Conspect Psihologie experimentala

Sursa: Universitatea Spiru Haret din Bucuresti - www.spiruharet.ro

Coordonator de disciplina: Conf. univ. dr. Bogdan Danciu

Subiecte psihologie experimentala

1. Metoda experimentala in psihologie: descriere si scurt istoric

2. Specificul metodei experimentului (caracteristici). Modelarea experimentala
3. Variabilele implicate intr-un experiment psihologic. Factorii care influenteaza variabilele
4. Controlul variabilelor
5. Etapele cercetarii experimentale
6. Stabilirea ipotezei (formularea, validitatea, metodele de elaborare)
7. Modalitatea de selectie a subiectilor participanti la un experiment psihologic
8. Tipuri de experiment
9. Testul. Asemanarile si diferentele dintre teste si experimente
10. Tehnici psihofizice
11. Valoarea teoretica si practica a timpului de reactie (T.R.)
12. Tehnici de masurare a timpului de reactie
13. Clasificarea timpului de reactie (T.R.) si modalitati de utilizare a acestor masuratori
14. Factori care influenteaza timpul de reactie
15. Elemente de psihofizica. Praguri senzoriale (absolut, diferential, superior)
16. Receptia cutanata. Posibilitatile de determinare a sensibilitatii tactile: precizari si descriere
17. Metode de investigare a memoriei
18. Stres si substres. Modelare experimentala

Bibliografie:

 Lungu Nicolae, Psihologie experimentala, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007
 Manu Beatrice, Kessler Ioana, Metodologia Cercetarii in sociologie si psihologie, Editura Fundatiei
Romania de Maine, Bucuresti, 2014

1 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

1. Metoda experimentala in psihologie: descriere si scurt istoric

Psihicul ca entitate functionala a creierului, s-ar preta, mai degraba, unor aprecieri calitative decat unor
masuratori riguroase. Metodologia experimentala se bazeaza, in primul rand, pe masurare (masuraI si nu se
rezuma la speculatia introspectionista, curent demult depasit. Asa se explica faptul ca masurarea si-a facut loc
cu dificultate in psihologie: ce masuram? In cei aproape 140 de ani de la infiintarea laboratorului lui W. Wundt
(1879) si pana astazi, metodologia experimentala a beneficiat de perfectionari continue, potentiate de
progresele tehnicii in ansamblu. Trebuie mentionat insa ca nu tehnica, ci aparatul in sine este cel care da
consistenta si valoare cercetarii experimentale; calitatea acesteie este asigurata de ingeniozitatea si de gandirea
cercetatorului. Sunt cercetari experimentale care au fost realizate fara folosirea vreunui aparat (ex.: Piaget), dar
care au adus contributii remarcabile sub raport informational in domeniul psihologiei.

Metoda interrelationeaza subiectul cunoscator cu realitatea de cunoscut. Ea este expresia organizarii mintale a
actului de cunoastere, fapt ce confera caracteristici specifice demersurilor cercetatorului. Conceptul de metoda
desemneaza atat demersurile rationale, cat si pe cele practice, efective asupra realitatii. Un rol important in
organizarea acestor demersuri cognitive il au principiile metodologice cu sfera de actiune in domeniul de
crecetare dat. Ansamblul principiilor metodologice ale unei stiinte constituie metodologia acelei stiinte.
Termenii “tenica” sau “procedeu” au grade mai mici de generalitate si se refera la componenta instrumentala
a cercetarii.

Experimentul nu este, desigur, singura metoda de cercetare in spihologie. Experimentul are meritul ca nu
asteapta ca fenomenul sa se produca de la sine, ci il provoaca, in conditii determinate, consemnand cu
rigurozitate datele obtinute. Introducerea metodei experimentale in studiul activitatii psihice, a pus bazele
scientizarii psihologiei. Domeniul psihologiei experimentale il constituie teoria si practica experimentului ca
metoda de cercetare activa si eficienta. Din aceasta perspectiva, psihologia experimentala serveste metodologic
orice cercetare psihologice de tip experimental.

Psihologia experimentala reprezinta ansamblul principiilor, normelor si regulilor care stau la baza organizarii si
desfasurarii experimentului in psihologie, cu scopul obtinerii de date verificate asupra realitatii psihice.

Psihologia experimentala este complementara altor metode de investigatie din serviciul psihologiei (metoda
observatiei, metoda testelor, psihodiagnostic etc.) ca si psihologiei generale in ansamblu. Aplicarea metodei
experimentale la studiul activitatii psihice s-a impus in a doua jumatate a sec. 19 (in anul 1879), odata cu
infiintarea primului laborator de psihologie (Wilhelm Wundt). In laboratorul lui Wundt s-au format pionierii
psihologiei experimentale din intreaga lume.

La scurta vreme iau fiinta laboratoare similare in marile centre universitare. Cattell organizeaza un astfel de
laborator in Statele Unite. In 1906 a fost infiintat laboratorul de psihologie al Universitatii din Bucuresti de
profesorul Constantin Radulescu-Motru, care se formase in laboratorul lui Wundt de la Lepzig si in cel organizat
de Beaunis si Binet la Sorbona (Paris). Contributii insemnate la conturarea experimentale au adus si o serie de
cercetatori de alte specialitati (fizicieni, astronomi), care au evidentiat date experimentale, uneori cu totul
intamplator.

2 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

2. Specificul metodei experimentului (caracteristici). Modelarea experimentala

Experimentul reprezinta o organizare metodica (rationala si practica) de tip special in care cercetatorul provoaca
faptele, pentru a le dezvalui conexiunile. Conceptul cheie in experimentul psihologic este controlul,
experimentul fiind metoda cu cel mai mare grad de control. Experimentul are ca scop masurarea legaturii de
tip cauza-efect.

Experimentul are doua caracteristici esentiale:

 experimentul este o observatie provocata;

 experimentul presupune masurarea efectelor manipularii variabilei independente asupra variabilei
dependente intr-o situatie experimentala controlata.

