1.

CONCEPTUL DE EDUCABILITATE

Caracteristica esentiala a fiintei umane si categorie pedagogica distincta, educabilitatea s-a bucurat
de atentia majoritatii cercetatorilor din domeniul stiintelor educatiei, fiind definita drept:

· "capacitatea omului de a fi receptiv la influente educative si de a realiza, pe aceasta cale,

acumulari progresive concretizate în diferite structuri de personalitate."[1]

· "ansamblul posibilitatilor de a influenta cu mijloace educative formarea personalitatii fiecarui

individ uman, în limitele psihogenetice ale speciei noastre si a particularitatilor înnascute care
confera fiecaruia individualitatea sa genetica."[2]

· "capacitatea insului uman de a fi educat, de a se lasa supus actiunii educationale, de a beneficia

de ea, în forma dezvoltarii sale fizice, psihice, comportamentale."[3]

Dupa ce am dat aceste definitii, retinem faptul ca indiferent de multitudinea modalitatilor de

definire, educabilitatea reprezinta o însusire specifica fiintei umane. În acest sens Kant sustinea, ca
singur omul este educabil, pentru ca poarta în el posibilitatea dea fi altul decât este. El este
perfectibil si perfectibilitatea este conditia sine qua non a educatiei.

Progresele înregistrate în domeniul cercetarilor biologice si psihologice pe la jumatatea secolului

trecut au determinat majoritatea psihopedagogilor sa-si concentreze atentia asupra factorilor care
contribuie la formarea si dezvoltarea fiintei umane, la devenirea ei din stadiul de fiinta biologica, în
cel de fiinta sociala:

- ereditatea,

- mediul,

- educatia.

Deosebirea dintre specialisti a constat în acceptarea sau accentuarea unui anumit factor sau al
altuia.
Dezvoltarea are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniri aparente, cu
reînnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul actiunii contradictiilor ce se
constituie mereu între capacitatile pe care le are la un moment dat individul si cerintele din ce în ce
mai complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu care acesta este confruntat în
devenirea sa.

Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni. Cei externi sunt
constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra formarii si
dezvoltarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia. Factorii interni sunt constituiti din
totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica, conditii care pot fi de natura
biologica, ereditara si psihosociala. Toate aceste influente exercitate asupra personalitatii umane pot
fi grupate prin raportare la trei notiuni de baza: ereditatea, mediul si educatia.

2. TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA : ESENŢA, MECANISME, LIMITE

Pe terenul educabilitatii fiintei umane s-au confruntat diferite pozitii de gândire pedagogica, având
drept criteriu de departajare accentuarea pâna la absolutizare a rolului unui factor în detrimentul
altuia în formarea personalitatii omului.

În functie de orientarea lor, au aparut :

-teoriile ereditariste

-teoriile ambientaliste
Contradictiile fundamentale dintre ereditarist si ambientalism au determinat specialistii sa adopte o
a treia orientare :

-teoria dublei determinari

2.1. Teoriile ereditariste ( ineiste)

Aceste teorii sustin rolul fundamental al ereditatii în devenirea fiintei umane, avându-si originile în
cercetarile biologilor. În viziunea lor ereditatea determina orice evolutie a omului. Ion Dumitru si
Dorel Ungureanu[4] considera ca principala limita a acestei teorii este desconsiderarea factorilor de
mediu si educatie în devenirea fiintei umane.

Conceptiile ereditariste au inspirat teoriile extremiste care afirmau superioritatea unor rase fata de
altele.

Conceptul ,,ereditate" provine de la cuvântul latin ,,heres"- mostenitor. Ereditatea poate fi definita
ca însusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, sub forma codului
genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si individului ( A.Cosmovici, L. Iacob, 1999). De
remarcat în acest context este ca identitatea genetica este practic imposibila între antecesori si
descendenti. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic fiecare individ este diferit, unic si
irepetabil în raport cu toti ceilalti din trecut, prezent sau viitor, probabilitatea unei identitati absolute
fiind de 1 la 70 de trilioane.

Unicitatea biologica este astfel una din trasaturile definitorii ale fiintei umane. Ea îsi pune amprenta
asupra întregii deveniri umane, nu într-un mod independent ci în corelatie cu factorii externi, de
mediu si educatie.

Ca factor intern al dezvoltarii, ereditatea include un complex de elemente de ordin biologic si

psihofunctional. ,,Purtatorii" materiali ai informatiei ereditare sunt genele din cromozomii nucleelor
celulare. Structura biochimica a acestora este cea care explica infinita diversitate umana. Totalitatea
genelor constituie programul genetic sau potentialul ereditar. Fiecare specie si individ din cadrul
speciei poseda propriul sau program genetic. Din punct de vedere psihologic, cantitatea de
informatie stocata într-o celula constituie mesajul genetic care, în forma sa latenta, prealabila
actiunii factorilor de mediu, este cunoscuta sub denumirea de genotip. Din interactiunea genotipului
cu mediul înconjurator apare fenotipul, ca o sinteza a ceea ce este ereditar si influentele mediului.

Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea ereditara se manifesta la om pe doua planuri: unul în
determinarea unor trasaturi generale ale speciei, cum ar fi structura anatomofiziologica a
organismului, pozitia bipeda, etc., iar celalalt în determinarea unor particularitati individuale cum ar
fi caracteristicile anatomofiziologice ( culoarea pielii, a ochilor, a pielii, etc. ), amprentele digitale,
grupa sanguina, etc.

Zestrea ereditara constituie o premisa necesara pentru dezvoltarea psihica. Ea nu produce direct
aptitudinile si atitudinile, capacitatile si interesele, caracterul si conceptia despre lume a individului.
Fructificarea potentialitatilor ereditare este mijlocita de mediu si de modalitatile de organizare a
activitatii celui care se dezvolta. Astfel, în fazele de început ale dezvoltarii, actiunea factorilor
ereditari este mai pregnanta si efectele ei mai usor vizibile. La vârste mai târzii, influenta lor devine
mai putin evidenta, ea contopindu-se cu experienta deja achizitionata.

În relatie cu fenomenele psihice, factorii ereditari sunt considerati premise necesare, dar nu si
suficiente pentru dezvoltarea acestora si pentru formarea însusirilor lor.

1.2. Teoriile ambientaliste :

Spre deosebire de ereditaristi, reprezentantii acestor teorii afisau o încredere absoluta în puterea si
valoarea factorilor socio-educationali :

- mediul,

- educatia.
Ei neaga rolul ereditatii. Desi s-au situat la poli opusi, reprezentantii teoriilor ambientaliste, la fel ca
cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat în sustinerea ideilor lor din rezultatele unor cercetari
apartinând domeniului biologiei:

- teza transformista a lui Jean Baptiste Lamarck, ce sustinea ca în evolutia vietuitoarelor, mediul
detine rolul fundamental.[5]

- teoria ereditatii dobândite : achizitiile obtinute prin experienta de catre membrii unei specii s-ar
fixa în memoria genetica si ar fi transmise apoi de la ascendenti la descendenti.

