1.

CONCEPTUL DE EDUCATIE

Termenul de educatie se pae ca a fost pus in circulatie pe la 157 ca echivalent al expresiilor “instruire”,
“infiintare” utilizate in acea vreme pentru a desemna formarea umana. Radacinile etimologice ale
conceptului de educatie se afla in latinescul education, in sensul sau general, crestere, formare,
instruire. Existau si expresiile: educo-educere, ce insemnau a scoate din, care se apropie de sensul de
“a educa”. Treptat, educatia va tinde sa exprime efortul de a “scoate din starea de natura”, adica de
culturalizare, umanizare si socializare a omului. In sensul sau initial, a educa era tot una cu a avea grija
de cresterea sau formarea ca om a copilului, asemenea cultivarii plantelor sau ingrijirea puilor de
animale. “Se stie ca la nastere omul este o “fiinta in sine” (fiinta umana doar ca posibilitate), ce trebuie
sa se transforme in “fiinta pentru sine” (fiinta umana ca realitate, care isi da deama de ceea ce este, ce
nevoi are si cum sa actioneze efficient). Pe de alta parte, educatia exprima atat aceasta devenire, cat si
mijloacele, metodele, procedeele si tehnicile necesare exercitarii influentelor formative, producerii
devenirii, dimpreuna cu rezultatul devenirii. Mai mult, ea se produce atat prin altii, cat si prin sine
(autoeducatie), totdeauna fiind prezente ambele aspect. In sens larg, educatia este o forma de
interactiune dintre fiinta umana in devenire, propria sa activitate, lucrurile si fenomenele din jur, si
deci un ansamblu de relatii cu ceilalti oameni, cu modurile lor de a fi si de a actiona, in urma careia
devenim oameni.“ (Vintanu, N. Educatia). Sub raport ontologic, specific finite umane pare a fi
activitatea de a-si produce singura cele necesare vietii prin transformarea naturii. Dar aceasta
transformare a naturii in mediul ambient nu se poate face fara luarea in consideratie a calitatilor
omului insusi, fara cunoasterea si dezvoltarea acestora. Dimpotriva, amploarea acestor producer este
masura fortelor omului, a stadiului sau de dezvoltare. Educatia poate fi astfel considerate drept gradul
pana la care omul a mers in formarea, realizarea si depasirea propriilor forte. De aici si idea ca ceea ce
este omul coincide cu educatia sa, atat cu ceea ce cunoaste, apreciaza, creeaza, cat si in felul cum se
aseaza pe sine in aceste creatii. Educabiltatea este o caracteristica generala a finite umane si exprima
posibilitatea ca fiecare individ sa-si poata dezvolta capacitatile sale de cunoastere, apreciere si
actiune.Educabilitatea si, respective, educatia reflecta totdeauna acele actiuni in care se rezolva
contradictiile dintre oameni si natura, dintre om si societate, iar rolul lor se manifesta prin aceea ca
asigura, il inzestreaza pe individ cu anumite calitati, aptitudini si comportari valoroase prin care
fiinteaza secia umana.

2. FORMELE SI CONTINUTUL EDUCATIEI

1
Conţinuturile educaţiei vizează dimensiunile principale ale activităţii de formare dezvoltare
permanentă a personalităţii, proiectată-realizată în plan: intelectual, moral, tehnologic, estetic, fizic.
Educaţia este concepută ca activitate de (auto)formare- (auto) dezvoltare permanentă a personalitătii,
deschisă perfecţionării în plan intellectual-moral-tehnologic-estetic-fizic, la nivel formal-nonformal-
informal. Tendinţele de evoluţie a educaţiei, angajate, în perspectiva secolului XXI, la scara
modelului cultural al societăţii postindustriale, vizează:
-formarea-dezvoltarea permanentă a personalităţii, posibilă şi necesară prin integrarea tuturor formelor
şi conţinuturilor educaţiei pe verticala şi pe orizontala sistemului de educaţie;
-autoformarea-autodezvoltarea personalităţii umane, posibilă şi necesară prin proiectarea şi realizarea
superioară a ciclurilor de educaţie permanentă, desfăşurate, la nivel optim, pe verticala şi pe
orizontala sistemului de educaţie;
-valorificarea deplină aeducabilităţii la nivelul corelaţiei pedagogice existente între factorii care
asigură (auto)formarea-(auto)dezvoltarea personalităţii umane: educaţia-mediul- ereditatea;
-proiectarea curriculară a educaţiei, centrată asupra obiectivelor formative şi a corespondenţelor
pedagogice, posibile şi necesare între obiective-conţinuturi- metodologie-evaluare.
Cele trei forme ale educatiei sunt: educatia formală, informală si cea nonformală.
Educaţia formală (sau oficiala) este “educaţia istituţionalizată, structurată în mod ierarhic, gradată
cronologic, condusă de la centru” (JINGA). Ca note definitorii, în afară de caracterul ei
instituţionalizat, este de reţinut că se realizează prin intermediul procesului de învătămant, presupune
planuri, programe, manuale, orare, evaluări, prezenţa si acţiunea unui corp profesoral specializat.
Educaţia formală se realizează în cadrul unui sistem de învătământ. In principal, organizată conştient,
sistematică, instituţionalizată, reglementată, coordonată, dirijată, planificată, evaluată, expresie a unei
politici educaţionale, cu scopuri şi conţinuturi comune, reglementate prin acte normative.Educaţia
formală are limitele ei; ea poate induce şi efecte educative negative, nedezirabile generând disonanţe la
nivelul personalităţii. I se reproşează – spre exemplu – centrarea pe performanţe înscrise în programe,
tendinţele de memorizare masivă a cunoştinţelor, predispunerea către rutină, subiectivismul în
evaluare etc. Totodată, educaţia formală devine insuficientă. „Există mai multe instituţii sau medii de
educaţie – subliniază M.Călin – care pot fi complementare sau concurenţiale şcolii, iar aceasta nu mai
poate avea pretenţia de a-şi asuma singură funcţiile educative ale societăţii“. De altfel din perspectiva
principiului educaţiei permanente, educaţia formală devine complementară celorlalte forme:
nonformală şi informală.

2
Educaţia nonformală sau/şi desfăşurată în afara formelor statuate explicit, ca instituţii şcolare, cu un
grad de independenţă, cu obiective diferenţiate, cu participarea altor factori sociali, cu funcţii
compensatorii faţă de şcoală, dirijată potrivit specificului, dar în relaţie de parteneriat cu şcoala.
Educatia nonformala se referă la toate activităţile organizate în mod sistematic în afara sistemului
formal pentru a răspunde unei mari varietăţi de cerinţe de învăţare, cum ar fi cele de educaţie
“complementară” (paralelă cu şcoala), de educaţie “suplimentară” sau de educaţie de “substituţie”( de
ex. pentru cei analfabeţi). Notele caracteristice ale acestei forme de educaţie sunt legate de caracterul
opţional al activităţilor organizate, participarea elevilor la stabilirea a ceea ce se va învăţa si se va
întreprinde, rolul discret al educatorilor, renunţarea la evaluări si utilizari de note si calificative.
Educatia nonformala este importanta prin urmatoarele avantaje pedagogice:
• este centrata pe cel ce învata, pe procesul de învatare, nu pe cel de predare solicitând în mod
diferentiat participantii;
• dispune de un curriculum la alegere, flexibil si variat propunându-le participantilor activitati diverse
si atractive, în functie de interesele acestora, de aptitudinile speciale si de aspiratiile lor;
• contribuie la largirea si îmbogatirea culturii generale si de specialitate a participantilor, oferind
activitati de reciclare profesionala, de completare a studiilor si de sprijinire a categoriilor defavorizate
sau de exersare a capacitatii indivizilor supradotati;
• creeaza ocazii de petrecere organizata a timpului liber, într-un mod placut, urmarind destinderea si
refacerea echilibrului psiho-fizic;
• asigura o rapida actualizare a informatiilor din diferite domenii fiind interesata sa mentina interesul
publicului larg, oferind alternative flexibile tuturor categoriilor de vârsta si pregatirii lor profesionale,
punând accentul pe aplicabilitatea imediata a cunostintelor;
• antreneaza noile tehnologii comunicationale, tinând cont de progresul tehnico- stiintific, valorificând
oportunitatile oferite de internet, televiziune, calculatoare;
• este nestresanta, oferind activitati placute si scutite de evaluari riguroase, în favoarea strategiilor de
apreciere formativa, stimulativa, continua;
• raspunde cerintelor si necesitatilor educatiei permanente.
Exemple de programe sau de activităţi de educaţie nonformală:
- Programe europene pentru tineret (Socrates, Leonardo): vizite de studiu în ţară sau în alte ţări, mese
rotunde, ateliere teoretice şi practice (pictură, muzică, fotografie, graffitti, teatru, IT), activităţi
culturale (vizite la muzee, centre culturale), jocuri interculturale (“Derdienii”, “Trenul European”),

3
jocuri de cooperare, discuţii în grupuri mici sau în plen despre probleme care îi preocupă pe tineri la
ora actuală.
- Taberele pentru elevi şi pentru studenţi, cluburile elevilor sau casele studenţilor, proiectele iniţiate de
organizaţii nonguvernamentale sau de alte instituţii.
Educaţia informală sau/şi neorganizată, spontană, difuzată, prezentă prin informaţii receptate
neintenţionat, venite din mediul înconjurător (natural, social, cultural), dar în relaţie cu nivelul de
organizare, culturalizare, sensibilizare al individului. Ea e produsul experienţei de viaţă a individului.
Educaţia informală include experienţele trăite sau valorile încercate în viata cotidiană. Cele mai
semnificative influenţe informale sunt cele exercitate de massmedia, de unele aspecte ale vieţii în
familie (exemplul părinţilor, atitudinile manifestate de ei), influenţele exercitate de grupurile de
prieteni, colegi dar şi de diferite instituţii culturale (ex. muzee, teatre, biblioteci etc), religioase,
politice, militare, sindicale ş.a.
Un exemplu de educatie informala este atunci când copiii mici învata sa vorbeasca. Ei deprind acest
lucru prin ascultare si imitare. Parintii corecteaza spontan greselile de pronuntie ale acestora, de multe
ori silabisind fara intentie si încurajând vorbirea corecta.
3. FAMILIA, INSTITUTIE PRIMARA DE EDUCATIE

