1.

CONCEPTUL DE EDUCABILITATE

Caracteristica esentiala a fiintei umane si categorie pedagogica distincta,

educabilitatea s-a bucurat de atentia majoritatii cercetatorilor din domeniul stiintelor
educatiei, fiind definita drept:

· „capacitatea omului de a fi receptiv la influente educative si de a realiza, pe

aceasta cale, acumulari progresive concretizate în diferite structuri de personalitate."

· „ansamblul posibilitatilor de a influenta cu mijloace educative formarea

personalitatii fiecarui individ uman, în limitele psihogenetice ale speciei noastre si a
particularitatilor înnascute care confera fiecaruia individualitatea sa genetica."

· „capacitatea insului uman de a fi educat, de a se lasa supus actiunii educaționale,

de a beneficia de ea, în forma dezvoltarii sale fizice, psihice, comportamentale.”

Dupa ce am dat aceste definitii, retinem faptul ca indiferent de multitudinea

modalitatilor de definire, educabilitatea reprezinta o însusire specifica fiintei umane.
În acest sens Kant sustinea, ca singur omul este educabil, pentru ca poarta în el
posibilitatea dea fi altul decât este. El este perfectibil si perfectibilitatea este conditia
sine qua non a educatiei. Progresele înregistrate în domeniul cercetarilor biologice
si psihologice pe la jumatatea secolului trecut au determinat majoritatea
psihopedagogilor sa-si concentreze atentia asupra factorilor care contribuie la
formarea si dezvoltarea fiintei umane, la devenirea ei din stadiul de fiinta biologica,
în cel de fiinta sociala:

- ereditatea,

- mediul,

- educatia.

Deosebirea dintre specialisti a constat în acceptarea sau accentuarea unui

anumit factor sau al altuia. Dezvoltarea are caracter ascendent, asemanator unei
spirale, cu stagnari si reveniri aparente, cu reînnoiri continue. Ca proces ascendent,
dezvoltarea este rezultatul actiunii contradictiilor ce se constituie mereu între
capacitatile pe care le are la un moment dat individul si cerintele din ce în ce mai
complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu care acesta este
confruntat în devenirea sa. Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor
externi si interni. Cei externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor
ce se exercita din exterior asupra formarii si dezvoltarii personalitatii umane. Acestia
sunt mediul si educatia. Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care
mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica, conditii care pot fi de natura biologica,
ereditara si psihosociala. Toate aceste influente exercitate asupra personalitatii
umane pot fi grupate prin raportare la trei notiuni de baza: ereditatea, mediul si
educatia.

2. TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA : ESENŢA, MECANISME,

LIMITE
Pe terenul educabilitatii fiintei umane s-au confruntat diferite pozitii de
gândire pedagogica, având drept criteriu de departajare accentuarea pâna la
absolutizare a rolului unui factor în detrimentul altuia în formarea personalitatii
omului.

În functie de orientarea lor, au aparut :

-teoriile ereditariste

-teoriile ambientaliste

Contradictiile fundamentale dintre ereditarist si ambientalism au determinat

specialistii sa adopte o a treia orientare :

-teoria dublei determinari

2.1. Teoriile ereditariste ( ineiste)

Aceste teorii sustin rolul fundamental al ereditatii în devenirea fiintei umane,
avându-si originile în cercetarile biologilor. În viziunea lor ereditatea determina
orice evolutie a omului. Ion Dumitru si Dorel Ungureanu[4] considera ca principala
limita a acestei teorii este desconsiderarea factorilor de mediu si educatie în
devenirea fiintei umane.Conceptiile ereditariste au inspirat teoriile extremiste care
afirmau superioritatea unor rase fata de altele.Conceptul ,,ereditate“ provine de la
cuvântul latin ,,heres“- mostenitor.

