CONCEPTUL DE EDUCABILITATE

2 TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA

2.1. Teorii ereditariste
2.2. Teorii ambientaliste
2.3. Teoria dublei determinari

3 FACTORII DEVENIRII FIINEI UMANE
3.1. Ereditatea premiza a dezvoltarii psihoindividuale
3.2. Mediul-cadru de existenta si dezvoltare psihoindividuala
3.3. Educatia factor determinant al dezvoltarii psihoindividuale a fiintei
umane
3.3.1 Definitie
3.3.2 Educatia si provocarile lumii contemporane
3.3.3. Noile educatii

4 CONCLUZII

5 BIBLIOGRAFIE
















1. CONCEPTUL DE EDUCABILITATE

Caracteristica esentiala a fiintei umane si categorie pedagogica distincta, educabilitatea s-
a bucurat de atentia majoritatii cercetatorilor din domeniul stiintelor educatiei, fiind definita
drept:
"capacitatea omului de a fi receptiv la influente educative si de a realiza, pe aceasta
cale, acumulari progresive concretizate n diferite structuri de personalitate."[1]
"ansamblul posibilitatilor de a influenta cu mijloace educative formarea personalitatii
fiecarui individ uman, n limitele psihogenetice ale speciei noastre si a
particularitatilor nnascute care confera fiecaruia individualitatea sa genetica."[2]
"capacitatea insului uman de a fi educat, de a se lasa supus actiunii educationale, de a
beneficia de ea, n forma dezvoltarii sale fizice, psihice, comportamentale."[3]
Dupa ce am dat aceste definitii, retinem faptul ca indiferent de multitudinea modalitatilor
de definire, educabilitatea reprezinta o nsusire specifica fiintei umane. n acest sens Kant
sustinea, ca singur omul este educabil, pentru ca poarta n el posibilitatea dea fi altul dect este.
El este perfectibil si perfectibilitatea este conditia sine qua non a educatiei.
Progresele nregistrate n domeniul cercetarilor biologice si psihologice pe la jumatatea
secolului trecut au determinat majoritatea psihopedagogilor sa-si concentreze atentia asupra
factorilor care contribuie la formarea si dezvoltarea fiintei umane, la devenirea ei din stadiul de
fiinta biologica, n cel de fiinta sociala:
- ereditatea,
- mediul,
- educatia.
Deosebirea dintre specialisti a constat n acceptarea sau accentuarea unui anumit factor
sau al altuia.
Dezvoltarea are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniri
aparente, cu rennoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul actiunii
contradictiilor ce se constituie mereu ntre capacitatile pe care le are la un moment dat individul
si cerintele din ce n ce mai complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu
care acesta este confruntat n devenirea sa.
Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni. Cei externi
sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce se exercita din exterior asupra formarii
si dezvoltarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si educatia. Factorii interni sunt
constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza dezvoltarea psihica, conditii
care pot fi de natura biologica, ereditara si psihosociala. Toate aceste influente exercitate asupra
personalitatii umane pot fi grupate prin raportare la trei notiuni de baza: ereditatea, mediul si
educatia.




2. TEORII PRIVIND EDUCABILITATEA : ESENA, MECANISME, LIMITE

Pe terenul educabilitatii fiintei umane s-au confruntat diferite pozitii de gndire
pedagogica, avnd drept criteriu de departajare accentuarea pna la absolutizare a rolului unui
factor n detrimentul altuia n formarea personalitatii omului.
n functie de orientarea lor, au aparut :
-teoriile ereditariste
-teoriile ambientaliste
Contradictiile fundamentale dintre ereditarist si ambientalism au determinat specialistii sa
adopte o a treia orientare :
-teoria dublei determinari

2.1. Teoriile ereditariste ( ineiste)

Aceste teorii sustin rolul fundamental al ereditatii n devenirea fiintei umane, avndu-si
originile n cercetarile biologilor. n viziunea lor ereditatea determina orice evolutie a omului.
Ion Dumitru si Dorel Ungureanu[4] considera ca principala limita a acestei teorii este
desconsiderarea factorilor de mediu si educatie n devenirea fiintei umane.
Conceptiile ereditariste au inspirat teoriile extremiste care afirmau superioritatea unor
rase fata de altele.
Conceptul ,,ereditate" provine de la cuvntul latin ,,heres"- mostenitor. Ereditatea poate
fi definita ca nsusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, sub
forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si individului (
A.Cosmovici, L. Iacob, 1999). De remarcat n acest context este ca identitatea genetica este
practic imposibila ntre antecesori si descendenti. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic
fiecare individ este diferit, unic si irepetabil n raport cu toti ceilalti din trecut, prezent sau viitor,
probabilitatea unei identitati absolute fiind de 1 la 70 de trilioane.
Unicitatea biologica este astfel una din trasaturile definitorii ale fiintei umane. Ea si pune
amprenta asupra ntregii deveniri umane, nu ntr-un mod independent ci n corelatie cu factorii
externi, de mediu si educatie.
Ca factor intern al dezvoltarii, ereditatea include un complex de elemente de ordin
biologic si psihofunctional. ,,Purtatorii" materiali ai informatiei ereditare sunt genele din
cromozomii nucleelor celulare. Structura biochimica a acestora este cea care explica infinita
diversitate umana. Totalitatea genelor constituie programul genetic sau potentialul ereditar.
Fiecare specie si individ din cadrul speciei poseda propriul sau program genetic. Din punct de
vedere psihologic, cantitatea de informatie stocata ntr-o celula constituie mesajul genetic care, n
forma sa latenta, prealabila actiunii factorilor de mediu, este cunoscuta sub denumirea de
genotip. Din interactiunea genotipului cu mediul nconjurator apare fenotipul, ca o sinteza a ceea
ce este ereditar si influentele mediului.
Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea ereditara se manifesta la om pe doua
planuri: unul n determinarea unor trasaturi generale ale speciei, cum ar fi structura
anatomofiziologica a organismului, pozitia bipeda, etc., iar celalalt n determinarea unor
particularitati individuale cum ar fi caracteristicile anatomofiziologice ( culoarea pielii, a ochilor,
a pielii, etc. ), amprentele digitale, grupa sanguina, etc.
Zestrea ereditara constituie o premisa necesara pentru dezvoltarea psihica. Ea nu produce
direct aptitudinile si atitudinile, capacitatile si interesele, caracterul si conceptia despre lume a
individului. Fructificarea potentialitatilor ereditare este mijlocita de mediu si de modalitatile de
organizare a activitatii celui care se dezvolta. Astfel, n fazele de nceput ale dezvoltarii, actiunea
factorilor ereditari este mai pregnanta si efectele ei mai usor vizibile. La vrste mai trzii,
influenta lor devine mai putin evidenta, ea contopindu-se cu experienta deja achizitionata.
n relatie cu fenomenele psihice, factorii ereditari sunt considerati premise necesare, dar
nu si suficiente pentru dezvoltarea acestora si pentru formarea nsusirilor lor.

1.2. Teoriile ambientaliste :

Spre deosebire de ereditaristi, reprezentantii acestor teorii afisau o ncredere absoluta n
puterea si valoarea factorilor socio-educationali :
- mediul,
- educatia.
Ei neaga rolul ereditatii. Desi s-au situat la poli opusi, reprezentantii teoriilor
ambientaliste, la fel ca cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat n sustinerea ideilor lor din
rezultatele unor cercetari apartinnd domeniului biologiei:
- teza transformista a lui Jean Baptiste Lamarck, ce sustinea ca n evolutia
vietuitoarelor, mediul detine rolul fundamental.[5]
- teoria ereditatii dobndite : achizitiile obtinute prin experienta de catre membrii
unei specii s-ar fixa n memoria genetica si ar fi transmise apoi de la ascendenti la
descendenti.
Mediul, ca factor al dezvoltarii psihice, este si mai profund implicat n devenirea psihica
umana, oferind materialul de constructie.
n sens larg, mediul cuprinde ansamblul elementelor naturale, sociale, culturale ce ne
nconjoara si cu care omul este n interactiune permanenta, pe tot parcursul vietii sale. Factorii de
mediu actioneaza n anumite contexte sau cadre sociale - grupurile familiale, de joc, de
nvatatura - care constituie si ele tot attea medii. Influenta factorilor de mediu se exercita nu
numai asupra constituirii psihicului n ontogeneza, dar si asupra proceselor fizice - osificarea,
dentitia, greutatea - prin conditiile alimentare, igienice si de protectie pe care le ofera.
Se distinge existenta a doua planuri majore n care factorii de mediu actioneaza asupra
individului: planul factorilor natural-geografici ( sau mediul fizic ) si planul factorilor de ordin
social ( sau mediul social ). n rndul factorilor natural-geografici includem relieful, clima,
temperatura, de fapt totalitatea conditiilor bioclimatice n care traieste omul, iar n factorii de
ordin social includem, alaturi de educatie, familia, grupul de prieteni, contextul cultural al
existentei individului si sistemul relatiilor sociale n general.
Actiunea mediului fizic este mereu corelata cu cea a mediului social care directioneaza
valorificarea posibilitatilor oferite de mediul fizic si modifica actiunea acestuia n concordanta cu
nevoile organismului.
Din punctul de vedere al tipului de influente exercitate din partea factorilor de mediu
distingem influente ale mediului proximal ( persoane si situatii cotidiene ) si influente ale
mediului distal ( mass-media, Internetul ). Factorii de mediu nu trebuie redusi nsa la nivelul
realitatii lor fizice, fiind necesara luarea n calcul a semnificatiei acordate de catre subiectul
uman acestora, stiut fiind faptul ca omul nu reactioneaza la evenimente, ci la modul n care
acesta semnifica si interpreteaza evenimentele. Accentul se pune astfel nu pe simpla prezenta sau
absenta a factorilor de mediu, ci pe masura si modul de interactiune al individului cu acestia, n
sensul ca un factor de mediu prezent dar indiferent subiectului cu care vine n contact, este inert
din perspectiva dezvoltarii acestuia. Altfel spus, conditia dezvoltarii este ca factorii de mediu sa
actioneze asupra individului, iar acesta sa reactioneze prin intermediul unei activitati proprii
specifice. Actiunea factorilor de mediu, la fel ca si cea a ereditatii, este una de factura aleatorie,
probabilistica, putnd fi n egala masura o sansa a dezvoltarii sau un blocaj al acesteia.
Limitele celor doua tipuri de teorii : ambientaliste si ereditariste, constau deci, n
absolutizarea rolului unui anumit grup de factori n formarea si dezvoltarea personalitatii umane,
negndu-i pe ceilalti.


1.3. Teoria dublei determinari

Cu intentia de a depasi caracterul nestiintific si unilateral al celor doua orientari
mentionate, unii cercetatori au adoptat o pozitie de mijloc. Ei recunosteau interactiunea celor trei
factori : ereditate, mediu, educatie n procesul formarii fiintei umane.
Pentru a evidentia ponderea relativa a celor doi factori, ereditatea si mediul n dezvoltarea
psihica, s-au ntreprins o serie ntreaga de cercetari care au pornit de la situatia unui mediu
constant si a unor conditii ereditare variabile (gemeni dizigoti n conditii asemanatoare de
mediu), a doua, inversa primei, un mediu variabil si o ereditate relativ identica (gemeni
monozigoti crescuti n medii diferite) si, n fine, constatarile rezultate din observarea asa-zisilor
copii ,,salbatici" care de la nastere au crescut n afara societatii umane. Dintre multiplele
cercetari ntreprinse asupra gemenilor le mentionam pe cele ale psihologului francez R. Zazzo.
Concluzia la care a ajuns este aceea ca deosebirile dintre ei se atenueaza o data cu trecerea de la
functii simple, procese psihice elementare, la functii complexe, procese psihice superioare. ,,Cu
ct o functie psihica este mai complexa, cu att mai putin depinde de ereditate." ( 1960 )
ncercarea de a exprima sub forma de proportie ponderea celor doi factori nu poate fi
considerata concludenta din cauza variabilitatii existente, att n interiorul celor doi factori, ct si
n relatiile dintre ei.
Concomitent cu recunoasterea influentei mediului asupra omului trebuie sa admitem si
reciproca sa, aceea ca omul influenteaza si transforma mediul. Omul nu este, deci, un produs
pasiv al mediului, el este un subiect activ care, transformnd mediul se transforma pe sine nsusi.
Mediul devine sursa a dezvoltarii psihice prin faptul ca ofera individului circumstante si
conditii concrete de viata, obiecte , informatii si modele de conduita, susceptibile a fi percepute
si nvatate; de asemenea el ofera prilejuri de comunicare si schimburi afective ntre individ si cei
care l nconjoara. Mediul poate actiona ca o bariera sau ca un factor care favorizeaza, faciliteaza,
avantajeaza dezvoltarea psihica. Dar nici mediul nu influenteaza direct dezvoltarea psihica.
Relationarea constructiei biologice ereditare a organismului infantil nou-nascut cu datele de
constructie furnizate de mediu se face printr-un operator special, educatia.
Cercetarile viitoare din stiintele despre om vor aduce noi clarificari asupra personalitatii
umane.

3. FACTORII DEVENIRII FIINEI UMANE

Educatorul este destul de des tentat sa "reconstruiasca" educabilul care i este ncredintat.
Astfel el nu tine cont de trecutul celui pe care l educa.Este nsa un punct de vedere gresit. si
cercetatorul H. Atlan scria " Nu exista tabula rasa n educatie. Noi ncepem ntotdeauna prin a
pleca de la ceva."[6]
Acest ceva este un individ marcat prin determinarile individuale sau socioculturale
trecute sau prezente.

3.1. Ereditatea -o premiza a dezvoltarii psihoindividuale

Ereditatea este caracteristica biologica a fiintelor ce desemneaza complexul de
predispozitii care se transmit de la ascendenti la descendenti prin intermediul mecanismelor
genetice.[7]
Fiecare om este purtatorul, att al trasaturilor generale ale speciei umane : pozitia bipeda,
structura anatomo-fiziologica, tipuri de reflexe, ct si a caracterelor ereditare care i sunt
transmise pe linie directa de la proprii sai ascendenti : culoarea pielii, ochilor, conformatia fetei,
anumite particularitati ale grupei sanguine etc.
Ereditatea generala si cea particulara alcatuiesc substratul material al ereditatii.
Preocuparea cercetatorilor care au avut ca obiect de analiza factorii devenirii fiintei umane, s-a
centrat pe stabilirea semnificatiei si ponderii mostenirii ereditare n formarea personalitatii.
ntrebarea pe care si-au pus-o a fost daca ereditatea poate fi socotita un factor cu rol determinat
n acest sens sau dimpotriva.
n concluzie, putem spune ca, ereditatea nu reda n mod necesar tipurile de
comportament, ci numai predispozitii.



3.2. Mediul, cadru de existenta si dezvoltare psihoindividuala :

Mediul este ansamblul conditiilor naturale, materiale si sociale ce alcatuiesc cadrul de
existenta al omului si care i ofera acestuia o diversitate de posibilitati de dezvoltare
psihoindividuala.[8]
Din acest punct de vedere ne intereseaza n principal :
- care este structura mediului;
- ce componente structurale ale mediului au o influenta mai mare asupra
personalitatii umane;
- cum actioneaza mediul asupra devenirii fiintei umane.
Structura mediului se prezinta astfel : n functie de momentul de referinta din viata
omului, nainte de nasterea sa sau dupa, vorbim de influente ale mediului intern si de influente
ale mediului extern.
n faza prenatala, asupra copilului se exercita anumite influente interne determinate de
ambianta intrauterina. Aceasta influenta nu este att de importanta, dar nici nu poate fi neglijata.
Totalitatea influentelor externe care se exercita asupra omului de-a lungul ntregii sale
perioade postnatale, reprezinta mediul extern, n cadrul caruia se opereaza o distinctie ntre
influentele mediului fizic sau primar si influentele mediului social sau secundar.
Mediul fizic-este cadrul natural n care omul si desfasoara viata si cuprinde ansamblul
conditiilor bioclimatice (relief, clima, flora, fauna), ce i influenteaza dezvoltarea si maturizarea
biologica ( naltime, culoarea pielii), precum si modul de a trai (meserii, vestimentatie,
alimentatie specifica).
Influentele sale asupra dezvoltarii psihice[9] a omului sunt apreciate de specialisti ca
nerelevante. Mediul fizic nu actioneaza si nu influenteaza direct dezvoltarea psihica a omului.
Mediul social-omul este supus si determinarilor de ordin social care au un impact mult
mai puternic asupra dezvoltarii sale psihoindividuale.
Din punct de vedere al devenirii fiintei umane, definim mediul social ca fiind ansamblul
influentelor ce decurg din interactiunea omului cu totalitatea conditiilor economice, politice si
culturale, care si impun amprenta asupra dezvoltarii psihice.
Influentele exercitate de mediul social asupra omului sunt :
- directe, prin:
- schemele dec conduita oferite de ceilalti membrii ai colectivitatii
careia i apartine. Omul aplica aceste reguli pe parcursul vietii.
- limbaj, ca mijloc de comunicare si transmitere a capitalului de
cultura si a ntregii cunoasteri acumulate prin experienta grupului.
- indirecte, prin:
- membrii ai familiei care joaca rolul de factor mediu ntre acesta si
realitatea sociala si care ei nsisi, sunt influentati n comportamentul lor de
cultura grupului caruia i apartin.
Comportamentul omului reflecta cultura sociala care se nsereaza la nivelul gndirii si
actiunilor sale si prin aceasta, se asigura totodata transmisia ei de la o generatie la alta. Dupa H.
Hannoun[10], cultura sociala ca produs al mediului social, concretizata n anumite structuri ale
personalitatii are patru componente :

Componenta tehnologica
Fiecare grup social se caracterizeaza printr-o tehnica si tehnologie la care toti indivizii se
adapteaza. Omul european al sec. Al XIX-lea era adaptat la masina cu aburi, cel al sec. Al XX-
lea la tehnologia fondata pe informatica, iar cel de mine se va adapta unui mediu unde
ordinatoarele vor fi baza comunicarii ntre grupuri.


Componenta rituala
Nivelul habitus-ului social impune comportamente specifice educabililor. Membrii sai
respecta un anumit ritual, iar daca persoana se abate, va fi marginalizata n grup.Ex..: ritualurile
initiatice ca botezul, circumcizia, ritualurile de politete etc.

Componenta mitica :
Miturile sunt moduri comune de a gndi mai mult sau mai putin stereotip si caracteristice
grupului.

Componenta limbajului
Limba ca mijloc de comunicare ntre membrii grupului este caracteristica asemanarii lor
si le da sentimentul apartenentei la un anumit mediu social.

Mediul social actioneaza asupra dezvoltarii psihoindividuale a omului prin grupul social
care determina o obisnuinta comuna.. Caracteristica principala a mediului social este diversitatea,
neuniformitatea. n functie de impactul si continutul lor, precum si de gradul lor de organizare,
influentele mediului social sunt :
- organizate,
- spontane.
Influentele cu specific organizat, institutionalizat din mediul social sunt exercitate de
familie si scoala, dar si de diverse institutii socio-culturale, mass-media etc.
Mediul social exercita nsa, si influente spontane, neintentionat educative , ce rezulta din
activitatile cotidiene, din ntregul mediu de viata al copilului : civilizatia urbana, viata satului,
grupurile de vrsta, cercul de prieteni etc.

3.3. Educatia, factor determinant al dezvoltarii psihoindividuale a fiintei umane

3.3.1 Definitie

Educatia este factorul hotartor al dezvoltarii psihoindividuale a persoanei[11]. Ea
sistematizeaza si organizeaza influentele mediului. Are o functie sociala, fiind intermediarul ntre
om si conditiile de mediu.
Copilul dobndeste prin educatie norme, valori, modele care se manifesta apoi ca optiuni
personale, n comportamentul sau.
Formarea si dezvoltarea personalitatii umane este deci, un proces orientat, organizat si
constientizat prin educatie. n acest sens, E. Surdu arata ca :
"Educatia depisteaza dispozitiile ereditare, le diferentiaza, le modifica, le grabeste
functionarea, le suplimenteaza forta, facnd din ele calitati"[12].Totodata, "influentele
mediului, neorganizate, sunt directionate de educatie, oferindu-le omului n forma
pedagogica, pentru a le face durabile si consecvente."[13]

3.3.2 Educatia si provocarile lumii contemporane

Se afirma pe buna dreptate, ca unul dintre elementele definitorii ale societatii
contemporane este schimbarea. Noul mileniu n care pasim a mostenit nsa multe probleme
sociale, economice si politice, care, desi au marcat n mare masura ultima jumatate de secol, sunt
departe de a-si fi gasit solutiile. Dintre aceste probleme mentionam: terorismul international,
rasismul, cresterea numarului saracilor, a analfabetilor si a somerilor, etc.
Analfabeti nu sunt doar cei ce nu stiu sa scrie si sa citeasca, ci si cei care au deficiente n
cunostintele de baza, vorbindu-se de analfabetismul functional, iar mai nou si de cel computerial.
Educatia cauta sa contribuie la ameliorarea acestor probleme prin actiuni specifice de
preventie. Datorita esuarii n a gasi solutii putem spune ca educatia se afla n situatie de criza.
Prin criza se ntelege decalajul dintre rezultatele nvatammtului si asteptarile societatii. Dintre
solutiile specifice si generale gasite enumeram:
- inovatii n conceperea si desfasurarea proceselor educative;
- introducerea noilor tipuri de educatie n programele scolare;
- ntarirea legaturilor dintre actiunile scolare si cele extracurriculare;
- formrea initiala si continua a cadrelor didactice;
- conlucrarea dintre cadre didactice, elevi, parinti si responsabili de la nivel local;
- organizarea de schimburi de informatii ntre statele europene;
- regndirea procesului de educatie n vederea integrarii cu succes a tinerilor n
viata profesionala si sociala.

3.3.3 Noile educatii

Problemele lumii contemporane au impus constituirea unor noi tipuri de educatie dintre
care mentionam:
- educatia permanenta sau educatia adultilor
- educatia pentru democratie si drepturile omului
- educatia pentru pace
- educatia ecologica sau educatia relativa la mediu
- educatia pentru sanatate
- educatia interculturala
- educatia pentru timpul liber
- educatia pentru comunicare si mass-media
- educatia pentru schimbare si dezvoltare
- educatia pentru o noua ordine economica internationala
- educatia economica si casnica moderna
Continuturile, finalitatile si obiectivele noilor educatii propun un demers prin care
educatia ncearca sa raspunda exigentelor lumii contemporane si sa produca o schimbare a
actului educativ n favoarea educatiei bazata pe nvatare inovatoare, societala si adaptabila.




4. CONCLUZII :

Ca o concluzie n ceea ce priveste ereditatea ca factor al dezvoltarii psihice umane,
principalele rezultate ale cercetarilor genetice, cu relevanta pentru sfera fenomenului educational,
ar putea fi sintetizate astfel :
Pe cale genetica sunt transmise un complex de predispozitii sau potentialitati,
si nu trasaturile antecesorilor.
Diversitatea psihica a subiectilor umani nu este rezultatul exclusiv al factorilor
ereditari, ci si al factorilor de mediu.
Determinatiile ereditare se pot exprima la diferite momente de vrsta sau pot
ramne n stare latenta pe tot parcursul vietii individului, n absenta unor factori
activizatori.
Unele aspecte ale vietii psihice sunt puternic determinate ereditar (
temperament, aptitudini, emotivitate ), iar altele mai putin ( caracter, vointa,
atitudini ).
Ereditatea umana, spre deosebire de cea animala, confera cea mai mica
ncarcatura de comportamente instinctive. Spre exemplu, copilul mic si pierde
specificitatea daca n copilarie este asistat de membrii altei specii, el
,,animalizandu-se" n ciuda ereditatii sale de tip uman. Astfel, specia umana are
cea mai lunga copilarie deoarece animalului i este dat prin instincte tot ceea ce
trebuie sa stie pentru a supravietui, pe cnd omul trebuie sa nvete majoritatea
lucrurilor necesare asigurarii supravietuirii.
Factorul genetic este o premisa naturala a dezvoltarii, cu actiune
probabilistica, oferind fie o ereditate normala ce trebuie valorificata, fie o
ereditate tarata, ce poate fi compensata n diferite grade.

Astazi, putini psihologi ar fi dispusi sa afirme fara echivoc ca dezvoltarea s-ar datora
exclusiv unuia sau altuia dintre factorii enumerati mai sus - este evident ca att ereditatea, ct si
mediul si educatia contribuie la devenirea umana. nsa, n trecut, oamenii nu erau att de
ponderati n afirmatii.
Ereditatea si mediul, ntr-o interactiune si unitate perfecta, promoveaza necontenit
dezvoltarea omului, dar nu la modul spontan, ci ntr-o structura cu functie noua, constienta, un
factor nou n formarea omului - educatia.
Din aceasta perspectiva putem afirma ca educatia controleaza si organizeaza influentele
mediului asupra individului, adaptndu-le la particularitatile de vrsta si individuale ale acestuia.
Astfel spus, educatia face legatura si mediaza intre potentialitatea de dezvoltare, propusa de
ereditate si oferta de posibilitati ale mediului.
Educatia armonizeaza interactiunea ereditate-mediu si creeaza un climat favorabil
actualizarii potentialitatilor genetice, fapt pentru care putem spune ca educatia este o activitate
umana specializata n dezvoltare.
Fara a nega importanta factorilor ereditari si de mediu, suntem totusi ndreptatiti sa
afirmam ca educatia, care include un sistem complex de actiuni si influente de natura formativa
si informativa, are un rol major n dezvoltarea psihica si n formarea personalitatii umane.
Mediul, asemenea educatiei, influenteaza individul ntre limitele stricte pe care le traseaza
ereditatea. Cu toate acestea, parafrazndu-l pe H. Pieron, am putea spune despre copil, ca n
absenta actiunii factorului ,,educatie", acesta ar ramne un simplu candidat la umanitate.
Izvorul dezvoltarii psihice l constituie, dupa cum se stie, contradictiile interne care apar
ca urmare a solicitarilor externe.Crearea mijloacelor necesare pentru depasirea si rezolvarea
acestor contradictii revine, n primul rnd, educatiei. Pe de o parte, educatia ofera continuturile
ce urmeaza sa fie asimilate, pe de alta parte ea se preocupa de modul n care sa fie asimilate, de
formarea capacitatilor omului de a nu se lasa derutat de obstacole sau de influente nefavorabile si
de a fi receptiv la influentele pozitive ale mediului. Rolul conducator al educatiei rezulta si din
interventia acesteia n ameliorarea conditiilor de mediu, n crearea unui climat educational
favorabil, cu valente educative puternice asupra formarii personalitatii umane.
Sintetiznd, putem afirma cu certitudine ca dezvoltarea psihica este rezultatul
interactiunii complexe ereditate-mediu-educatie. Educatia este o forma organizata, sistematica si
continua de formare a personalitatii umane, educatia optimiznd, n masura posibilitatilor, relatia
ereditate-mediu.
Educatiei i revine rolul conducator n formarea si dezvoltarea personalitatii, deoarece
organizeaza ntr-o maniera optima influentele factorilor de mediu si, n acelasi timp, depisteaza
predispozitiile ereditare, le diferentiaza si le grabeste intrarea n functiune suplimentandu-le
forta. Educatia creeaza premisele interne favorabile actiunii prielnice anumitor factori externi,
formarea personalitatii fiind att efect al actiunii educative, ct si premisa pentru derularea
acesteia.