elev: Pasaniuc Robert Antonio

CLASA a IX-a B

REFERAT-PEDAGOGIE

1
1. EDUCAȚIA, OBIECT DE STUDIU AL ȘTIINȚELOR EDUCAȚIEI

 Personalitatea umană, ca sistem bio-psiho-social, reprezintă principalul obiect de studiu al ştiinţele

psihologice. Ea mai este studiată, din alte unghiuri, şi de către ştiinţele biologice şi cele sociale. Însă
personalitatea umană nu este un dat nativ; ea se constituie şi se definitivează în ontogeneză. Formarea şi
dezvoltarea personalităţii ca sistem bio-psiho-social constituie obiectul de interes al pedagogiei (sau al
ştiinţelor educaţiei).
 Aşadar, obiectul de studiu al pedagogiei îl reprezintă educaţia.
 Termenul "pedagogie" (de la pais, paidos (gr.) = copil şi agoge (gr.) = conducere, educaţie) înseamnă,
etimologic, "ştiinţa educaţiei". Pedagogia studiază realitatea educaţională din cadrul societăţii, sub toate
aspectele ei: conţinuturi, principii, metode, mijloace, forme de organizare etc. Realitatea educaţională ţine
de sfera conştiinţei sociale şi este generată de dezvoltarea practicii sociale.
 Şcoala, ca instituţie, apare în epoca sclavagistă, când educatorii erau prizonieri de război transformaţi în
sclavi. Primele concepţii teoretice despre educaţie le găsim începînd de la filosofii greci (mai ales
Aristotel, în cartea a cincea din Politica). Pedagogia ca ştiinţă a apărut la începutul secolului XVII, când se
desprinde de filosofie şi apar primele sisteme pedagogice teoretice Pedagogia modernă debutează,
desprinzîndu-se de scolastică, o dată cu lucrarea Didactica Magna scrisă de cehul Jan Amos Comenius. În
prezent există o diversitate de discipline pedagogice, rezultate prin specializarea teoretică asupra diferitelor
2
aspecte şi segmente ale realităţii educaţionale.
 Conceptul de educaţie

 Sub aspect etimologic, termenul educaţie provine din latinescul educatio, care are la bază două verbe:

educo, are = a creşte, a hrăni, a forma, şi educo, ere = a scoate din, a ridica, a înălţa.

 În virtutea celor două sensuri etimologice foarte apropiate, multă vreme educaţia a fost definită drept o

creştere sau o dezvoltare dirijată a copilului, în conformitate cu forţele sale interne, înnăscute.

 Cu timpul, educaţia a dobîndit sensul de "a dirija" dezvoltarea individului într-o direcţie dorită de alţii, de

modelare a omului în conformitate cu o anumită voinţă socială ("socializarea metodică a tinerei generaţii",

sens introdus de Emil Durkheim din perspectiva sociologică).

3
 Dinamica societăţii contemporane a generat o realitate educaţională foarte complexă şi diversificată. Acest lucru
a impus o nouă conceptualizare a educaţiei. De aceea, în prezent educaţia este definită din mai multe perspective
sau unghiuri de vedere:
 - ca proces psihologic şi social;
 - ca acţiune de conducere şi dezvoltare (a personalităţii);
 - ca acţiune socială;
 - ca inter-relaţie umană şi socială;
 - ca transmisie socio-culturală;
 - ca ansamblu de acţiuni şi influenţe sociale.
 Ca ştiinţă a formării omului, pedagogia are o dublă vocaţie: una teoretică, de ştiinţă explicativă a fenomenelor
educaţionale, şi una practică, de ghid sau îndrumar al activităţii concrete de formare a personalităţii individului.
Ea îşi poate realiza latura practică pe baza datelor furnizate de cercetările psiho-pedagogice şi a celor furnizate de
celelalte categorii de ştiinţe particulare, biologice şi sociale. Datorită acestei duble vocaţii, pedagogia este în
acelaşi timp ştiinţă, tehnică şi artă.

4
1. Educaţia ca proces psihologic şi social. Concepută ca proces, educaţia reprezintă o transformare pozitivă şi de
durată a omului în perspectiva unor finalităţi clare şi precise. Educaţia reprezintă în primul rând un proces
sistematic de modelare a componentelor native şi dobândite ale individului. Această modelare este realizată
întotdeauna în conformitate cu idealul educaţional al societăţii şi cu anumite scopuri pedagogice determinate. În
al doilea rând, educaţia reprezintă un proces de înzestrare a individului cu valori, cunoştinţe, comportamente şi
capacităţi necesare integrării sale în viaţa socială. Din această perspectivă, educaţia este atât un proces psihologic
de umanizare sau transformare a individului pe baza culturii, cît şi un proces de socializare a acestuia prin
intermediul valorilor culturii.
 
2. Educaţia ca acţiune de conducere şi dezvoltare. Educaţia este întotdeauna orientată intenţional, spre anumite
finalităţi explicite. Din această perspectivă, educaţia poate fi înţeleasă ca act de conducere optimală a procesului
de formare şi dezvoltare a omului. Prin educaţie, individul este condus de la stadiul de natură spre stadiul de
cultură.
 
