1. Explicati metodele dezvoltarii ontogenetice.

Ontogeneza: ansamblul schimbărilor sistematice bio-psiho-sociale, intraindividuale proprii ciclului vieţii (de
la momentul concepţiei la cel al morţii).

Este cunoscuta disputa care a avut loc intre diferite curente teoretice cu privire la dominanta influentei în
dezvoltare a celor trei factori. Teoriile psihologice ale dezvoltării s-au grupat de-a lungul timpului formând
trei modele explicative.
-Modelul organicist – sustine ca dezvoltarea este o reactie la stimulii externi si este exclusiv rezultatul
stimularii si invatarii.
-Modelul mecanicist – sustine ca schimbarea este inerenta vietii. Mediul si educatia nu sunt cause ale
dezvoltarii, si doar conditii care pot grabi sau incetini schimbarea.
-Modelul interactionist- sustine ca dezvoltarea apare ca produs al interactiunii factorilor, unde mediator
este educatia.

2. Factorii devenirii fiintei umane: Prezentati argumente pro ereditate, pro mediu, pro educatie .

Influenţa eredităţii, mediului, educaţiei este diferită, în funcţie de individ, etape de viaţă şi situaţii. Astfel,
copiii cu diferite carenţe senzoriale, intelectuale, motorii se află sub influenţa eredităţii, iar cei normali sînt
influenţaţi foarte mult de educaţie şi mediu. în acelaşi timp, cu cît copiii sînt mai 38 mici, cu atît este mai
puternică şi pregnantă prezenţa factorilor ereditari. Pe măsura ce copiii cresc, devine de mai mare
importanţă modelatoare familia şi şcoala, ca instituţie (mediul) şi educaţia (cunoştinţele şi nivelul de
cultură).
-Educaţia este foarte nuanţat recepţionată de copii cu aptitudini foarte dezvoltate. Acestea constituie un fel
de structuri de o mare plasticitate şi receptivitate. De aceea efectele educaţiei se amplifică foarte mult în
legătură cu aptitudinile, mai ales că se formează în aceste structuri de mare sensibilitate şi interese, idealuri,
aspiraţii - deci condiţii interne ce depăşesc efectele obişnuite ale mediului şi educaţiei.
Complementar, copiii subdotaţi au nevoie de un mai mare aport al educaţiei, eforturi mari pentru a
progresa şi a se dezvolta. Tocmai de aceea este importantă cunoaşterea psihologică şi depistarea
structurilor psihice compensatorii ce pot fi folosite în aceste caruri. Egalitatea de şanse în educaţie trebuie
să aibă în atenţie aceste aspecte. Subiecţii fără factori ereditari au tendinţa permanentă de a optimiza
condiţiile mediului în care trăiesc. Se ştie că multilateralitatea vieţii sociale creează posibilitatea valorizării
oricăror trăsături psihice.
Date fiind aceste condiţii, educaţia devine condiţia principală şi maximală a dezvoltării particularităţilor
psihice umane, fapt ce creează fiecărei persoane posibilitatea de a se dezvolta în concordanţă cu
particularităţile sale cele mai plastice şi folositoare societăţii.
De aceea lipsa de educaţie sau educaţia defectă, neglijentă, la întîmplare, aduc pierderi în potenţialul
uman, în utilizarea forţei uriaşe de energie, creaţie şi progres de care dispun oamenii. La acestea se adaugă
faptul că lipsa de educaţie poate fi sursă a dificultăţilor profesionale, lipsei de productivitate, mediocrităţii şi
nefericirii. Este, ca atare, de la şine înţeles, că responsabilitatea socială a educaţiei e uriaşă 39 fiind un
proces complex ce se referă la cel mai complicat şi preţios dintre fenomenele cunoscute: personalitatea
umană. Este necesar să evocăm - în fiecare caz particular - aportul şi limitele în care acţionează fiecare
dintre cei trei factori: ereditatea, mediul şi educaţia.
-Ereditatea este însuşirea fundamentală a materiei vii de a transmite, de la o generaţie la alta, mesajele de
specificitate (ale speciei, ale grupului, ale individului) sub forma codului genetic.
 Moştenirea ereditară apare ca un complex de predispoziţii şi potenţialităţi şi nu ca transmitere a
însuşirilor antecesorilor.
 Ereditatea caracterelor morfologice şi biochimice este mult mai bine cunoscută decît ereditatea însuşirilor
psihice, care în multe cazuri pare a fi rodul unor determinări poligenetice.
 Diversitatea psihologică umană are cu certitudine şi o rădăcină ereditară (constituţie, biotip, baze
comportamentale etc.), dar nu se reduce la aceasta.
 Ceea ce este ereditar nu coincide întotdeauna cu ceea ce este congenital (sau înnăscut), care cuprinde şi
elemente dobîndite pe baza experienţei timpului dinaintea naşterii.
 Din perspectivă filogenetică ereditatea umană are cea mai mică încărcătură de comportamente
instinctive, ceea ce face din puiul de om o fiinţă total dependentă de membrii propriei specii şi, conform
celebrei formule a lui K. Lorentz un "specialist în nespecializare" ereditară.
 Rolul eredităţii nu se exprimă în aceeaşi măsură în diversele aspecte ale vieţii psihice, unele poartă mai
puternic amprenta eredităţii (temperamentul, aptitudinile, emotivitatea, patologia psihică), altele mai puţin
(atitudinile, voinţa, caracterul etc.).

