1

1. Psihologia vârstelor: definiție, obiectul de studiu. Definiți și explicați dezvoltarea.

Definirea domeniului
Psihologia vârstelor este disciplina care studiază condiţiile şi legile apariţiei, evoluţiei,
maturizării şi schimbării vieţii psihice umane, de-a lungul vieţii.
Psihologia vârstelor este o ramură a ştiinţelor psihologice izvorâtă din necesitatea de a
înţelege modul cum se constituie caracteristicile, funcţiile, procesele psihice de la cele mai fragede
vârste şi evoluţia lor pe tot parcursul existenţei umane, cu progresele ce caracterizează fiecare
vârstă.
O alta definiție este formulată de E. Verza astfel: "Psihologia vârstelor este știința care
studiază caracteristicile constituirii activității psihice umane, modificările acesteia de la inferior la
superior, a regreselor ce au loc în anumite etape de vârstă, a evoluției personalității si manifestării
actelor de conduită în relație cu determinările socio-culturale ale existenței ființei umane".

I.2. Obiectul psihologiei vârstelor

Psihologia vârstelor are ca obiect studiul schimbărilor psihologice care au loc începând de
la naştere, până în perioada bătrâneţii, cu alte cuvinte studiază ceea ce este comun și semnificativ
pe toată durata vieții și relevarea specificității în etapele distincte ale evoluției umane.
Psihologia vârstelor prezintă "tablourile secvențiale ale dezvoltării psihice" ș urmărește să
descopere legi și condiții de funcționare a psihicului uman; urmărește evoluția omului de la naștere
până la bătrânețe înaintată, subliniind că din noua perspectivă "life span - development" se
încearca urmărirea evoluției umane din momentul procreării până la vârstele înaintate.
Psihologia vârstelor realizează o cuprindere largă, analizând psihicul uman în mod unitar,
cu accentuarea aspectelor de evoluție și dezvoltare, centrată pe cunoașterea preponderent în
limitele normalității.
Dezvoltarea
Psihologia vârstelor se mai găsește sub denumirea de psihologia dezvoltării.
Așadar, accentul în această disciplină se pune pe dezvoltare.
Dezvoltarea este un ansamblu de etape determinate temporal care conduc un organism viu
sau o organizaţie socială dintr-un stadiu primitiv către unul mai elaborat şi mai complex,
provizoriu sau definitiv.
Dezvoltarea psihică are la bază încorporări şi constituiri de conduite şi atitudini noi ca
formare de instrumente de adaptare din ce în ce mai complexe şi ca formare de modalităţi de
satisfacere de trebuinţe şi formare de noi trebuinţe şi mijloace de a le satisface. Dezvoltarea
implică modificarea echilibrului între asimilarea realităţii şi acomodare la condiţiile subiective şi
circumstanţiale concrete ale vieţii (U. Şchiopu, 1997).
Dezvoltarea înseamnă modificări complexe bio-psiho-sociale ale individului ierarhizate în
timp. Schimbările sunt bine structurate pe vârste, deşi vârsta în sine nu le explică.
 2

Transformările cantitative şi calitative ce definesc dezvoltarea pot fi clasificate în trei mari

categorii, în funcţie de specificul dezvoltării: fizice, psihice şi sociale.
Există strânse corelaţii între tipurile de dezvoltare, dar evoluţia lor este relativ
independentă una de cealaltă. De exemplu, încheierea perioadei de creştere nu duce la stoparea
dezvoltării psihice sau o încetinire a dezvoltării din acest punct de vedere, dar creşterea este
esenţială pentru fazele timpurii ale dezvoltării psihice când ritmurile de dezvoltare sunt mai
apropiate
Studiul dezvoltării se realizează pe patru mari coordonate: descrierea, explicarea, diagnoza
şi consilierea.

2. Perioadele de dezvoltare: definire și enumerare explicativă.

Din punct de vedere didactic, psihologia vârstelor se împarte în două PERIOADE:

• psihologia copilului și a adolescentului și
• psihologia adultului și a senectuții.

PERIOADE DE DEZVOLTARE

1. Perioada de creștere și dezvoltare - 0-25 ani

• Caracteristicile fizice și psihice ale speciei
2. Perioada de maturizare sau perioada adultului - 25-65 ani
- Maturizarea funcțiilor psihice
3. Perioada bătrâneții - peste 65 ani - ”descreșterea”

3. ”Natură” vs. ”Educație” – definirea noțiunilor și rolul lor în dezvoltare.

Dezvoltarea psihică este rezultatul interactiunii factorilor externi si interni.

Factorii externi sunt constituiti din totalitatea acțiunilor și influențelor ce se exercită din exterior
asupra formării și dezvoltării personalității umane. Aceștia sunt mediul și educația.
Factorii interni sunt constituiti din totalitatea condițiilor care mijlocesc și favorizeaza dezvoltarea
psihică, condiții care pot fi de natură biologică, ereditară și psihosocială.

Toate influențele exercitate asupra personalității umane pot fi grupate prin raportarea la trei noțiuni
de bază: ereditate, mediu, educație.

Educația relaționează construcția biologică ereditară a organismului infantil nou-născut cu

datele de construcție furnizate de mediu.

Educaţia este activitatea specific umană care mijloceşte şi diversifică raporturile omului cu
mediul, favorizând dezvoltarea omului prin intermediul societăţii şi a societăţii prin intermediul
omului.
 3

Educaţia este liantul dintre

- potenţialităţile de dezvoltare date de ereditatea individului şi
- oferta de posibilităţi furnizate de mediu.

4. Ereditatea – definiție, elemente, aspecte.

Ereditatea poate fi definită ca însușirea fundamentală a materiei vii de a transmite de la o

generație la alta, sub forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului și
individului.
(A.Cosmovici, L. Iacob, 1999).

Identitatea genetică este practic imposibilă între antecesori și descendenți, deci din punct de
vedere genetic fiecare individ este diferit, unic și irepetabil în raport cu toți ceilalți din trecut,
prezent sau viitor, probabilitatea unei identități absolute fiind de 1 la 70 de trilioane.

Unicitatea biologică este astfel una din trăsăturile definitorii ale ființei umane. Ea își pune
amprenta asupra întregii deveniri umane, nu într-un mod independent ci în corelație cu factorii
externi, de mediu și educație.

Ca factor intern al dezvoltării, ereditatea include un complex de elemente de ordin biologic și

psihofuncțional. “ Purtătorii “ materiali ai informației ereditare sunt genele din cromozomii
nucleelor celulare. Structura biochimică a acestora este cea care explică infinita diversitate
umană. Totalitatea genelor constituie programul genetic sau potențialul ereditar. Fiecare specie și
individ din cadrul speciei posedă propriul său program genetic. Din punct de vedere psihologic,
cantitatea de informație stocată într-o celulă constituie mesajul genetic care, în forma sa latentă,
prealabilă acțiunii factorilor de mediu, este cunoscută sub denumirea de genotip. Din
interacțiunea genotipului cu mediul înconjurător apare fenotipul, ca o sinteza a ceea ce este
ereditar și influențele mediului.

Majoritatea autorilor sunt de părere că zestrea ereditară se manifestă la om pe doua planuri:

- în determinarea unor trăsături generale ale speciei, cum ar fi structura anatomofiziologică a
organismului, poziția bipedă, etc.,
- în determinarea unor particularităti individuale precum caracteristicile anatomofiziologice
(culoarea pielii, a ochilor, a pielii, etc. ), amprentele digitale, grupa sanguină, etc.

5. Mediul – definiție, clasificarea și rolul factorilor de mediu.

În sens general mediul include toţi factorii naturali, artificiali şi socio-umani (socioculturali) care
pot influenţa individul; „mediul şi individul constituie două entităţi corelative cu funcţii
complementare, prima oferind posibilităţi nelimitate pentru acţiunea celeilalte, iar aceasta
îmbogăţind şi diversificând componentele celei dintâi“ .

Mediul, ca factor al educabilităţii, poate fi analizat din două perspective: determinările provenite
din partea mediului natural; determinările din partea mediului social.
 4

Omul se află sub influenţa acestor tipuri de mediu. Mediul natural şi ecologic influenţează
dezvoltarea şi sănătatea omului prin climă, relief, radiaţii şi poluare. Mediul socio-cultural
permite umanizarea şi socializarea individului prin asigurarea condiţiilor materiale, de civilizaţie
şi cultură, prin relaţiile inter- umane, instituţii, ideologii, tradiţii, concepţii, stiluri de viaţă etc.

Mediul natural (fizic ,mediul natural si ecologic)- totalitatea condiţiilor bioclimatice (relief,
climă, faună, floră etc.) în care se naşte si trăieşte un subiect uman- influenţează indirect
dezvoltarea psihică a oamenilor, prin problemele adaptative pe care le creează, prin ocupaţiile pe
care le favorizează şi care îi obligă să-si dezvolte anumite capacităţi şi abilităţi.

Actiunea factorilor de mediu poate fi simultana sau succesiva, astfel ca interactiunea lor poate
genera doua categorii de consecinte: o dezvoltare fara probleme, daca actiunea acestor medii este
convergenta si pozitiva; blocaje majore în dezvoltare daca actiunea mediilor este divergenta
(situatia conflictului valoric între mediul familial si cel scolar).

Principalele medii educaţionale sunt: familia, şcoala, instituţiile de ocrotire socială, instituţiile
extraşcolare culturale, mediul şi comunitatea profesională, comunitatea religioasă,
extracomunitatea, comunitatea naţională şi cea internaţională. În măsura în care aceste medii
circumscriu paliere instituţionalizate, ele reprezintă şi factori educaţionali.

6. Educația – definiție, rol.

Educația depinde de ceilalți doi factori (ereditatea și mediul) și nu poate avea puteri nelimitate
(nu poate compensa în totalitate o ereditate afectată și nici un mediu total defavorabil). Într-o
anumită măsură educația poate accelera dezvoltarea psihică prin varietatea experiențelor de
învațare care-și propun reducerea decalajului între capacitățile prezente ale individului și un nivel
superior al acestora.

Copilul devine om social numai prin educaţie. Prin intermediul educaţiei omul îşi însuşeşte
limbajul social, cultura generală şi comportamentul moral-cetăţenesc, îşi formează concepţia
despre lume, îşi dezvoltă potenţialul creator şi se pregăteşte pentru integrarea socio profesională.
Individul care trăieşte într-o comunitate umană beneficiază atât de o educaţie spontană, care
acţionează habitudinal asupra lui, cât şi de educaţia organizată, realizată prin instituţii
specializate, dintre care cea mai importantă este şcoala. Iată de ce este foarte important pentru
toţi factorii educaţionali să cunoască temeinic personalitatea copilului, gradul său de
educabilitate şi, pe această bază, să structureze întregul proces educaţional.

Ereditatea oferă sau nu potenţialul de dezvoltare psiho-fiziologică, mediul oferă sau nu anumite
condiţii, iar educaţia dirijează, prin procesul învăţării, formarea armonioasă şi integrală a
personalităţii, fiind factorul determinant al acesteia.

Prin intermediul educaţiei, individul uman îşi extinde existenţa dincolo de limitele biologice,
devenind personalitate. Personalitatea este individualitatea confirmată de comunitatea socială în
interiorul căreia trăieşte pentru a-i sluji sau îmbogăţi valorile.

7. Cicluri de dezvoltare: definire, enumerare explicativă.

 5

Termenul de ciclu al vieții, ”life cycle”, s-a născut din necesitatea cercetătorilor de a reflecta
teoria dezvoltării. A vorbi de un ciclu general al vieții înseamnă a întreprinde o călătorie de la
naștere până la moarte, esențială pentru înțelegerea complexităților comportamentului uman,
infinit din punct de vedere cultural și cu infinte variații individuale, ciclul vieții are întotdeauna
aceleași secvențe, demonstrând că există o ordine în cursul vieții umane, în ciuda faptului că
viața fiecărei persoane este unică.
Această secvență este invariabilă, apare într-o ordine constantă în viața fiecăruia
Erikson descrie principiul epigenetic care susține că fiecare etapă din ciclul vieții este
caracterizată de evenimente și crize, care trebuie să fie rezolvate în mod satisfăcător, pentru ca
dezvoltarea să se realizeze într-o manieră continuă și lină.
În eventualitatea unei nereușite în rezolvarea crizei specifice unei perioade de viață, modelul
epigenetic susține că toate stadiile ulterioare de dezvoltare vor reflecta acest eșec sub forma
dezadaptării pe plan cognitiv, emoțional, social și chiar fizic, vulnerabilizând persoana.

8. Stadiu de dezvoltare: definire, enumerare descriptivă.

Stadiul de dezvoltare psihică reprezintă delimitarea în timp a apariției și consolidării unor

particularități ale unor procese și structuri psihice, cum ar fi cogniția, afectivitatea, voința și
personalitatea, precum și apariția și consolidarea unor particularități la nivelurile de organizare
ale acestor procese si structuri.
• Dezvoltarea psihică are loc sub formă de:
- Creștere – schimbări cantitative
- Maturizare – schimbări calitative
- Creșterea și maturizarea

Stadiile de dezvoltare
- Stadiul sugarului 0-1 an: inteligența senzorio-motorie, percepția, manipularea obiectelor.
- Stadiul antepreșcolarului 1-3 ani: autonomia de mișcare, comunicarea verbală.
- Stadiul preșcolarului 3-6 ani: consolidarea proceselor și structurilor psihice, desfășurarea
lor la un nivel nou, conștient și voluntar.
- Stadiul școlarului mic 6-10 ani: achiziționarea, prin învățare, a cunoștințelor și
deprinderilor de bază care asigură accesul la cultură.
- Stadiul preadolescentului 10-14 ani: ieșirea din copilărie, atingerea unui nou nivel al
conștiinței reflexive.
- Stadiul adolescenței 14-19/20 ani: căutarea identității de sine.
- Stadiul adolescenței prelungite 20-24/25 ani: continuarea studiilor pentru specializare,
dobândirea unei calificări profesionale medii
- Stadiul tinereții 25-35 ani: identitatea psihosociala si socioculturala, intrarea în profesie
- Stadiul adultului 35-65 ani: maturizarea deplină a vieții psihice
Substadii:
adultul precoce 35-45 ani
adultul matur 45-55 ani
adultul tardiv 55-65 ani
 6

- Stadiul de trecere 65-70 ani: se dizolva identitatea profesională, se conservă bine multe
din capacitățile fizice și psihice, se petrec integrări în fel de fel de activități importante
pentru familie
- Stadiul primei bătrâneți 70-80 ani: încep să scadă vizibil capacitățile fizice și psihice
- Stadiul celei de-a doua bătrâneți 80-90 ani: deteriorarea, mai ales a starii de sanatate,
este mai severă, scaderile in plan psihic sunt mai evidente
- Stadiul marii bătrâneți, peste 90 de ani: deteriorarea drastică a unor capacități,
conservarea încă satisfăcătoare a altora

9. Definiți explicativ noțiunile: ”Dezvoltare” și ”Dezvoltare cognitivă” în viziunea lui J.

Piaget.

Teoria lui Piaget asupra inteligenței a avut un impact deosebit asupra domeniului educației.
Piaget a fost preocupat de procesul de educație astfel încât multe dintre lucrările sale și alte sute
de publicații ale descendenței piagetiene au relaționat teoria lui Piaget cu practica educativă.

Pe baza unor observatii sistematice pe care le face asupra comportamentelor copiilor de diferite
varste, Piaget sustine ca dezvoltarea cognitiva poate fi delimitata in patru etape. Doua dintre
acest etape se suprapun varstei scolare. Prima etapa, perioada senzoriomotorie, apare anterior
perioadei scolare la majoritatea copiilor; profesorii pot observa doar rezultatele; nu si achizitiile
propriu zise. Insa totusi ne ajuta la explicarea unor schimbari cognitive care survin mai tarziu, in
timpul anilor de scoala. Trecerea dintr-un stadiu in altul nu are loc instantaneu, iar durata
etapelor variaza de la copil la copil fiind dependenta de structurile ereditare si de circumstante.

În teoria dezvoltarii cognitive a lui Piaget, adolescenta reprezinta stadiul de tranzitie de la

utilizarea operatiilor concrete la aplicarea operatiilor formale. Adolescentii incep sa fie constienti
de limitele gandirii lor. Ei opereaza cu concepte ce sunt indepartate din propria lor experienta.
Inhelder si Piaget confirma faptul ca afirma, ca experienta cu probleme complexe, solicitarile
instructiei formale, schimbul si contradictia dintre idei sunt necesare pentru dezvoltarea
argumentelor operational - formale.

10. Definiți descriptiv noțiunile: ”Schemă”, ”Echilibru” și ”Adaptare” conform teoriei lui
J. Piaget.
Piaget (1952) utilizează conceptul de schema pentru a desemna o structură mentală de care
dispune copilul la un moment dat și care se adaptează continuu tiparelor mediului înconjurător.
Cu alte cuvinte, schemele sunt structuri de organizare și grupare a evenimentelor și experiențelor
trăite pe baza unor tipare comune. Schemele pot fi asimilate unor serii de fișe de indexare aflate
în interrelație. Ele reprezintă tipare sau patern-uri de reacție prezente în structura mentală a unui
individ. De exemplu, un copil de trei ani poate face o confuzie intre o vacă și un câine. Copilul
situat în acest stadiu al dezvoltării sale, a internalizat o serie de trăsături pe care le subsumează
unui tipar, ce constituie schema corespunzatoare conceptului de "animal". Un astfel de tipar
poate include trăsături ca: patru picioare, urechi mari și emiterea de zgomote neomenești.