Caracteristicile experimentului:

 provocabilitatea – implica participarea activa a subiectului cunoscator, care provoaca faptele in

circumstante impuse de cercetator; prin urmare, experimentul este o situatie provocata in conditii
determinate;

 repetabilitatea – respectnad conditiile in care un fenomen a fost provocat, acesta poate fi reprodus ori de
cate ori este nevoie pentru control, verificari sau noi experimentari;

 model experimental / modelare experimentala – experimentul vizeaza provocarea unui comportament

(raspuns), determinandu-l sa se manifeste specific fata de o situatie noua, riguros controlata;
comportamentul astfel obtinut, impreuna cu factorii ce l-au determinat este modelul experimental, iar
actiunea de obtinere a lui reprezinta modelarea experimentala.

Exista situatii de experimentare in care cercetatorul nu poate interveni in provocarea fenomenelor studiate. Ele
sunt provocate de natura sub forma de dereglari patologice (boala, infirmitate) si se numesc fenomene invocate
(Cl. Bernard). In astfel de situatii, experimentatorul studiaza doar efectul acestor dereglari asupra
comportamentului si acest tip de cercetare se numeste experiment invocat.

In experimentul psihologic folosim ipoteze cu grad mic de generalitate – pentru ca sunt demonstrabile. Ipotezele
cu grad mare de generalitate nu sunt incluse in experiment.

3. Variabilele implicate intr-un experiment psihologic. Factorii care influenteaza variabilele

Variabila este orice fenomen care poate varia (inteligenta, nutritia, gradul de satisfactie etc).

3 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

In desfasurarea experimentului sunt implicate o serie de variabile. Din multitudinea de factori externi sau
interni, care determina comportamentul real, cercetatorul selecteaza si modeleaza numai pe unii dintre ei:

 variabila independenta (stimul sau conditia de stimulare) - factorii manipulati de experimentator pentru
determinarea unui comportament;
 variabila dependenta (raspunsul) – factorii determinat de conditia de stimulare si vizat de experiment.

Relatia dintre variabila independenta si ce dependenta este de cauza-efect. Variabila dependenta este efectul
obtinut de conditia de stimulare asupra unor caracteristici comportamentale, determinate experimental.
Variabila dependenta este alcatuita din raspunsurile subiectului la modificarile conditiei de stimulare si are, la
randul ei, grade diferite de complexitate, de la reactiile simple si repetitive, pana la strategiile de decizie.
Modificarile variabilei independente se reflecta in variatiile raspunsului prin modelarea variabilei
intermediare, reprezentata de personalitatea subiectului (motivatie, atitudini, emotii etc.)

Leslie Kish considera ca variabilele intalnite intr-un experiment pot fi clasificate in patru categorii:

Variabile interne (explicative, experimentale) Variabile externe (ascunse, camuflate)

 independente  controlate - sunt factori exteriori care sunt

mentinuti constanti si controlati;
- este variabila stimul sau conditia de
stimulare (factorii manipulati de  necontrolate – sunt factorii exteriori pe care
experimentator pentru determinarea unui cercetatorul ii lasa cu buna stiinta necontrolati:
comportament);
- factori necontrolati care pot introduce
- este variabila pe care experimentatorul o erori sistematice;
manipuleaza; - factori necontrolati care genereaza erori
- sunt introduse deliberat in experiment intamplatoare.
pentru a produce variatia celor dependente;

 dependente

- este variabila raspuns (factorii determinati

de conditia de stimulare si vizati de
experiment);
- este variabila pe care experimentatorul o
observa si o inregistreaza;
- iau valori diferite in urma influentei asupra
lor a variabilelor independente;
- valoarea variabilei dependente reprezinta
tinta experimentului.

4 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Factorii care influenteaza comportamentul subiectului sunt:

 factorii relevanti – sunt factorii cunoscuti care pot influenta comportamentul;

 factorii irelevanti – sunt factorii despre care se stie ca nu pot influenta raspunsurile;
 factorii potentiali – sunt factorii al caror efect asupra comportamentului nu este bine cunoscut, dar care
este posibil.

4. Controlul variabilelor

Variabilele straine pot falsifica rezultatele unui experiment. Pentru a le neutraliza efectele in demersul
experimental, cercetatorul are la indemana unele procedee de eliminare si control al lor:

 izolarea subiectului in incaperi speciale (laborator) unde conditiile de stimulare (variabila independenta)
este riguros controlata de experimentator; incaperile au iluminare controlata, protejate acustic sau / si
electrostatic; (comunicare verbala se face prin interfon); subiectul primeste numai stimulii administrati si
controlati de experimentator cu ajutorul unor dispozitive si aparate speciale;

 mentinerea constanta a variabilelor straine identificate (daca nu au putut fi eliminate); pentru aceasta,
atitudinea experimentatorului, instructiunile sale si sarcina data subiectului, succesiunea stimulilor,
locul, ziua si chiar ora desfasurarii experimentului etc. trebuie sa fie egale pentru toti subiectii examinati;

 balansarea efectelor variabilelor straine pentru a avea efecte similare atat la grupul experimental, cat
si la cel de control; presupune introducerea factorului potential (ex.: varsta, sex) la ambele grupuri;

 contrabalansarea sau rotatia (ex.: daca studiem efectele zgomotului asupra activitatii, alternam
conditiile de liniste si zgomot pentru a neutraliza efectele invatarii); contrabalansarea se face in sens
invers la o grupa fata de alta si se compara rezulatatele obtinute;

 controlul variabilei raspuns se realizeaza implicit daca se tine sub control riguros conditia de stimulare;
de asemenea, se obtine prin crearea unei atitudini cooperante din partea subiectului, care nu trebuie sa
fie stresat de consecintele posibile ale experimentului (in special la studenti si elevi).

Desigur, oricate incercari s-ar face pentru neutraizarea efectului aditional al variabilelor straine la proiectul
experimental, controlul total al acestor variabile este greu de realizat.

