c




 

Caracteristica esentiala a fiintei umane si categorie pedagogica distincta, educabilitatea s-a

bucurat de atentia majoritatii cercetatorilor din domeniul stiintelor educatiei, fiind definita drept:
· Äcapacitatea omului de a fi receptiv la influente educative si de a realiza, pe aceasta cale,
acumulari progresive concretizate în diferite structuri de personalitate."
· Äansamblul posibilitatilor de a influenta cu mijloace educative formarea personalitatii
fiecarui individ uman, în limitele psihogenetice ale speciei noastre si a particularitatilor înnascute
care confera fiecaruia individualitatea sa genetica."

· Äcapacitatea insului uman de a fi educat, de a se lasa supus actiunii educationale, de a

beneficia de ea, în forma dezvoltarii sale fizice, psihice, comportamentale.´
Dupa ce am dat aceste definitii, retinem faptul ca indiferent de multitudinea modalitatilor de
definire, educabilitatea reprezinta o însusire specifica fiintei umane. În acest sens Kant sustinea,
ca singur omul este educabil, pentru ca poarta în el posibilitatea dea fi altul decât este. El este
perfectibil si perfectibilitatea este conditia sine qua non a educatiei.Progresele înregistrate în
domeniul cercetarilor biologice si psihologice pe la jumatatea secolului trecut au determinat
majoritatea psihopedagogilor sa-si concentreze atentia asupra factorilor care contribuie la
formarea si dezvoltarea fiintei umane, la devenirea ei din stadiul de fiinta biologica, în cel de
fiinta sociala:
- ereditatea,
- mediul,
- educatia.
Deosebirea dintre specialisti a constat în acceptarea sau accentuarea unui anumit factor sau al
altuia.Dezvoltarea are caracter ascendent, asemanator unei spirale, cu stagnari si reveniri
aparente, cu reînnoiri continue. Ca proces ascendent, dezvoltarea este rezultatul actiunii
contradictiilor ce se constituie mereu între capacitatile pe care le are la un moment dat individul
si cerintele din ce în ce mai complexe pe care le releva factorii materiali si socio-culturali cu
care acesta este confruntat în devenirea sa.Dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii
factorilor externi si interni. Cei externi sunt constituiti din totalitatea actiunilor si influentelor ce
se exercita din exterior asupra formarii si dezvoltarii personalitatii umane. Acestia sunt mediul si
educatia. Factorii interni sunt constituiti din totalitatea conditiilor care mijlocesc si favorizeaza
dezvoltarea psihica, conditii care pot fi de natura biologica, ereditara si psihosociala. Toate
aceste influente exercitate asupra personalitatii umane pot fi grupate prin raportare la trei notiuni
de baza: ereditatea, mediul si educatia.
 (

  


 



 
 

Pe terenul educabilitatii fiintei umane s-au confruntat diferite pozitii de gândire pedagogica,
având drept criteriu de departajare accentuarea pâna la absolutizare a rolului unui factor în
detrimentul altuia în formarea personalitatii omului.
În functie de orientarea lor, au aparut :
-teoriile ereditariste
-teoriile ambientaliste
Contradictiile fundamentale dintre ereditarist si ambientalism au determinat specialistii sa adopte
o a treia orientare :
-teoria dublei determinari

