ISTORICUL ȘI EVOLUȚIA EDUCAȚIEI TEHNOLOGICE

CU IMPACT ASUPRA FORMĂRII PREADOLESCENTULUI

Rezumat

La formarea personalității preadolescentului contribuie și educația tehnologică, care reprezintă activitatea de

formare-dezvoltare a personalității umane prin intermediul valorilor rezultate din aplicarea științei în toate
domeniile societății. Paradigma de viață a omului este marcată de revoluția tehnologică. Pentru a fi format pentru
viață, tânărul trebuie să fie pregătit să se integreze în universul tehnologic care se află mereu în expansiune.
Analiza progresului tehnologic și a evoluției sale constituie un argument important pentru educația tehnologică,
contribuie la dezvoltarea gândirii centrate pe tehnică şi tehnologie şi ghidarea spre înţelegerea principiilor de
bază care explică descoperirile ştiinţei și tehnicii.

Obiectivul general al educaţiei tehnologice constă în formarea de cunoştinţe, abilităţi şi atitudini care vor asigura
alfabetizarea tehnologică a elevilor şi vor spori capacitatea acestora de a avea succes în învăţământul secundar
general, la locul de muncă şi în viaţa de zi cu zi, precum şi dezvoltarea capacităţilor de învăţare pe tot parcursul
vieţii.

Cuvinte-cheie: Educație, educație tehnologică, preadolescent.

Abstract

Formation of the preadolescent personality also contributes to technological education, which represents the
activity of training-development of the human personality through the values resulting from the application of
science in all the fields of society. The human life paradigm is marked by the technological revolution. To be
formed for life, the young man must be prepared to integrate into the ever-expanding technological universe. The
analysis of technological progress and its evolution is an important argument for technological education, it
contributes to the development of technology and technology-centered thinking and the guiding towards the
understanding of the basic principles explaining the discoveries of science and technology. The overall objective
of technology education is to build knowledge, skills and attitudes that will ensure students' technological
literacy and enhance their ability to succeed in general secondary education, workplace and day-to-day life as
well as development lifelong learning capacities.

Keywords: Education, technological education, preadolescent

Educația răspunde exigențelor evoluției realității naționale și internaționale. Obiectivele
acesteia și procesele educative sunt concretizate în ceea ce poate fi numit ”cetatea educativă”
cetate în care pe lângă valoarea instrumentală a educației sunt foarte importante și
instrumentele culturale care să contribuie la modelarea și formarea personalităților.[1]

La formarea - dezvoltarea permanentă a personalității preadolescentului contribuie și educația

tehnologică, care este organizată flexibil prin activități pedagogice de educație și instruire.
Educația tehnologică reprezintă activitatea de formare-dezvoltare a personalității umane prin
intermediul valorilor rezultate din aplicarea științei în toate domeniile societății.

În etapa de debut a pedagogiei moderne, științifică, lansată la limita dintre secolele XIX-XX,
conținuturile generale ale educației sunt promovate în contextul valorificării laturilor umaniste
ale educației susținute din perspectiva paradigmei psihologice și a unei laturi aplicative
(educația profesională), necesară în cadrul societății industrializate.

În etapa pegagogiei moderne, științifică, dezvoltată la mijlocul secolului XX având la bază

paradigma psihologică și cea sociologică, conținuturile generale ale educației pun accent pe
legăturile existente între educația intelectuală-moral-profesională-estetică-corporală (Rene
Hubert).

În etapa pegagogiei postmoderne, științifică, dezvoltată după anii 1950-1960, din perspectiva
paradigmei curriculumului, conținuturile educației sunt redefinite în funcție de obiectivele
generale proiectate pe baza unor valori pedagogice generale, determinate psihologic și social
la nivel de cerințe general-umane (morale, intelectuale, tehnologice, estetice, psihofizice) cu
deschideri spre ”noile educații”.

Din perspectivă logistică, conținuturile generale ale educației sunt exprimate în termeni de
educație intelectuală-educație morală-educație profesională-educație estetică- educație
corporală (Rene Hubert, 1965).

Educația tehnologică din perspectiva istorică a paradigmei curriculumului, definește un

conținut general al educației proiectat în funcție de valoarea utilității adevărului științific,
determinată social și psihologic, la nivel de cerință general-umană, aflată la baza construcției
obiectivului general care vizează formarea-dezvoltarea conștiinței tehnologice a personalității
educatului.(Sorin Cristea, 2017)

În domeniul tehnicii, tinerii dau dovadă de o îndemânare naturală, de inițiativă, principii și

inventivitate. Școala impune prin programele sale, forme de activitate intelectuală teoretică și
practică, mai ales pe cea tehnică.

