susţinere pentru toate activităţile cotidiene, pentru a se
alimenta, a se îmbrăca, a se spăla şi pentru a folosi toaleta. Individul necesită supraveghere continuă. El
nu poate lua decizii responsabile privind binele propriu şi a altor persoane. La vârsta adultă, îndeplinirea
unor sarcini acasă, în activităţile de recreere şi la locul de muncă necesită susţinere şi asistenţă continuă.
Dobândirea de abilităţi în toate domeniile necesită învăţare şi susţinere pe termen lung.
Comportamentul inadaptat, inclusiv auto-vătămarea, este prezent la un procent mic dar semnificativ de
cazuri.

Severitate profundă
În domeniul conceptual În general abilităţile conceptuale implică mai degrabă lumea fizică decât
procesele simbolice. Individul poate folosi obiecte în scopul care le este destinat pentru , muncă şi
recreere. Pot fi dobândite anumite abilităţi spaţio-vizuale, cum ar fi potrivirea şi sortarea pe baza
caracteristicilor fizice. Totuşi, tulburările motorii şi senzitive concomitente pot împiedica folosirea
obiectelor.
În domeniul practic Individul are o înţelegere foarte redusă a comunicării simbolice în vorbire sau în
gestică. Poate întelege unele instrucţiuni sau gesturi simple. Individul îşi exprimă dorinţele şi emoţiile
mai ales prin comunicare nonverbală, nonsimbolică. Individul se bucură de relaţii cu persoane bine
cunoscute- membrii ai familiei, îngrijitori şi alte persoane familiare- şi iniţiază sau răspunde la
interacţiunile sociale prin manifestări de gestică şi emoţionale. Tulburările senzoriale şi fizice
concomitente pot împiedica activităţile sociale.
În domeniul practic
adaptativă 90-100%
Tulburare de dezvoltare intelectuală de severitate gravă şi profundă (QI < 34), cu tulburări de
comportament semnificative, şi/sau asociată cu alte tulburări mintale, somatice, senzoriale.

2.3. TULBURAREA DELIRANTĂ (cod CIM-10 F22)

Elemente clinice
Criterii de diagnostic DSM V
A. Prezenţa uneia (sau mai multor) idei delirante cu durată de cel puţin o lună.
B. Criteriul A pentru schizofrenie nu a fost îndeplinit niciodată.
C. În afară de impactul ideii (ideilor) delirante, sau al consecinţelor ei funcţionarea nu este afectată
major iar comportamentul nu este, în mod clar, bizar sau neobişnuit,
D. Dacă au avut loc episoade maniacale sau depresive majore acestea au fost scurte comparativ cu
durata perioadelor delirante.
E. Perturbarea nu poate fi atribuită efectelor fiziologice sau altor afecţiuni medicale şi nu poate fi
explicată mai bine de o altă tulburare mintală, cum ar fi tulburarea dismorfică corporală sau tulburarea
obsesiv complusivă.

Forme clinice
1. tipul erotoman
2. tipul de grandoare
3. tipul de gelozie
4. tipul de persecuţie
5. tipul somatic
6. tipul mixt
7. tip nediferenţiat

Elemente funcţionale
 Afectarea funcţională este de obicei mai limitată comparativ cu cea întâlnită în alte tulburări
psihotice dar în unele cazuri poate fi semnificativă, conducând la funcţionare profesională slabă şi izolare
socială. Trăsătura comună a indivizilor cu tulburare delirantă este comportamentul aparent normal
atunci când nu discută şi nu acţionează în concordanţă cu ideile lor delirante.
Deficienţă funcţională uşoară, incapacitate adaptativă 20-49%
Episod unic în remisiune completă, sindrom delirant discret şi circumscris la o anumită temă, fără
impact social deosebit, nelegat de activitatea profesională .
Deficienţă funcţională medie, incapacitate adaptativă 50-69%
Episod unic în remisiune parţială, sindrom delirant care scade capacitatea de inserţie socio-
profesională.
Deficienţă funcţională accentuată, incapacitate adaptativă 70-89%
Episoade multiple cu recăderi şi remisiuni parţiale interepisodice.
Forma de boală cu evoluţie cronică, rezistentă la tratament, grad mare de deteriorare
performanţială, cu comportament auto-, heteroagresiv, litigios şi conflictual.

2.4 TULBURAREA SCHIZOFRENIFORMĂ (cod CIM-10 F23.2)

Este o tulburare psihotică cu durată limitată la 1-6 luni şi care respectă criteriul A pentru
schizofrenie.
Elemente clinice
Criterii de diagnostic DSM V
A. Două sau mai multe din următoarele criterii, fiecare manifestându-se o perioadă suficientă de timp
în interval de o lună (sau mai puţin dacă tratamentul este eficient). Cel puţin unul din ele trebuie să fie
(1),(2) sau (3):
1. Idei delirante;
2. Halucinaţii;
3. Vorbire dezorganizată;
4. Comportament motor intens dezorganizat sau catatonic;
5. Simptome negative.

B. Fiecare episod al tulburării durează cel puţin o lună, dar mai puţin de 6 luni.
C. Au fost excluse tulburarea schizoafectivă şi tulburările depresivă sau bipolară cu simptome
psihotice .
D. Tulburarea nu poate fi atribuită efectelor unei substanţe sau afecţiuni medicale.

Deficienţă funcţională uşoară, incapacitate adaptativă 20-49%

Episod unic în remisiune completă.

3. TULBURAREA BIPOLARĂ ŞI TULBURĂRILE ÎNRUDITE

Tulburările bipolare şi tulburările înrudite cuprind: tulburarea bipolară I, tulburarea bipolară II,
tulburarea ciclotimică, tulburarea bipolară şi tulburările înrudite induse de substanţe sau medicamente,
tulburarea bipolară şi tulburările înrudite secundare unei afecţiuni medicale.
3.1 TULBURAREA BIPOLARĂ I (cod CIM-10 F31)
Pentru stabilirea diagnosticului de tulburare bipolară I este necesară prezenţa a cel puţin unui
episod maniacal pe parcursul vieţii.
Elemente clinice.