( c





Aceste teorii sustin rolul fundamental al ereditatii în devenirea fiintei umane, avându-si originile
în cercetarile biologilor. În viziunea lor ereditatea determina orice evolutie a omului. Ion
Dumitru si Dorel Ungureanu[4] considera ca principala limita a acestei teorii este
desconsiderarea factorilor de mediu si educatie în devenirea fiintei umane.Conceptiile
ereditariste au inspirat teoriile extremiste care afirmau superioritatea unor rase fata de
altele.Conceptul ,,ereditate³ provine de la cuvântul latin ,,heres³- mostenitor. Ereditatea poate
fi definita ca însusirea fundamentala a materiei vii de a transmite de la o generatie la alta, sub
forma codului genetic, mesajele de specificitate ale speciei, grupului si individului (
A.Cosmovici, L. Iacob, 1999). De remarcat în acest context este ca identitatea genetica este
practic imposibila între antecesori si descendenti. Rezulta astfel ca din punct de vedere genetic
fiecare individ este diferit, unic si irepetabil în raport cu toti ceilalti din trecut, prezent sau viitor,
probabilitatea unei identitati absolute fiind de 1 la 70 de trilioane.Unicitatea biologica este astfel
una din trasaturile definitorii ale fiintei umane. Ea îsi pune amprenta asupra întregii deveniri
umane, nu într-un mod independent ci în corelatie cu factorii externi, de mediu si educatie.Ca
factor intern al dezvoltarii, ereditatea include un complex de elemente de ordin biologic si
psihofunctional. ,,Purtatorii³ materiali ai informatiei ereditare sunt genele din cromozomii
nucleelor celulare. Structura biochimica a acestora este cea care explica infinita diversitate
umana. Totalitatea genelor constituie programul genetic sau potentialul ereditar. Fiecare specie si
individ din cadrul speciei poseda propriul sau program genetic. Din punct de vedere psihologic,
cantitatea de informatie stocata într-o celula constituie mesajul genetic care, în forma sa latenta,
prealabila actiunii factorilor de mediu, este cunoscuta sub denumirea de genotip. Din
interactiunea genotipului cu mediul înconjurator apare fenotipul, ca o sinteza a ceea ce este
ereditar si influentele mediului.Majoritatea autorilor sunt de parere ca zestrea ereditara se
manifesta la om pe doua planuri: unul în determinarea unor trasaturi generale ale speciei, cum ar
fi structura anatomofiziologica a organismului, pozitia bipeda, etc., iar celalalt în determinarea
unor particularitati individuale cum ar fi caracteristicile anatomofiziologice ( culoarea pielii, a
ochilor, a pielii, etc. ), amprentele digitale, grupa sanguina, etc.Zestrea ereditara constituie o
premisa necesara pentru dezvoltarea psihica. Ea nu produce direct aptitudinile si atitudinile,
capacitatile si interesele, caracterul si conceptia despre lume a individului. Fructificarea
potentialitatilor ereditare este mijlocita de mediu si de modalitatile de organizare a activitatii
celui care se dezvolta. Astfel, în fazele de început ale dezvoltarii, actiunea factorilor ereditari este
mai pregnanta si efectele ei mai usor vizibile. La vârste mai târzii, influenta lor devine mai putin
evidenta, ea contopindu-se cu experienta deja achizitionata.În relatie cu fenomenele psihice,
factorii ereditari sunt considerati premise necesare, dar nu si suficiente pentru dezvoltarea
acestora si pentru formarea însusirilor lor.

( (






!"


Spre deosebire de ereditaristi, reprezentantii acestor teorii afisau o încredere absoluta în puterea
si valoarea factorilor socio-educationali :

- mediul,
- educatia.