”Educația nu-l crează pe om, ea îl ajută să creeze” Maurice Dubesse (apund Cucoș C, p112).
Educația este activitatea de disciplinare, cultivare și moralizare a omului, iar scopul educației
este de a dezvolta în individ toată perfecțiunea de care este susceptibil (Kant, 1992, p.17).
Paradigma de viață a omului este marcată de revoluția tehnologică. Stilul de viață a omului,
activitatea sa profesională, viața de familie sunt influențate de modul cum progresează
tehnologia. Pentru a fi format pentru viață, tânărul trebuie să fie pregătit să se integreze în
universul tehnologic care se află mereu în expansiune. Educația tehnologică nu-și propune
doar formarea- dezvoltarea conștiinței tehnologice teoretice, ci și dezvoltarea unei conștiințe
tehnologice practice (deprinderi și abilități tehnice).[2]Progresul tehnologic nu
dezumanizează, ci dimpotrivă contribuie la formarea și pregătirea tânărului pentru viitor.
Filosoful Mario Bunge a propus următoarea imagine cu privire la locul tehnologiei în cultura
contemporană:

ARTA IDEOLOGIILE

TEHNOLOGIA ȘTIINȚELE
UMANISTE

FILOSOFIA

ȘTIINȚA MATEMATICA
Fig. 1. Locul tehnologiei în sistemul culturii contemporane
Analizând figura se constată că tehnologia și filosofia interacționează cu celelalte. Săgețile
reprezintă interacțiuni, iar liniile punctate marchează delimitări imprecise. Tehnologia și
științele umaniste sunt componente mai ”maleabile”. La intersecția dintre tehnologie – Științe
umaniste cu Știința – Matematica se află filosofia.
Tehnologia este o componentă tânără a culturii, interacționează puternic cu celelalte.
La Consfătuirea de la Hamburg a experților UNESCO a fost inclus ca element în sfera culturii
generale și ”cultura tehnicii și a tehnologiei”. Rolul acestei culturi este de a forma deprinderi
tehnologice pe baza cunoștințelor, necesare omului pentru a beneficia de progresul tehnic din
diferite domenii.
Argumentele identificate pentru necesitatea studierii educației tehnologice în școală sunt:
argumentul ontic (tehnica și valorile tehnologice definesc stilul de viață al omului
contemporan; argumente de ordin etic (dezvoltarea unei conștiințe a progresului tehnic);
argumente de natură intelectuală (cultura generală ce cuprinde și cultura tehnică și
tehnologică); argumente de ordin pragmatic (școala își asumă responsabilitățile cu privire la
orientarea și formarea profesională a elevilor).
Educația tehnologică vizează formarea unei culturi tehnologice, care presupune depășirea
simplei asimilări de cunoștințe. Cultura tehnologică oferă o viziune globală asupra evoluției,
de la viața de familie la știință și artă și o conștiință a progresului tehnic, o abordare
responsabilă a rolului tehnicii în determinarea sensului evoluției.
Totodată, educația tehnologică urmărește formarea unor atitudini specifice și a capacității de a
evalua consecințele aplicării rezultatelor cercetării tehnologice în diverse domenii ale
cunoașterii și vieții și perspectivele pe care cercetarea tehnologică le deschide asupra acestor
domenii.[3]
Educația tehnologică se impune de la sine, deoarece știința și tehnica este foarte dezvoltată.
Trăind într-o permanență revoluție științifică, oamenii trebuie să aibă suficiente cunoștințe de
ordin tehnic, să știe cum să-și explice funcționarea unor suporturi tehnice pe care le utilizează
zi de zi, să le integreze eficient în viața de zi cu zi. Toți oamenii ar trebui să dețină cunoștințe
de bază, care ar trebui să fie universale de la o cultură la alta.[4]
Problemele cu caracter constructiv-tehnice determină dezvoltarea unor atitudini creative,
euristice. Prezența unor cunoștințe realmente enciclopedice, în oricare din domeniile tehnicii,
nu reprezintă în sine o condiție ca omul să poată utiliza pentru a repara sau construi tot ceea
ce trebuie într-o familie. De aceea, componenta intelectuală formată în cadrul orelor de
educație tehnologică poate fi considerată drept factor pentru realizarea unor probleme de
construcție tehnică. Latura practică va fi în acest caz pur executivă mai ales practica
pedagogică.
Din studiile lui E. Șalamon privind problema activității constructivă la vârstă școlară s-a ajuns
la concluzia că gândirea se dezvoltă și se perfecționează prin acțiuni practice, este greșit să
credem că acțiunile practice sunt de natură primitivă.
În cadrul orelor de educație tehnologică, metoda expunerii și demonstrării în fața elevului a
unor activități practice, au ca finalitate rezultate pozitive, dacă aplicațiile sunt simple și
necesită o singură operație. În cazul problemelor compuse, care presupune mai multe operații,
această metodă îl ajută mai puțin pe elev, ceea ce determină formarea unei priceperi întârziate.
Folosirea trusei pentru construcții (V.V. Evdokimov) este un material didactic complex ce
presupune respectarea unor exigențe psihologice și pedagogice de principiu. Această trusă
contribuie la însușirea deprinderilor de a monta/demonta, de a folosi instrumente și
dispozitive, de formare a unor mișcări. Se respectă principiul didactic de la simplu la
complex, de la o activitate preponderent executivă la o activitate productivă, creatoare.
Acestea contituie un început pentru date de plecare complete până când elevul începe să le
procure singuri.
Lucrul cu trusele didactice va contribui la o însușire mai profundă de către elevi a sistemului
de cunoștințe tehnice, la formarea gândirii tehnice creative și a priceperilor constructiv-
tehnice.

