Conspect psihologia religiei

Sursa: Universitatea Spiru Haret din Bucuresti - www.spiruharet.ro

Coordonator curs: Lector Univ. Dr. Mihaela Corina Ţuţu

Subiecte psihologia religiei

1. Conceptul de “religie”: definitii ale religiei
2. Tipologia religiilor
3. Sacrul si profanul: delimitarea conceptelor. Cunoasterea sacrului, caracteristicile sacrului
4. Denumiri alternative ale sacrului
5. Definirea sacrului – abordari stiintifice empirice privind sacrul (sociologica, fenomenologica, hermeneutica)
6. Perspectiva hermeneutica a sacrului. Mircea Iliade – “hierofania”
7. Conceptul de “credinta religioasa”/”sentiment religios”: acceptiuni, continut
(structura/dimensiuni/componente), semnificatii, definitii
8. Perspectiva filosofica privind fenomenul religios: materialismul, evolutionismul, ateismul
9. Perspectiva istorica privind fenomenul religios: istoria religiilor, etape (perioade) istorice privind evolutia
sentimentului religios in Romania
10. Psihologia religiei: definitie (obiectul de studiu) si caracteristici ale abordarii psihologice. Conceptii si teorii
psihologice referitoare la fenomenul religios (Friederich Schleimacher, Rudolf Otto, Wilhelm Wundt, Wiliam
James, Sigmunf Freud, Carl Gustav Jung, Gordon Allport)
11. Sociologia religiei: definitie (obiectul de studiu). Conceptii si teorii sociologice referitoare la fenomenul
religios (Emile Durkeim, Karl Marx, Max Weber)
12. Diferenta dintre obiectul de studiu al psihologiei religiei si cel al sociologiei religiilor
13. Structura sentimentului religios. Sentimentul religios ca valoare
14. Sentimentul religios in contextul sentimentelor umane
15. Dinamica sentimentului religios: aspecte ontogenetice
16. Factorii religiozitatii (factorii interni si externi)
17. Factorii externi ai religiozitatii (factorii naturali si factorii socioeducationali si culturali)
18. Factorii interni ai religiozitatii (componentele psihologice)
19. Functiile religiei in societatea contemporana: functia manifesta, functii latente.
20. Actualitatea Celor 10 Porunci (Decalogul) in societatea contemporana – analiza psihosociala

Bibliografie:

 Mihaela-Corina Ţuțu, Psihologia religiei, sinteza de curs

Alte surse:
 https://gawrylyta.files.wordpress.com/2011/10/sacrul-si-profanul-eliade.pdf
 https://onomasticafelecan.ro/iconn4/proceedings/2_5_David_Ioana_ICONN_4.pdf
 http://bazelefilozofiei.blogspot.com/2015/08/materialismul.html
 https://www.gotquestions.org/Romana/Cele-10-Porunci.html

1 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

1. Conceptul de “religie”: definitii ale religiei

Religie – ansamblul de idei, sentimente si actiuni impartasite de un grup si care ofera membrilor sai un obiect
de venerare, un cod de comportament, un cadru de referinta pentru a intra in relatia cu grupul si universul;
confesiune, credinta.

Religie – un sistem de credinte (dogme) si de practici (rituri) privind sentimentul divinitatii si care ii uneste, in
aceeasi comunitate spirituala si morala, pe toti cei care adera la acest sistem; totalitatea institutiilor si
organizatiilor corespunzatoare; confesiune, credinta (conform DEX, 1998).

Termenul “religie” provine de la substantivul latinesc “religio” – cult, cinstire adusa zeilor, practica religioasa.

Verbele “religo-religare” inseamna a relega, a atasa iar verbele “relego-relegere” semnifica a reciti, a recita
sau a atinge.

Cuvantul “religie” are o mare bogatie de sensuri, adunand in continutul sau aspecte variate si uneori destul de
eterogene, referitoare la relatia omului cu divinul, cu Dumnezeu.

Misiunea religiei este de a reface legatura dintre aici si dincolo, dintre efemer si peren, dintre relativ si absolut,
om si cosmos. Daca stiinta are menirea sa-l duca pe aici, religia are menirea sa-l duca dincolo.

In sec. XIX definitiile religiei aprofundau cunoasterea si descriau varietatea fenomenului religios. Definitiile
actuale ale religiei incearca sa realizeze sinteze ale acumularilor pragmatice si partiale anterioare. Astfel,
definitiile unilaterale sunt inlocuite astazi cu definitii integratoare care acumuleaza diferite componente ale
religiei si fenomenului religios.

In cadrul definitiilor integratoare destingem doua semnificatii majore ale religiei:

 religia ca manifestare a sacrului;

 religia ca fenomen social-istoric.

 Definitii integratoare

 J. Maier (1969) – “religia reprezinta tot ceea ce are legatura cu sacrul” – religia este un mod de raportare
la ceea ce exista, cu o componenta sacra esentiala;

 Stan & Rus (1991) - religia poate avea si inteles de parte a culturii - religia apare in istoria omului ca fiind
co-existenta cu el;

 orice religie are si o istorie, diferentele de la o religie la alta fiind foarte mari;

 Giddens (2000) – religia integreaza un set de simoluri, care invoca sentimente de respect sau de groaza si
sunt legate de ritualuri si ceremonialuri la care ia parte comunitatea de credinciosi.

2 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

  Dumitru Staniloae (1993) – definitia religiei trebuie sa cuprinda tot ce o caracterizeaza ca fenomen, ca
realitate psihologica, istorica si sociala. Autorul include urmatoarele elemente/conditii esentiale necesare
pentru constituirea si persistenta religiei, elemente care se regasesc in fondul comun al religiozitatii
universale:

- credinta – nu exista religie fara credinta ;

- caracterul personal al realitatii ultime / divine a existentei;
- superioritatea realitatii ultime / divine fata de ordinea naturii - religia este ceva distinct de natura si,
totodata, superior naturii;
- autorevelarea realitatii divine – necesara pentru ca omul sa intre in contact si apoi in comuniune cu
divinitatea;
- speranta in mantuire – credinciosii tuturor religiilor nadajduiesc intr-o continuare vesnica a existentei
lor.

Toate aceste cinci elemente sunt prezente/comune in orice religie, intr-o forma clara sau mai putin clara, si ele
interactioneaza unele cu altele.

 Mircea Itu (2004) – religia este relatia perena a omului cu Dumnezeu (sacrul), exprimata prin sentimente,
atitudini, comportamente, reguli morale, practici, dogme, idei, credinte, viata spirituala si traire mistica.

2. Tipologia religiilor

Criteriile de clasificare a tipologiei religiilor sunt diverse, in functie de diversi autori. Exemplificarea a trei dintre
ele este urmatoarea:

 J. M. Kitagawa (1993) clasifica religiile in functie de dimensiune temporala, in:

 religii primitive (arhaice, primare, indigene);

 religii clasice (iudaism, crestinism, islamism);
 religii ale lumii modern (cele contemporane)

 Mircea Itu (2004) pe baza criteriului temporalitate, propune urmatoarea clasificare:

 religii arhaice (indigene, primitive, primare);

 religii orientale;
 religii indo-europene;
 religii clasice;
 religii contemporane.

3 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 Cuciuc (2006), in functie de gradul de recunoastere si de institutionalizare, evidentiaza clasificarea religiilor
in:

 religii oficiale;
 religii populare;
 religii particulare.

3. Sacrul si profanul: delimitarea conceptelor. Cunoasterea sacrului. Caracteristicile sacrului

Religia este cea care distinge intre lucrurile obisnuite si cele care transcend “ordinarul”. De aici si cele doua
concepte de baza: sacru si profan. Obiectele sacre se refera la ceea ce depaseste profanul, impunand respect si
chiar teama (religioasa, sfanta).

Sacru – cu caracter religios, care apartine religiei; ceea ce transcende umanul, ceea ce este dincolo de lumea
fizica, de profane (DEX).