3. Educaţia ca acţiune socială. Într-o accepţiune mai largă, educaţia este concepută ca parte integrantă a practicii
sociale. Din această perspectivă, educaţia reprezintă o acţiune socială planificată şi de lungă durată. Educaţia
vizează formarea omului ca personalitate complexă şi afirmarea lui ca agent creator de existenţă socială sau ca
principala formă de producţie.
5
 
4. Educaţia ca inter-relaţie umană şi socială. Educaţia, în esenţă, este o relaţie între oameni. În primul rând, ea este o
relaţie între educator şi educat. Educatorul, ca personalitate relativ constantă, îşi asumă responsabilitatea de a-l ajuta
pe cel ce se educă să cunoască, să acţioneze, să progreseze. Educatul trebuie să manifeste receptivitate şi voinţă
pentru a cunoaşte, acţiona, a se forma, a se dezvolta şi a se afirma ca personalitate.
Educaţia poate fi privită şi ca relaţie socială între grupuri sociale sau generaţii; de aici survine opoziţia şi uneori
conflictul între generaţia tânără şi generaţia adultă.
 
5. Educaţia ca transmisie socială şi culturală. Educaţia este definită şi ca tip specific de comunicare umană. Din
această perspectivă, educaţia reprezintă un act de transmitere a experienţei social-istorice de la generaţiile adulte către
cele tinere. Prin asemenea acte de comunicare se urmăreşte şi asimilarea activă a acestei experienţe de către noile
generaţii. Numai astfel, noile generaţii vor putea continua pe calea progresului social.
 
6. Educaţia ca ansamblu de acţiuni şi influenţe sociale. Acţiunile sociale cu efecte educative sunt numeroase şi foarte
diverse. Ele depăşesc sfera demersurilor conştiente, organizate şi sistematice, care vizează explicit dezvoltarea
personalităţii. Există şi unele situaţii în care educaţia se realizează fără educatori şi fără intenţii educaţionale explicite.
Este vorba despre o stare psihologică de maximă receptivitate a unor anumiţi indivizi faţă de anumite manifestări
socio-culturale (interesul pentru artă, literatură, muzică etc).
 Această stare de lucruri a dus la definirea educaţiei drept totalitatea acţiunilor şi influenţelor sociale, intenţionate şi
neintenţionate, explicite şi implicite, sistematice şi neorganizate, care într-un fel sau altul contribuie la formarea
personalităţii umane. 6
 2.DISCIPLINELE EDUCATIONALE SI RELATIILE DINTRE ELE

Sistemul stiintelor pedagogice cuprinde urmatoarele discipline (ramuri) pedagogice mai importante:
 a)   Pedagogia generala: este o disciplina teoretica ce studiaza actiunea educationala, legile, problemele si
strategiile esentiale si generale ale fenomenului instructiv-educativ in ansamblul si varietatea lui,
surprinzand legitatile si fenomenul educational indiferent de locul si de timpul in care se desfasoara.
 b)   Pedagogia prescolara - studiaza legile si strategiile educationale in raport cu specificul pregatirii
educatoarelor si al procesului instructiv-educativ al prescolarilor in gradinitele de copii, aria ei limitandu-se
si corelandu-se, totodata, in functie de varsta obiectului educational, deci cu problematica si tehnologia
actiunii educationale, cu copii de varsta prescolara.
 c)   Pedagogia scolara - studiaza legile si strategiile educationale in raport cu specificul pregatirii
personalului didactic si al procesului instructiv-educativ al scolarilor in scolile primare, gimnazii si licee,
precum si scolile profesionale si postliceale. Totodata, se preocupa cu problematica si tehnologia actiunii
educationale in cadrul scolii ca principala structura – institutie educationala, deci cu copiii normal
dezvoltati din punct de vedere fizic si psihic.

7
 d)   Pedagogia speciala sau defectologia pedagogica - studiaza legile si strategiile specifice pregatirii
personalului didactic si al conducerii procesului instructiv-educativ al celor ce prezinta devieri de la normal, de
natura senzoriala, mentala, de vorbire si comportament. Se delimiteaza in functie de anumite particularitati ale
obiectului educational, avand ca subramuri: surdo-tiflo-oligofreno-pedagogia; surdopedagogia - pentru surzi,
hipoacuzici; tiflopedagogia – pentru orbi (gr. „typhilos” - orb); oligofrenopedagogia - pentru inapoiati (intarziati)
mintal (grecescul „oligos” - putin; phren - minte); logopedia - pentru copiii normali mental, dar cu tulburari de
vorbire (balbaitii) - grecescul „logos” - vorbire, pais-paidos – copil; pedagogia corectiva – pentru copiii cu
tulburari (devieri) de conduita comportament) – care sunt educati in scolile de corectie.
 e)   Pedagogia perfectionarii pregatirii profesionale - studiaza problematica perfectionarii profesionale a
tuturor salariatilor prin forme institutionalizate postscolare si postuniversitare sau forme de reciclare. Pentru
profesori se realizeaza perfectionarea profesionala si psihopedagogica, prin forme speciale de obtinere a
definitivatului, gradelor II si I si reciclari periodice.