Mediul familial este un factor major in dezvoltarea copilului. De aici probabil si rolul enorm al celor
sapte ani de-acasa. Mediul din familie este cel care asigura integrarea copilului in modalitatile de viata
specific umane, invatarea primara a comportamentelor rationale si affective, a normelor de
convietuire, de cooperare si a modului de rezolvare a diferitelor problem ce survin in relatiile cu
natura, cu altii sau cu sine. Copilul se dezvolta launtric in accord cu lumea din afara si are loc o
integrare externa prin care copilul isi potriveste activitatile cu cele ale parintilor, bunicilor sau ale celor
cu care familia interactioneaza. Noua viziune despre influenta mediului familial asupra noastra ca
oameni, nu este aceea ca integrarea, apartinerea unei familii ar anihila propria gandire sau modul
personal de a fi. In cadrul familiei se formeaza treptat, modul propriu de a fi, a gandi, a reactiona, a
aprecia, a lucra. Prin urmare, chiar atunci cand mediul social sic el din familie este excesiv de represiv,
persoana copilului ramane central propriei formari. Un caz aparte al influentei familiei asupra
copilului avem atunci cand aceasta se destrama, in sensul ca parintii se despart si isi formeaza o noua
familie. “se pune in lumina interesul egoist al parintilor. La aceasta se mai adauga si graba justitiei de
a distruge, de fapt, multe din posibilitatile de dezvoltare a copilului prin rationamente culese din hartii
sau asa-zice marturii partinitoare pentru unl din parinti si dezastruoase pentru copil. Un astfel de
4
mediu nu poate fi decat nociv si represiv.Pot fi si cazurri cand comportamentul unuia dintre parinti sau
chiar al ambilor, pun in pericol sanatatea si buna dezvoltare a copilului. Copilul se dezvolta normal
doar cand beneficiaza de influenta pozitiva a ambilor parinti.Ceea ce se uita, adesea, este ca in
civilizatia romaneasca autentica, totdeauna copilul a fost soarele in jurul caruia trebuie sa graviteze
toate faptele celor din familie.” (Vintanu, 2008)

4. EREDITATE SI EDUCATIE

In istorie s-au confruntat doua orientari: una, numita si ineism, care considera datul, innascutul,
zestrea genetica drept ceva fundamental si hotarator in viata omului si cea de a doua – ambientalism-
care minimalizeaza rolul zestrei genetice in formarea si dezvoltarea omului, considerand ca mediul in
care traieste omul ar fi aici factorul hotarator. 70% din particularitatile omului, sub raport morfologic
se regasesc si la alte animale. Greutatea mare a creierului in raport cu cea a corpului exprima conditia
de viata a omului si anume ca acesta este nevoit sa traiasca, sa interactioneze cu un mediu extrem de
complicat. Cele aproximativ 14 miliarde de neuroni si posibilitatea de combinare a legaturilor de
ordinul miliardelor de miliarde confera tocmai o astfel de posibilitate. Cand vorbim despre bazele
biologice ale educatiei, avem in vedere ca omul este o fiinta biologica extrem de complexa. Aici ne
intyereseaza mai ales ereditatea care este premisa naturala a dexvoltarii psihoindividuale. Ereditatea
este o insusire generala a organismelor vii care se exprima prin transmiterea unor caractere
morfofiziologice de la ascendenti la descendenti. Se stie ca ereditatea este atat una generala, a speciei,
(genotip) cat si una speciala continand caracteristici individuale (fenotip). Patrimoniul ereditar al
copilului rezulta din imbinarea unitatilor genetice materne si paterne. Cu toate ca exista multiple
asemanari intre indivizi in interiorul speciei umane si implicit al unei familii, fiecare descendent
prezinta abateri, mai mult sau mai putin accentuate, in raport cu tipul parental. Fiecare om este unic,
are multiple asemanari cu ceilalti, dar si multiple diferentieri individuale. Legea ereditatii ancestrale,
formulata de Galton a plecat de la studiul trasaturii – inaltimea corpului. Mama si tatal al contribui, in
medie, cu jumatate din fiecare trasatura sau predispozitie a copilului lor, bunicii cu un sfert, iar
strabunicii pana la a cincea generatie cu restul de un sfert. Legea regresiei filiale : daca parintii sunt
aproape de medie in ceea ce priveste o caracteristica ereditara, copiii tind sa se apropie de medie, iar
parintii cu dotare sub medie vor avea, cu mare probabilitate, copii cu totare sub medie; daca unul din
parinti are o dotare peste medie si unul sub medie, copiii tind sa aiba o dotare sub medie. Cele doua
legi ale lui Galton au fost vehement criticate.Mendel formuleaza si el doua legi ale ereditatii: legea

5
 segregatiei factorilor si legea independentei factorilor eereditari. Legea independentei factorilor
ereditari: la descendenti, diferitele caracteristici ale parintilor se recombina intamplator. Legea
inlantuirii si legea inetrschimbului, elaborate de catre Morgan arata faptul ca de cele mai multe ori,
anumite caracteristici sunt transmise impreuna, dar ca ele pot fi separate in cursul generatiilor viitoare.
Trasaturile noastre fizice si psihice complexe se considera a fi rezultatul unor factori genetici multipli
care trebuie sa tina seama si de influentele mediului. Aceasta a dus la interpretarea ambientalista. Daca
luam in considerare ca asa cum se sustine in literatura de specialitate, 95% din comportamentul uman
este invatat, in vreme ce la restul lumii vii acesta nu ar depasi 20-255, nu se poate ca trasatura aceasta
sa nu fie transmisa genetic la om si sa nu fie o zona in harta genetica a fiecaruia dintre noi. Aici se
evidentiaza faptul ca factorii nativi si cei dobanditi, cei interni si cei externi sunt permanent in
interactiune. Omul are o zestre genetica naturala si o zestre genetica sociala. Se considera ca factorii
ereditari sunt responsabili in proportie de 80% pentru inteligenta, 68-78% pentru aptitudinile motrice,
pentru 66% din functiile mentale si aproximativ 44% in ceea ce priveste afectivitatea. Aceste
exprimari trebuie privite cu prudenta, existand multiple necunoscute. Prin ereditate, copilul primeste
un „proiect” de fiinta polivalenta care insa poate fi realizat prin interactiunea cu mediul si prin
educatie continua. Un mediu din ce in ce mai complex va solicita o educatie pe msaura. Cum va fi
valorificata aceasta inzestrare tine de capacitatea educatiei, de indemanarea celor care o concep,
organizeaza si desfasoara.

5. MEDIUL SI EDUCATIA

Adesea mediul in care traieste copilul a fost considerat factor hotarator in formarea sa. A ramas
celebra, in acest sens, afirmatia lui Watson facuta in deceniul al patrulea al secolului XX, ca daca i s-ar
da o duzina de copii sanatosi si i-ar creste in conditii speciale,, i-ar putea lua la intamplare si ar face din
ei medici, juristi, artisti, cersetori, pungasi etc., independent de talentele, particularitatile, trebuintele, ori
originea lor familiala. Aceasta exprima poate cel mai bine teoria ambientalista, potrivit careia mediul ar
fi determinant in formarea omului. Dictionarele definesc mediul ca exprimand totalitatea imprejurarilor,
a conditiilor in care traieste o fiinta vie. Rolul mediului in existenta fiintelor vii, ca si a societatilor, a
oscilat intre absolutizare si negare. Mediul este unul din factorii fundamentali ai existentei si devenirii
noastre. Simpla observare a varietatii tipurilor de oameni de azi releva importanta mediului in formarea,
dezvoltarea si structurarea fiintelor umane. Mersul biped al stramosilor nostri indepartati s-ar datora
schimbarilor din mediu, adica aparitia unor savane cu ierburi inalte. Pentru a supravietui, adaptarea

6
acestor stramosi ar fi dus la ridicarea in in doua picioare, spre a avea un camp vizual mai mare si mai
eficient.

2 tipuri de medii: intern (cel din interiorul coprului nostru) si extern (cel din afara). Putem deosebi
doua mari zone ale mediului: intraorganic si extraogabic, respectiv, in interiorul organismului si in afara
acestuia. Mediul nostru intern exprima conditiile biochimice prin care organismul si respectiv, psihicul
se dezvolta si poate functiona normal. Important de retinut ca echilibrul din acest camp de factori interni
este in stransa legatura cu starea, cu modul de functionare a sistemului nervos. Prin aceasta se observa
legatura directa a mediului intern cu invatarea, cu formarea omului. Mediul extern se poate departaja in
mediu prenatal si postnatal. Cel prenatal cuprinde conditiile de viata ale copilului in pantecele mamei.
Acestea sunt relativ constante, mai ales sub aspectul temperaturii, a oxigenului etc. Si mediul prenatal
sufera multiple modificari. Este vorba de toxinele din coprul mamei pe care le primeste fatul, de
radiatiile nocive din mediu care au crescut ingrijorator. Mediul extern postnatal este ceea ce am puta
numi mediul de viata care cuprinde realitatea inconjuratoare ce asigura substantele necesare proceselor
metabolice. Acest mediu este atat fizic, chimic, biologic, cosmic, geografic si desigur ecologic, social si
familial. Mediul cosmic asigura substantele necesare vietii, sub aspect biochimic, caloric, al
luminozitatii, al apei Mediul fizic apropiat este cel cu care venim in legatura palpabila, imediata.
Mediul geografic: apa, relief, altitudine, aer, umiditate , compozitia solului etc.Mediul social cuprinde
ansamblul interactiunilor dintre oameni si institutiile care le exprima, relatii directe sau indirecte, de
cooperare sau lupta, producere si schimbul de bunuri, sensibilitati sau violente, moduri de viata si
profesii, ansambluri de cunostinte, de aprecieri sau actiuni practice, moduri de comunicare si
continuturile acestora etc. Mediul social este si acesta unul apropiat si imediat si unul mai indepartat si
mediat.Daca am considera ca omul este produsul integral al ambientului, cum face teoria ambientalista
asupra educatiei care absolutizeaza mai ales rolul mediului social, acesta ar anula rolul si deci valoarea
informatiei genetice. Or, informatia genetica este cea care ne confera posibilitatile de interactiune cu
acest mediu si deci orice absolutizare este, evident, e eroare. In cadrul mediului social, un rol deosebit il
au actiunile din ambientul social: formal, informal, civilizatia strazii, mediul din scoala, mass-media,
grupurile de joaca, prietenii etc. Daca toate aceste elemente sunt intro convergenta pozitiva in actiunea
lor, atunci avem ceea ce se numeste societate educativa. Mediul din familie este cel care asigura
integrarea copilului in modalitatile de viata specific umane, asigura dezvoltarea launtrica a copilului in
acord cu lumea din afara, cat si o integrare externa prin care copilul isi potriveste activitatile cu cele ale
parintilor, bunicilor sau ale celor cu care familia interactioneaza. Mediul personal este alcatuit din
7
totalitatea mediului natural, social si familial in care traieste si actioneaza fiecare dintre noi. Nu putem
determina riguros care trasatura a noastra se datoreaza ereditatii si care mediului si educatiei,
pentru ca in toate acestea sunt prezenti cei trei factori.