Trebuie avut în vedere și faptul că aparatura electrocasnică este prevăzută cu cărți tehnice
atunci când sunt achiziționate. O problemă în formarea elevului este în citirea imaginilor
tehnice și operării cu ele. Aceasta este problema relației dintre percepție și imagine pe de o
parte și dintre gândire și acțiune pe de altă parte. Preadolescentul se lovește la fiecare pas de
modul cum se impun și se rezolvă trebuințele omului modern. Abilitățile și priceperile
formate la educație tehnologică pot rezolva diferite probleme pentru generațiile în vârstă.
Educația tehnologică este o dimensiune a educației, a culturii generale a omului contemporan,
deoarece tehnologia (înţeleasă ca ştiinţa în acţiune, ca ştiinţa aplicată) face parte din viaţa lui
cotidiană, însoţindu-l pretutindeni: la locul de muncă, acasă, pe stradă. Una dintre condiţiile
principale ale evoluţiei educaţiei tehnologice în instituţiile de învăţământ o constituie
includerea actului de creaţie în procesul de instruire a elevilor.
Obiectivul general al educaţiei tehnologice constă în formarea de cunoştinţe, abilităţi şi
atitudini care vor asigura alfabetizarea tehnologică a elevilor şi vor spori capacitatea acestora
de a avea succes în învăţământul secundar general, la locul de muncă şi în viaţa de zi cu zi,
precum şi dezvoltarea capacităţilor de învăţare pe tot parcursul vieţii.
Educaţiei tehnologică contribuie la dezvoltarea gândirii centrate pe tehnică şi tehnologie şi
ghidarea spre înţelegerea principiilor de bază care explică descoperirile ştiinţei și tehnicii. Un
alt scop al educației tehnologice îl constituie dezvoltarea curiozităţii intelectuale bazate pe
cercetarea personală, formarea atitudinii faţă de mediul tehnic şi tehnologic, stimularea
spiritului creativ pentru sporirea calităţii vieţii.[5]
Pentru a asigura un proces educaţional de calitate se are în vedere reconceptualizarea
educaţiei tehnologice care să asigure pregătirea elevilor pentru participarea în tehnologiile
viitorului aflate în rapidă schimbare; formarea unor utilizatori informați a tehnologiilor ;
cultivarea gândirii inovative; învăţarea prin acţiune şi soluţionare de probleme; adoptarea
atitudinii critice şi integrarea în lumea tehnologică fără obstacole emoţionale.
Tinerii prin intermediul educației tehnologice vor dobândi următoarele competenţe: cunoaşte
şi conştientizează rolul şi impactul istoric, cultural şi social al tehnologiilor asupra mediului şi
societăţii; înţelege conceptele esenţiale ale tehnologiilor; cunoaşte domeniile tehnologice din
lumea modernă; manifestă atitudine responsabilă şi etică în utilizarea tehnologiilor bazată pe
valorile umanismului; utilizează tehnologiile în diverse domenii; demonstrează creativitate
pentru invenţie şi inovaţie, rezolvare a problemelor tehnologice şi cotidiene;capacităţi de
gândire critică, de cercetare, cooperare, comunicare etică şi eficientă în limbajul tehnologiilor;
cunoaşte rolul şi procesul de design; citeşte şi realizează un desen tehnic; cunoaşte şi înţelege
logica tehnologică; cunoaşte modul de utilizare a unui şir de produse tehnologice şi legităţile
ergonomice; respectă regulile de securitate, igienă şi protecţie a muncii; cunoaşte materiile
prime şi proprietăţile acestora; cunoaşte şi utilizează unele scule şi maşini-unelte; cunoaşte
modul de organizare şi aspecte financiar-economice a unor întreprinderi; cunoaşte familiile
profesionale cu specific tehnologic.
Noul concept al disciplinei propune expunerea copilului la o experienţă concretă a
realizării unor produse, care au drept rezultat creşterea sensibilităţii pentru frumos,
sporirea îndemânării şi încrederii în variate posibilităţi de exprimare a sinelui, consolidând
respectul pentru valori, tradiţii şi semeni. Realizarea manuală a unor produse presupune
combinarea armonioasă de priceperi şi deprinderi, responsabilitate şi inteligenţă.
Concepţia didactică a disciplinei educația tehnologică, pentru treapta gimnazială
promovează: alfabetizarea tehnologică în contextul societăţii bazate pe cunoaştere, formarea
unei culturi de bază în domeniul tehnologiilor, cultivarea unei viziuni de ansamblu asupra
tehnologiei, formarea unei atitudini active morale şi responsabile în raport cu dezvoltarea şi
exploatarea acesteia, cunoaşterea contextului tehnologic în care se înscriu şi dexterităţile
practice. Educația tehnologică oferă fiecărui tânăr posibilitatea de a realiza potențialul propriu
în cunoaștere, comportament și socializare, să dezvolte experiențele individuale ale tinerilor,
posibilitatea de formare a competențelor prin activități de învățare activă, dacă se ține cont de