Ei neaga rolul ereditatii. Desi s-au situat la poli opusi, reprezentantii teoriilor ambientaliste, la fel
ca cei ai teoriilor ereditariste s-au inspirat în sustinerea ideilor lor din rezultatele unor cercetari
apartinând domeniului biologiei:
- teza transformista a lui Jean Baptiste Lamarck, ce sustinea ca în evolutia vietuitoarelor, mediul
detine rolul fundamental.[5]
- teoria ereditatii dobândite : achizitiile obtinute prin experienta de catre membrii unei specii s-ar
fixa în memoria genetica si ar fi transmise apoi de la ascendenti la descendenti.
Mediul, ca factor al dezvoltarii psihice, este si mai profund implicat în devenirea psihica umana,
oferind materialul de constructie.În sens larg, mediul cuprinde ansamblul elementelor naturale,
sociale, culturale ce ne înconjoara si cu care omul este în interactiune permanenta, pe tot
parcursul vietii sale. Factorii de mediu actioneaza în anumite contexte sau cadre sociale -
grupurile familiale, de joc, de învatatura - care constituie si ele tot atâtea medii. Influenta
factorilor de mediu se exercita nu numai asupra constituirii psihicului în ontogeneza, dar si
asupra proceselor fizice - osificarea, dentitia, greutatea - prin conditiile alimentare, igienice si de
protectie pe care le ofera.Se distinge existenta a doua planuri majore în care factorii de mediu
actioneaza asupra individului: planul factorilor natural-geografici ( sau mediul fizic ) si planul
factorilor de ordin social ( sau mediul social ). În rândul factorilor natural-geografici includem
relieful, clima, temperatura, de fapt totalitatea conditiilor bioclimatice în care traieste omul, iar în
factorii de ordin social includem, alaturi de educatie, familia, grupul de prieteni, contextul
cultural al existentei individului si sistemul relatiilor sociale în general.Actiunea mediului fizic
este mereu corelata cu cea a mediului social care directioneaza valorificarea posibilitatilor oferite
de mediul fizic si modifica actiunea acestuia în concordanta cu nevoile organismului.Din punctul
de vedere al tipului de influente exercitate din partea factorilor de mediu distingem influente ale
mediului proximal ( persoane si situatii cotidiene ) si influente ale mediului distal ( mass-media,
Internetul ). Factorii de mediu nu trebuie redusi însa la nivelul realitatii lor fizice, fiind necesara
luarea în calcul a semnificatiei acordate de catre subiectul uman acestora, stiut fiind faptul ca
omul nu reactioneaza la evenimente, ci la modul în care acesta semnifica si interpreteaza
evenimentele. Accentul se pune astfel nu pe simpla prezenta sau absenta a factorilor de mediu, ci
pe masura si modul de interactiune al individului cu acestia, în sensul ca un factor de mediu
prezent dar indiferent subiectului cu care vine în contact, este inert din perspectiva dezvoltarii
acestuia. Altfel spus, conditia dezvoltarii este ca factorii de mediu sa actioneze asupra
individului, iar acesta sa reactioneze prin intermediul unei activitati proprii specifice. Actiunea
factorilor de mediu, la fel ca si cea a ereditatii, este una de factura aleatorie, probabilistica,
putând fi în egala masura o sansa a dezvoltarii sau un blocaj al acesteia.
Limitele celor doua tipuri de teorii : ambientaliste si ereditariste, constau deci, în absolutizarea
rolului unui anumit grup de factori în formarea si dezvoltarea personalitatii umane, negându-i pe
ceilalti.

( #






$"
!

Cu intentia de a depasi caracterul nestiintific si unilateral al celor doua orientari mentionate, unii
cercetatori au adoptat o pozitie de mijloc. Ei recunosteau interactiunea celor trei factori :
ereditate, mediu, educatie în procesul formarii fiintei umane.Pentru a evidentia ponderea relativa
a celor doi factori, ereditatea si mediul în dezvoltarea psihica, s-au întreprins o serie întreaga de
cercetari care au pornit de la situatia unui mediu constant si a unor conditii ereditare variabile
(gemeni dizigoti în conditii asemanatoare de mediu), a doua, inversa primei, un mediu variabil si
o ereditate relativ identica (gemeni monozigoti crescuti în medii diferite) si, în fine, constatarile
rezultate din observarea asa-zisilor copii ,,salbatici³ care de la nastere au crescut în afara
societatii umane. Dintre multiplele cercetari întreprinse asupra gemenilor le mentionam pe cele
ale psihologului francez R. Zazzo. Concluzia la care a ajuns este aceea ca deosebirile dintre ei se
atenueaza o data cu trecerea de la functii simple, procese psihice elementare, la functii complexe,
procese psihice superioare. ,,Cu cât o functie psihica este mai complexa, cu atât mai putin
depinde de ereditate.³ ( 1960 )Încercarea de a exprima sub forma de proportie ponderea celor doi
factori nu poate fi considerata concludenta din cauza variabilitatii existente, atât în interiorul
celor doi factori, cât si în relatiile dintre ei.Concomitent cu recunoasterea influentei mediului
asupra omului trebuie sa admitem si reciproca sa, aceea ca omul influenteaza si transforma
mediul. Omul nu este, deci, un produs pasiv al mediului, el este un subiect activ care,
transformând mediul se transforma pe sine însusi.Mediul devine sursa a dezvoltarii psihice prin
faptul ca ofera individului circumstante si conditii concrete de viata, obiecte , informatii si
modele de conduita, susceptibile a fi percepute si învatate; de asemenea el ofera prilejuri de
comunicare si schimburi afective între individ si cei care îl înconjoara. Mediul poate actiona ca o
bariera sau ca un factor care favorizeaza, faciliteaza, avantajeaza dezvoltarea psihica. Dar nici
mediul nu influenteaza direct dezvoltarea psihica. Relationarea constructiei biologice ereditare a
organismului infantil nou-nascut cu datele de constructie furnizate de mediu se face printr-un
operator special, educatia.Cercetarile viitoare din stiintele despre om vor aduce noi clarificari
asupra personalitatii umane.