Piaget a utilizat acelasi concept biologic de echilibru-dezechilibru pentru a explica cauzele

reorganizarii cognitive, ca raspuns la noile experiente de invatare. Cand copilul intalneste un nou
 7

mediu de invatare sau o noua situatie cu al carei tipar nu este familiarizat, se creeaza in mintea
acestuia o stare de dezechilibru, ce urmeaza a fi ajustata intern. Pentru a dobandi starea de
echilibru, schemele mentale ale copilului trebuie sa se modifice/restructureze in functie de noile
situatii, care altfel nu vor putea fi asimilate. Mecanismul mental sau procesele care sunt
responsabile de restructurarea schemelor copilului sunt asimilarea si acomodarea (Piaget, 1964).

Piaget (1963) a utilizat urmatorul exemplu pentru a explica conceptele de asimilare si

acomodare.
"Laurent in varsta de 10 luni sta intins pe spate si reia experientele zilei anterioare. In mod
succesiv el apuca o lebada din plastic, o cutie, s.a.m.d, isi intinde bratele si le lasa sa cada.
Uneori isi intinde bratul vertical, altadata il tine orizontal sau oblic, asezat in fata ochilor sau
lateral etc. Cand obiectul ajunge intr-o pozitie noua (de exemplu pe perna sa), il ridica si-l lasa sa
mai cada de doua-trei ori in acelasi loc, de parca ar cerceta relatia spatiala: dupa care modifica
situatia" (Piaget, 1963)
In opinia lui Piaget, bebelusul Laurent asimileaza mediul propriu (lebada, cutia si celelalte
jucarii) actionand asupra lui (luand in mana si lasandu-le sa cada). Piaget sustine ca actiunile pe
care poate sa le execute copilul sunt schematice si ca procesul de utilizare a acestor scheme ce
corespund anumitor scopuri ale copilului se numeste asimilare. Laurent, de exemplu, asimileaza
lebada schemei proprii de apucare. Insa operatia de apucare (sau orice alta schema), nu
functioneaza la identic pentru obiecte diferite. Aprehensiunea este diferita pentru lebada, pentru
o cutie sau un iepuras de plus. In consecinta, Laurent trebuie sa-si acomodeze schema de
aprehensiune in functie de caracteristicile tipice ale fiecarui obiect pe care il ia in mana.
Schimbarile structurilor cognitive (scheme) sunt necesare copiilor, pentru a se ajusta impactului
experientelor, care nu pot fi asimilate in structuri cognitive deja existente. In functie de
constrangerile situatiei, copilul trebuie sa construiasca structuri cognitive noi care sa permita
asimilarea informatiilor inedite cu care vine in contact.

Procesul dezvoltarii cognitive este rezultatul unei serii de asimilari si acomodari relationate.
Conceptual, cresterea si dezvoltarea cognitiva apar, in acest mod, la toate nivelurile de
dezvoltare, de la nastere si pana la maturitate (Piaget, 1960). Cu toate acestea, datorita
maturizarii biologice, dezvoltari cognitive majore si distinctive au loc pe parcursul intregii vieti.
Piaget a sustinut existenta a patru faze mari ale dezvoltarii cognitive. Aceste faze sunt
secventiale, iar fazele succesive sunt obtinute prin internalizarea sau si ajustarea continua a
cunostintelor anterioare cu noile informatii.

11. Definiți și descrieți ”Stadiul de dezvoltare senzorio-motor” conform teoriei lui J. Piaget.

Perioada senzorimotorie: de la nastere la 2 ani

Stadiul inteligentei senzoriomotorii incepe cu actiunile reflexe ale copilului si continua cu

intuirea unor concepte bazale, cum ar fi: timpul, spatiul si cauzalitatea. Finalul fazei
senzorial-motorii este caracterizat de dezvoltarea coordonarii mana-ochi, de realizarea faptului
ca obiectele continua sa existe chiar daca sunt in afara campului vizual (permanenta obiectului)
si de inceputul gandirii simbolice. In aceasta etapa, copilul devine centrul tuturor actiunilor lui
(egocentrism). Coordonarea efectiva a acestor deprinderi, dependente de activitate culmineaza cu
intelegerea concreta a unor relatii rudimentare de tip cauza - efect si cu internalizarea unor
 8

secvente de actiuni care "joaca rolul de" sau simbolizeaza diverse obiecte (de pilda imaginea
unei mese pe care sunt aranjate vase si tacamuri semnalizeaza apropierea cinei pentru copil). Un
astfel de comportament marcheaza trecerea la urmatorul stadiu al dezvoltarii.

12. Definiți și descrieți ”Stadiul de dezvoltare preoperațional ” conform teoriei lui J. Piaget.

Perioada preoperationala este caracterizata printr-o gandire intuitiva, simbolica. Termenul

operatie se refera la acele procese, care sunt guvernate de reguli logice; preoperational implica
faptul ca copiii nu stapanesc inca astfel de reguli. Ei practica noile deprinderi intemeiate pe
reprezentarea obiectelor, chiar daca organizarea reprezentarii lor este incompleta.

Spre deosebire de copiii aflati in stadiul senzoriomotor, care observa si inteleg lumea
inconjuratoare doar prin manipularea fizica a obiectelor, prescolarul poate utiliza simboluri
pentru a-si reprezenta mental obiectele. De exemplu, litera M poate sa insemne masa, sau sunetul
M. In stadiul preoperational, limbajul copiilor si volumul lexicului se dezvolta foarte rapid. Insa,
mare parte din gandirea prescolarilor ramane primitiva, adica tributara perceptiilor sale.

Experimentele lui Piaget pun in evidenta faptul ca la prescolari nu este dezvoltat conceptul de
conservare. Acest fenomen se refera la intelegerea de catre copil a faptului ca natura de baza a
obiectelor ramane nealterata, cand se modifica infatisarea lor superficiala. Spre exemplu,
prezentam doua vase identice (A si B) unui copil si-l rugam sa toarne cantitati egale de apa in
acestea. Continutul vasului B este apoi turnat intr-un alt vas, C, care este mai inalt si mai subtire,
si ca urmare nivelul apei va fi mai inalt decat in recipientul A. Fiind intrebat daca A si C contin
aceeasi cantitate de apa, copilul in stadiul prescolar neaga acest lucru, afirmand ca C contine mai
multa apa. Doar cand ajung in stadiul operatiilor concrete copiii sunt capabili sa ofere raspunsul
corect, si anume ca A si C au aceeasi cantitate.

13. Definiți și descrieți ”Stadiul de dezvoltare al operațiilor concrete” conform teoriei lui J.
Piaget.

Copii pot face comparatii atat in interiorul unei clase de obiecte (intracategorial) cat si intre clase
(intercategorial). O abilitate importanta pe care copiii o achizitioneaza in stadiul operatiilor
concrete o reprezinta aranjarea mentala a unor obiecte pe baza unor dimensiuni precum lungime,
inaltime, greutate, viteza (operatia de seriere). Un caz particular il reprezinta aranjarea obiectelor
pe baza de lungime in sens crescator (de exemplu, alinierea unui numar de betisoare de la cel mai
mic pana la cel mai mare) sau descrescator. Pentru a realiza o astfel de operatie copiii trebuie sa
fie capabili sa compare obiectele doua cate doua si totodata sa relationeze informatiile
corespunzatoare acestor comparatii pe o anumita scala - scala lungimii. Pe baza unei astfel de
abilitati copii dobandesc operatia de tranzitivitate, care presupune o grupare si o comparare
mentala simultana a obiectelor.

In concluzie copiii apartinand stadiului concret operator pot realiza urmatoarele operatii:
- Conservarea: copiii realizeaza ca modificarea unui aspect al unui obiect nu trebuie neaparat sa
modifice alte aspecte. Anterior varstei de 9 ani majoritatea copiilor inteleg conservarea in ceea ce
priveste materia (rearanjarea unor obiecte nu schimba numarul lor), lungimea (desfacerea unui
cerc sub forma unui fir nu-i schimba lungimea) si aria (suprafata unei hartii taiate in jumatate
 9

este aceeasi ca a hartiei intregi). La 9 ani, copiii incep, de asemenea, sa inteleaga conservarea
greutatii (o bucata sfaramata de pamant are aceeasi greutate ca a bucatii rotunde). (Vezi Sund,
1976).
- Clasificarea: ca si in cazul conservarii, abilitatea de a clasifica se transforma in stadii. Mai
intai, copiii isi dezvolta abilitatea de a vedea caracteristici singulare. Ulterior iau in calcul mai
mult de 2 variabile in acelasi timp. Ei iau simbolurile din povesti mai putin literal si intelegerea
lor asupra conceptelor sociale, cum ar fi democratia, devine mai sofisticata.

In concluzie copiii aflati la varsta scolii elementare isi dezvolta rapid memoria si abilitatile
cognitive, inclusiv abilitatea de a reflecta asupra propriei gandiri (metacognitia) si de a invata sa
invete.

14. Definiți și descrieți ”Stadiul de dezvoltare al operațiilor formale” conform teoriei lui J.
Piaget

Conform teoriei piagetiene a dezvoltarii cognitive, adolescenta reprezinta etapa de tranzitie de la

operarea asupra concretului la aplicarea operatiilor de baza ale gandirii. Adolescentii incep sa
realizeze limitele gandirii lor.

Performanta adolescentului e definita prin:

- Asertia conform careia exista o cale de a afla toate combinatiile posibile.
- O procedura de a pastra rezultatele.
- Recunoasterea ca pot exista mai multe moduri de a produce culoarea.
- Comparatia rezultatelor si intelegerea efectelor fiecarei substantei.
- Capacitatea de a rationa asupra unor situatii ipotetice
- Metacognitia
- Egocentrismul
- Rezolvarea de probleme complexe

15. Etapa prenatală: delimitare în timp, enumerarea explicativă a subetapelor.

Ontogeneza reprezintă formarea tuturor componentelor organice si a functiilor vitale care sa-i
permita fiintei umane, ca imediat dupa nastere, sa se echilibreze cu ambianta si sa supravietuiasca.
Din punct de vedere al vietii psihice, se formeaza si se dezvolta sistemul nervos, si cu deosebire
activitatea nervoasa superioara si organele de simt si apar primele manifestari psihice.
Tinand seama de calitatea si de amploarea acestor transformari etapa prenatala a fost impartita in
trei subetape: embrionara, fetala precoce si fetala tardiva.
Subetapele etapei prenatale:
- embrionară (0-3 luni)
- fetală precoce (3-6 luni)
- fetală tardivă (6-9 luni)
In subetapa embrionara, care dureaza pana la trei luni, dupa formarea oului (prin unirea
gametilor adica a celulelor sexuale de la parinti) se produce o inmultire exceptionala a celulelor si
se formeaza cele trei foite embrionare din care vor apare treptat toate organele vitale si in primul
rand sistemul nervos.
La finalul celor trei luni fiinta va avea caracteristicile corporale ale speciei umane.
 10

In subetapa fetala precoce, adica intre 3 si 6 luni, continua sa se formeze componentele

organice, se dezvolta si se repartizeaza uniform sistemul muscular, tegumentele devin mai
consistente, se produc osificari in diferite zone corporale. Daca la sfarsitul lunii a 6-a si inceputul
lunii a 7-a s-ar produce nasterea, copilul ar avea structurile si functiile organice necesare
supraviețuirii.
In ultima subetapa dintre 6 si 9 luni, numita fetala tardiva, se produce consolidarea a ceea
ce s-a dezvoltat pana acum. Toate subsistemele sunt complete si sunt evidente perfectionarii
functionale.
Copilul este gata pentru a se naste.

16. Condițiile dezvoltării normale în etapa prenatală – prezentare generală; Factorii nocivi
și urmările lor.

Pentru ca sa se produca toata constructia si functionarea organismului si chiar sa se inregistreze

inceputuri ale vietii psihice, trebuie sa fie asigurate urmatoarele conditii necesare dezvoltarii
normale a fatului:
Cerințe ce trebuie strict respectate:
- pregatirea, cu cel putin 6 luni inainte, pentru a deveni mama;
- ereditatea normala a celor doi parinti;
- sanatatea fizica si mentala a lor in momentul procrearii;
- apetit sexual si interactiune optima intre ei;
- consensul pentru a avea copii;
- alimentatia rationala a mamei, adica sa corespunda cantitativ prescriptiilor medicului si calitativ,
adica sa cuprinda: proteine usoare, produse lactate, fructe si legume proaspete;
- control medical periodic;
- regim zilnic de viata in care sa alterneze optim activitatea cu odihna. In ultimile luni de sarcina
se vor reduce activitatile profesionale si casnice si se va asigura program zilnic de plimbare si
exercitiu fizic usor;
- mama sa se simta ocrotita si securizata de partenerul de viata si de ceilalti membri ai familiei de
baza;
- in general, climatul familial sa fie pozitiv, calm, cooperant;
- mama sa aiba credinta ca venirea pe lume a copilului nu va impiedica rezolvarea corespunzatoare
a problemelor familiale si autorealizarea sa pe toate planurile;
- incredintarea ca dupa nasterea copilului mama se va bucura de ajutor sustinut din partea familiei;
- informarea cu privire la procesul nasterii pentru a fi pregatita pentru principalele faze si a evita
astfel supraincordarea si tensiunea care ar putea ingreuna desfasurarea normala a acestui proces
Daca vor fi respectate aceste conditii se vor asigura pentru mama conditiile organice, calmul
afectiv si increderea benefica pentru dezvoltarea normala a fatului si pentru nasterea normala a lui.

Factorii nocivi care pot acționa în etapa prenatală și urmările lor

- tare ereditare la unul dintre parinti sau la amandoi;
- stare de boala si de ebrietate in timpul procrearii;
- alimentarea deficitara a mamei care s-ar putea manifesta astfel:
- teama de a se ingrasa a mamei o face sa manance insuficient chiar daca hrana este calitativ
corespunzatoare;
 11

- preferinta pentru alimente mai degraba conservate care par a fi mai la indemana si mai comod de
obtinut si pregatit; Si intr-un caz si in altul, aceasta alimentatie deficienta incetineste inmultirea
neuronilor, afecteaza activitatea bioelectrica a creierului si duce la intarzierea intelectuala;
- consumul de fructe si legume nespalate, a produselor vechi sau chiar alterate provoaca
intoxicatie alimentara care genereaza la fat hidrocefale si tulburari de vedere;
- suprasolicitarea profesionala si casnica a mamei ii epuizeaza energia organica si incetineste
cresterea copilului;
- infectiile virale sunt dintre cei mai periculosi factori. Astfel, gripa virala produce neinchiderea
tubului neural si degenerari ale sistemului nervos iar rubeola determina malformatii cardiace, ataca
sistemul nervos si vederea;
- radiatiile pot duce la mutatii genetice imprevizibile cu efecte in toate planurile dezvoltarii
copilului. Se stie ca accidentul de la Cernobal a dus la nasterea unui numar mare de copii cu fel de
fel de malformatii;
- consumul de medicamente insuficient testate poate duce, de asemenea, la malformatii organice.
A existat un astfel de caz, cu multi ani in urma iar firma producatoare a platit foarte mari
despagubiri;
- consumul de alcool afecteaza formarea sistemului osos iar fumatul intarzie cresterea pentru ca
reduce aportul de oxigen pentru fat;
- climatul familial incordat, dominat de neintelegeri si certuri duce la stari afective negative de
durata care sunt insotite de modificari ale biochimismului sanguin si influenteaza direct si starea
fatului (P. Osterrieth);
- carenta de vitamine dar si excesul pot, de asemenea, perturba dezvoltarea fatului;
- foarte grav este consumul de droguri care il poate face pe copilul insusi dependent de droguri sau
ii provoaca moartea la nastere sau la putina vreme dupa ce a aparut pe lume.
Avand in vedere toate aceste pericole se impune mai mult pregatirea mamei dar si a tatalui pentru
a deveni constienti si responsabili in legatura cu venirea pe lume a copilului lor.

17. Nașterea – definiție explicativă, generalități.

Nasterea este un eveniment deosebit si pentru mama si pentru copil. Mama asteapta cu bucurie
sa-si vada copilul dar si cu o anume teama, mai ales daca se afla la prima nastere. Nu stie cum se va
desfasura totul si daca va face fata momentului de varf. Unele mame nasc foarte repede, in 2 – 3
ore si nu trec prin perioade grele prea numeroase, in timp ce, la altele procesul poate sa dureze si
chiar sa fie nevoie de unele interventii medicale. Nasterea naturala este un adevarat miracol. Mama
poate repede sa-si recastige fortele si sa se ocupe atent de copilul ei. Toate acestea se intalnesc in
marea majoritate a cazurilor.