anumite condiții:
 învățarea să fie centrată pe elev, valorificând necesitatea lui de manifestare, de
asimilare, integrare de cunoștințe;
 informația primită să fie prelucrată și nu doar receptată, se impune trecerea de la
stocarea informației la prelucrarea logică a acesteia pentru a putea fi aplicată;
 stimularea creativității, a imaginației și a gândirii flexibile pentru o structurare
temeinică, sistematică a informației, a aptitudinilor, a capacităților;
 formarea capacității elevilor de transfer logic de la o arie curriculară la alta, a
conținuturilor și de a le structura, de a le ierarhiza în funcție de necesitate și de
contextele situaționale. [6]
În cercetările făcute de B.G. Ananiev, N.A. Mrîvkov, L.L.Gurova ș.a. s-a constat că reușita
rezolvării problemelor tehnice nu este posibilă fără componentele figurale și cele logice.
Formarea priceperilor și deprinderilor contribuie la dezvoltarea gândirii prin muncă, la
formarea unui larg orizont tehnic, la crearea capacității de orientare rapidă și corectă în noile
condiții de muncă. Inteligența tehnică trebuie să se dezvolte în cursul formării cunoștințelor
tehnice generale și al elaborării priceperilor generale de muncă, a priceperilor tehnice
generale. Acest timp de inteligență stă la baza aptitudinilor tehnice.
E.V. Gurianov a atras atenția asupra unor lipsuri esențiale existente în instruirea prin muncă a
elevilor. În afară de familiarizarea elevilor cu diferite genuri de muncă și de însușirea
anumitor deprinderi speciale este necesară și o pregătire psihologică pentru muncă, în care să
se includă educarea intereselor, dezvoltarea autonomiei și a spiritului de inițiativă, a sferei
determinată de voință a personalității.
Activitatea psihică a elevului în îndeplinirea sarcinilor de lucru se reduce la memorarea și
reproducerea operațiilor demonstrate de profesor, elevul trebuie să conceapă și să selecteze
independent acele operații și acea succesiune a lor. Educația omului modern este considerată
un subiect important pentru toți oamenii care se preocupă să îmbunătățească lumea de azi și
s-o pregătească pe cea de mâine. ”Omul în devenire”- copilul - este un om ale cărui cunoștințe
și mijloace de acțiune s-au extins.[7] Acesta trebuie să aibă posibilitatea de a învăța în cursul
întregii sale vieți. Inteligența este supusă dezvoltării sub influența mediului și alte componente
ale personalității supuse unui proces de maturizare.
Educația a jucat întotdeauna un rol deosebit în pregătirea și conformarea preadolescenților
pentru viață în societate; este activitatea de disciplinare, cultivare și moralizare a omului, iar
scopul este acela de a dezvolta în individ toată perfecțiunea de care este susceptibilă.( Kant,
1992, pag.17) Învățământul stabilește copiii într-un univers moral, intelectual și afectiv
coerent, rezultat al concepțiilor despre viitor și scări de valori.
Școala se preocupă de formarea copiilor pentru conviețuirea și colaborare socială, pentru
asigurarea unui echilibru sufletesc, a unei stări de mulțumire durabilă. În raportul UNESCO
este precizat faptul că ”trebuie dat copilului viziunea lumii în care este chemat să trăiască,
pentru a-i permite să se orienteze în funcție de viitor.”[8]
Conduitele inteligente generale sunt bine conturate la vârsta preadolescenței. Nivelul de
dezvoltare a interesului de cunoaștere la vârsta preadolescenței poate constitui un important
indicator al eficienței procesului de instruire și educație în familie și școală.[9]Preadolescența
este perioada de vârstă cuprinsă între 11-14 ani la fete și 12-15 ani la băieți, caracterizată prin
transformări însemnate ale organismului, ale activității și gândirii copilului; marchează
sfârșitul copilăriei și începutul unor schimbări evidente, interesele de cunoaștere capătă o
intensitate deosebită, relațiile tinerilor cu cei din jurul său se restructurează, el vrea să fie
drept și cinstit; crește sentimentul datoriei și al cinstei. [10]
Această perioadă se caracterizează prin dezvoltarea personalității, a sensibilității, a
caracterului prin lărgirea intereselor, prin exprimarea intensă a capacităților și aptitudinilor,
multă dorință de cunoaștere și de a acționa.
Pe planul dezvoltării proceselor de cunoaștere, gândirea preadolescenților cunoaște o foarte
mare creștere ce se realizează mai ales activitatea școlară. Preadolescentul a început să se
descopere pe sine însuși și posibilitățile sale, el manifestă interes pentru tot ceea ce pune la
încercare forțele proprii și are legătură cu reușita personală.
Preadolescentul nu e copil, nici adult, privește cu foarte mult interes spre propria sa persoană,