Mediul, ca factor al dezvoltarii psihice, este si mai profund implicat în devenirea psihica umana,
oferind materialul de constructie.

În sens larg, mediul cuprinde ansamblul elementelor naturale, sociale, culturale ce ne înconjoara si
cu care omul este în interactiune permanenta, pe tot parcursul vietii sale. Factorii de mediu
actioneaza în anumite contexte sau cadre sociale - grupurile familiale, de joc, de învatatura - care
constituie si ele tot atâtea medii. Influenta factorilor de mediu se exercita nu numai asupra
constituirii psihicului în ontogeneza, dar si asupra proceselor fizice - osificarea, dentitia, greutatea -
prin conditiile alimentare, igienice si de protectie pe care le ofera.

Se distinge existenta a doua planuri majore în care factorii de mediu actioneaza asupra individului:
planul factorilor natural-geografici ( sau mediul fizic ) si planul factorilor de ordin social ( sau mediul
social ). În rândul factorilor natural-geografici includem relieful, clima, temperatura, de fapt
totalitatea conditiilor bioclimatice în care traieste omul, iar în factorii de ordin social includem,
alaturi de educatie, familia, grupul de prieteni, contextul cultural al existentei individului si sistemul
relatiilor sociale în general.

Actiunea mediului fizic este mereu corelata cu cea a mediului social care directioneaza valorificarea
posibilitatilor oferite de mediul fizic si modifica actiunea acestuia în concordanta cu nevoile
organismului.

Din punctul de vedere al tipului de influente exercitate din partea factorilor de mediu distingem
influente ale mediului proximal ( persoane si situatii cotidiene ) si influente ale mediului distal
( mass-media, Internetul ). Factorii de mediu nu trebuie redusi însa la nivelul realitatii lor fizice, fiind
necesara luarea în calcul a semnificatiei acordate de catre subiectul uman acestora, stiut fiind faptul
ca omul nu reactioneaza la evenimente, ci la modul în care acesta semnifica si interpreteaza
evenimentele. Accentul se pune astfel nu pe simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu, ci pe
masura si modul de interactiune al individului cu acestia, în sensul ca un factor de mediu prezent dar
indiferent subiectului cu care vine în contact, este inert din perspectiva dezvoltarii acestuia. Altfel
spus, conditia dezvoltarii este ca factorii de mediu sa actioneze asupra individului, iar acesta sa
reactioneze prin intermediul unei activitati proprii specifice. Actiunea factorilor de mediu, la fel ca si
cea a ereditatii, este una de factura aleatorie, probabilistica, putând fi în egala masura o sansa a
dezvoltarii sau un blocaj al acesteia.

Limitele celor doua tipuri de teorii : ambientaliste si ereditariste, constau deci, în absolutizarea
rolului unui anumit grup de factori în formarea si dezvoltarea personalitatii umane, negându-i pe
ceilalti.

1.3. Teoria dublei determinari

Cu intentia de a depasi caracterul nestiintific si unilateral al celor doua orientari mentionate, unii
cercetatori au adoptat o pozitie de mijloc. Ei recunosteau interactiunea celor trei factori : ereditate,
mediu, educatie în procesul formarii fiintei umane.

Pentru a evidentia ponderea relativa a celor doi factori, ereditatea si mediul în dezvoltarea psihica, s-
au întreprins o serie întreaga de cercetari care au pornit de la situatia unui mediu constant si a unor
conditii ereditare variabile (gemeni dizigoti în conditii asemanatoare de mediu), a doua, inversa
primei, un mediu variabil si o ereditate relativ identica (gemeni monozigoti crescuti în medii diferite)
si, în fine, constatarile rezultate din observarea asa-zisilor copii ,,salbatici" care de la nastere au
crescut în afara societatii umane. Dintre multiplele cercetari întreprinse asupra gemenilor le
mentionam pe cele ale psihologului francez R. Zazzo. Concluzia la care a ajuns este aceea ca
deosebirile dintre ei se atenueaza o data cu trecerea de la functii simple, procese psihice
elementare, la functii complexe, procese psihice superioare. ,,Cu cât o functie psihica este mai
complexa, cu atât mai putin depinde de ereditate." ( 1960 )

Încercarea de a exprima sub forma de proportie ponderea celor doi factori nu poate fi considerata
concludenta din cauza variabilitatii existente, atât în interiorul celor doi factori, cât si în relatiile
dintre ei.

Concomitent cu recunoasterea influentei mediului asupra omului trebuie sa admitem si reciproca sa,
aceea ca omul influenteaza si transforma mediul. Omul nu este, deci, un produs pasiv al mediului, el
este un subiect activ care, transformând mediul se transforma pe sine însusi.
Mediul devine sursa a dezvoltarii psihice prin faptul ca ofera individului circumstante si conditii
concrete de viata, obiecte , informatii si modele de conduita, susceptibile a fi percepute si învatate;
de asemenea el ofera prilejuri de comunicare si schimburi afective între individ si cei care îl
înconjoara. Mediul poate actiona ca o bariera sau ca un factor care favorizeaza, faciliteaza,
avantajeaza dezvoltarea psihica. Dar nici mediul nu influenteaza direct dezvoltarea psihica.
Relationarea constructiei biologice ereditare a organismului infantil nou-nascut cu datele de
constructie furnizate de mediu se face printr-un operator special, educatia.

Cercetarile viitoare din stiintele despre om vor aduce noi clarificari asupra personalitatii umane.

3. FACTORII DEVENIRII FIINŢEI UMANE

Educatorul este destul de des tentat sa "reconstruiasca" educabilul care îi este încredintat. Astfel el
nu tine cont de trecutul celui pe care îl educa.Este însa un punct de vedere gresit. si cercetatorul H.
Atlan scria " Nu exista tabula rasa în educatie. Noi începem întotdeauna prin a pleca de la ceva."[6]

Acest ceva este un individ marcat prin determinarile individuale sau socioculturale trecute sau
prezente.

3.1. Ereditatea -o premiza a dezvoltarii psihoindividuale

Ereditatea este caracteristica biologica a fiintelor ce desemneaza complexul de predispozitii care se

transmit de la ascendenti la descendenti prin intermediul mecanismelor genetice.[7]

Fiecare om este purtatorul, atât al trasaturilor generale ale speciei umane : pozitia bipeda, structura
anatomo-fiziologica, tipuri de reflexe, cât si a caracterelor ereditare care îi sunt transmise pe linie
directa de la proprii sai ascendenti : culoarea pielii, ochilor, conformatia fetei, anumite particularitati
ale grupei sanguine etc.

Ereditatea generala si cea particulara alcatuiesc substratul material al ereditatii. Preocuparea

cercetatorilor care au avut ca obiect de analiza factorii devenirii fiintei umane, s-a centrat pe
stabilirea semnificatiei si ponderii mostenirii ereditare în formarea personalitatii. Întrebarea pe care
si-au pus-o a fost daca ereditatea poate fi socotita un factor cu rol determinat în acest sens sau
dimpotriva.