6. FUNDAMENTELE ANTROPOLOGICE ALE EDUCATIEI

Antropologia studiaza aparitia si dezvoltarea omului, a caracteristicilor sale, in raport cu altte existente
din lumea vie. Pentru educatie deosebit de importante sunt devenirea fizica, psihica si culturala a
omului in decursul timpului istoric. Acestea alcatuiesc reperele in functie de care se pot intelege
zonele posibile ale educatiei. Mai mult, pedagogia, ca stiinta generala a formarii omului, studiaza cum
este posibila umanizarea si culturalizarea omului, respectiv formarea caracteristicilor de baza ale
acesteia. Exista 3 ipostaze privind originea omului: religioasa, cosmica si evolutionista. Potrivit
cartilor sacre, omul este creatia lui Dumnezeu, dupa chipul si asemanarea sa. Omul apare ca o unitate
dintre corp si suflet, unde corpul este muritor iar sufletul nemuritor. Educatia este drumul prin care
omul isi construieste viitorul sau, in acord cu poruncile divine, si poate sa-si indeplineasca menirea
data lui de Dumnezeu. Numai prin educatie sufleteasca si corporala ne pregatim pentru a trai o viata
demna. Potrivit traditiei ebraice din Vechiul Testament, primul om, Adam, ar fi fost ccreat acum
aproximativ 7500 ani. Aceasta datare a starnit dispute din partea geologilor si in general a oamenilor
de stiinta. In ultimele decenii si-a facut loc o explicatie a originii cosmice a omului. Aceasta explicatie
are, se pare, doua variante: stramosii nostri ar fi venit din cosmos si nu s-ar mai fi putut intoarce si, cea
de-a doua, ca oamenii ar fi rezultatul unui experiment facut pe pamant de o supercivilizatie din
cosmos. Cosmonautii din alte civilizatii, plecati in cautarea „noii lumi”, ar fi putut ramane „prizonieri”
pe Pamant, in urma defectarii masinilor lor zburatoare, fara posibilitatea intoarcerii la baza de unde au
plecat. Singura lor sansa de supravietuire ar fi fost adaptarea la consitiile de pe Pamant, in baza
cunostintelor si tehnicilor lor avansate. Cu timpul, aceste evenimente ar fi fost uitate si se vor
redescoperi mai tarziu o parte din ele. Argumente: constructia piramidelor, sculpturile din Insula
Pastelui, desenele de pe stancile din Sahara etc. Statistic vorbind, exista, se spune, peste 500.000 de
corpuri ceresti care pot avea forme superioare de viata si chiar de civilizatie. La aceasta trebuie sa
adaugam forme superioare de viata si chiar de civilizatie. La aceasta trebuie sa adaugam ca materia
contine inca multe enigme si ca, desi cea mai apropiata stea de tipul Soarelui nostru se afla la patru ani
lumina, in baza unei cunoasteri si a unei tehnologii superioare, distantele ar putea fi relativ usor
strabatute. Ipoteza ca omul ar putea fi rezultatul unui experiment realizat pe pamant de o

8
supercivilizatie, este si aceasta logic posibila. Desi omul are in comun cu restul fiintelor vii cele mai
multe caracteristici, totusi faptul ca acesta poseda neocortex, ca are cunoastere si posibilitati de actiune
net superioare, ca poate transforma in mod complex obiectele naturale, ridica intrebarea daca acestea
nu sunt rezultate in urma unor interventii extraterestre. Din perspectiva ipotezei cosmice a originii
omului ca educatia este inscrisa in „tehnologia” de constructie a fiintei umane si ca prin educatie
putem deslusi unele „secrete” ale facerii omului.

Explicatia evolutionistaa omului este cea mai raspandita. Potrivit acesteia, omul este rezultatul
evolutiei vietii pe Pamant. Acum circa 14 miliarde de ani apare Universul in care traim, iar cu circa 5
miliarde de ani apare Sistemul Solar si deci Pamantul. Destul de repede, la circa 500 de milioane de
ani, dupa ce exista Pamantul, apare viata, respectiv fiinte vii simple. Dpdv istoric, cercetarile
antropologice semnaleaza hominizi aparuti in Africa de Est-Etiopia, kenya, Sudan, Africa etc. Acum
3,5-4 milioane de ani, iar dupa unele date recente, 7,5 milioane de ani. Importante sunt cauzele
posibile ale acestei aparitii: inrautatirea conditiilor de viata, seceta, imputinarea resurselor de hrana,
lupta dura pentru supravietuire etc. Adaptarea la noile conditii va duce la mersul biped, la cresterea
vitezei de alergare, la utilizarea unor elemente din natura pentru aparare si atac (pietre, oase, crengi
etc.) ce vor duce la modificari corporale (oase, muschi, etc.) si mai ales la aparitia neocortexului. In
ceea ce priveste tipurile de oameni succedati in istorie, desi exista multiple controverse, se considera
ca acestea ar fi fost: homo erectus, cu mersul biped; homo faber, ca producator de unelte si homo
sapiens, adica producator de cunostinte. Antropologii prezinta urmatoarea evolutie: acum 400 de mii
de ani creierul omului avea circa 600 de grame; in urma cu 100 de mii de ani – 900 de grame; acum 50
de mii de ani – aproape 1 kg; iar creierul omului de azi are in medie 1250-1300 de grame. Cel mai
cunoscut tip de homo faber pare sa fi fost omul de Neanderthal care ar fi avut exemplare gigantice
(2,30m). Omul preistoric a fost prezent si pe teritoriul actual al Romaniei. Inca din Antichitate s-a
spus ca omul este o fiinta rationala. Evolutia de la animal la om, in ipoteza lui Ch. Darwin, nu s-a facut
doar in sensul inteligentei, al gandirii, ci intregul psihic s-a transformat (afecte, sensibilitati si
capacitati, pasiuni, credinte, indoieli, aparente, dorinte, renuntati). Intelectul constituie pentru om
principiul care-l deosebeste de animal. Omul este si o fiinta sociala. Omul este o fiinta producatoare de
unelte (materiale- topor de piatra, masina de abur, calculator etc.; spirituale- cuvant, valori). Omul este
o fiinta culturala, acesta se poate desprinde de animalitate cu ajutorul culturii. Omul este o entitate
bivalenta corp-spirit. Separarea corpului nostru de mediu se realizeaza prin creier. Educatia omului, ca

9
unitate corp-spirit, parcurge un drum lung de la reprezentarile confuze, la conturarea cnceptului din ce
in ce mai complex, de la practic si aprecieri primare la unele din ce in ce mai ample si sofisticate.

7. Curriculum

Tinand seama de importanta capital a invatarii in supravietuirea omului, nu se putea ca educatia sa nu

devina o preocupare de prim rang in societate. In dezvoltarea sa istorica, educatia a parcurs drumul de
la ceva neorganizat si neconstientizat, la ceva din ce in e mai organizat si neconstientizat, la ceva din
ce in ce mai organizat si constientizat. Astfel, asistam la constructia din ce in ce mai riguroasa a ceea
ce am putea numi curriculum al educatiei. Avand o origine latina (curriculum = cursa, alergare, la
plural curricula), termenul este din ce in ce mai folosit si in lucrarile de pedagogie romaneasca si in
documentele de politica educationala. Sunt doua acceptiuni ale termenului curriculum: un sens
restrans- curriculumul desemneaza continutul invatamantului si un sens larg – acesta se refera la
intregul program al actiunilr educative, cu toate componentele si interactiunile dintre ele. „Punctul
focal al curriculumurilor trebuie sa fie elevul, nu materia.” D’HainautCurriculum se refera la educatia
desfasurata in mod organizat pentru ca este greu de crezut ca majoritatea parintilor stiu sa formuleze
obiectivele, continuturile, sa foloseasca metode stiintifice de educatie in familie si pot evalua corect
nivelul la care au ajuns capacitatile de gandire sau atitudinile si aptitudinile copiiilor lor. Posibilitatile
cele mai mari de organizare curriculara le are educatia scolara, respectiv universitara. John Dewey
(sec. XX) intelegea prin curriculum continutul invatamantului plus experientele de invatare de zi cu zi
din societate. „Daca exista o superioritate a educatorului fata de educat, aceasta consta in faptul ca
primul este pe deplin constient asupra finalitatilor, pe cand al doilea actor nu intrezareste scopul decat
in mod confuz si aspira spre el in mod inconstient. Educatorul va sti dinainte unde trebuie sa ajunga.”
Hubert