nu are suficientă stabilitate, stăruință, perseverență în rezolvarea problemelor care i se pun,
dând adesea impresia unei grabe, unei superficialități. Devine tot mai conștient de calitatea
muncii sale generale, el începe să aibă simțul responsabilității. Manifestă o adevărată ”sete”
de cunoaștere, progresele științei exercită o influență deosebită asupra curiozității
preadolescentului și îi crează interese noi și puternice.[11] Autorii A. Gesell, M. Debesse, H.
Wallon, Bianca și Rene Zazzo, A. Osterieth au fost preocupați de adolescentul modern. H.S.
Sullivan, Mackinney, L.P.Leontiev, A.R. Luria au studiat neadaptarea socială și dificultățile
legate de aceasta. În perioada pubertății are loc conștientizarea identității a Eului versus
confuzia de roluri. E. Rikson lărgește socializarea și determinismul acesteia prin această
bipolaritate pe care o consideră ca fiind a pubertății și adolescenței. J.J. Rousseau a considerat
adolescența ca viața dezvoltării omului ”bun de la natură”, în timp ce J. Piaget a semnalat că
în pubertate se constituie o mare varietate de sisteme de explorare prin inteligență a
situațiilor.Preadolescența este un stadiu al adolescenței în care se pregătesc schimbările ce vor
caracteriza adolescența propriu-zisă.(Lehalle, 1988, p32) Odată cu intrarea în preadolescență,
transformările gândirii constau în trecerea la stadiul operațiilor formale. Gândirea
preadolescenților începe să se desfășoare cu succes, operează asupra propozițiilor, reușește să
învețe singuri după manual, fără să aibă nevoie de o bază intuitivă.
Preadolescentul este capabil să facă un șir de raționamente pentru a rezolva o demonstrație,
pentru a identifica un rezultat parțial, a controla,etc. Noțiunile cu care operează gândirea
preadolescentului au un nivel crescut de abstractizare și generalizare, se formează sisteme de
noțiuni la fiecare disciplină, noțiuni ce constituie cunoștințe de bază din fiecare domeniu.
Preadolescenții reușesc să gândească relativ ușor și corect asupra trecutului îndepărtat,
viitorului îndepărtat, posibilul și imposibilul, realul și imaginarul și chiar obiectivului și
subiectivului. Datorită procesului instructiv educativ și a mediului în care trăiește, tânărul
devine tot mai conștient de faptul că învățătura nu este numai o obligație individuală, ci mai
ales socială, întrucât pregătirea sa actuală va fi utilă mai târziu societății.[12] P. Osterrieth
afirmă că, deși preadolescentul nu învață încă logic, la vârsta lor se produce o logicizare
treptată a cunoștințelor datorită organizării operațiilor și ideilor. Preadolescenții devin din ce
în ce mai conștienți de activitatea lor mentală și, prin urmare, mecanismele metacognitive
apărute în stadiul anterior în forme limitate se complică de-a lungul stadiului. [13]
Cunoștințele și deprinderile pe care le formează educația tehnologică constituie un suport
pentru dezvoltarea aptitudinilor. Aptitudinile sunt capacitățile unui om de a desfășura o
activitate la un nivel super calitativ cu rezultate bune. Aceste capacități nu sunt înnăscute, ci
se bazează doar pe elemente înnăscute, transmise ereditar, de natură neurofiziologică.
Aptitudinile tehnice sunt indispensabile omului modern, deoarece tehnica și-a pus amprenta
asupra tuturor formelor de activitate; nu se formează și nu se dezvoltă de la sine, omul
dispune de anumite potențialități care pot varia de a individ la individ. Copilul nu-și poate
valorifica capacitățile latente în domeniul tehnicii, dacă nu este pus să folosescă unelte și
mașini.
W. Kaisser a studiat caracteristicile gândirii tehnice la elevii claselor VI-IX și a constat că la
preadolescenții din clasa a VI a apare foarte des fenomenul de omitere a unor răspunsuri la
întrebări; la cei de clasa a VII a se constată un salt calitativ în dezvoltarea gândirii tehnice, în
sensul că elevii încearcă să rezolve sarcina primită, dar de multe ori nu reușesc din cauza
lipsei de cunoștințe tehnice; la copii de clasa a VIII a- a IX a crește proporția răspunsurilor
date. Pregătirea tehnico-practică a elevilor de gimnaziu urmărește asimilarea unor cunoștințe
tehnice cu caracter general, formarea unor principii și deprinderi generale, familiarizarea
elevilor cu elementele comune mai multor profesiuni de tip tehnic. Activitățile practice
desfășurate în cadrul orelor de educație tehnologică conduc la depistarea nivelului de
dezvoltare a aptitudinilor tehnice și de modelare a personalității elevului.[14] Tinerii dispun
de o mai mare gamă de aptitudini. Băieții au o bună orientare spațială, încărcată de numeroase