Profan – care nu tine de religie, care nu reprezinta sau nu exprima un punct de vedere religios; laic (DEX).

Sacrul si profanul sunt doua modalitati de a fi in lume, doua situatii existentiale asumate de catre om de-a
lungul istoriei sale. Cele doua moduri de a fi, sacrul si profanul, sunt determinate de diferitele pozitii pe care
omul le-a cucerit in Cosmos, fiind importante pentru orice cercetator care doreste sa cunoasca dimensiunile
posibile ale existentei umane.

 Cunoasterea sacrului

 presupune delimitarea a doua componente/dimensiuni esentiale:

- obiectiva – perceperea sacrului – sacrul care transcende omul;
- subiectiva – trairea sacrului – sacrul experimentat, exprimat;
 este nedesavarsita – esenta sacrului se afla dincolo de existenta obisnuita, dincolo de profan;
 este limitata – transcendenta depaseste limitele umane;
 este variata, neomogena.

 Caracteristicile sacrului

 desavarsirea – sacrul este etern, infinit, nemuritor;

 transcendenta – sacrul este inaccesibil cunoasterii prin simturi; cunoasterea lui se realizeaza prin
intuitie;
 supranatural – sacrul nu exista in lumea naturala, profana, ci doar se manifesta in profan;
 semnificativ – profanul este creatia si manifestarea sacrului, lumea profana nu ar exista in absenta
sacrului.
4 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
4. Denumiri alternative ale sacrului

Sacrul este esenta vietii religioase (fenomenului religios). Desi esenta sacrului este aceeasi, denumirile,
intelesurile si reprezentarea sacrului sunt variate in diferite perioade istorice, populatii, culturi. Cateva dintre
aceste denumiri sunt:

 “mana” – o forta/putere/influenta imateriala, impersonala si anonima, prezenta in clan si in fiecare

membru al clanului (populatia din Melanezia si Polinezia);
 “totemul” – stramosul comun – exprima si simbolizeaza mana, fiind o ipostaza a clanului
(triburilr/clanurile din Australia);
 “hagnos” – veneratie, uimire – sentimentul de respect si de teama religioasa in prezenta unor fiinte
divine/supranaturale (Grecia clasica);
 “sacer” – sfant – este un termen latin – ceea ce nu poate fi atins fara a intina, dar si ceea ce nu poate fi
atins fara a fi intinat (Imperiul Roman). Termenului se atribuie o dubla semnificatie: benefica (sfant) si
malefica (blestemat). El s-a raspandit in lumea crestina, in ortodoxie avand numai semnificatie pozitiva
(sfant);
 Iahve / Elohim / Adonai; Dumnezeu / Sfanta Treime; Allah etc. – denumiri utilizate in religiile
monoteiste (iudaismul, crestinismul si islamismul);
 divin, supranatural, transcendent, ideal absolut, marele creator – denumiri utilizate in filosofie,
sociologie, psihologie etc.

5. Definirea sacrului – abordari stiintifice empirice privind sacrul (sociologica, fenomenologica,

hermeneutica)

Sacrul, fiind transcendent, practic nu poate fi definit, conceptualizat, oamenii cunoscand numai manifestarile /
formele concrete pe care le traiesc in legatura cu sacrul, si nu esenta sacrului. Sacrul nu-l putem cunoaste
empiric, prin simturi. Ceea ce putem cunoste empiric reprezinta de fapt sacrul trait.

Desi elementul comun al abordarilor stiintifice empirice privind sacrul este acelasi, si anume opozitia dintre
sacru si profan (sacrul nu numai ca nu este profan, ci este diferit de profan, opus profanului), raportarea
acestora la sacru este insa diferita:

 abordarile sociologice – E. Durkheim, R. Caillois s.a. – ajung pana la reductionismul / determinismul

social al sacrului, natura sa exclusiv sociala, obiectiva;

 abordarile fenomenologice – N. Söderblom, R. Otto, G. Van der Leeuw s.a. – intorduc componenta
subiectiva, trairea religioasa (daca obiectul – realitatea exterioara – il constituie sacrul, subiectul este
omul credincios). Fenomenologia incearca sa identifice si sa inteleaga sensul trairii religioase.
Fenomenologia se limiteaza la clasificari, morfologii, tipologii ale sacrului;

5 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

  abordarile hermeneutice (hermeneutica) – au o abordare asemanatoare celei fenomenologice, dar mult
mai complexa, care vizeaza identificarea rolului / importantei trairii religioase in ansamblul credintelor
religioase / sentimentului religios. Hermeneutica se bazeaza pe comparatii, pe interpretarea faptelor si
ierarhizarea lor dintr-o perspectiva generala (imagine de ansamblu) privind sacrul/fenomenul religios.

6. Perspectiva hermeneutica a sacrului. Mircea Iliade – “hierofania”

O perspectiva hermeneutica a sacrului este propusa de Mircea Eliade (1994) – sacrul este un element in
structura constiintei, si nu un stadiu in istoria acestei constiinte. La nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trai
ca fiinta umana este in sine un act religios, caci hrana, viata sexuala si munca au valoare sacramentala. A fi –
sau, ma degraba - a deveni om inseamna a fi “religios”.

Pentru Eliade, prima si cea mai importanta caracteristica a sacrului este ca reprezinta un fenomen total diferit
de profan:

 sacrul se manifesta ca o forta / putere supranaturala (deci diferit fata de fortele naturale, care tin de
profan) asociata cu ceva misterios (misterul este nucleul central al sacrului), iar manifestarea sacrului
este denumita de autor „hierofanie”,
 orice fenomen religios este o „hierofanie”, pentru ca sacrul se arata, i se infatiseaza omului prin diverse
forme profane (simboluri, mituri, rituri si ritualuri, Fiinte Supreme, figuri divine etc. – a caror interpretare
tine de domeniul hermeneuticii);
 pentru crestini, „hierofania suprema” este intruparea lui lui Iisus Hristos (a Fiului lui Dumnezeu ca om).

Omul isi da seama de existenta sacrului pentru ca acesta se manifesta, se infatiseaza ca un lucru cu totul diferit
de profan. Pentru a reda actul acestei manifestari a sacrului, Mircea Eliade a propus termenul de “hierofanie” –
un act prin care se manifesta sacrul. S-ar putea spune ca istoria religiilor, de la cele mai primitive pana la cele mai
elaborate, este alcatuita dintr-o acumulare de hierofanii, din manifestarile realitatilor sacre. De la hierofania cea
mai elementara, ca de pilda manifestarea sacrului intr-un lucru oarecare, o piatra ori un copac, pana la
hierofania suprema care este, pentru un crestin, intruparea lui Dumnezeu in Isus Cristos, nu exista ruptura. Este
mereu aceeasi taina: manifestarea a ceva care este "altfel", a unei realitati care nu apartine lumii noastre, in
lucruri care fac parte integranta din lumea noastra "naturaIa", "profana". Dupa Eliade, istoria religioasa a
umanitatii incepe cu experienta sacrului, cu acele infinite hierofanii care organizeaza lumea si o incarca de
semnificatii.

„Hierofania” este un fenomen perceput de omul religios (homo religious) – oricare ar fi de contextul istoric in
care acesta traieste - omul care crede intotdeauna existenta in sacru, intr-o realitate absoluta, transcendenta
lumii naturale, dar care se manifesta in ea. De aici si rolul fundamental al sacrului: de mediator intre realitatea
transcendenta si homo religious, dandu-i acestuia posibilitatea de a intra in contact, prin descifrarea
hierofaniilor, cu sursa si totalitatea sacrului: cu sacrul perceput ca realitate transcendenta (numita „zei” in
religiile politeiste, „Dumnezeu” in religiile monoteiste).

6 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Trecerea, ascensiunea, transcenderea de la profan spre sacru presupune initieri, rugaciuni, ceremonii denumite
ritualuri de trecere / ritualuri de initiere: practici savarsite in profan, care il fac pe om sa treaca de la conditia sa
profana la o existenta noua, marcata de sacru. Aceste practici presupun purificarea si sacralizarea cu prilejul
principalelor evenimente din viata; exista ritualuri de initiere la nastere, casatorie, deces, ele avand scopul de a
diminua tensiunea creata prin trecerea de la lumea profana la cea sacra.