8
 f)    Pedagogia timpului liber (loisir-ului) - studiaza problematica folosirii rationale si eficiente a timpului
ce il au oamenii la dispozitie.
 g)   Pedagogia familiei (familiala) - studiaza problemele educatiei in familie.
 h) Pedagogia comparata - studiaza comparativ sistemele de educatie si gandire pedagogice, fiind acea
ramura a stiintei educatiei care se ocupa si cu studierea particularitatilor nationale ale educatiei in vederea
relevarii a ceea ce este tipic si universal. Comparatia se poate face urmarind diverse aspecte, transversal
sau longitudinal, individual sau global din doua sau mai multe tari facand referinta asupra continutului
invatamantului, a organizarii acestuia, a modului de evaluare a sistemului de pregatire a cadrelor didactice
etc.
 i)   Pedagogia istorica (istoria pedagogiei) - studiaza educatia si gandirea pedagogica de-a lungul istoriei.
 j)   Pedagogia prospectiva - studiaza anticipativ educatia si scoala viitorului.
 k)   Metodicile – reprezinta pedagogia aplicata la predarea obiectelor (disciplinelor) de invatamant si
activitatilor didactice, cum ar fi: metodica predarii fizicii, chimiei, matematicii, tehnologiei etc.        

9
Raportul pedagogiei cu alte stiinte

Caracterul interdisciplinar si pluridisciplinar al pedagogiei evidentiaza conexiunea acestei stiinte cu alte

domenii ale vietii sociale si stiinte ale acesteia. In acest context pedagogia abordeaza fenomenul educational
din mai multe perspective, educatia fiind influentata in structura si formele sale de manifestare de mai multi
factori obiectivi si subiectivi, generali si particulari, ceea ce evidentiaza cu atat mai mult caracterul sistemic al
stiintelor educationale. Relatiile pedagogiei cu alte stiinte au determinat aparitia unor noi discipline stiintifice
ca rezultat al influentelor reciproce, al stiintelor si disciplinelor de baza, in acest mod fiind posibila aparitia
ramurilor sau disciplinelor de granita cum mai sunt denumite. Vom evidentia in continuare conexiunile
existente intre pedagogie cu alte discipline stiintifice, printre acestea mai relevante ar fi. filosofia, psihologia,
sociologia, logica, statistica matematica, cibernetica, biologia, antropologia, grafologia, disciplinele umaniste –
etice, tehnologia, irenologia, deontologia etc.
a)   din relatiile pedagogiei cu filosofia s-a dezvoltat „filosofia educatiei” sau pedagogia filosofica avand
desigur un caracter mai abstract si cu o nota de generalitate, specifica acestei discipline de granita fiindu-i
legile, principiile si alte aspecte de ordin general, chiar conceptia asupra educatiei si invatamantului
comportand anumite nuante filosofice, deci de ordin general.