aptitudini. Învățarea în această perioadă atinge performanțe foarte mari datorită dezvoltării
intensive de operații mentale (algoritmi) și activități intelectuale (de recunoaștere, de lucru,
etc).
În pubertate are loc învățarea de concepte, strategii, algoritmi. Între 14 și 17 ani are loc marea
reorganizare intelectuală, aceea a formării concepției despre lume și viață. Gândirea intră într-
o mulțime de interese, curiozități, cerințe de schimbare, dorințe, opinii, încrederi etc.
Pubertatea este perioada în care încep să se dezvolte vizibil deprinderi și abilități motorii și
manuale. Se dezvoltă de asemenea abilități manuale de reparat prize, jucării, dexteritatea de a
construi arcuri, praștii, colivii, etc. Este o perioadă de colecționare de tot felul de obiecte,
creează produse originale ingenioase, mici invenții tehnice, se străduiesc să le repare. Așadar
munca preadolescentului începe să devină o muncă organizată, valorificându-și abilitățile și
capacitățile formate. Copilul redescoperă lumea obiectelor și a utilității posibile ale acestora.
O altă caracteristică a preadolescenței constă în dezvoltarea forței de creație, a capacităților
ideative și creatoare practice. [15] Fetele sunt mai sârguincioase decât băieții. Băieții sunt mai
buni la științele exacte. Gândirea este modul de exprimare a inteligenței și cu ajutorul
memoriei este acțiunea ce activează și răscolește datele ce folosesc algoritmi.
Caracteristicile procesului de cunoaștere sunt imaginația și creativitatea. Imaginația a fost
considerată multă vreme, ca o structură psihică relativ negativă, provocatoare de situații
ireale. Creativitatea este o coordonată esențială a personalității, vine din libertatea de a
experimenta, de a încerca lucruri și combinații noi. [16] Formarea și dezvoltarea gândirii
științifice este un deziderat major al învățământului contemporan, care se poate înfăptui prin
convertirea ideilor fundamentale și actuale ale științei în unități de instruire. Dezvoltarea
gîndirii științifice la elevi constă în capacitatea societății de a se perfecționa și reînnoi
permanent prin cultivarea creativității, a capacității de decizie.
Creativitatea este o coordonată esențială a personalității. Autorii Ch. Clark, A.F. Osborn, F.
Barron au pus accentul în creativitate pe imaginație și fantezie.
Prin activitățile manuale și tehnico-practice există posibilitatea să li se formeze
preadolescenților un bagaj necesar pentru înțelegerea și asimilarea cunoștințelor teoretice,
devenind elemente integrate ale aptitudinii și gândirii tehnice.O aptitudine specială este
dexteritatea manuală, care constă în coordonarea, automatizarea și integrarea mișcărilor
organismului într-un tot unitar.
Activitățile manuale desfășurate cu copiii vizează formarea unor capacități senzoriomotrice,
legate de precizia mișcărilor, armonia și convergența lor, îndemânare, dexteritatea, priceperi și
deprinderi practice.
A studia educația tehnologică nu înseamnă să înmagazineze preadolescentul diferite rezultate,
ci să învețe să participe la procese care fac posibile crearea și valorificarea cunoștințelor. În
această perioadă se manifestă dezvoltarea a numeroase capacități, abilități, aptitudini pe plan
teoretic și practic.
Stimularea interesului pentru activitățile practice dezvoltă trebuința de cunoaștere a
preadolescentului, trebuință care este determinată de cantitatea de cunoștințe însușite de
acesta. Tot ceea ce însușește preadolescentul comtribuie la legătura ce există între individ și
lumea valorilor. Până la terminarea gimnaziului se presupune că fiecare elev a atins un
anumit grad de dezvoltare a funcțiilor sale psihice, grad care nu este același pentru toți elevii.
În acești ani elevii și-au dezvoltat mai mult sau mai puțin calități intelectuale, fizice și morale,
a dovedit anumite înclinații și aptitudini , a obținut anumite performanțe în munca intelectuală
sau fizică. Necesitatea pregătirii elevului pentru viață și profesiune constă ca pe lângă
disciplinele comune și obligatorii, elevul să aibă posibilitatea parcurgerii unor unități cu
caracter teoretico-practic facultative și la alegere, în acord cu interesele, înclinațiile lor de
cunoaștere și profesionale.
Abilitatea mâinilor, suplețea degetelor, coordonarea mișcărilor diferitelor părți ale corpului,
obișnuința cu efort susținut denotă gustul pentru munca fizică și ingeniozitatea tehnică.
Reușita unei lucrări practice se apreciază în funcție de calitățile realizării (precizie, finisare
etc), de felul în care au fost respectate instrucțiunile, dar și de gradul de originalitate de care
dă dovadă elevul. [17]