Nașterea prin cezariană

Sunt insa si unele nasteri ce pot fi considerate exceptionale pentru ca pot pune unele probleme
speciale privind dezvoltarea fizica si psihica a copilului.
O nastere exceptionala poate fi considerata si cea prin cezariana, care poate fi pentru mama relativ
dificila in timp ce pentru copil nu apar probleme deosebite. El are o dezvoltare fizica si psihica
obisnuita.
Nasterea gemenilor este un alt fel de exceptionalitate. Se constata ca la 80 – 85 de nasteri normale
poate apare si una gemelara. Tehnica moderna permite parintilor si, mai ales, mamei sa afle din
timp despre sarcina ei speciala.
 12

Prima informatie despre acest fenomen poate sa o tulbure, sa o ingrijoreze pe mama, ca in fata
evenimentului nou si neasteptat, dar pana la aparitia copiilor se realizeaza deja o adaptare.

18. Travaliul – descriere, etape (enumerare descriptivă).

Travaliul este procesul fizic al nasterii bebelusului - simtit de mamica. Travaliul e caracterizat prin
contractii dureroase, care apar la intervale din ce în ce mai mici, cu intensitate din ce în ce mai
mare; ele duc în final la dilatarea colului si expulzarea fãtului.

Debutul travaliului este anuntat de scurgerea vaginalã a unei cantitãti de mucus cu firisoare de
sânge, care reprezintã eliminarea dopului gelatinos (ti se „rupe apa“)

Fiecare travaliu este diferit si exista o variatie considerabila privind durata lui. In medie, travaliul
dureaza aproximativ 10-20 ore la prima nastere, insa pentru anumite femei poate fi chiar mai lung.
In general travaliul progreseaza mult mai rapid la femeile care au mai nascut inainte pe cale
vaginala.
Travaliul este impartit in 3 stadii in care se produc anumite schimbari la nivelul organismului tau.
Uterul se contracta si se relaxeaza la intervale regulate, ceea ce determina ca abdomenul tau sa se
intareasca, iar apoi sa devina moale. Acestea sunt contractiile, care fac ca cervixul sa se stearga
treptat, astfel incat sa se deschida cat mai mult (se dilata). Contractiile ajuta copilul sa se
deplaseaze cat mai adanc la nivelul pelvisului si apoi in vagin.
- Primul stadiu: incepe la debutul travaliului adevarat si dureaza pana cand cervixul se dilata
complet pana la 10 cm. Acest stadiu se imparte in trei faze:
Faza latenta: cervixul se scurteaza treptat (se subtiaza) si se dilata (se deschide)
Faza activa: cervixul incepe sa se dilate mult mai rapid, contractiile sunt mai lungi, mai puternice si
se succed la intervale mai scurte. In mod normal, trebuie sa pleci catre spital de indata ce ai intrat
in faza activa, adica atunci cand contractiile sunt la aproximativ 5 minute.
- Al doilea stadiu: incepe in momentul in care esti dilatata complet si continua pana se naste
copilul. Mai este numit si stadiul de „impingere”.
- Al treilea stadiu: incepe dupa nasterea copilului si se termina cand placenta este expulzata. Este
cel mai scurt stadiu si dureaza frecvent intre 5-30 minute.

19. Particularitățile fizice ale nou-născutului.

La nastere, greutatea medie a copiilor este in jur de 3500 gr. La baieti si 3300 gr. la fete.
Inaltimea este de cca. 50 cm. la baieti si 49 cm la fete.
Copilul pastreaza un timp asa numita pozitie embrionara, cu membrele pliate si trunchiul arcuit.
Capul este mare in raport cu celelalte parti ale corpului. Este ¼ din lungimea totala a corpului.
Cutia craniana are un diametru mai mare decat cea toracica, adica 34 cm. si respectiv 32 cm.
Totodata, cutia craniana prezinta unele portiuni neosificate numite fontanele care au o mare
importanta in procesul nasterii. Dintre acestea, doua sunt mai importante: fontanela anterioara,
romboidala de 2 cm care se incheie intre 6 – 18 luni si fontanela posterioara, mai mica, ce se
inchide mai repede.
Membrele sunt relativ scurte fata de corp si trunchi.
Pielea este rosiatica si prezinta pliuri caracteristice la maini si la picioare.
 13

20. Nou-născutul – particularitățile organelor interne.

Scaderea fiziologica in greutate se produce in primele 5 zile aproximativ 150-300gr (5 - 8 % din
greutate) datorita:
- cresterii termolizei;
- pierderilor de apa prin rinichi, respiratie si perspiratie insensibila;
- eliminarea meconiului si a urinei;
- aport redus de lichide in prima zi ce coincide cu hipertermia tranzitorie a nou-nascutului. Aceasta
scadere este mai accentuata la primipare la care si secretia lactata se stabileste mai tarziu si poate fi
atenuata prin:
- ligaturarea tardiva a cordonului ombilical;
- hidratare mai buna in primele zile de viata (nou-nascutul se pune la piept imediat ce poate realiza
acest act).

Talia nou-nascutului este de 49 - 52 cm la sexul barbatesc si 48 - 50 cm la sexul femeiesc.

Capul nou-nascutului reprezinta 1/4 din talie, iar fata (viscerocraniul) este mai mica decat
neurocraniul (1/8). Gatul este scurt, iar toracele are forma unui trunchi de con cu baza in jos.
Dupa instituirea respiratiei, trunchiul capata forma cilindrica, cu diametrul anteroposterior turtit si
coastele aproape orizontalizate.
Abdomenul este mare, cu un perimetru apropiat de cel toracic.
Membrele inferioare sunt scurte si aproape egale cu cele superioare.
Pielea si anexele ei, prezinta unele particularitati, care trebuiesc cunoscute pentru o buna ingrijire a
acesteia.

Aparatul respirator
Inundarea respiratiei pulmonare reprezinta primul act fiziologic al vietii extrauterine si este
declansata de catre acidoza, hipoxie, cresterea presiunii CO2, hipotermie si pensarea cordonului
ombilical.

Aparatul cardio-vascular
Circulatia in viata intrauterina. Sangele oxigenat vine din placenta prin vena ombilicala in canalul
venos al lui Arantius la vena cava superioara si atriul drept, de unde, o parte trece prin foramen
ovale in atriul stang, apoi ventricolul stang si aorta, iar alta parte prin ventricolul drept in artera
pulmonara. De aici numai o mica fractiune iriga plamanii si cea mai mare parte trece prin canalul
arterial in aorta.

Tubul digestiv la nou-nascut

La 28-30 saptamani de gestatie, fatul poate supravietui in mediul extrauterin. Reglarea cantitatii de
lichid amniotic se realizeaza prin inghitire de catre fat, totusi deglutitia si peristaltismul esofagian
sunt insuficient dezvoltate la aceasta varsta, favorizand regurgitatiile si riscul de aspiratie
pulmonara.

Aparatul renal
In viata intrauterina homeostazia apei si electrolitilor este mentinuta de placenta.
Functia renala este imperfecta la nastere (insuficienta renala functionala) avand ca substrat
anatomic o corticala mai subtire cu glomeruli putin dezvoltati.
 14

Cantitatea de urina este de 30-35 cm3, in prima zi, apoi creste la 150-300 cm3. Dupa nastere
rata de filtrare glomerulara si fluxul sanguin renal cresc rapid, iar adaptarea se face in functie de
solicitari (incarcatura osmotica, apa, cantitatea de electroliti).
Nou-nascutul face usor edeme si stari de acidoza. Exista si o albuminurie fiziologica a
nou-nascutului datorita permeabilitatii crescute a filtrului renal.

21. Sensibilitatea și percepția la sugar: definirea noțiunilor și prezentarea lor.

Sensibilitatea gustativă
- Suprafaţă a limbii, mucoasa internă a obrajilor, vălul palatin şi o parte din esofag.
- Este mai dezvoltată sensibilitatea faţă de dulce şi acru şi mai puţin faţă de amar şi sărat.
- Faţă de diferite substanţe reacţionează prin mimică, iar spre sfârşitul primului an poate exprima
verbal şi sesiza intensitatea lor.
Sensibilitatea olfactivă
- nu detectează decât mirosuri foarte puternice legate în special de satisfacerea trebuinţelor
biologice.
Sensibilitatea tactilă
- Reflexul de apărare oculo-motorie, iar dacă stimularea are loc la nivelul palmelor, apare
reflexul de prehensiune.
Sensibilitatea vizuală
- Senzaţia de lumină şi întuneric sub forma unor pete de lumină şi întunecate;
- Nu se distinge forma obiectelor .
- Distinge obiectele care se află la aproximativ 5m distanţă de el.
- 3-4 luni începe să distingă într-o ordine determinată de intensitatea, de strălucirea
stimulilor, culorile.
- Mai întâi galben, oranj, apoi roşu, albastru, verde.
Sensibilitatea auditivă
- implicată în dezvoltarea auzului fonematic.
- 1-2 luni devine sensibil la vocea umană;
- 4 luni devine sensibil la muzică;
- 6 luni apare o oarecare intenţionalitate în urmărirea muzicii.
Sensibilitatea internă
- strans legata de satisfacerea trebuinţelor primare;
- este foarte dezvoltată în primele 3 luni (poate lua forma unor colici care îi creează
nelinişte, stări de agitaţie şi plâns).
Percepția
- Prin dezvoltarea functionalitatii analizatorilor se constituie si se organizeaza perceptia ca proces
de cunoastere.
- Perceptia se structureaza sub forma a doua modele: un model perceptiv-contemplativ prezent
la 2 luni, un model perceptiv-actional ce se vede inca de la 3 luni.
Pe masura dezvoltarii experientei perceptiv-senzoriale se stimuleaza functiile mnezice si devin
active reprezentarile cu rezonante afective.

22. Memoria și gândirea la sugar: definirea noțiunilor și prezentarea lor.

Gândirea
 15

Stadiul reflexelor (0-1 luni)

- raspuns mecanic la stimulii exteriori, precum clipitul la o lumina puternica.
- bebelusii sunt de asemenea inclinati sa imite sunetele vocale ale adultilor si gesturile manuale si
faciale, daca acestea au o valoare de noutate pentru ei
- instalarea comportamentului inteligent a fost mutata inapoi succesiv la poate citeva ore dupa
nastere.

Stadiul reactiilor circulare primare (1-4 luni)

- forme primare de activitate inteligenta.
- raspunde la jucariile care i se prezinta, cel mai posibil apucându-le. Piaget a folosit termenul
circular pentru aceste reactii datorita naturii repetitive a jocului implicat.
- Baldwin (1952) - concepte manifeste partial formate legate de inputul senzorial.
- bebelusul repeta o actiune de dragul actiunii. Reactiile circulare implica repetarea unei actiuni
care produce o stimulare placuta
- o anumita reactie circulara permite sa se reproduca un rezultat de catre copil, rezultat care a fost
original produs de mediu; se marcheaza inceputul unei intentii comportamentale
- a repeta o miscare/ actiune semnifica primul pas de identificare a memoriei ca mecanism
cognitiv

Stadiul reactiilor circulare secundare (4-8 luni)

- manifesta initiativa in apucarea unei jucarii pe care el o alege.
- grad mai mare de intentionalitate
- reactiile secundare se stabilizeaza prin placerea pe care copilul o regaseste realizandu-le
- o actiune este repetata pentru a atinge un scop in mediul din jur.
- se constientizeaza rezultatul propriei activitati, iar repetarea este deliberata
reactia circulara secundara = modificare a reactiei circulare primare cu scopul declarat de a
obtine un anumit efect.
- se manifesta coordonarea ochi-mana
- schema complexa- implica un numar de scheme; odata cu achizitia limbajului aceste scheme
devin mult mai comune (adica, in gindirea pre-operationala si operationala); ex: scuturat si
zanganit

Stadiul coordonării reactiilor circulare secundare (8-12 luni)

- comportamentul copilului implica o combinatorica intre 2 miscari/ actiuni simultan; mainile pot
fi ocupate cu obiecte si actiuni diferite
- sfera de actiune a obiectelor creste o data cu extinderea independentei prin deplasare
Butterworth (1981) numeste eroarea A – B in cautarea obiectelor: continua sa caute in locul A
când un obiect a fost mutat in locul B.
- complexitatea schemelor- bebelusul impinge mâna adultului pentru a ajunge la telecomanda,
telefon etc.
- atingerea unor scopuri noi

Memoria
- pe langa memoria involuntară se dezvoltă si cea voluntară, chiar dacă înţelesul nu este dobândit
în totalitate
 16

- acţionează pe baza memorării mecanice. Memorarea inteligibilă apare când informaţiile au o

anume semnificaţie pentru copil.
- conţinutul memoriei este divers
- memorie concretă prin excelenţă; apar procedee specifice memorării - repetarea.
- memoria afectiva este puternic influentata dinamica tumultoasa a emotiilor si sentimentelor,
existand o ancorare extrem de puternica a evenimentelor (chiar obisnuite)

23. Limbajul și comunicarea la sugar – prezentare detaliată.

- 12 luni pot pronunta câteva cuvinte (3-5 cuvinte simple);

intelegerea este superioara exprimarii

- 3-4 săptămâni apare zâmbetul- expresie nonverbala; este întărit de „legătură vizuală” stabilită cu
cei din jur.

- 2 luni copilul începe să emită sunete apropiate de sunetele limbii.

vocalizeaza sau gângureste- după 4 luni.
toţi copiii gânguresc la fel; gânguritul reprezintă materia primă a vorbirii, asigură baza organică
pentru asimilarea limbajului.
fază superioară a gânguritului este lalatiunea (5 luni).
apare fenomenul de autoascultare- consolidează feed-back-ul dintre aparatul fonator şi auz

- 4-5 luni copilul intelege aspecte ale comunicarii din mimica adultului, apoi din gestica mainilor
ce este mai variata dupa 6-7 luni
incepe sa invete elemente de salut; intinderea mainilor pentru a fi luat in brate, alte forme de
mimica pentru a exprima stari de disconfort, agatarea, exprimarea afectiunii sau a nevoii unei
prezente adulte (mama/ tata)
tacerea, geamatul, oftatul, tipatul
sfârşitul lunii a 10-a apar primele cuvinte care sunt cuvinte, propoziţii sau holofraze;

particularităţile:
- funcţii gramaticale difuze;
- rol de nucleu pentru alte combinaţii verbale care creează contextul;
- imitări de sunete (mac-mac, pa-pa etc.);
- exprimă funcţia pragmatică a comunicării.

- după 6 luni comunicarea poate fi :

- direct-direct (ex. adultul îi întinde copilului un obiect şi acesta îl apucă cu mâna);
- verbal-direct (ex. adultul emite o anume stimulare verbală iar copilul întoarce capul, îl priveşte);
- direct-verbal (ex. adultul îi prezintă un obiect şi copilul îl „denumeşte” în limbajul său);
- verbal-verbal (schimb de mesaje verbale între adult şi copil).
- etapa „cuvântului frază” (1 - 1 ½ ani) – cuvintele exprimă o mare încărcătură afectivă şi
informaţională.

24. Afectivitatea și atașamentul la sugar – prezentarea și descrierea

detaliată a noțiunilor.
 17

Afectivitatea
▪ incredere/ neîncredere (naştere – 18 luni) - activitate:
- hrănirea dezvoltarea sentimentului de încredere sau neîncredere în mediu (faţă de cel care
îngrijeşte copilul) –în funcţie de modul în care este îngrijit
▪ fenomenul de compensare afectivă (în loc să ţipe, se poate descărca lovind cu furie masa,
sau se ceartă cu păpuşa preferată certand-o si adresându-i epitete pe care chiar el le-a primit
in alte situatii).
▪ apare o accentuare a intensitatii afective: plâns violent, ţipăt, bătut din picioare- ca
expresie a dorinţei de autoafirmare.
▪ adultul ar trebui să-i distragă atenţia şi să-l orienteze spre altceva.
▪ opus acestui negativism, apare cooperarea cu adultul, o oarecare înţelegere, disciplinare
şi chiar interiorizare a unor reacţii (dacă se apropie de aragaz, de priză, spune singur „nu”).
Sunt periculoase 2 tipuri de atitudini faţă de copil in dezvoltarea increderii in sine:
retragerea iubirii („dacă nu taci, mama nu te mai iubeşte”);
toleranţa excesivă sau lipsa de interes.

John Bowlby- 1969: Teoria ataşamentului.

influenţat de: teoria psihanalitică
Ataşamentul în fazele timpurii ale dezvoltării psihice este un comportament de adaptare
(de supravieţuire).

