Educația multiculturală și interculturală desfășurată în cadrul sistemului

educațional

Stănescu Lenuța

Grădinița nr. 269

Prof. înv. preșc.

Când aducem în discuție conceptul de „multiculturalitate”, ne referim la grupurile

socio-culturale care trăiesc într-un spațiu comun, dar nu stabilesc în mod precis şi organizat
relații de schimb, de cunoaștere reciprocă, fiind admise existența diferențelor dintre acestea.
La nivel social, s-a înțeles importanța susținerii diversității culturale, a dezvoltării identităților
specifice diferitelor grupuri culturale.

Conceptul de „intercultural”, reprezintă contactele între persoanele aparținând diferitelor

grupuri etnoculturale, dar și la interacțiunile care apar între ele. În condițiile în care se pune
accent pe multi- şi interculturalitate, la nivel educațional, procesul instructiv-educativ nu
rămâne centrat nici el pe monoculturalism. Cadrele didactice au ca sarcină, implicarea activă
în valorizarea diversității culturale, în conştientizarea impactului pe care îl are contextul
cultural asupra dezvoltării personalității copilului. Profesorii au îndatorirea de a promova
principiile educației interculturale. Educaţia multiculturală se realizează prin totalitatea
programelor educaţionale care răspund necesităţilor impuse de coexistenţa într-un mediu
multietnic.

Dezideratul educaţiei multiculturale este de a favoriza acomodarea grupurilor etnoculturale

aflate în minoritate şi de a mijloci acomodarea societăţii majoritare la modelele culturale
specifice grupurilor minoritare. Educaţia şi predarea interculturală sunt menite să concentreze
atenţia copiilor spre propria identitate, dar şi spre valorile umane universale, egalitatea de
șanse pentru toate grupurile din interiorul societăţii. Educatia multiculturală promovează
demersuri antirasiale, antixenofobe, antidiscriminative, fiind astfel un factor de stabilitate
democratică şi de diminuare a conflictualităţii.

Instituția educațională trebuie să evidențieze şi să cultive diferenţele culturale, revalorizând

noile expresii culturale în contextul comunităţii. Prin educație, trebuie dezvoltate în
personalitatea copilului, trăsături specifice adaptării sale la societatea multiculturală: toleranța,
flexibilitatea, curiozitatea, respectul față de alte culturi, solidaritatea etc. Obiectivul principal
al educaţiei interculturale este pregătirea persoanelor pentru a percepe, accepta, respecta şi
experimenta diversitatea. A realiza educaţie interculturală înseamnă ca însuşi procesul
instructiv-educativ să se realizeze într-un mediu activ-participativ, prin punerea faţă în faţă a
purtătorilor unor culturi diferite, astfel încât aceștia să aibă posibilitatea de a interacționa.

Sarcina instituțiilor școlare contemporane este de a forma copiilor nu doar conștiința

națională, dar și o conştiinţă europeană. Se impune cultivarea respectului şi solidarităţii faţă
de cultura altor popoare. În acest sens, elevii trebuie să cunoască în primul rând foarte bine
valorile propriei culturi, ca apoi să fie capabili să primească informaţii despre o altă cultură.
Cadrele didactice au rolul de a dezvolta la copiii aptitudinea de a comunica eficient, toleranţa
faţă de opiniile diferite, flexiblitatea – capacitatea de adaptare la ,,nou”, recunoașterea
egalității valorice a culturilor. Totodată, cadrele didactice trebuie să întărească elevilor
respectul față de sine şi față de ceilalți. Copiii trebuie să învețe în şcoală să valorifice
diferențele culturale şi valorile spirituale, locale şi generale.

Prin educaţia multiculturală şi interculturală, se dorește ca elevul să devină: o persoană

deschisă către ceilalţi, conştientă de valoarea pe care o au ceilalţi şi capabilă să contribuie la
dezvoltarea comunităţii din care face parte. Elevul trebuie să construiască relaţii cu ceilalţi, în
spiritul solidarităţii şi al toleranţei, să comunice şi să caute soluţii de rezolvare a problemelor,
împreună cu ceilalţi. Elevul trebuie să devină o persoană cu principii de viaţă, capabilă să
dialogheze cu ceilalţi, să trăiască împreună cu ceilalţi într-un climat de respect, solidaritate şi
acceptare a diversităţii, să fie capabil să se integreze responsabil în comunitate, în cultura
poporului său, în acelaşi timp să fie deschis spre alte culturi, capabil să accepte şi să-i respecte
pe ceilalţi.