10
b)  relatia pedagogie-psihologie este foarte profunda, din aceasta conexiune desprinzandu-se psihologia pedagogica
sau pedagogia psihologica, evidentiindu-se faptul ca procesele psihice, constiinta si personalitatea individuala se
dezvolta si se manifesta exclusiv in procesul educational. La randul sau si educatia se diferentiaza in functie de
procesele psihice de la nivelul individului si/sau colectivului, un rol deosebit revenind psihosociologiei. Asupra
acestui raport vom reveni in partea a doua a cursului, cand vom trata problematica psihologiei scolare.
c)   relatia pedagogie – sociologie este evidentiata prin faptul ca, asa cum arata Durkheim, educatia este un fenomen
social surprinzand printre altele relatiile interpersonale si anumite institutii – structuri prin intermediul carora se
realizeaza educatia ca fenomen si practica sociala. Din acest raport s-a desprins sociologia pedagogica (sociologia
educatiei) sau pedagogia sociologica.
d)  raportul pedagogie – logica este exprimat prin faptul ca legile gandirii umane si ale gandirii stiintifice, precum si
operatiile logice se dezvolta  in contextul unei educatii prin intermediul predarii si invatarii, logica contribuind
totodata la rationalizarea fenomenului educational. Se desprinde in acest sens o stiinta de interferenta, logica
educatiei.
e)   raportul pedagogie – ergonomie este derivat din etimologia grecescului „ergon” care inseamna munca, la fel ca
si orice alta activitate si pedagogia fiind in ultima instanta o activitate – stiinta care studiaza legile si conditiile unei
munci educationale eficiente, invatatura fiind un proces de munca. Din relatiile acestor doua discipline a aparut
ergonomia invatamantului in stransa legatura cu pedagogia muncii. )   raportul pedagogie – matematica se
desprinde prin surprinderea cantitativa a fenomenului educational, pedagogia pornind de la datele statisticii
matematice devenind stiinta doar prin intermediul acestei discipline. Prin ea este posibila desprinderea unor legitati,
fenomenul educational devenind un fenomen probabilistic predictibil si prognozabil. 11
f)  raportul pedagogie – cibernetica este conex raportului anterior evidentiind sub raport matematic legaturile,
comenzile si controlul in cadrul diverselor sisteme prin intermediul principiului conexiunii inverse. Procesul
de invatamant poate si trebuie abordat din punct de vedere cibernetic si, la randul sau, pedagogia capata tot
mai mult un caracter cibernetic, din relatiile acestor discipline aparand pedagogia cibernetica sau cibernetica
pedagogica, astazi tot mai mult instruirea fiind realizata pe calculator, fiind binecunoscut in acest sens
invatamantul asistat de calculator sau instruirea programata pe calculator.
g)  raportul cu biologia, anatomia si fiziologia evidentiaza faptul ca orice copil se dezvolta mai intai din punct
de vedere fizic si biologic dar si prin intermediul activitatii educationale. Aceste stiinte ofera date in legatura
cu obiectul educational – elevul cu referinta la aspectul fizic exterior, structura morfologica si fiziologia
diverselor organe cu ajutorul carora pot fi explicate o serie intreaga de aspecte legate de cauza unor insuccese
scolare pe fondul solicitarilor si influentelor exercitate asupra invatarii din partea acestor dimensiuni
biologice. Dintre acestea un loc important il ocupa fenomenele legate de maturizarea sistemului nervos si a
celui endocrin care se constituie in factori esentiali ai dezvoltarii psihice. In relatiile pedagogiei cu stiintele
naturii in generale au aparut unele discipline de granita cum ar fi pedagogia biologica si igiena scolara.
h)    raportul pedagogie – antropologie surprinde conexiunea dintre evolutia si variabilitatea biologica a
omului in corelatie cu influenta unor factori socio – culturali, in speta cu educatia si socializarea. Din relatiile
acestor discipline a aparut pedagogia antropologica.
i) raportul dintre pedagogie – grafologie surprinde caracteristicile si particularitatile individuale ale
personalitatii prin intermediul scrisului si, ca urmare a nivelului  educational in coroborare cu anumite
particularitati de ordin psihologic. Din relatia acestor discipline se desprinde o stiinta de interferenta mai putin
12
cunoscuta grafopsihopedagogia.
j)  raportul dintre pedagogie si disciplinele socio - umane (dreptul, arta – literatura, teatrul, cinematograful, dansul,
muzica etc.) se evidentiaza prin influenta conditiilor istorico – sociale in care se desfasoara educatia, deci prin rolul
factorilor sociali si psihosociali care intervin in orice fenomen si activitate educationala, atat societatea ca intreg cat si
anumite sfere si domenii de preocupari din cadrul acesteia. In acelasi timp prin intermediul acestui raport sunt
evidentiate influentele educatiei in raport cu structurile si substructurile sociale, educatia sensibilizand fiinta umana in
plan emotional, moral, juridic, estetic, avand un rol modelator in formarea personalitatii umane.
k)    raportul pedagogie – politologie se evidentiaza prin evolutia obiectului pedagogiei, adica a educatiei in raport cu
sistemul politic existent in societate si idealul educational al acesteia in functie de strategiile puterii politice;
m) raportul pedagogie – tehnologie este relevat prin aportul adus de unele tehnici didactice moderne cum sunt
simulatoarele didactice, mijloacele didactice autovizuale, calculatorul in procesul de invatamant contribuind astfel la
cresterea calitatii si eficientei educatiei si invatamantului;
l)  raportul pedagogie – irenologie este evidentiat mai ales intre pedagogia militara si stiinta pacii care este irenologia.
Din interferenta acestor discipline a aparut pedagogia pacii in opozitie desigur cu polemologia – stiinta razboiului sau
pedagogia razboiului (educatia in spirit razboinic).
m)  raportul pedagogie – deontologie se desprinde prin caracterul moral si stiintific al pedagogiei, aceasta disciplina
implicand o serie de obligatii si indatoriri de ordin moral, precum si directiile si finalitatile educationale intr-un anumit
domeniu de activitate al vietii sociale. Spiritul deontologic trebuie sa caracterizeze atat educatia cat si viitoarea profesie
realizata prin intermediul instruirii si educatiei. Din relatia pedagogiei cu deontologia se desprinde deontologia
pedagogica sau deontologia didactica.

13
3. STRUCTURA ACTIUNII EDUCATIONALE
Educatia, ca oricare alt fenomen social poseda o structura, fiind constituita din anumite componente ce se afla intr-o
relatie determinata. Modelul prezentat in continuare ne permite cunoasterea componentelor sale si a interdependentei
dintre ele.
Modelul actiunii educationale.
unde : S = subiectul actiunii educationale (agent, educator)
O = obiectul actiunii educationale (receptor, elev)
S' = subiectivitatea obiectului educatiei
Ie.;        O.e.; Sc.e. = ideal educativ, obiective si scopuri educative
D = dispozitiv pedagogic
M.e. = mesaje educationale
A = ambianta educationala (climat educativ)
C.o. = comportament obiectivat
C.i.e. = conexiune inversa externa
Cit        — conexiune inversa interna
CS. — context social.
Vom analiza pe rand aceste componente :
— Subiectul actiunii educationale (S) sau agentul actiunii poate fi o persoana izolata sau o comunitate umana. Rolul
sau este de a declansa sau provoca actiunea educationala, direct sau indirect, prin totalitatea actelor sale
comportamentale.
14
— Obiectul actiunii educationale (O) sau receptorul ei este cel asupra caruia se va exercita actiunea respectiva. in
cazul educatiei, el este tot o fiinta umana, calitate pe care am marcat-o cu S' si asupra careia vom reveni. Obiectul se
poate prezenta in ipostaza de obiect al actiunii si de obiect transformat. Daca in prima ipostaza el este asa cum se pre
zinta la inceputul unei secvente, in cea de-a doua ipostaza ne apare ca rezultat al modificarilor ce s-au produs,
inregistrate la sfarsitul acelei secvente a educatiei. Acestea vor constitui, la randul lor, premisele actiunii urmatoare
si asa mai departe. Ca si in cazul subiectului, obiectul poate fi o persoana individuala sau o comunitate umana.
— Subiectivitatea obiectului educatiei (S') exprima faptul ca obiectul este tot o fiinta umana sau mai bine zis o
existenta dimensionata subiectiv. Prin aceasta subiectivitate se exprima coeficientul do participare a obiectului la
propria formare. Vorbind despre acest lucru, psihologul Al. Rosea sublinia ca „elevul nu este o notiune abstracta, ci o
realitate vie, el vine la scoala nu numai cu inteligenta sa. ci cu intreaga personalitate, cu emotiile sale, sentimentele
sale, interesele sale etc'. Nimic din tot ceea ce se intrepfinde din exterior nu se reflecta ca intr-o oglinda, totul este
trecut si asimilat prin acest filtru personal. Subiectivitatea include deci totalitatea mecanismelor prin care obiectul
asimileaza, prelucreaza si stocheaza mesajele cu care se opereaza in cadrul actiunii educationale, elaborand apoi
raspunsuri nuantate personal. Educatia ne apare astfel ca fiind rezultatul conlucrarii si interactiunii dintre subiect si
obiect. Ambii sunt coparticipanti in acest proces. Solicitarea subiectivitatii celui educat constituie temeiul tendintei
educatiei din zilele noastre de a transforma obiectul in subiect al propriei sale formari. La nivelul educatiei din
gradinita si scoala primara aceasta tendinta impune educatoarei si invatatorului preocuparea pentru cunoasterea
personalitatii copilului, pe baza careia isi vor putea orienta actiunea si intentiile educative in directia stimularii
copilului de a participa la procesul devenirii sale.