#
%

 
% 


Educatorul este destul de des tentat sa Äreconstruiasca´ educabilul care îi este încredintat. Astfel
el nu tine cont de trecutul celui pe care îl educa.Este însa un punct de vedere gresit. si
cercetatorul H. Atlan scria Ä Nu exista tabula rasa în educatie. Noi începem întotdeauna prin a
pleca de la ceva.Acest ceva este un individ marcat prin determinarile individuale sau
socioculturale trecute sau prezente.

# c

&
'!(

()
'*)$

Ereditatea este caracteristica biologica a fiintelor ce desemneaza complexul de predispozitii care

se transmit de la ascendenti la descendenti prin intermediul mecanismelor genetice.Fiecare om
este purtatorul, atât al trasaturilor generale ale speciei umane : pozitia bipeda, structura anatomo-
fiziologica, tipuri de reflexe, cât si a caracterelor ereditare care îi sunt transmise pe linie directa
de la proprii sai ascendenti : culoarea pielii, ochilor, conformatia fetei, anumite particularitati ale
grupei sanguine etc.Ereditatea generala si cea particulara alcatuiesc substratul material al
ereditatii. Preocuparea cercetatorilor care au avut ca obiect de analiza factorii devenirii fiintei
umane, s-a centrat pe stabilirea semnificatiei si ponderii mostenirii ereditare în formarea
personalitatii. Întrebarea pe care si-au pus-o a fost daca ereditatea poate fi socotita un factor cu
rol determinat în acest sens sau dimpotriva.În concluzie, putem spune ca, ereditatea nu reda în
mod necesar tipurile de comportament, ci numai predispozitii.

# (
$
+$

,

()
'*)$


Mediul este ansamblul conditiilor naturale, materiale si sociale ce alcatuiesc cadrul de existenta
al omului si care îi ofera acestuia o diversitate de posibilitati de dezvoltare psihoindividuala.
Din acest punct de vedere ne intereseaza în principal :
- care este structura mediului;
- ce componente structurale ale mediului au o influenta mai mare asupra personalitatii umane;
- cum actioneaza mediul asupra devenirii fiintei umane.
Structura mediului se prezinta astfel : în functie de momentul de referinta din viata omului,
înainte de nasterea sa sau dupa, vorbim de influente ale mediului intern si de influente ale
mediului extern.În faza prenatala, asupra copilului se exercita anumite influente interne
determinate de ambianta intrauterina. Aceasta influenta nu este atât de importanta, dar nici nu
poate fi neglijata.Totalitatea influentelor externe care se exercita asupra omului de-a lungul
întregii sale perioade postnatale, reprezinta mediul extern, în cadrul caruia se opereaza o
distinctie între influentele mediului fizic sau primar si influentele mediului social sau
secundar.Mediul fizic-este cadrul natural în care omul îsi desfasoara viata si cuprinde ansamblul
conditiilor bioclimatice (relief, clima, flora, fauna), ce îi influenteaza dezvoltarea si maturizarea
biologica ( înaltime, culoarea pielii), precum si modul de a trai (meserii, vestimentatie,
alimentatie specifica).Influentele sale asupra dezvoltarii psihice[9] a omului sunt apreciate de
specialisti ca nerelevante. Mediul fizic nu actioneaza si nu influenteaza direct dezvoltarea psihica
a omului.Mediul social-omul este supus si determinarilor de ordin social care au un impact mult
mai puternic asupra dezvoltarii sale psihoindividuale.Din punct de vedere al devenirii fiintei
umane, definim mediul social ca fiind ansamblul influentelor ce decurg din interactiunea omului
cu totalitatea conditiilor economice, politice si culturale, care îsi impun amprenta asupra
dezvoltarii psihice.