În concluzie, putem spune ca, ereditatea nu reda în mod necesar tipurile de comportament, ci numai
predispozitii.

3.2. Mediul, cadru de existenta si dezvoltare psihoindividuala :

Mediul este ansamblul conditiilor naturale, materiale si sociale ce alcatuiesc cadrul de existenta al
omului si care îi ofera acestuia o diversitate de posibilitati de dezvoltare psihoindividuala.[8]

Din acest punct de vedere ne intereseaza în principal :

- care este structura mediului;

- ce componente structurale ale mediului au o influenta mai mare asupra personalitatii umane;

- cum actioneaza mediul asupra devenirii fiintei umane.

Structura mediului se prezinta astfel : în functie de momentul de referinta din viata omului, înainte
de nasterea sa sau dupa, vorbim de influente ale mediului intern si de influente ale mediului extern.

În faza prenatala, asupra copilului se exercita anumite influente interne determinate de ambianta
intrauterina. Aceasta influenta nu este atât de importanta, dar nici nu poate fi neglijata.

Totalitatea influentelor externe care se exercita asupra omului de-a lungul întregii sale perioade
postnatale, reprezinta mediul extern, în cadrul caruia se opereaza o distinctie între influentele
mediului fizic sau primar si influentele mediului social sau secundar.

Mediul fizic-este cadrul natural în care omul îsi desfasoara viata si cuprinde ansamblul conditiilor
bioclimatice (relief, clima, flora, fauna), ce îi influenteaza dezvoltarea si maturizarea biologica
( înaltime, culoarea pielii), precum si modul de a trai (meserii, vestimentatie, alimentatie specifica).

Influentele sale asupra dezvoltarii psihice[9] a omului sunt apreciate de specialisti ca nerelevante.
Mediul fizic nu actioneaza si nu influenteaza direct dezvoltarea psihica a omului.

Mediul social-omul este supus si determinarilor de ordin social care au un impact mult mai puternic
asupra dezvoltarii sale psihoindividuale.

Din punct de vedere al devenirii fiintei umane, definim mediul social ca fiind ansamblul influentelor
ce decurg din interactiunea omului cu totalitatea conditiilor economice, politice si culturale, care îsi
impun amprenta asupra dezvoltarii psihice.

Influentele exercitate de mediul social asupra omului sunt :

- directe, prin:

- schemele dec conduita oferite de ceilalti membrii ai colectivitatii careia îi apartine. Omul aplica
aceste reguli pe parcursul vietii.

- limbaj, ca mijloc de comunicare si transmitere a capitalului de cultura si a întregii cunoasteri

acumulate prin experienta grupului.
 - indirecte, prin:

- membrii ai familiei care joaca rolul de factor mediu între acesta si realitatea sociala si care ei însisi,
sunt influentati în comportamentul lor de cultura grupului caruia îi apartin.

Comportamentul omului reflecta cultura sociala care se însereaza la nivelul gândirii si

actiunilor sale si prin aceasta, se asigura totodata transmisia ei de la o generatie la alta. Dupa H.
Hannoun[10], cultura sociala ca produs al mediului social, concretizata în anumite structuri ale
personalitatii are patru componente :

· Componenta tehnologica

Fiecare grup social se caracterizeaza printr-o tehnica si tehnologie la care toti indivizii se adapteaza.
Omul european al sec. Al XIX-lea era adaptat la masina cu aburi, cel al sec. Al XX-lea la tehnologia
fondata pe informatica, iar cel de mâine se va adapta unui mediu unde ordinatoarele vor fi baza
comunicarii între grupuri.

· Componenta rituala

Nivelul habitus-ului social impune comportamente specifice educabililor. Membrii sai respecta un
anumit ritual, iar daca persoana se abate, va fi marginalizata în grup.Ex..: ritualurile initiatice ca
botezul, circumcizia, ritualurile de politete etc.

· Componenta mitica :
Miturile sunt moduri comune de a gândi mai mult sau mai putin stereotip si caracteristice grupului.

· Componenta limbajului

Limba ca mijloc de comunicare între membrii grupului este caracteristica asemanarii lor si le da
sentimentul apartenentei la un anumit mediu social.

Mediul social actioneaza asupra dezvoltarii psihoindividuale a omului prin grupul social care
determina o obisnuinta comuna.. Caracteristica principala a mediului social este diversitatea,
neuniformitatea. În functie de impactul si continutul lor, precum si de gradul lor de organizare,
influentele mediului social sunt :

- organizate,

- spontane.

Influentele cu specific organizat, institutionalizat din mediul social sunt exercitate de familie si
scoala, dar si de diverse institutii socio-culturale, mass-media etc.

Mediul social exercita însa, si influente spontane, neintentionat educative , ce rezulta din activitatile
cotidiene, din întregul mediu de viata al copilului : civilizatia urbana, viata satului, grupurile de
vârsta, cercul de prieteni etc.

3.3. Educatia, factor determinant al dezvoltarii psihoindividuale a fiintei umane

3.3.1 Definitie

Educatia este factorul hotarâtor al dezvoltarii psihoindividuale a persoanei[11]. Ea sistematizeaza si

organizeaza influentele mediului. Are o functie sociala, fiind intermediarul între om si conditiile de
mediu.

Copilul dobândeste prin educatie norme, valori, modele care se manifesta apoi ca optiuni personale,
în comportamentul sau.

Formarea si dezvoltarea personalitatii umane este deci, un proces orientat, organizat si constientizat
prin educatie. În acest sens, E. Surdu arata ca :

"Educatia depisteaza dispozitiile ereditare, le diferentiaza, le modifica, le grabeste functionarea, le

suplimenteaza forta, facând din ele calitati"[12].Totodata, "influentele mediului, neorganizate, sunt
directionate de educatie, oferindu-le omului în forma pedagogica, pentru a le face durabile si
consecvente."[13]

3.3.2 Educatia si provocarile lumii contemporane

Se afirma pe buna dreptate, ca unul dintre elementele definitorii ale societatii contemporane este
schimbarea. Noul mileniu în care pasim a mostenit însa multe probleme sociale, economice si
politice, care, desi au marcat în mare masura ultima jumatate de secol, sunt departe de a-si fi gasit
solutiile. Dintre aceste probleme mentionam: terorismul international, rasismul, cresterea numarului
saracilor, a analfabetilor si a somerilor, etc.

Analfabeti nu sunt doar cei ce nu stiu sa scrie si sa citeasca, ci si cei care au deficiente în cunostintele
de baza, vorbindu-se de analfabetismul functional, iar mai nou si de cel computerial.
Educatia cauta sa contribuie la ameliorarea acestor probleme prin actiuni specifice de preventie.
Datorita esuarii în a gasi solutii putem spune ca educatia se afla în situatie de criza. Prin criza se
întelege decalajul dintre rezultatele învatamâmtului si asteptarile societatii. Dintre solutiile specifice
si generale gasite enumeram:

- inovatii în conceperea si desfasurarea proceselor educative;

- introducerea noilor tipuri de educatie în programele scolare;

- întarirea legaturilor dintre actiunile scolare si cele extracurriculare;

- formrea initiala si continua a cadrelor didactice;

- conlucrarea dintre cadre didactice, elevi, parinti si responsabili de la nivel local;

- organizarea de schimburi de informatii între statele europene;

- regândirea procesului de educatie în vederea integrarii cu succes a tinerilor în viata

profesionala si sociala.

