Universitatea de Stat din Taraclia «Grigore Țamblac»

Catedra de pedagogie

Referat:
«Formele educației în
pedagogie»

A elaborat studenta grupei 108:

Curdova Tatiana
A verificat:
conf.univ., dr. : Plătică A.A.

-2018-
 Cuprins:
1. Definiția cuvîntului educație
2. Rolul educației
3. Educația ca activitate
4. Formele educației:
- Educația formala
- Educația nonformala
- Educație informala
-Educația permanentă
5. Functiile educației.
6. Bibliografie.

1. Definiția cuvîntului educație.

EDUCAȚIE, rezultatulacestei activități pedagogice; bună creștere, comportare civilizată în

societate. Loc. vb. A face educație cuiva = a educa pe cineva.

2.Rolul educației.
Personalitatea umana se formeaza datorita educatiei care ne diferentiaza de majoritatea
oamenilor comuni, punandu-ne in cercul restrans al oamenilor educati si respectati de societate.
In primul rand, educatia constituie o prioritate in viata fiecarui individ .
Primi pasi in educatie ii imbratisam de la o varsta foarte frageda, astfel ca la gradinita si mai
tarziu la scoala personalitatea si cunostiintele individului prind radacini pentru a putea deveni o
persoana educata. Diferita de educatia gimnaziala este stadiul liceal si mai tarziu cel universitar.
In al doilea rand, o alta forma de educare se rezuma la oameni din jur si in special la parinti
sau rude. Personalitatea unui om poate fi influentata atat in mod pozitiv cat si in mod negativ de
mediul in care locuieste, de anturaj si de alti factori externi.
De exemplu, pentru un copil care isi are originile dintr-o familie bogata si instarita educatia
va fi cea mai importanta latura pe care si va dezvolta pentru a se putea ridica la rangul celor
apropiati si a nu prezenta o rusine sau o dezamagire in ochii celorlalti. Ea slefuieste peronalitatea
umana, putand astfel sa influenteze modul in care oamenii ne privesc .