In viziunea lui Mircea Eliade, redescoperirea lui homo religious din fiecare dintre noi reprezinta o noua
perspectiva a umanitatii, el afirmand: „Daca Dumnezeu nu exista, atunci totul este cenusa”.

7. Conceptul de “credinta religioasa” / “sentiment religios”: acceptiuni, continut

(structura/dimensiuni/componente), semnificatii, definitii

Credinta – faptul de a crede in adevarul unui lucru; convingere, siguranta, certitudine (...) Convingere despre
existenta lui Dumnezeu; marturisire a acestei convingeri prin respectarea prescriptiilor bisericesti; religie, cult
(DEX).

Sentiment – proces afectiv specific uman, care exprima atitudinea omului fata de realitate; simtamant;
facultatea de a simti, de a cunoaste, de a aprecia ceva; credinta, impresie intima; convingere.

Conceptul de „sentiment” nu se reduce la componenta afectiva, ci o contine si pe cea de „valoare”, cu atat mai
mult atunci cand ne referim la sentimentul religios - in sensul de valoare religioasa. Termenii „sentiment
religios” și „credinta religioasa” sunt utilizati intr-un mod variat, in ambii termeni avand, insa, aceeasi
semnificatie.

Credinta religioasa / sentimentul religios, desi presupune in mod esential traire (nu exista credinta in afara
trairii), reprezinta mai mult decat o stare afectiva, si anume: un mod de cunoastere si un mod de viata, care
ordoneaza existenta umana, conferindu-i certitudine, stabilitate, siguranta.

Tillich (2007) afirma despre credinta ca este este o constientizare a sacrului, deci a prezentei divinului, a
continutului preocuparii ultime ca centru integrator al vietii personale; ea se raporteaza la la toate laturile
realitatii si la toate laturile personalitatii umane.

Credinta (si sacrul) implica prezenta si participarea personalitatii umane ca intreg, a tuturor nivelelor psihicului
(rational, constient si non-rational, inconstient; cognitiv, afectiv si volitiv; valoric, atitudinal si comportamental)
pe care le reuneste, fiind o sinteza a lor, dar le depaseste (credinta transcende psihicul; sacrul apartine
„tranconstientului”). Cunoașterea sacrului se realizeaza prin experienta spirituala si, mai ales, prin traire mistica.

Credinta, in viziunea lui Dumitru Staniloae, reprezinta cea mai profunda realitate a fiintei umane, este universala
si constituie elementul central, alaturi de revelatie, al oricarei religii. Credinta este certitudinea despre existenta
lui Dumnezeu [...] Mai mult chiar decat cunoasterea, credinta traieste din siguranta realitatii obiectului ei dincolo
de ea. Inima credintei e certitudinea. Nici o cunostinta nu poate avea o asemenea certitudine.

7 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

8. Perspectiva filosofica privind fenomenul religios: materialismul, evolutionismul, ateismul

Explicatiilor teologice li s-au adaugat explicatii laice in legatura cu divinul, absolutul. S-a conturata astfel o
filosofie a religiei, in epoca moderna reprezentand o orientare importanta de cunoastere a vietii religioase.
Exista mai multe curente filosofice care abordeaza fenomenul religios: agnosticismul, materialismul,
evolutionismul, panteismul, politeismul, monoteismul, dualismul, monismul, ontologismul, deismul, teismul,
traditionalismul, modernismul, ateismul.

 Materialismul

Materialismul sustine ca materia este singura realitate. Viata este explicata prin mecanica si chimie, gandirea
abstracta este redusa la un proces organic. Potrivit materialismului nu exista o valoare morala suprema.
Existenta lui Dumnezeu este contestata, adeseori materialismul imbinandu-se cu ateismul.
Materialismul sustine ca singurul lucru care poate fi dovedit cu adevarat ca esxisa, este materia. Astfel, in
conformitate cu materializmul, toate lucrurile sunt compuse din materie si toate fenomenle sunt rezultatul
interactiunii materiei, fara sa tina cont de spirit sau de constiinta.
In uzul comun, cuvantul “materialist” se refera la o persoana pentru care colectarea de bunuri materiale este o
prioritate importanta, sau pe care o intereseaza in principal averea si luxul. Acest lucru poate fi numit mai exact
Materialismul economic.
Cu insistenta sa pe o substanta unica, materialismul este un tip de monism (spre deosebire de dualism sau
pluralism) si poate fi, de asemenea, luat in considerare ca o varietate a naturalismului (credinta ca natura este
tot ce exista si ca toate lucrurile supranaturale, prin urmare, nu exista).
Termenul “materialism” in sensul sau modern apare in 1674 – Robert Boyle.
Tipuri de materialism: dialectic, istoric, metafizic, contemporan.

 Evolutionismul

Un alt sistem care se intrepatrunde cu ateismul (inexistenta lui Dumnezeu) este evolutionismul. Acesta se
bazeaza pe teoria evolutiei speciilor, pe selectia naturala, pe categoria de intamplator si pe supravietuirea prin
adaptabilitate.
Fondatorii teoriei evolutioniste sunt Charles Darwin (1809 – 1882) si Jean-Baptist Lamarck (1744 – 1829), prin
introducerea conceptelor de varietate si selectie naturala. Teoria evolutiei nu numai ca explica diversitatea
vietii pe pamant si aparitia unor specii noi, inclusiv aparitia omului, dar este singura teorie care face acest lucru.

Teoria evolutiei este oarecum controversata. Iar pentru a elimina orice dubiu, ar trebui ca materia sa prinda
viata. Toata industria alimentara se bazeaza pe faptul ca materia ramane materie si nu capata viata.
8 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
Evolutia, in sens biologic, poate fi descrisa ca procesul prin care speciile se schimba prin transformari succesive,
pornind de la alte organisme si nu prin generare spontana.

Doua mecanisme majore dirijeaza evolutia:

 selectia naturala;
 driftul genetic.

Selectia naturala este procesul care face ca acele caracteristici ereditare care sunt mai eficace pentru
supravietuire si reproducere, sa devina mai raspandite in cadrul unei populatii. Indivizii cu caracteristici mai
avantajoase se vor reproduce mai usor, astfel ca tot mai multi indivizi din generatiile urmatoare vor mosteni
acele trasaturi. Prin acestea se realizeaza adaptarea.

Driftul genetic este un proces independent care produce schimbari aleatorii ale trasaturilor la o populatie mica.
Aici probabilitatea joaca un rol important. Desi diferentele prin mutatie genetica sunt mici, in timp acestea se
pot acumula, producand adevarate schimbari la nivelul organismelor, astfel incat se poate ajunge la noi specii
(speciatie). Similaritatile dintre organisme sugereaza faptul ca toate speciile cunoscute provin dintr-un stramos
comun printr-un proces de divergenta graduala.

Studiind fosilele si biodiversitatea formelor de viata existente, oamenii de stiinta si-au dat seama, mai ales pe la
jumatatea secolului al XIX-lea ca speciile se modifica in timp. Acest mecanism a ramas necunoscut pana in 1859
cand Charles Darwin a publicat cartea „Originea speciilor”, explicand aceasta teorie prin intermediul conceptului
de selectie naturala. Prin anii 1930 are loc combinarea dintre teoria selectiei naturale ale lui Darwin cu legile lui
Mendel privind ereditatea si se obtine teoria sintetica a evolutiei, in cadrul careia se realizeaza legatura dintre
unitatile evolutive (gene) si mecanismul evolutiei (selectia naturala).

Teoria evolutionista are multe goluri. Nu se poate dovedi in ce mod viata poate izvori din non viata.