Pe măsură ce copilul se dezvoltă, formează mai multe ataşamente,

care diferă calitativ unele de altele.
▪ Monotropia – ataşamentul faţă de o singură persoană, de obicei de sex feminin – este sursa
de siguranţă şi de formare a altor tipuri de comportamente.
Dacă monotropia suferă, se întrerupe, dacă este despărţit de mamă, copilul va avea afectivitatea
zdruncinată serios.
Privarea “maternala” subliniază importanta legăturii mamă-copil în primii 5 ani de viaţă.
Privarea copilului de persoana de atasament genereaza acestuia anxietate;
STADII:
• Stadiul protestului – generat de despărţirea de părinţi, care va produce suferinţă iar
aceasta se transformă în revoltă;
• Stadiul dispersării – dacă se prelungeşte despărţirea, revolta atrage depresie, iar aceasta îl
descurajează;
• Stadiul detaşării – copilul încearcă să se împace cu ofertele afective, sociale care i se
oferă.
PERIOADELE DE ATASAMENT:
• 7-8 luni – prima perioada de formare a unui atasament puternic fata de o persoana anume;
• la 18 luni ~ 13% dintre copii prezentau atasament doar de o singura persoana;
Lewis - atasamentul caracterizat de securitate este relationat de:
• calitatea si sensibilitatea mamei in interactiunea cu copilul intre 6 si 15 saptamani;
• curiozitatea si rezolvarea problemelor la varsta de 2 luni;
• increderea sociala la cresa absenta problemelor de comportament la baietii de 6 luni
Wartner - atasamentul caracterizat de securitate este relationat de:
• autonomie mai mare;
 18

• competenta interpersonala, dorinta de a invata in timpul prescolaritatii si in primii ani de

scoala și o mai mare responsivitate fata de adultii necunoscuti
ATASAMENTUL Depinde de:
▪ cat de convins este copilul ca parintele ii va fi alaturi si ii va implini nevoile,
▪ cat de usor poate parintele sa ii linisteasca temerile,
▪ cat de important se simte copilul in viata parintelui,
▪ cat de bine poate parintele sa isi inteleaga propriile emotii si emotiile copilului
Tipuri de atașament
1. ATASAMENTUL SIGUR SAU SECURIZANT.
Copiii cu un astfel de atasament
Acesti copii pot sa stea departe de parintii lor, atunci cand acestia sunt ocupati si sunt foarte fericiti
cand parintii se reintorc.
Atunci cand sunt speriati, cauta confortul in bratele parintilor, iar acestia le ofera atentie imediata.
In general, parintii sunt empatici cu copiii lor si reactioneaza prompt la nevoile acestora.
De-a lungul anilor, copiii care au avut atasamente securizante au fost mai putin agresivi si mai
echilibrati emotional.
Adulții cu un astfel de atasament
Esti pozitiv cu cei din jur
In majoritatea zilelor poti sa spui ca esti fericit, iubesti si te simti iubit, acceptat si competent
Te poti conecta cu alti oameni fara a-ti simti propria identitate (preferinte, interese, valori morale)
amenintata
Te astepti de la cei din jur sa te ajute cand ai nevoie si oferi ajutor celor din jur
Oferi libertate partenerului de cuplu si altor oameni cu care interactionezi, avand incredere in
alegerile si deciziile lor
2. ATASAMENTUL AMBIVALENT.
Copiii cu un astfel de atasament sunt suspiciosi cu strainii, devin stresati atunci cand parintii nu
se afla in preajma lor si nu se simt in siguranta decat atunci cand unul din parinti e langa ei.
Uneori dupa perioada de absenta, copiii tind sa isi respinga parintii cu agresivitate.
Mai tarziu, in viata, copiii cu atasament ambivalent pot deveni dependenti de partenerii de viata.
Adulții cu un astfel de atasament
Esti mereu preocupat de ceea ce oamenii din jur spun despre tine
Te simti nesigur in relatiile cu cei din jur si ai nevoie sa fie in permanenta langa tine
Iti este reprosat ca limitezi libertatea partenerului de cuplu, pe care o interpretezi ca lipsa de
afectiune.
Simti ca niciodata nu primesti suficienta afectiune, incurajare sau apropiere din partea celor dragi
Parintii cu acest stil de atasament se pot raporta copilul lor ca la o sursa de implinire emotionala pe
care ar trebui sa o primeasca din partea unor adulti (nevoia de prietenie sau de intelegere, de
exemplu)
3. ATASAMENTUL EVITANT.
Copiii din aceasta categorie tind sa isi evite parintii si nici nu observa atunci cand parintii lipsesc
din preajma lor.
Ei nu manifesta preferinte pentru un parinte sau altul si nici nu fac prea mari diferente intre parinti
si straini.
Esti independent si ai consideri ca nu ai nevoie de cei din jur. In consecinta, nu iti place sa ceri si sa
primesti ajutor
Consideri ca este preferabil sa ramai detasat emotional de majoritatea oamenilor
 19

Adulții cu un astfel de atasament

Iti este usor sa te detasezi emotional in situatiile intense in care ar fi natural sa reactionezi cu trairi
puternice
Iti este greu sa iti exprimi sentimentele si emotiile in relatia de cuplu sau in relatia cu copilul
Este posibil sa nu iti amintesti prea multe din copilarie si sa nu consideri ca aceasta are vreo
influenta asupra vietii tale actuale.
4. ATASAMENTUL DEZORGANIZAT-NESIGUR.
In acest caz vorbim de o lipsa clara a comportamentelor specifice atasamentului.
Actiunile si raspunsurile copiilor fata de parinti si invers sunt amestecate incluzand atat evitarea,
cat si rezistenta.
Copiii cu un astfel de atasament sunt descrisi drept confuzi in preajma parintilor, imprastiati si
dezorganizati.
Adulții cu un astfel de atasament:
Simti nevoia de a te conecta cu cei din jur, dar te temi ca vei fi respins sau ranit.
Treci des prin stari emotionale opuse si incontrolabile in relatiile cu cei din jur.
Respingerea unei persoane dragi iti trezeste panica, dar apropierea acesteia de tine iti poate trezi
indiferenta.
Iti poate fi teama ca vei fi abandonat, dar in acelasi timp, iti este dificil sa iti manifesti afectiunea
fata de partener

25. Stadiului antepreșcolarului: prezentare generală, enumerarea

descriptive a subetapelor.
Anteprescolarul – stadiul „primei copilarii” (1-3 ani)
Dominante in profilul de dezvoltare al anteprescolarului :
- Cucerirea autonomiei de deplasare, a mersului si placerea de a merge
(„fiinta tropaitoare);
- Insusirea propriu-zisa a limbajului si placerea de a vorbi („fiinta trancanitoare”);
- Aparitia reprezentarilor si trecerea de la inteligenta senzorio-motorie la gandire ;
- Aparitia constiintei de sine.
Ritmul de creștere, dezvoltare și maturație depinde de o serie de factori:
• Ereditari care influențează ritmul de creștere și valorile definitive ale ritmului de creștere;
• Hormonali, prin hormonul de creștere care reglează creșterea scheletică
• De mediu (esențială este componenta nutrițională);
• Socio-economici reprezentați de modul de viață, elementele socio-culturale, obiceiuri,
tradiții;
• Psiho-emoționali care aduc confort prin ambianța familială, climatul afectiv pozitiv și
calitatea relațiilor sau stres prin disfuncționalitatea mediului familial.
Subetape
În contextul întregii dezvoltări din perioada primei copilării, pot fi desprinse 3 subetape:
• 1 – prima subetapă (1-1,5 ani) –
caracteristică este consolidarea mersului,
concomitent cu o mai bună percepere a mediului înconjurător.
 20

• 2 – a doua subetapă (1,5-2 ani) – se caracterizează mai ales printr-o accentuată dezvoltare a
comunicării verbale, şi prin încercarea de a descoperi soluţii noi pentru situaţii diferite de
viaţă.
Concomitent, deplasarea devine mai puţin nervoasă şi dezordonată şi mai supusă finalizării unor
intenţii dictate de cerinţe interne.
• 3 – a treia subetapă (2-3 ani)
– se dezvoltă o mai largă comunicare şi conciliere cu adulţii,
copilul se preocupă de aspectele de evoluţie ale acţiunilor şi demersurilor sale,
începe să devină sensibil faţă de cei din jur şi
se antrenează în jocuri uneori alături de un partener.
În genere, copilul mai dobândeşte în această etapă un mare grad de independenţă prin câştigarea
libertăţii de mişcare şi a unei oarecare libertăţi de acţiune.

26. Dezvoltarea biologică a antepreșcolarului, regimul lui de viață,

activitatea și motricitatea.

Regimul de viata si activitatea anteprescolarului

- Regimul alimentar este bogat in proteine usoare, produse lactate, fructe si legume proaspete
;
- Copilul trebuie sa doarma 10-12 ore noaptea si 1½ – 2 ore dupa-amiaza ;
- Intervalele de veghe sunt mai lungi si mai active ; in afara orelor de masa si igiena, copilul
se joaca foarte multe, se plimba, exploreaza activ spatiul in care se afla ; spatiul este larg, variat
(strada, parc, teatru de copii etc.) ;
- Se largesc relatiile de comunicare cu ceilalti membri ai familiei sau cu prietenii si
cunoscutii acesteia, iar daca este la cresa, cu altii copii si personalul acestei institutii.
2. Dezvoltarea biologica a anteprescolarului
Chiar daca relatiile se diversifica, dezvoltarea copilul este favorizata, in principal, de
cadrul familial care-i ofera securitate afectiva si stimulari variate si continue in conditiile unei
legaturi afective de profunzime.
Cresterea in inaltime este mai accentuata la inceputul stadiului, apoi scade usor, iar la
varsta de trei ani, copilul va avea 94-95 cm.
Greutatea ajunge la 14 kg ; cresc mai mult membrele si se schimba usor proportia dintre
cap, trunchi si membre.
Se produc importante procese de osificare in toate zonele corpului. Intre un an si un an si
trei luni, se inchide fontanela anterioara, continua osificarile la nivelul coloanei si membrelor, se
dezvolta, mai departe, dentitia provizorie, astfel incat, la doi ani, copilul are 20 de dinti.
Dupa un an, incep progresel procesele privind controlul evacuarii (G. Mouco).
Anteprescolaritatea este „varsta robinetului si a olitei”. In ultimul patrar al celui de-al doilea an de
viata, se atinge „varsta olitei”, iar dupa 1½ - 2 ani, copilul atinge si varsta robinetului, adica poate
preveni si astepta putin evacuarea. Apoi reuseste sa isi regleze bine evacuarea in timpul zilei, iar la
trei ani, devine curat si noaptea. Trebuie evitata pedepsirea absentei acestui control, care ar putea
provoca grave tulburari afective (Debess). Controlul sfinctelor este posibil datorita tonifierii
generale a sistemului muscular.
 21

La nivelul SNC, se produc perfectionari functionale, mai ales in zonele motorii si

verbo-motorii. Creierul creste in greutate pana la 1100 gr. la trei ani. Se adancesc scizurile si se
contureaza mai bine circumvolutiile. Dar copilul oboseste repede, manifesta instabilitate si
nervozitate daca ramane mai mult intr-un spatiu inchis sau cand plimbarea se prelungeste.
Sistemul imunitar nu este foarte puternic, copil avand putina rezistenta la imbolnaviri.
Progresele biologice sunt evidente si sustin toate achizitiile semnificative ale acestui
stadiu.

27. Percepția și atenția la antepreșcolar – definirea noțiunilor și

prezentarea lor.

Dezvoltarea perceptiei la anteprescolari

Perceptia, care si-a construit mecanismele de baza in primul an de viata, evolueaza, intre
unu si trei ani, in directia schemelor perceptive pentru obiectele din mediul apropiat, devenind
astfel mult mai operativa, mai bine organizata, cu o mai mare rezolutivitate, dar numai in fata unor
stimuli mai simpli.
Perceptiile tactile au o foarte mare importanta la varste timpurii pentru ca, impreuna cu
sensibilitatea kinestezica, asigura contactul direct cu obiectele si dezvoltarea impresiei de
materialitate si obiectualitate a acestora. Anteprescolarul are tendinta marcanta de a pune mana pe
tot ce-l inconjoara (mana este, in acest stadiu, un adevarat organ de cunoastere a lumii). De
asemenea, copilul duce, inca, la gura tot ce apuca (pana in jur de un an si opt luni) sporindu-si
astfel posibilitatea de a cunoaste lucrurile in obiectualitatea lor. Inca nu pipaie, ci manipuleaza
obiectele. Informatia tactila tinde sa fie integrata informatiei vizuale, dar nu complet. De accea,
copilul poate pipai, dar nu si recunoaste obiectul dupa pipait.
Perceptia vizuala devine tot mai dominanta in experienta perceptiva a copilului, orientand
miscarile lui in spatiu si manevrarea obiectelor. Sunt realizate mai bine cele insotite de placere sau
cele legate de satisfacerea trebuintelor importante, iar celelalte ramang globale, slab diferentiate.
Se dezvolta mecanismele constantei de marime, pana la 10 metri, dincolo de aceasta distanta
perceptiile fiind foarte neclare, iar distantele nu sunt evaluate aproape deloc. De aceea,
anteprescolarul este in stare sa-ti ceara luna de pe cer, la propriu. Apare posibilitatea de verbalizare
a tonurilor cromatice fundamentale (rosu, galben, albastru, verde, alb, mai tarziu, negru), precum
si a insusirilor de marime, dar nu prea nuantat (mare-mic). Copilul incepe sa invete denumirile
obiectelor din jur. Au preferinte si perceptii bune ale desenelor clare, simple si expresive.
Perceptia auditiva este impartita in :
- auzul fizic, care este dezvoltat mai bine, copilul receptionand multe sunete si zgomote
naturale, comparativ cu sugarul ; copilul le raporteaza corect la surse, se orienteaza bine dupa
ele ;
- auzul verbal se afla intr-o faza incipienta ; perceptia auditiva verbala este sincretica, adica
copilul face putine discriminari verbale ale sunetelor ; inca nu se poate regla suficient
activitatea aparatului fonator ;
- auzul muzical este tot intr-o faza incipienta ; copilul percepe linii melodice scurte si simple,
ii place muzica si ritmul, chiar incearca sa cante.
 22

Specificul atentiei la anteprescolar

Atentia are mecanisme innascute de tip reflex neconditionat, este pe de-a intregul
involuntara si externa, superficiala ca grad de concentrare, duce la perceptii superficiale, este
fluctuanta. Chiar intr-un joc placut, de zece minute, copilul are 3-4 intreruperi. Stabilitatea atentiei
este redusa, dar la sfarsitul stadiului, copilul poate ajunge pana la 15 minute de concentare.
Anteprescolarul este foarte usor de distras, dar incepe sa se subordoneze comenzii adultilor, motiv
pentru care, atunci cand vor sa comunice copilului ceva, adultii incep cu „ia fii atent !”.

28. Memoria, dezvoltarea senzorio-motorie și gândirea la antepreșcolar –

definirea noțiunilor și prezentarea lor.

Particularitatile memoriei anteprescolarului

In acest stadiu incep sa se formeze mecanismele psihologice ale memoriei si sa se
manifeste – cu anumite particularitati – procesele de baza ale memoriei. Continutul celor
memorate este aproape exclusiv concret (se refera la miscari invatate si realizate). Odata cu
insusirea limbajului, apare memoria verbala, care se refera, mai intai, la semnificatia cuvintelor din
vocabularul pasiv si activ, mici poezioare, cantecele foarte scurte si chiar povesti/povestiri care
sa-l includa si pe el ca erou.
In ceea ce priveste conservarea (stocarea, pastrarea continuturilor), se constata ca este
foarte influentata de masura in care ceea ce e manevrat se refera la ceea ce-i place. Timpul de
stocare este, la inceput, de maximum trei saptamani, iar catre sfarsit, intre cinci si sapte luni.
Actualizarea se realizeaza, la inceput, dominant, ca recunoastere, iar dupa aparitia
limbajului, si ca reproducere, insa copilul trebuie ajutat, fie cu intrebari, fie cu inceputuri de
fraze/propozitii.
Anteprescolarului ii este caracteristica asa-numita amnezie infantila, care este oarecum
benefica, uitandu-se fapte afectogene negative. Explicatia pentru amnezia infantila se refera la
gradul de maturizare al culturilor neurocerebrale.
Continuarea stadiului senzorio-motor si trecerea la gandire
Pe baza tuturor achizitiilor precizate pana acum, se creeaza conditii pentru continuarea
dezvoltarii stadiului senzorio-motor si, ulterior, aparitia gandirii.
Imediat dupa implinirea a un an, caracteristicile stadiului al cincilea (stadiul reactiilor
circulare tertiare) se consolideaza, adica schemele conduitelor inteligente, de tipul
suport-sfoara-bat, pot fi aplicate si in alte situatii, pot fi imbogatatite, montate in raport cu situatiile
noi si pregatesc instalarea celui de-al saselea stadiu, caracterizat prin implicarea reprezentarilor si
realizarea combinarii datelor experientei anterioare in plan mintal si apoi raspunsul adaptativ se
exteriorizeaza brusc.
Odata cu consolidarea reprezentarilor si insusirea limbajului, apare posibilitatea ca
obiectele si fenomenele exterioare sa fie reprezentate in plan mintal, iar actiunile practice sa se
interiorizeze si sa devina actiuni mintale. Astfel, se trece la gandire.
Gandirea foloseste reprezentari si niste concepte primare (preconcepte). De aceea,
gandirea anteprescolarului a fost numita simbolica si preconceptuala. Preconceptele au
urmatoarele caracteristici :
 23

- un grad foarte mic de generalizare, de aceea, Piaget spune ca copilul se afla la jumatatea
drumului dintre unu si mai multi ;
- amestec indistinct de insusiri importante, semnificative si neimportante, nesemnificative ;
- tind sa fie legate de actiunile mintale si apar, astfel, primele rationamente, de tip
transductiv (de la particular la particular sau analogii imperfecte) ;
- actiunile mintale nu sunt reversibile si tind sa se inlantuie, fie dupa schema actiunilor
practice, fie datorita trebuintelor si dorintelor eului.
Gandirea anteprescolarului este, prin urmare, precauzala si are urmatoarele caractere :
- egocentrica (copilul gandeste ca tot ce-l inconjoara este pentru el) ;
- animista (transfera insusirile fiintelor la lucruri) ;
- magica (stabileste legaturi, care nu exista in realitate, intre lucruri dar care corespund
trebuintelor si dorintelor sale).