3. Educația ca activitate
Educaţia ca activitate reflectă o necesitate de natură psihologică şi socială a personalităţii
umane, într-un proces pemanent de formare- dezvolatare, proiectat şi realizat conform unor
finalităţi elaborate la nivel global, care determină un ansamblu de acţiuni structurate pe corelaţia
,, subiect- obiect, orientată in direcţia auto- educaţiei. ”
In mod analogic, educaţia ca ,,proces,, marchiază drumul psihologic, dar si social, al
personalităţii, spre umanizare, spre (auto) dezvolatarea sa continuă.
Educaţia apare astfel, în primul rând, ca o activitate psihosocială fundamentală, proiectată
conform unor finalităţi elaborate la nivelul macrostructurii societăţii pentrui realizarea funcţiei
sale centrale, specifice, de formare- dezvoltare a personalităţii umane.
Educaţia apre, în al doilea rând ca o activitate psihosocială fundamentală care are un nucleu
structural specific (prezent la nivelul acţiunii educaţionale), bazat pe corelaţia subiect-educator,
obiect-educat, care în condiţii optime, evoluează în direcţia atingerii unui stadiu superior al
umanizării: autoeducaţia.
Formele educației:
În funcție de gradul de organizare si de oficializare al formelor educatiei, putem
delimita patru mari categorii:
-educația formală sau oficială;
-educația non-formală sau extrașcolară;
- educația informală sau spontană;
-educvația permanentă.
Educația formală intenționată sistematică și evaluată, incredințată specialiștilor din
domeniul acceptat instituțional, juridic, statal si social, al educației (profesori, învățători).
Din punct de vedere etimologic, termenul „formală” îsi are originea în latinescul
“formalis” care înseamnă “organizat”, “oficial”.
O definiție a educației formale a fost data de către Philip Coombs, conform careia
educația formală este “sistemul educațional structurat ierarhic este educația si gradat cronologic,
pornind de la scoala primară si pana la universitate, care include, în plus fața de
studiile academice,o varietate de programe de specializare si institutii de pregatire
profesionala.
Educatia formala, ca forma oficială, este întotdeauna evaluată social. Evaluarea realizată în
cadrul educației formale trebuie sa urmareasca dezvoltarea capacitaților de autoevaluare ale
elevilor.
Educația formală este importanta prin faptul că facilitează accesul la valorile culturii,
stiintei, artei, literaturii si tehnicii, la experienta social-umana, avînd un rol decisiv în formarea
personalitații.
Trăsături caracteristice:
- este instituționalizata si se desfășoară în cadrul unui sistem oficial de invațămînt;
- este proiectata riguros, derulata si evaluata sub forma documentelor școlare cu caracter oficial;
- este evaluata social, potrivit unor criterii socio-pedagogice riguroase si vizeaza cunoasterea atat
a rezultatelor activitații instructiv-educative, cît si a procesului educațional;
- este organizată sub forma de activitați instructiv-educative concrete in cadrul sistemului de
invățămînt.
Limitari ale educatiei formale:
1. centrarea pe perfomantele inscrise in programe lasa mai putin timp imprevizibilului si
studierii aspectelor cotidiene, cu care se confrunta elevii;
2. orientarea predominanta spre informare si evaluare.
Educatia non-formalăcuprinde totalitatea actiunilor organizate in mod sistematic, dar in afara
sistemului formal al educatiei. Aceasta forma de educatie este considerata complementara cu
educatia formala sub raportul finalitatilor continutului si a modalitatilor concrete de realizare.
Din punct de vedere etimologic, termenul de "nonformal" isi are originea in latinescul
"nonformalis", preluat cu sensul "in afara unor forme special/oficial organizate pentru un anume
gen de activitate".
Nonformal desemneaza o realitate educationala mai putin formalizata dar intotdeauna cu
efecte normativ-educative.
Educatia nonformala a fost definita de catre J. Kleis drept "orice activitate educationala
intentionata si sistematica desfasurata de obicei in afara scolii traditionale, al carei continut este
adaptat nevoilor individului si situatiilor speciale, in scopul maximalizarii invatarii si cunoasterii
si al minimalizarii problemelor cu care se confrunta acesta in sistemul formal.
Trăsături caracteristice:
- este variata si flexibila, optionala si facultativa;
- diferentiaza continutul, metodele si instrumentele de lucru in functie de interesele si capacitatile
participantilor;
- valorifica intreaga experienta de invatare a participantilor.
Aceste tipuri de activitati se realizeaza in mediul socio-cultural ca mijloace de divertisment,
petrecere a timpului in mod constructiv sau de odihna active. Sunt destinate tuturor categoriilor
de varsta: atat copiilor (pedagogie), cat si adultilor (andragogie).
Avantajele utilizarii educatiei nonformale
- este centrata pe procesul de invatare nu pe cel de predare, solicitand in mod diferentiat
participantii;
- dispune de un curriculum la alegere, flexibil si variat propunandu-le participantilor activitati
diverse si atractive, in functie de interesele acestora, de aptitudinile speciale si de aspiratiile lor;