 Ateismul

Ateismul inseamna necredinta in existenta lui Dumnezeu. Pornindu-se de la afirmatia lui Friedrich Nietzsche ca
„Dumnezeu a murit”, s-a conturat in timp teologia mortii lui Dumnezeu. De fapt, Nietzsche il face pe Dumnezeu
vinovat de negarea omenescului si a valorii vietii omului.

Mariş ii prezinta pe cativa dintre teologii acestui curent, numindu-i „cei sase evanghelisti ai mortii lui
Dumnezeu”:

 William Hamilton este primul teolog protestant american care, bazandu-se pe existenta raului in lumea
contemporana, anunta „moartea lui Dumnezeu”;
 Thomas J. J. Altizer si-a formulat teoria cu scopul reinnoirii reale si radicale a crestinismului, impotriva
unicitatii crestinismului ai pentru dialogul cu alte religii. Demersul vizeaza negarea totala a unui
Dumnezeu transcendent;

9 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

  Paul M. Van Buren face apel la filosofia neopozitivista si o intrebuinteaza in hermeneutica textelor
evanghelice;
 Harvey Cox pune la baza cercetarii sale modul pragmatic de viata american si numeste pe Dumnezeu
drept conducator, cata vreme omul este coparticipant;
 J. A. T. Robinson evidentiaza existenta unei separari totale intre imaginea supranaturala prezenta in
Biblie si in traditia clasica crestina fata de lumea moderna, iar, in cele din urma, desi preot anglican,
opteaza pentru ateism;
 G. Vahanian, teolog protestant calvinist, considera ca notiunea de Dumnezeu este irelevanta pentru
conditia umana contemporana. De fapt, nu este vorba de ateism, ci de o atitudine rebela izvorata din
dorinta ca Dumnezeu sa fie mai aproape de om si de rediscutare a crestinismului.

Teismul inseamna credinta in Dumnezeu, iar ateismul – necredinta in Dumnezeu. Teismul exagereaza prin
izolarea lui Dumnezeu de om fie temporal (deismul), fie spatial (monoteismul, dualismul si politeismul).
Ateismul il ucide pe Dumnezeu. Solutia ar fi teofanismul, adica tot ceea ce exista este manifestarea lui
Dumnezeu sau, altfel spus, prezenta lui Dumnezeu pretutindeni: cosmos, natura, istorie, lume si sufletul omului.

Ateismul este o marca puternica a societatii contemporane. Multi oameni se declara atei.

Se pot distinge, din perspectiva istorica, trei forme de ateism: antic, illuminist, contemporan, cu predilectie
nietzscheean sau marxist. Pe de alta parte, se poate vorbi despre ateism: dogmatic, sceptic si critic.

9. Perspectiva istorica privind fenomenul religios: istoria religiilor, etape (perioade) istorice privind evolutia
sentimentului religios in Romania

Istoria religiilor expune fiecare religie in parte, studiind nu numai evolutia ei istorica, ci si elementele de teologie
pe care le contine, precum si evaluarea comparativa a religiilor
Mircea Eliade afirma despre istoria religiilor urmatoarele:

 are un domeniu net distinct de alte domenii;

 trebuie sa puna accentul nu pe cuvantul „istorie”, ci pe cuvantul „religie”;
 studiaza comparativ mai multe religii - storia religiilor trebuie sa vizeze o tripla abordare:

- istorica;
- fenomenologica;
- hermeneutica.
Putem delimita, trei perioade distincte in evolutia sentimentului religios in Romania:

 prima perioada (inaintea celui de al doilea razboi mondial) – perioada traditionala - este etapa in care
sentimentul religios dobandeste multe particularitati; intr-o foarte mica masura el slabeste treptat. Este
o tendinta istorica mai generala, determinata de evolutia stiintei si a cresterii gradului de scolaritate.
Biserica ramane la vechea forma iconica de reprezentare a divinitatii, de combatere a evolutionismului
10 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
 si unicitatii vietii in univers. Cu toate acestea, anul 1945 gaseste poporul roman puternic atasat credintei,
valorilor religioase;

 a doua perioada (perioada comunista) - produce schimbari foarte greu de apreciat fara cercetari
aprofundate. Cercetarile in aceasta etapa sunt mai dificil de luat in considerare, deoarece regimul
comunist a promovat ateismul agresiv in cele mai diverse feluri: literatura antireligioasa, sanctiuni in
unele situatii, daramarea unor biserici etc. In aceste conditii, multi credinciosi si-au ascuns credinta si,
totusi, valorile religioase au ramas prezente si In aceste conditii. Certe raman tendintele: pe de o parte,
ateismul si indiferenta fata de religie sunt realitati ale comportamentului multor oameni; pe de alta
parte, incercarile prin care au trecut oamenii obisnuiti (razboiul, foamea, teroarea, inchisorile, saracia)
au facut sa intareasca sentimentul religios. Acest interval de timp ramane practic necunoscut din
perspectiva cercetarii atiintificea;

 a treia perioada (postcomunista) - este etapa eliberarii Bisericii de ideologie si a oamenilor de „teama
de a crede”. Dar nici aceasta perioada nu a fost actual aprofundata din perspectiva psihologica.
Sondajelede opinie (ceretarile sociologice) sunt necesare, dar insuficiente pentru a aprofunda o astfel
de problema. Datele din sondajele de opinie despre sentimentul religios arata totusi ca increderea in
biserica este permanent pe primele locuri.

10. Psihologia religiei: definitie (obiectul de studiu) si caracteristici ale abordarii psihologice. Conceptii si teorii
psihologice referitoare la fenomenul religios (Friederich Schleimacher, Rudolf Otto, Wilhelm Wundt,
Wiliam James, Sigmunf Freud, Carl Gustav Jung, Gordon Allport)

Dezvoltarea stiintelor bazate pe observarea directa si analiza faptelor reale a incurajat si studierea din alte
perspective a vietii religioase. Fara a fi neglijate vechile componente ale stiintelor religiologice (filosofice,
teologice, istorice), s-au conturat alte discipline (stiinte) in cadrul carora mentionam: psihologia religiei si
sociologia religiilor.

Preocuparile tot mai specifice in legatura cu trairea sufleteasca a credintei, studierea empirica (prin metode,
tehnici - chestionare, observatii, interviuri) a vietii credinciosilor se vor constitui intr-o psihologie „de
ramura” denumita psihologia religiei.

Ca stiinta empirica, psihologia religiei apare in ultima decada a sec. al XIX-lea. Ca stiinta independenta se
constituie in primele doua decenii ale secolului XX. Obiectul de studiu al psihologiei religiei il constituie
existenta sacrului (a divinului, a lui Dumnezeu, a absolutului, a transcendentului) in sufletul (viata psihica)
credinciosilor si modul in care acesta se manifesta in viata lor, utilizand metodele si tehnicile specifice
cercetarii actuale psihologice si sociologice.

In cadrul perspectivelor de abordare psihologica a fenomenului religios, mentionam printre autori:

Friederich Schleiermacher, Rudolf Otto, Wilhelm Wundt, William James, Sigmund Freud, Carl Gustav Jung,
Gordon Allport.
11 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
 Friederich Schleiermacher

Friederich Schleiermacher - incerca sa explice legitimitatea celor doua lumi – sacra si profana „opera lui
Schleiermacher a inspirat in mod direct toate teoriile si analizele psihologice ale sentimentului religios”
Esenta religiei consta, din perspectiva autorului, intr-un sentiment de dependenta absoluta fata de
Dumnezeu (trecerea de cunoastere, de stiinta). Schleiermacher, prin sentimentul de dependenta, este
primul care evidentiaza sentimentul de insuficienta, de incompletitudine si nevoia de completare printr-o
unire cu „Intregul”. In conceptia lui Schleiermacher, experienta religioasa este un mod de simtire, asa cum
morala este un mod de traire, iar stiinta un mod de gandire. Si pentru religie omul are inzestrari native, pe
care viata, cultura, educatia le poate dezvolta sau inabusi.