15
Subiectul actiunii se orienteaza in exercitarea acesteia dupa un ideal educativ (Ie.) si urmareste atingerea unor scopuri
educative (Sc.e.) si obiective educative (O.e.). Idealul exprima in mod concentrat finalitatea generala a educatiei
determinata de conditiile social-istorice in care se desfasoara. Scopurile si obiectivele educationale reprezinta finalitati ale
diverselor actiuni educationale concrete care converg, in cele din urma, spre infaptuirea idealului ca finalitate sintetica si
generala.
Dispozitivul pedagogic (D) cuprinde mijloace pe care subiectul le foloseste pentru exercitarea actiunii sale, asigurand
transmiterea mesajelor si asimilarea lor de catre receptorul actiunii.
Mesajele educationale (M.e.) inglobeaza continutul comunicarii ce se realizeaza intre subiect si obiect, care servesc la
conducerea de catre subiect a procesului de formare a personalitatii. in cazul actiunii educationale este vorba de o
comunicare totala, constituita din doua cornpartimente : o comunicare verbala, codificata cu ajutorul limbajului si al altor
semne (simboluri, formule, figuri etc), si o comunicare extraverbala, realizata cu ajutorul unor mesaje nonverbale cum ar
fi : mimica, gesturi, stari afective etc.
Ambianta educationala (A.) este climatul psihosocial ce se constituie din totalitatea reactiilor afective (emotii, dispozitii,
atitudini, sentimente etc.) ale celor doi poli ai educatiei, agentul si receptorul, ca fiinte umane. Din punct de vedere
psihologic, ambianta este cea care confera o semnificatie specific umana comunicarii, starile afective ale agentului si
receptorului avand un puternic rol motivational. Ele declanseaza si amplifica eforturile lor in directia realizarii
obiectivelor prevazute.
O ambianta educativa in care domina optimismul, buna dispozitie, increderea reciproca se rasfrange in mod pozitiv asupra
intregii actiuni educationale. Continutul si sensul starilor afective pe care le include aceasta ambianta sunt determinate, in
primul rand, de personalitatea subiectului sau agentului actiunii.
16
Comportamentul obiectivat (C.o.) include totalitatea reactiilor obiectului ca raspuns la
actiunea intreprinsa asupra sa.
Conexiunea inversa externa (C.i.e.) ofera subiectului informat: in legatura cu efectele
actiunii exercitate asupra obiectului, a modului in care au fost asimilate mesajele transmise.
Relatia educationala capata in acest fel un caracter circular, intre cei doi poli avand loc un
schimb continuu de informatii.
Conexiunea inversa interna (C.i.i.) este circuitul ce se stabileste intre obiect si
comportamentul sau, acesta avand rol de autocontrol si autodirijare a propriei dezvoltari si
implicit de autoorganizare a raspunsurilor pe care le va emite.
Contextul social (C.S.) include, intr-un tot unitar, factorii si conditiile social-obiective
proprii unei etape concrete din dezvoltarea societatii, pe fondul carora se desfasoara
actiunea educationala. Este vorba de factorii materiali si spirituali, economici si politici,
culturali si stiintifici care isi vor pune amprenta asupra intregului proces educativ.     «
Adancirea „individualizarii' fiintei umane, potrivit dezideratului acestui ideal, presupune
dezvoltarea tuturor componentelor personalitatii, in functie de aceste componente putem
delimita laturile educatiei, fiecare vizand unele sau altele din aceste componente. 17
 4.DETERMINARILE EDUCATIEI/DETERMINANTELE EDUCATIEI