5. Etapele cercetarii experimentale

Etapele cercetarii experimentale

5 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Etapele cercetarii experimentale in psihosociologie sunt:

 Stabilirea temei de cercetare, a obiectivelor cercetarii si a problemei.

 Elaborarea ipotezei (sau a ipotezelor).
 Stabilirea variabilelor experimentale (dependenta si independenta).
 Stabilirea situatiei experimentale.
 Stabilirea subiectilor in grupe experimentale si de control.
 Manipularea si masurarea variabilelor.
 Prelucrarea datelor experimentale.
 Redactarea raportului de cercetare.

 Stabilirea temei de cercetare, a obiectivelor cercetarii si a problemei.

Alegerea temei se face in functie de necesitatile practicii, de factorii de natura stiintifica, sociala sau personala
si trebuie sa duca la final la verificarea ipotezelor cauzale (la confirmarea sau infirmarea lor). „Problema” este
fie sugerata, fie gandita de cercetator, fie elaborata pe baza unei idei venite la intamplare. Cel mai adesea insa,
problema de cercetat reprezinta rezultatul cunoasterii ariei (temei) de cercetare dintr-un anumit domeniu. In
alegerea temei si stabilirea problemei trebuie sa tinem seama de importanta lor si de posibilitatea de a fi
realizate sub raport uman si material.

 Elaborarea ipotezei (sau a ipotezelor)

Conditia esentiala in elaborarea ipotezelor este aceea de a avea semnificatie pentru tema. In finalul
experimentului, ipoteza (sau ipotezele) de la care am pornit va fi confirmata (sau infirmata).

 Stabilirea variabilelor experimentale (dependenta si independenta)

Alegerea variabilelor se va face in functie de alegerea temei, stabilirea obiectivelor si elaborarea ipotezelor
cercetarii. Variabila independenta actioneaza asupra componentei „daca” (din formularea ipotezei), este ceea
ce masuram. Variabila dependenta actioneaza asupra componentei „atunci” (din formularea ipotezei). Pentru
verificarea acelorasi ipoteze cauzale, pot fi alese mai multe variabile experimentale.

 Stabilirea situatiei experimentale

Se realizeaza in functie de stabilirea variabilelor experimentale, ceea ce ne permite sa optam pentru alegerea
unui experiment de teren sau unul de laborator. In cazul experimentului de laborator, cercetatorul produce el
insusi situatia de observat. In cazul experimentului de teren, cercetatorul inregistreaza comportamentele, fara
ca sa fie observati.

 Stabilirea subiectilor in grupe experimentale si de control

Subiectii alesi pentru experiment trebuie sa fie foarte asemanatori cu subiectii din grupul de control. Este vorba
despre o relativa omogenizare intre unitatile sociale alese pentru experiment. Alegerea unitatilor experimentale
si de control se poate face prin intermediul esantionarii sau prin asa-numita selectie constienta.

6 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 Manipularea si masurarea variabilelor

Avem in vedere derularea cercetarii in vederea determinarii valorilor (cantitative si calitative) ale variabilei
dependente. Aceasta masurare se face atat inainte de inceperea experimentului propriu-zis, cat si dupa
realizarea lui. Manipularea variabilelor se refera la introducerea variabilei independente in functie de natura
specifica a procesului (faptului) social, care se defineste ca fiind valoare dependenta (aceasta este in relatie
directa cu ipoteze de la care s-a pornit).

 Prelucrarea datelor experimentale

Dupa masurarea variabilelor experimentale se obtin valori ce urmeaza a fi prelucrate statistic; ajuta la verificarea
ipotezelor.

 Redactarea raportului de cercetare

Acest raport se intocmeste catre cel care a fixat problema de cercetat (sponsorii cercetarii, publicul larg, mass-
media, specialisti etc.)

6. Stabilirea ipotezei (formularea, validitatea, metodele de elaborare)

Ipoteza – “ceea ce este dedesubt, temelie, baza” (“hypo” – dedesubt si “thesis” – actiunea de a pune).

Ipoteza este “enuntul unei relatii cauzale intr-o forma care permite verificarea empirica”. Echivalentul ipotezei
stiintifice in planul cunoasterii comune (spontane) il constituie banuiala.

Exista doua categorii de ipoteze:

 teoria-ipotetica;
 ipotezele de cercetare.

Ipoteza constituie unul din momentele esentiale ale demersului rational. Izvorata din observarea faptelor,
ipoteza reprezinta proiectia rationala anticipativa (predictiva) asupra probabilitatii existentei unei relatii intre
aceste fapte. Daca observatia se adreseaza, constatativ si consemnativ, faptelor date, ipoteza isi asuma riscul
calculat de a presupune existenta unora noi, urmand ca aparatul probatoriu experimental si statistic s-o
sanctioneze prin validare sau invalidare. Ipoteza exprima momentul creator al rationamentului experimental.

Ipoteza poate fi generata inductiv, ca rezultat al observarii faptelor, sau deductiv, din cunoasterea unor relatii,
legi si principii generale. Dupa elaborare, ipoteza este verificata experimental, prin modelarea variabilelor pe
care le implica si controlata statistica in baza prelucrarii rezultatelor obtinute. In mod obisnuit, ipoteza porneste
de la afirmarea existentei unei diferente intre variabilele dependente ale unor grupuri de subiecti, ca urmare a
conditiei de stimulare. Spre deosebire de ea, ipoteza nula (statistica) neaga existenta vreunei diferente
semnificative intre aceste grupuri, considerand ca rezultatele obtinute se datoresc intamplarii.

O buna ipoteza trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

7 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
  sa fie verificabila;
 sa fie economica;
 sa fie verosimila;
 sa fie cuantificabila.