 Rudolf Otto

Rudolf Otto - considerat fondatorul psihologiei religiei, discipol al lui Schleiermacher, este si el un
antirationalist. Ambii apreciau ca sacrul si religia au o natura nerationala. Sacrul, in conceptia autorului, este
o categorie a priori, ce contine atat elemente (idei) rationale (absolutul, desavarsirea, binele ca valoare
obiectiva etc.) cat si elemente irationale. De aceea, el introduce conceptul de „numinos”, un dat originar si
fundamental pe care nu il putem defini rational ci doar sa-l sesizam cum actioneaza in sufletul omului, putem
doar sa-l traim (experimentam). Numinosul, fiind irational (in sensul ca nu poate fi explicat cu ajutorul
conceptelor), nu poate fi indicat decat printr-o anume traire care atinge si misca sufletul omenesc. Otto
analizeaza numinosul prin trei indicatori fundamentali care se regasesc in orice traire religioasa:
 mysterium tremendum - este sentimentul „tainei infricosatoare”;
 fascinans - este o traire opusa „tainei infricosatoare”; este sentimentul atractiei tulburatoare spre
divin, sentimentul unei beatitudini; este valoarea subiectiva a sacrului (care ma face fericit pe mine);
 augustum - este sacrul ca valoare obiectiva (care trebuie respectata in sine).

 Wilhelm Wundt

Wilhelm Wundt (fondatorul psihologiei stiintifice - experimentale) discuta o etnogeneza a vietii religioase,
prin care au trecut popoarele de-a lungul istoriei: religia a evoluat odata cu ele si se manifesta in functie de
specificul lor cultural-istoric. Wundt s-a referit insa mai mult la religiozitatea populatiilor arhaice decat la
religiile moderne si monoteiste.

 William James

William James defineste si el religia nu ca o dogma, ci ca o experienta (traire) a dimensiunii transcendente

care intretine fenomenul religios. Pentru James, sentimentul religios este un stimulent biologic necesar
vietii, un factor dinamogen care stimuleaza si insufleteste puterea vitala, un remediu impotriva depresiei si
a insuficientei. Desi aceasta perspectiva energetica a religiei, oferita de James, aprofundeaza fenomenul
religios, ea neaga rolul ratiunii, prin care religia elimina incoerenta si dezordinea din natura.

12 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 Sigmund Freud

Sigmund Freud elaboreaza o conceptie biopsihologizanta si psihopatologica asupra fenomenului religos.

Fiind puternic influentat de Charcot, care considera comportamentul religios drept o manifestare
psihopatologica, religia este considerata de Freud drept o manifestare a inconstientului. Refularile din
inconstient care se manifesta in situatii mai putin cenzurate (vise, jocuri libere, basme, capricii s.a.) pot
deveni cazuri patologice (obsesii, nevroze, complexe), deci si sentimentul religios ar fi un impuls din
inconstient, religia fiind comparabila cu nevrozele. Atasamentul erotic al urmasilor fata de parinti,
„complexul Oedip”, explicarea „libidoului”, sunt folosite in definirea religiei drept „nevroza obsesionala
universala a omenirii”. Comportamentul nevrotic religios ar rezolva simbolic aceasta drama: omul adora,
plasmuieste divinitati, savarseste ritualuri de izbavire, care nu reprezinta o vindecare a nevrozei, ci un
calmant („opiu”), religia fiind o iluzie reala.

 Carl Gustav Jung

Carl Gustav Jung are o conceptie diferita de cea alui Freud. Inconstientul personal este format din
complexele afective ale individului, in timp ce inconstientul colectiv cuprinde marile modele spirituale ale
umanitatii. Religiozitatea apartine inconstientului colectiv, deci transgreseaza psihismul individual,
traverseaza timpul in forma unor „arhetipuri” ca modele fundamentale de gandire si comportament.
Intelegerea religiei, a divinului, a religiosului trebuie facuta prin raportarea la psihismul profund reprezentat
prin arhetipuri. Zeitatile sunt simboluri arhetipale care personifica realitatea din inconstientul colectiv.
Dumnezeu este arhetipul totalitatii, prin care izbucnesc spre constiinta straturile abisale din suflet, care
este simbolizat prin soare si lumina. Pentru Jung, religia are o existenta si o functie permanenta, iar religiosul
poate fi inteles numai pe calea psihologiei.

 Gordon Allport

Gordon Allport, reprezentant al psihologiei umaniste, este preocupat de religiozitatea personala, si nu a

comunitatilor religioase; el considera religia o experienta personala, dar neinstitutionalizata. Cercetand
filosofia unificatoare a vietii in functie de orientarea valorica a persoanei, Allport stabileste sase tipuri umane
ideale, plecand de la cele sase tipuri de valori majore definite de Spranger: teoretic, economic, estetic,
social, politic si religios. Pentru Allport, tipul religios (ca tip uman) este cel pentru care valoarea suprema
este unitatea, cel care cauta sa inteleaga universul, cosmosul ca intreg si sa se raporteze pe sine la aceasta
totalitate cuprinzatoare.

11. Sociologia religiei: definitie (obiectul de studiu). Conceptii si teorii sociologice referitoare la fenomenul
religios (Emile Durkeim, Karl Marx, Max Weber)

13 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Daca psihologia studiaza modul in care sacrul se manifesta in viata fiecaruia, sociologia religiilor studiaza
existenta sacrului in societate si in comunitatile de credinciosi. Pe baza cercetarilor empirice, s-au conturat mai
multe conceptii si teorii referitoare la fenomenul religios, printre care cele formulate de Durkheim, Weber,
Marx.

 Emile Durkheim

Abordarea sociologica a religiei are ca reprezentant major pe Emile Durkheim. El incepe prin a afirma rolul
esential pe care il joaca religia in societate. In conceptia sa, religia este ,,un sistem de credinte si practici legate
de lucruri sacre, adica separate de lumea oamenilor, interzise, dar in acelasi timp credinte si practici care unesc
intr-o aceeasi comunitate morala, numita Biserica, pe cei care adera la ea”
Religia este cea care distinge intre lucrurile obisnuite si cele care transcend „ordinarul”. De aici si cele doua
concepte de baza: sacru si profan. Obiectele sacre se refera la ceea ce depaseste profanul, impunand respect si
chiar teama.
Dupa Durkheim, in timp, religia a inceput sa fie studiata din doua perspective:

 normele si valorile religioase care decurg din credinta religioasa – studierea modului in care crestinii
interpreteaza Biblia, musulmanii Coranul etc.;
 rolul social pe care il are religia - functia de integrare si de control.
Pentru Durkheim, religia are ca obiectiv sacralizarea socialului insusi, de a oferi acestuia un plus de autoritate.
Normele care confera coeziune societatii, care il integreaza pe individ nu au putere coercitiva suficienta, de
aceea aspectul religios este esential. Intelegem ca elementul religios este cel care securizeaza si care ajuta o
societate sa se dezvolte armonios.
S-a conturat astfel, treptat şi „obiectul” studiat de sociologia religiilor: modul in care sacrul si credinta se
manifesta in societate, ca fapte sociale.

 Karl Marx

Karl Marx a abordat religia ca forma a constiintei sociale, determinata de structura si baza economica a acesteia.
Dinamica structurilor sociale si a evolutiei modului de productie implica si ipoteza, accentuata de marxism, a
caracterului istoric, trecator al religiei. Pentru Marx si adeptii sai, religia devine dusmanul schimbarii. Linia de
demarcare initiata de Marx va ajunge pana la comunistii secolului XX, daramatorii de biserici, autorii de carti
demascatoare, controlul politienesc al celor care merg la biserica, desfiintarea si intemmitarea unor membri ai
cultelor.
Marxismul introduce o schimbare fundamentala in sfera valorilor: este moral numai ceea ce contribuie la
construirea comunismului. In acest caz, apare o problema ignorata de Marx: si crima, si hotia, si nonvaloarea,
rudimentarul pot contribui la aparitia unei oranduiri, a unor „noi valori”. Dar nu s-a putut construi o „noua lume”
pe „negarea valorilor religioase” decat pentru scurt timp, si cu mari suferinte in secolul XX. Marxismul a generat

14 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

o societate atee, necrestina; asa au aparut statele ideologice (comuniste), in care ideologia urma sa joace rolul
unificator de care a vorbit Durkheim. Ideologia a luat locul credintei, urmarind acelasi scop – controlul social –
cu metode diferite.