Influentele exercitate de mediul social asupra omului sunt :

- directe, prin:
- schemele dec conduita oferite de ceilalti membrii ai colectivitatii careia îi apartine. Omul aplica
aceste reguli pe parcursul vietii.
- limbaj, ca mijloc de comunicare si transmitere a capitalului de cultura si a întregii cunoasteri
acumulate prin experienta grupului.
- indirecte, prin:
- membrii ai familiei care joaca rolul de factor mediu între acesta si realitatea sociala si care ei
însisi, sunt influentati în comportamentul lor de cultura grupului caruia îi apartin.
Comportamentul omului reflecta cultura sociala care se însereaza la nivelul gândirii si
actiunilor sale si prin aceasta, se asigura totodata transmisia ei de la o generatie la alta. Dupa H.
Hannoun, cultura sociala ca produs al mediului social, concretizata în anumite structuri ale
personalitatii are patru componente :

!'
*-+

Fiecare grup social se caracterizeaza printr-o tehnica si tehnologie la care toti indivizii se
adapteaza. Omul european al sec. Al XIX-lea era adaptat la masina cu aburi, cel al sec. Al XX-
lea la tehnologia fondata pe informatica, iar cel de mâine se va adapta unui mediu unde
ordinatoarele vor fi baza comunicarii între grupuri.

!'
$

Nivelul habitus-ului social impune comportamente specifice educabililor. Membrii sai respecta
un anumit ritual, iar daca persoana se abate, va fi marginalizata în grup.Ex..: ritualurile initiatice
ca botezul, circumcizia, ritualurile de politete etc.

!'
!+


Miturile sunt moduri comune de a gândi mai mult sau mai putin stereotip si caracteristice
grupului.

!'
!".$$

Limba ca mijloc de comunicare între membrii grupului este caracteristica asemanarii lor si le da
sentimentul apartenentei la un anumit mediu social care actioneaza asupra dezvoltarii
psihoindividuale a omului prin grupul social care determina o obisnuinta comuna.. Caracteristica
principala a mediului social este diversitatea, neuniformitatea. În functie de impactul si
continutul lor, precum si de gradul lor de organizare, influentele mediului social sunt :

- organizate,
- spontane.
Influentele cu specific organizat, institutionalizat din mediul social sunt exercitate de familie si
scoala, dar si de diverse institutii socio-culturale, mass-media etc.Mediul social exercita însa, si
influente spontane, neintentionat educative , ce rezulta din activitatile cotidiene, din întregul
mediu de viata al copilului : civilizatia urbana, viata satului, grupurile de vârsta, cercul de
prieteni etc.

# #
$+
/+
!

()
'*)$

/

$!

# # c

/

Educatia este factorul hotarâtor al dezvoltarii psihoindividuale a persoanei[11]. Ea sistematizeaza

si organizeaza influentele mediului. Are o functie sociala, fiind intermediarul între om si
conditiile de mediu.
Copilul dobândeste prin educatie norme, valori, modele care se manifesta apoi ca optiuni
personale, în comportamentul sau.
Formarea si dezvoltarea personalitatii umane este deci, un proces orientat, organizat si
constientizat prin educatie. În acest sens, E. Surdu arata ca :
ÄEducatia depisteaza dispozitiile ereditare, le diferentiaza, le modifica, le grabeste functionarea,
le suplimenteaza forta, facând din ele calitati´.Totodata, Äinfluentele mediului, neorganizate, sunt
directionate de educatie, oferindu-le omului în forma pedagogica, pentru a le face durabile si
consecvente.´

# # (
$+

')+
$!
+!'

