Sunteți pe pagina 1din 3

Cercul pedagogic al profesorilor de Fizică şi Chimie

REFERAT

Învăţarea diferenţiată
integrată în cadrul lecţiei, ca metodă remedială, de progres şcolar dobândit la
fizică, chimie şi biologie.

Învăţarea diferenţiată presupune adaptarea procesului instructiv-educativ la


potenţialităţile individuale, la ritmul şi stilul de învăţare al elevului, la interesele şi
abilităţile fiecăruia. Educaţia diferenţiată a învăţării are la baza un sistem centrat pe
elev.

Diferenţierea ar trebui să fie o practică incluzivă normală în fiecare sală de clasă


pentru că:
- elevii învaţă în ritmuri diferite;
- elevii au stiluri de învăţare diferite;
- cadrele didactice trebuie să asigure valorizarea potenţialului fiecărui elev;

Relaţia profesor-elev se schimbă:


o profesorul sprijină elevul în învăţare,
o stabileşte conţinuturile şi materialele necesare,
o el indrumă şi sintetizeaza rezultatele. Profesorul NU conduce activitatea

Invăţarea diferenţiată vizează tehnologia didactică, diferenţierea sarcinilor de


muncă independentă în clasă sau acasă, stimularea iniţiativelor şi intereselor personale
ale elevilor.
Diferenţierea conţinutului se realizează prin: trunchi comun, curriculum la decizia
şcolii, cursuri, activităţi complementare celor din programul obligatoriu pentru toţi,
cursuri diferite ca nivel pentru aceeaşi disciplină, activitate extracurriculară corelată cu
cea şcolară.

Exemple de diferenţieri de conţinut:


a) sistemul unităţilor capitalizate (credite): conţinutul e divizat în unităţi care
corespund unui semestru / an / ciclu. Anumite unităţi sunt obligatorii, altele nu, din care
elevul alege cele care îi convin. La sfârşitul perioadei de timp elevul susţine un examen
care îi conferă un număr de credite. Unităţile prevăd:
- planul general = unităţi indispensabile formării de bază;
- planul special = unităţi specifice conţinutului;
- planul cultural = unităţi care îmbogăţesc universul cultural al elevului.
b) sistemul modular: conţinutul este divizat în subunităţi bine structurate, cu
relaţii specifice între ele. Fiecare modul cuprinde obiective exprimate în cunoştinţe,
activităţi, are variante ca ritm, nivel de dezvoltare, de recuperare, are probe de intrare
(ce este nevoie să ştie), finale (ce trebuie să ştie) şi intermediare (ce ştie).

Page 1 of 3
c) activităţi extracurriculare: ştim că educaţia se realizează în mod formal
(activitate şcolară), informal (experienţa cotidiană), non-formal. Edgar Faure spunea :
« In vremea noastră se recunoaşte imposibilitatea de a considera educaţia ca un
proces limitat în timp şi spaţiu. »

Organizarea diferenţţiaţaă a predaă rii – îînvaă ţţaării – evaluaă rii la clasaă se realizeazaă
prin:

A. adaptarea conţinuturilor
B. adaptarea proceselor didactice
C. adaptarea mediului de învăţare – fizic, psihologic, social (climatul de la clasă);
D. adaptarea procesului de evaluare: standarde de performanţă şi evaluare
(descriptori / criteriile de evaluare).

A) Adapţarea conţţinuţurilor

- adaptarea conţinuturilor trebuie să aibă în vedere atât aspectul cantitativ (volumul


de cunoştinţe), cât şi aspectul calitativ (procesele cognitive implicate dar şi viteză şi
stilul de învăţare al elevilor şi conexiunile interdisciplinare);

- adaptarea planurilor şi programelor şcolare la potenţialul de învăţare al elevului, de


exemplu:
- plan de învăţământ adaptat prin alocarea unui număr mai mic de ore la anumite
discipline
- adaptarea conţinuturilor din programa şcolară prin aprofundare, extindere

B) Adapţarea proceselor didacţice

Procesele didactice trebuie să ţină cont de faptul că:


o elevii diferă între ei din punctul de vedere al aptitudinilor, al ritmului de învăţare,
al gradului de înţelegere al fenomenelor, al capacităţii de învăţare, al motivaţiei.

În procesul de predare putem adapta:

 mărimea sarcinii
 gradul de dificultate al sarcinii (numărul de sarcini de învăţare pe care să le
realizeze elevii, tipul de probleme de rezolvat, reguli de rezolvare a sarcinii, modul
de realizare al sarcinii;
 metodele de predare (metode de învăţare prin cooperare, metode activ –
participative, etc):
 elevii să fie instruiti pe grupe dar cu teme diferentiate;
 individualizarea prin muncă independentă diferenţiată;
 in activităţile frontale elevii cu dificultăţi sa fie trataţi individual
 timpul de lucru alocat (creşterea sau scăderea timpului de lucru alocat rezolvării
unei sarcini);

Page 2 of 3
 nivelul de sprijin (asigurarea sprijinului suplimentar pentru unii elevi, de către cadrul
didactic de la clasă sau prin cadre didactice de sprijin);

C. Adapţarea procesului de evaluare


Evaluare prin :
 proiecte
 produse (scrise, orale, vizuale, kinestezice –proiecte, portofolii etc.).
 evaluarea prin probe scrise poate fi înlocuită prin probe orale, demonstrarea
cunoştinţelor acumulate prin activităţi practice.

Evaluarea trebuie să vizeze identificarea progresului realizat de elev luând ca punct de


plecare rezultatele evaluării iniţiale (evaluarea individualizată ).

Argumentele utilizării strategiilor de educaţie diferenţiată:

 implică utilizarea unui material didactic variat, elevii fiind familiarizaţi cu tehnici
de muncă independentă;
 stimulează originalitatea şi creativitatea elevilor;
 valorifică experienţa anterioară;
 sunt adaptate la stilurile proprii de învăţare;
 respectă ritmul individual al elevului;
 stimulează spiritul de echipă;
 asigură corelarea intereselor elevilor cu obiectivele curriculare;
 fiecărui elev i se acordă încredere în forţele proprii;
 profesorul permite elevilor să participe la evaluarea propriei lor munci;
 elevul este evaluat şi comparat cu el însuşi.
 criteriile de evaluare vor fi specifice fiecărui program instructiv-
educativ, în contextul determinat de finalităţile generice.

Bibliografie:
1. Neacşu Ion - “Metode şi tehnici de învăţare eficientă” - Editura Militară,
Bucureşti, 1990
2. Jinga I., Negret I. - “Invăţarea eficientă” - Editura Edilis, Bucureşti, 1994
3. Rom. B. Iucu - “Instruirea şcolară - Perspective teoretice şi aplicative” -
Editura Polirom , Iaşi, 2001
4. Joiţa E. - “Eficienţa instruirii” - Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1999
5. www.didactic.ro

Page 3 of 3

S-ar putea să vă placă și