3.3.3 Noile educatii

Problemele lumii contemporane au impus constituirea unor noi tipuri de educatie dintre care
mentionam:

- educatia permanenta sau educatia adultilor

- educatia pentru democratie si drepturile omului

- educatia pentru pace

- educatia ecologica sau educatia relativa la mediu

- educatia pentru sanatate

- educatia interculturala

- educatia pentru timpul liber

- educatia pentru comunicare si mass-media

- educatia pentru schimbare si dezvoltare

- educatia pentru o noua ordine economica internationala

- educatia economica si casnica moderna

Continuturile, finalitatile si obiectivele noilor educatii propun un demers prin care educatia încearca
sa raspunda exigentelor lumii contemporane si sa produca o schimbare a actului educativ în
favoarea educatiei bazata pe învatare inovatoare, societala si adaptabila.

4. CONCLUZII :
Ca o concluzie în ceea ce priveste ereditatea ca factor al dezvoltarii psihice umane, principalele
rezultate ale cercetarilor genetice, cu relevanta pentru sfera fenomenului educational, ar putea fi
sintetizate astfel :

· Pe cale genetica sunt transmise un complex de predispozitii sau potentialitati, si nu trasaturile

antecesorilor.

· Diversitatea psihica a subiectilor umani nu este rezultatul exclusiv al factorilor ereditari, ci si al

factorilor de mediu.

· Determinatiile ereditare se pot exprima la diferite momente de vârsta sau pot ramâne în stare
latenta pe tot parcursul vietii individului, în absenta unor factori activizatori.

· Unele aspecte ale vietii psihice sunt puternic determinate ereditar ( temperament, aptitudini,
emotivitate ), iar altele mai putin ( caracter, vointa, atitudini ).

· Ereditatea umana, spre deosebire de cea animala, confera cea mai mica încarcatura de
comportamente instinctive. Spre exemplu, copilul mic îsi pierde specificitatea daca în copilarie este
asistat de membrii altei specii, el ,,animalizandu-se" în ciuda ereditatii sale de tip uman. Astfel,
specia umana are cea mai lunga copilarie deoarece animalului îi este dat prin instincte tot ceea ce
trebuie sa stie pentru a supravietui, pe când omul trebuie sa învete majoritatea lucrurilor necesare
asigurarii supravietuirii.

· Factorul genetic este o premisa naturala a dezvoltarii, cu actiune probabilistica, oferind fie o
ereditate normala ce trebuie valorificata, fie o ereditate tarata, ce poate fi compensata în diferite
grade.

Astazi, putini psihologi ar fi dispusi sa afirme fara echivoc ca dezvoltarea s-ar datora exclusiv unuia
sau altuia dintre factorii enumerati mai sus - este evident ca atât ereditatea, cât si mediul si educatia
contribuie la devenirea umana. Însa, în trecut, oamenii nu erau atât de ponderati în afirmatii.
Ereditatea si mediul, într-o interactiune si unitate perfecta, promoveaza necontenit dezvoltarea
omului, dar nu la modul spontan, ci într-o structura cu functie noua, constienta, un factor nou în
formarea omului - educatia.

Din aceasta perspectiva putem afirma ca educatia controleaza si organizeaza influentele mediului
asupra individului, adaptându-le la particularitatile de vârsta si individuale ale acestuia. Astfel spus,
educatia face legatura si mediaza intre potentialitatea de dezvoltare, propusa de ereditate si oferta
de posibilitati ale mediului.

Educatia armonizeaza interactiunea ereditate-mediu si creeaza un climat favorabil actualizarii

potentialitatilor genetice, fapt pentru care putem spune ca educatia este o activitate umana
specializata în dezvoltare.

Fara a nega importanta factorilor ereditari si de mediu, suntem totusi îndreptatiti sa afirmam ca
educatia, care include un sistem complex de actiuni si influente de natura formativa si informativa,
are un rol major în dezvoltarea psihica si în formarea personalitatii umane. Mediul, asemenea
educatiei, influenteaza individul între limitele stricte pe care le traseaza ereditatea. Cu toate acestea,
parafrazându-l pe H. Pieron, am putea spune despre copil, ca în absenta actiunii factorului
,,educatie", acesta ar ramâne un simplu candidat la umanitate.

Izvorul dezvoltarii psihice îl constituie, dupa cum se stie, contradictiile interne care apar ca urmare a
solicitarilor externe. Crearea mijloacelor necesare pentru depasirea si rezolvarea acestor contradictii
revine, în primul rând, educatiei. Pe de o parte, educatia ofera continuturile ce urmeaza sa fie
asimilate, pe de alta parte ea se preocupa de modul în care sa fie asimilate, de formarea capacitatilor
omului de a nu se lasa derutat de obstacole sau de influente nefavorabile si de a fi receptiv la
influentele pozitive ale mediului. Rolul conducator al educatiei rezulta si din interventia acesteia în
ameliorarea conditiilor de mediu, în crearea unui climat educational favorabil, cu valente educative
puternice asupra formarii personalitatii umane.

Sintetizând, putem afirma cu certitudine ca dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii complexe
ereditate-mediu-educatie. Educatia este o forma organizata, sistematica si continua de formare a
personalitatii umane, educatia optimizând, în masura posibilitatilor, relatia ereditate-mediu.

Educatiei îi revine rolul conducator în formarea si dezvoltarea personalitatii, deoarece organizeaza

într-o maniera optima influentele factorilor de mediu si, în acelasi timp, depisteaza predispozitiile
ereditare, le diferentiaza si le grabeste intrarea în functiune suplimentandu-le forta. Educatia
creeaza premisele interne favorabile actiunii prielnice anumitor factori externi, formarea
personalitatii fiind atât efect al actiunii educative, cât si premisa pentru derularea acesteia.
Pesonalitatea reprezinta un ansamblu unitar, integral si dinamic de insusiri, procese care diferentiaza
modul de conduita al unui om in raport cu altii.

Pedagogia abordeaza problema personalitatii sub aspectul dezvoltarii si al educatiei , cu scopul de a

identifica, pe aceasta baza , cele mai eficace cai, metode, mijloace si procedee de stimulare a
personalitatii copilului

Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si constituirea de noi conduite si atitudini

care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si sociocultural.

Dezvoltarea este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni:

FACTORII EXTERNI sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior
asupra dezvoltarii si formarii personalitatii umane . Acestia sunt MEDIUL SI EDUCATIA

FACTORII INTERNI sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea
psihica , EREDITATEA

Ereditatea reprezinta ansamblul dispozitiilor de natura anatomofiziologica , innascute sau transmise

prin mecanismele si informatiile genetice de la generatiile anterioare la generatiile tinere prin
intermediul parintilor.