29. Reprezentările și limbajul la antepreșcolar – definirea noțiunilor și

prezentarea lor.

Debutul functiei semiotice si particularitatile reprezentarilor la anteprescolari

Acest debut se petrece la un an jumatate – un an si opt luni si exprima maturizarea
neurofunctionala programata genetic. Consta in faptul ca, in structurile neuronale cerebrale, se
conserva informatii, semnificatii ale obiectelor reale (semnificanti).
Exista mai multe tipuri de semnificanti :
1. Imitatia amanata – consta in capacitatea copilului de a face un gest evocativ pentru un obiect
perceput anterior ;
2. Desenul, care parcurge doua etape : a) realismul fortuit (copilul face o mazgalitura si zice ca
a desenat un catel) si b) realismul neizbutit (copilul isi propune sa deseneze un obiect din
mediu, dar nu face altceva decat o mazgalitura) ;
3. Jocul simbolic, condus deja de o anumita manifestare interna, subiectiva, ce face posibila
atasarea mai multor functii la un obiect, mai multe decat cele de care acest obiect dispune in
mod obisnuit (un bat e pusca etc.) ; functiile pot fi probate si schimbate (batul poate fi doar un
bat la inceput, dupa care devina pusca, dupa care nava spatiala !).
4. Reprezentarea propriu-zisa (acea imagine mentala ce apare si se mentine in minte la distanta
in timp fata de perceptia obiectului) care are urmatoarele particularitati : sunt foarte strans
legate de perceptie si nu exista in afara obiectelor, au un foarte slab grad de generalizare,
conserva efectele centrarilor perceptive ; se reliefeaza cel mai bine in jurul a trei ani, cand
copilul realizeaza primul desen al omului ;
5. Cuvantul – un simbol special al culturii uamne, care se insuseste in anteprescolaritate.
Insusirea limbajului de catre anteprescolar
La inceput, copilul pronunta cate 3-5 cuvinte (holofraze), intre un an si un an si sase luni,
invata sa pronunte cateva cuvinte (gasim o faza de probabila stagnare in achizitia mecanismelor de
pronuntie a cuvintelor, de aceea, parintii mai tineri chiar se sperie), iar incepand cu un an jumate,
un an si opt luni, inregistram debutul functiei semiotice (copiii incep sa invete sa pronunte mai
 24

multe cuvinte si sa le foloseasca efectiv). Se formeaza, apoi, vocabularul activ (intre 400-600
cuvinte [ceea ce ni se pare enorm ; am zice ca nu sunt mai multe de 150]).
Totodata, incepe sa invete si structurile de comunicare, cu urmatoarele faze :
- Prima faza (limbajul telegrafic) : copilul alatura doua-trei cuvinte, fara flexionare, fara
cuvinte de legatura, ca un fel de telegrama ;
- A doua faza : folosirea propozitiilor simple, imitare absoluta a propozitiilor folosite de catre
adulti (ex: o fetita zice „mai vrei portocale!”) ;
- A treia faza : inceputul adaptarii structurilor de comunicare imitate la calitatea lui de
interlocutor ;
- A patra faza : faza structurii de comunicare corecte, faza frazei gramaticale ; la inceput,
copilul formeaza propozitii simple si scurte, care se imbogatesc spre sfarsit, mai ales cu
cuvinte de legatura, iar copilul va fi capabil sa poarte un dialog cu cei apropiati lui.
In relatarea unor intamplari trecute, antreprescolarul foloseste si vocabularul de care
dispune si structurile de comunicare insusite pana atunci, dar insusirea acestui material verbal se
realizeaza ca limbaj situativ si contextual. Limbajul situativ domina si se caracterizeaza prin :
folosirea multor cuvinte substantive si verbe pe care le poate inlocui cu gesturi indicative daca se
refera la obiectele din jurul lui sau poate inlocui cuvintele cu actiunea afectiva sau foloseste
pronumele demonstrativ (asta, ala etc.), multe onomatopee si, daca ascultatorul nu a fost de fata,
nu poate pricepe nimic.
Catre finalul stadiului (aprox. doi ani si jumatate), incepe sa foloseasca limbajul
contextual, caracterizat prin : folosirea cuvintelor pentru tot ce vrea sa comunice, folosirea corecta
a structurilor de comunicare, asigurarea succesiunii eventimentelor povestite, fie respectand fazele
unei activitati reale, fie respectand succesiunea in timp, fie, mai spre sfarsit, respectand legaturile
logice dintre fapte, astfel incat, ceea ce povesteste poate fi corect receptionat de catre interlocutor.
Copilul incepe sa foloseasca corect cuvintele de legatura, unele adeverbe de timp si de loc,
denumirea culorilor principale si poate povesti ceva ce se refera la obiecte si fiinte din spatiul
inconjurator, implicandu-l si pe el ca personaj. In acelasi timp, manifesta o atitudine caracteristica
– observa ca toate obiectele din jurul lui au un nume si pune mereu intrebari adultului : „ce e
asta?”. De aceea, cercetatorii au numit acest stadiu „etapa marii identificari”.
O problema speciala a limbajului anteprescolarului este pronuntia cuvintelor. La inceput,
este foarte deficitara si se imbunatateste treptat. Se datoreaza, pe de-o parte, imperfectiunii
functionarii aparatului fonator si, pe de alta parte, insuficientei coordonarii acestui aparat de catre
centri corticali ai limbajului. Cele mai frecvente modificari in pronuntia cuvintelor sunt :
inlocuirea unor sunete cu altele (r, l, s etc.), simplificarea cuvintelor (omisiunea unor silabe) sau
inlocuirea unor silabe complicate cu unele mai simple, inversarea silabelor (camara in loc de
macara etc.), amalgamarea cuvintelor (combinarea mai multor cuvinte in unul singur ; ex: disimate
– desene animate).
Datorita acestor dificultati de pronuntie, limbajul copilului din acest stadiu a fost numit
„limbajul mic”, neinteles decat de catre parinti, care indeplinesc un rol de traducator. Adultii, in
general, sunt tentati sa foloseasca „limbajul mic” in relatia de comunicare cu anteprescolarul, un
lucru care nu este recomandabil ! In schimb, recomandabil este ca adultii sa vorbeasca clar, rar si
corect, sa nu ironizeze „limbajul mic”, si sa aiba rabdare pentru ca, in mod normal, aceste
dificultati vor disparea. Daca, totusi, ele continua dupa 4-5 ani, ar trebui rezolvate pe calea
specialistului logoped.
 25

30. Afectivitatea la antepreșcolar – definirea noțiunii și prezentarea ei.

Dezvoltarea afectivitatii la anteprescolari

- continuarea pozitivarii trairilor afective pe masura ce adaptarea la mediu se realizeaza din
ce in ce mai bine ;
- emotiile anteprescolarilor sunt insotite de manifestari organice, adesea spectaculoase (plans
foarte puternic, reactii de voma, dureri abdominale) ;
- dinamica emotiilor se caracterizeaza prin fluctuatie, capriciozitatea, adesea superficialitate
;
- se consolideaza si se manifesta intens atasamentul fata de mama, avand un varf la doi ani ;
totodata, se dezvolta si atasamentul fata de tata si fata de cate o jucarie, pe care o va purta cu el
peste tot ;
- se dezvolta noi emotii, imbogatindu-se si diversificandu-se viata sa afectiva si, astfel, unele
si aceleasi emotii pozitive pot fi generate de o varietate de stimuli si relatii, la fel cele negative
; se constata, astfel, ca anteprescolarul poate sa manifeste un fel de anxietate morala, ce arata ca
copilul incepe sa-si aminteasca reactiile adultilor fata de actiunile lor si de urmarile acestora si
sa incerce sa evite urmarile (daca a spart ceva, ii comunica adultului, intr-o forma prin care sa
fie absolvit de orice vina – „cana s-a spart” sau „pisica a spart cana!” etc.) ;
- apar reactii afective daca este spectator la teatrul de papusi sau i se spune o poveste ;
anteprescolarul empatizeaza cu personajele, tinde sa intervina ca sa le imbunatateasca situatia ;
- apare posibilitatea imbogatirii conduitelor emotional-expresive, copilul imitand gesturi si
reactii verbale legate de diverse emotii, atat pozitive, cat si negative ;
- anteprescolarul manifesta o nevoie speciala pentru a obtine dragostea celor din jur, in
special a parintilor si, de aceea, are comportamente caracteristice : tine neaparat sa fie luat in
brate, mangaiat, pupat, el insusi mangaie, si pupa pentru a fi rasplatit in acelasi fel ;
- incepe sa fie capabil sa reactioneze corect din punct de vedere afectiv, daca este amaanta o
promisiune care i s-a facut, cu conditia ca amanarea sa nu fie prea lunga ;
Criza afectiva de la 2½ - 3 ani
Datorita dezvoltarii unor anumite capacitati, mai ales de manevrare a obiectelor sau de
deplasare, pot apare ciocniri intre dorinta copilului de a-si manifesta autonomia si restrictiile si
cerintele adultului, prin care acesta [adultul] in protejeaza. Aceasta ciocnire duce mai ales la reactii
afective – plans puternic, chiar urlet, se poate zbate, tranti pe jos, se pot adauga reactii verbale :
„nu, nu, nu!” sau „eu, eu, eu!”. Criza afectiva e deranjanta pentru adult si, acesta fiind neavizat,
poate crede ca criza e efectul esecului educatiei acordate copilului. De aceea, va tinde sa
inaspreasca atat cerinta, cat si calea de a pedepsi si stopa manifestarile copilului. In realitate, doar
le intensifica.
Aceste manifestari de criza sunt favorizate de starea de oboseala, monotonia activitatii
anterioare, mentinerea copilului in spatii inchise.
Recomandari : sa nu i se dea atentie, sa se profite de faptul ca atentia anteprescolarului e
usor de distras si sa i se arate, daca se poate, ceva nou si interesant.
Recomandari pentru prevenirea crizei : sa nu se intrerupa brusc activitatea copilului pentru
a fi satisfacuta cerinta parintelui, sa se lase timp pentru adapatarea la cerinta adultului.
Semnificatia acestei crize pentru dezvoltarea anteprescolarului :
- prima manifestare a eului copilului, care se afla in proces de cristalizare ;
 26

- manifestarea autonomiei si diminuarea dependentei de adult ;

- dobandirea treptata a experientei si a capacitatilor de subordonare la cerintele adultului,
care sunt intotdeauna urmate de confort psihic pentru copil deoarece este iubit mai puternic de
catre parinti.
Criza afectiva se poate prelungi pana dupa trei ani. Ea va fi urmata, in anii prescolaritatii,
de o perioada in care copilul va cere mereu voie pentru ceea ce vrea sa faca.

31. Conștiința de sine și sociabilitatea la antepreșcolar.

Aparitia constiintei de sine (CDS) la anteprescolari

Premisele create inca din primul an de viata pentru formarea CDS :
- desprinderea actiunii de obiecte – sugarul incepe sa aplice la unul si acelasi obiect mai
multe actiuni sau aceeasi actiune la mai multe obiecte ;
- la sfarsitul primului an de viata, se construieste schema generala corporala ;
- intre 9-12 luni, se cucereste schema obiectului permanent.
Primele manifestari ce exprima aparitia CDS :
1. desprinderea fiintei proprii de tot ceea ce exista in mediul ambiant, pentru ca anteprescolarul
este capabil sa actioneze asupra obiectelor si fiintelor si chiar sa verbalizeze prin pronuntarea
numelui propriu, acestea indicand ca isi identifica propria fiinta ca izvor al acestor actiuni ;
2. folosirea pronumelui eu – o generalizare mai inalta a relatiilor sale cu ambianta ;
3. recunoasterea in oglinda (Darwin zice ca la un an si sase luni, Gesell la doi ani, Zazzo la 3 ani
!) ;
4. exprimarea verbala a relatiilor pe care copilul le realizeaza cu propria familie, cu obiectele
din jurul lui (camera mea, jucaria mea etc.) ;
5. criza afectiva contribuie la dezvoltarea CDS, mai ales prin prima afirmare a eului.
Sociabilitatea si socializarea anteprescolarului
Dezvoltarea capacitatilor psihice permit anteprescolarului sa fie mai des atent la ce se
intampla in jur si, mai ales, la ceea ce fac adultii si sa ii imite.
La doi ani, incep sa fie atenti la jocurile celorlalti copii din preajma, apoi incep sa prefere
mereu copiii. Sociabilitatea in formare se exprima si prin dorinta de a se juca cu copiii mai mari
(pentru organizarea mai buna). Anteprescolarului nu-i place sa stea singur.
Posibilitatea de a stabili anumite relatii cu ceilalti copii – active si pozitive (da jucaria altuia
etc.) active si negative (ia jucaria altuia etc.), pasive pozitive si negative.
Se pot dezvolta reactii defensive – active (fuga) sau negative (plansul).

32. Preșcolarul: substadii, particularitățile stadiului, regimul de viață și

dezvoltarea fizică.
Preșcolarul – stadiul celei „de-a doua copilării” - 3 – 6 ani

Dominantele în profilul dezvoltării copilului preşcolar

 27

Despre preşcolaritate se spune că este varsta de aur a copilăriei pentru că se inregistrează progrese
mari in dezvoltarea fizică şi psihică ce permit adaptări foarte bune la diverse situaţii şi asigură
copilului o anumită eficienţă in activităţi și încă nu există presiunile grijilor şi obligaţiilor.

Preşcolaritatea, vârsta de aur a copilăriei

Particularitățile procesului de dezvoltare in acest stadiu:
- deosebită creştere a capacităţilor senzoriale şi motrice;
- sporirea autonomiei in plan practic prin formarea a numeroase deprinderi igienice de alimentare,
de imbrăcare, de manevrare a obiectelor;
- dezvoltarea proceselor psihice complexe care asigură noi caracteristici comportamentelor:
anticipare, organizare, reglare voluntară;
- mare curiozitate şi sete de cunoaştere care stimulează puternic explorarea mediului, jocul şi
invăţarea;
- constituirea conştiinţei morale primare şi creşterea capacităţilor de adaptare la mediul social;
- dezvoltarea bazelor personalităţii.

Particularitățile stadiului
• Exuberanță motorie și senzorială, care facilitează considerabil adaptarea
• Creșterea autonomiei în plan practic, prin formarea a numeroase deprinderi de autoservire
și de mânuire a obiectelor
• Dezvoltarea proceselor psihice complexe care schimbă caracteristicile comportamentului
copilului, lărgind posibilitățile de anticipare și organizare ale acestuia
• O mare curiozitate și sete de cunoaștere, care stimulează activitățile exploratorii și
îmbogățesc experiența personală
• Formarea unei conștiințe morale primare care sporește capacitatea copilului de adaptare
la mediul social
• Constituirea bazelor personalității
• și accentuarea aspectelor individualizatoare
Regimul de viaţă şi dezvoltarea fizică a preşcolarului.

Preşcolarul se încadrează bine în familie şi grădiniţă

Aspecte noi ale regimului de viaţă:
- nevoia de 10-12 ore de somn in timpul nopţii şi de 1 oră după amiază, dar din ce in ce mai mulţi
preşcolari nu acceptă această cerinţă;
- mesele sunt diferenţiate (mesele principale şi gustări) şi presupun şi comportamente diferite. In
plus se formează deprinderile alimentare de bază şi comportamentul civilizat din timpul
desfăşurării lor;
- programul de grădiniţă face parte din viaţa celei mai mari părţi a copiilor de această varstă şi
grădinița incepe să joace un rol fundamental in dezvoltarea lor;
- părinţii cer adesea copiilor să indeplinirea unor sarcini dirijandu-i şi controlandu-i, urmărind
indeplinirea unor dorinţe sau intarzierea altora, ajutandu-i să dobandească reglaje mai complexe;
- copilul incepe să desfășoare activități alături şi impreună cu părinţii, permiţandu-i să-şi
insuşească numeroase modele de comportare;
- impreună cu familia, copilul ia cunoştinţă de spectacolul străzii şi de unele instituţii culturale
cum ar fi teatrul, cinematograful, parcul de distracţii, grădina zoologică etc.;
 28

- jocul, in continuare o componentă importantă a programului zilnic, devine mai complex, cu

durata mai mare, cu efecte formative puternice şi se desfăşoară impreună cu cei de aceeaşi varstă;
- relaţia cu cei de aceeaşi varstă, prilejuită mai ales de către grădiniţă, acţionează ca un nou factor
de dezvoltare psihică.