 Max Weber

Max Weber pleaca de la o realitate esentiala, ca numitor comun al tuturor religiilor: nevoia spirituala da sens,
motiveaza, da vigoare, lumina unei vieti, indiferent de categoria sociala din care face parte omul.
Studiile lui Weber sunt de o amploare deosebita, esenta lor constand in relatia dintre religie si schimbarea
sociala. Nu poate fi negat rolul jucat de religie in „miscarea inainte” a omenirii in cazul diferitelor religii.
Transformarea religiei intr-o forta majora a dezvoltarii ramane dorinta multor state mahomedane de azi. Efortul
pare a se indrepta in acelasi sens: modernizarea, dar si pastrarea valorilor traditionale. Progresul fara valori
traditionale, fara valori in general este periculos.
Pentru Weber religia – o anume religie – poate fi o conditie a dezvoltarii. In contrast cu Durkheim, Weber
considera ca religia nu este o forta conservatoare. Miscarile religioase au avut un rol transformator in istorie:
este cazul protestantismului. Primii antreprenori erau mai ales calvini. Religia poate juca si un rol de bariera –
cazul dezvoltarii industriale, barata de valorile orientale. Chiar Iisus Hristos este un creator al unei religii care va
duce la depasirea unor traditii stagnante.

12. Diferenta dintre obiectul de studiu al psihologiei religiei si cel al sociologiei religiilor

Orice demers stiintific privind cunoasterea fenomenului religios, indiferent daca defineste sau nu sacrul,
constata ca pentru credincios / omul religios sacrul reprezinta o realitate. Daca lucrurile sacre sunt lucruri
sociale, descoperite ca fiind sacre de catre comunitate, conservate si transmise generatiilor urmatoare, trairea
sacrului este insa individuala (psihologica).
Din punct de vedere sociologic (obiectul sociologiei religiei) - constatam existenta sacrului in viata individului
si suntem precocupati de modul in care sacrul se manifesta in comunitatile si grupurile sociale.
Din punct de vedere psihologic (obiectul psihologiei religiei) - ne intereseaza modul in care sacrul se manifesta
la nivel individual.

13. Structura sentimentului religios. Sentimentul religios ca valoare

Religia este o valoare suprema, care subordoneaza trei grupe mari de valori:

 valorile cosmogonice;
 valorile ce tin de ritual;
15 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
  cele ale „trairii religioase”.
Sentimentul religios este reflectare la nivel individual a ceea ce exista in societate. Adevarata problema nu este
relatia dintre social si psihologic (ea exista, in mod evident), ci a modului in care socialul devine psihologic, adica
invatarea sentimentului religios.
Valoarea este un mod de apreciere a ceea ce exista. Ea are doua componente esentiale:

 „obiectul” si „aprecierea”: fara obiect nu exista valoare - el poate fi material sau spiritual, concret sau
abstract;
 nici valoarea nu poate exista fara „obiect” – ceea ce nu exista in mentalul individual si social nu poate fi
valoare.
Valoarea presupune, de fapt, o apreciere subiectiva a ceva ce exista, de aici si relatia ei independenta. O analiza
istorica elementara ne arata ca in diferite epoci istorice ele au fost materiale, spirituale sau au indeplinit ambele
conditii in simbolistica creata.
Valorile nu sunt egale ca importanta nici pentru indivizi si nici pentru diferitele categorii de grupuri umane:

 valorile esentiale, „de nucleu” (respectul traditiei, religia, profesia, munca, familia, comunitatea) -
aceste valori nu pot fi schimbate decat cu mare dificultate si intr-o perioada lunga de timp (cele care
reprezinta conditia vietii nu se vor schimba niciodata cat timp va fi viata);
 valori mobile – aceste valori tin de o generatie, de o varsta, de o categorie de grupuri;
 valori „periferice” – moda, de exemplu.
Sentimentele religioase fac parte din valorile de „nucleu”. In toate societatile exista „credinte”, chiar ateii au
credinte. Pe de alta parte, formele primitive de credinta: animismul, totemismul, izolatria, sunt si ele religii,
rudimentare desigur. Omul a avut de timpuriu credinte si ele au fost de la inceput valori de nucleu.
Valorile si sentimentul religios se invata sau se insusesc in diferite moduri de timpuriu, din copilarie. Primele
componente ale invatarii sunt comportamentele cele mai simple, imitative (invatam sa ne inchinam, sa mergem
la biserica, sa ne rugam). Valorile religioase se insusesc in grupul familial (primul grup uman cu care copilul vine
in contact dupa nastere). Practicandu-le, noile valori se interiorizeaza, se insusesc si devin valori proprii.
Valorile reprezinta genul proxim pentru sentimentul religios (sentimentul religios este o valoare), dar si invers:
sentimentul religios priveste multe valori si la fiecare individ ele sunt organizate altfel. Natura dubla a
conceptului de sentiment religios (adica generat de valori, dar si subordonand valori) reprezinta o problema de
mare interes pentru cercetarea lui.

14. Sentimentul religios in contextul sentimentelor umane

Sentimentul religios este valoare „de nucleu” si reprezinta reflectarea componentelor firesti ale religiei,
preluate prin educatie de individ, grupuri umane etc.
La nivelul sentimentului religios gasim toate componentele religiei, toate componentele valorilor religioase:

 „obiectul” (divinitatea, valorile supreme, cosmogonice);

16 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
  ritualul (valori comportamentale: mersul la biserica, participarea la slujbe, rugaciunea individuala si in
grup etc.)
 „trairea” religioasa (trairea in grup a credintei, dar si la nivel individual).
Doua erori comune se constata in intelegerea sentimentului religios:

 reducerea sentimentului religios la „traire” - o valoare fara „obiect” nu exista, un sentiment fara
„obiect” nu este sentiment;
 integrarea exclusiva a sentimentului religios in ansamblul sentimentelor umane - sentimentul este un
concept mai general, care cuprinde diferite sentimente, cel religios fiind unul dintre ele; cel mai general,
este conceptul de afectivitate.
Ca orice sentiment, sentimentul religios are:

 „obiect” (divinitatea);
 durata (foarte lunga, adesea toata viata);
 comportament specific – ritualul - trairea specifica.
Adesea sentimentul religios este redus la „traire” deoarece aceasta se percepe „ca esential” dar si pentru alt
motiv. „Trairea” rezista mult mai mult decat ritualul (comportamentul exterior).
Sursele psihologice experimentale ale sentimentului religios sunt inca slabe din cauza dificultatii de a masura in
general sfera afectiva a omului. Totusi, nu putem sa nu observam ignorarea surselor directe de informare si
anume, lucrarile „marilor crestini” pentru imbogatirea continutului faptic al psihologiei religiei si a sentimentului
religios.
Ramane insa esential faptul ca sentimentul religios se leaga de valorile religioase si ca aceste valori sunt expresia
experientei spirituale umane, care a fost sacralizata de religie si care constituie conditia esentiala a existentei
societatii umane.

15. Dinamica sentimentului religios: aspecte ontogenetice

Desi dispune de o structura relativ stabila, sentimentul religios are un caracter dinamic, continutul sau si modul
de manifestare fiind conditionate si modelate sociocultural. Sentimentul religios este atat de natura individuala
(el apartine unui individ concret, religia este „traită” de un individ concret), cat si de natura sociala, colectiva,
fiind rezultatul interactiunii dinamice dintre factorii psihologici individuali si factorii socioculturali.
Transformarea, evolutia sentimentului religios poate fi graduala sau brusca, afectandand in intregime
structura si organizarea sa interna, sau doar partial; ea poate fi temporara sau permanenta.
Pana la un punct, ontogeneza repeta istoria formarii sentimentului religios si in cazul copilului. Copilul incepe
prin a imita comportamentul religios. Adultii il invat pe copil sa se inchine, sa se comporte intr-un anume fel in
situatii specifice. Si aceasta inainte de a avea sentimentul religios format. Un anumit grad de imitare a trairii
rligioase probabil exista de timpuriu. Cert ramane insa faptul ca sentimentul religios se interiorizeaza pornind
de la comportamente religioase externe, si acest lucru se petrece in timp indelungat.