Ereditatea se manifesta la om pe doua planuri: unul in determinarea unor trasaturi generale ale
speciei (structura anatomofiziologica a organismului, pozitia bipeda, tipul de metabolism) si unul in
determinarea unor particularitati individuale (caracteristicile anatomomorfologice: culoarea pielii, a
ochilor, a parului; amprentele digitale, grupa sanguina)

ducabilitatea: concept, factori (ereditatea, mediul, educatia, omul insusi/sinele )

Prin expresia „educabilitate', psihopedagogii desemneaza potentialul de formare umana sub

influenta factorilor de mediu sau educationali.
Din punct de vedere teoretic, educabilitatea reprezinta o categorie pedagogica fundamentala care
exprima puterea sau ponderea educatiei in dezvoltarea personalitatii.

Sub raport functional-educativ, educabilitatea reprezinta capacitatea specifica a psihicului uman de a

se modela structural si informational sub influenta agentilor educationali si sociali.

Educabilitatea se refera la FACTORI: ereditatea; mediu; educatia.

In determinarea dezvoltarii psihofizice a copilului, rolul principal apartine interactiunii dintre

ereditate, factorii de mediu si educatie. Acesti factori directioneaza si conditioneaza sub aspect
cantitativ si calitativ dezvoltarea oricarei persoane.

EREDITATEA

Ereditatea reprezinta insusirea fundamentala a materiel vii de a transmite, de la o generatie la alta,

sub forma codului genetic, informatii/mesaje de specificitate care privesc specia, grupul de
apartenenta sau individul, constituindu-se in premisa biologica a dezvoltarii. Aceste informatii se
reflecta in insusirile fizice, biochimice si functionale, in plasticitatea sistemului nervos central,
intensitatea, echilibrul si mobilitatea proceselor de excitatie si inhibitie, particularitatile anatomo-
fiziologice ale analizatorilor si ale glandelor cu secretie interna, predispozitiile catre o forma sau alta
de evolulie a starii de sanatate. Altfel spus, caracterele ereditare reprezinta expresia morfologica sau
functionala a ceea ce este stocat in genomul celulei ca informatie genetica inglobata in gena. In urma
cercetarilor s-a ajuns la concluzia ca majoritatea caracterelor sunt determinate de mai multe gene,
care conlucreaza pentru a exprima un anume caracter.

Analizand datele cercetarilor asupra componentei genetice, pot fi sintetizate urmatoarele concluzii:

- mostenirea ereditara apare ca un complex de predispozitii si potentialitati, si nu ca o transmitere

liniara a trasaturilor antecesorilor;

- diversitatea psihologica umana are cu certitudine si o radacina ereditara, dar nu poate fi redusa la
aceasta;

- ereditatea caracterelor morfologice si biochimice este mult mai bine cunoscuta decat ereditatea
insusirilor psihice, care, in cele mai multe cazuri, pare a fi rezultatul unor determinari poligenetice;
- potentialul genetic al fiecarui individ se selecteaza prin hazard si este polivalent, mai ales sub
aspectul exprimarii psihice;

- ceea ce este ereditar nu coincide intotdeauna cu ceea ce este congenital, unde sunt cuprinse si
elemente dobandite in urma influentelor din perioada prenatala/ intrauterina;

- ceea ce tine de ereditate se poate exprima in diverse etape de varsta sau poate ramane in stare de
latenta pe tot parcursul vietii, in absenta unui factor activator;

- factorul ereditar confera unicitatea biologica, in calitate de premisa a unicitatii psihice;

- prin programarea temporala a proceselor de crestere si maturizare, ereditatea creeaza premisele

unor momente de optima interventie din partea mediului educativ sau corectiv, in asa-numitele
perioade sensibile sau critice; anticiparea sau pierderea acestor perioade se poate dovedi
ineficienta;

- factorul ereditar nu se exprima in aceeasi masura in diversele aspecte ale vietii psihice; unele
poarta mai puternic amprenta ereditatii, altele mai putin;

- o aceeasi trasatura psihica poate fi, la persoane diferite, rodul unor factori diferiti;

- din perspectiva filogenetica, ereditatea umana are o importanta redusa in determinarea setului de
comportamente instinctive; asa se explica de ce, in comparatie cu alte specii, puiul de om isi pierde
specificitatea daca, in dezvoltarea sa timpurie, este insotit de membrii altei specii.

MEDIUL

Mediul este reprezentat de totalitatea elementelor si conditiilor de viata cu care individul

interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale, in diferite etape de evolutie.
Factorii de mediu actioneaza sub forma influentelor bioclimatice, socioeconomice, culturale, a
totalitatii conditiilor, structurilor si normelor sociale care se manifesta fata de fiecare persoana sau
grup social.
Actiunea factorilor de mediu poate fi directa sau indirecta, fiind structurati relativ intr-o forma
binara; ei se prezinta individului pe de-o parte ca realitati fizice, concretizate in prezenta nemijlocita
si perceptibila a persoanelor si obiectelor din lumea inconjuratoare, si, pe de alta parte, sub forma
ansamblului de relatii si semnificatii care, prin interiorizare, formeaza elementele de structura si
materialul de constructie necesar dezvoltarii psihice. Actiunea mediului asupra unui individ poate fi,
in egala masura, favorabila unei dezvoltari normale dar poate constitui si o frana, un blocaj in
dezvoltarea sa . Din perspectiva dezvoltarii ontogenetice, este necesara evidentierea unui aspect
foarte important si anume: nu simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu este relevanta, ci
masura, maniera si rezonanta interactiunii dintre acei factori si individul uman. Altfel spus, un factor
de mediu prezent, dar neutru ca actiune sau indiferent subiectului uman, este lipsit de relevanta din
perspectiva dezvoltarii

Spre ex o melodie pentru un copil lipsit de auz nu apare ca factor de mediu, tot la fel un tablou cu o
imagine pentru un copil lipsit de vedere.

Conditia dezvoltarii este ca factorul sa actioneze asupra individului, care, la randul sau, sa
reactioneze, intrand in interactiune ca baza a propriei activitati.

Avand in vedere marea diversitate a continuturilor mediului, a formelor si mijloacelor in care se

prezinta, Super si Harkeness au propus o noua categorie teoretica sub forma conceptului de nisa de
dezvoltare. Acest termen desemneaza totalitatea elementelor cu care un copil intra in relatie intr-o
anumita etapa de varsta.

Structura nisei de dezvoltare vizeaza:

- obiectele, locurile, fenomenele accesibile copilului la diferite varste;

- raspunsurile si reactiile celor din jurul copilului;

-cerintele adultului in raport cu asteptarile, posibilitatile si performantele solicitate copilului la

anumite varste (mersul fara ajutor, aspecte privind limbajul, efectuarea unor activitati de tip scolar
in avans);

- activitatile impuse, propuse sau acceptate de acesta.