Creştere fizică mare: • până la 116 cm • până la 22 Kg

Aspecte importante:
- inălţimea medie la finalul stadiului atinge circa 116 cm iar greutatea medie este de 22 kg.
La inceputul stadiului creşterea este uşor mai lentă iar către sfarşit mai accelerată;
- osificările cele mai importante se produc la nivelul oaselor lungi ale membrelor, in zona
claviculelor, a toracelui. Curburile coloanei sunt formate dar incă instabile.
- Incepe schimbarea dentiţiei provizorii;
- sistemul muscular este mai bine dezvoltat, capabil de tonus mai crescut şi de reglări mai fine;

33. Percepția și atenția la preșcolar – definirea noțiunilor și prezentarea lor.

Dezvoltarea capacităţilor perceptive, de observare şi de reprezentare între 3 şi 6 ani.

Despre preşcolar se afirmă că are o deschidere perceptivă specială asupra spectacolului lumii, că
este avid de a cunoaşte, ceea ce stimulează in grad inalt dezvoltarea tuturor capacităţilor sale
senzoriale şi face să se spună că acest studiu are o deosebită importanţă pentru toate achiziţiile de
mai tarziu.

Percepţiile tactile unifică informaţia

Percepţiile tactile devin mai fine pentru că dezvoltarea motricităţii permite nu doar manipularea
obiectelor, ci pipăirea lor, iar diferenţierea funcţională a celor două maini ajută la identificarea mai
uşoară a rugozităţii, moliciunii, netezimii suprafeţelor obiectelor.
Creşte posibilitatea integrării intr-un tot a informaţiilor tactile şi copilul poate recunoaşte un obiect
familiar chiar dacă doar il pipăie. Reuşeşte acum jocul „săculeţul fermecat”.
Copiii pot verbaliza mai bine insuşirile tactile.

Percepţiile vizuale integrează celelalte informaţii

Percepţiile vizuale devin cele mai importante componente ale cunoaşterii senzoriale.
Văzul integrează toate celelalte informaţii de la alţi analizatori. Copiii disting mai multe culori şi le
denumesc foarte corect, diferenţiază vizual particularităţi mai fine de formă, percep corect relaţiile
spaţiale, dispun de scheme de explorare perceptivă pentru obiectele familiare şi astfel viteza de
receptare şi identificare creşte. Au structure perceptive stabilizate pentru figurile geometrice
principale (triunghi, pătrat, „rotund”) şi au deja mecanismele neurofuncţionale ale constanţelor
perceptive aproape ca ale adultului.

Auzul fonematic se dezvoltă foarte mult

Percepţiile auditive progresează pe cele trei planuri principale: auz fizic, muzical, fonematic.
Preşcolarii diferenţiază fizic tot mai multe sunete şi zgomote naturale şi le raportează corect la
sursa lor. Un băieţel de 4 ani diferenţia sunetul motorului automobilului părinţilor cand aceştia se
apropiau de casă. Auzul muzical este mai fin şi copiii pot asculta dar şi interpreta linii melodice
mai simple, specifice pentru ei. Cel mai mult se dezvoltă auzul fonematic şi astfel ei pot recepţiona
 29

corect mesajele verbal care vin de la alţii iar pronunţia cuvintelor şi frazelor este evident
imbunătăţită. Grădiniţa exersează in mod special auzul fonematic pentru a-i pregăti pe copiii
pentru şcoală.
Atenţia preşcolarului

Mare progres:
• volum
• stabilitate
• reglare voluntară
Ca o condiţie energizatoare de bază, mai ales pentru procesele cognitive, atenţia dobândeşte la
preşcolari câteva proprietăţi a căror cunoaştere este indispensabilă în munca de educaţie de la
această vârstă:
- la începutul stadiului se manifestă numai atenţia involuntară, care este susţinută de marea
curiozitate a copilului. Ea se manifestă faţă de persoane, lucruri, fenomene, diapozitive, filme,
cărţi;
- creşte uşor volumul atenţiei;
- stabilitatea până la 25 min., la grupa mare;
- gradul de concentrare este mai crescut
- apare atenţia voluntară care susţine cel mai mult desfăşurarea activităţilor frontale din grădiniţă.

34. Memoria și gândirea la preșcolar – definirea noțiunilor și prezentarea

lor.

Particularităţile gândirii preşcolarului

Marea curiozitate, explorările perceptive ample, insuşirea tot mai bună a limbajului, desfăşurarea
de jocuri tot mai complexe şi, mai ales, integrarea in activităţile sistematice din grădiniţă
reprezintă factorii de bază ai dezvoltării gandirii din acest stadiu.
Contactul cu lucrurile din jur şi rezultatele unor acţiuni asupra acestora, care pot fi reflectate in
minte ii permit copilului să se orienteze şi să cunoască ce este in jurul său, nu numai in măsura in
care acestea ii satisfac trebuinţele aşa cum erau la antepreşcolari, ci să le vadă ca realităţi din afara
sa care uneori i se opun şi trebuie să ţină seama de ele. De aceea se consideră că in activitatea de
gandire a preşcolarului incepe să-şi facă loc principiul realităţii.

Intuitivitatea gândirii
O caracteristică principală a gandirii preşcolarului este intuitivitatea ei, adică foarte stransa ei
legătură cu percepţia şi conducerea ei de către aceasta din urmă. Se subliniază că, in fapt, „copilul
poate gandi ceea ce percepe, dar gandirea lui nu merge mai departe de reprezentarea elementului
perceput” (P. Osterrieth). Preşcolarul nu poate gandi acum decat cu un mare sprijin perceptiv. Un
băieţel de 5 ani vrea să diferenţieze oamenii şi spune „un băiat mare dar nu om, o fată mare dar nu
mamă”.
Unităţile cognitive cu care operează gandirea preşcolarului sunt tot preconcepte dar care au acum
un mai mare grad de generalitate şi un conţinut mai bogat. Totodată, foarte importante sunt şi
reprezentările. Renumitul psiholog elveţian J. Piaget vorbea de „gandirea imagistică” a
preşcolarului.
 30

Gândirea este preoperatorie

Gandirea preşcolarului este preoperatorie pentru că nu dispune de veritabile operaţii ci doar de un
fel de „acţiuni executate in gand” (J. Piaget). Prin urmare are numai preoperaţii şi scheme
preoperatorii de desfăşurare care nu au incă necesitate logică ci se sprijină pe un fel de reglări
perceptive sau pe schema acţiunilor, care au fost mai inainte practice. De exemplu, dacă li se cere
preşcolarilor să realizeze egalitatea dintre un şir de jetoane şi un număr de fise ce sunt luate dintr-o
grămadă, copilul aşează in dreptul fiecărui jeton cate o fisă, această acţiune fiind reglată pur
perceptiv prin relaţia de corespondenţă unu la unu controlată perceptiv. Dacă cercetătorul a răsfirat
fisele sau lea apropiat mult unele de altele copilul nu a mai recunoscut egalitate. Cand erau
răsfirate zicea că sunt mai multe, cand erau apropiate, le considera mai puţine.
Începe să domine tipul de raţionament inductiv, dar care nu are incă rigoare logică şi este
desfăşurat sub conducerea directă a educatoarei.
În general, gandirea preşcolarului este necauzală, cu excepţia relaţiilor simple de acest fel pe care i
le explică autorul.
Creşte volumul memoriei
Memoria contribuie la funcţionarea bună a tuturor celorlalte procese psihice.
În preşcolaritate memoria dobandeşte cateva caracteristici noi:
- creşte volumul memoriei şi astfel copilul este capabil să-şi insuşească multe date de experienţă
personală şi multe cunoştinţe;
- memoria verbală este in evident progres, preşcolarul intipărind cu succes multe poezii, cantece,
poveşti, legende, date legate de sine şi de familia lui. Dar cele memorate sunt concrete.
Nu poate memora idei abstracte şi relaţii logice complexe;

Încep să se constituie amintirile

- timpul de păstrare creşte de la cateva luni (5-7 luni) la inceputul stadiului,
la 1 an şi mai mult la sfarşitul stadiului. Începand cu 4 ani se pot constitui amintirile;
- in ceea ce priveşte actualizarea aceasta se face ca recunoaştere, dar din ce in ce mai mult se face
ca reproducere. Preşcolarii pot să povestească logic, să redea succesiunea evenimentelor, să pună
in ordine imaginile care exprimă momente diferite ale unei povestiri, ţin minte aproape textual
felul in care se exprimă personajele şi chiar le recunosc după felul in care se exprimă, pot interpreta
roluri.

Apare memorarea voluntară

- In jurul a 4-5 ani apare memorarea voluntară, mai intai in joc, apoi se extinde şi la altă activitate.
Reproducerea va fi manifestată şi voluntar.
- mai intai in joc şi apoi in activităţile frontale incepe să se manifeste memoria voluntară, a cărei
pondere creşte progresiv. Imaginaţia preşcolarului apare, in contrast cu stadiul anterior, ca fiind
intr-un deosebit avant. Premisele ei cele mai importante sunt: dezvoltarea memoriei care conservă
experienţa personală şi cunoştinţele, oferind material spre combinare, creşterea rolului limbajului
in activitatea mentală in ansamblul ei.

35. Imaginația și limbajul la preșcolar – definirea noțiunilor și prezentarea

lor.

Imaginaţia reproductivă funcţionează foarte bine

 31

Imaginaţia reproductivă este antrenată in ascultarea poveştilor şi legendelor şi insuşirea unor

cunoştinţe. Construirea mecanismelor ei de-a lungul stadiului se relevă foarte bine prin faptul că
dacă la 3 ani copilul cere să-i spună mereu aceeaşi poveste şi se supără dacă te abaţi de la forma
ascultată prima dată ( ceea ce arată că acum se formează procedeele imaginative care transformă
sau asociază stimulii verbali cu imaginile corespunzătoare) cand creşte, la 4 . şi 5 ani aceste
mecanisme funcţionează bine şi copilul vrea mereu altă poveste. Dar el combină reprezentările,
formate deja in
viaţa lui de fiecare zi, aşa că atunci cand repovesteşte s-ar putea produce un fel de modernizare a
poveştilor. In cunoscuta poveste „Fata moşului şi fata babei”, cele două tinere se intalnesc in loc de
„cuptor” cu „aragazul”, in loc de „fantană” cu „chiuveta”.
Dar legăturile dintre imaginaţie şi gandire incă nu sunt stabilizate şi aceasta din urmă nu-şi joacă
rolul reglator corespunzător. In aceste condiţii, imaginaţia creatoare a preşcolarului alunecă repede
in fantastic. Cercetările făcute asupra produselor imaginative creatoare ale preşcolarului au dus la
următoarea concluzie: „Fantezia îngăduită şi cultivată la preşcolaritate, va genera forţele creatore
de mai târziu”.

Exuberanţa imaginaţiei creatoare

Imaginaţia creatoare se manifestă la copilul preşcolar în desen, modelaj, construcţii, colaje.
Plăcerea pentru aceste activităţi stimulează combinaţiile imaginative. Construieşte cu pasiune
întrecându-se cu cel de alături. Desenele sunt pline de spontaneitate, culorile sunt folosite cu
sinceritate şi fără prejudecăţi şi totodată cu un interesant simţ al culorii.

Limbajul la preşcolari

Mare dezvoltare a limbajului

In cursul stadiului preşcolarităţii se petrece o spectaculoasă dezvoltare a limbajului.
La 5 ani, unii preşcolari ne uimesc prin felul cum vorbesc: corect fonetic şi gramatical şi cu o
deosebită adaptabilitate in raport cu situaţiile de comunicare. Către sfarşitul stadiului vocabularul
pasiv creşte pană la 3000-3500 de cuvinte, cel activ cuprinde 700-800 cuvinte.

Creaţia de cuvinte
Deşi incă restranse, semnificaţiile cuvintelor sunt mult mai clare şi mai corecte.
Sensurile figurate ale structurilor verbale incă nu sunt inţelese. Au o mare preferinţă pentru
diminutive. Işi dezvoltă o atitudine importantă faţă de limbaj, adică sunt incredinţaţi că acesta
poate fi folosit ca să comunice orice şi tot ce există in jur poartă un nume. Dacă intalnesc obiecte
sau situaţii noi şi nu ştiu cuvintele corespunzătoare nu ezită să le creeze. Prin urmare, fără nici un
fel de reţinere, preşcolarii creează cuvinte noi. Iată cateva dintre creaţiile preşcolarilor: „urlăreţ”
adică cel ce plange foarte tare, „modrobreţe” adică ceva in dezordine, „armatist” angajat in armată,
„insforit” legat cu sfoară.

Influenţele puternice ale grădiniţei

Insuşirea structurilor verbale se face in primul rand prin imitarea părinţilor şi apoi prin respectarea
modelelor propuse de grădiniţă. Acestea conţin o gramatică implicită şi servesc pentru păstrarea
corectitudinii vorbirii proprii şi pentru corectarea altora.
Grădiniţa transmite preşcolarilor cunoştinţe şi formează capacităţi de flexionare corectă a
substantivelor după gen, număr, caz, iar a verbelor după persoană, număr şi timp. Totodată, in
 32

grădiniţă este special antrenat auzul fonematic şi asigurată insuşirea elementelor grafice necesare
mai tarziu la insuşirea scrisului in şcoală. Preşcolarul poate comunica uşor tot ceea ce doreşte şi
poate construi propoziţii mai complexe, mai bogate.
Dacă la inceputul stadiului copilul poate avea un limbaj situativ (amestecand cuvinte cu gesturi,
acţiuni, onomatopee), incepand cu 4 - 5 ani ii este specific limbajul contextual caracterizat prin:
exprimarea in cuvinte adecvate a tot ce comunică, legături logice intre propoziţii şi fraze, unitate
generală a discursului verbal.
Atunci cand povesteşte ceva, preşcolarul poate vorbi alternativ in locul eroilor acelor intamplări şi
poate folosi adecvat şi mijloace neverbale de comunicare (gesturi,mimică, mişcări, intonaţia vocii
etc.). Cand se află in dialog cu alţii, reuşeşte să se adapteze particularităţilor interlocutorilor. Cu
copiii mai mici ca el vorbeşte rar, repetă şi chiar utilizează „limbajul mic al acestora”. Cand
vorbeşte cu cei mai mari vrea să se facă inţeles şi-şi alege cu grijă cuvintele şi formează propoziţii
şi fraze corecte.

Apariţia limbajului interior

Un alt eveniment important in acest stadiu este apariţia limbajului interior. El este precedat de aşa
numitul limbaj egocentric (J. Piaget). Copilul se poate afla in apropierea unei alte persoane, adult
sau copil, el vorbeşte dar fără a avea intenţia de a-I comunica acestuia, fără a fi preocupat ca acesta
să recepţioneze ce spune el şi să-l inţeleagă. Este deci o formă intermediară intre limbajul extern
propriu-zis şi cel intern.
In final, cea mai mare parte dintre problemele de pronunţie dispar. Pot să mai existe, la unii copii,
dificultăţi de pronunţare al lui „r” sau „s”. Este bine să se ceară ajutorul logopedului.

36. Voința și afectivitatea la preșcolar – definirea noțiunilor și prezentarea

lor.

Voinţa - apare la 4-5 ani

Voinţa îşi construieşte mecanismele iniţiale tot în cursul preşcolarităţii. Premisele ei cele mai
importante sunt reprezentate de dezvoltarea funcţiei reglatorii a limbajului şi de perfecţionarea
ariilor cerebrale cu roluri integratoare.
Jocul este contextul în care apare prima dată reglajul voluntar, pentru că acesta i se potriveşte
copilului şi-l ajută să înţeleagă relaţia dintre atingerea unui scop şi mobilizarea şi încordarea
energiei sale.
Apoi şi în afara jocului copilul îşi va propune scopuri şi va acţiona orientat şi reglat până le va
atinge. Această posibilitate apare la preşcolarul mijlociu şi progresează semnificativ până la
sfârşitul stadiului. Se constată deja la el fazele principale ale actelor voluntare, adică cea de
pregătire şi cea de realizare sau executivă. Numai că la 4-5 ani unitatea lor este încă fragilă şi uşor
de dezorganizat dacă intervine ceva neprevăzut. La preşcolarul mare această unitate este stabilă şi
copilul reuşeşte, din ce
în ce mai bine, să îşi atingă scopurile.
Dezvoltarea voinţei este o latură importantă a pregătirii copilului pentru şcoală.

Afectivitatea între 3 şi 6 ani.

