IV. Educabilitatea: concept, factori (ereditatea, mediul, educaţia, omul insusi/sinele).

Teorii fundamentale (ereditarismul, ambientalismul, epigenetismul piagetian). Mediile

educationale.

1. Educabilitatea: concept, factori (ereditatea, mediul, educaţia, omul insusi/sinele)/

Educabilitatea reprezinta o categorie pedagogica fundamentala care exprima puterea

sau ponderea educatiei in dezvoltarea personalitatii. Reprezinta capacitatea specifica a
psihicului uman de a se modela structural si informational sub influenta agentilor educationali
ai scolii.
Educabilitatea se refera la capacitatea individului de a fi receptiv la influentele si
actiunile educationale in scopul formarii si dezvoltarii continue a personalitatii

Factorii educabilitatii

1. ereditatea
2. mediul
3. educatia

1. Ereditatea reprezinta insusirea fundamentala a materiei vii de a transmite, de la o

generatie la alta, sub forma codului genetic, informatii/mesaje de specificitate care privesc
specia, grupul de apartenentaal individului. Ereditatea reprezinta expresia morfologica sau
functionala a ceea ce este stocat in genomul celulei ca informatie genetica inglobata in gena.
Zestrea ereditara la om se manifesta in doua planuri principale, unul in determinarea
trasaturilor anatomofiziologice, iar celalant in determinarea unor particularitati individuale
(culoarea pielii, a ochilor, a parului . aprenta digitala, grupa sanguina)
Ereditatea isi face simtita prezenta in formarea personalitatii individului in masura in
care ceilalti doi factori ii permit.
Ereditatea fara contributia celorlalti doi factori, mediul si educatia este asemenea unui
sol fertil da necultivat.

2. Mediul este reprezentat de totalitatea elementelor si conditiilor de viata cu care

individul interactioneaza, direct sau indirect, pe parcursul dezvoltarii sale, in diferite etape ale
evolutiei.
Actiunea mediului asupra unui individ poate fi in egala masura, favorabila unei
dezvoltari normale dar poate costituii si o frana, un blocaj in dezvoltarea sa.
Omul se află sub influenţa acestor tipuri de mediu. Mediul natural şi ecologic
influenţează dezvoltarea şi sănătatea omului prin climă, relief, radiaţii şi poluare. Mediul
socio-cultural permite umanizarea şi socializarea individului prin asigurarea condiţiilor
materiale, de civilizaţie şi cultură, prin relaţiile inter-umane, instituţii, ideologii, tradiţii,
concepţii, stiluri de viaţă etc.

Mediul natural (fizic ,mediul natural si ecologic)- totalitatea condiţiilor bioclimatice (relief,
climă, faună, floră etc.) în care se naşte si trăieşte un subiect uman- influenţează indirect
dezvoltarea psihică a oamenilor, prin problemele adaptative pe care le creează, prin ocupaţiile
pe care le favorizează şi care îi obligă să-si dezvolte anumite capacităţi şi abilităţi.

Mediul social (mediul social-global şi psihosocial) include condiţiile sociale în care

vieţuieşte individul (elementele economice, politice, culturale, relaţionale şi grupale,
instituţionale, organizaţionale, ideologice etc.). Cum caracteristic speciei umane este faptul că
achiziţiile se fixează nu doar în modificări organice ci şi (mai ales) în fenomenele culturale,
este evidentă importanţa influenţelor educative sociale. Sunt cercetători care susţin că acestea
sunt preponderente întrucât ele umanizează.
Mediul social acţionează prin intermediul diferiţilor factori educaţionali (familia,
şcoala, instituţii şi organizaţii culturale (şi/sau educative), mass media etc.), neomogen
(influenţele pot fi spontane sau organizate) dar acţionează fundamental.
Prin urmare, principalele medii educaţionale sunt: familia, şcoala, instituţiile de
ocrotire socială, instituţiile extraşcolare culturale, mediul şi comunitatea profesională,
comunitatea religioasă, extracomunitatea, comunitatea naţională şi cea internaţională. În
măsura în care aceste medii circumscriu paliere instituţionalizate, ele reprezintă şi factori
educaţionali.

Comparativ cu ereditatea, mediul are o influenta mai mare in formarea si dezvoltarea

personalitatii umane. Omul traieste si se dezvolta in societate, iar societatea, influenteaza sau
isi lasa o amprenta definitorie asupra acestuia. In functie de specificul si de nevoile sociale
fiecare societate isi formeaza proprii ei indivizi.
In concluzie, interactiunea individului pe tot parcursul existentei sale, dar mai ales in
copilaria timpurie, cu elemente ale mediului familial, mediului inconjurator,mediului
pedagogic sau al celui social favorizeaza in mod semnificativ progresele si calitatea
achizitiilor necesare evolutiei si dezvoltarii sale normale.

3. Educatia reprezinta activitatea specializata, specific umana, desfasurata in mod

deliberat, prin care mijloceste raportul dintre om si factorii de mediu, favorizand dezvoltarea
omului prin intermediul societatii si a societatii prin intermediul omului.
Educatia are efect asupra dezvoltarii in conditiile mentinerii unui optium intre ceea ce
poate individul la un moment dat si ceea ce i se ofera.
Educatia este dependenta de ereditate si calitatea factorilor de mediu si nu dispune de
puteri nelimitate; altfel spus, nu poare reechilibra o ereditate profund afectata( ex copiii cu
dezabilitati mintale de origine genetica) si nici nu poate compensa un mediu dezarmonic sau
viciat.
Educatia reprezinta unul din factorii care isi aduce o contributie specifica importanta
in formarea si dezvoltarea personalitatii, in interactiunea cu cei doi factori : ereditatea si
mediul.
Educatia care se desfasoara in cadrul scolii este cel mai important factor al dezvoltarii
personalitatii. Ea are rolul de a corecta ceea ce este negativ in personalitatea elevului si de a
dezvolta toate laturile personalitatii sale, atat latura intelectuala, cat si latura caractriala,
morala si estetica. Scoala nu formeaza doar specialisti, ci formeaza oameni, iar pentru a forma
oameni, este foarte important ca toti factorii educationali sa contribuie la aceasta formare si sa
se completeze reciproc, unde si cand este nevoie.

La nivel individual, educabilitatea poate fi limitată biologic, social şi pedagogic.

2. Teorii fundamentale (ereditarismul, ambientalismul, epigenetismul piagetian)

Teoriile ereditariste ( ineiste)

Aceste teorii susţin rolul fundamental al eredităţii în devenirea fiinţei umane, avându-
şi originile în cercetările biologilor. Adepţii acestei teorii sunt: Platon, Confucius,
Schopenhauer, Lombroso, Herbert, Spencer, Szondi, ş.a.În viziunea lor ereditatea determină
orice evoluţie a omului.
Teoriile ereditariste exagerează rolul eredităţii, înlăturând rolul modelator al celorlalţi
factori: mediul social şi educaţia.

Teoriile ambientaliste

Aceste teorii sustin rolul determinant al mediului, indeosebi socio-cultural in dezvoltarea

personalitatii.
Spre deosebire de ereditarişti, reprezentanţii acestor teorii: Locke, Rousseau,
Helvetius, Watson, Diderot, afişau o încredere absolută în puterea şi valoarea factorilor socio-
educaţionali :
 mediul
 educaţia

Ei neagă rolul eredităţii. Deşi s-au situat la poli opuşi, reprezentanţii teoriilor
ambientaliste, la fel ca cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat în susţinerea ideilor lor din
rezultatele unor cercetări aparţinând domeniului biologiei:

Epigenetismul piagetian