Tipuri de curriculum:Core-curriculum (curriculum general) = continuturi centrate pe nevoile

comune ale elevilor si selectate din discipline de stricta necesitate pentru categorii largi de elevi. Core-
curriculumul este constituit din acel trunchi comun de discipline, obligatoriu pentru toti elevii, iar – ca
procentaj- ocupa pana la 80% din totalul acestora, restul materiilor fiind selectate in functie de nevoile
concrete, speciale ale unor categorii de elevi. Curriculum specializat (sau de profil) = seturi de
continuturi (stiintifice, artistice, tehnice etc.) activate la diferite discipline pentru a forma si cultiva
anumite competente in domenii particulare.Curriculum informal = este constituit din acele
experiente de invatare captate in afara spatiului scolar (aflate in legatura cu cele ivite in scoala), prin
mass-media, institutii culturale, religioase, familie, grupul de prieteni etc. Curriculum recomandat =
oferta pusa la dispozitie de catre experti, de catre specialisti pentru diferiti utilizatori.Curriculum
scris (prescris) = documente care directioneaza procesele de predare- invatare: planuri de invatamant,
programe scolare etc.Curriculum predat = totalitatea cunostintelor actualizate efectiv in predare de
catre actorii implicati in proces (profesori, elevi).Curriculum invatat (realizat) = ceea ce
achizitioneaza efectiv elevul si are este interiorizat si activizat de catre acesta in diverse imprejurari,
scolare sau nu. Curriculum suport = acele suporturi precum carti, ghiduri, caiete cu scop didactic,
resurse multimedia utilizate in procesele de predare, invatare, evaluare.Curriculum testat = acea parte
10
din curriculum verificata prin intermediul instrumentelor de evaluare.Curriculum zonal (local) =
acele continuturi de care beneficiaza doar unii elevi dintr-un spatiu geografic pentru care respectivele
valori se dovedesc prioritare (ex: cunostinde de folclor, istoria sau geografia comunitatii
locale).Curriculum exclus = acele secvente ale curriculumului care nu au fost ipostaziate in predare
din anumite ratiuni (de exemplu, s-au devalorizat, nu mai sunt actuale).Curriculum ascuns – Philippe
Perrenoud (1995) include in continuturile ascunse conduite si capacitati precum: a sti sa-ti petreci
timpul, a te apara, a te face placut, a alege, a te descurca, a ramane autonom, a te face ascultat, a te
revolta.

Documente curriculare

Planul de invatamant cuprinde:

-Disciplinele scolare care urmeaza a fi studiate si succesiunea acestora pe ani scolari;

-Numarul saptamanal si anual de ore pentru fiecare obiect, la fiecare an de studiu;

-Structura anului scolar, adica succesiunea intervalelor de timp afectate studiilor, vacantelor,
examenelor.

In unele circumstante, programa scolara poate suplini – pentru moment- lipsa unui manual, dat
fiind ca, in principiu, aceasta include urmatoarele informatii:

-Sublinierea importantei disciplinei in cauza si a valorii ei instructiv-educative, obiectivele de

realizat la disciplina respectiva, natura si volumul cunostintelor ce trebuie predate si insusite de
catre elevi, concretizate in enumerarea temelor si a subtemelor, timpul afectat pentru fiecare
capitol, subcapitol, lectie, temele suplimentare sau la dispozitia profesorului, indicatiile
bibliografice etc.

Manualul scolar este unul dintre instrumentele de lucru pentru elevi care detaliaza pemele
recomandate de programele scolare la fiecare obiect de studiu si pentru fiecare clasa. Un manual bun
trebuie sa fie nu numai un depozitar de informatii, ci si un prilej de dezvoltare a gandirii.

8. NATURALISMUL

Omul este, in primul rand, copilul naturii si nu al societatii si culturii. „Omul se naste bun de la natura,
societatea ii face rau.” J.J. RousseauA trai in acord cu natura este un scop al educatiei, dar conceptul
de natura umana nu se poate rezuma la cea fizica, ci trebuie sa o includa pe cea culturala pentru ca
natura inconjuratoare azi a devenit independenta de cultura oamenilor. Natura inconjuratoare nu este
doar mediul in care traim, ci si obiectul principal al culoasterii. Observarea comportamentului
animalelor (hranire, alergare, protejare de pericole, alternanta somn-veghe etc,) ne furnizeaza
informatii valoroase despre cum sa rezolvam anumite probleme ale vietii noastre. Educatia trebuie sa
11
fie conforma cu natura. Filozofia naturalista a educatiei este o incercare de rezolvare a relatiei intre
Dat si Achizitionat, intre Innascut si Domandit, in favoarea datului, a Innascutului. Pentru Naturalism,
calitatile noastre de oameni au fost mai intai ca Dat, iar educatia nu este decat trecere de la Potenta la
Act. Adica nu putem fi decat „ceea ce ne este scris”.Dupa cum se observa, filozofia naturalista
considera educatia doar ca actualizare, ca punere in actiune a ceea ce este natural in noi, adica a zestrei
genetice si nu se preocupa de imbogatirea acestor potentialitati. Adica nu ia in consideratie ca si
efectul actioneaza asupra cauzei, nu doar cauza asupra efectului. Chiar faptul ca informatia genetica
intra in actiune la diferite varste si nu deodata, releva ca potentialitatile noastre pot di dezvoltate.
Aceasta va incerca sa demonstreze filozofia constructivista a educatiei.Reprezentanti ai naturalismului:
Rousseau, Pestalozzi, Froebel, Herbart, Spencer,

9. CONSTRUCTIVISMUL

Constructivismul pune accent pe Achizitionat, fara a neglija Datul. Ideea de baza aici este ca: omul se
construieste prin propria activitate, nu doar pe baza a ceea ce este natural in noi, ci, mai ales, pe ceea
ce este social si deci cultural. Constructivismul sustine ca zestrea sociala construita de om prin cultura
si civilizatie este cea care are un rol major in devenirea ca om a copilului. Ramanand doar fiu al
naturii, omul nu s-ar fi putut dezvolta decand in cadrul acesta. Or, ceea ce vedem in jur este mai
degraba o transformare culturala a naturii si chiar o imbogatire a acesteia. Poate constatarea cea mai
evidenta este ca azi obiectele si fenomenele naturale din jurul nostru se modeleaza in raport cu nivelul
de cunoastere si mijloacele puse la dispozitie de aceasta cunoastere. O astfel de lume a bunurilor
culturale construite de om in procesul istoriei sale, conditioneaza dezvoltarea copilului, la fel ca si cea
naturala, in sensul ca absenta ei bareaza drumul spre umanitate. Modificarea continua si accelerata a
mediului, a problemelor pe care trebuie sa le rezolvam, a aspiratiilor care ne anima, cere si o adaptare,
o constructie interna si chiar externa capabila sa raspunda acestei schimbari. Fara toate acestea,
existenta noastra inceteaza.Constructivismul pune in evidenta ca fundamentala este constructia
gandirii si actiunii proprii, influenta parintilor, a cadrelor didactice, a celor din jur, fiind doar un sprijin
si nu o copiere a activitatii acestora. Are loc si un proces de imitatie, dar acesta este secundar si posibil
de utilizat mai ales in fazele timpurii ale dezvoltarii copilului.Invatarea, cunoasterea de catre elev sau
student este totdeauna ceva care se construieste prin confruntarea dintre ceea ce ne furnizeaza familia,
scoala, mediul uman din jur si ceea ce rezulta din dezvoltarea launtrica a gandirii noastre, a
sensibilitatii si actiunii proprii. Aici se origineaza indemnul ca didactica sa utilizeze preponderent

12
 mijloacele euristice, iar metodologia sa se bazeze pe confruntarea de idei, pe fapte sau evenimente,
adica pe dialectica. Constructivismul incearca sa ne dezvaluie cum se construieste individualitatea
noastra in interactiunea cu ceilalti si mai ales cu familia si scoala. Reprezentant: Piaget

10. EDUCATIA INTELECTUALA

Educatia intelectuala a ocupat si ocupa un rol prioritar in istoria educatiei. Omul este definit ca avand
drept caracteristica fundamental ratiunea, gandirea, lucrul cu ideile, iar educatia intelectuala tocmai
aceasta urmareste. Poate asa se explica existenta unei anumite predominante a educatiei intelectuale
cand spunem ca traim intr-o societate bazata pe cunoastere. De la inceput se impune o prima precizare:
copilul la venire ape lume poseda doar predispozitii pentru o viata rationala, pentru a cunoaste in mod
complex lumea, si nu o gandire gata formata, cum sunt diferitele parti ale corpului. Noi cunoastem
lumea prin simturi si ratiune. Adica exista doua trepte pe care le strabat informatiile despre lumea
externa si despre noi pana a putea fi formulate ca adevaruri> treapta senzoriala sic ea rationala. In prima
etapa, primim informatii despre lumea inconjuratoare prin simturi: vaz, auz, miros, tactil, gustative
prvind calitatile obiectelor si fenomenelor. Aceste informatii sunt insa amestecate, cele esentiale cu cele
neesentiale, importante cu neimportante, informatii adevarate dimpreuna cu cele iluzorii. De exemplu,
daca privim rasaritul soarelui pe cer, informatiile furnizate de vaz ne spun ca acest rasarit s-ar datora
miscarii soarelui pe bolta cereasca. Dar aceasta perceptive, ca multe altele, nu este decat o aparenta, o
iluzie si deci eroare. Abia gandirea, prin corelarea unor multiple informatii si a unor experiente stiintific
demonstrate, va ajunge la adevarul ca, de fapt, rasaritul soarelui se datoreaza miscarii pamantului si nu
celei a soarelui, care are si el o miscare printer astri. Ce-a de-a doua treapta, cea rationala sau logica, este
cea care lucreaza cu abstractii, adica notiuni, judecati si rationamente si are menirea de a analiza,
compara si sintetiza informatiile si de a deosebi ceea ce este essential de neesential, general si particular,
necesar si intamplator. In felul acesta, activitatea umana se poate baza pe informatii adevarate, pe legile
care guverneaza obiectele si fenomenele, pe ceea ce este permanent si, in cazul schimbarii, pe
descoperirea legilor pe baza carra se face schimbarea. Ceea ce se urmareste pe termen mai lung prin
educatia intelectuala este o formare si dezvotare complexa a finite umane care solicita eforturi foarte
mari din partea fiecaruia dintre noi, a societatii, a tuturor institutiilor care se ocupa cu educatia. Aceasta
reiese si din formularea, fie si succinta, a obiectivelor urmarite de educatia intelectuala la nivel scolar si
universitar, si anume:

-Constituirea unui sistem complex de informatii despre natura, societate si gandire;

-Formarea si exersarea calitatilor cognitive prin care se recepteaza, utilizeaza si produc ideile;
-Formarea capacitatilor de a invata sa inveti;
-Crearea si dezvoltarea continua a motivatiei de a lucre cu idei din ce in ce mai complexe;
-Formarea unui stil de munca intelectuala, a unei modalitati proprii de receptare, prelucrare, utilizare si
creare a ideilor;
-Formarea unei conceptii proprii despre lume si viata.