 Caracterul socio-istoric al educatiei rezulta din interdependenta existenta intre educatie si social. Educatia
se supune legilor de dezvoltare a socialului, dar nu este o prelungire a sistemului social, ci o componenta
cu un continut si o structura interna care se diferentiaza de alte fenomene sociale.
 Educatia este o actiune sociala care mijloceste relatia dintre individ si societate, favorizand dezvoltarea
omului prin intermediul socialului si invers.
 In ce priveste istoricitatea ei, sistemele de educatie se schimba in functie de tipurile de societate. Educatia a
capatat forme de realizare diferite si finalitati diferite in raport cu momentele istorice.
 Caracterul national-universal al educatiei
 Din punct de vedere formal, educatia se realizeaza in structuri nationale. Limba produce structuri mentale
care determina dimensiunea etnica si nationala oricarei influente bazate pe comunicare.
 Caracterul national al educatiei se situeaza la interferenta conceptului de cultura cu cel de educatie.
 Din punct de vedere universal, educatia prezinta caracteristici de continuitate pe tot parcursul evolutiei
societatii umane. Ea este cosubstantiala cu societatea, determinandu-i progresul. Din punct de vedere
international, acest caracter al educatiei se realizeaza prin studiul limbilor straine, a literaturii universale, a
istoriei universale, a geografiei, prin structura, obiective si continut. Ea incearca sa raspunda noilor realitati
internationale.

18
 Caracterul universal al educatiei
 Prin continut, obiective si prin structura sa, educatia trebuie sa raspunda realitatilor internationale.
 De la definitia problematicii lumii contemporane, caracter prin globalitate, universalitate, complexitate, caracter
prioritar (explozia demografica, degradarea mediului, conflictele nationale, interetnice, problema inarmarii
s.a.m.d.), educatia si-a construit modalitati proprii de raspuns prin definirea „noilor educatii” sau a unor noi tipuri
de continuturi: - educatie ecologica, educatie pentru pace, pentru participare si democratie, educatie demografica,
educatie pentru schimbare si dezvoltare, educatie pentru comunicare si mass-media, educatie nutritionala,
educatie economica si casnica moderna, educatie pentru timpul liber, educatie interculturala, educatie privind
drepturile fundamentale ale omului s.a.m.d.
 Modalitatile practice prin care aceste noi educatii sunt implementate in programele nationale sunt urmatoarele:
 introducerea lor ca discipline distincte (aceasta forma poate conduce la supraincarcarea programelor scolare);
 crearea de module specifice tematicii noilor educatii cu abordare interdisciplinara, dar in cadrul disciplinelor
traditionale; Ex: La disciplina traditionala, biologia: gestiunea resurselor naturale
 Caracterul prospectiv al educatiei
 Presupune faptul ca educatia ocupa un loc central in posibilitatea de anticipare a viitorului. Orice evolutie sociala
si economica viitoare depinde de progresele si de resursele intelectuale si umane ale societatii. Educatia isi
propune sa creeze oameni pentru societati care nu exista inca. Prin urmare, ea se raporteaza la cerintele viitoare
ale societatii. Acest fapt presupune o schimbare de paradigma in educatie prin intelegerea acestui fenomen social
ca fiind capabil sa creeze indivizi adaptabili, responsabili, capabili de rationamente anticipative si de invatare
inovatoare. 19
 5.FUNCTIILE INDIVIDUALE SI SOCIALE ALE EDUCATIEI

 Educatia este un proces care are multe functii:

 functie cognitiva informationala: vehiculeaza cunostinte din toate domeniile 'in scopul formarii culturii generale,
de specialitate, profesionale;
 functie de formare a personalitatii: vehiculeaza experienta sociala din toate domeniile culturii (tehnica, stiinta,
arta, filozofie);
 functii formative privind conduitele de rol (de elev, de membru al unei organizatii, de medic, de profesor, chimist
etc.) si tot o data de statut (elev, medic, inginer, foarte bun, bun, mediocru, slab);
 functie economica, 'in sensul ca pe langa cheltuielile efectuate pentru aceasta, sunt realizate si beneficii: prin
pregatirea tinerilor pentru activitatea profesionala; prin 'invatarea de tehnici si tehnologii moderne are loc
cresterea productivitatii;
 functie axiologica: ofera criterii de ierarhizare a valorilor si de integrare a propriilor capacitati In optica sociala si
In modificarile acesteia.