Cunoștințele însușite în școală sunt însoțite de priceperi și deprinderi de a le utiliza în

practică: a mânui unelte și mașini, a măsura și calcula, a folosi grafice, etc, pot da tânărului o
orientare generală în legătură cu producția (cunoștințe politehnice) sau o orientare fermă
pentru o anumită profesie (cunoștințe profesionale). Pregătirea practică a tinerilor se
desfășoară în principal în ateliere școlare, pe loturi agricole urmărindu-se obținerea unor
produse utile. Acest tip de pregătire se diferențiază în funcție de mediul social, în funcție de
sex și de specificul local. Elevii din mediul urban efectuează în special lucrări de atelier,
învață prelucrarea lemnului și a metalului, cauciuc, materiale plastice; iar fetele învață lucru
de mână și gospodărie, croitorie, tricotaj, etc. În mediu rural, atât băieții cât și fetele fac
practică pe loturi experimentale unde învață să semene, să îngrijească culturi, să combată boli
și dăunători, să recolteze produsele, să crească și să îngrijească animale, să pregătească
răsadnițe, etc. Când copilul frecvențează orele de educație tehnologică, părinții pot observa
înclinațiile și aptitudinile lui și-l pot ajuta să și e cultive în timpul liber, creându-i posibilități
în acest sens: procurarea unor scule și materiale, dacă are aptitudini tehnice, amenajarea unui
spațiu unde să se dezvolte.