11. EDUCATIA RELIGIOASA

13
“Cu cat se dezvolta cunoscutul, cu atat se dezvolta necunoscutul, unde singurul mijloc de navigatie
este credinta.” Immanuel KantConceptul de religie (de la relegare, legatura) se pare ca initial a
semnificat sistemul de relatii dintre om si Dumnezeu, mai ales sub aspectul datoriilor fata de Creator,
fata de respectarea Legilor Divine. Astazi, in continutul sau profund, religia este compusa dintr-un
sistem de credinte, de doctrine, de explicatii si trairi, de practici si moduri de organizare a raporturilor
cu Divinitatea.Din punct de vedere istoric, religia se pare ca are o vechime de peste 4000 de ani,
aparitia ei fiind legata de cultul mortilor si de o prima incercare de intelegere a ratiunii lumii. In zilele
noastre se considera ca exista circa 5000 de religii, cele mai raspandite fiind Crestinismul, Islamismul,
Budismul, Confucianismul etc. In Romania functioneaza in prezent 16 culte religioase, predominant
fiind Crestinismul ortodox care cuprinde, dupa unele date, 86% dintre tomani. Orice religie are trei
elemente majore: un sistem de idei, adica o doctrina; un sistem de ritualuri, de practici de cult privind
comportamentul uman (rugaciuni, ingroparea mortilor, respectarea sacrului etc.), o organizare sociala
in teritoriu (episocpii, mitropolii, Patriarhie etc.). Doctrinele religioase au cateva teme majore prin care
incearca sa explice facerea Lumii si a Omului, regulile de respect si pretuire a Creatorului, Conditia
Umana sau Indrumari pentru viata practica (ce sa manance, cand si cum sa se lucreze, ce obligatii au
parintii pentru copii si copiii fata de parinti, oamenii unii fata de altii, respectul proprietatii
etc).Religiile aparute in civilizatia antica vor ajunge treptat la personificarea zeitatilor prin care se va
siblinia originea divina a Creatiei omului si faptul ca acesta este o unitate a doua lumi – corpul si
sufletul – cel din urma fiind ceva transmis direct de la divinitate. Crestinismul, care cuprinde in
prezent peste 1,4 miliarde de oameni, are ca semn distinctiv crucea, iar personajele supreme sunt:
Dumnezeu, Fiul si Sfantul Duh, Dumnezeu fiind tatal tuturor vazutelor si nevazutelor.

Ideile doctrinare majore din evanghelii sunt, dupa cum se stie, urmatoarele: Dumnezeu a facut
Lumea si Omul; Omul nu a ascultat porunca divina si a cazut in pacat; pentru a putea ramane Om,
acesta are nevoie de legi dupa care sa se calauzeasca (cele 10 porunci). Prin rugaciune si un anumit
mod de viata (post) acesta poate sa-si rascumpere greselile. La aceasta se adauga ideea existentei a
doua lumi vesnice: Raiul si Iadul, unde vor ajunge sufletele dupa moarte, in urma judecarii faptelor
facute pe pamant, precum si faptul ca omul ar fi pierdut drumul spre divinitate si Dumnezeu l-a trimis
pe Fiul Sau pe Pamant pentru a-i ajuta pe oameni sa regaseasca drumul adevarat spre divinitate si sa
nu piara lumea. Geneza starii de religiozitate la copil nu poate avea doar cauze externe. Chiar daca ar
fi vorba de un mimetism, pentru ca acesta sa prinda radacini adanci este nevoie sa raspunda unei
trebuinte intr-o situatie data, ceea ce de fapt l-ar anula ca princpiu explicativ. Prin trairea religioasa,
14
copilul isi construieste sacrul si relatiile sale cu acesta. Copilul descopera sacrul si construieste o traire
religioasa aflandu-se, intamplator, de pilda, in prezenta unor ceremonii funerare religioase sau
oficierea religioasa a unor momente din viata omului, cum ar fi o nunta, un botez, etc. S-a ajuns la
ideea ca in dezvoltarea sa religioasa, copilul ar parcuge o suita de trepte:

1)Primul nivel este cel nereligios. Starea de religiozitate este prezenta doar cand exista trebuinta
acesteia pentru om, iar pe de alta parte, sacrul este o descoperire personala si religia se invata.
2)Al doilea nivel este religiozitatea conventionala sau conforma cu rolul acesteia. Elementele centrale
aici sunt pedeapsa, autoritatea, orientarea spre supranatural, cerinta datoriei fara explicare si intelegere,
conformitatea cu ceea ce se cere, ce se crede si face. In acest punct identificabil intre 7 si 14 ani are loc
geneza trairilor religioase si descoperirea sacrului.
3)Cel de-al treilea nivel in dezvoltarea ontogenetica a subiectului este considerat a fi autoacceptarea
sacrului, a principiilor religiei si devenirea lor ca motiv in activitatea religioasa. Adica trairea sacrului
si religiei patrunde in interioritate si devine o manifestare a acesteia.

Obiectivele educatiei religioase urmaresc asimilarea doctrinei religioase, a ritualurilor si practicilor

religioase, a ritualurilor si practicilor religioase, precum si intelegerea modului de organizare a cultului
respectiv. Elemente de prim ordin aici sunt cele ce privesc limbajul specific si informatiile despre
acest fenomen, dar si imperative cum sunt: sa fii drept credincios al lui Dumnezeu; sa fii drept; sa ai
sentimente religioase cum sunt smerenia, milostenia etc. Sa nu uitam ca in Romania existand un numar
relativ mare de culte religioase, obiectivele educatiei religioase sunt formulate in acord cu doctrinele si
practicile acestora.

12. EDUCATIA MORALA

Asimilarea comportarii morale a fost de mii de ani considerata drept preocupare centrala a educatiei.
Chiar si azi – a fi bine educat – semnifica a sti si a putea sa te comporti corect din punct de vedere
moral, iar – a fi civilizat – inseamna a avea o temeinica educatie morala.In civilizatia europeana si nu
numai, morala s-a dezvoltat sub influenta crestinismului care a promovat Tablele legii sau Cele zece
porunci: sa nu ucizi, sa nu furi, sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti etc. In zilele noastre, din
cauza globalizarii mai ales, morala s-a relativizat foarte mult, in raport cu epocile trecute, incluzand
noi principii si norme de comportare cum sunt: toleranta, acceptarea diversitatii comportamentelor,
interculturalitatea etc. O specificitate majora a educatiei morale este aceea ca ea nu se realizeaza prin
simplul raport de comunicare dintre educator si educat, ci presupune trairea afectiva, adeziunea la
15
valorile, principiile si normele morale si adoptarea unui cmportament corespunzator. Asta deoarece
valorile si normele morale desemneaza un anume mod de a fi, de a munci, de a trai impreuna cu
ceilalti, de a te comporta. Ele exclud duplicitatea, „jocul dublu”, atitudinile ascunse, nedeclarate,
mimetismul. Dictionarele reliefeaza ca valorile morale semnifica acea trasatura pozitiva prin care sunt
puse in evidenta calitatile certe. Un om modest, de exemplu, este acela care, costient de valoarea, de
capacitatile sale, nu le exprima zgomotos, nu face caz de ele. El stie ce este capabil sa realizeze, dar
evita sa vorbeasca despre propria-i persoana, sa se laude.Valorile morale nu desemneaza un obicet, o
situatie, un eveniment care poate fi pipait, masurat, fotografiat, ci o realitate extrem de complexa, care
cuprinde mii si mii de evenimente, atitudini, actiuni. Stadiile dezvoltarii morale la copil sunt
urmatoarele:

- Stadiul egocentric, 4-6 ani;

- Stadiul cooperarii morale, 7-10 ani;
- Stadiul codificarii morale, 11-15 ani;
- Stadiul legii morale, peste 16 ani.

Valorile morale asigura integrarea in grupul din care face parte, incurajeaza manifestarea activa in
procesul invatarii si genereaza acea competitie loiala intre elevi pentru afirmarea plenara a fiecarei
personalitati.Obiectivele educatiei morale vizeaza formarea constiintei si comportamentului moral, a
trasaturilor pozitive de vointa si caracter. Activitatea din scoala este zona unde copilul asimileaza
continutul informational despre fenomenele morale. Faptele, intamplarile, evenimentele, atitudinile
capata sensul moral pentru elev prin aprecierea facuta de parinti, de cadrele didactice, prin explicarea
mai ampla a urmarilor lor sociale pentru grupul respectiv.Modalitatile si mijloacele de educatie morala
sunt multiple. Ele pot fi grupate in 3 mari categorii: expozitive (povestiri, relatari, istorisiri etc.),
interogative (intrebari, raspunsuri, dialog etc.), practic-demonstrative (invatare prin activitatile de
grup, jocul de rol, dramatizari ale unor povestiri etc.) si mai ales prin exercitiul moral.Dintre jocurile
didactice cu cel mai inalt potential educativ, sub aspect moral, sunt cele sportive. Acestea presupun
competitie, regulamente, ordine, respectarea adversarului,spiritul de dreptate, cinste, corectitudine,
fair-play, incredere in fortele proprii, devotament pentru echipa etc. Astfel se invata nu doar un set de
exercitii motrice, dar mai ales unul de exercitii morale. Este un fel de repetitie generala a modului
moral si social de a fi in grup, cu prilejul unei activitati in care sunt in joc unele calitati precum
onoarea, curajul, indemanarea, priceprile, viteza de actiune etc.