- contribuie la largirea si imbogatirea culturii generale si de specialitate a participantilor, oferind
activitati de completare a studiilor;
- asigura o rapida actualizare a informatiilor din diferite domenii fiind interesata sa mentina
interesul publicului larg, oferind alternative felxibile tuturor categoriilor de varsta si pregatirii
profesionle, punand accentul pe aplicabilitatea imediata a cunostintelor si nu memorarea lor;
- antreneaza noile tehnologii comunicationale, tinand cont de progresul societatii;
- raspunde cerintelor si necesitatilor educatiei permanente.
Educatia informală este considerata ca fiind educatie incidentala si include totalitatea
influentelor neintentionate, eterogene si difuze, prin care fiecare persoana dobandeste cunostinte,
abilitati si aptitudini din experientele sale zilnice.
Din punct de vedere etimologic, denumirea termenului de educatie informala provine din
limba latina, "informis/informalis" fiind preluat in sensul de "spontan", "neasteptat". Ca urmare,
prin educatie informala intelegem educatia realizata spontan.
Trasaturi caracteristice:
- spontaneitatea contextului in care se realizeaza, generand un efect discontinuu si nesistematic;
- atractivitatea si diversitatea stimulilor care fac impactul relevant si semnificativ pentru subiect;
- absenta restrictiilor sau standardelor, care stimuleaza nevoia de cunoastere autonoma;
- caracterul dominant al valorilor promovate.
Educație permanentă Daca consideram ca educatia ca activitate sociala se exercita asupra
fiintelor umane de la nastere, pe parcursul varstelor scolare, al celor mature/adulte, in forme
diferite, cu tipuri de influente diverse (informale, nonformale, formale), atunci este evident ca nu
putem vorbi decat despre o permanenta a educatiei, despre un continuum educativ, existent si
preexistent in intregul nostru mediu de viata. Din acest punct de vedere vorbim despre caracterul
permanent al educatiei.
In prezent, permanenta educatiei este privita ca un principiu de organizare a intregii
activitati de transformare a personalitatii si implica „un sistem complet, coerent si integrat,
oferind mijloace proprii de a raspunde aspiratiilor de natura educativa si culturala ale fiecarui
individ, potrivit disponibilitatilor sale: ea este destinata sa permita fiecaruia sa-si dezvolte
personalitatea pe durata intregii vieti prin munca si activitatile pe care le desfasoara”.
Cele patru forme ale educatiei contribuie la dezvoltarea personalitatii tinerilor si pot
contribui la dezvoltarea durabila a societatii prin interconditionare. Astfel, educatia formala are
de castigat daca reuseste sa integreze creator, multe din influentele specifice educatiei
nonformale si informale. Pe de alta parte, acumularile educatiei formale pot contribui la
dezvoltarea si eficacitatea celorlalte doua modalitati: nonformala si informala.
Concluzionand, intre cele patru tipuri de educatie trebuie sa existe relatii continuue si
peramanente de interdependenta.
Funcțiile educației:
În societate, educatia are trei mari functii:
- Selectarea si transmiterea valorilor de la societate la individ; un asmenea transfer de valori
se realizează si prin alte acțiuni si activitați sociale. Selectarea si transmiterea valorilor de la
societate la individ, ca funcție a educației, presupune ca cele două operații să se realizeze pe baza
unor principii pedegogice si în conformitate cu anumite particularitați psihice. Pe masură ce
societatea evoluează, ritmul de acumulare a valorilor este tot mai intens, cauza pentru care
principiile dupa care se face selectarea si transmiterea se restructurează continuu. Cele doua
operații se află într-o dependentă reciproca, deoarece o selectare adecvată se va rasfrange pozitiv
asupra transmiterii, după cum o raționalizare a acesteia vaavea repercusiuni pozitive asupra
selecției.
- Dezvoltarea constientă a potențialului biopsihic al omului.Ca acțiune socială, educația
vizează omul conceput ca un tot unitar, ca ființa biopshihosociala. In consecintă, ea este
întotdeauna dependenta de anumita particularitați biopsihice, urmărind în acelasi timp
dezvoltarea lor.Aceasta funcție este realizabila pe baza fundamentarii actiunii educationale si
valorificariii descoperirilor psihologice. Prin aceasta funcție, educația raspunde unor nevoi
individuale si prin interediul acestora, unor nevoi sociale.
- Pregatirea omului pentru integrarea activa in viața socială.Intrucat educația are sarcina de a
pregati omul ca element activ al vietii sociale, ca forța de muncă, ca subiect al vieții
sociale,putem afirma ca prin aceasta functie, educatia raspunde unor necesitati pe care societatea
le ridicaă în fața oamenilor ca elemente ale vieții sociale si prin intermdiul unor nevoi
individuale.
Bibliografie:

1. ( http://nejidan.blogspot.com/2014/03/rolul-educatiei-i..)
2. https://www.dex.md/
3. ((http://trainermarianaiacob.weebly.com/blog/educatia-formala-nonformala-si-
informala
4. (https://ru.scribd.com/doc/215527491/Rolul-Educatiei-in-Societate)