 33

După criza afectivă de la 2 ani şi jumătate – 3 ani, preşcolarul pare mult mai liniştit, mai plin de
plăceri şi satisfacţii. Autorii psihanalişti au atras atenţia şi asupra unor dificultăţi afective
caracteristice copilului preşcolar. În comparaţie cu antepreşcolarul, trăirile afective ale
preşcolarului sunt mai bogate şi mai diversificate pe măsură ce capacităţile lui cresc şi
interrelaţionează mai complex cu ambianţa (familia, grădiniţa, jocul, întâlnirea cu covârstnicii,
temele de învăţare din grădiniţă sunt surse de variate emoţii şi sentimente). Din ce în ce mai buna
adaptare la mediu face să se accentueze pozitivarea emoţiilor şi dispoziţiilor afective şi preşcolarul
poate rămâne ore întregi cu
o tonalitate afectivă favorabilă.

Trăirile afective au mecanisme mai complexe

Emoţiile preşcolarului rămân totuşi situative adică legate de prezent şi de „aici şi acum” şi de aceea
se zice că în general copilăria este lipsită de griji. Spre deosebire de antepreşcolar, la copilul de 3-6
ani emoţiile şi sentimentele au un mecanism mai complex de realizare incluzând şi elemente de
memorie afectivă şi un nivel mai bun de înţelegere a situaţiilor. Cel mai bun exemplu pentru acest
mecanism complex este aşa numitul „sindrom al bomboanei amare”, adică preşcolarul îşi dă
seama că recompense primită care-i place, nu corespunde de fapt rezultatului pe care l-a obţinut la
un joc sau activitate de învăţare.

Începe reglarea comportamentelor emoţinal-expresive

Preşcolaritatea este stadiul cristalizării sentimentelor pentru părinţi şi chiar a dobândirii unei
anumite maturităţi în trăirea lor. De exemplu la 3 ani copilul o iubeşte pe mama foarte intens,
acaparator, încărcat de gelozie, dar după 5 ani, după ce are deja o experienţă a relaţiilor cu părinţii,
dragostea lui pentru mama va fi puternică dar calmă şi însoţită de respectarea independenţei ei.
Către sfârşitul stadiului copiii reuşesc să-şi regleze într-o anumită măsură comportamentele
emoţional expresive. Nu mai plâng totdeauna când cad şi se lovesc, refuză gesturile de alint
manifestate de părinţii săi, atunci când sunt de faţă colegii de grădiniţă. Dezvoltarea afectivă a
preşcolarilor este puternic influenţată de climatul familial şi stilul educaţional al părinţilor.

37. Personalitatea: definiție, laturi, factorii formării, particularitățile

aptitudinilor și ale temperamentului la preșcolar.

Construirea bazelor personalităţii

Factorii care construiesc bazele personalităţii

Este uşor de constatat că o componentă importantă a personalităţii care este temperamentul se
manifestă încă din primul an de viaţă, dar cele semnificative şi care au caracteristică umană apar în
preşcolaritate. Premisele dezvoltării personalităţii se află în toate progresele pe care le-a înregistrat
copilul în cogniţie, afectivitate, voinţă.
Factorii care au cea mai mare importanţă pentru formarea personalităţii sunt:
noua etapă de maturizare neurofuncţională, stimulări bogate şi variate şi relaţii mai complexe cu
familia, apogeul desfăşurării jocului care este activitatea fundamentală, influenţele sistematice,
organizate şi de durată exercitate de grădiniţă, atracţia şi interrelaţionarea cu cei de aceeaşi vârstă.
Manifestarea iniţială a aptitudinilor
Manifestarea iniţială a aptitudinilor la cei care au premise native specifice ca:
 34

a) receptivitate deosebită faţă de anumite categorii de stimuli;

b) praguri senzoriale scăzute;
c) atracţie evidentă spre activităţi în legătură cu care vor apare aptitudini.
Domeniile de manifestare sunt: desen, muzică, coregrafie, gimnastică, limbi străine. Copiii
supradotaţi pot obţine deja rezultate semnificative.

38. Personalitatea: definiție, laturi, particularitățile caracterului și ale

conștiinței la preșcolar.

Construirea bazelor caracterului

Dezvoltarea bazelor caracterului se realizează sub influenţa preponderată a familiei („cei şapte ani
de acasă”) şi a grădiniţei.
Premisele pentru formarea caracterului sunt: construirea reglajelor voluntare, cristalizarea
sentimentelor fundamentale mai ales faţă de părinţi, dezvoltarea capacităţilor de a fi receptivi la
cerinţele acestora şi la modelele pe care ei le oferă, dezvoltarea conştiinţei morale primare.
Sub influenţa acestor factori se formează premisele pentru însuşiri caracteriale cum ar fi: respectul
faţă de alţii; încrederea în sine, curajul şi perseverenţa etc.
Există o puternică legătură între climatul familial şi tendinţa spre formarea anumitor însuşiri
caracteriale. Astfel copiii care cresc într-o familie caracterizată prin armonie, dragoste şi respect
reciproc, îşi formează cu uşurinţă însuşiri cum ar fi: încredere în sine, iniţiativă, independenţă,
respect de sine şi de alţii. Din contră, copiii care nu sunt iubiţi şi acceptaţi de părinţi se vor
caracteriza prin: pasivitate, lipsă de curaj şi de independenţă, dificultate în relaţionare cu alţii etc.

Conştiinţa morală primară

Cristalizarea conştiinţei morale primare a fost cercetată de psihologul elveţian J. Piaget care i-a
relevat următoarele particularităţi:
• este o morală primară pentru că rezultă din interiorizarea simplă a cerinţelor şi modelelor
comportamentale parentale;
• se întemeiază pe dragostea lor pentru părinţi şi pe autoritatea acestora (aceasta este cheia de boltă
a acestei morale, subliniază J. Piaget);
• este concretă, adică implicată în situaţiile reale de viaţă ale copilului şi presupunând o înţelegere
a normelor morale concordantă cu dezvoltarea cognitivă a copilului preşcolar.
Pentru preşcolar, a fi copil bun înseamnă, de exemplu, „a mânca tot la masă”.
• este dominată de ceea ce J. Piaget a numit „realism moral”, adică preşcolarii evaluează faptele
oamenilor nu după intenţii ci după consecinţe.

Intensificarea conştiinţei de sine şi cristalizarea iniţială a imaginii de sine.

Intensificarea conştiinţei de sine şi cristalizarea imaginii de sine, către sfârşitul stadiului.
• chiar de la 3 ani preşcolarul începe să fie atent la diferenţele dintre fetiţe şi băieţi şi ajunge să-şi
clarifice apartenenţa lui la sex afirmând hotărât şi cu convingere că: „eu sunt băieţel”, „eu sunt
fetiţă”. Se recunoaşte bine în oglindă şi în fotografii, îşi ştie numele, prenumele, vârsta şi al cui
este, unde locuiește, care-i sunt jucăriile, îmbrăcămintea, etc.
• este receptiv la aprecierile la adresa sa ale părinţilor şi educatoarei le interiorizează şi pe baza lor,
motivează calităţile pe care crede că le are.
 35

• începe să se schiţeze o imagine de sine care este mai evidentă către 6 ani şi care are următoarele
planuri principale:
eul fizic (însuşiri corporale şi fiziologice), eul spiritual (unele însuşiri cum ar fi că este isteţ,
îndrăzneţ etc.), eul social (cam ce loc ocupă printre cei de vârsta lui).

39. Dezvoltarea fizică, regimul de viață și intrarea în școală a școlarului

mic.

Intrarea în scoala - eveniment remarcabil:

Aceasta perioada este apreciata de unii autori sfârsitul copilariei si un început primar al pubertatii.
Problemele etapei sunt adaptarea scolara si învatarea.
În jurul vârstei de 6-7 ani, în viata copilului se petrece evenimentul deosebit al intrarii în scoala.
Întreaga sa dezvoltare fizica si psihica va fi influentata de acest nou factor.
Învatarea devine tipul fundamental de activitate, solicitând intens intelectul si determinând
dezvoltarea unor capacitati si strategii de învatare. Paralel cu acest proces, copilul face achizitii
importante - deprinderile de scris-citit, care devin conditia si instrumentul însusirii celorlalte
achizitii.
Învatarea scolara se deosebeste în mod radical de toate actele de învatare de pâna acum, atât prin
continut cât si prin cadrul si modul de desfasurare. Volumul, calitatea si diversitatea continuturilor
învatarii de dincolo de 7 ani, hotarasc viitorul fiecaruia și locul în comunitatea.
Eforturile societatii si ale indivizilor sunt orientate spre reusite si succes în integrarea scolara
optima. Școala influenteaza puternic întreaga dezvoltare psihica a copilului si-i da un relief
specific.
Dominantele perioadei:
. învatarea scolara devine organizatorul principal al procesului de dezvoltare psihica si exercita
influente hotarâtoare pentru toate transformarile din cursul acestui stadiu;
. se stabilesc raporturi mai obiective cu lumea, scoala integrându-l pe copil în aria inteligibilului,
rationalului, rigorilor cunoasterii;
. se formeaza deprinderile de baza pentru scris-citit si socotit care-i asigura accesul la continuturi
din ce în ce mai ample de învatare;
. creste caracterul voluntar si constient al tuturor manifestarilor psihocomportamentale;
. se însusesc statutul si rolul de elev si se adauga noi dimensiuni identitatii de sine;
Către sfârsitul stadiului se împlinesc atributele copilariei si se realizeaza un bun echilibru cu
ambianta.
Regimul de viata si dezvoltarea fizica între 6 si 10 ani.
Programul zilnic trebuie stabilizat si respectat.
În programul zilnic al scolarului mic intervin urmatoarele schimbari:
. programul activitatilor este mult mai stabilizat, adica ora de trezire si cea de culcare trebuie mai
mult respectate pentru ca activitatea scolara sa se desfasoare optim;
. timpul petrecut la scoala este mai bine organizat si plin cu activitati care se deosebesc din ce în ce
mai mult de cele de la gradinita;
. dupa întoarcerea acasa, copilul trebuie sa realizeze o perioada de învatare independenta care
poate fi asistata de parinti dar, nu poate fi substituită de acestia;
 36

. jocul trebuie sa ramâna în programul zilnic al scolarului mic, dar ca moment si durata devine
dependent de solicitarile scolare.
. scolarul mic are nevoie de 10-11 ore de somn noaptea si mai ales stabilizarea si respectarea orei
când merge la culcare. Insuficienta somnului genereaza scaderea atentiei, a eficientei memoriei si
a performantelor gândirii.
Copilul trebuie sa faca efortul de adaptare la:
a) spatiul scolar,
b) timpurile de activitati si solicitari scolare,
c) relatia cu un nou adult semnificativ, învatatoarea,
d) la grupul de covârstnici cu care se confrunta si se compara pe terenul unei activitati foarte
importante cum este învatarea scolara;
Dezvoltarea fizică are urmatoarele aspecte:
. cresterea în înaltime este usor încetinita între 6 si 7 ani, dar apoi ritmul este mai
mare, iar la sfârsitul stadiului înaltimea medie este la baieti de 132 cm,
iar la fete de 131 cm. Exista însa tendinta ca fetele sa aiba pentru prima data un usor avans fata de
baieti;
. cresterea în greutate este relativ constanta si se ajunge, în medie, la 29 kg la baieti si 28 kg la fete;
. osificarile cele mai importante din acest stadiu se petrec în urmatoarele zone: la nivelul coloanei
vertebrale, dar curbura lombara este înca instabila si în pericol de a se deforma daca scolarii au
pozitie proasta la scris sau duc greutati mari; în zona bazinului, la mâini (carpiene si falange);
continuă schimbul dentitiei provizorii. Se întaresc articulatiile si creste rezistenta generala a
sistemului osos;
. cele mai importante perfectionari ale sistemului muscular sunt la nivelul mâinii, a acelor grupuri
musculare implicate în scriere;
Sistemul nervos trece prin urmatoarele schimburi:
a) creste masa creierului pâna la 1200-1300 g;
b) structura neuronilor este aproape ca cea a adultului;
c) în mod deosebit se dezvolta din punct de vedere functional lobii frontali;
d) creste viteza de formare a legaturilor dintre neuroni;
Activitatea motorie generala se dezvolta si se perfectioneaza, în special
autocontrolul. Abilitatile motorii se dezvolta si ca urmare a exercitiului fizic din orele de
educatie fizica. Copilul între 6-7 ani/10-11 ani poate învata orice sport: mersul pe
bicicleta, înot, patinaj, handbal etc., cu conditia ca el sa fie sustinut si stimulat în acest sens.
P. Osterrieth caracterizeaza astfel finalul acestui stadiu: "Vârsta de 10 ani, cu echilibru, cu
buna sa adaptare, cu calm, dar cu însufletita siguranta, cu tinuta lipsita de încordare
constituie pe drept cuvânt, apogeul copilariei, momentul de deplina înflorire si deplina
integrare, a caracteristicilor copilului mare".

40. Percepția și atenția la școlarul mic: definirea și prezentarea noțiunilor.

Atenția
Atentia se modeleaza dupa solicitarile scolare.
În primii 6-7 ani ai vietii, atentia este definita ca expresie a orientarii si concentrarii activitatii
psihice. În general, copilul de 6-7 ani nu poate fi atent în cadrul unei activitati mai mult de 25-30
 37

minute. În momentul intrarii în scoala, atentia este destul de bine dezvoltata (atentia voluntara
este mai putin conturata). Stabilitatea si durata atentiei urmeaza sa se dezvolte în urmatorii ani.
Educarea atentiei este inclusa în procesul instructiv-educativ prin stimularea interesului copilului
pentru activitatile scolare prin dezvoltarea dorintei de a duce la bun sfârsit o activitate si, în
general, prin realizarea unei motivatii pozitive fata de întreaga activitate de învatare.
Atentia este conditia necesara a desfasurarii optime a tuturor proceselor informationale si a
obtinerii succesului scolar. Ciclul primar exercita câteva influente hotarâtoare pentru dezvoltarea
atentiei astfel ca se obtin cele mai importante perfectionari ale acesteia:
a) scoala solicita permanent si sistematic atentia copilului dezvoltând-o si modelând-o dupa
specificul sarcinilor cognitive;
b) sunt mai bine dezvoltate unele însusiri ale atentiei, iar altele sunt formate în acest stadiu;
c) este special antrenata atentia voluntara. Ca urmare a acestor influente progresele atentiei în
acest stadiu sunt urmatoarele:
. la intrarea în clasa I concentrarea atentiei poate fi fluctuanta si astfel, copiii pot face greseli chiar
când au cunostintele corespunzatoare, dar apoi se obtine gradul necesar de manifestare a acestei
însusiri;
. la început atentia copiilor nu este perfect modelata în raport cu fazele activitatilor din clasa si deci
nu pot sa se concentreze mai tare în anumite momente si sa se relaxeze în altele asa ca se întâmpla
sa le scape unele aspecte importante cum ar fi momentul în care se comunica tema pentru acasa.
. la cei de clasa I se constata o tendinta accentuata catre distragerea atentiei de către zgomote din
mediul ambiant (chiar si caderea unui creion) si acesta ar putea influenta prestatia lor scolara, dar
dezvoltarea treptata a reglajelor voluntare diminueaza foarte mult acest fenomen;
Creste calitatea însușirilor atenției: . stabilitatea . gradul de concentrare . distributivitatea .
volumul.
. creste stabilitatea atentiei pâna la 45-50 de minute;
. distributivitatea redusa în primele saptamâni de scoala sporeste în urmatorul interval si faciliteaza
îndeplinirea sarcinilor si receptionarea mesajelor învatatoarei;
. si volumul atentiei creste în a doua parte a stadiului;
Trebuie sa fie rezolvate cazurile de neatentie cronica ce pot avea fie cauze organice (stare de boala,
de convalescenta, de disfunctionalitati hormonale) sau educationale (existenta unor interese mai
puternice decât cele scolare; insuficienta pregatire din punct de vedere motivational a copilului
pentru scoala).
Perceptiile si capacitatile observative între 6 si 10 ani
Evolutia perceptiilor si a capacitatilor observative este marcata de natura continuturilor de
învatare. Perceptiile vizuale sunt puternic implicate și modelate de activitate de scris-citit:
. cresterea sensibilitatii vizuale generale cu 60% fata de prescolar, iar a celei diferentiale cu
45%. Astfel, perceptiile devin mai clare si mai precise: începând chiar cu vârsta de 6 ani copiii
pot stabili rapid simetriile si asimetriile, în imaginile pe care le percep, iar când învata sa scrie si sa
citeasca percep cu finete semnele grafice de dimensiuni mici, diferentele dintre litere, orientarea în
spatii mici si se formeaza scheme perceptive pentru litere mici si mari, de mâna si de tipar care
asigura viteza corespunzatoare a scris-cititului;
Miscarile oculare în timpul citirii: . fixare . anticipare . regresie . trecere de la un rând la altul
Miscarile oculare cresc în viteza pâna la 1-3 sutimi de secunda si în actul citirii ochii realizeaza
urmatoarele tipuri de miscari:
a) de fixare a literelor si silabelor ce se pronunta în acel moment;
b) de anticipare a celor ce vor urma prin functionarea mai buna a câmpului periferic al vederii;
 38

c) de regresie adica de întoarcere la cele deja citite pentru control si întregire a întelesurilor;
d) de trecere de la un rând la altul (aceasta trecere este la început realizata prin urmarirea cu degetul
a rândului);
Cresc si celelalte categorii de perceptii ce se refera la obiecte, la simboluri matematice, la figuri
geometrice etc.
Perceptiile auditive progreseaza mai ales în ce priveste auzul fonematic, antrenat sistematic în
sarcini precum:
a) identificarea tuturor sunetelor dintr-un cuvânt;
b) identificarea cuvintelor într-o propozitie;
c) analiza pozitiei unui sunet în cuvânt;
d) despartirea în silabe;

41. Reprezentarea și memoria la școlarul mic: definirea și prezentarea

noțiunilor.
Reprezentarile
- sunt mult mai bogate pentru ca scoala depaseste sursa reprezentata de experienta de viata si
asigura conditii de formare a unor reprezentari legate de cunostintele scolare;
- incep sa se formeze reprezentari cu un grad mai mare de generalitate, cum sunt cele ale
figurilor geometrice si relatiilor matematice;
- se formeaza categorii noi de reprezentari cum sunt cele fonetice si grafice.
Domină memoria voluntară și logică
Se însușesc procedee de memorare
- creste caracterul activ al memoriei prin faptul ca, mai ales elevii de clasa a III-a si a IV-a tind sa
extraga din materialul de invatat ceea ce este important si isi formeaza cateva procedee mnezice de
baza cum ar fi: scoaterea ideilor principale, alcatuirea planului unei lecturi, formularea cu cuvinte
proprii, etc.;
- dominarea progresiva a memoriei voluntare care corespunde mai bine sarcinilor scolare mai
dificile;
- realizarea unei mai bune legaturi cu gandirea si cresterea rolului memoriei logice;
- elevii isi dau seama ca pentru a asigura pastrarea unui material in memorie e nevoie sa-l repete,
dar la clasa I-a si a II-a invatatoarea trebuie sa asigure realizarea acesteia;
- apar particularitati individuale in realizarea memoriei si cele mai des intalnite sunt referitoare la
usurinta memorarii la trainicia pastrarii si reactualizarea prompta.