Diversitatea culturală nu mai este un prejudiciu, ci o realitate care trebuie fructificată în

mediul şcolar. Pornind de la ideea că şcoala reprezintă un subsistem fundamental al sistemului
social, este de înţeles faptul că paradigma interculturală s-a impus şi la acest nivel. S-a
constatat chiar că, în primul rând la nivel educaţional eficienţa realizării unor contacte
interculturale este sporită şi cu ecouri în timp asupra întregii societăţi. Atâta timp cât şcoala
rămâne principala instituţie educaţională precum şi locul de contact între un număr mare de
indivizi, este firesc şi de dorit ca ideea de educaţie interculturală să apară în primul rând aici.
Cât timp societatea este una pluriculturală, şcoala nu poate fi altfel.

Instituția școlarăeste o societate umană în miniatură şi reproduce, în consecinţă, raporturile

existente la nivelul societăţii în ansamblu. Pe lângă rolul fundamental al şcolii, acela de a
educa, ea mai deţine şi poziţia determinantă în ceea ce priveşte socializarea copiilor, astfel
încât ,,devine locul unei armonizări culturale ce o devansează pe cea socială.’’  Şcolile trebuie
să includă în procesul de învaţământ toţi copiii, fie ei cu handicap sau supradotaţi, copii ai
străzii sau copii provenind din alte grupuri dezavantajate. Diversitatea elevilor este mare, iar
necesitatea luării în considerare a acestui lucru şi accesibilizării conţinuturilor apare în
didactică, ca teorie a procesului de predare-învăţare, sub forma principiului accesibilităţii şi
individualizării învăţământului.

Noţiunea de educaţie multiculturală desemnează totalitatea programelor educaţionale ce

răspund necesităţilor impuse de coexistenţa într-un mediu multietnic. Scopul educaţiei
multiculturale este de a facilita acomodarea grupurilor etnoculturale minoritare şi, în aceeaşi
măsură, acomodarea şi deschiderea societăţii majoritare la modele culturale specifice
grupurilor minoritare. Educaţia multiculturală este considerată a fi, prin demersurile
antirasiale, antixenofobe, antidiscriminative şi de relativizare a culturilor existente, garantul
unei societăţi multiculturale viabile, factor de stabilitate democratică şi de diminuare a
conflictualităţii. Orice program de educaţie multiculturală include promovarea idealurilor
democratice ale respectării demnităţii umane, egalităţii între oameni, al justiţiei, al toleranţei
faţă de opiniile celuilalt.  Pentru a-i ajuta pe elevi să obţină succesul şcolar dorit, profesorii
trebuie să-i trateze pe toţi în mod echitabil; cu alte cuvinte trebuie să conceapă astfel
programele lor de instruire încăt să răspundă caracteristicilor fiecăruia şi ale tuturor.

Copiii au tendinţa de a fi toleranţi unii cu alţii atunci când li se crează în mod continuu
oportunităţi de a interacţiona. Unele dintre aceste interacţiuni se pot realize în contextul
activităţilor desfăşurate în sala de clasă: de exemplu se pot organiza discuţii în care elevii
descriu tradiţiile, convenţiile, percepţiile specifice grupului lor etnic; alteori se stimulează
prieteniile între elevi prin organizarea diferitelor activităţi de învăţare care presupun
cooperarea, ori prin organizarea unor activităţi extraşcolare la care participă toţi; poate fi
încurajată învăţarea unor elemente simple ale limbii native a celorlalţi colegi. În şcolile
omogene cultural se recurge de obicei la diferite acţiuni extraşcolare care îi angajează pe elevi
în diferite proiecte comunitare prin care se fac mici servicii unui anumit grup etnic din
localitate. Alteori se încurajează comunicarea sistematică prin internet cu elevii aparţinând
altor etnii, pentru a face schimb de ştiri, fotografii, muzică sau imagini ale produselor
artizanale specifice fiecărui grup etnic.

