Universitatea Ecologică din București

Facultatea de Științele Comunuicării, anul I, IFR

FACTORII FUNDAMENTALI AI DEZVOLTĂRII PSIHICE ȘI

INFLUENȚA LOR ASUPRA DEZVOLTĂRII FIINȚEI SOCIALE
Referat la disciplina Introducere în Sociologie

Student: Buzilă (Duță) Claudia-Georgiana

1
Cuprins:

Introducere: Teoriile ereditariste și teoriile ambientaliste...................................................3

1. Ereditatea.............................................................................................................................4
2. Mediul..................................................................................................................................5
3. Educația................................................................................................................................5
4. Concluzii..............................................................................................................................6

Bibliografie..........................................................................................................................7

2
 Introducere: Teoriile ereditariste și teoriile ambientaliste

Drept abilitate a fiecărui individ de a se integra într-un grup sau de a face parte dintr-o
colectivitate, sociabilitatea a devenit pe parcursul timpului răspunsul la nevoia de asociere pe
care o resimte fiecare persoană. Așa cum a precizat și G. Simmel în teoria sa, socializarea este
procesul psiho-social care transmite și asimilează cunoștințe, valori, deprinderi, atitudini, norme
sau concepții și prin acestea se dezvoltă modelul de comportare care dictează formarea,
adaptarea și integrarea socială a fiecărui individ. Așadar, putem concluziona prin intermediul
acestei definiții că prin socializare, individul devine dintr-o ființă biologică una socială,
umanizată.
Fiind un proces psiho-social, abilitatea de socializare se află într-o corelație directă cu
dezvoltarea psihică. În urma studiilor despre factorii interni și externi care acționează asupra
dezvoltării individului au fost propuse mai multe teorii, acestea clasificându-se drept ereditariste
și ambientaliste.
Teoriile ereditariste sunt cele care susțin că ereditatea are rol primordial în dezvoltarea
omului și urcă pe un piedestal trăsăturile genetice, afirmând că ele sunt responsabile pentru orice
fel de evoluție. Astfel este negat rolul modelator pe care îl au ceilalți doi factori, mediul social și
respectiv educația, premisa fiind faptul că dezvoltarea psihică este un rezultat strict obținut în
urma unui program ereditar desfășurat pe parcursul vieții. Printre autori și susținători ai acestor
teorii se numără: F. Galton, Karl Pearson și Mc. Dougall.
Spre exemplu, F. Galton arată în lucrarea sa despre Genialitatea Ereditară (1869) că
probabilitatea de a avea un copil foarte dotat din punct de vedere al inteligenței este considerabil
mai mare când tatăl are o inteligență superioară, iar Karl Pearson a folosit drept exemple
familiile regale și testele de IQ efectuate în funcție de rasă sau de clasele sociale pentru a susține
că într-o comunitate ereditatea este mult mai importantă decât mediul, fără să țină cont de alți
factori precum accesul la educație, cultură sau posibilități economice și sociale de dezvoltare.
Aceste teorii sunt complet în opoziție cu noțiunea de educabilitate și dezvoltare socială tocmai
din pricina exagerării și oferirea inspirației în favoarea anumitor teorii extremiste, precum celor
care susțin superioritatea unor rase față de altele.
În total dezacord cu ereditariștii, teoreticienii ambientaliști susțin puterea absolută a
factorilor externi, socio-educaționali, anume mediul și respectiv educația. Aceste teorii au
început să fie populare după anul 1920, atunci când copiii și tinerii talentați, care nu aparțineau
unor familii cu părinți „înaintași” au început să se afirme. A fost subliniat de asemenea faptul că
ereditariștii nu puteau explica diferențe dintre doi frați crescuți în același mediu, care au aceeași
moștenire genetică. Asftel, întreaga viziune ambientalistă propune ca principal factor în evoluție
determinismul social, puterea absolută de a determina structura și conținutul vieții interioare și
exterioare a unui individ revenind în totalitate mediului în care el trăiește.
Teoria dublei determinări/ interacționistă a apărut ulterior ca răspuns plauzibil la cele
două categorii menționate anterior, susținând că toți cei trei factori sunt determinanți și esențiali

3
pentru dezvoltarea psihică, socială, dar și fizică a omului. Așadar, ereditatea este responsabilă
pentru oferirea unui anumit potențial genetic care nu poate să se manifeste și să evolueze decât în
condiții de mediu favorabile și primind o educație adecvată. Interacționiștii susțin de asemenea
importanța liberului arbitru, care își pune amprenta asupra eredității, mediului și educației,
modelând într-o anumită măsură toți acești factori importanți în transformarea omului într-o
ființă socială.

