Sunteți pe pagina 1din 4

TEMA 2- INTRODUCERE ÎN PSIHOLOGIE

CE ESTE PATOLOGICUL?

Comform Dicționarului Explicativ al Limbii Române, patologicul este definit


ca acel ceva care aparține patologiei, privitor la patologie; care indică o boală
fizică sau psihică, care este provocat de o boală. Patologic înseamnă
anormalitate, tulburare comportamentală., devianță, suferință mentală.

Emoțiile sunt expresia vitalității noastre și modalitatea prin care ne adaptăm


la lume. Însă dacă emoțiile devin prea intense, incontrolabile și produc suferință
ori alte neajunsuri, înseamnă că ne apropiem cu pași repezi de zona tulburărilor
psihice. Asta, daca nu ne aflăm deja acolo. Așa se poate întâmpla, de exemplu,
când simțim tristețe excesivă (depresie), dar și dupa o perioadă marcată prin
veselie exuberantă (comportament maniacal). Însă scenariul „de trecere în partea
cealaltă” nu este strict, pentru ca vulnerabilitatea psihică variază de la individ la
individ, în funcție de zestrea lui genetică (predispoziția biologică înnascută), de
tipul lui de personalitate și de istoricul lui de traumă. Iar boala nu apare pe
principiul cauză-efect, pentru că, de obicei, este vorba de mai mulți factori
favorizanți care se influentează reciproc și colaborează la producerea ei: lezarea
unor formațiuni cerebrale și/sau crearea unui dezechilibru chimic la nivelul
creierului.

În raport cu normalitatea, o persoană care manifestă foarte rar un


comportament, poate fi etichetată ca anormală. Acest lucru îl constată în
conformitate cu definiția profesională, psihologul sau psihiatrul. Dacă ne referim
la definițiile sociale, greșeala, culpabilitatea și moralitatea sunt în relație cu
acestea. Definițiile existențiale sunt cele care pun accent pe individ și
dezvoltatrea sa, pe problemele individuale, iar acestea consideră societatea ca
fiind vinovată de majoritatea suferințelor unei persoane. Doar un mediu adecvat
va reuși să ajute individul să își corecteze eventualele probleme. Disconfortul,
bizareria și ineficacitatea sunt trei indicatori de patologie.

O persoană poate fi etichetată ca patologică sau anormală atunci când ne


referim la devianța socială, cea care este definită ca un comportament ce
deranjează alte persoane.Vorbim astel depre tulburări de raționament și
percepție, dezorientare, activitate fizică inadecvată. Consecințele tulburărilor
menționate asupra pacientului sau asupra persoanelor care-l înconjoară

1
constituie handicapul psihologic, care este de fapt incapacitatea unei persoane de
a face anumite lucruri.

Comportamentul anormal al unei persoane se poate defini ca un


comportament neadaptat sau distrugător pentru o persoană sau pentru mediul său
social Comportamentul este neadaptat atunci când persoana respectivă nu
găsește o rezolvare a problemelor pe care le are, și când mai degrabă face din
acesta un mod de a evita problema.Atunci scade stima de sine , individul devine
stresat, frustrat. Când aceasta neadaptare afectează în primul rând persoana
patologică, în mod automat îî afectează și pe cei care trăiesc în jurul ei.
Severitatea comportamentului patologic poate fi evaluată în funcție de trei
criterii: bizareria comportamentului, persistența sa și efectul său asuprea
funcționării sociale. Un om devine bolnav psihic din momentul în care nu-şi mai
este suficient sieşi, făcând eforturi pentru a se accepta ori neacceptându-se,
neacceptându-i nici pe alţii, acordând o atenţie şi o preocupare crescută pentru
propriul corp, propria persoană, interogând fără a-şi găsi răspunsul şi liniştea
înpropriile valori, ori lipsindu-se de valori.

Depresia și anxietatea sunt considerate tulburări psihopatologice atunci când


intensitatea depresiei și a anxietății crește și atinge continuum intensitatea care
nu se întâlnește decât la un număr mic de persoane. Anxietatea este un sentiment
de teamă, care apare în diverse situaţii de viaţă, mai mult sau mai puţin
stresante. Ca şi frica, aceasta are o funcţie adaptativă, de protecţie, în sensul că
ne face să fim mai vigilenţi la informaţiile din jurul nostru, în special la cele
ameninţătoare. Astfel, anxietatea ne ajută să detectăm pericolele şi să reacţionăm
corespunzător la ele.Anxietatea devine însă patologică atunci când sentimentul
de frică este atât de copleşitor încât ne deteriorează major calitatea vieţii,
performanţa şi relaţiile cu ceilalţi.Anxietatea patologică ne privează de libertatea
de a acţiona şi de libertatea de a ne trăi viaţa. Este ca o închisoare imaginară din
care avem impresia greşită că ne este imposibil să mai ieşim.Diagnosticul de
patologie implică în același timp,cunoașterea condițiilor mediului în care un
comportament dat atinge o intensitate particulară.