 Formularea ipotezei

Modalitatea cea mai frecvent utilizata de elaborare a ipotezelor de lucru o reprezinta deducerea acestora din
teorie. Ipotezele pot fi formulate in doua moduri:

 “Daca A, atunci B”
 “Cu cat A, cu atat B”

O ipoteza trebuie sa contina 3 elemente:

 o unitate (ex.: grup, societate, institutie, persoana etc.);

 doua variabile (ex.: coeziune, empatie, stres, memorie etc.);
 un set de valori ale variabilelor (ex.: mai puternica, autentica, inalta, scazuta, mare, mica, exceptionala
etc.)

Formularea ipotezei = 1 unitate + 2 variabile + un set de valori

De exemplu: Cu cat iubirea intr-un cuplu este mai mare, cu atat calitatea vietii lor este mai buna.

Unitatea = “cuplu” / Variabile = “iubire” si “calitatea vietii” / Setul de valori = “mai buna” si “mai mare”

Cand avem concepte complexe cum ar fi: iubirea, fericirea, calitatea vietii etc., avem nevoie sa decompunem
conceptul in parti componente. Ipotezele trebuie sa deserveasca indeplinirea obiectivului, ele trebuie sa aiba
legatura directa cu obiectivul si nu cu altceva. Un obiectiv mai larg poate fi verificat prin doua sau mai multe
ipoteze dar in nici un caz nu se poate sa avem 3-4 obiective si doar o ipoteza.

 Validitatea ipotezei

Exista trei conditii pe care trebuie sa le indeplineasca un enunt pentru a deveni ipoteza:
 sa fie testabil (sa poata fi confirmata sau infirmata);
 sa fie o explicatie plauzibila (sa poata fi verificata prin faptele de observatie);
 sa aiba un continut reflectoriu (sa reflecte realitatea obiectiva).

 Metodele de elaborare a ipotezelor

8 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Exista trei modalitati de elaborare a ipotezelor:
 deducerea ipotezelor din teorie;
 experienta directa a cercetatorului;
 analogia cu fenomenele din fizica, chimie, biologie.

In experimentul psihologic folosim ipoteze cu grad mic de generalitate – pentru ca sunt demonstrabile. Ipotezele
cu grad mare de generalitate nu sunt incluse in experiment.

7. Modalitatea de selectie a subiectilor participanti la un experiment psihologic

Experimentarea se realizeaza, in principiu, cu scopul verificarii ipotezei de cercetare si cuprinde totalitatea

factorilor care participa la organizarea si desfasurarea sa (ipotezele, variabilele implicate, subiectii, materialul si
aparatura, rezultatele etc.).

Un moment important in organizarea experimentului il reprezinta constituirea gruprurilor de subiecti. Pentru

ca datele obtinute sa poata fi comparate, intr-un experiment se utilizeaza, de regula, doua grupuri de subiecti:

 grupul experimental – este grupul la care se aplica conditiile de stimulare;

 grupul de control – este grupul la care nu se aplica conditiile de stimulare; la acest grup variabila
independenta are valoare zero.

Grupurile de subiecti trebuie sa fie echivalente intre ele, ideal ar fi ca echivalenta sa fie absoluta, insa ne putem
multumi si cu o echivalenta suficienta pentru a putea controla variabila dependenta in limite rezonabile.
Alegerea unitatilor experimentale si de control se poate face prin intermediul esantionarii sau prin asa-numita
selectie constienta.

Cum se efectueaza selectarea subiectilor:

 mai intai subiectii sunt alesi dintr-o populatie mai larga (diverse grade de generalitate): elevii unei scoli,
clase, an de studiu, sex etc.;

 apoi, subiectii alesi sunt impartiti in esantioane reprezentative pentru acea populatie, care se face dupa
criterii diferite:
- dupa sistemul loteriei – selectia se face la intamplare, pana la completarea grupului de subiecti
cerut in cercetare (dupa sistemul unui numar de oridine primi, de la 1 la N);
- dupa pasul statistic – populatia este inscrisa pe un tabel, din care se alege fiecare al 5-lea, al 10-lea
etc. individ.

 constituirea grupurilor de cercetare – experimental si de control;

9 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 - grupuri independente – sunt constituite la intamplare;
- grupuri perechi (sau grupuri corelate) – sunt structurate dupa un anumit factor comun (memorie,
inteligenta); sunt grupuri banuite ca ar influenta variabila dependenta.

Practic, experimentatorul vrea sa evite contaminarea variabilei dependente cu factori straini care ar vicia
rezultatele. Pe acestia trebuie sa-i mentina constanti, la acelasi indice de influenta asupra variabilei dependente,
in ambele grupuri. La alcatuirea celor doua grupuri, experimentatorul trebuie sa fie sigur ca subiectii sunt
echivalenti in ce priveste factorul ce trebuie tinut sub control

Subiectii alesi pentru experiment trebuie sa fie foarte asemanatori cu subiectii din grupul de control. Este vorba
despre o relativa omogenizare intre unitatile sociale alese pentru experiment. Grupul experimental si cel de
control vor fi de puteri egale fata de factorul care coreleaza strans cu variabila dependenta. Inainte ca subiectii
sa fie repartizati in grupuri, se efectueaza un experiment preliminar cu scopul determinarii capacitatii lor in
raport de acest factor. Fiecare subiect dintr-un grup va fi echivalat potential de un altul din celalalt grup. De
exemplu, daca factorul pretestat este inteligenta, atunci selectia subiectilor in vederea distribuirii lor in cele
doua grupuri se face din randul celor care au acelasi coeficient de inteligenta.