Instituţiile de învăţământ trebuie să ia măsuri potrivite pentru eliminarea oricărei forme de

discriminare prezente în interiorul lor. În această privinţă pedagogii au nevoie să-şi
conştientizeze propriile prejudecăţi să fie corect formaţi, să ia în considerare condiţiile sociale
şi nevoile minorităţilor. „Toţi copiii trebuie să înveţe să trăiască şi să interacţioneze pozitiv în
această lume diversă. A învăţa recunoaşterea diversităţii codurilor culturale diferite, a şti să
comunici într-un context intercultural, a lua cunoştinţă de propria identitate culturală, a fi
capabil de a trece dincolo de stereotipuri şi prejudecăţi acestea ar putea fi obiectivele unei
practici interculturale lărgite în educaţie.”

Care sunt obiectivele acesteia şi ce ar trebui să facă şcoala pentru a pune în practică acest
concept? „O primă condiţie o constituie dobândirea de cunoştinţe privind cultura în general şi
impactul acesteia asupra comportamentelor individuale şi de grup, privind propria cultură şi
alte culturi. Cadrele didactice ar trebui să dezvolte elevilor deprinderi legate de viaţa într-o
societate multiculturală/ interculturală, ele ar trebui să formeze la elevi atitudini, cum ar fi
respectul pentru diversitatea culturală, identitatea culturală proprie şi a celorlalţi, refuzul
discriminării şi intoleranţei; să stimuleze participarea la acţiuni în sensul promovării
principiilor unei societăţi interculturale şi a combaterii discriminării şi intoleranţei.”

Educaţia interculturală vizează dezvoltarea unei educaţii pentru toţi în spiritul recunoaşterii
deosebirilor ce există în sânul aceleiaşi societăţi. Educaţia interculturală constituie „o opţiune
ideologică în societăţile democratice şi vizează pregătirea viitorilor cetăţeni în aşa fel încât ei
să facă cea mai bună alegere şi să se orienteze în contextele multiplicării sistemelor de valori”
. Se remarcă şi o schimbare a rolului profesorului, care depăşeşte funcţia de a comunica
modele şi programe, acesta trebuind să acorde o mai mare atenţie spiritului de iniţiativă şi
creativităţii, centrarea întregii acţiuni fiind pe elev. Impunerea pe plan educativ a unor
strategii eficiente de realizare a educaţiei interculturale se poate realiza începând cu
nivelul ,,zero”, acela al creării unui curriculum intercultural. Iată câteva direcţii pe care acesta
se poate axa: pătrunderea diversităţii etnice şi culturale în tot mediul înconjurător; preţuirea
diversităţii; întărirea şi afirmarea propriei identităţi; introducerea conţinuturilor etnice şi a
diferenţelor culturale în  învăţământ; recunoaşterea sărbătorilor şi a festivităţilor specifice
grupurilor etnice; folosirea diferitelor experienţe în învăţare; recunoaşterea succeselor şi a
contribuţiilor membrilor unui grup; valorificarea în curriculum a resurselor comunităţii locale;
antrenarea tuturor copiilor în studiul continuu al comunităţii locale; interpretarea succeselor şi
a performanţelor din perspectiva valorilor unui grup.

În concluzie, se poate afirma că educaţia interculturală este o educaţie a tuturor, minoritari, ca

şi majoritari ea nu trebuie să se limiteze în mod exclusiv la transmiterea unor conţinuturi
specifice în cadrul unei discipline particulare, consolidarea abordării sale interdisciplinare este
fundamentală; nu poate fi concepută doar pentru mediul şcolar, ci şi în legătură cu
extraşcolarul (familie, grupuri sociale, instituţii, comunităţi, mass-media).
BIBLIOGRAFIE:

- Constantin C., Educaţia. Dimensiuni culturale şi interculturale, (2000). Editura

Polirom, Iaşi
- Cozma T., (coord.), O nouă provocare pentru educaţie: interculturalitatea, (2001),
Polirom, Iaşi
- Nedelcu A., Fundamentele educaţiei interculturale. Diversitate, minoritate, echitate,
(2008), Ed. Polirom, Iaşi
- Plugaru L., Pavalache-Ilie M. , Educaţie interculturală, (2007). Psihomedia, Sibiu