Mediul poate avea doua componente principale:

Mediul natural cuprinde conditiile de clima, relief, vegetatie si fauna.

Mediul ecologic concepe ca mediul de viata sa fie pur, nepoluat, pentru a asigura conditiile necesare
vietii organismelor.

Mediul social-global cuprinde ansamblul factorilor istorico-culturali, axiologici, institutionali, de

organizare sociala de grup, in cadrul carora relatiile sociale-familiale, scolare, de munca si productie,
comerciale, interumane, opinia publica, au un rol si o putere deosebita in formarea si dezvoltarea
personalitatii omului.

Mediul psihosocial este ansamblul de conditii social-spirituale ale persoanelor, cuprinzand relatiile
interpersonale, statusurile psihosociale realizate de persoane, idealurile si comportamentele lor
colective, modelele de comportament proiectate, complexul de norme si valori si procesele
psihosociale ce le genereaza.

EDUCATIA

Educatia reprezinta activitatea specializata, specific umana, desfasurata in mod deliberat, prin care
se mijloceste raportul dintre om si factorii de mediu, favorizand dezvoltarea omului prin intermediul
societatii si a societatii prin intermediul omului. Educatia face medierea intre ceea ce s-ar putea
manifesta (contributia ereditatii) sub aspectul continutului, momentului, nivelului, intensitatii,
duratei, formei si ceea ce se ofera (contributia mediului).

Ca factor cu actiune preponderent constienta si deliberata, educatia are efect asupra dezvoltarii in
conditiile mentinerii unui optimum intre ceea ce poate individul la un moment dat si ceea ce i se
ofera. O oferta supradimensionata sau o oferta prea simplista poate perturba dezvoltarea psihica (in
primul caz exista riscul suprasolicitarii, iar in al doilea caz apare o slaba stimulare, ambele cu efecte
negative asupra proceselor psihice). Educatia este dependenta de ereditate si calitatea factorilor de
mediu si nu dispune de puteri nelimitate; altfel spus, nu poate reechilibra o ereditate profund
afectata (de exemplu, copiii cu dizabilitati mintale de etiologie genetica sau organica) si nici nu poate
compensa un mediu dizarmonic sau viciat (prezenta unor factori ca: violenta, abandonul, absenta
confortului afectiv in familie, boli si suferinte).
Educatia reprezinta unul din factorii care, in contextul teoriei triplei determinari, isi aduce o
contributie specifica importanta in formarea si dezvoltarea personalitatii, in interactiune cu celalti
doi factori: ereditatea si mediul.

Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii dintre factorii interni si cei externi. In cadrul acestor
factori educatia detine rolul conducator, datorita specificului actiunii sale care se manifesta mijlocit
si nemijlocit prin intermediul celorlalti doi factori.

Acest rol se justifica, in primul rand, prin aceea ca educatia isi creaza ea insasi premisele eficientei
prin elaborarea unor conditii interne favorabile. La un moment dat, factorii externi actioneaza prin
intermediul celor interni, iar in urma acestui proces se acumuleaza experienta, care, la randul sau
devine conditie interna si premisa a actiunii ulterioare a acestor factori.

Educatia contribuie la imbogatirea acestei experiente in mod organizat, conform cu un scop,

insistand asupra realizarii unei corelatii optime intre aspectul informativ si cel formativ ale acestei
experiente.

Educatia nu numai ca ofera ceea ce urmeaza sa se asismileze, aceasta realizand-o si mediul, dar se
preocupa in plus si de modul “cum sa se asimileze”, de constientizarea necesitatii de a invinge
anumite obstacole.

Un alt argument in favoarea demonstrarii rolului conducator al educatiei se refera la interventia

acesteia in ameliorarea conditiilor de mediu, in crearea unui climat educational favorabil cu valente
educative puternice asupra formarii personalitatii umane. Formarea si educarea colectivului de elevi
este un exemplu concludent in acest sens.

Educatia care se desfasoara in cadrul scolii este cel mai important factor al dezvoltarii personalitatii.
Ea are rolul de a corecta ceea ce este negativ in personalitatea elevului si de a dezvolta toate laturile
personalitatii sale, atat latura intelectuala, cat si latura caractriala, morala si estetica. Scoala nu
formeaza doar specialisti, ci formeaza oameni, iar pentru a forma oameni, este foarte important ca
toti factorii educationali sa contribuie in mod eficient si constructiv la aceasta formare, sa colaboreze
si sa se completeze reciproc, unde si cand este nevoie.

Ereditate, Mediu, Educaţie în Dezvoltarea  Umană

Dacă trăiesc în critică şi cicăleală, copiii învaţă să condamne;

Dacă trăiesc în ostilitate, copiii învaţă să fie agresivi;

Dacă trăiesc în teamă, copiii învaţă să fie anxioşi;

Dacă trăiesc înconjuraţi de milă, copiii învaţă autocompătimirea;

Dacă trăiesc înconjuraţi de ridicol, copiii învaţă să fie timizi;

Dacă trăiesc în gelozie, copiii învaţă să simtă invidia;

Dacă trăiesc în ruşine, copiii învaţă să se simtă vinovaţi;

Dacă trăiesc în încurajare, copiii învaţă să fie încrezători;

Dacă trăiesc în toleranţă, copiii învaţă răbdarea;

Dacă trăiesc în laudă, copiii învaţă preţuirea;

Dacă trăiesc în acceptare, copiii învaţă să iubească;

Dacă trăiesc în aprobare, copiii învaţă să se placă pe sine;

Dacă trăiesc înconjuraţi de recunoaştere, copiii învaţă că e bine să ai un ţel;

Dacă trăiesc împărţind cu ceilalţi, copiii învaţă să fie generoşi;

Dacă trăiesc în onestitate, copiii învaţă respectul pentru adevăr;

Dacă trăiesc în corectitudine, copiii învaţă să fie drepţi;

Dacă trăiesc în siguranţă, copiii învaţă să aibă încredere în ei şi în ceilalţi;

Dacă trăiesc în prietenie, copiii învaţă că este plăcut să trăieşti pe lume.

                                                   „Copiii învaţă ceea ce trăiesc”  Dorothy Law Nolte.

Influenţa eredităţii, mediului şi educaţiei asupra dezvoltării   umane

            Puţine sunt domeniile în care psihologii se pun de acord. Cu privire la ereditate, mediu,
educaţie, cei trei factori ai dezvoltării, se recunoaşte în unanimitate rolul lor în dezvoltarea umană,
chiar dacă în istoria gândirii psihologice au existat fie accente puse excesiv pe ereditate
(ambientaliste), fie pe educaţie (interacţioniste). În literatura anglo-saxonă figurează doar ereditatea
şi mediul, educaţia fiind socotită în cadrul mediului social. De asemenea orientările în abordarea
acestor factori precizează că trebuie pornit de la copil spre factori şi nu de la factori spre copil pentru
că influenţele sunt multiple, diferite în diverse etape de dezvoltare, iar ponderea fiecăruia dintre
factori în cadrul diverselor aspecte psihice este diferită.