17 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Stabilirea etapelor constituirii sentimentului religios reprezinta una din marile teme ale psihologiei religiei in
general. Se pune apoi problema momentului in care sentimentul religios poate fi considerat deplin format.
Evolutia sentimentului religios in diferite etape ale vietii este destul de dificil de surprins. Exista atat de diversi
factori care trebuie luati in considerare, incat demersul ar deveni imposibil. Cercetarile au evidentiat totusi
anumite caracteristici specifice a sentimentului religios la diferite varste (copilarie, adolescenta, varsta adulta,
batranete), modul general in care varsta (dezvoltarea) psihologica conditioneaza sau nu evolutia sentimentului
religios.
Dinamica religiozitatii depinde de dinamica functionala a sistemului personalitatii umane.

16. Factorii religiozitatii (factorii interni si externi)

Evolutia religiozitatii de-a lungul existentei individuale si sociale variaza in functie de factorii cu care
interactioneaza si care se suprapun predispozitiei religioase (ca predispozitie genetica a existentei umane).
Diversi factori influenteaza religiozitatea, dandu-i un caracter dinamic, in functie de modul insusi de evolutie a
acestor factori.
Factorii de care depind evolutia si caracteristicile sentimentului religios in copilarie, adolescenta si maturitate
sunt grupati, de regula, in doua categorii:

 factori externi (obiectivi) - mediul natural sau cosmic, educational, sociocultural;

 factori interni (subiectivi) - structura psihica individuala.
Actiunea factorilor externi nu este insa directa (si nici constanta), ci mediata de interioritatea psihica a
individului, astfel incat persoane diferite pot raspunde in mod similar la aceleasi conditii de mediu, iar una si
aceeasi persoana poate raspunde in mod diferit la aceleasi conditii externe in diferite etape ale evolutiei
ontogenetice. Influenta factorilor externi se reduce treptat, de la copilarie spre maturitate, castigand in pondere
factorii interni (subiectivi), perioada adulta fiind stabila din punct de vedere psihologic.
Factorii interni influenteaza evolutia sentimentului religios atat prin particularitatile biopsihice specifice fiecarei
etape de varsta, cat si prin caracteristicile si tipul personalitatii individuale, prin starea psihofizica individuala
etc. Diversi autori (Allport, Bologa, Fowler, Cucos, Cuciuc s.a.) au evidentiat evolutia si caracteristicile generale
ale sentimentului religios in functie de stadiile dezvoltarii psihice si, in mod inevitabil, influenta diversilor factori
(externi si interni) asupra religiozitatii.

17. Factorii externi ai religiozitatii (factorii naturali si factorii socioeducationali si culturali)

Factorii externi cu rol important in evolutia sentimentului religios sunt:

 factorii naturali - mediul natural sau cosmic si evenimentele din natura;

 factorii socioeducationali si culturali - familia, scoala, biserica, traditia, mediul cultural, comunitatea
teritoriala.
18 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
 Factorii naturali

Mediul natural (peisajul, prin frumusete si armonia naturii; evenimentele din natura) constituie o influenta
pozitiva asupra religiozitatii (contactul individului cu divinul, natura fiind creatia si manifestarea sacrului), in
special în perioada copilariei (copilul crede in existenta unei puteri supranaturale care guverneaza totul).
Influenta factorilor naturali scade in adolescenta si maturitate, dobandind intaietate alti factori.

 Factorii sociali

Factorii sociali care influenteaza religiozitatea sunt: familia, scoala, biserica, traditia religioasa.

 Familia
- familia influenteaza religiozitatea prin atmosfera religioasa, practici (participare la ritualuri),
educatie, evenimente deosebite traite in familie (pozitive sau negative);
- familia exercita cea mai mare influenta asupra religiozitatii copilului; ea este cea care initiaza si
orienteaza viata religioasa a copilului, rolul mamei fiind unul major;
- familia transmite valori si comportamente care vor dura toata viata;
- religiozitatea copilului depinde de cea a mediului familial, copilul imitand comportamentul religios
sau nereligios al familiei;
- influenta religioasa a familiei scade in adolescenta, adolescentul manifestand, de regula, o critica si
revolta impotriva practicilor religioase, pe care de cele mai multe ori le considera o obligatie si fara
rost, si le evita;
- influenta familiei asupra religiozitatii adultului este mica, adultul avand deja o credinta formata,
stabila.

 Scoala
- mediul scolar laic transmite mai mult cunostintele religioase, pune mult accentul pe aspectul
cognitiv, intelectual, in defavoarea aspectului afectiv, al trairii religioase;
- trairile religioase dobandesc un continut notional mai precis si mai apropiat de adevarata
religiozitate;
- in adolescenta, scoala constituie factorul cu influenta cea mai slaba in mentinerea religiozitatii;
- de multe ori, scoala poate darama ceea ce a construit familia in perioada copilariei.

 Biserica
- in general, un rol esential in formarea si mentinerea sentimentului religios;
- in copilarie (scolaritatea mica) influenta bisericii este mai redusa comparativ cu cea a familiei si a
scolii;
- practicile religioase in cadrul bisericii intensifica insa religiozitatea, imitatia comportamentului
religios este mai mare decat la nivelul familiei, atmosfera religioasa (de sfintenie si mister);

19 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

 - in adolescenta influenta bisericii este mult mai redusa decat in copilarie; o atmosfera
necorespunzatoare practicilor religioase influenteaza negativ sau nu intaresc sentimentul religios;
- la adult influenta bisericii, in acesta perioada, are practic, aceeasi influenta ca in timpul adolescentei;
biserica ramane factorul cel mai puternic, cu influenta pozitiva, dintre factorii sociali.

 Traditia religioasa
- promoveaza sistemul de valori in cadrul familiei si al societatii;
- este strans legata de valorile religioase;
- este continuata prin ritualurile religioase (initiere, botez etc.);
- transmite o stare de spirit care influenteaza religiozitatea;
- poate fi factor de franare a modernitatii (valorile traditionale se opun valorilor moderne).

18. Factorii interni ai religiozitatii (componentele psihologice)

Factorii interni (subiectivi) includ, in general, componente psihologice: atitudinalvalorice, cognitive,

motivational-afective, comportamentale, tipul si factorii de personalitate.
In copilarie, Dumnezeu este conceput ca o fiinta concreta. Dumnezeu inspira mai mult teama decat iubire, desi
el apare ca imagine a tatalui. Orice notiune religioasa este determinata, exclusiv, de religiozitatea familiei (in
primul rand) – a factorilor sociali – care ii transmit copilului conceptele religioase deja formate. Toate credintele
religioase ale copilului au un caracter concret, si nu abstract. Cea mai frecventa emotie este teama. Emotiile
traite de copil depind de mediul familial si social in care acesta traieste. Practicile religioase au ca motiv principal
imitatia si obisnuinta din obligatie (obligativitate fara revolta, ci cu supunere).
In adolescenta, emotia de teama este inlocuita cu veneratia, cu respectul. Practicile religioase au un caracter
instabil si variat (motivul ei il reprezinta obligativitatea, dar cu revolta).
La adult exista o stabilitate religioasa. Factorii externi au un caracter mai mult ocazional, de afirmare, intarire a
religiozitatii (pentru credinciosi) sau de combatere a religiosului (pentru necredinciosi). Adultul este precis in
credinta lui, el crede sau nu crede, afirma sau neaga categoric ceea ce este religios. Se manifesta sentimentul
de veneratie, respect, admiratie, incredere si siguranta privind viata viitoare. Motivele practicilor religioase,
pentru cei credinciosi, sunt intrinseci, in special de multumire sufleteasca. Practicile religioase satisfac in primul
rand cerintele mediului social, si in al doilea rand o nevoie sufleteasca. Orice practica religioasa este produsul
unor influente sociale, exercitate timp indelungat si impunandu-se intr-o anumita forma.
Factorii de personalitate, ca factori interni, influenteaza religiozitatea, dar nu au un rol determinant. Diferenta
intre personalitatile extraverte si introverte nu este ehivalenta cu distinctia intre credinciosi si necredinciosi, ci
cu moduri diferite de traire si de manifestare a religiozitatii: persoanele extraverte, fiind mai sociabile, mai active
in cadrul comunitatii, sunt mai centrate pe manifestarea si practica religioasa in cadrul comunitatii respective,
in timp ce persoanele introverte, fiind predominant orientate spre lumea interioara, subiectiva, au o viata
religioasa mai retrasa, mai egocentrica. Este de fapt distinctia pe care o facea Spranger intre credinciosii activi
(„imanenti”) si credinciosii contemplativi („transcendenti”).