Se afirma pe buna dreptate, ca unul dintre elementele definitorii ale societatii contemporane este
schimbarea. Noul mileniu în care pasim a mostenit însa multe probleme sociale, economice si
politice, care, desi au marcat în mare masura ultima jumatate de secol, sunt departe de a-si fi
gasit solutiile. Dintre aceste probleme mentionam: terorismul international, rasismul, cresterea
numarului saracilor, a analfabetilor si a somerilor, etc.Analfabeti nu sunt doar cei ce nu stiu sa
scrie si sa citeasca, ci si cei care au deficiente în cunostintele de baza, vorbindu-se de
analfabetismul functional, iar mai nou si de cel computerial.Educatia cauta sa contribuie la
ameliorarea acestor probleme prin actiuni specifice de preventie. Datorita esuarii în a gasi solutii
putem spune ca educatia se afla în situatie de criza. Prin criza se întelege decalajul dintre
rezultatele învatamâmtului si asteptarile societatii. Dintre solutiile specifice si generale gasite
enumeram:
- inovatii în conceperea si desfasurarea proceselor educative;

- introducerea noilor tipuri de educatie în programele scolare;

- întarirea legaturilor dintre actiunile scolare si cele extracurriculare;
- formrea initiala si continua a cadrelor didactice;
- conlucrarea dintre cadre didactice, elevi, parinti si responsabili de la nivel local;
- organizarea de schimburi de informatii între statele europene;
- regândirea procesului de educatie în vederea integrarii cu succes a tinerilor în viata
profesionala si sociala.

# # #

$+

Problemele lumii contemporane au impus constituirea unor noi tipuri de educatie dintre care
mentionam:

- educatia permanenta sau educatia adultilor

- educatia pentru democratie si drepturile omului
- educatia pentru pace
- educatia ecologica sau educatia relativa la mediu
- educatia pentru sanatate
- educatia interculturala
- educatia pentru timpul liber

- educatia pentru comunicare si mass-media

- educatia pentru schimbare si dezvoltare
- educatia pentru o noua ordine economica internationala
- educatia economica si casnica moderna
Continuturile, finalitatile si obiectivele noilor educatii propun un demers prin care educatia
încearca sa raspunda exigentelor lumii contemporane si sa produca o schimbare a actului
educativ în favoarea educatiei bazata pe învatare inovatoare, societala si adaptabila.

0
 1


Ca o concluzie în ceea ce priveste ereditatea ca factor al dezvoltarii psihice umane, principalele
rezultate ale cercetarilor genetice, cu relevanta pentru sfera fenomenului educational, ar putea fi
sintetizate astfel :
· Pe cale genetica sunt transmise un complex de predispozitii sau potentialitati, si nu trasaturile
antecesorilor.
· Diversitatea psihica a subiectilor umani nu este rezultatul exclusiv al factorilor ereditari, ci si
al factorilor de mediu.
· Determinatiile ereditare se pot exprima la diferite momente de vârsta sau pot ramâne în stare
latenta pe tot parcursul vietii individului, în absenta unor factori activizatori.
· Unele aspecte ale vietii psihice sunt puternic determinate ereditar ( temperament, aptitudini,
emotivitate ), iar altele mai putin ( caracter, vointa, atitudini ).

· Ereditatea umana, spre deosebire de cea animala, confera cea mai mica încarcatura de
comportamente instinctive. Spre exemplu, copilul mic îsi pierde specificitatea daca în copilarie
este asistat de membrii altei specii, el ,,animalizandu-se³ în ciuda ereditatii sale de tip uman.
Astfel, specia umana are cea mai lunga copilarie deoarece animalului îi este dat prin instincte tot
ceea ce trebuie sa stie pentru a supravietui, pe când omul trebuie sa învete majoritatea lucrurilor
necesare asigurarii supravietuirii.
· Factorul genetic este o premisa naturala a dezvoltarii, cu actiune probabilistica, oferind fie o
ereditate normala ce trebuie valorificata, fie o ereditate tarata, ce poate fi compensata în diferite
grade.