13. EDUCATIA ESTETICA

16
Notiunea de estetica provine din grecescul estesis care semnifica simtire. De aici si anestezie, adica
suprimarea sensibilitatii si respective, a durerii. Conceptul de estetica a fost introdus la mijlocul
secolului al XVIII-lea de catre Baumgarten pentru a desemna teoria cunoasterii sensibile care ar
complete cunoasterea logica. Fr. Schiller (1759-1805) este cel care considera ca frumosul constituie
principala valoare estetica, frumosul fiind identificat cu insasi viata prelucrata de vointa creatoare a
omului, din care rezulta opera de arta. Treptat se extinde intelegerea fenomenului esthetic, in present
acesta desemnand totalitatea emotiilor, a sensibilitatilor, trairilor prin care se exprima atitudinea omului
fata de realitate prin valorile estetice- frumosul, eroicul, poetical, tragicul, comical, dramaticul etc.
Simtul estetic, sensibilitatea si criteriile de apreciere sunt specific diferitelor epoci istorice. In urma
anilor petrecuti in India, Mircea Eliade marturisea ca a inteles ca frumosul nu este ceva pe care il atarni
pe perete sub forma unei picture, ci lumea armoniei faptelor tale. Valoarea estetica cea mai cunoscuta
este “Frumosul”. Aceasta exprima armonia de sunete, culori si idei, de miscare si comportamente care
implica trairea unor emotii si sentimente de satisfactie si admiratie, de bucurie. Literatura de specialitate
considera ca Frumosul s-ar exprima prin trei ipostaze: frumosul natural, cel uman sic el din arta.
Frumosul natural se manifesta ca urmare a interactiunii dintre om si fenomenele natural, in urma carora
sunt generate emotii si sentimente specifice. Contemplarea unui rasarit de soare exemplifica o astfel de
forma de frumos. Acest frumos este receptat numai prin existenta unei educatii care sa faca posibila o
traire a acestor fenomene.Frumosul uman se refera la armonia, la imbinarea intr-un anume mod a
comportarilor, a manifestarilor noastre care produc o incantare, o sensibilitate ce ne impresioneaza si
care ne face sa credem ca asa ar trebui sa fie fiecare dintre noi. Este vorba de armonia launtrica a starilor
noastre, de sufletul frumos, cum se spunea in Antichitate. Spre deosebire de frumosul natural, acesta este
ceva construit, format prin educatie si autoeducatie. Mentionam insa ca la orice om putem deosebi un
frumos natural ca armonie a proportiilor, a culorilor, a imbinarii intr-un anume fel a timbrului vocii cu
mimica sau pantomima etc. Dar si acest frumos corporal este in buna masura tot rezultatul unei educatii,
cea fizica de data aceasta. O miscare, o alergare, o saritura sau chiar un gest pot avea in ele atat frumosul
cat si opusul acestuia, uratul. De altfel, dansul, ca forma umana a frumosului prin miscare, exprima
tocmai o astfel de armonie care produce emotii si sentimente estetice. Forma cea mai ampla de
exprimare a frumosului, si in general a valorilor estetice, o constituie arta. Este vorba de frumosul
construit de om pentru incantarea sa launtrica. Specificul arei pare a fi faptul ca lucreaza cu ceea ce se
cheama imaginea artistica prin care se reflecta realitatea intr-o forma diferita fata de stiinta. Arta ar
putea fi denumita ca efortul de surprindere a esentei prin prezentarea sensibila a fenomenelor. O valoare

17
estetica prin care se exprima poate cel mai bine conditia omului actual este tragicul. Valori precum
armonia cu natura, pretuirea omului in sine, bucuria lucrurilor simple, sacrul, iubirea, fidelitatea, cinstea,
curajul sunt adesea considerate drept ceva ce nu ar mai corespunde timpului nostru. Tragicul apare din
deteriorarea raporturilor umane, al reinstituirii razboiului tuturor impotriva tuturor. Din pacate a scazut
dramatic numarul celor care citesc poezie, viziteaza muzee sau merg la concerte si spectacole de
teatruEducatia estetica este un ansamblu de activitati de formare si dezvoltare a sensibilitatii, a
emotivitatii si sentimentelor specifice receptarii lumii cu ajutorul imaginilor artistice. Obiectivele majore
urmarite sunt:

-Formarea si dezvoltarea capacitatilor de creatie artistica;

-Aparitia si dezvoltarea simtului estetic prin care se surprinde aspectul sensibil al fenomenelor,
intelegerea si aprecierea fruosului, sublimului, tragicului si deci a gustului pentru valorile estetice, a
judecatilor de receptare profunda aa lumii valorilor estetice, a judecatilor de apreciere specifica si,
desigur, a criteriilor cu care opereaza aceste judecati.

Adevaratul mijloc de exprimare a sensibilitatii estetice este creatia personala. De aceea se cer incurajate
revistele scolare, serbarile de sfarsit de an scolar, sopectacolele realizate de elevi sau studenti cu prilejul
Colindelor de Craciun etc.

14. FUNDAMENTELE PSIHOLOGICE ALE EDUCATIEI

Educatia este, cel mai adesea, definita ca ansamblul transformarilor fizice, intelectuale, sociale,
morale, estetice, profesionale etc. Intervenite in formarea si dezvoltarea noastra ca oameni. Toate
aceste transformari sau dezvoltari implica fenomene psihice. Azi se considera ca structura psihicului
uman ar fi formata din: procese psihice care se subdivid in cognitive, afective, volitive; activitati
psihice care ar cuprinde limbajul, invatarea, creatia, si, in sfarsit, trasaturi de personalitate ce
inglobeaza temperamentul, caracterul si aptitudinile. O buna parte a psihicului este inteleasa si in
legatura cu ansamblul de trebuinte si motive implicate in activitatea umana. Dupa Maslow,
principalele trebuinte si motive ale omului ar fi in numar de 8:

- Trebuinte vitale – constand in nevoia de hrana, de aparare impotriva agresiunilor din mediu, de
reproducere etc.;
- Trebuinte de securitate – raspunzand nevoii de echilibru emotional, evitarea primejdiilor,
asigurarea conditiilor de viata si de munca, protectia propriei persoane;

18
- Trebuinte sociale – constand din nevoia de afiliatie si adeziune, identificare cu altii, apartenenta
la familie, la grup social si comunitatea culturala;
- Trebuinte relative la Eu – legate de necesitatea stimei fata de sine, de prestigiu, reputatie,
participare la decizii s.a.
- Trebuinte de autorealizare – exprimand cerintele de sportire a potentialului creator personal;
- Trebuinte cognitive – care exprima necesitatea de a intelege, a descoperi si a inventa;
- Trebuinte estetice – care orienteaza comportamentul spre obtinerea armoniei, echilibrului, ordinii
si puritatii;
- Trebuinte legate de concordanta intre cunoastere, simtire si actiune – care includ conditiile
integrarii personalitatii si a coerentei comportamentului.

In ceea ce priveste procesele psihice cognitive primare, cum sunt senzatiile, perceptiile, reprezentarile,
formarea si dezvoltarea lor pare a urma mai degraba linia spontanului si intamplatorului in prima
copilarie.Vointa, ca forta prin care depasim obstacolele, asigura substanta majora in actiunile de
invatare, asimilare si dezvoltare a cunoasterii si experientei umane. S-a observat de mult ca rezultatele
deosebite in activitatile din orice domeniu le obtin, de regula, cei care au o vointa puternica, vointa
care, sa nu uitam, este si ea un rezultat al formarii umane. Limbajul, ca activitate osihica umana, este
de importanta capitala in educatie, deoarece asigura posibilitatea succesului la informatii, stiut fiind ca,
de fapt, cuvintele sunt haina materiala a gandirii.Cea mai importanta forma de influentare corecta a
dezvoltarii psihicului este educatia. Influenta educatiei asupra psihicului se supune insa, in buna
masura, unor principii intre cele mai importante sunt:

-Trecerea de la influente exterioare la motivatii interioare;

-Cooperarea activa intre cel ce invata si cel care il invata;
-Intensificarea efectului educativ prin influente sociale;
-Adecvarea influentei educative la nivelul dezvoltarii celui ce invata;
-Cresterea efectului de influentare educativa, gratie personalitatii profesorului.
O idee deosebit de improtanta este ca invatarea trebuie sa tina seama de cresterea si dezvoltarea
organismului, de experienta acumulata si de interactiunea dintre acestea.