Formarea deprinderilor la educație tehnologică parcurge mai multe etape:

a) unificarea acţiunilor parţiale în acţiuni globale se realizează prin exerciţii care se
desfăşoară uniform.
b) eliminarea mişcărilor şi eforturilor de prisos în executarea acţiunii: în faza iniţială de
efectuare a unei operaţii, elevii efectuează mişcări în plus faţă de cele necesare, gândirea lor
participă intens, iar consumul de energie este mare. Pe măsură ce se formează deprinderea,
mişcările de prisos se elimină şi elevul va efectua numai pe cele necesare, reducându-se
timpul de execuţie.
c) înlocuirea controlului vizual prin cel tactic-chinestezic, copilul care îşi însuşeşte o
anumită deprindere (decuparea, îndoirea, tăierea cu foarfecele, cioplitul, împletirea,etc)
realizează mişcările care compun acţiunea respectivă, controlând cu ochii fiecare mişcare,
odată cu formarea deprinderii respective controlul vizual se înlocuieşte prin pipăit.

Formarea priceperilor şi deprinderilor practice de muncă constituie un proces complex şi

îndelungat. Această activitate presupune respectarea riguroasă a principiilor didactice,
folosirea în mod corespunzător a metodelor generale de învăţământ, precum şi a celor
specifice predării abilităţilor practice.

O altă dimensiune a educației tehnologice este orientarea școlară și profesională- problemă

complexă atât pentru elevi și profesori, cât și pentru părinți și comunitatea locală. Orientarea
școlară și profesională se realizează pornind de la atitudini, aspirații; este un mod de a anticipa
un traseu de pregătire pentru exigențele vieții.
Procesul de formare a personalității preadolescentului nu este numai rezultatul acțiunii
educaționale a școlii, a familiei, a mediului ambiant, ci și al eforturilor proprii-a autoeducației.
Autoeducația este o completare a educației, deoarece tânărul singur depune eforturi pentru a-
și forma o aptitudine sau o trăsătură de caracter pentru îmbunătățirea cunoștințelor; depinde
de existența capacității de autocunoaștere, făurirea unui ideal, autocontrolul, etc.

Referințe

1. Edgar Faure E. A învăța să știi. București: Didactică și Pedagogică, 1974

2. Sorin Cristea. Fundamentele pedagogiei. Iași: Polirom, 2010
3. Mariana Momanu. Introducere în teoria educației. Iași: Polirom, 2002
4. Constantin Cucoș. Pedagogie. Iași: Polirom, 2014

5. Cadrul de referință al al curriculumului national, aprobat prin Ordinul Ministerului Educației, Culturii și
Cercetării nr. 432 din 29 mai 2017
6. Curriculum modernizat, aprobat prin ordinul Ministrului Educației nr. 331 din 12.05.2010, proces-
verbal nr.11 din 30.04.2010 și nr. 224 din 27.04.2010) și Standarde de eficiență a învățării. Chișinău:
Liceym, 2012, p. 228
7. Ion Dumitrescu, Nicolae Andrei. Aspirații și atitudini în adolescență. București: Albatros, 1983
8. Georgeta Dan-Spînoiu, Stroe Marcus, Maria Moțescu, Gheorghe Neacșu, Valentina Radu, Nicolae
Radu-Rădulescu, București: Didactică și Pedagogică, 1981
9. Marcela Pitiș, Petrescu Coman, Constantin Păunescu. Pragul vârstei de aur. București: Științifică, 1962
10. Ursula Șchiopu. Psihologia copilului. București: Didactică și Pedagogică, 1997
11. Ursula Șchiopu. Criza de originalitate. București: Didactică și Pedagogică, 1995
12. Ștefan Zisulescu, Aptitudini și talente, București: Didactică și Pedagogică, 1971
13. Tinca Crețu. Psihologia vârstelor. Iași: Polirom, 2016
14. Dumitru Ozunu. Formarea aptitudinilor tehnice în atelierele școlare. Cluj Napoca: Dacia 1979
15. Ursula Șchiopu, Emil Verza. Adolescența. București: Didactică și Pedagogică, 1989