Dacă vorbim despre copii, putem spune că domeniile normalului și


patologicului se întrepătrund, atunci când se ține cont ca aceștia sunt ființe în
evoluție.

Tulburările mintale sunt conceptualizate ca fiind dereglări funcționale ale


creierului, care pot fi cauzate de procese de dezvoltare modelate de interacțiunea

2
complexă a geneticii cu experiența individuală. Cu alte cuvinte, bolile psihice ar
avea la baza dezechilibre ale creierului determinate de influențele ereditare
asupra dezvoltarii acestuia, în funcție de contextele biologice și de mediu.

Referindu-ne la aspectele patologice ale atenției, la limita normalului găsim


disipații, persoane incapabile de o atenție mai îndelungată, firi active și
nestăpânite, ce nu se pot concentra asupra unor situații care nu-i interesează. Tot
la limita normalului se află și cei care sunt adânc preocupați de o problemă, fie
ea de natura științifică, filosofică, practică, iar din acest motiv sunt neatente la
ceea ce se întâmplă în jurul lor. Cazuri patologice ale atenției sunt cele de
hipertrofie a acesteia.Tipice forme ale acesteia sunt ideile fixe. Si anumite
emoții pot deveni obsesive: anxietatea , frica de spații închise sau deschise și
altele. Ideile fixe, obsesiile, nu apar la oricine, ci la persoane cu anumite
constituții nevropatice, care se plâng de obicei și de dureri de cap,
nevralgii,tulburări vaso-motorii, insomnii. Stări de hipertrofie a atenției găsim și
în extaz, în cazul celor care sunt copleșiți de splendoarea, măreția și puritatea
divinității. Unii vorbesc de apariția unei imagini conducătoare în jurul căreia
gravitează totul.La alții e vorba de o idee pură, de o intuiție puternică.

Stările patologice, bolile mintale sunt însoțite și de fenomenul contrar


hipertrofiei atenției, și anume de atrofia atenției. În accesele de excitație ale
maniacului, de surexcitare extremă, el manifestă o mare agitație, o succesiune
haotică de vorbe, gesturi, emoții, lipsind orice stagnare, orice concentrare a
conștiinței. Se mai poate vorbi de epuizare a atenției, o mimposibilitate de fixare
în cazurile de mare oboseală ori la începutul somnului sau a stării de beție. De
asemeni, neputința de concentrare o găsim și în cazuri de inirmitate congenitală.

Dacă ne referim la percepție, cel mai vulnerabil aspect al acesteia este


sentimentul realității. Unii bolnavi au impresia că pesoanele se mișcă de parcă ar
fi niște umbre, obiectele apar ca învăluite în ceață, totul poate părea straniu sau
ireal. În cazul schizofrenicilor , detașarea de real este puternică, senzațiile și
reprezentările se amestecă. Apar halucinațiile, alteori sunt afectate percepțiile
de spațiu, de aceea bolnavii se deplasează greoi ,alte ori persoanele patologice
nu recunoosc obiecte uzuale, nu știu cum să le utilizeze.

Dacă facem referire la patologia memoriei, un fenomen rar îl constituie


hiperamnezia, când în urma unui accident ori a unei boli, o persoană își
reamintește fapte, cunoștințe de mult uitate. Mai frecvente sunt amneziile,
3
deficiențe ale memoriei. Unii bătrâni țin minte anumite detalii din trecut, dar nu
mai știu ce au făcut în urmă cu câteva minute. Acestea sunt normale. În cazurile
acute, bolnavul nu știe dacă a amancat sau nu, ori salută de exemplu o persoană
de fiecare dată cand o vede în aceeași zi ,la distanțe scurte de timp. Amneziile
retrograde survin în urma unor accidente sau afecțini ale creierului și constau în
uitarea trecutului. Amneziile extinse constituie tulburări foarte grave, întreaga
viață psihică este afectată, memoria fiind o funcție fundamentală, fără ea
construcțiile psihice complexe fiind imposibile.

Patologia limbajului este variată, ea poate fi întâlnită deseori sub


multiple forme. Dintre cele mai comune tulburări ale limbajului,am putea aminti
surditatea verbală, alexia, agrafia și afazia.

Astfel putem spune că boala psihică reprezintă modificări ale activității


creierului, modificări în care psihicul nu se află în concordanță cu realitatea
înconjurătoare, ci o reflectă deformat. Bolile psihice se manifesta prin tulburări
ale psihicului și comportamentului. Psihiatria recunoaște două niveluri de
modificări patologice. De primul nivel (sau grupă) aparțin stările psihotice.
Dintre maladiile fundamentale ale acestei grupe se remarcă schizofrenia, psihoza
maniaco-depresiva, psihozele epileptice și senile. Cealaltă grupă de boli psihice
cuprinde diferitele tulburări nevrotice. Trăsatura distinctivă a acestor afecțiuni
este reprezentată de legătura lor cu stresul, cu circumstanțele
psihotraumatizante, cu defectele de educație, cu condițiile sociale.

BIBLIOGRAFIE: Cosmovici, Andrei, 1996, Psihologie generală,Polirom,


Iași