Invatarea cuprinde pe cineva care invata, evenimentele care stimuleaza organele senzoriale si
gandirea celui care invata, care poarta numele de situatie stimul, actiunea rezultata din stimuli si
activitatea de raspuns la acestia. Exista incercari de a centra activitati pe cel ce se educa, se instruieste.
Invatarea este o activitate ce se realizeaza prin mai multe modalitati sau tipuri specifice:

19
- Invatare spontana, adica intamplatoare si care aparte prin simplul joc al faptelor si
evenimentelor, al raporturilor noastre cu obiectele, cu alti oameni.
- Invatare sistematica sau organizata, unde exista o activitate constientizata ca scop si care se
realizeaza gradual si controlabil,, temeinic si activ, potrivit cunoasterii fenomenului invatarii, sub
indrumarea unor persoane competente.
- Invatare motrica, unde se invata activitati senzomotorii sau psihomotrice, scheme de rezolvare a
activitatilor de miscare corporala etc.
- Invatare verbala sau intelectuala, adica a cuvintelor, notiunilor si ideilor, a solutionarii
problemelor cu ajutorul gandirii.
- Invatare prin imitatie – cand avem o reproducere cat mai fidela a unor acte, scheme, operatii, idei
etc.
- Invatare creativa – atunci cand invatarea este realizata prin descoperirea de noi legaturi intre
elementele uneia sau a mai multor idei, a unor procese sau a unor sinteze originale intre informatii sau
structuri de cunoastere etc.
- Invatare mecanica – daca invatarea este doar memorare, fara intelegerea profunda a unor notiuni,
idei etc., sau moduri de rezolvare a unor probleme;
- Invatare logica – atunci cand asimilarea ideilor, actelor motrice, a structurilor de cunoastere si
actiune se face prin intelegerea legaturilor dintre acestea.

Conditiile in care se realizeaza invatarea pot fi atat interne cat si externe. Cele interne privesc
caracteristici si procese biologice si psihologice. Motivatia in invatare este una interna (intrinseca) sau
externa (extrinseca). Conditiile externe ale invatarii desemneaza imprejurarile din afara noastra in care
invatam, si anume: clima, umiditatea, altitudinea, gradul de poluare, mediul social din familie, din
scoala, grupul de prieteni etc. Aspectele invatarii aflate in stransa legatura cu educatia si instruirea scot
in evidenta rolul imens al organizarii acesteia pentru formarea omului. In mod practic, invatarea
scolara si universitara presupune cateva etape de maxima importanta, si anume:

a) Receptarea materialului, a actelor ce trebuie invatate;

b) Intelegerea acestora;
c) Fixarea;
d) Actualizarea si aplicarea;
e) Generalizarea sau extinderea celor invatate la clase din ce in ce mai ample de idei sau
acte umane.
f) Neaparat trebuie sa subliniem ca invatarea de orice fel are atat o componenta
intelectuala, cat si una practica.

20
 Ceea ce se desprinde ca regula de aur a invatarii se poate formula astfel: sa invatam prin
intelegere, sa memoram constient si nu mecanic ceea ce este sential, necesar si universal, sa avem un
stil, un mod propriu de organizare si desfasurare a invatarii pe parcursul intregii vieti.

15. FUNCTIILE EDUCATIEI

O functie fundamentala a educatiei este accea de a selecta si asigura asimilarea experientei sociale
valoroase pentru integrarea ampla a individului in societate. Cercetarile lui margaret mead (1901-1978)
releva ca in ceea ce priveste procesul devenirii omului ca fiinta culturala, nu exista nicio deosebire
fundamentala intre copilul nascut intr-un mare oras si cel nascut intr-un trib primitiv, intrucat amandoi
sunt nevoiti sa invete aproape totul prin contactul cu diferitele aspecte ale experientei sociale, ale
cunoasterii si aprecierii, prin asimilarea acestora ca afect ale influentei educative organizate care
genereaza formarea si dezvoltarea caracteristicilor omului ca fiinta culturala. Functia fundamentala a
educatiei se realkizeaza pe trtei planuri de actiune: cognitiv, axiologic si praxiologic. Functia cognitiva
exprima caracteristica generala a omului prin care se asigura cunoasterea legitatilor care guverneaza
lumea. Cunoasterea este componenta fundamentala a intregului continut al educatiei si o conditie
hotaratoare pentru explicarea diferitelor paliere ale educatiei. Cultura unui individ inseamna, in primul
rand, capacitatea de a folosi informatia pentru a gandi, a interpreta, a crea noi valori.Functia axiologica a
educatiei exprima faptul ca omul este o fiinta prin excelenta valorizatoare. Educatia propune un ideal de
om si criterii cu ajutorul carora el sa poata stabili o ierarhie a valorilor, pentru ca apoi sa se solicite
indivizilor adoptarea anumitor atitudini si moduri de actiune. Functia praxiologica (practica) are in
vedere modul de a actiona eficient. Menirea fundamentala a formarii omului este sa poata interactiona,
ca om, cu mediul natural si social, sa poata sa-si asigure dezvoltarea proprie, pastrand totusi mereu un
echilibru cu factorii care conditioneaza viata, gandirea,, sensibilitatea, trairea sa. Aici anticii denumeau
intelepciunea acea capacitate de a putea actiona cu masura in tot ceea ce faci. O latura importanta a
functiei praxiologice a educatiei este considerata cea economica. Alte functii ale educatiei: -Constructia
si reconstructia unui model intern prin care intelegem, ne dezvltam permanent si interactionam cu lumea

- Functia de emancipare, de castigare a libertatii in gandire, in apreciere si actiune;

- Functia de universalizare, de dobandire a unor structuri si mijloace prin care se depasest
- Eexistenta strict individuala, locala, putand avea una planetara sau chiar cosmica;
- Functia de orientare, de conferire a unor repere pentru determinarea drumului parcurs in
existenta si ceea ce mai poate fi parcurs;

21
- Functia de ordonare, in sensul ca se asigura prezenta unui logos, a unei ordini intr-o realitate
unde logosul naturii, al societatii si al gandirii sunt reunite intr-un intreg si care asigura
permanentul in devenirea noastra ca persoane.

16. FINALITATILE EDUCATIEI

Omul isi fixeaza anumite tinte, anumite obiective sau scopuri pe care doreste sa le realizeze. Acestea
pot fi insa mi mult sau mai putin constientizate. In cazul educatiei, ca activitate umana fundamentala,
aceasta contine in sine finalitati, adica un ideal, scopuri si obiective. Scopul, obiectivele educatiei
exprima raportul constient al omului fata de propria sa destinatie, fata de activitatea pe care vrea sa o
realizeze cu toate fortele. Scopul in educatie exprima o realitate viitoare si se bazeaza pe previziune.
Scopul ne arata spre ce se tinde, ce trebuie facut, in vreme ce previziunea exprima ceea ce va fi, ce se
va produce in viitor. Scopul nu este doar o prognoza. El se bazeaza pe aceasta, dar nu se poate reduce
la ea. Scopurile in educatie sunt determinate de nivelul dezvoltarii omului. Elementul major al
finalitatilor in educatie si instruire este idealul de om pe care urmaresc sa-l realizeze acestea. Omul
este doar perfectibil, fara a putea atinge vreodata perfectiunea. Idealul unei educatii exprima aspiratiile
unei epoci. Intelegerea idealului educatiei presupune raportarea acestuia la cel social. In Romania, in
prezent, functioneaza doua tipuri de idealuri in educatie. Primul si poate cel mai raspandit este idealul
de om ajuns bogat material, chiar daca, sub aspect moral, spiritual sau cultural acesta este o nulitate. O
astfel de reprezentare vine in contradictie flagranta cu cel de-al doilea tip de ideal in educatie – un om
care sa-si dezvolte amplu toate laturile personalitatii sale, sub aspect cognitiv si afectiv, al aptitudinilor
si cel al caracterului. Adica asa cum trebuie sa fie toti oamenii si nu doar cativa. Realizarea unui astfel
de deziderat depinde de mijloacele materiale pe care le are familia noastra si ceea ce aloca societatea
in acest scop. Daca mijloacele financiare si materiale sunt modeste, evident ca idealul educatiei
ramane doar o poveste frumoasa si atat. De aici responsabilitatea enorma a factorilor de conducere din
societate pentru destinul a milioane de oameni si a societatii in ansamblu. Astfel de mesaje
contradictorii pot avea repercusiuni negative grave asupra angajarii elevilor si studentilor in efortul
formarii complexe si multilaterale a acestora. Scopurile educatiei sunt derivate din idealul acesteia. Ele
exprima finalitati de nivel mediu de generalitate si care se pot realiza intr-o perioada cu durata medie
de timp. Scopurile exprima o detaliere a unor componente ale idealului la nivelul proceselor de
educatie. Zona finalitatilor pe care literatura de specialitate a dezvoltat-o cel mai mult este insa cea a
obiectivelor educatiei si instruirii.Obiectivele au un nivel mai restrans de generalitate si se realizeaza

22
in perioade relativ scurte de timp. Obiectivele indica achizitii concrete, controlabile si verificabile
asupra a ceea ce asteptam sa fie si sa poata face copiii sau adultii cuprinsi intr-un proces de educatie.
De aici si rolul foarte important al obiectivelor educatiei prin care se asigura anticiparea rezultatelor,
orientarea si reglarea procesului de educatie, stabilirea unor criterii, in baza carora se poate stabili
performanta realizata. Cea mai raspandita clasificare este cea a lui B. Bloom (1956). Acesta imparte
obiectivele educatiei in cognitive, afective si psihomotrice. Obiectivele cognitive se divid in: receptare,
intelegere, aplicatie, analiza, sinteza si evaluare. Obiectivele cognitive au in vedere modificarile,
dezvoltarile ce asteptam sa se produca in mod intentionat la nivelul structurii cunoasterii celui ce se
educa. O concepte generala corecta asupra finalitatilor educatiei si implicit asupra obiectivelor trebuie
sa plece de la cele trrei raporturi fundamentale ale omului cu lumea – de cunoastere, de apreciere si
actiune practica. Conceptul de operationalizare semnifica definirea in termeni observabili si masurabili
a unui comportament prin verbe de actiune (de ex. a distinge, a modifica, a compara, a aplica, a
analiza, a utiliza, a stabili, a identifica, a construi, a sitetiza etx.) Operationalizarea obiectivelor
educatiei presupune precizarea performantei si, desigur a unui prag minim acceptabil al performantei.
Efortul este aici de a stabili ce va fi capabil sa faca, sa gandeasca, sa spuna sau sa aleaga cel care a fost
cuprins intr-un proces de educatie, dupa ce a incetat secventa respectiva prin care s-au realizat
schimbarile proiectate, adica a ceea ce se cheama comportament final. Un om retine pana la 90% din
ceea ce face si doar 10-15% din ceea ce aude sau citeste. Nu toate obiectivele educatiei pot fi
operationalizate. Se face deosebirea intre obiectivele inchise si deschise ale educatiei. Obiectivele
inchise sunt acelea care au in vedere formarea unui comportament aproximativ identic pentru toti cei
cuprinsi in procesul de educatie. De exemplu, elevii trebuie sa posede capacitatea de a determina
componentele unei figuri geometrice sau ale unei plante. Aici nu pot fi decat raspunsuri standard,
adica in conformitate cu structurile respective. Cand este vorba de raspunsuri personale in situatii –
cum ar fi capacitatea de a lua decizii privind solutia unor probleme, si intrucat fiecare problema poate
avea mi multe solutii, atunci obiectivele se considera a fi deshise pentru ca exprima capacitati
personale ce nu pot fi reduse la o singura varianta. Cand este vorba de educatia neorganizata sau cum
este cea din familie, de pe strada, lucrurile se complica. Atat idealul cat si scopurile si obiectivele, aici
sunt foarte vagi sau chiar lipsesc. Asa se explica de ce se vorbeste de existenta a doua educatii..