20
 6.ROLUL EDUCATIEI IN DEZVOLTAREA
PERSONALITATII.EDUCABILITATEA

 Caracteristica definitorie a omului este aceea de a fi nu numai un produs al evolutiei biologice naturale , ci -
in primul rand - al unei modelari sociale si culturale a personalitatii . Majoritatea covarsitoare a
specialistilor inclina astazi spre teza ca personalitatea este o rezultanta a interactiunii dialectice dintre
ereditate , mediu si educatie . Aceasta "nastere" a personalitatii se realizeaza in procesul socializarii , care
impune determinari specifice relatiei dintre componentele biopsihice si cele sociale
 Pentru a putea clarifica dialectica relatiei dintre ereditate , mediu si educatie este nevoie sa clarificam mai
intai notiunile respective
 1. Ereditatea - premisa naturala a dezvoltarii psihoindividuale . Ereditatea este o insusire biologica
generala a organismelor vii ce se manifesta prin transmiterea unor caractere morfofiziologice de la
ascendenti la descendenti . Exista o ereditate generala (a speciei) si o ereditate speciala (particulara) care se
manifesta in transmiterea unor caracteristici individualizatoare
 Orice om se naste cu un patrimoniu genetic denumit de regula , genotip .
 In stabilirea rolului patrimoniului genetic in procesul dezvoltarii trebuie sa lamurim mai intai continutul
ereditatii . Ce mosteneste individul prin ereditate ?
 Mai intai datele esentiale ale speciei umane particularizate in "schema" corporala, in diversitatea organelor
de simt si a sistemelor anatomice , ca si in reflexele si trebuintele fundamentale ci mijlocesc interactiunea
cu mediul . Determinante genetic sunt si unele insusiri fizice (culoarea parului , a ochilor , etc.) sau
21
biochimice .
 Dar cele mai importante din punctul de vedere al educabilitatii , sunt caracteristicile ereditare cu valoare
functionala dintre care se detaseaza plasticitatea sistemului nervos central, unele particularitati anatomo-
fiziologice ale analizatori-lor si ale raporturilor de intensitate si echilibru dintre procesele nervoase fundamentale
- excitatia si inhibitia .
 Majoritatea cercetarilor actuale conduce spre concluzia ca potentialul genetic al omului constituie premisa
indispensabila a dezvoltarii si formarii personalitatii .
 2. Mediul - cadrul socio - uman al dezvoltarii psihoindividuale
 Mediul este constituit din ansamblul conditiilor materiale si sociale ce contureaza cadrul de existenta si de
dezvoltare a omului . Intre factorii de mediu ce influenteaza procesul dezvoltarii omului putem distinge influente
ale mediului fizic (natural sau primar) cele ale mediului social si mai nou dupa studii recente mediul nutritional
(dat fiind impactul sau considerabil nu numai in planul cresterii ai maturizarii fizice , ci si in cel al dezvoltarii
diferitelor procese si functii ale vietii psihice) .
 Mediul fizic este cadrul natural in care se desfasoara viata oamenilor .El influenteaza anumite aspecte ale
schimbului de substante dintre individ si mediu . Impactul sau asupra dezvoltarii psihice a copilului este
nesemnificativ .Nu exista dovezi ca particularitatile mediului fizic (clima , fauna , flora etc.) ar influenta
nemijlocit caracteristicile si continuturile dezvoltarii psihice a copilului .
 Influenta mediului fizic este mediata totdeauna de factorii sociali .Cu toate acestea anumite schimbari ce sau
produs si se produs au efecte nocive ( poluare , degradarea echilibrului ecologic etc.)

22
Influenta cea mai importanta o exercita insa mediul social . El este un ansamblu de conditii , factori si relatii , institutii
si grupuri sociale si ideologia subadiacenta acestora . Mediul social permite "umanizarea" copilului , in afara acestuia
el ramanand la conditia biologica initiala (cazul fetitelor Amala si Kamala) . Ceea ce atesta ca maturizarea psihica ce
se deruleaza in cadrul trasat de programul genetic al omului este conditionata de caracteristicile influentei mediului
ambiant si a celui socio -uman indeosebi . Mediul social actioneaza in mod direct , prin modelele pe care le ofera
noului venit comportamentele celorlanti membri ai societatii careia ii apartine si prin acea enciclopedie rezumativa pe
care o reprezinta limbajul in care s-a cristalizat intreaga experienta trecuta a grupului ; in mod direct , avand in vedere
ca diverse personaje (de exemplu parintii) care intervin in istoria individului de la inceputul copilariei - faza cruciala ,
care va marca intreaga dezvoltare ulterioara - sunt ele insesi influentate in personalitatea lor si in comportamentul lor
fata de el de catre cultura respectiva .
3. Educatia - factor determinant al formarii si dezvoltarii personalitatii .
Educatia este factorul care mijloceste interactiunea dintre premisele ereditare si conditiile de mediu , orientand
procesul formarii si dezvoltarii personalitatii in perspectiva unor finalitati formative explicite . Educatia este , in
ultima instanta , un proces sistematic si organizat de socializare si umanizare , de asimilare si interiorizare progresiva
a elementelor socio- culturale din mediul ambiant . Prin intermediul educatiei , copilul asimileaza si interiorizeaza -
transferandu-le in comportamente - modele , norme , valori , atitudini , cunostinte etc. ce asigura trecerea de la
realitatea pur biologica , la cea sociala ,umana . Pe aceasta baza - avand ca premisa predispozitiile ereditare - se
edifica personalitatea copilului .