Ereditatea poate fi definita ca însusirea fundamentala a materiei vii de a

transmite de la o generatie la alta, sub forma codului genetic, mesajele de
specificitate ale speciei, grupului si individului ( A.Cosmovici, L. Iacob, 1999). De
remarcat în acest context este ca identitatea genetica este practic imposibila între
antecesori si descendenti. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic fiecare
individ este diferit, unic si irepetabil în raport cu toti ceilalti din trecut, prezent sau
viitor, probabilitatea unei identitati absolute fiind de 1 la 70 de trilioane.Unicitatea
biologica este astfel una din trasaturile definitorii ale fiintei umane. Ea îsi pune
amprenta asupra întregii deveniri umane, nu într-un mod independent ci în corelatie
cu factorii externi, de mediu si educatie.Ca factor intern al dezvoltarii, ereditatea
include un complex de elemente de ordin biologic si psihofunctional. ,,Purtatorii“
materiali ai informatiei ereditare sunt genele din cromozomii nucleelor celulare.
Structura biochimica a acestora este cea care explica infinita diversitate umana.
Totalitatea genelor constituie programul genetic sau potentialul ereditar. Fiecare
specie si individ din cadrul speciei poseda propriul sau program genetic. Din punct
de vedere psihologic, cantitatea de informatie stocata într-o celula constituie mesajul
genetic care, în forma sa latenta, prealabila actiunii factorilor de mediu, este
cunoscuta sub denumirea de genotip. Din interactiunea genotipului cu mediul
înconjurator apare fenotipul, ca o sinteza a ceea ce este ereditar si influentele
mediului.

Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea ereditara se manifesta la om pe

doua planuri: unul în determinarea unor trasaturi generale ale speciei, cum ar fi
structura anatomofiziologica a organismului, pozitia bipeda, etc., iar celalalt în
determinarea unor particularitati individuale cum ar fi caracteristicile
anatomofiziologice ( culoarea pielii, a ochilor, a pielii, etc. ), amprentele digitale,
grupa sanguina, etc.Zestrea ereditara constituie o premisa necesara pentru
dezvoltarea psihica. Ea nu produce direct aptitudinile si atitudinile, capacitatile si
interesele, caracterul si conceptia despre lume a individului.

Fructificarea potentialitatilor ereditare este mijlocita de mediu si de

modalitatile de organizare a activitatii celui care se dezvolta. Astfel, în fazele de
început ale dezvoltarii, actiunea factorilor ereditari este mai pregnanta si efectele ei
mai usor vizibile. La vârste mai târzii, influenta lor devine mai putin evidenta, ea
contopindu-se cu experienta deja achizitionata.În relatie cu fenomenele psihice,
factorii ereditari sunt considerati premise necesare, dar nu si suficiente pentru
dezvoltarea acestora si pentru formarea însusirilor lor.

2.2. Teoriile ambientaliste :

Spre deosebire de ereditaristi, reprezentantii acestor teorii afisau o încredere
absoluta în puterea si valoarea factorilor socio-educationali :

- mediul,

- educatia.

Ei neaga rolul ereditatii. Desi s-au situat la poli opusi, reprezentantii teoriilor
ambientaliste, la fel ca cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat în sustinerea ideilor
lor din rezultatele unor cercetari apartinând domeniului biologiei:
- teza transformista a lui Jean Baptiste Lamarck, ce sustinea ca în evolutia
vietuitoarelor, mediul detine rolul fundamental.[5]

- teoria ereditatii dobândite : achizitiile obtinute prin experienta de catre membrii

unei specii s-ar fixa în memoria genetica si ar fi transmise apoi de la ascendenti la
descendenti.

Mediul, ca factor al dezvoltarii psihice, este si mai profund implicat în

devenirea psihica umana, oferind materialul de constructie.În sens larg, mediul
cuprinde ansamblul elementelor naturale, sociale, culturale ce ne înconjoara si cu
care omul este în interactiune permanenta, pe tot parcursul vietii sale. Factorii de
mediu actioneaza în anumite contexte sau cadre sociale - grupurile familiale, de joc,
de învatatura - care constituie si ele tot atâtea medii. Influenta factorilor de mediu se
exercita nu numai asupra constituirii psihicului în ontogeneza, dar si asupra
proceselor fizice - osificarea, dentitia, greutatea - prin conditiile alimentare, igienice
si de protectie pe care le ofera.