17. EDUCATIE SI PERSONALITATE

23
Viata noastra este o inlantuire de activitati, de ganduri, de sensibilitati si evenimente, de succese si
insuccese. Ciclurile evolutiei individualitatii, respectiv a personalitatii noastre, prin care intelegem
modul propriu de a fi, a gandi, a lucra, a rezolva problemele, a interactiona cu lumea, cu alti semeni etc.
Viata individului nu este o curgere linistita a timpului in care se desfasoara anumite evenimente, ci
aceste evenimente poarta amprenta duratelor si succesiunii fazelor vietii noastre. Aici timpul are atat o
semnificatie exterioara, fizica (ore, zile, ani, anotimpuri etc.) cat si una „interna” de evolutie biologica si
psihica. Se vorbeste de varsta cronologica pe care o avem, respectiv de numarul de ani de la nastere, de
varsta biologica, adica nivelul, starea evolutiei biologice, de varsta intelectuala si, intr-un plan mai larg,
de cea psihica. Varstele omului au unele caracteristici generale, adica la toti oamenii, desi diferentierile
dintre varsta biologica si cea cronologica pot fi destul de mari. Ritmurile vietii in fiecare etapa, , la
fiecare varsta, sunt diferite si ca aceste ritmuri depind, in buna masura, de densitatea evenimentelor si
repeziciunea succesiunilor duratelor. Departajarea fazelor vietii individuale a varstelor nu este unanim
acceptata. Totusi cea mai raspandita clasificare este urmatoarea:

a) Prima copilarie – de la nastere pana la 7 ani;

b) A doua copilarie – de la 7-11 ani;
c) Prima tinerete – respectiv, pubertate, de la 12-14 ani si adolescenta, de la 15-18 ani;
d) Adultete – de la 18-65 ani, care se subdivide in: adultete tanara 19-35 de ani, adultete mijlocie
36-50 de ani si adultete tarzie 51-65 ani.
e) Batranete – 66-85 ani, iar pentru unii inca destui ani dupa aceea, care se subdivide si aceasta in
batranete initiala 66-75 ani si batranete tarzie 75-85 ani, respectiv, pana la sfarsitul
vietii.

Diversi autori (Moss, M., Antonescu, P.) impart viata omului in 7 varste care ar avea anumite
caracteristici. Astfel, in prima varsta, copilul ar fi „strain si fara ajutor” care intra in lume prin grija
parintilor, in special a mamei.A doua varsta ar fi caracterizata prin manifestari primitive: adorarea
eroilor, se catara, vaneaza, sapa pesteri, construieste adaposturi fotificare. Cea de-a treia varsta a
omului ar fi dominata de exuberanta tineretii, romantism si iubire. Propria personalitate, eul, lumea
interioara, legatura cu societatea si sexualitatea se considera ca ar completa caracteristicile acestei
varste. Specific varstei a patra se considera a fi efortul concentrat pentru obtinerea succesului in
viata.Etapa a cincea a vietii se considera a fi zona care ar fi caracterizata prin recunoasterea „reusitei”,
a trairii unor clipe de fericire si bucurie cu o mare profunzime. Varsta a sasea ar marca declinul
generalizat al individului. Este perioada in care ar slabi vizibil fortele fizice si psihice ale omului.

24
Viata omului s-ar incheia cu ce-a de-a saptea varsta. Acum ar redeveni ce a fost si la inceputul vietii –
singur, neajutorat si dependent aproape total de cei din jur. De la nastere pana la 18 ani fiecare dintre
noi isi formeaza un model interior de interactiune, mai mult sau mai putin complex, cu lumea, sub
aspectul cunoasterii, al aaprecierii si actiunii proprii. Din 15 in 15 ani apoi, acest model ar fi
restructurat, in acord cu provocarile mediului, cu „temele” dominante ale vietii si cu acumularile
anterioare. Personalitatea reprezinta mai mult decat o acumulare si sedimentare a experientei
ontogenetice. Este si o organizare in timp a valorilor reale si potentiale. Personalitatea este modul
propriu de a fi, de a gandi, a aprecia si a actiona al unui individ. Personalitatea unui individ este o
realitate extrem de complexa, aflata mereu in constructie. Ea contine, evident, cee trei dimensiuni:
temperament, aptitudini si caracter – de care vorbeste psihologia, dar atat in interiorul acesteia, cat si
in afara ne apare mai ales ca o gandire care se gandeste. Ralph Linton observa ca trasaturile de
personalitate difera de la o societate la alta, si membrii fiecarei societati vor prezenta totdeauna variatii
individuale considerabile. Acesta distinge ideea de „personalitate de baza” sau ceea ce se numeste
„personalitate statuara”. Personalitatea de baza este data de faptul ca membrii oricarei societati au in
comun un lung sir de elemente ale personalitatii care formeaza o configuratie destul de bine integrata
si care alcatuieste tipul personalitatii apreciata pozitiv de catre intreaga societate. In constituirea
continutului personalitatii, un loc major il ocupa cultura, atat in perioada copilariei individului cat si in
perioada adulta. Cand se vorbeste de formarea si dezvoltarea personalitatii, prioritar se are in vedere
formarea si dezvoltarea aptitudinilor (aptitudini generale: memorie buna, atentie stabila, intelegere
rapida etc.; aptitudini speciale: pentru matematica, muzica, tehnice etc.)Este nevoie de o regandire si o
intelegere noua a omului, educatiei si personalitatii, a instrumentelor pe care acestea s-a sprijinit si pe
care se va sprijini pentru a dezvolta un nou tip de existenta umana.

18. DEZVOLTAREA ISTORICA A EDUCATIEI

In gnoseologie exista astazi un principiu potrivit caruia stim ce este un fenomen daca studiem
dezvoltarea sa istorica. In acest sens putem spune ca educatia este practica si teoria care s-au dezvoltat,
in istorie, in acest domeniu. Educatia incepe odata cu aparitia omului in istorie. In Antichitate, treptat,
formarea omului, a cetateanului incepe sa devina o preocupare de baza a statului, astfel ca aceasta
tinde sa fie organizata, se pare, odata cu Pitagora, pe trei nivele: primar, secundar, superior. Se acorda
atentie deosebita corpului si spiritului, predominand principiile „sufletul frumos este numai in corp
frumos” si „minte sanatoasa in corp sanatos”. In invatatura lui iisus, in Evanghelii sunt cuprinse idei

25
majore pentru o noua intelegere a educatiei. Prima idee este ca omul poate ajunge la Dumnezeu numai
prin spirit, adica prin cunoasterea generalului si particularului, a binelui si raului. Prin iisus, spiritul
insa nu mai estye doar ceva exterior, strain de om, ci scopul existentei umane realizabil prin efort
propriu, prin suferinta si bucurie. Depinde de noi cat vom putea realiza cunoasterea si trairea acestui
spirit, treapta pana la care ne putem inalta spre acesta, de fapt, spre educatia noastra.

Educatia in Evul mediu este predominant religioasa. Aceasta considera ca omul trebuie sa caute
adevarurile educatiei nu doar intr-o lume care a trecut, ci si intr-una prezenta; nu doar intr-un
aimaginara, ci in lumea pe care a construit-o si in care traieste. In aceasta perioada apar universitatile.
Sfarsitul Evului Mediu este marcat, in buna masura, de reabilitarea ideii de om si natura. Vechiul tip
de educatie este puternic zdruncinat deoarece industriasul, omul de afaceri este un alt tip de om, care
nu mai poate fi format prin continuturile si metodele scolastice. Asa se face ca renasterea semnifica, de
fapt, inceputul unui nou mod de cunoastere, apreciere si actiune umana. Comenius va construi primul
sistem modern de educatie, ramas astazi un reper in teoria educatiei (principiile scolare si ale
invatamantului, o prima structura a lectiei etc.). In Epoca Moderna, educatia institutionalizata devine
generala si obligatorie un anumit numar de ani. Libertatea este pentru Rousseau calitatea esentiala a
omului, principiul care trebuie sa calauzeasca educatia. Kant subliniaza si el ca nu poate exista
educatie fara libertate. Omul muncind, invatand, creandu-si uneltele de lucru, credintele sale despre
sine, despre lume, produce, odata cu aceasta activitate si un nou mod de miscare, o existenta care nu
era inainte. Asa educatia exprima modul original de constructie a personalitatii fiecarui om.

Noile educatii

Educatia contemporana marcheaza noi pasi in formarea si dezvoltarea omului. Sistemul

contemporan de educatie cuprinde toate formele si tipurile de educatie: formala, nonformala si
informala. Este nevoie de o regandire si o intelegere noua a omului si educatiei.

Se contureaza o extensie a educatiei pe noi zone> educatia pentru mediu, educatia pentru buna
intelegere si pace, educatia pentru participare si democratie, educatia in materie de populatie, educatia
pentru comunicare, educatia pentru schimbare si dezvoltare, educatia nutritionala.

26