42. Gândirea școlarului mic – definire și descriere detaliată.

Gandirea concret-operatorie
1. Trecerea la gândirea operatorie
 39

Gandirea prezinta in acest stadiu o schimbare fundamentala. Se trece de la gandirea

preoperatorie a prescolarului la gandirea operatorie. Adica actiunile mentale se desprind de
continuturile informationale particulare, se generalizeaza, se transfera cu usurinta la noi
continuturi si se automatizeaza transformandu-se in operatii. Astfel, scolarul mic, isi formeaza si
utilizeaza cu succes operatii ale gandirii (analiza, comparatie, clasificare, etc.), dar si cele speciale
implicate in insusirea cunostintelor scolare, asa cum sunt operatiile aritmetice.
2. Operațiile sunt concrete
A doua caracteristica a gandirii scolarului mic este faptul ca ea încă ramane legata de concret
si vorbim astfel de o gandire a operatiilor concrete. Accesul la o operatie noua sau notiune noua
este conditionat de perceptii si reprezentari care ofera informatia directa despre obiectele reale si
apoi aceasta va fi transformata si prelucrata complex prin operatii deja dobandite.
Aceasta gandire care devine operatorie dobandeste si reversibilitate, dar este vorba de o forma
simpla a acesteia, adica elevii pot aplica de exemplu, o operatie de adunare si apoi sa faca una de
scadere, consolidandu-le si verificandu-le reciproc.
Totodata gandirea scolarului mic isi subordoneaza perceptia, nu mai este condusa de
aceasta si dobandeste caracter rational: copilul nu se mai multumeste sa faca doar afirmatii ci
cauta-argumente pentru a le sustine, este sensibil la erori si contradictii, vrea sa controleze felul in
care a rezolvat problemele, etc.
Unitatile cognitive cu care lucreaza gandirea scolarului mic sunt la inceput notiunile
empirice dar apoi in scoala se insusesc noțiunile stiintifice elementare.
În planul gandirii apar concepte, prin reunirea elementelor comune ale grupurilor de
obiecte, imagini, ceea ce creşte gradul de operaţionalizare şi capacităţile creative. În
dezvoltarea continuă a gândirii, noile achiziţii se mulează pe cele vechi, contribuind la evoluţia
copilului.
Descoperirea cauzalităţii aduce complexitate atât operaţiilor gândirii cât şi discursului .
Apar preocupări de cercetare, copilul făcând uz de capacităţile nou dobândite pentru a progresa.
La această vârstă, operativitatea gândirii lucreză mai ales la nivelul claselor, relaţiilor şi
sistemelor, ca apoi să opereze şi la nivelul ,,transformărilor,,.( Verza, Verza, Psihologia
vârstelor).
Copilul începe să opereze cu algoritmi de lucru, constituiţi din reguli, care uşureză
rezolvarea de probleme, raportarea adecvată şi recunoaşterea contextelor de aplicabilitate a acestor
reguli, dar mai ales sesizarea relaţiilor de tip cauză- efect.
Algoritmii pe care copilul începe să îi stăpânească în această perioadă au o mare stabilitate
şi întindere în timp, deşi ulterior copilul va dezvolta şi o serie de strategii euristice, ca urmare a
diversificării şi creşterii gradului de complexitate al problemelor cu care trebuie să se confrunte.
Treptat se diversifică şi evoluţia învăţării, care, bazată iniţial strict pe memorare, începe
să se folosească de evoluţiile în planul gândirii şi de conexiunile care favorizează un alt tip
de asimilare a cunoştinţelor.
Antrenând verbalizarea externă şi internă, copilul păstrează mai uşor şi mai trainic
informaţiile, le asociază mai uşor cu altele şi le opereză cu o mai mare facilitate, prin dobândirea
de reprezentări tot mai schematice.
Comparaţia reuşeşte pe contraste mari, nu sunt sesizate stările intermediare;
Domină operaţiile concrete, legate de acţiuni cu obiecte ;
Apare ideea de invariant, de conservare (a cantităţii, volumului, masei etc.);
Apare reversibilitatea sub forma inversiunii şi compensării;
 40

Putere de deducţie imediată; poate efectua anumite raţionamente de tipul: dacă…atunci, cu

condiţia să se sprijine pe obiecte concrete sau exemple;
Depăşeşte concretul imediat doar din aproape în aproape, face extinderi limitate și asocieri locale;
Intelectul are o singură pistă (J. S. Bruner), nu întrevede alternative posibile, catalogul posibilului
se suprapune datelor concrete, nemijlocite;
Are un raţionament progresiv, de la cauză spre efect, de la condiţii spre consecinţe.
Spre clasa a IV-a (vârsta de 10-11 ani) apar, diferenţiat şi individualizat, manifestări ale stadiului
preformal, simultan cu menţinerea unor manifestări intelectuale la nivelul operaţiilor concrete.
Caracteristicile acestui stadiu generează unele opţiuni metodologice bazate pe strategii alternative,
destinate formării şi învăţării conceptelor matematice.
Cunoaşterea prin gândire reprezintă treapta logică a cunoaşterii, pornindu-se de la cunoaşterea
senzorial-perceptivă (prin senzaţii şi percepţii) şi ridicându-se la cunoaşterea abstractă (prin
abstractizări şi generalizări).
Gândirea logică la clasele mici nu se poate dispensa de intuiţie, de operaţiile concrete cu mulţimi
de obiecte.
Logica noţională se organizează în planul acţiunilor obiectuale şi al operaţiilor concrete.
De aceea, procesul de predare-învăţare a matematicii în clasele I-IV trebuie să însemne mai întâi
efectuarea unor acţiuni concrete,
adică operaţii cu obiectele care se structurează şi se interiorizează, devenind progresiv, operaţii
logice, abstracte
În procesul învăţării matematice se dezvoltă calităţile gândirii:
- activismul gândirii - însuşirea de a utiliza curent cele învăţate şi studiate;
- elasticitatea gândirii - capacitatea de a găsi şi folosi mijloace variate în rezolvarea de probleme;
- rapiditatea gândirii - viteza de rezolvare curentă;
- mobilitatea gândirii- trecerea cu uşurinţă de la un gen de probleme la altul;
- flexibilitatea gândirii - înlocuirea rapidă a unei căi de rezolvare cu alta.
Gândirea se dezvoltă odată cu dezvoltarea operaţiilor mentale, care se împletesc strâns şi se
subordonează unele altora, în funcţie de sarcina dată.
*Prima caracteristică a operaţiilor mentale este că ele provin din interiorizarea acţiunilor
practice.
*A doua caracteristică este că operaţiile mentale nu sunt niciodată izolate, ele fac parte din
ansambluri şi structuri dinamice.
Elevul trebuie pus în situaţia de a acţiona, de a face ceva practic.
Apoi, el trebuie să înveţe să prindă sensul, structura de ansamblu a faptelor despre care învaţă.

43. Imaginația și limbajul la școlarul mic – definirea și prezentarea

noțiunilor.

Imaginația reproductivă ajută la învățarea școlară

Imaginatia reproductiva este antrenata in insusirea multor cunostinte scolare (stiintele
naturii, istorie, geografie) si se afla la baza dezvoltarii gustului pentru lectura.
 41

Limbajul intre 6 si 10 ani

Cea mai importanta schimbare in planul limbajului o reprezinta insusirea scris-cititului.

In afara implicarii perceptiilor vizuale si auditive si a miscarilor fine si complexe ale mainii trebuie
sa subliniem si rolul altor factori cognitivi si noncognitivi.
Factorii cognitivi sunt: reprezentarile fonetice si grafice, memoria, intelegerea.
Factorii non-cognitivi sunt: motivatia pentru invatarea scolara, stabilitatea afectiva, increderea
in sine, atitudinea celorlalti fata de copilul care citeste.
Progresul in citire se exprima in caracteristici cum ar fi: corectă, cursivă, expresivă
Insusirea scris-cititului are efecte si asupra celorlalte dimensiuni ale limbajului si anume:

- Apar si se dezvolta evident capacitatile de exprimare in scris, cu respectarea normelor

gramaticale si ortografice. Acestea au acum forma unor reguli practice cuprinse in tabelele cu
ortograme.
- Se rezolva toate dificultatile de pronuntie. Pot sa apara: dislexii (dificultati de citire) si
disgrafii (dificultati de scriere), cazuri în care este nevoie de logoped.
Limbajul intern isi consolideaza rolurile de anticipare si reglare ale celui extern.
Dezvoltarea foarte buna a limbajului asigura o conditie de baza in dezvoltarea tuturor proceselor
cognitive.

44. Motivația și personalitatea la școlarul mic – definirea și prezentarea

noțiunilor.

Motivația pentru învățarea școlară este activă și în progres

Motivatia scolarului mic este premisa adaptarii bune la scoala si a progresului.
Structura motivatiei pentru scoala:
• la intrarea in scoala exista o motivatie extrinseca,
• de semnificatie personala pentru invatare, cum ar fi: dorinta de a respecta cerintele
parintilor si a le pastra dragostea, urmarea exemplului fratilor mai mari, placerea de a
fi considerat important, etc.
• Aceasta se va imbogati cu motive extrinseci cu mai mare semnificatie cum ar fi: toata
lumea trebuie sa invete, scoala te ajuta sa te realizezi in viitor, ca mama si tata, , etc.
• motivatie intrinseca incepe sa se dezvolte prin amplificarea curiozitatii epistemice si
prin formarea intereselor cognitive tot mai stabile si mai eficiente.

Personalitatea scolarului mic

Scoala si activitatile specifice ei, vor fi cei mai importanti si mai eficienti factori pentru
dezvoltarea personalitatii.
Se dezvoltă noi trăsături caracteriale stimulate de învățarea școlară
 42

Trasaturile caracteriale formate in stadiul anterior se pot consolida in clasele primare iar
ulterior, scoala dezvolta si altele cum ar fi sarguinta, punctualitatea, constiinciozitatea, disciplina,
etc.
Insusirile individuale de personalitate tind sa se exprime din ce in ce mai mult in
comportamente.
Conștiința morală
Constiinta morala a scolarului mic parcurge o faza de trecere catre autonomia morala si
acest proces este puternic sustinut de relatiile cu colegii si prietenii in contextul carora copilul
dobandeste experienta elaborarii, impreuna, de norme, a controlului indeplinirii lor, a reciprocitatii
in fata exigentelor, etc.
Cu privire la aceste aspecte, J. Piaget sublinia: „sentimentele morale, legate la inceput de o
autoritate sacra, dar care fiind exterioara, nu poate sa impuna decat o obedienta relativa, evolueaza
in sensul unui respect natural si al unei reciprocitati, ale carei efecte de decentrare sunt mai
profunde si mai durabile” (J.Piaget, B. Inhelder, 1976, p.107).
In ceea ce priveste constiinta de sine, se constata aparitia in acest stadiu a interesului pentru
viata interioara proprie si a tendintei copilului de a-si exprima trairile si comportamentele.
Aceste momente sunt de scurta durata si relativ rare, dar ele indica deja o anume directie a
dezvoltarii viitoare.
Imaginea de sine se cristalizează mai bine
Imaginea de sine are surse noi de clarificare pe de o parte reprezentate de rezultatul scolar si
pe de alta parte de confruntarea si compararea zilnica si in diverse situatii cu cei de aceeasi varsta.
Pot avansa în special eul spiritual, care se confirma in principal prin prestatia scolara si eul
social, care se sprijina pe o viata de grup mai larga si mai persistenta in timp.
Insusirile individuale ale personalitatii tind sa se reliefeze din ce in ce mai mult in
comportamentele acestor scolari.
Prin urmare, confruntarile si chiar conflictele cu egalii sai il pot face sa se orienteze din cand
in cand spre sine, sa-si puna intrebari, sa fie uneori framantat in legatura cu fiinta sa.
Toate acestea vor contribui la dezvoltarea imaginii de sine in cele trei planuri ale ei:
eul fizic, cel spiritual si cel social.
Imaginea de sine poate influența autoaprecierile
Eul fizic al copilului are in fundamentele sale o schema corporala consolidata, identitatea sexuala
este deja relativ clarificata, isi da seama de asemanarea sa cu cei din familie, dar si de ceea ce il
deosebeste de ceilalti.
La inceputul stadiului nu acorda prea mare atentie eului sau fizic. Spre sfarsitul acestui ciclu scolar
se va orienta mai frecvent spre eul fizic, va tinde sa fie mai ingrijit, sa poarte haine la fel ca ceilalti,
sa-si dea seama de unele calitati fizice, fără o implicare afectiva prea puternica.
Eul spiritual se contureaza clar in contextul confruntarilor scolare, al aprecierilor si evaluarilor
curente. Elevul incepe sa inteleaga relatia dintre rezultatele lui si unele capacitati pe care le are si
poate spune: „sunt mai bun la citire, dar la matematica sunt asa si asa”.
Este foarte sensibil la evaluarile invatatoarei si aprecierile si admiratia colegilor.
Daca in toate aceste situatii a avut semnale pozitive, isi construieste o imagine de sine buna care-l
poate sustine si in conditii de insucces trecator.
Daca își formează o imagine de sine mai putin buna, are tendinta de a-si diminua bucuria chiar
cand ceva ii reuseste foarte bine (U.Schiopu, E.Verza, 1995, p.188).
În cea mai mare parte calitatile pe care si le percepe au drept sursa aprecierile invatatoarei si ale
parintilor.
 43

Cei mai buni la învățătură sunt aleși lideri

Eul social este puternic influentat de viata de grup a scolarului mic, aceasta fiind cu mult mai
bogata decat a prescolarului, si de noul său statut de elev care-i schimba pozitia chiar si in cadrul
familiei (parintii sunt interesati de activitatea lui scolara si tind sa-i respecte drepturile privind
spatiul de invatare, respectarea timpului destinat acestei activitati).

45. Afectivitatea școlarului mic – definire și prezentare generală;

Particularitățile semnificative ale stadiului.
Afectivitatea
Reflectă, sub forma unei trăiri subiective, de un anumit semn, de o anumită intensitate
și de o anumită durată, raportul dintre:
* dinamica evenimentelor motivaționalesau a stărilor proprii de necesitate și
* dinamica evenimentelor în plan obiectiv extern.

Intrarea in scoala este o „înțărcare afectivă”.

Activitatea scolara, prin continuturile si prin sistemul nou de relatii pe care il implica, imbogateste
emotiile si sentimentele copilului.
Crește controlul conduitelor expresive
Dupa fazele initiale de adaptare la noul mediu, se constata o crestere a capacitatilor de
autocontrol asupra conditiilor emotional-expresive.
Prin acest autocontrol asupra condițiilor emoțional-expresive, elevii se adapteaza mai bine la
cerintele de desfasurare a lectiilor si reusesc sa comunice mai bine unii cu altii.
Pot chiar sa simuleze cu succes suferinta si tristetea atunci cand doresc sa ascunda ceva parintilor.
De mare importanta raman legaturile afective cu parintii, mai ales acum, cand copiii se
confrunta cu sarcini numeroase si adesea dificile. Dragostea neconditionata a parintilor este un
important factor de securizare si sprijin pentru a trece peste dificultati si unele insuccese.