1. Ereditatea

Ereditatea reprezintă o însușire fundamentală a unei materii vii prin care sunt transmise în
ordinea generațiilor anumite mesaje specifice sub forma unui cod genetic. Mesajele pot fi sub
formă de însușiri precum cele ale speciei, ale grupului social sau ale rasei. Astfel, întâlnim
mesaje de specificitate precum cele comune aparținând speciei umane (de exemplu: formă
corporală, sisteme, aparate și organe anatomice, nevoi fundamentale pentru supraviețuire, reflexe
etc.), însușiri individuale de natură fizică precum: culoarea părului, pigmentul pielii, conformație
și greutate corporală, etc., particularități metabolice și biochimice precum: grupa sanguină,
predispoziții la afecțiuni genetice, etc., dar și elemente funcționale și psihice care țin de
predispoziții de comportament sau de particularități ale sistemului nervos și celui perceptiv-
senzorial.
Ereditatea este un factor complex cu o pondere importantă în dezvoltarea individului ca
ființă socială deoarece nu pot fi negate predispozițiile și potențialitățile genetice care nasc
anumite aptitudini și înclinații în diversitatea psihologică pe care o întâlnim în societate.
Ereditatea este îndeosebi mai prezentă ca element al dezvoltării la începutul vieții și spre
bătrânețe deoarece aceste perioade scot la iveală amprenta temperamentului, a emotivității și a
caracterului/atitudinii.
Înțelegerea factorilor ce reies din predispozițiile genetice pot oferi premise de intervenție
eficientă asupra modelării ființei sociale îndeosebi din punct de vedere al controlării in momente
critice, forțate și în perioade de sensibilitate. Cu o intervenție potrivită a factorului educativ în
aceste momente esențiale, persoana capătă aptitudini deosebite de control de sine, respectiv de
socializare și comportament adecvat. Receptivitatea și reactivitatea individului, care țin de
moștenirea ereditară sunt de asemenea modelate de la vârste fragede în vederea unei evoluții
psihice armonioase dacă sunt folosiți stimuli potriviți care să provină din mediul social foarte
apropiat (familia). Astfel, persoana își modelează comportamentul reacționând în maniere
specifice numai la anumiți stimuli pe care îi va reîntâlni ulterior în viața sa socială.
Așadar, programul ereditar al unei ființe sociale se dezvoltă în principal la anumite
perioade de timp relativ stabile, iar prin influența factorilor de mediu și educație acesta poate
transforma potențialul genetic într-un ansamblu de reacții sau influențe necesare în situații
sociale precum cele de risc, de stres, indecizie sau de emotivitate.

4
 2. Mediul

Fiind alcătuit din totalitatea elementelor naturale, sociale, materiale și culturale cu care
omul interacționează pe parcursul existenței sale, mediul devine element definitoriu al dezvoltării
sociale. Fie ei factori interni(factori biologici, dezvoltarea fătului), sau externi (fizici, precum:
clima, condițiile geografice, alimentația sau sociali, precum organizarea socială, socio-
economică sau socio-culturală), factorii de mediu au rolul de a umaniza ființa și de a oferi
circumstanțe și oportunități în viața individului. Condițiile de viață sunt cele mai marcante, fiind
cele în funcție de care ne organizăm preocupările, nevoile și obiectivele în viață. Ca elemente
adjuvante, ne putem ghida după diverse modele de conduită precum idoli, eroi sau alte persoane
care ne oferă inspirație, putem profita de diverse oportunități de comunicare sau de diferite
schimburi afective cu persoanele din jurul nostru.
Trebuie să reținem însă că, în modelarea unei ființe sociale nu trebuie să ținem cont
numai de prezența sau absența factorilor de mediu ci și de modalitatea și măsura în care individul
interacționează cu acești factori, de reacțiile determinate ulterior și rezonanța interacțiunii.
Factorii de mediu pot acționa fie simultan, fie succesiv, iar dacă acțiunea este una pozitivă,
dezvoltarea este favorabilă. Drept exemplu, doi factori de mediu care pot acționa simultan sunt
școala și familia. Dacă ambele se bazează pe același sistem de valori, influența este una prielnică
pentru dezvoltarea socială. Dacă situația devine una conflictuală din punct de vedere al valorilor,
pot apărea blocaje semnificative în dezvoltarea socială a copilului.
Putem considera că un mediu potrivit pentru dezvoltare socială care să permită simultan
alăturea la un grup, afirmarea de sine (pentru a te simți apreciat) dar și competitivitatea (pentru a
învăța și progresa) este un mediu care oferă condiții fizice și mentale mai mult decât
satisfăcătoare. Din punct de vedere fizic, mediul trebuie să fie plăcut estetic, să ofere condiții
confortabile de temperatură, de amenajare ș.a.m.d., dar și condiții pentru dezvoltare mentală (să
stimuleze inventivitatea, creativitatea, autocontrolul și posibilitatea de a evolua și de a alege
dintre posibilități pe cea care interesează).