-Mediul, ca factor al dezvoltării umane, este constituit din totalitatea elementelor cu care individul
interacţionează direct sau indirect, pe parcursul dezvoltării sale. Mediul posedă însuşiri de densitate
(bogăţie sau sărăcie a condiţiilor solicitante), de intensitate (solicitări foarte intense, medii sau slabe); Mai
ales suprasolicitările de mare intensitate pot afecta dezvoltarea psihică. A treia însuşire a mediului este
aceea a ritmului de modificare şi dezvoltare. Există pentru toate speţele limite de adaptabilitate pe acest
plan. La om, aceste - limite sînt mai complexe şi evident specifice.

Din cerinţe de sistematizare se poate vorbi de mediul fizic bioclimatic, de mediul social-istoric (economic,
politic-cultural) cît şi de mediul psihologic. Între acestea există o strânsă interdependenţă, mediul social-
istoric avînd cea mai mare pondere în dezvoltarea omului. Se consideră că mediul bioclimatic îşi exercită
influenţa asupra omului în privinţa maturizării biologice şi a creşterii organismului. Mediul bioclimatic
influenţează unele ocupaţii umane, modul de trai prin bogăţia vegetală şi animală pe care o oferă, de
asemenea prin apa, minereurile, materiile prime, care determină caracteristici economice ale vieţii sociale

Acţiunea mediului poate fi directă (alimentaţie, climă) sau indirectă, prin intermediul formelor de adaptare
umană pe care le generează (activităţi dominante, tip de organizare socială, nivel de trai, grad de cultură şi
civilizaţie etc.). De asemenea, trebuie subliniat că aceste influenţe pot veni din imediata apropiere a
individului (obiectele, persoanele, situaţiile zilnice), ceea ce constitute mediul său proximal sau pot fi un
aspect al mediului distal. Acesta nu este direct sub incidenţa acţiunii individului, dar indirect prin
mediatizare - mai 51 ales cea contemporană că şterge graniţe spaţiale şi temporale - îl poate influenţa
decîşiv)

Omul umanizează însă mediul prin construire de locuinţe, vestimentaţie, prin încălzit, iluminat, confort etc.
Mediul social-istoric are însă rolul cel mai important asupra dezvoltării generale, a omului şi a grupurilor
umane. Mihai Ralea (1896—1964) a făcut ample referiri la rolul acestuia şi a considerat că dezvoltarea
psihică şi intelectuală umană este dependentă de particularităţile vieţii sociale.
 3. Care sunt cele mai esentiale particularitati ale dezvoltarii psihice a copilului in 1 an de viata.

Achiziţiile primului an de viaţă devin fundamente pentru dezvoltarea psihică ulterioară a individului şi sunt
semnificative pentru întreaga sa viaţă.

Principalele transformări care se petrec în acest stadiu sunt:

- adaptarea biologică la noul mediu

- perfecţionarea principalelor funcţii biologice, care conservă funcţiile organismului şi îi asigură dezvoltarea

- intrarea în funcţie a tuturor analizatorilor şi dezvoltarea funcţiilor senzoriale

- dezvoltarea motricităţii, de la mişcările reflex necondiţionate şi globale către mişcările orientate şi

adaptate

- apariţia şi dezvoltarea mecanismelor elementare ale inteligenţei senzorio-motorie

- dezvoltarea orientării în raport cu mediul

- trecerea de la reacţiile afective primare la cele generate de primele relaţii umane

- începutul achiziţionării limbajului