8. Tipuri de experiment

In functie de natura obiectivelor si de modalitatile de control al variabilelor, au fost identificate mai multe tirpuri
de experiment (variante):

 experimentul de confirmare – este de fapt, experimentul “clasic”, care provoaca fenomenul in conditii
controlate pentru pentru a verifica supozitia ipotezei;
 experimentul de laborator – se desfasoara in conditii de laborator; este considerat mai riguros datorita
posibilitatilor crescute de control al variabilelor; este criticat pentru faptul ca impune subiectului conditii
artificiale de manifestare;
 experimentul natural – se realizeaza in locul unde subiectii isi desfasoara activitatea;
 experimentul psihopedagogic – este o varianta a experimentului natural; cerceteaza componentele
psihologice ale procesului instructiv-educativ;
 experimentul invocat (ex post facto) – este acela la care variabila independenta nu este provocata de
cercetator (este non-experimentala), ci data natural, de unde si valoarea ei de criteriu de selectie a
subiectilor (varsta, sex, stare de sanatate etc.);
 experimentul functional – urmareste covariatia sistematica dintre variabila independenta si cea
dependenta, stabilind relatia functionala dintre ele;
 experimentul factorial – se aleg doar doua valori ale variabilei stimul (ex.: prezenta sau absenta
zgomotului) si se urmareste efectul acestora asupra variabilei dependente (ex.: concentrarea atentiei);
 experimentul explorator (“ce se intampla daca?”) si experimentul pilot se folosesc ca cercetari
preliminare si isi propun:

10 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 - explorator – sa verifice prin pretestare efectele posibile ale unei variabile;
- pilot – sa verifice pe un numar mic de subiecti o procedura mai eficace pentru experimentul propriu.

9. Testul. Asemanarile si diferentele dintre teste si experimente

Testele au suscitat ci continua sa sa suscite numeroase discutii si controverse. Este testul o procedura
experimentala sau, invers, o procedura experimentala poate fi considerata ca test? Unii autori considera testul
ca experiment. Alti autori considera ca testul si experimentul sunt metode distincte prin scopul si tehnicile lor.

Desi testul se aseamana psihometric-metodologice cu experimentul in faza de provocare a fenomenului, totusi

se deosebeste taxonomic fundamental de acesta. In vreme ce experimentul isi propune sa dezvaluie
cauzalitatea fenomenului, testul masoara si apreciaza statistic fenomenul in scopuri psihodiagnostice precise.
Deci, testul nu este un experiment propriu-zis, ci doar o metoda de cuantificare psihometrica si de apreciere
statistica a diferentelor psihoindividuale.

Deosebirile test si experiment (taxonomice)

Testul Experimentul

 testul reprezinta o forma standardizata – el  experimentul consta in analiza efectelor unor

masoara cantitativ si evalueaza statistic (se
intereseaza doar de masurarea raspunsului ca
atare si compararea lui cu baremul (media
statistica);
variabile independente asupra variabilelor
dependente intr-o situatie controlata, cu scopul
verificarii ipotezelor cauzale;

 testul masoara si apreciaza statistic fenomenul in  experimentul dezvaluie cauzalitatea fenomenului;

scopuri psihodiagnostice precise;
 experimentele au ca scop masurarea legaturii de
 testele nu ne ofera cauza unui fenomen, ci doar tip cauza-efect;
statusul lui la momentul testarii;
 experimentele sunt folosite pentru a explica
 testele sunt folosite pentru a identifica un fenomenul identificat;
fenomen;
 modelele experimentale pot fi transformate in
 unele teste pot fi folosite ca variabile teste, prin baremarea lor;
independente (stimulul) in experimentare;
 cercetarea experimentala are urmatoarele
 testul are urmatoarele caracteristici: caracteristici:
- standardizarea; - manipularea unei variabile independente;
- etalonarea; - controlul variabilelor ascunse sau externe.
- valoarea diagnostica (fidelitatea,
validitatea).

11 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Asemanarile dintre test si experiment

 participarea activa a cercetatorului;

 psihometric-metodologic.

Din cele mentionate se desprinde relatia de complementaritate metodologica dintre test si experiment.
Reversibilitatea dintre ele are o importanta deosebita pentru imbogatirea procedurii experimentale si
psihodiagnostice.

10. Tehnici psihofiziologice

Tehnici psihofiziologice:

 Electroencefalografia (E.E.G) – inregistreaza producerea de potentiale electrice pe creier (electrogeneza

cerebrala).
 Pneumografia – inregistreaza modificarile respiratorii (in amplitudine si frecventa) cu ajutorul diferitelor
tipuri de pneumografe (pneumogrful si kimograful).
 Modificarile circulatorii – inregistreaza modificarile circulatorii; sunt direct legate de procesele afective pe
care le insotesc si le exprima specific; se practica determinari ale variatiilor de presiune si de volum ale
sangelui cu ajutorul sfigmomanometrelor si pletismografelor).
 Cronaximetria – in afara de valoarea sa de electrodiagnostic clinic in leziunile nervilor periferici,
cronaximetria reprezinta o modalitate eficienta de explorare a sensibilitatii neuromusculare.
 Electromiografia (EMG) – pune in evidenta electrogeneza musculara cu ajutorul electromiografului – un
aparat de captare a biopotentialelor electrice din muschi.
 Reactia electrodermala (R.E.D) – masoara modificarile rezistentei electrice a pielii cu ajutorul
galvanometrelor; este un bun indicator al starilor emotionale.
 Poligrafia – procedee de investigare a variabilelor psihofiziologice; inregistreaza simultan mai multe
componente neurovegetative cu ajutorul poligrafului.
 Timpul de reactie (T.R.) – defineste intervalul de timp dintre stimul si raspuns, masurand viteza cu care
subiectul raspunde la o sarcina data.

11. Valoarea teoretica si practica a timpului de reactie (T.R.)

12 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Unul dintre indicatorii psihofiziologici cu larga utilizare in laboratoarele de psihologie este timpul de reactie. In
mod obisnuit, TR defineste intervalul de timp dintre stimul si raspuns sau razaul necesar subiectului pentru a
raspunde voluntar la un stimul. Prin urmare, TR masoara viteza cu care subiectul raspunde la o sarcina data.