   Pentru a aprofunda ceea ce ţi-am prezentat, îţi recomand cu căldură cărţile din bibliografia
suplimentară.

               Dezvoltarea psihică este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni. Cei externi sunt
constituiti din totalitatea acțiunilor și influențelor ce se exercită din exterior asupra formării și
dezvoltării personalității umane. Aceștia sunt mediul și educația. Factorii interni sunt constituiti din
totalitatea condițiilor care mijlocesc și favorizeaza dezvoltarea psihică, condiții care pot fi de natură
biologică, ereditară și psihosocială. Toate aceste influențe exercitate asupra personalității umane pot
fi grupate prin raportare la trei noțiuni de bază:

EREDITATEA,

           

MEDIUL,

EDUCAȚIA.
 

               Conceptul “ ereditate “ provine de la cuvantul latin “ heres “- mostenitor. Ereditatea poate fi
definita ca insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, sub forma
codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si individului ( A.Cosmovici, L. Iacob,
1999). De remarcat in acest context este ca identitatea genetica este practic imposibila intre
antecesori si descendenti. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic fiecare individ este diferit,
unic si irepetabil in raport cu toti ceilalti din trecut, prezent sau viitor, probabilitatea unei identitati
absolute fiind de 1 la 70 de trilioane.

Unicitatea biologica este astfel una din trasaturile definitorii ale fiintei umane. Ea isi pune amprenta
asupra intregii deveniri umane, nu intr-un mod independent ci in corelație cu factorii externi, de
mediu și educație.

               Ca factor intern al dezvoltarii, ereditatea include un complex de elemente de ordin biologic
și psihofuncțional. “ Purtătorii “ materiali ai informației ereditare sunt genele din cromozomii
nucleelor celulare. Structura biochimica a acestora este cea care explica infinita diversitate umana.
Totalitatea genelor constituie programul genetic sau potențialul ereditar. Fiecare specie și individ din
cadrul speciei poseda propriul sau program genetic. Din punct de vedere psihologic, cantitatea de
informatie stocata intr-o celula constituie mesajul genetic care, in forma sa latentă, prealabilă
actiunii factorilor de mediu, este cunoscuta sub denumirea de genotip. Din interactiunea genotipului
cu mediul inconjurator apare fenotipul, ca o sinteza a ceea ce este ereditar si influentele mediului.

               Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea ereditara se manifesta la om pe doua

planuri:    unul in determinarea unor trasaturi generale ale speciei, cum ar fi structura
anatomofiziologica a organismului, poziția bipedă, etc., iar celălalt in determinarea unor
particularitati individuale cum ar fi caracteristicile anatomofiziologice ( culoarea pielii, a ochilor, a
pielii, etc. ), amprentele digitale, grupa sanguină, etc.

               Zestrea ereditara constituie o premisă necesara pentru dezvoltarea psihică. Ea nu produce
direct aptitudinile și atitudinile, capacitățile și interesele, caracterul și concepția despre lume a
individului. Fructificarea potentialitatilor ereditare este mijlocita de mediu și de modalitățile de
organizare a activității celui care se dezvoltă. Astfel, in fazele de inceput ale dezvoltarii, actiunea
factorilor ereditari este mai pregnantă și efectele ei mai usor vizibile. La vârste mai târzii, influența
lor devine mai puțin evidentă, ea contopindu-se cu experiența deja achiziționată.

               In relație cu fenomenele psihice, factorii ereditari sunt considerati premise necesare, dar nu
și suficiente pentru dezvoltarea acestora si pentru formarea insușirilor lor.

               Pe cale genetică sunt transmise un complex de predispozitii sau potentialitati, si nu

trăsăturile antecesorilor.

                        Diversitatea psihica a subiectilor umani nu este rezultatul exclusiv al factorilor       
ereditari, ci și al factorilor de mediu.

               Determinatiile ereditare se pot exprima la diferite momente de vârstă sau pot rămâne in
stare latentă pe tot parcursul vieții individului, in absența unor factori activatori.

               Unele aspecte ale vietii psihice sunt puternic determinate ereditar ( temperament,
aptitudini, emotivitate ), iar altele mai putin ( caracter, vointa, atitudini ).

               Ereditatea umană, spre deosebire de cea animala, confera cea mai mica incarcatura de
comportamente instinctive. Spre exemplu, copilul mic isi pierde specificitatea daca in copilarie este
asistat de membrii altei specii, el “ animalizandu-se “ in ciuda ereditatii sale de tip uman. Astfel,
specia umana are cea mai lunga copilarie deoarece animalului ii este dat prin instincte tot ceea ce
trebuie sa stie pentru a supravietui, pe cand omul trebuie sa invete majoritatea lucrurilor necesare
asigurarii supravietuirii.

               Factorul genetic este o premisă naturală a dezvoltării, cu acțiune probabilistică, oferind fie o
ereditate normală ce trebuie valorificata, fie o ereditate tarată, ce poate fi compensată in diferite
grade.

               Mediul, ca factor al dezvoltării psihice, este și mai profund implicat in devenirea psihică
umană, oferind materialul de construcție. In sens larg, mediul cuprinde ansamblul elementelor
naturale, sociale, culturale ce ne inconjoară și cu care omul este în interacțiune permanentă, pe tot
parcursul vieții sale. Factorii de mediu actioneaza in anumite contexte sau cadre sociale – grupurile
familiale, de joc, de invatatura – care constituie si ele tot atatea medii. Influenta factorilor de mediu
se exercita nu numai asupra constituirii psihicului in ontogeneza, dar si asupra proceselor fizice –
osificarea, dentitia, greutatea – prin conditiile alimentare, igienice si de protectie pe care le ofera.

               Acțiunea mediului fizic este mereu corelată cu cea a mediului social care direcționează
valorificarea posibilităților oferite de mediul fizic și modifica actiunea acestuia in concordanță cu
nevoile organismului.

Din punctul de vedere al tipului de influente exercitate din partea factorilor de mediu distingem
influente ale mediului proximal ( persoane si situatii cotidiene ) si influente ale mediului distal
( mass-media, Internetul ).

Concomitent cu recunoasterea influentei mediului asupra omului trebuie sa admitem si reciproca sa,
aceea ca omul influenteaza si transforma mediul. Omul nu este, deci, un produs pasiv al mediului, el
este un subiect activ care, transformand mediul se transforma pe sine insusi.

Mediul devine sursa a dezvoltarii psihice prin faptul ca ofera individului circumstante și condiții
concrete de viață, obiecte , informatii și modele de conduită, susceptibile a fi percepute si invatate;
de asemenea el ofera prilejuri de comunicare si schimburi afective intre individ si cei care il
inconjoara. Mediul poate actiona ca o bariera sau ca un factor care favorizeaza, faciliteaza,
avantajeaza dezvoltarea psihica. Dar nici mediul nu influenteaza direct dezvoltarea psihica.
Relationarea constructiei biologice ereditare a organismului infantil nou-nascut cu datele de
constructie furnizate de mediu se face printr educație.