Astazi, putini psihologi ar fi dispusi sa afirme fara echivoc ca dezvoltarea s-ar datora exclusiv
unuia sau altuia dintre factorii enumerati mai sus - este evident ca atât ereditatea, cât si mediul si
educatia contribuie la devenirea umana. Însa, în trecut, oamenii nu erau atât de ponderati în
afirmatii.Ereditatea si mediul, într-o interactiune si unitate perfecta, promoveaza necontenit
dezvoltarea omului, dar nu la modul spontan, ci într-o structura cu functie noua, constienta, un
factor nou în formarea omului - educatia.Din aceasta perspectiva putem afirma ca educatia
controleaza si organizeaza influentele mediului asupra individului, adaptându-le la
particularitatile de vârsta si individuale ale acestuia. Astfel spus, educatia face legatura si
mediaza intre potentialitatea de dezvoltare, propusa de ereditate si oferta de posibilitati ale
mediului.Educatia armonizeaza interactiunea ereditate-mediu si creeaza un climat favorabil
actualizarii potentialitatilor genetice, fapt pentru care putem spune ca educatia este o activitate
umana specializata în dezvoltare.Fara a nega importanta factorilor ereditari si de mediu, suntem
totusi îndreptatiti sa afirmam ca educatia, care include un sistem complex de actiuni si influente
de natura formativa si informativa, are un rol major în dezvoltarea psihica si în formarea
personalitatii umane. Mediul, asemenea educatiei, influenteaza individul între limitele stricte pe
care le traseaza ereditatea. Cu toate acestea, parafrazându-l pe H. Pieron, am putea spune despre
copil, ca în absenta actiunii factorului ,,educatie³, acesta ar ramâne un simplu candidat la
umanitate.Izvorul dezvoltarii psihice îl constituie, dupa cum se stie, contradictiile interne care
apar ca urmare a solicitarilor externe. Crearea mijloacelor necesare pentru depasirea si rezolvarea
acestor contradictii revine, în primul rând, educatiei. Pe de o parte, educatia ofera continuturile
ce urmeaza sa fie asimilate, pe de alta parte ea se preocupa de modul în care sa fie asimilate, de
formarea capacitatilor omului de a nu se lasa derutat de obstacole sau de influente nefavorabile si
de a fi receptiv la influentele pozitive ale mediului. Rolul conducator al educatiei rezulta si din
interventia acesteia în ameliorarea conditiilor de mediu, în crearea unui climat educational
favorabil, cu valente educative puternice asupra formarii personalitatii umane.Sintetizând, putem
afirma cu certitudine ca dezvoltarea psihica este rezultatul interactiunii complexe ereditate-
mediu-educatie. Educatia este o forma organizata, sistematica si continua de formare a
personalitatii umane, educatia optimizând, în masura posibilitatilor, relatia ereditate-
mediu.Educatiei îi revine rolul conducator în formarea si dezvoltarea personalitatii, deoarece
organizeaza într-o maniera optima influentele factorilor de mediu si, în acelasi timp, depisteaza
predispozitiile ereditare, le diferentiaza si le grabeste intrarea în functiune suplimentandu-le
forta. Educatia creeaza premisele interne favorabile actiunii prielnice anumitor factori externi,
formarea personalitatii fiind atât efect al actiunii educative, cât si premisa pentru derularea
acesteia.

2
  3% 


1. Atlan, H. (1991), Tout, non peut-etre, Le Seuil, Paris
2. Cairov, I. A. (1949), Pedagogia , Ed. De Stat ,,Pedagogie si psihologie''
3. Cerghit, I., Vlasceanu, I. (1988), Curs de pedagogie, Universitatea Bucuresti, 1988
4. Dumitru, I., Ungureanu, C. (2005), Pedagogie si elemente de psihologia educatiei, Cartea
Universitara, Bucuresti
5. Durkheim, E. (1995), Educatie si sociologie, E.D.P., Bucuresti

6. Golu, P., Verza, E., Zlate, M. (1998), Psihologia copilului, manual pentru clasa a XI -a,
scoli Normale, EDP, Bucuresti
7. Hayes, N., Orrell, S. (1997), Introducere în psihologie, Ed. ALL, Bucuresti
8. Negret, I., Educabilitatea. Factorii dezvoltarii personalitatii, în Manual de pedagogie
(coord. I. Jiraga, E. Istrate)
9. Nicola, I. (1992), Pedagogie, E.D.P., Bucuresti
10. Schiopu, U., Verza, E. (1995), Psihologia varstelor. Ciclurile vietii, EDP, Bucuresti
11. Surdu, E. (1995), Prelegeri de pedagogie generala. O viziune sociopedagogica, E.D.P.,
Bucuresti
12. Todoran, D. (1982), Probleme fundamentale ale pedagogie, Bucuresti, EDP