Astronomii au fost primii care s-au interesat de problema timpului de reactie. Desi acest termen a fost utilizat
ca atare in 1873 de fiziologul vienez Exner, primele cercetari experimentale au fost realizate cu mult mai
devreme. De la primele cercetari si pana astazi s-a acumulat un vast material experimental. Astazi, in toate
laboratoarele de psihologie experimentala si aplicata (din industrie, transporturi, clinica etc.) se fac determinari
ale TR in diverse circumstante de cercetare si de psihodiagnoza. In diverse sectoare ale ei, promtitudinea reactiei
operatorilor este o conditie indispensabila a indeplinirii sarcinilor de serviciu. Un timp de reactie prea lung, lipsit
de promtitudine si de adceventa fata de natura sarcinii, constituie o contraindicatie pentru exercitarea anumitor
profesiuni (in activitati care solicita solutii rapide si adecvate). Ca urmare, in selectia prsonalului se stabilesc
bareme cu medii ale TR specifice profesiunii date, la care se raporteaza performantele individuale ale
candidatilor.

12. Tehnici de masurare a timpului de reactie

In general, aparatura de masurare a TR trebuie sa fie prevazuta cu dispozitive de prezentare controlata a

stimulilor si cu instrumente de masura a timpului. Ca instrument de masurare a TR se folosesc cronoscoapele
(cronometrele). Ele masoara durate mici si foarte mici de timp, asa cum este si TR. Ele sunt diferite ca schema
constructiva si ca grad de precizie.

Dispozitivele de stimulare utilizeaza, de obicei, excitanti vizuali si auditivi (lumini colorate, sonerii, generatoare
de sunete), deoarece acestia pot manipula mai usor si dozati mai riguros cu ajutorul curentului electric
(intensitate, durata, frecventa etc.)

In dotarea unui laborator de psihologie se afla dispozitive dintre cele mai variate pentru masurarea TR:

 cronoscoape cu mecanism electromagnetic;

 cronoscoape clasice (cu mecanism de ceasornic);
 cronoscoape electrice (cu electromotor);
 cronoscoape electronice cu afisare digitala (numerica);
 programarea pe calculator a TR (cu ajutorul unei interfete pentru prezentarea stimulilor si prelevarea
reactiilor subiectului).

In ultimul timp au inceput sa se impuna tot mai mult tehnicile de modelare pe calculator a valorilor TR, care
asigura o precizie sporita a determinarilor si o prelucrare statistica-matematica automata a datelor obtinute.

13. Clasificarea timpului de reactie (TR) si modalitati de utilizare a acestor masuratori

13 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

In functie de complexitatea sarcinii experimentale si de natura stimulilor, avem:

 TR la stimulii senzoriali;
 TR de asociatie verbala.

De asemenea, timpul de reactie poate fi:

 simplu – cand exista o singura modalitate de reactie la un stimul;

 complex – cand subiectul trebuie sa selecteze raspunsul din mai multe posibile sau sa dea mai multe
raspunsuri, potrivit cu sarcina data.

 TR la stimulii senzoriali

 Tmpul de reactie simpu

Procedeele de administrare a stimulilor pentru a obtine o reactie simpla sunt:

 prezentarea unui singur stimul (vizual, auditiv etc.);

 modificarea valorii actiunii stimulului;
 prezentarea de stimuli simultani specifici aceleiasi modalitati senzoriale sau unora diferite (ex.: stimuli
vizuali si auditivi sau vizuali si termici etc.);
 administrarea unei combinatii de stimuli de aceeasi aceeasi natura, dar variati ca intensitate, durata,
frecventa, culoare etc.;
 administrarea unei combinatii de stimuli de naturi diferite;
 prezentarea de stimuli in miscare etc.

Posibilitatile de selectare a stimulilor, de combinare si variere a lor sunt mult mai intinse si depind de natura si
scopul cercetarii.

 Timpul de reactie compus

Timpul de reactie complex se refera la posibilitatea subiectului de a reactiona pe baza alegerii raspunsului sau
raspunsurilor. Subiectul poate reactiona cu mana dreapta sau stanga, cu piciorul drept sau stang, sau intr-o
combinatie data acestor raspunsuri. Aceasta forma de timp de reactie se mani numeste si timp de reactie la
alegere, deoarece angajeaza capacitatea de decizie a subiectului, in alegerea unui raspuns sau altuia, potrivit cu
sarcina data de experimentator.

Procedeele de prezentare si de combinare a stimulilor sunt asemanatoare, in general, cu cele relevate in timpul
de reactie simplu, cu mentiunea ca este necesar sa existe cel putin doi stimuli (in cazul cel mai simplu, de
determinare a timpului de reactie disjunctiv). La unul din stimuli se cere un raspuns, la altul nu se cere niciun
raspuns.

Valorile timpului de reactie complex permit aprecieri psihodiagnostice mai largi asupra subiectului investigat.

14 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 TR de asociatie verbala

Pentru determinarea TR in experimentul asociativ-verbal se masoara intervalul dintre stimulul verbal

(inductorul) si raspunsul verbal al subiectului. Tmpul scurs dintre prezentarea stimulului verbal si inceputul
raspunsului subiectului se poate masura cu un cronometru simplu, cu un scronoscop sau cu calculatorul
manipulate de experimentator. Exista si dipsozitive spciale pentru experimentul asociativ-verbal.

14. Factori care influenteaza timpul de reactive

Numeroase cercetari efectuate asupra timpului de reactie au relevat conditiile si factorii care il influenteaza.
Factorii implicati in structura timpului de reactie:

 factori interni – tin de subiect si de personalitatea sa

- varsta, profesie, sex, stare de sanatate, oboseala, structura dinamoenergetica de personalitate;
- factori psihologici – atentia, vigilenta, emotivitatea, anxietatea etc.

 factori externi – tin de stimul si de modalitatea senzoriala testata

- parametrii fizici ai stimulilor, nivelul de zgomot, temperatura mediului ambiant, zona senzoriala
stimulata, presiunea atmosferica;
- durata, frecventa, intensitatea, intermitenta si alternanta stimulilor etc.
- influenta instructajului verbal;
- substante psihotrope, alcoolul.

In general, modalitatile in care se prezinta stimulii pot sa scada sau sa creasca timpul de reactie.