               Etimologic, termenul “ educație “ ( de la “ educo, -educare “ ) inseamnă a crește, a instrui, a

forma, a scoate din…, a duce, etc. Deci, am putea spune ca educația presupune a scoate individul “
din starea de natură “ și a-l introduce “ in starea de cultură “.

               În sens larg, educaţia este activitatea specific umană care mijloceşte şi diversifică raporturile
omului cu mediul, favorizând dezvoltarea omului prin intermediul societăţii şi a societăţii prin
intermediul omului. Educaţia este liantul dintre potenţialităţile de dezvoltare date de ereditatea
individului şi oferta de posibilităţi furnizate de mediu.

               Nevoile sociale modelează felul în care părinţii se vor purta cu copiii lor, şi influenţează
comportamentul copiilor. Timpul pe care îl petrec copiii realizând diferite activităţi variază de la o
cultură la alta. De pildă în grădiniţele chineze, copiii fac aproape totul împreună. Copiii învaţă
uniformitatea acţiunilor şi importanţa subjugării nevoilor individuale la cele ale grupului. Mamele
africane acordă atenţie capacităţi copilului de a oferi ajutor, iar mamele americane acordă
importanţa abilităţilor cognitive, pe când mamele occidentale adoptă practici care promovează atât
autonomia fizică cât şi cea psihologică. Astfel tratamentele diferite duc la rezultate diferite cu privire
la dezvoltarea personalităţii, iar fiecare societate are setul său particular de valori şi va vedea copiii
în lumina valorilor sale. Cultura face parte şi din educaţie pentru că îşi pune amprenta asupra felului
cum învaţă, asupra rezultatelor pe care le obţin la şcoală, asupra ocupaţiilor pe care şi le aleg adulţii
şi asupra felului în care sunt stabilite programele şcolare, sau percepute concepţia despre lume şi
viaţă.  

              

               Dezvoltarea psihică este rezultatul interacțiunii complexe ereditate-mediu-educație.

Educația este o forma organizată, sistematică și continuă de formare a personalității umane,
educația optimizând, în măsura posibilităților, relația ereditate-mediu.

Referințe bibliografice:

Papalia Diane E, Olds Sally Wendkos, Feldman Ruth Duskin, Dezvoltarea Umană, (trad.), Ediţia a XI-a,
Editura Trei, Bucureşti, 2010, p. 8-13; p.54-74

Schaffer H.,R.,  Introducere în psihologia copilului, ASCR, Cluj- Napoca, 2005. p.26 – 35

Ursu GH.O., Ereditatea şi Mediul în Formarea Personalităţii, Facla, Timişoara, 1985

Prin dezvoltare, in general, se intelege un proces complex de trecere de la inferior la superior, de la
simplu la complex, de la vechi la nou, printr-o succesiune de etape, de stadii, fiecare etapa
reprezentand o unitate functionala mai mult sau mai putin inchegata, cu un specific calitativ propriu.
Trecerea de la o etapa la alta implica atat acumulari cantitative cat si salturi calitative, acestea
aflandu-se intr-o conditionare reciproca. Dezvoltarea personalitatii se manifesta prin incorporarea si
constituirea de noi conduite si atitudini care permit adaptarea activa la cerintele mediului natural si
socio-cultural. Dezvoltarea permite si faciliteaza constituirea unor relatii din ce in ce mai diferentiate
si mai subtile ale fintei umane cu mediul in care traieste si se formeaza.

Dezvoltarea are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniri aparente, cu
reinnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul actiunii contradictiilor ce se
constituie mereu intre capacitatile pe care le are la un moment dat individul si cerintele din ce in ce
mai complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu care acesta este confruntat in
devenirea sa.

Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni.Cei externi sunt constituiti
din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra formarii si dezvoltarii
personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia. Factorii interni sunt constituiti din totalitatea
conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica, conditii care pot fi de natura biologica,
ereditara si psihosociala. Toate aceste influente exercitate asupra personalitatii umane pot fi grupate
prin raportare la trei notiuni de baza: ereditatea, mediul, educatia.

Conceptul “ ereditate “ provine de la cuvantul latin “ heres “- mostenitor. Ereditatea poate fi definita
ca insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, sub forma codului
genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si individului ( A.Cosmovici, L. Iacob, 1999). De
remarcat in acest context este ca identitatea genetica este practic imposibila intre antecesori si
descendenti. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic fiecare individ este diferit, unic si
irepetabil in raport cu toti ceilalti din trecut, prezent sau viitor, probabilitatea unei identitati absolute
fiind de 1 la 70 de trilioane.

Unicitatea biologica este astfel una din trasaturile definitorii ale fiintei umane. Ea isi pune amprenta
asupra intregii deveniri umane, nu intr-un mod independent ci in corelatie cu factorii externi, de
mediu si educatie.

Ca factor intern al dezvoltarii, ereditatea include un complex de elemente de ordin biologic si

psihofunctional. “ Purtatorii “ materiali ai informatiei ereditare sunt genele din cromozomii nucleelor
celulare. Structura biochimica a acestora este cea care explica infinita diversitate umana. Totalitatea
genelor constituie programul genetic sau potentialul ereditar. Fiecare specie si individ din cadrul
speciei poseda propriul sau program genetic. Din punct de vedere psihologic, cantitatea de
informatie stocata intr-o celula constituie mesajul genetic care, in forma sa latenta, prealabila
actiunii factorilor de mediu, este cunoscuta sub denumirea de genotip. Din interactiunea genotipului
cu mediul inconjurator apare fenotipul, ca o sinteza a ceea ce este ereditar si influentele mediului.
Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea ereditara se manifesta la om pe doua planuri: unul in
determinarea unor trasaturi generale ale speciei, cum ar fi structura anatomofiziologica a
organismului, pozitia bipeda, etc., iar celalalt in determinarea unor particularitati individuale cum ar
fi caracteristicile anatomofiziologice ( culoarea pielii, a ochilor, a pielii, etc. ), amprentele digitale,
grupa sanguina, etc.

Zestrea ereditara constituie o premisa necesara pentru dezvoltarea psihica. Ea nu produce direct
aptitudinile si atitudinile, capacitatile si interesele, caracterul si conceptia despre lume a individului.
Fructificarea potentialitatilor ereditare este mijlocita de mediu si de modalitatile de organizare a
activitatii celui care se dezvolta. Astfel, in fazele de inceput ale dezvoltarii, actiunea factorilor
ereditari este mai pregnanta si efectele ei mai usor vizibile. La varste mai tarzii, influenta lor devine
mai putin evidenta, ea contopindu-se cu experienta deja achizitionata.

In relatie cu fenomenele psihice, factorii ereditari sunt considerati premise necesare, dar nu si
suficiente pentru dezvoltarea acestora si pentru formarea insusirilor lor.