20 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

19. Functiile religiei in societatea contemporana: functia manifesta, functii latente

Dupa Schlegel, religia ramane un „fenomen social total”, fapt dovedit, afirma autorul, de esecul comunismului
(a adeptilor sai) in a exclude religia din societate. Analiza functiilor pe care religia le indeplineste actual ne arata
o diminuare reala a majoritatii acestora si, in acelasi timp, necesitatea unei reconsiderari a religiosului.
Wilson clasifica functiile religiei in doua categorii:

 functia manifesta, explicita (rationala);

 functii latente, implicite (non-rationale).

 Functia manifesta

Functia manifesta si esentiala a religiei o reprezinta mantuirea (salvarea sufletului), care consta in a oferi
oamenilor speranta mantuirii, a le da indrumarile necesare pentru a se mantui, a le coordona viata prin prisma
acestei perspective. Promisiunea si speranta mantuirii constituie chintesenta tuturor religiilor, intelesul
mantuirii difera insa de la o religie la alta si de la o cultura la alta.
In crestinism, mantuirea si indumnezeirea omului reprezinta principiul fundamental al credintei. Prin aceasta
functie, religia asigura un confort sufletesc pentru prezent, o alinare si intremare sufleteasca ce imbraca forma
sperantei. In momentele de criza si de impas existential, religia intervine ca factor esential in „reducerea
anxietatilor” provocate de conflictul dintre asteptari si realitate, chemand la impacarea cu suferintele lumii
prezente, in schimbul unei mantuiri viitoare. Religia reprezinta o resursa de ameliorare a prezentului, de
atenuare a suferintelor individuale si sociale, si de compensare (securizare) afectiva. Aceasta compensare este
insa una periferica sau „reziduala”, deoarece intervine numai atunci cand au fost epuizate resursele obisnuite.

 Functiile latente

Functiile latente ale religiei nu sunt sesizate si urmarite in mod constient de catre credinciosi; ele isi au originea
in valori si sentimente transpuse in practici religioase ale caror motive sunt greu de analizat si care depasesc
sfera curiozitatii intelectuale a credinciosilor.
Principalelor functii latente ale religiei sunt:

 functia de stabilitate sociala - se refera la faptul ca, dincolo de schimbarile permanente ale vietii sociale
si cotidiene, religia ofera oamenilor criterii eterne de referinta, principii stabile de sorginte divina,
imaginea unor valori constante, divine, care au existat si vor exista in mod permanent;
 functia de coeziune sociala - prin care religia, ca „principal liant al umanitatii” (asa cum afirma Bacon),
contribuie la socializarea si integrarea indivizilor, la perpetuarea modelului cultural propriu fiecarei
societati;
 functia de control social - orice religie legitimeaza ordinea sociala, prin intermediul normelor juridice,
morale si cutumiare pe care le promoveaza si la care se raporteaza;
21 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved
  functia de a conferi si de a mentine identitatea individuala si de grup - definind astfel pozitia acestora
in spatiul cosmic si in ordinea eterna, oferind, totodata, raspunsuri ultime si complexe la intrebarea „Cine
sunt eu?”, in cazul individului si „Cine suntem noi?”, in cazul grupurilor;
 functia cognitiva a religiei - este destul de controversata, punand problema relatiei dintre religie si stiinta
ca forme de cunoaatere.

20. Actualitatea Celor 10 Porunci (Decalogul) in societatea contemporana – analiza psihosociala

Cele 10 Porunci sau Decalogul sunt 10 legi din Biblie pe care Dumnezeu le-a dat poporului Israel la scurt timp
dupa scoaterea lor din Egipt. In esenta, Cele 10 Porunci reprezinta sumarul a 600 de porunci continute in Legea
Vechiul Testament:

 primele patru porunci vizeaza relatia noastra cu Dumnezeu;

 urmatoarele sase porunci vizeaza relatiile inter-umane.
Decalogul - relatia omului cu Dumnezeu si responsabilitatile fata de semeni.
Cele 10 Porunci se gasesc in Biblie in Cartea Exod 20:1-17 si Deuteronom 5:6-21 si sunt urmatoarele:
1. “Sa nu ai alti Dumnezei afara de Mine”.
2. “Sa nu-ti faci chip cioplit, nici vreo infatisare a lucrurilor care sunt sus in ceruri, sau jos pe pamant. Sa nu
te inchini inaintea lor, si sa nu le slujesti; caci Eu, DOMNUL, Dumnezeul tau, sunt un Dumnezeu gelos,
care pedepsesc faradelegea parintilor in copii pana la al treilea si la al patrulea neam al celor ce Ma urasc;
si Ma indur pana la al miilea neam de cei ce Ma iubesc si pazesc poruncile Mele”.
3. “Sa nu iei în desert Numele DOMNULUI, Dumnezeului tau; caci DOMNUL nu va lasa nepedepsit pe cel ce
va lua in desert Numele Lui”.
4. “Adu-ti aminte de ziua de odihna, ca s-o sfintesti. Sa lucrezi sase zile, si sa-ti faci lucrul tau. Dar ziua a
saptea este ziua de odihna inchinata DOMNULUI, Dumnezeului tau: sa nu faci nici o lucrare in ea, nici tu,
nici fiul tau, nici fiica ta, nici robul tau, nici roaba ta, nici vita ta, nici strainul care este in casa ta. Caci in
sase zile a facut DOMNUL cerurile, pamantul si marea, si tot ce este in ele, iar in ziua a saptea S-a odihnit:
de aceea a binecuvantat DOMNUL ziua de odihna si a sfintit-o”.
5. “Cinsteste pe tatal tau si pe mama ta, pentru ca sa ti se lungeasca zilele in tara, pe care ti-o da DOMNUL,
Dumnezeul tau”.
6. “Sa nu ucizi”.
7. “Sa nu preacurvesti”.
8. “Sa nu furi”.
9. “Sa nu marturisesti stramb impotriva aproapelui tau”.
10. “Sa nu poftesti casa aproapelui tau; sa nu poftesti nevasta aproapelui tau, nici robul lui, nici roaba lui,
nici boul lui, nici magarul lui, nici vreun alt lucru, care este al aproapelui tau”.

22 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved

Bibliografie:

 Mihaela-Corina Ţuțu, Psihologia religiei, sinteza de curs

Alte surse:
 https://gawrylyta.files.wordpress.com/2011/10/sacrul-si-profanul-eliade.pdf
 https://onomasticafelecan.ro/iconn4/proceedings/2_5_David_Ioana_ICONN_4.pdf
 http://bazelefilozofiei.blogspot.com/2015/08/materialismul.html
 https://www.gotquestions.org/Romana/Cele-10-Porunci.html

23 www.esential.info © Copyright 2019 – Ludmila Rotaru – All right reserved