15. Elemente de psihofizica. Praguri senzoriale (pragul absolut, diferential, superior)

G.T. Fechner a conceput psihofizica, initial, ca o modalitate de exprimare obiectiva a raporturilor dintre psihic si
fizic. El a conceput psihofizica, initial, ca o modalitate de exprimare obiectiva a raporturilor dintre fizic si psihic
- psihofizica obiectiva. S-au adus multe critici la adresa psihofizicii fechneriene, insa ea are meritul de fi introdus
in psihologia speculativa din vremea sa principiul rationamentului experimental si a cuantificarii.

Ulterior psihofizicii obiective apare psihofizica subiectiva. Diferenta subiectiva dintre consta in faptul ca
psihofizica subiectiva foloseste scari de apreciere subiectiva in determinarile experimentale si nu raporturi
logaritmice de tipul senzatie-excitatie, ca in cazul psihofizicii obiective.

15 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Pentru a produce o senzatie, stimulul trebuie sa aiba o anumita intensitate, denumita “prag”. Intre sensibilitate
si valoarea pragului este, deci, o relatie invers proportionala. Ca cat creste mai mult pragul, cu atat sensibilitatea
individului va fi mai mica.

Pragul senzorial reprezinta o masura inversa a sensibilitatii (capacitatea unei persoane de a sesiza un stimul la
o valoare a pragului cat mai mica). Cu cat pragul senzorial este mai scazut, cu atat sensibilitatea este mai mare
si invers: cu cat pragul este mai ridicat, cu atat sensibilitatea este mai scazuta.

In practica experimentala operam cu trei tipuri de praguri senzoriale:

 pragul absolut;
 pragul diferential;
 pragul maximal (sau superior).

 Pragul absolut

Oamenii nu pot detecta toti stimulii fizici care sunt prezenti in mediu la un moment dat. Un stimul devine
suficient de puternic pentru a fi perceput de organele noastre de simt datorita pragului absolut, care este cea
mai mica intensitate a unui stimul, care il face sa fie perceput.

Pragul absolut - sau liminal, de la latinescul limes, itis = limita, margine.

Pragul absolut este punctul de tranzitie dintre stimulii prea slabi pentru a putea sa provoace un raspuns (efect
senzorial) si cei suficient de puternici pentru a determina un astfel de efect. Cu alte cuvinte, pragul absolut este
exprimat de valoarea cea mai mica a unui excitant capabil sa genereze o senzatie specifica. Pragul se stabileste
pe baza unui numar mare de determinari (masuratori), iar valoarea sa reprezinta expresia statistica a acestor
determinari (valoarea medie).

 Pragul diferential

Stimulii nu sunt constanti, ei difera in intensitate. Organele noastre de simt sunt adaptate sa detecteze si astfel
de schimbari in intensitatea stimulilor, insa numai daca diferentele depasesc o anumita valoare, denumita
pragul diferential.
Pragul diferential este cantitatea minima cu care trebuie sa se modifice intensitatea unui stimul pentru ca noi
sa percepem o schimbare. Pragul diferential se raporteaza la valoarea initiala a intensitatii stimulului. El depinde
de conditia fizica, de motivatia subiectului si de calitatile stimulului testat.

Pragul diferential reprezinta valoarea cea mai mica de excitatie, care, adaugate excitatiei initiale, determina o
noua calitate a senzatiei. Cu alte cuvinte, pragul diferential exprima cea mai mica diferenta dintre doi excitanti
pe care subiectul o poate sesiza.

Pragul diferential ne da o masura semnificativa a sensibilitatii deferentiale.

16 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
 Pragul maximal (superior)

Pragul superior este dat de valoarea maxima a excitantului care mai genereaza o senzatie specifica. Depasirea
acestei valori a excitantului schimba specificitatea senzatiei propriu-zise, transformand-o, de regula, in senzatie
de durere.

Valoarea pragului superior reprezinta limita de toleranta psihofiziologica a unui analizator. Orice excitant care
depaseste aceasta limita, indiferent de calitatea sa senzoriala, genereaza senzatii de durere. De aceea, pragul
superior al oricarei alte senzatii este aproximativ egal cu pragul absolut al senzatiei de durere. Peste pragul
superior nu se mai pot percepe diferente de excitatie.

Pragul absolut Pragul diferential Pragul superior

 este cea mai mica intensitate a 
unui stimul, care il face sa fie
perceput;
 ne da o masura semnificativa a 
sensibilitatii absolute.
este cea mai mica diferenta 
dintre doi excitanti pe care
subiectul o poate sesiza;
ne da o masura semnificativa a
sensibilitatii deferentiale.
este limita de toleranta
psihofiziologa a unui excitant;
 pragul superior – genereaza
senzatii de durere.

16. Receptia cutanata. Posibilitatile de determinare a sensibilitatii tactile: precizari si descriere

Sensibilitatea cutanata este una dintre cele mai vechi forme de sensibilitate. Pe langa rolul protector de invelis
exterior al corpului animal, pielea mai are si o functie senzoriala – de receptie a informatiilor lumii exterioare.

Mecanismul fiziologic al receptiei cutanate inca nu este pe deplin lamurit. Pragul sensibilitatii cutanate difera in
functie de regiunea explorata. Astfel, sensibilitatea cutanata cea mai mare se gaseste in varful degetelor,
indeosebi la index si degetul mare, iar sensibilitatea cea mai mica o gasim in zona mediana a pielii de pe spate
si frunte.

Tipuri de senzatii cutanate:

 senzatiile tactile (atingerea, presiunea si vibratia);

 senzatiile de temperatura;
 senzatiile de durere superficiala (cutanata)

 Posibilitati de determinare a sensibilitatii senzoriale tactile

17 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

  pentru determinarea sensibilitatii de contact – cu testul “vatei” (testul lui Head);
 pentru determinarea pragului spatial tactil – cu esteziometrul Frey;
 pentru determinarea sensibilitatii la presiune sau barestezia – cu beresteziometrul;
 pentru determinarea sensibilitatii vibratoare sau palestezia – cu aparate speciale de vibratie.