3. Educația

Ca factor al dezvoltării psihice, educația este cel care, pe termen lung și cu influențe
pozitive, contribuie în implicarea ființei umane în interacțiuni sociale cu scopuri diverse,
asigurând legătura dintre potențialul de dezvoltare oferit de ereditate și componentele de mediu
care sunt însoțite de diverse oportunități. Acțiunea educațională va armoniza datele acumulate
din ceilalți doi factori în mod personalizat pentru fiecare individ, ținând cont și de liberul arbitru
prezent. Obiectivul educațional este unul creator, care încurajează libertatea și potențialul de a
lua propriile decizii, cele mai potrivite și înțelepte, de a evolua în direcția în care avem cele mai

5
multe aptitudini și competențe prin învățare și de a ne manifesta inspirația și dorința de progres
în direcția atingerii celui mai înalt obiectiv al nostru.
Trebuie să ținem cont că educația este însă total dependentă de ceilalți doi factori, adică
de ereditate și de mediu, adică ea nu poate compensa o ereditate afectată și un mediu total
nefavorabil. Prin varietatea de experiențe de învățare pe care o oferă educația, ea poate accelera
dezvoltarea psihică, dar ereditatea nu poate fi schimbată de educație, iar un mediu total
nefavorabil nu va putea oferi oportunități de dezvoltare a educației primite. Integrarea în mediul
social va determina apartenența la grup indiferent de mediu, căutând o motivație și o satisfacere a
unei nevoi indiferent de situație.
În funcție de finalitățile ei, educația, pe lângă cunoștințe ne poate îndrepta spre anumite
convingeri și ne poate modifica atitudinea față de oameni, față de mediu, de obiecte de studiu și
chiar față de sine însuși. În contextul actual primul grup social în afară de familie cu care
interacționăm este cel de la școală, format din elevi, profesori și alte tipuri de personal. Acest
grup social ne învață să cooperăm, să avem respect, să fim răbdători și corecți, etc.. În atitudinea
față de mediu întâlnim ambiția, punctualitatea, seriozitatea, eficiența sau pasiunea pentru o
anumită activitate. Prin faptul că profesorii îndrumă copii să se evalueze unii pe alții sau să se
auto-evalueze se creează capacitate de apreciere corectă a celorlalți, a sinelui și cea de încredere
în propriile forțe.

4. Concluzii

Pentru a analiza o cultură socială și a privi omul ca ființă socială este nevoie să privim
anterior la transmiterea materialului genetic și cultural din generație în generație. Având în
vedere faptul că în determinarea comportamentului social al fiecărui individ ne raportăm la
gândirea acestuia și la analizarea acțiunilor întreprinse, putem concluziona că evoluția psihică și
factorii determinanți ai acesteia fundamentează și evoluția socială.
Omul, ca specie caracterizată prin o foarte mică încărcătură de natură ereditară și de
natură instinctivă față de alte specii beneficiază de cel mai lung, elaborat și complex proces de
dezvoltare. El are nevoie de ajutor încă de la naștere, fiind „puiul” care este cel mai mult timp
îngrijit de mamă față de celelalte specii pentru a nu își pierde specificitatea și disponibilitatea
pentru învățare. Colaborarea, nevoia de familie și de apartenență la grup social, fie el familie,
grup de prieteni, grup de colegi (la școala/la muncă) este o trăsătură specific umană care nu va
dispărea niciodată pe parcursul vieții. Este considerat că ereditatea, prin corpul sănătos pe care îl
oferă este cea care condiționează potențialul de dezvoltare primit de la ceilalți doi factori, dar
dacă un copil este crescut într-un mediu alături de animale de când este nou-născut, chiar dacă
are o genetică exclusiv umană , se va animaliza. Așadar, mediul este cel care are cea mai mare
pondere în umanizarea individului și transformarea lui în ființă socială. Ulterior, educația
definitivează procesul prin cultivarea de comportamente, abilități și aptitudini, desăvârșind
evoluția omului ca membru al a societății.

6
 Pentru a explica și studia comportamentul civic, politic și economic al grupului consider
că este necesară privirea celor trei factori: ereditatea, mediul și educația și transpunerea lor, din
factori ce dezvoltă o singură, în factori ce dictează evoluția unui grup social privit ca o singură
entitate.
Bibliografie:
[1]. Conf. univ. dr. Carmen Bulzan- „Introducere în sociologie. Suport de curs.”-
https://pdfslide.net/documents/introduce-re-in-sociologie.html?page=1 – accesat
în: 04.01.2023.
[2]. Dumitru, I. (2005) - „Pedagogie și elemente de psihologia educației” – Editura
Cartea universitară, București.
[3]. Sandu, A. (2016) – „Introducere în sociologie” – Editura Lumen, Iași.
[4].Negreț, I. (2000)- „ Manual de pedagogie” – Editura ALL, București.
[5].Conf. Andronic Ioan, Lect. Florina Nechita- „Psihologia Dezvoltării, Curs nr.1”-
https://www.umfcv.ro/files/c/u/Curs%201+2%20Psihologia%20dezvoltarii.pdf –
accesat în: 06.01.2023