Se distinge existenta a doua planuri majore în care factorii de mediu

actioneaza asupra individului: planul factorilor natural-geografici ( sau mediul fizic
) si planul factorilor de ordin social ( sau mediul social ). În rândul factorilor natural-
geografici includem relieful, clima, temperatura, de fapt totalitatea conditiilor
bioclimatice în care traieste omul, iar în factorii de ordin social includem, alaturi de
educatie, familia, grupul de prieteni, contextul cultural al existentei individului si
sistemul relatiilor sociale în general. Actiunea mediului fizic este mereu corelata cu
cea a mediului social care directioneaza valorificarea posibilitatilor oferite de mediul
fizic si modifica actiunea acestuia în concordanta cu nevoile organismului.Din
punctul de vedere al tipului de influente exercitate din partea factorilor de mediu
distingem influente ale mediului proximal ( persoane si situatii cotidiene ) si
influente ale mediului distal ( mass-media, Internetul ). Factorii de mediu nu trebuie
redusi însa la nivelul realitatii lor fizice, fiind necesara luarea în calcul a
semnificatiei acordate de catre subiectul uman acestora, stiut fiind faptul ca omul nu
reactioneaza la evenimente, ci la modul în care acesta semnifica si interpreteaza
evenimentele. Accentul se pune astfel nu pe simpla prezenta sau absenta a factorilor
de mediu, ci pe masura si modul de interactiune al individului cu acestia, în sensul
ca un factor de mediu prezent dar indiferent subiectului cu care vine în contact, este
inert din perspectiva dezvoltarii acestuia. Altfel spus, conditia dezvoltarii este ca
factorii de mediu sa actioneze asupra individului, iar acesta sa reactioneze prin
intermediul unei activitati proprii specifice. Actiunea factorilor de mediu, la fel ca si
cea a ereditatii, este una de factura aleatorie, probabilistica, putând fi în egala masura
o sansa a dezvoltarii sau un blocaj al acesteia.
 Limitele celor doua tipuri de teorii: ambientaliste si ereditariste, constau deci,
în absolutizarea rolului unui anumit grup de factori în formarea si dezvoltarea
personalitatii umane, negându-i pe ceilalti.

2.3. Teoria dublei determinari

Cu intentia de a depasi caracterul nestiintific si unilateral al celor doua
orientari mentionate, unii cercetatori au adoptat o pozitie de mijloc. Ei recunosteau
interactiunea celor trei factori : ereditate, mediu, educatie în procesul formarii fiintei
umane.Pentru a evidentia ponderea relativa a celor doi factori, ereditatea si mediul
în dezvoltarea psihica, s-au întreprins o serie întreaga de cercetari care au pornit de
la situatia unui mediu constant si a unor conditii ereditare variabile (gemeni dizigoti
în conditii asemanatoare de mediu), a doua, inversa primei, un mediu variabil si o
ereditate relativ identica (gemeni monozigoti crescuti în medii diferite) si, în fine,
constatarile rezultate din observarea asa-zisilor copii ,,salbatici“ care de la nastere
au crescut în afara societatii umane. Dintre multiplele cercetari întreprinse asupra
gemenilor le mentionam pe cele ale psihologului francez R. Zazzo.

Concluzia la care a ajuns este aceea ca deosebirile dintre ei se atenueaza o data

cu trecerea de la functii simple, procese psihice elementare, la functii complexe,
procese psihice superioare. ,,Cu cât o functie psihica este mai complexa, cu atât mai
putin depinde de ereditate.“ ( 1960 )Încercarea de a exprima sub forma de proportie
ponderea celor doi factori nu poate fi considerata concludenta din cauza variabilitatii
existente, atât în interiorul celor doi factori, cât si în relatiile dintre ei. Concomitent
cu recunoasterea influentei mediului asupra omului trebuie sa admitem si reciproca
sa, aceea ca omul influenteaza si transforma mediul. Omul nu este, deci, un produs
pasiv al mediului, el este un subiect activ care, transformând mediul se transforma
pe sine însusi. Mediul devine sursa a dezvoltarii psihice prin faptul ca ofera
individului circumstante si conditii concrete de viata, obiecte , informatii si modele
de conduita, susceptibile a fi percepute si învatate; de asemenea el ofera prilejuri de
comunicare si schimburi afective între individ si cei care îl înconjoara. Mediul poate
actiona ca o bariera sau ca un factor care favorizeaza, faciliteaza, avantajeaza
dezvoltarea psihica. Dar nici mediul nu influenteaza direct dezvoltarea psihica.
Relationarea constructiei biologice ereditare a organismului infantil nou-nascut cu
datele de constructie furnizate de mediu se face printr-un operator special, educatia.
Cercetarile viitoare din stiintele despre om vor aduce noi clarificari asupra
personalitatii umane.

3. FACTORII DEVENIRII FIINŢEI UMANE

Educatorul este destul de des tentat sa „reconstruiasca” educabilul care îi este
încredintat. Astfel el nu tine cont de trecutul celui pe care îl educa. Este însa un punct
de vedere gresit. si cercetatorul H. Atlan scria „ Nu exista tabula rasa în educatie.
Noi începem întotdeauna prin a pleca de la ceva. Acest ceva este un individ marcat
prin determinarile individuale sau socioculturale trecute sau prezente.

3.1. Ereditatea -o premiza a dezvoltarii psihoindividuale

Ereditatea este caracteristica biologica a fiintelor ce desemneaza complexul
de predispozitii care se transmit de la ascendenti la descendenti prin intermediul
mecanismelor genetice. Fiecare om este purtatorul, atât al trasaturilor generale ale
speciei umane : pozitia bipeda, structura anatomo-fiziologica, tipuri de reflexe, cât
si a caracterelor ereditare care îi sunt transmise pe linie directa de la proprii sai
ascendenti : culoarea pielii, ochilor, conformatia fetei, anumite particularitati ale
grupei sanguine etc. Ereditatea generala si cea particulara alcatuiesc substratul
material al ereditatii. Preocuparea cercetatorilor care au avut ca obiect de analiza
factorii devenirii fiintei umane, s-a centrat pe stabilirea semnificatiei si ponderii
mostenirii ereditare în formarea personalitatii. Întrebarea pe care si-au pus-o a fost
daca ereditatea poate fi socotita un factor cu rol determinat în acest sens sau
dimpotriva. În concluzie, putem spune ca, ereditatea nu reda în mod necesar tipurile
de comportament, ci numai predispozitii.

3.2. Mediul, cadru de existenta si dezvoltare psihoindividuala :

Mediul este ansamblul conditiilor naturale, materiale si sociale ce alcatuiesc
cadrul de existenta al omului si care îi ofera acestuia o diversitate de posibilitati de
dezvoltare psiho-individuală.

Din acest punct de vedere ne interesează în principal :

- care este structura mediului;

- ce componente structurale ale mediului au o influenta mai mare asupra

personalitatii umane;

- cum actioneaza mediul asupra devenirii fiintei umane.

Structura mediului se prezinta astfel : în functie de momentul de referinta din

viata omului, înainte de nasterea sa sau dupa, vorbim de influente ale mediului intern
si de influente ale mediului extern. În faza prenatala, asupra copilului se exercita
anumite influente interne determinate de ambianta intrauterina. Aceasta influenta nu
este atât de importanta, dar nici nu poate fi neglijata. Totalitatea influentelor externe
care se exercita asupra omului de-a lungul întregii sale perioade postnatale,
reprezinta mediul extern, în cadrul caruia se opereaza o distinctie între influentele
mediului fizic sau primar si influentele mediului social sau secundar. Mediul fizic-
este cadrul natural în care omul îsi desfasoara viata si cuprinde ansamblul conditiilor
bioclimatice (relief, clima, flora, fauna), ce îi influenteaza dezvoltarea si maturizarea
biologica ( înaltime, culoarea pielii), precum si modul de a trai (meserii,
vestimentatie, alimentatie specifica). Influentele sale asupra dezvoltarii psihice[9] a
omului sunt apreciate de specialisti ca nerelevante. Mediul fizic nu actioneaza si nu
influenteaza direct dezvoltarea psihica a omului. Mediul social-omul este supus si
determinarilor de ordin social care au un impact mult mai puternic asupra dezvoltarii
sale psihoindividuale. Din punct de vedere al devenirii fiintei umane, definim mediul
social ca fiind ansamblul influentelor ce decurg din interactiunea omului cu
totalitatea conditiilor economice, politice si culturale, care îsi impun amprenta
asupra dezvoltarii psihice.

Influentele exercitate de mediul social asupra omului sunt :

- directe, prin:

- schemele dec conduita oferite de ceilalti membrii ai colectivitatii careia îi apartine.

Omul aplica aceste reguli pe parcursul vietii.

- limbaj, ca mijloc de comunicare si transmitere a capitalului de cultura si a întregii

cunoasteri acumulate prin experienta grupului.

- indirecte, prin:

- membrii ai familiei care joaca rolul de factor mediu între acesta si realitatea sociala
si care ei însisi, sunt influentati în comportamentul lor de cultura grupului caruia îi
apartin.

Comportamentul omului reflecta cultura sociala care se însereaza la nivelul

gândirii si actiunilor sale si prin aceasta, se asigura totodata transmisia ei de la o
generatie la alta. Dupa H. Hannoun, cultura sociala ca produs al mediului social,
concretizata în anumite structuri ale personalitatii are patru componente :

Componenta tehnologica
Fiecare grup social se caracterizeaza printr-o tehnica si tehnologie la care toti
indivizii se adapteaza. Omul european al sec. Al XIX-lea era adaptat la masina cu
aburi, cel al sec. Al XX-lea la tehnologia fondata pe informatica, iar cel de mâine se
va adapta unui mediu unde ordinatoarele vor fi baza comunicarii între grupuri.

Componenta rituala
Nivelul habitus-ului social impune comportamente specifice educabililor. Membrii
săi respecta un anumit ritual, iar daca persoana se abate, va fi marginalizata în grup.
Ex..: ritualurile inițiatice ca botezul, circumcizia, ritualurile de politețe etc.
 Componenta mitica
Miturile sunt moduri comune de a gândi mai mult sau mai puțin stereotip si
caracteristice grupului.

Componenta limbajului
Limba ca mijloc de comunicare între membrii grupului este caracteristica
asemanarii lor si le da sentimentul apartenentei la un anumit mediu social care
actioneaza asupra dezvoltarii psihoindividuale a omului prin grupul social care
determina o obisnuinta comuna.. Caracteristica principala a mediului social este
diversitatea, neuniformitatea. În functie de impactul si continutul lor, precum si de
gradul lor de organizare, influentele mediului social sunt :

- organizate,

- spontane.

Influentele cu specific organizat, institutionalizat din mediul social sunt

exercitate de familie si scoala, dar si de diverse institutii socio-culturale, mass-media
etc. Mediul social exercita însa, si influente spontane, neintentionat educative , ce
rezulta din activitatile cotidiene, din întregul mediu de viata al copilului : civilizatia
urbana, viata satului, grupurile de vârsta, cercul de prieteni etc.

3.3. Educatia, factor determinant al dezvoltarii psiho-individuale a fiintei

umane

3.3.1 Definitie
Educatia este factorul hotarâtor al dezvoltarii psihoindividuale a
persoanei[11]. Ea sistematizează si organizeaza influentele mediului. Are o functie
sociala, fiind intermediarul între om si conditiile de mediu.

Copilul dobândeste prin educatie norme, valori, modele care se manifesta apoi
ca optiuni personale, în comportamentul sau.

Formarea si dezvoltarea personalitatii umane este deci, un proces orientat, organizat

si constientizat prin educatie. În acest sens, E. Surdu arata ca :

„Educatia depisteaza dispozitiile ereditare, le diferentiaza, le modifica, le grabeste

functionarea, le suplimenteaza forta, facând din ele calitati”.Totodata, „influentele
mediului, neorganizate, sunt directionate de educatie, oferindu-le omului în forma
pedagogica, pentru a le face durabile si consecvente.”
3.3.2 Educatia si provocarile lumii contemporane
Se afirma pe buna dreptate, ca unul dintre elementele definitorii ale societatii
contemporane este schimbarea. Noul mileniu în care pasim a mostenit însa multe
probleme sociale, economice si politice, care, desi au marcat în mare masura ultima
jumatate de secol, sunt departe de a-si fi gasit solutiile. Dintre aceste probleme
mentionam: terorismul international, rasismul, cresterea numarului saracilor, a
analfabetilor si a somerilor, etc. Analfabeti nu sunt doar cei ce nu stiu sa scrie si sa
citeasca, ci si cei care au deficiente în cunostintele de baza, vorbindu-se de
analfabetismul functional, iar mai nou si de cel computerial. Educatia cauta sa
contribuie la ameliorarea acestor probleme prin actiuni specifice de preventie.
Datorita esuarii în a gasi solutii putem spune ca educatia se afla în situatie de criza.
Prin criza se întelege decalajul dintre rezultatele învatamâmtului si asteptarile
societatii.

Dintre solutiile specifice si generale gasite enumeram:

- inovatii în conceperea si desfasurarea proceselor educative;

- introducerea noilor tipuri de educatie în programele scolare;

- întarirea legaturilor dintre actiunile scolare si cele extracurriculare;

- formarea initiala si continua a cadrelor didactice;

- conlucrarea dintre cadre didactice, elevi, parinti si responsabili de la nivel

local;

- organizarea de schimburi de informatii între statele europene;

- regândirea procesului de educatie în vederea integrarii cu succes a tinerilor

în viata profesionala si sociala.

3.3.3 Noile educatii

Problemele lumii contemporane au impus constituirea unor noi tipuri de
educatie dintre care mentionam:

- educatia permanenta sau educatia adultilor

- educatia pentru democratie si drepturile omului

- educatia pentru pace

- educatia ecologica sau educatia relativa la mediu

- educatia pentru sanatate

- educatia interculturala

- educatia pentru timpul liber

- educatia pentru comunicare si mass-media

- educatia pentru schimbare si dezvoltare

- educatia pentru o noua ordine economica internationala

- educatia economica si casnica moderna

Conținuturile, finalitatile si obiectivele noilor educatii propun un demers prin

care educatia încearca sa raspunda exigentelor lumii contemporane si sa produca o
schimbare a actului educativ în favoarea educatiei bazata pe învatare inovatoare,
societala si adaptabila.

4. CONCLUZII :
Ca o concluzie în ceea ce priveste ereditatea ca factor al dezvoltarii psihice
umane, principalele rezultate ale cercetarilor genetice, cu relevanta pentru sfera
fenomenului educational, ar putea fi sintetizate astfel :

· Pe cale genetica sunt transmise un complex de predispozitii sau potentialitati, si

nu trasaturile antecesorilor.

· Diversitatea psihica a subiectilor umani nu este rezultatul exclusiv al factorilor

ereditari, ci si al factorilor de mediu.

· Determinatiile ereditare se pot exprima la diferite momente de vârsta sau pot

ramâne în stare latenta pe tot parcursul vietii individului, în absenta unor factori
activizatori.

· Unele aspecte ale vietii psihice sunt puternic determinate ereditar (temperament,
aptitudini, emotivitate ), iar altele mai putin (caracter, vointa, atitudini ).

· Ereditatea umana, spre deosebire de cea animala, confera cea mai mica
încarcatura de comportamente instinctive. Spre exemplu, copilul mic îsi pierde
specificitatea daca în copilarie este asistat de membrii altei specii, el ,,animalizandu-
se“ în ciuda ereditatii sale de tip uman. Astfel, specia umana are cea mai lunga
copilarie deoarece animalului îi este dat prin instincte tot ceea ce trebuie sa stie
pentru a supravietui, pe când omul trebuie sa învete majoritatea lucrurilor necesare
asigurarii supravietuirii.
· Factorul genetic este o premisa naturala a dezvoltarii, cu actiune probabilistica,
oferind fie o ereditate normala ce trebuie valorificata, fie o ereditate tarata, ce poate
fi compensata în diferite grade.

Astazi, putini psihologi ar fi dispusi sa afirme fara echivoc ca dezvoltarea s-

ar datora exclusiv unuia sau altuia dintre factorii enumerati mai sus - este evident ca
atât ereditatea, cât si mediul si educatia contribuie la devenirea umana. Însa, în
trecut, oamenii nu erau atât de ponderati în afirmatii.

Ereditatea si mediul, într-o interactiune si unitate perfecta, promoveaza

necontenit dezvoltarea omului, dar nu la modul spontan, ci într-o structura cu functie
noua, constienta, un factor nou în formarea omului - educatia. Din aceasta
perspectiva putem afirma ca educatia controleaza si organizeaza influentele
mediului asupra individului, adaptându-le la particularitatile de vârsta si individuale
ale acestuia. Astfel spus, educatia face legatura si mediaza intre potentialitatea de
dezvoltare, propusa de ereditate si oferta de posibilitati ale mediului. Educatia
armonizeaza interactiunea ereditate-mediu si creeaza un climat favorabil actualizarii
potentialitatilor genetice, fapt pentru care putem spune ca educatia este o activitate
umana specializata în dezvoltare. Fara a nega importanta factorilor ereditari si de
mediu, suntem totusi îndreptatiti sa afirmam ca educatia, care include un sistem
complex de actiuni si influente de natura formativa si informativa, are un rol major
în dezvoltarea psihica si în formarea personalitatii umane.

Mediul, asemenea educatiei, influenteaza individul între limitele stricte pe

care le traseaza ereditatea. Cu toate acestea, parafrazându-l pe H. Pieron, am putea
spune despre copil, ca în absenta actiunii factorului ,,educatie“, acesta ar ramâne un
simplu candidat la umanitate. Izvorul dezvoltarii psihice îl constituie, dupa cum se
stie, contradictiile interne care apar ca urmare a solicitarilor externe. Crearea
mijloacelor necesare pentru depasirea si rezolvarea acestor contradictii revine, în
primul rând, educatiei. Pe de o parte, educatia ofera continuturile ce urmeaza sa fie
asimilate, pe de alta parte ea se preocupa de modul în care sa fie asimilate, de
formarea capacitatilor omului de a nu se lasa derutat de obstacole sau de influente
nefavorabile si de a fi receptiv la influentele pozitive ale mediului. Rolul conducator
al educatiei rezulta si din interventia acesteia în ameliorarea conditiilor de mediu, în
crearea unui climat educational favorabil, cu valente educative puternice asupra
formarii personalitatii umane. Sintetizând, putem afirma cu certitudine ca
dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii complexe ereditate-mediu-educatie.

Educatia este o forma organizata, sistematica si continua de formare a

personalitatii umane, educatia optimizând, în masura posibilitatilor, relatia ereditate-
mediu. Educatiei îi revine rolul conducator în formarea si dezvoltarea personalitatii,
deoarece organizeaza într-o maniera optima influentele factorilor de mediu si, în
acelasi timp, depisteaza predispozitiile ereditare, le diferentiaza si le grabeste
intrarea în functiune suplimentandu-le forta. Educatia creeaza premisele interne
favorabile actiunii prielnice anumitor factori externi, formarea personalitatii fiind
atât efect al actiunii educative, cât si premisa pentru derularea acesteia.

5. BIBLIOGRAFIE :
1. Atlan, H. (1991), Tout, non peut-etre, Le Seuil, Paris

2. Cairov, I. A. (1949), Pedagogia , Ed. De Stat ,,Pedagogie si psihologie''

3. Cerghit, I., Vlasceanu, I. (1988), Curs de pedagogie, Universitatea Bucuresti,

1988

4. Dumitru, I., Ungureanu, C. (2005), Pedagogie si elemente de psihologia educatiei,

Cartea Universitara, Bucuresti

5. Durkheim, E. (1995), Educatie si sociologie, E.D.P., Bucuresti

6. Golu, P., Verza, E., Zlate, M. (1998), Psihologia copilului, manual pentru clasa
a XI-a, scoli Normale, EDP, Bucuresti

7. Hayes, N., Orrell, S. (1997), Introducere în psihologie, Ed. ALL, Bucuresti

8. Negret, I., Educabilitatea. Factorii dezvoltarii personalitatii, în Manual de

pedagogie (coord. I. Jiraga, E. Istrate)

9. Nicola, I. (1992), Pedagogie, E.D.P., Bucuresti

10. Schiopu, U., Verza, E. (1995), Psihologia varstelor. Ciclurile vietii, EDP,
Bucuresti

11. Surdu, E. (1995), Prelegeri de pedagogie generala. O viziune sociopedagogica,

E.D.P., Bucuresti

12. Todoran, D. (1982), Probleme fundamentale ale pedagogie, Bucuresti, EDP