 Posibilitati de determinare a sensibilitatii termice

 se folosesc termoesteziometrele (simple sau comlexe).

 Posibilitati de determinare a sensibilitatii dureroase

 se folosesc diferite tipuri de algezimetre;

 se foloseste aplicarea curentului electric pe piele;
 se foloseste reflexul conditionat.

17. Metode de investigare a memoriei

In prima faza de dezvoltare a psihologiei experimentale se intrevedea cu greu posibilitatea de a aborda cu succes
“procesele mintale superioare”. Investigatiile experimentale in acea perioada se limitau la procesele senzoriale
si motorii (ex.: cercetarile de psihofizica ale lui G. Fechner).

Un mare pas inainte facut de psihologia experimentala in studiul proceselor psihice complexe il constituie studiul
experimental al memoriei initiat de Herman Ebbinghaus. El a avut ideea de a utiliza metode cantitative in studiul
proceselor psihice superioare, in special al memoriei.

Exista mai multe metode de investigare a proceselor mnemice:

 metoda intinderii sau de determinare a capacitatii de reproducere imediata (sau memoria imediata;
Jakobs 1887) – este vorba despre determinarea cantitatii de material care poate fi reprodus dupa o
singura prezentare (liste de cifre, litere etc.);

 metoda elementelor retinute – consta in faptul ca volumul de elemente date spre memorare depaseste
capacitatea memoriei imediate, performanta se noteaza dupa numarul de elemente retinute;
 metoda timpului de achizitie (metoda memorizarii complete) – consta in masurarea timpului sau
numarului de inceracri pana ce subiectul izbuteste sa stapaneasca bine materialul;

 metoda economiei – se prezinta subiectilor spre memorare o lista de date, cuvinte, silabe fara sau cu
sens etc. si, dupa un anumit interval de timp, li se cere s-o reproduca;

18 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

  metoda perechilor asociate sau asociatiilor corecte (asociatiilor de sprijin) – presupune stabilirea unor
“asociatii” intre diferitele elemente care vor fi retinute;

 metoda recunoasterii
- exactitatea recunoasterii;
- numarul elementelor recunoscute.

 metoda reconstructiei – se prezinta o lista cu elemente de memorat aranjate intr-o anumita ordine,
dupa care se schimba ordinea elementelor iar subiectul trebuie sa restabileasca vechea forma de
aranjare.

18. Stres si substres. Modelare experimentala

Conceptul de stres a fost introdus de Hans Selye, termenul semnificand tensiune, incordare nervoasa,
constrangere, generate exogen sau endogen, care oblige organismal la reactii de adaptare. Selye a pornit de la
observatia ca diferiti factori nocivi, cum ar fi razele X, caldura si frigul, adrenalina, insulina etc., au doua tipuri
de efecte asupra organismului:

 efecte specifice fiecarui factor de agresiune in parte (ex.: reactii imunologice, vasoconstructie etc.);
 efect si reactii nespecifice comune diferitilor agenti agresori (fizici, chimici sau biologici).

Dupa cum se observa, aici sunt incluse atat vatamarea efectiva produsa de stresor (leziunea), cat si reactiile de
mobilizare si aparare ale organismului.

Cannon a introdus conceptul de homeostazie pentru a designa reactiile permanente ale organismului pentru a
mentine constante conditiile functionale ale subsistemelor sale (cardiac, digestiv, renal etc.). Selye dezvolta
ideea si a denumit ansamblul reactiilor homeostazice ale organismului agresat – sindrom general de adaptare.
El distinge trei etape majore:

 reactia de alarma, exprimata printr-o faza de soc, urmata de contrasoc, moment in care se initiaza
fenomenele de aparare;
 etapa de rezistenta, unde sunt cuprinse toate reactiile elaborate la expunerea indelungata la stresori
fata de care organismul s-a adaptat;
 etapa de epuizare, in care organismul nu mai poate restabili echilibrul homeostazic si cedeaza in fata
agentilor nocivi.

In consecinta, sindromul general de adaptare reprezinta o suita de reactii nespecifice ale organismului elaborate
la confruntarea cu diversi stresori.

Componenta atitudinala a personalitatii constituie interfata dintre stresor si reactiile adaptative ale
organismului, fapt ce pune in discutie pragul de vulnerabilitate emotionala a subiectului. Una si aceeasi situatie

19 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

poate fi stresanta pentru un individ si neutra pentru altul, in functie de experienta anterioara, asteptari,
semnificatii acordate etc.

Registrul situatiilor stresante este extrem de intins si variat, cu grade diverse de comlexitate:

 stimulii care depasesc limita de toleranta psihofizilogica (orice stimul peste valoarea maxima de
intensitate);
 privatiuni de tot felul de natura psihosociala si economica;
 etc.

S-au facut diverse experimente cu subiecti voluntari expusi la conditii severe de izolare. S-a concluzionat ca
stresul este mai intens si restabilirea starii normale este mai intarziata in izolare.

Numarul situatiilor stresante naturale este cu mult mai mare in raport cu posibilitatile de modelare in laborator.
Modelarea stresorilor in laborator este lipsita de autenticitatea necesara, cu exceptia unor situatii.

In esenta, din perspectiva metodologica putem formula urmatoarele conluzii:

 aprecierea diverselor situatii ca avnd caracter stresant se face de subiect pe baza relatiilor sale cu situatia
data;
 reactiile subiectilor la stresori au particularitati psihoindividuale evidente;
 cele mai multe situatii stresante sunt generate de diverse frustrari sociale;
 modelarea in laborator a stresorilor ca variabila independenta este limitata deontodologic, este
nonexperimentala sau are semnificatie scazuta etc.

Bibliografie:

 Lungu Nicolae, Psihologie experimentala, Editura Fundatiei Romania de Maine, Bucuresti, 2007
 Manu Beatrice, Kessler Ioana, Metodologia Cercetarii in sociologie si psihologie, Editura Fundatiei
Romania de Maine, Bucuresti, 2014

20 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved