FACTORII DEZVOLTĂRII PERSONALITĂȚII UMANE – EREDITATEA,

MEDIUL, EDUCAȚIA , SINELE

Prof. logoped - CIOBÎCĂ ELENA-MIRELA,C.J.R.A.E.,

Buzău

"Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie.”

(Platon)
“Omul este rodul educaţiei pe care o primeşte.”
(Helvetius)

Ne intrebăm deseori cum “colaborează”, cum se înțeleg și conlucrează cei

patru factori importanți care influențează dezvoltarea umană.
Sunt printre cei care susțin ideea că dezvoltarea personalității umane este
influențată atît de procese programate biologic, ereditar, cât și de cele datorate
interacțiunii cu mediul și cu factorii educogeni.
Personalitatea îl defineşte pe om în relaţiile sale cu alţi oameni şi cu societatea
și cuprinde totalitatea potenţialităţilor înnăscute şi a însuşirilor dobândite de individ în
cursul vieţii, intr-un anume fel structurate, care-i asigură integrarea originală, unică.
Fiecare om are temperament, aptitudini şi caracter, dar acestea se dezvoltă diferit de la
un individ la altul, deoarece factorii principali ai formării şi dezvoltării personalităţii sunt
ereditatea, mediul şi educaţia, iar factorii educaţionali sunt familia, şcoala şi societatea.
Primul factor care influențează devenirea umană îl reprezintă ereditatea. Sunt
structurate trei categorii de “caractere” în zestrea umana cu care copilul vine pe lume
(Jinga, Istate, 1998):
• genotipul general - conține elemente “preformate”, comune întregii specii și care se
transmit pe cale genetică (de ex.: conformația corporală, bipedismul, alte caracteristici
anatomo-fiziologice);
• genotipul individual - conține elemente de variabilitate intra-specifică; nu s-au născut
niciodata doi indivizi umani identici (culoarea ochilor, a părului, timbrul vocal etc); sunt
elemente care diferențiază infinit indivizii între ei, în ciuda caracteristicilor comune ca
specie;
• potențialul de formare - este preponderent de natură psihică. Există un potențial
general, dar și grade de diferențiere a acestui potențial.
 Preocuparea cercetătorilor, care au avut ca obiect de analiză factorii devenirii
ființei umane, s-a centrat pe stabilirea semnificației și ponderii moștenirii ereditare în
formarea personalității. Întrebarea pe care și-au pus-o a fost dacă ereditatea poate fi
socotită un factor cu rol determinat în acest sens sau dimpotrivă.
În concluzie, putem spune că, ereditatea nu redă în mod necesar tipurile de
comportament, ci numai predispozitii.
Al doilea factor al devenirii umane il constituie mediul.
Mediul este ansamblul condițiilor naturale, materiale și sociale ce alcătuiesc cadrul de
existență al omului și care îi oferă acestuia o diversitate de posibilități de dezvoltare
psihoindividuală.
În faza prenatală, asupra copilului se exercită anumite influențe interne
determinate de ambianța intrauterină. Această influență nu este atât de importantă, dar
nici nu poate fi neglijată.
Totalitatea influențelor externe care se exercită asupra omului de-a lungul întregii
sale perioade postnatale, reprezintă mediul extern, în cadrul căruia se operează o
distinctțe între influențele mediului fizic sau primar și influențele mediului social sau
secundar.
Mediul fizic - este cadrul natural în care omul își desfașoară viața și cuprinde
ansamblul condițiilor bioclimatice (relief, climă, floră, faună), ce îi influențează
dezvoltarea și maturizarea biologică ( înalțime, culoarea pielii), precum și modul de a
trăi (meserii, vestimentație, alimentație specifică).
Mediul social - omul este supus și determinărilor de ordin social care au un
impact mult mai puternic asupra dezvoltării sale psihoindividuale.
Mediul social reprezintă ansamblul influențelor ce decurg din interacțiunea omului cu
totalitatea condițiilor economice, politice și culturale, care își impun amprenta asupra
dezvoltării psihice.
Influențele exercitate de mediul social asupra omului sunt :
- directe, prin: - regulile de conduită pe care omul le aplică pe tot parcursul vieții;
- limbaj, ca mijloc de comunicare și transmitere a capitalului de cultură și
a întregii cunoașteri acumulate prin experiența grupului.
- indirecte, prin: - membrii ai familiei -care joacă rolul de factor de mediere între acesta
și realitatea socială și, care, ei înșiși, sunt influențați, în comportamentul lor, de cultura
grupului căruia îi aparțin.
Mediul fizico-chimic si cel biotic îl obligă să lupte pentru supraviețuire. Este
dificil să distingem astfel între om și animal.
 Mediul socio-uman îl obligă pe om să respecte reguli de conviețuire, care nu îi
sunt transmise pe cale genetică, ci sunt achiziționate prin învățare și educație. De