23
Premisa actiunii educative se afla in conditia naturala a copilului care se naste polivalent si nedeterminat , ceea ce impune o
perioada relativ indelungata de formare si dezvoltare al carui continut si a carei orientare sunt date de finalitatile educatiei .
"Copilul cu polivalenta si nedeterminarea sa , este prin excelenta un animal educandum , o fiinta care cheama educatia "
(Langeveld).
Se poate afirma ca personalitatea copilului este rezultanta actiunii conjugate a factorilor ereditari , de mediu si de educatie ,
ca ea nu se poate configura adecvat prin considerarea si actiunea lor paralela . "Cel mai important punct al acordului
stiintific rezida in faptul ca nici o trasatura sau calitate nu este exclusiv ereditara si nici una nu este exclusiv ambientala la
origine" - subliniaza unul dintre cei mai remarcabili specialisti in problema personalitatii . Cu toate acestea , trebuie spus ca
efectele formative ale actiunii conjugate a factorilor stau sub semnul rolului conducator si determinant al educatiei . Acest
rol al educatiei se manifesta atat in planul actiunii , cat si in cel al efectelor .
Exista desigur , un consens ( bazat pe rezultatele investigatiilor stiintifice) asupra interactiunii optime si "echilibrului"
(Piaget) dintre factorii interni (ereditari) si factorii externi (ambientali) ai dezvoltarii individului , consens ce ne fereste de
exagerari intr-o directie sau alta . Cu toate acestea , trebuie sa admitem semnificatia majora , esentiala a factorilor externi in
maturizarea si dezvoltarea psihica a individului. J. Piaget subliniaza ca maturizarea sistemului nervos "deschide doar o serie
de posibilitati " , fara insa ca ele "sa actulalizeze " relevant atata timp cat conditiile mediului educatiei nu antreneaza aceasta
actualizare.

24
Se poate afirma ca personalitatea copilului este rezultanta actiunii conjugate a factorilor ereditari , de mediu si de
educatie , ca ea nu se poate configura adecvat prin considerarea si actiunea lor paralela . "Cel mai important punct al
acordului stiintific rezida in faptul ca nici o trasatura sau calitate nu este exclusiv ereditara si nici una nu este exclusiv
ambientala la origine" - subliniaza unul dintre cei mai remarcabili specialisti in problema personalitatii .
Cu toate acestea , trebuie spus ca efectele formative ale actiunii conjugate a factorilor stau sub semnul rolului
conducator si determinant al educatiei . Acest rol al educatiei se manifesta atat in planul actiunii , cat si in cel al
efectelor .Exista desigur , un consens ( bazat pe rezultatele investigatiilor stiintifice) asupra interactiunii optime si
"echilibrului" (Piaget) dintre factorii interni (ereditari) si factorii externi (ambientali) ai dezvoltarii individului , consens
ce ne fereste de exagerari intr-o directie sau alta . Cu toate acestea , trebuie sa admitem semnificatia majora , esentiala a
factorilor externi in maturizarea si dezvoltarea psihica a individului. J. Piaget subliniaza ca maturizarea sistemului
nervos "deschide doar o serie de posibilitati " , fara insa ca ele "sa actulalizeze " relevant atata timp cat conditiile
mediului educatiei nu antreneaza aceasta actualizare
Daca factorii interni sunt cei care regleaza ordinea stadiilor dezvoltarii psihice , cei externi confera orientare ,
continut si pot accelera ritmurile dezvoltarii (si implicit ale progreselor in achizitionarea cunostintelor si
comportamentelor) .
Trebuie spus , de asemenea , ca in vreme ce ponderea si semnificatia factorilor interni este mai mare in achizitionarea
sau dezvoltarea conduitelor elementare , factorii externi - si indeosebi educatia - au rol covarsitor in formarea
comportamentelor (intelectuale , afective ,morale etc.) complexe .

25
 Cu cat actiunea factorilor externi este mai bine organizata si ordonata in perspectiva unor finalitati clare , cu atat
influenta lor modelatoare si stimulativa asupra individului este mai mare . Acest nivel de "optimalitate " este realizat
prin educatie , care este o influenta organizata constienta si finalista.
Actiunea ei formativa se afla sub incidenta decisiva a idealului de om al societatii, care configureaza un anumit model
de personalitate ce urmeaza a fi realizat in practica prin intermediul educatiei .
Pentru a atinge acest ideal , actiunea educativa este institutionalizata , scoala fiind institutia educativa cea mai
importanta . Aceasta intrucat ea structureaza un mediu educational optim , a carui influenta se realizeaza constant ,
durabil , sistematic , pe baza investigarii stiintifice a caracteristicilor psihoindividuale ale elevilor .
In toate timpurile si oranduirile sociale a existat o atitudine favorabila de incredere in forta si rolul educatiei . Astfel
Democrit afirmase ca in fiecare individ educatia poate crea "o a doua natura" .Kant sustinuse ca "in educatie sta marele
secret al perfectiunii naturii omenesti" . Comenius aratase ca "nu se afla alt mijloc mai puternic sub Soare pentru
imbunatatirea vietii omenesti decat o buna educatie a tineretului" .

26
 BIBLIOGRAFIE

 EDUCAȚIA - FACTOR DETERMINANT DE DEZVOLTARE A PERSONALITĂŢII ŞI SOCIETĂŢII Panico

Vasile, conf. universitar, dr. în pedagogie Catedra de Pedagogie și Metodica Învățământului Primar
 CONSTANTIN CUCOS, Pedagogie, Ed. Polirom, 2006
 IOAN NICOLA, Pedagoie, Ed. Didactica si Pedagogica, R.A Bucuresti 1994
 CURS DE PEDAGOGIE,coordonatori : conf. univ .dr. IOAN CERGHIT,lect. univ. dr. LAZAR VLASCEANU
Universitatea din Bucuresti . Facultatea de Istorie - Filozofie 1988
Webografie
-https://www.scritub.com/profesor-scoala/Rolul-educatiei-in-formarea-pe63935.php

27