aceea, le poate sfida sau respecta.
Al treilea factor este educația. Educația este factorul hotarâtor al dezvoltării
psihoindividuale a persoanei, sistematizând și organizând influențele mediului. Are o
funcție socială, fiind intermediarul între om și condițiile de mediu. Individul beneficiază
de o anumită educație spontană exercitată asupra lui. Educația organizată se realizează
prin instituții specializate, cea mai importantă dintre ele fiind școala.
Educația este posibilă numai la om, deoarece ea este un proces conștient și
numai membrii speciei homo au conștiință de sine.
Cel de-al patrulea factor care influențează personalitatea umană pe parcursul
dezvoltării sale este imaginea de sine. Aceasta este o reprezentare mentală a propriei
persoane sau o structură organizată de cunoștințe declarative despre sine, care
ghidează comportamentul social.
Ea reprezintă ansamblul gândurilor, opiniilor despre sine, trăsăturilor, însușirilor
și relațiilor cu mediul social și natural. Conținutul imaginii de sine este mai restrâns
decât al eului și cuprinde următoarele aspecte: identitatea socială (nume, vârstă,
domiciliu, familie, profesie etc), capacitatea de a înțelege ceea ce simțim, facem,
gândim, reprezentările referitoare la statusurile și rolurile noastre sociale, sentimentele
față de propria persoană, față de ceilalți și de situațiile cu care ne confruntăm,
sentimentul prezentului, al continuității și unității propriei persoane.
Sinele este cel care ne dă identitatea. Sinele este primul produs psihic, este
reflexia individualității biologice în plan psihic. Personalitatea se cristalizează de la
naștere în jurul unui nucleu psihic numit “sine”. Acesta este primul produs al psihicului,
în jurul căruia se vor desfașura toate celelalte procese psihice.
Dar, pentru a răzbi în viață, omul are nevoie de suport - conviețuirea.
A trăi în comunitate înseamnă a-ți asuma valorile acesteia, a le sluji și a le
îmbogați. Prin educație, omul își extinde existența dincolo de limitele biologice, devenind
personalitate.
Până în momentul de față, teoria lui Piaget pare să explice cel mai bine relația
dintre ereditate și mediu. În opinia sa, trecerea de la un stadiu la altul se datorează
conlucrării dintre cele doua procese:
• dezvoltarea/devenirea sau învățarea în sens restrîns (considerată proces vital și
spontan);
• educația sau învățarea în sens larg (este provocată de stimuli externi și se
limitează la anumite situații).
 Astazi, puțini psihologi ar fi dispuși să afirme că dezvoltarea s-ar datora exclusiv
unuia sau altuia dintre factorii enumerați mai sus - este evident că atât ereditatea, cât și
mediul și educația contribuie la devenirea umană.
Ereditatea și mediul, într-o interacțiune și unitate perfectă, promovează necontenit
dezvoltarea omului, dar nu la modul spontan, ci într-o structură cu funcție nouă,
conștiența, un factor nou în formarea omului - educația.
Cu siguranța, putem afirma că educația controlează și organizează influențele
mediului asupra individului, adaptându-le la particularitățile de vârstă și individuale ale
acestuia. Astfel spus, educația face legatura și mediază între potențialul de dezvoltare,
propus de ereditate și oferta de posibilități ale mediului.
Fara a nega importanța factorilor ereditari și de mediu, suntem, totuși, îndreptățiți
să afirmăm că educația, care include un sistem complex de acțiuni și influențe de
natură formativă și informativă, are un rol major în dezvoltarea psihică și în formarea
personalității umane. Mediul, asemenea educației, influențează individul între limitele
stricte pe care le trasează ereditatea. Cu toate acestea, parafrazându-l pe H. Pieron,
am putea spune despre copil, că, în absența acțiunii factorului ,,educație", acesta ar
ramâne un simplu candidat la umanitate.
Sintetizând, ne putem da seama că dezvoltarea personalității umane este
rezultatul interacțiunii complexe ereditate-mediu-educație și, de ce nu, „sine”.
Educația este o formă organizată, sistematică și continuă de formare a
personalității umane, educația optimizând, în măsura posibilităților, relația
ereditate-mediu-sine.

BIBLIOGRAFIE :

1.Cerghit, I., Vlăsceanu, I., Curs de pedagogie, Universitatea București, 1988;

2.Dumitru, I., Ungureanu, C., Pedagogie și elemente de psihologia educației, Cartea
Universitară, București, 2005;
3.Golu, P., Verza, E., Zlate, M., Psihologia copilului, manual pentru clasa a XI-a, Școli
Normale, EDP, București, 1998 ;
4. Șchiopu, U., Verza, E. , Psihologia vârstelor. Ciclurile vieții, EDP, București, 1995.